|
|
|
AMPELOGRAFIE - INTRODUCERE IN AMPELOGRAFIE
1.1 OBIECTUL SI CONTINUTUL AMPELOGRAFIEI
Ampelografia este stiinta care se ocupa cu studiul soiurilor de vita de vie. Sunt studiate: caracterele ampelografice, insusirile biologice, agrotehnice si tehnologice ale soiurilor, comportarea acestora in cadrul ecosistemelor viticole, in scopul cunoasterii soiurilor de vita de vie si stabilirii tehnologiilor de cultura diferentiata care sa asigure productii mari de struguri si de calitate superioara.
Denumirea de ampelografie provine din limba greaca ampelos = vita si graphos= descriere. Ea a fost introdusa in stiinta de catre PHILIP IACOB SACHS (1661). La inceput ampelografia avea un caracter descriptiv pur, deoarece se rezuma numai la descrierea morfologica a soiurilor de vita de vie. Dupa ce filoxera a patruns in Europa si a distrus plantatiile de vii roditoare, oamenii de stiinta si-au indreptat mai mult atentia asupra vitaceelor, orientand cercetarile in directia insusirilor agrobiologice si tehnologice ale speciilor si soiurilor de vita de vie. Ca urmare, ampelografia a depasit cadrul restrans descriptiv, devenind o stiinta practica cu caracter aplicativ, cu o tematica si metodologie proprie de studiu.
CONTINUTUL AMPELOGRAFIEI. In cadrul ampelografiei este studiat soiul, ca factor hotarator de productie in viticultura si anume: originea soiurilor de vita de vie, modificarile in constitutia lor genetica; metodologia folosita pentru descrierea si studiul soiurilor; insusirile biologice, agrotehnice si tehnologice ale soiurilor; comportarea soiurilor in cadrul diferitelor ecosisteme viticole; rezistenta soiurilor la filoxera, la ger, boli si daunatori; zonarea soiurilor in raport cu factorii naturali pedoclimatici, in vederea realizarii sortimentelor de soiuri pe podgorii, specializarii acestora pe directii de productie.
TERMINOLOGIE LINGVISTICA. In limba veche sanscrita, vita de vie se numea draska, strugurele rasala si vinul madhu. Acesti termeni nu s-au pastrat, folosindu-se terminologia lingvistica latina ( vitis= vita, racemus= struguri, vinum= vin).
1.2. METODELE DE CERCETARE FOLOSITE IN AMPELOGRAFIE
Ca orice stiinta, ampelografia foloseste metode de cercetare proprii si anume:
1- descrierea si recunoasterea soiurilor, pe baza caracterelor morfologice intalnite la principalele organe ale vitei de vie ( frunze, struguri, lastari, coarde);
2- caracterizarea soiurilor, clonelor si hibrizilor de vita de vie, prin metode ampelografice, biometrice si biochimice;
3- infiintarea de colectii ampelografice, pentru studiul comparativ al soiurilor, asigurarea bazei de germoplasma necesara lucrarilor de ameliorare a vitei de vie, gestiunea computerizata a colectiilor de soiuri;
4- inmultirea conservativa a soiurilor de vita de vie pe cale vegetativa, prin butasi nealtoiti plantati pe terenuri nefiloxerate;
5- inmultirea rapida a soiurilor valoroase, prin micropropagare ,,in vitro", folosind culturile de meristeme sau regenerarea de explante (fragmente de apexuri, minibutasi etc);
6- hibridarea sexuata controlata a vitelor, in scopul crearii de soiuri noi;
7- obtinerea de genotipuri valoroase, prin folosirea biotenologiilor moderne de inginerie genetica (mutageneza somatica, transferurile de gene, recombinarile genetice etc);
8- selectia clonala a soiurilor vechi, reprezentate prin populatii heterogene, in scopul omogenizarii biologice si ridicarii productivitatii;
9- experiente stationare de camp cu soiurile de vita de vie, in vederea stabilirii tehnologiilor de cultura diferentiata (sisteme de taiere, forme de conducere, masuri de fertilizare, lucrari agrofilotehnice etc).
1.3. EVOLUTIA AMPELOGRAFIEI CA STIINTA
Perioada antica. Preocupari referitoare la soiurile de vita de vie au existat din antichitate, incepand cu descrierile simple si nesistematice intalnite la scrierile filozofului grec Teofrast (327 - 237 i.e.n.) si mai apoi la romani (Cato 234-149 i.e.n.; Varo 116 - 27 i.e.n.; Vergiliu 71 - 19 i.e.n.; Columella 02 - 65 e.n. si altii). Columella este considerat cel dintai ampelograf; acesta calatorind prin tarile bazinului mediteranean si in cele din Orientul Mijlociu, a remarcat existenta numarului mare de soiuri de vita de vie.
Perioada evului mediu. In evul mediu, preocuparile ampelografice apar foarte tarziu. Abia la inceputul sec. al XIV-lea, in Italia Petrus de Crescentius in lucrarea ,,Opus ruralium comodorum" descrie 40 de soiuri de soiuri de vita de vie, cu denumiri italienesti, altele decat cele cunoscute in antichitate.
Secolul al XIV-lea a marcat saltul cel mai important, prin numarul si valoarea lucrarilor ampelografice aparute in tarile din apusul Europei. Ca figuri mai reprezentative pot fi mentionate: Alonso de Herrera care in lucrarea ,, Obra de agricultura" (1520), descrie soiurile de vita de vie cultivate in Spania; Charles Etienne si Jean Liebault cu lucrarea ,,La maison rustique"(1564) in care sunt descrise soiurile cultivate in Franta si altii.
Perioda renasterii. In aceasta perioada, tarile germane preiau intaietatea prin ampelografi renumiti ca Ph. Sachs (1661) si J.Knol, acesta din urma descriind soiurile de vita de vie cultivate in Saxonia. Abia in sec.XVIII-lea, dupa ce Botanica a reusit sa-si puna la punct bazele sistematicii, apar si primele clasificari ale vitaceelor (Tournefort, 1700; Linne 1753; A.L.Jussieu 1789).
Perioada moderna. Este perioada colectiilor ampelografice si consolidarii ampelografiei ca stiinta. Activitatea cea mai intensa s-a desfasurat in Franta, unde Henri Chaptal (1817) infiinteaza prima colectie ampelografica nationala pe langa pepiniera gradinii Luxemburg din Paris, cu peste 2000 de soiuri de vita de vie. Tot in Franta (sudul Frantei), contele A. Odart(1841) infiinteaza o alta colectie ampelografica cu circa 1000 de soiuri si publica lucrarea intitulata ,, L'Ampelographie Universélle"(1845), in care sunt descrise cele mai importante soiuri de vita de vie din Europa pe care le clasifica dupa epoca de maturare.
A urmat perioada filoxerica (1863-1900), care a marcat o noua etapa in dezvoltarea viticulturii europene. Pentru rezolvarea problemei si gasirea solutiilor de refacere a podgoriilor decimate de filoxera, s-a impus necesitatea unei colaborari internationale a specialistilor. Au fost elaborate studii ampelografice de mare amploare, cum sunt : ,,Saggio di una Ampelographia universala", in Italia (C.Rovasenda, 1877; ,,L'Ampélographie hélvétique", deA.Kraft si A. Bossar(1891); ,,Introducion en l'Ampélographie roumain" de Gh.Nicoleanu(1900); ,,L'Ampélograhie universal" in 7 volume, de P. Viala si V.Vermorel(1901-1910) la care au colaborat peste 80 de personalitati din lumea viticola internationala. A fost conceputa ampelografia ca metoda pentru recunoasterea soiurilor de vita de vie(L.Ravaz 1902) si s-a trecut la intocmirea schemelor ampelografice de decriere a soiurilor.
Perioada contemporana. In primele decenii dupa invazia filoxerei s-a desfasurat o intensa activitate in favoarea hibrizilor producatori directi care invadasera podgoriile Europei (L.Ruggeri, P.Castel, V.Villard,S.Bertille s.a.).Abia dupa Congresul international viticol de la Santiago de Chile(1956)entuziasmul pentru hibrizii producatori directi a fost stavilit, iar cercetarile orientate in directia ameliorarii soiurilor nobile europene.
In anul 1924 a luat fiinta Oficiul international al viei si vinului(O.I.V.) cu sediul la Paris, ca organism interguvernamental la care au aderat tarile viticole, avand ca scop coordonarea actiunilor stiintifice, tehnice, economice si de legislatie din domeniul viei si vinului. Prin grija acestui organism a fost intocmit ,,Registrul ampelografic international" cu peste 500 de soiuri de vita de vie, pentru a putea fi cunoscute si studiate, difuzandu-se si schema ampelografica a O.I.V.-ului de descriere a soiurilor. A fost publicat in patru limbi ( franceza, engleza, germana spaniola), codul caracterelor ampelografice in vederea armonizarii metodologiei de lucru folosite la descrierea si caracterizarea soiurilor de vita de vie.
Pe plan regional s-au continuat cercetarile asupra soiurilor cultivate in diverse areale geografice si au fost redactate ampelografiile nationale; ,,L'Ampelographie helllenique"(ampelografia Greciei) in 3 volume, de B.Krimbas (1943-1946); ,,Ampelografia U.R.S.S." 6 volume, elaborata in cadrul Institutului unional de cercetari viticole si onoelogice din Magaraci (1946-1956); ,,Ampelografia Cehoslovaciei", de J.Blaha (1952); ,,Ampelografia soiurilor de Jerez si Andaluzia occidentala"(Spania), de G. Fernandez(1956); ,,Ampelografia Ungariei" in 2 parti de P.Csepregi si J.Zilai (1955-1960); ,, Cépages et vignobles de France" in 4 volume, de P.Gallet (1956-1965); ,,Ampelografia Turciei", de N.Oraman(1963); ,,Ampelografia R.S.Romaniei" in 8 volume, de GH. Constantinescu si colab.(1958-1970)etc. Toate aceste lucrari au contribuit la o mai larga cunoastere a variabilitatii care exista in cadrul speciei V.Vinifera si au inlesnit schimburile de material biologic.
S-a trecut la o activitate mai sustinuta de creare a soiurilor noi prin hibridare controlata, folosindu-se formele cele mai valoroase existente in cadrul speciei V.Vinifiera si altor specii. Rezultatele remarcabile au fost obtinute in Italia de catre A.Pirovano, prin creatiile noi de soiuri pentru masa ( Italia, Muscat d'Adda); in California de catre H.P. Olmo, E.Snayder si F. Harmon prin creatiile noi de soiuri cu maturare timpurie (Cardinal) si soiuri lipsite de seminte (Delight, Perllete); in Ungaria de catre A.Stark, prin creatiile de soiuri extratimpurii (Perla de Csaba); in Romania de GH.Constantinescu, prin creatiile noi de soiuri pentru masa (Timpuriu de Bucuresti).
In ultimele decenii preocuparile ampelografice au fost orientate spre crearea de soiuri cu rezistenta biologica complexa la ger, filoxera, boli si daunatori, care sa simplifice tehnologiile actuale de cultura a vitei de vie. Rezultatele de pana in prezent sunt incurajatoare, exemplu fiind creatiile Seyve-Villard obtinute in Franta, cat si cele de data mai recenta obtinute in Ungaria, Germania, Republica Moldova, Romania si alte tari. Perspective mari in domeniul ameliorarii soiurilor la vita de vie, ofera hibridarea genetica, explorata in prezent in Franta de catre A.Bouquet si in Carolina de Nord de catre Nesbitt.
Metodologia de descriere si recunoastere a soiurilor la vita de vie, a fost imbunatatita prin unificarea normelor de lucru acceptate pe plan international prezentate in lucrarile: ,,Descriptors for grape"(19830 elaborata de Comitetul International pentru Resursele Genetice ale Plantelor(I.B.P.G.R.) si ,,Code des caracteres descriptife des varietes et espeses de Vitis"(1984), elaborata de O.I.V. in colaborare cu Uniunea Internationala pentru Protectia Creatiilor Vegetale (U.P.O.V.). Totodata cercetarea ampelografica a capatat mai multa acuratete, prin folosirea metodelor matematice ( metoda analizei multivariationala, metoda transformantei Fourier), prelucrarea datelor pe calculator si gestiunea computerizata a colectiilor de soiuri.
1.4.EVOLUTIA CUNOSTINTELOR AMPELOGRAFICE IN TARA NOASTRA
Etapa prefiloxerica . In aceasta etapa, dinaintea constituirii statului roman, unitar, nu se poate vorbi de o stiinta viticola romaneasca. Este perioada indelungata de timp in care s-au fomat podgoriile vechi romanesti (Odobesti, Husi, Nicoresti ,Cotnari, Dealu Mare, Dragasani etc.) si s-au statornicit sortimentele de soiuri izvorate din experienta a numeroase generatii de viticultori anonimi.
Primele consemnari asupra soiurilor si sortimentelor pe podgorii, se intalnesc in monografiile intocmite de Ion Ionescu de la Brad (1868-1869). Astfel in monografia judetului Mehedinti (anul 1868 sunt consemnate, cu o caracterizare foarte sumara, soiurile: Braghina, Coarna neagra, Coarna rosie, Fetita, Tamaioasa, Gordina. In monografia judetului Putna(1869) sunt consemnate pentru podgoria Odobesti, urmatoarele soiuri: Galbena, Plavaie, Grasa, Verdea , Neagra vartoasa, Feteasca, Tamaioasa. Mult mai tarziu, in manualul de Viticultura tiparit la Bucuresti de V.S. Moga(1880), sunt descrise sumar 16 soiuri de vita de vie considerate ca fiind cele mai bune la acea vreme.
In Transilvania aflata sub imperiul habsburgic, fortele de productie au cunoscut o dezvoltare mai rapida, de aceea si progresele din viticultura s-au inregistrat mai devreme. Aici s-au infiintat primele colectii ampelografice cu soiuri locale si soiuri straine aduse din Germania, Ungaria, Franta, Italia pentru a fi incercate inainte de a fi introduse in cultura (colectia ampelografica de la Miraslau, infiintata de colegiul reformat de la Aiud in 1840; colectia ampelografica de la Cluj, infiintata de Asociatia agricultorilor ardeleni in 1868 si altele). De altfel si filoxera a aparut mai devreme in Transilvania, anul 1880, in podgoria Aradului. Inca din anul 1875 pe baza studiilor intreprinse in colectiile ampelografice, Nagy Ferenz se pronunta asupra soiurilor cele mai corespunzatoare pentru podgoriile Transilvaniei: Feteasca, Furmintul, Pinot Gris, Traminer si Riesling italian.
Etapa filoxerica . Aceasta a marcat in fapt, inceputul preocuparilor ampelografice in tara noastra. Chiar in anul consemnarii oficiale a aparitiei filoxerei in regatul Romaniei (14 iunie 1884 in viile de la Chitorani, judetul Prahova), N.Danielescu intr-un studiu publicat, trece in revista soiurile de vita romanesti dintre cele mai productive si anume : Basicata, Coarna(alba si neagra), Gordin Mischet, Negru Moale, Negru vartos, Tamaioasa, Verdunca.
In Transilvania se infiinteaza prima scoala de viticultura, la Minis(1881). In cadrul acestei scoli este organizata in 1885 o colectie experimentala cu un numar de 36 de soiuri autohtone si straine (Alb marunt, Ardeleanca, Cadarca alba, Cadarca neagra, Dinca rosie, Mustoasa de Maderat, Rujita, Burgund mare, Cabernet Sauvignon, Oporto s.a.). Tot in acelasi an se organizeaza si o colectie de vite americane, cu specii de portaltoi (V.riparia, V.solonis) si hibrizi producatori directi (Taylon, Elvira, Herbemont, Cuninghan, Lousiana si Clinton).
Incepand cu anul 1896 este editata la Bucuresti ,,Revista viticola si horticola", in care sunt publicate cercetarile referitoare la soiurile de vita de vie. Astfel, GH. Mantulescu (1896) publica un studiu asupra soiurilor din podgoria Odobesti; V.D.Gheorghiu (1896), prezinta soiurile locale din podgoria Husi (Busuioaca, Ceaus, Iordana, Pasareasca, Plavaie, Poama verde, Tamaioasa si Zghihara); Dobre Radulescu(1897), descrie soiurile cultivate in podgoriile din Judetul Mehedinti (Berbecel, Braghina, Gordan, Neagru moale, Negru vartos si Seina); GH.Nicoleanu(1898), publica observatiile asupra soiurilor de vita indigene plantate pe nisipurile de la Ciuperceni -Dolj (Cramposie, Galbena, Iordana si Plavaie)etc. Incep sa se publice si observatiile asupra hibrizilor producatori directi (D.Radulescu,1898;V.Brezeanu,1899).
Anul 1900 a marcat saltul calitativ in ampelografia romaneasca, prin editarea de catre GH.Nicoleanu, a primei ampelografii romanesti, intitulata ,,Introduction a l'Ampelographie roumaine". Din aceasta lucrare au fost preluate soiurile de vita de vie romanesti, pentru a fi incluse in ,,Ampelografia universala" aparuta in Franta (1901-1910).
Etapa postfiloxerica. In acesta etapa se pun bazele stiintifice ale ampelografiei. Astfel in anul 1925 sub indrumarea prof. I.C.Teodorescu se infiinteaza pe langa catedra din Bucuresti (actualul Institut Agronomic Bucuresti), o colectie ampelografica cu 205 soiuri vinifere, hibrizi producatori directi si vite portaltoi. In paralel, se infiinteaza colectiile ampelografice de pe langa Scolile de viticultura din Husi (prof.C.Hogas), din Valea Calugareasca (prof.At.Bulencea) si din Chisinau ( prof. A.Billeau).
In perioada anilor 1926-1928 se organizeaza primele plantatii viticole experimentale pe langa pepinierele de la Istrita si Pietroasele, fiecare cu cate 24 de soiuri vinifere altoite pe diferiti portaltoi. Apoi incep studiile cu privire la insusirile de productivitate ale soiurilor, prof.GH.Constantinescu si colab. Treptat baza materiala pentru studiul soiurilor este amplificata prin infiintarea de noi colectii ampelografice la Dragasani si Minis, precum si de noi plantatii de vii experimentale in podgoriile Cotnari, Valea Calugareasca, Diosig si Murfatlar. Pe baza observatiilor si cercetarilor intreprinse este intocmita in anul 1929 lista soiurilor care sa fie inmultite in podgoriile din tara noastra: 13 soiuri pentru struguri de masa si stafide, 19 soiuri pentru vinuri albe, 8 soiuri pentru vinuri roze si rosii si 3 soiuri pentru vinuri aromate.
Cam in aceeasi perioada in podgoria Minis, la Ghioroc, isi incepe activitatea Adalbert Kaufmann, primul ameliorator si creator de soiuri de vita de vie din tara noastra. Acesta a absolvit in 1911 Scoala Superioara de Viticultura de la Geisenheim (Germania) si a creat 2 soiuri pentru struguri de masa: Frumoasa de Ghioroc, prin incrucisarea soiurilor Regina Elisabeta & Chasselas Jaune de Bord; Carola, prin incrucisarea soiurilor Mezesfeher & (Alb mieros & Perla de Csaba) (Mihalca al., Lazea E., 1990).
In anul 1932 este promulgata ,,Legea pentru regulamentarea plantatiilor de vii", prima legislatie romaneasca prin care se delimiteaza arealele viticole destinate producerii vinurilor cu denumire de origine. In acelasi an este intocmita si prima harta viticola a Romaniei, de catre I.C.Teodorescu si I.H.Coltescu. La scurt timp dupa aceasta, in anul 1936 i-au fiinta primele statiuni de cercetari viticole, la Dragasani si Odobesti. Pentru difuzarea cercetarilor si indrumarea tehnica in viticultura se editeaza incepand cu anul 1937, revista ,,Romania viticola". In 1940 GH.Constantinescu prezinta ca teza de doctorat ,,Studiul comparativ al varietatilor Braghina si Negru vartos", prin care scoate in evidenta existenta biotipurilor cu flori functional femele la aceste soiuri.
Etapa contemporana. Refacerea viticulturii dupa cel de-al doilea razboi mondial 1944-1954, urmata de extinderea patrimoniului viticol 1955-1979, au necesitat cercetari mult mai ample si mai numeroase asupra soiurilor de vita de vie. Lucrarile publicate se refera de aceasta data la toate regiunile viticole ale tarii: ,,Observatii asupra soiurilor de vita de vie cultivate in Banat"(C.Dragomir 1955); ,,Comportarea soiurilor Chasselas dore si Feteasca alba in podgoria Iasi"( O. Tardea,1957); ,,Observatii asupra catorva soiuri de vita de vie in conditiile de la Cluj"(ST.Oprea,1958);,,Comportarea soiurilor de vita roditoare pe radacini proprii in conditiile podgoriei Odobesti"(GH.Popescu,1958); ,,Soiurile de vita roditoare si de portaltoi recomandate pentru zona centrala a Dobrogei" (GH.Constantinescu si colab.,1959) etc.
In 1953, in cadrul Institului Agronomic din Bucuresti este litografiat cursul "Ampelografia si selectia vitei de vie" a profesorilor MARTIN T. si NEAGU M. Pentru nevoile productiei in 1955 este elaborata lucrarea "Raionarea viticulturii", prin care se delimitau arealele de cultura ale vitei de vie si se indicau sortimentele de soiuri pe directii de productie. Aceasta lucrare a fost imbunatatita prin " Microrationalizarea viticulturii" facuta in 1969.
Dezvoltarea vituculturii conduce la necesitatea extinderii activitatii de cercetare, prin infiintarea de noi Statiuni experimentale viticole la Blaj, Minis, Iasi, Valea Calugareasca, Stefanesti - Arges si Murfatlar (anul 1957). Este publicata lucrarea sinteza "Studiul insusirilor tehnologice ale soiurilor de vita de vie", autori GH. CONSTANTINESCU si ELENA NEGREANU (1957). Un an mai tarziu, profesorul Constantinescu editeaza cursul 'Ampelografie" pentru invatamantul superior agronomic. Tot sub indrumarea prof. GH. CONSTANTINESCU, in perioada anilor 1958 - 1970 este editata in 8 volume "Ampelografia R.S.R". Aceasta opera de mare amploare incorporeaza munca cercetatorilor din statiunile experimentale, cadrelor didactice din institutiile de invatamant horticol si a numerosilor specialisti din unitatile de productie, care timp de mai bine de o jumatate de secol au trudit pentru o stiinta viticola romaneasca. Ca o apreciere pe plan international a scolii de viticultura romanesti, GH. CONSTANTINESCU a fost ales in anul 1968 presedintele Oficiului Intenational al Viei si Vinului.
Ulterior cercetarile au fost orientate in directia imbunatatirii sortimentale de soiuri si de portaltoi. Accentul s-a pus pe selectia clonala si hibridarea sexuata controlata. Au fost obtinute selectii valoroase de vite portaltoi, cum sunt selectiile Craciunel (SC 2, SC 25, SC 26, SC 71) de catre M. TOADER, B. BALTAGI si N. ALEXANDRESCU, selectia Dragasani - 57 de catre P. BANITA precum si Precoce de GH.Calistru S-au creat soiuri noi pentru masa si pentru vin, cum sunt: Muscat timpuriu de Bucuresti, Roz romanesc si Coarna neagra selectionata (GH. CONSTANTINESCU si ELENA NEGREANU) Select, Triumf si Chasselas de Baneasa (V. DVORNIC); Timpuriu de Cluj si Cetatuia (ST.OPREA); Sarba, Babeasca gri si Codana (GH.POPESCU si colab.); Cramposie selectionata (I. DOBRESCU si colab.); Victoria (LEPADATU V. si CONDEI GH.) etc.
Demne de remarcat sunt cercetarile cu privire la rezistenta la filoxera a soiurilor de vita de vie si crearea de soiuri cu rezistenta biologica sporita la filoxera (GH. BALTARU, GR. PAPIS). Profesorului GH. BALTARU i se datoreste si conceperea primelor determinatoare de soiuri sub forma discurilor ampelografice, in sistemul "cartea cu perforatii".
Dupa 1980 activitatea de cercetare a fost si mai mult concentrata in directia ameliorarii vitei de vie, prin crearea de soiuri noi si selectia clonala a soiurilor vechi reprezentate in cultura prin populatii foarte heterogene. S-au remarcat soiurile timpurii pentru struguri de masa obtinute la Statiunea de cercetari horticole din Cluj (Somesan, Splendid, Napoca, Transilvania); soiurile de struguri pentru masa si pentru vin obtinute la Statiunea de cercetari viticole Iasi (Aromat de Iasi, Ozana, Alidor, Arcas), Statiunea Greaca (Xenia, Tamina, Donaris), Statiunea Dragasani (Azur, Calina, Novac), Statiunea Minis (Silvania, Furmint de Minis), Statiunea Odobesti (Miorita, Milcov) etc. Soiuri valoroase pentru zona nisipurilor din sudul Olteniei au fost create la Universitatea din Craiova (Haiduc si Pandur).
Importanta se acorda in prezent, obtinerii de soiuri cu rezistenta biologica sporita la ger, filoxera, boli si daunatori. Astfel de soiuri au fost obtinute la Institutul de Cercetari pentru Viticultura si Vinificatie de la Valea Calugareasca (soiul Purpuriu) si la Statiunea de cercetari viticole Blaj, (soiul Brumariu). Realizarea acestor soiuri se bazeaza, in principal, pe incrucisarea soiurilor vinifera cu hibrizii producatori directi din generatia a III-a (colectia Seyve-Villard).
Pentru imbunatatirea starii sanitare a soiurilor, s-a trecut la producerea materialului saditor viticol liber de viroze si micoplasme, prin culturi de meristeme. Astfel de preocupari de cercetare se desfasoara la INCDBH Stefanesti - Arges (D. BADITESCU si colab., VISOIU si colab.), Institutul de cercetari pentru viticultura Valea - Calugareasca (MARINA IONESCU si colab.), Institutul Central de Cercetari Biologice (AURELIA BREZEANU), Institutul Agronomic Bucuresti (ANA ROSU si colab.) etc. Perspectivele mari ofera amelioararea soiurilor de vita de vie prin hibridare genetica, domeniul neabordat la noi in tara.
