Raportului juridic de afaceri in dreptul roman

Obiectivele cursului:

cunoasterea principalelor categorii de comercianti in dreptul roman;

explicarea modului de dobandire a calitatii de comerciant;

intelegerea faptelor de comert - categorie juridica specifica legislatiei afacerilor;

delimitarea sferei comerciantilor de sfera participantilor civili la raporturi de comert.,

Cuvinte cheie: comerciant, proba calitatii de comerciant, fapte de comert.

Relatiile sociale sunt interactiuni intre membrii societatii, contacte intre indivizi care traiesc cu respectarea unor anumite reguli de conduita. Atunci cand relatiile sociale sunt reglementate de norme juridice se nasc raporturile juridice, adica interactiuni intre persoane cu scopul de a produce efecte juridice.

Raportul juridic prezinta o structura tripartita:

subiectele raportului (participantii la relatia sociala, indivizii care interactioneaza);

obiectul raportului juridic (conduita partilor raportului juridic, activitatile in care acestia interactioneaza);

si continutul raportului juridic (adica drepturile si obligatiile care se nasc pentru participantii la raportul juridic).

1 Subiectele raportului juridic de afaceri (dobandirea calitatii de comerciant, dovada si incetarea calitatii de comerciant)

Asa cum am aratat in capitolul precedent, dreptul afacerilor are o sfera de reglementare mai larga decat dreptul comercial, depasind sfera dreptului privat prin includerea in sfera sa de reglementare a unor norme de drept fiscal, financiar, bancar si valutar, administrativ, de interes pentru intreprinzatori. Aceasta situatie de fapt determina ca subiect a raportului juridic de drept al afacerilor sa fie, in anumite situatii care depasesc sfera de reglementare a dreptului comercial, si statul sau institutiile sale. In cele ce urmeaza insa ne vom referi doar la subiectele raportului de drept al afacerilor care se comporta ca un comerciant, desfasurand activitate pentru a obtine profit.

In conceptia Codului comercial roman (art. 7), sunt considerati comercianti atat persoane fizice cat si persoanele juridice.

Persoanele fizice care au calitatea de comerciant trebuie sa exercite activitati considerate de lege ca avand caracter comercial ca pe o profesiune, in mod regulat si in scopul obtinerii de profit.

In dreptul roman sunt considerati comercianti persoane juridice:

societatile comerciale;

regiile autonome, care desfasoara activitate comerciala in domenii de interes public, general, si se infiinteaza prin hotarare de guvern (cele de interes national, de exemplu Regia Autonoma a Huilei), sau prin hotarare a consiliilor locale (cele de interes local, de exemplu Regia Autonoma Judeteana Apa-Canal);

organizatiile cooperatiste.

Nu pot avea calitate de comerciant statul si unitatile sale administrativ teritoriale, asociatiile si fundatiile.

Un loc aparte il ocupa in legislatia noastra Grupurile de interes economic, al caror regim juridic este reglementat de prevederile Legii nr. 161/19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Titlul V din acest act normativ prevede posibilitatea consituirii a doua categorii de astfel de grupuri: grupuri de interes national si grupuri europene.

Grupul de interes economic nu este o creatie a dreptului comercial roman, ci a fost infiintat prima data in Franta, prin ordonanta nr. 67/821 din 23 septembrie 1967.[1] In dreptul francez, activitatea unui GIE este forte interesanta pentru membrii sai, deoarece nu este o societate in sensul propiu si nu obtine venituri impozabile. Beneficiile sale se impart direct membrilor sai, fiind impozitate doar in acet moment. Daca membrii asociati intr-un GIE ar infiinta in comun o societate comeriala, atunci beneficiile ar trebuie impozitate de doua ori: mai intai ca venit al firmei commune, apoi ca venit al fiecarui membru asociat.

Conform legii romane (art. 118), grupul de interes economic G.I.E. reprezinta o asociere intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective.

Dupa specificul activitatii desfasurate si functie de interesul membrilor asociati, in dreptul roman grupul de interes economic este persoana juridica cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant. Activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea economica a membrilor sai si sa aiba doar un caracter accesoriu fata de aceasta.

Legea prevede in amanunt reguli cu privire la infiintarea, functionarea si incetarea activitatii unui GIE precum si o serie de limitari impuse activitatii desfasurate de un grup de interes economic. Astfel, grupul de interes economic nu poate:

a)     exercita, in mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de supraveghere a activitatii membrilor sai sau a unei alte persoane juridice, in special in domeniile personalului, finantelor si investitiilor;

b)     sa detina actiuni, parti sociale sau de interes, in mod direct sau indirect, la una dintre societatile comerciale membre; detinerea de actiuni, parti sociale sau de interes in alta societate comerciala este permisa doar in masura in care aceasta este necesara pentru indeplinirea obiectivelor grupului si daca se face in numele membrilor;

c)     angaja mai mult de 500 de persoane;

d)     fi folosit de catre o societate comerciala in scopul creditarii, in alte conditii decat cele prevazute expres de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a unui administrator ori director al societatii comerciale sau a sotului, rudelor sau afinilor pana la gradul IV inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv; de asemenea, daca operatiunea de creditare priveste o societate civila sau comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate este administrator sau director ori detine, singura sau impreuna cu una dintre persoanele sus-mentionate, o cota de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris;

e)     fi folosit de catre o societate comerciala in scopul transmiterii de bunuri, in alte conditii decat cele prevazute expres de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la si de la administratorul sau directorul societatii comerciale ori sotul, rudele sau afinii pana la gradul IV inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv; de asemenea, daca operatiunea priveste o societate civila sau comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate este administrator sau director ori detine, singura sau impreuna cu una dintre persoanele sus-mentionate, o cota de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu exceptia cazului in care una dintre societatile comerciale respective este filiala celeilalte;

f)      sa fie membru al altui grup de interes economic sau grup european de interes economic.

g)     emite actiuni, obligatiuni sau alte titluri negociabile.

In mod similar societatilor comerciale, grupul de interes economic se infiinteaza prin contract semnat de toti membrii grupului, care trebuie autentificat. In termen de 15 zile de la data autentificarii actului constitutiv, fondatorii sau administratorii grupului ori un imputernicit al acestora vor cere inmatricularea grupului in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul grupul

Legea reglementeaza si grupul european de interes economic, sau GEIE. Conform prevederilor art. 233, grupul european de interes economic este acea asociere dintre doua sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituita pentru o perioada determinata sau nedeterminata, in scopul inlesnirii ori dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective.

Pot fi membrii unui grup european de interes economic doar:

a)     companii sau firme, in sensul art. 165 alin. (2) din versiunea consolidata a Tratatului instituind Comunitatea Europeana, precum si alte persoane juridice de drept public sau privat, care indeplinesc in mod cumulativ urmatoarele conditii:

au fost infiintate in conformitate cu legislatia unui stat membru al Uniunii Europene;

au sediul social, precum si centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeana;[2]

b)     persoanele fizice care desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti sau agricole ori care furnizeaza servicii profesionale sau de alta natura pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeana.

Grupul european de interes economic trebuie sa fie alcatuit din minimum:

i. doua companii, firme sau alte persoane juridice, ale caror centre principale de conducere si de gestiune a activitatii statutare sunt situate in state membre diferite;

ii. doua persoane fizice care isi desfasoara activitatea principala in state membre diferite; sau

iii. o companie, firma sau alta persoana juridica, al carei centru principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare se gaseste intr-un stat membru, si o persoana fizica care isi desfasoara activitatea principala intr-un alt stat membru.

De remarcat ca grupurile europene de interes economic nu sunt supuse autorizarii prevazute de Decretul-lege nr.122/1990 privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si organizatiilor economice straine, cu modificarile si completarile ulterioare) Infiintarea de sucursale sau filiale in Romania de catre un GEIE va fi supusa tuturor dispozitiilor referitoare la inmatricularea, mentionarea si publicarea actelor si faptelor cerute pentru grupurile de interes economic romane.

a) Dobandirea calitatii de comerciant

Dobandirea calitatii de comerciant are loc diferit pentru comerciantul persoana fizica, fata de comerciantul persoana juridica.

Potrivit art. 7 din Codul Comercial Roman sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita. Din analiza textului rezulta ca devin comercianti persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

1. persoana fizica savarseste fapte de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt enumerate in art. 3 din Codul Comercial Roman si vor fi analizate intr-un paragraf urmator. Ele sunt activitati pe care legea le considera ca fiind comerciale datorita specificului lor concret.

Devine comerciant persoana fizica ce are drept preocupare o activitate dintre cele care urmaresc producerea de profit si obtinerea de beneficii. Caracterul comercial al activitatii prestate atrage dupa sine si calitatea de comerciant al intreprinzatorului, in conditiile indeplinirii si celorlalte conditii impuse de lege.

2. savarsirea faptelor de comert are loc cu titlu de profesiune

Savarsirea faptelor de comert are caracter profesional cand ea constituie o ocupatie, o indeletnicire permanenta pe care o exercita o anumita persoana. Prin urmare, o persoana care in mod accidental face o operatiune de comert nu devine comerciant pana cand operatiunea respectiva nu devine profesiune a comerciantului. Caracterul profesional al savarsirii faptelor de comert este o chestiune de fapt, care in caz de litigiu intre comercianti se poate dovedi cu orice mijloc de proba admis de lege. Caracterul de profesiune presupune existenta a doua elemente un element de fapt (factum), care consta in exercitiul sistematic si repetat al unor fapte de comert obiective si un element psihologic (animus) care se refera la intentia de a deveni comerciant, adica de a dobandi o anumita conditie sociala[3]

3. savarsirea faptelor de comert are loc in nume propriu si nu pentru o alta persoana

Aceasta conditie asigura delimitarea sub aspect juridic a comerciantului de auxiliarii folositi in activitatea sa, care au calitatea de prepusi sau reprezentanti ai comerciantului si nu devin comercianti chiar daca cu titlu de profesiune savarsesc o activitate cu caracter comercial.

In literatura de specialitate s-a discutat daca indeplinirea cumulativa a celor trei conditii este suficienta, unii autori considerand oportuna si adaugarea capacitatii de exercitiu ca o conditie pentru a deveni comerciant precum si obtinerea autorizatiei de functionare.

Apreciem ca nu poate fi o conditie propriu-zisa capacitatea de exercitiu a persoanei fizice, deoarece ea este subinteleasa pentru fiecare dintre cele trei conditii de mai sus. Daca o persoana fizica nu care capacitate de exercitiu deplina ea nu va putea savarsi fapte de comert obiective, in nume propriu si ca o profesiune

Autorizatia de functionare este un act administrativ pe care comerciantul persoana fizica este obligat sa si-l procure, sub sanctiunea amenzii si nu sub sanctiunea interdictiei de a mai exercita fapte de comert obiective. Prin urmare, obtinerea autorizatiei de functionare nu este o conditie pentru a deveni comerciant, ci o obligatie profesionala a comerciantului persoana fizica.

Pentru comerciantul persoana juridica, dobandirea calitatii de comerciant are loc la o data foarte precisa. Astfel,

societatile comerciale devin comercianti la data infiintarii lor valabile, respectiv la data obtinerii hotararii judecatoresti de infiintare (vezi si capitolul urmator);

regiile autonome devin comercianti la data infiintarii lor prin hotarare a guvernului (pentru regiile autonome de interes national) sau prin hotarare a consiliului local (pentru regiile autonome de interes local);

organizatiile cooperatiste constituite conform legii devin comercianti in momentul infiintarii lor valabile;

GIE si GEIE devin comercianti la data autentificarii actului de infiintare.

b) Dovada calitatii de comerciant

In mod similar dobandirii calitatii de comerciant, dovada calitatii de comerciant se face diferit pentru comerciantul persoana fizica fata de comerciantul persoana juridica.

Pentru comerciantul persoana fizica dovada calitatii de comerciant se considera administrata daca se probeaza cumulativ conditiile necesare pentru dobandirea acestei calitati. Existenta autorizatiei administrative de functionare nu constituie dovada pentru calitatea de comerciant.

Pentru societatile comerciale, dovada calitatii de comerciant o reprezinta certificatul de inregistrare, obtinut dupa parcurgerea tuturor etapelor pentru infiintarea in conditiile legii.

Si pentru regiile autonome si organizatiile cooperatiste, dovada de comerciant este tot certificatul de inregistrare sau, eventual, hotararea de guvern sau hotararea consiliului local prin care au fost infiintate.

c) incetarea calitatii de comerciant

Pentru comerciantul persoana fizica, incetarea calitatii de comerciant are loc o data cu neindeplinirea cumulativa a conditiilor legale de infiintare. Intrucat incetarea savarsirea faptelor de comert poate sa fie temporara si poate fi reluata dupa un interval de timp, trebuie cercetat in fiecare caz concret daca exista intentia comerciantului de a renunta la calitatea de comerciant. Pierderea autorizatiei de a profesa comertul nu are semnificatie pierderii calitatii de comerciant pentru persoana fizica.

Conform art. 222 din legea nr. 31/1990 republicata si modificata, societatile comerciale isi inceteaza calitatea de comerciant prin dizolvare si lichidare. De fapt, intrarea societatii comerciale in dizolvare nu atrage pierderea automata a calitatii de comerciant. Personalitatea juridica a societatii comerciale dispare o data cu ultima operatiune de lichidare.

Cu privire la incetarea calitatii de comerciant prin faliment, facem trimitere la prevederile capitolului intitulat "Procedura reoganizarii si lichidarii societatilor comerciale".

2 Obiectul raportului juridic de afacerilor

Obiectul raportului juridic de afacerilor il formeaza conduita la care se obliga subiectii participanti la activitati reglementate de aceasta ramura de drept, conduita care in Codul comercial roman este desemnata prin termenul fapta de comert. Desi putin surprinzatoare pentru comertul de astazi, utilizarea acestei denumiri pentru activitatile comerciale are o explicatie simpla: Codul comercial roman a fost adoptat dupa Codul comercial italian, iar traducerea care a fost realizata la sfarsitul secolului XIX a dus la folosirea termenului de fapte de comert pentru operatiunile cu caracter comercial.

Codul comercial roman reglementeaza trei categorii de fapte de comert: fapte de comert obiective, fapte de comert subiective si fapte de comert mixte (sau unilaterale).

a) Fapte de comert obiective

Art. 3 din Codul comercial roman precizeaza ca sunt fapte de comert:

1. Cumparaturile de producte sau de marfuri spre a revinde, fie in natura, fie dupa ce vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a inchiria; asemenea si cumpararea, spre a revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit, circuland in comert;
2. Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit, circuland in comert, cand vor fi cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;
3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau ale titlurilor de credit, circuland in comert;
4. Cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;
5. Orice intreprinderi de furnituri;
6. Intreprinderile de spectacole publice;
7. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de afaceri;
8. Intreprinderile de constructiuni;
9. Intreprinderile de fabrici de manufactura si imprimerie;
10. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde;
11. Operatiuni de banca si schimb;
12. Operatiunile de samsarie (mijlocire) in afaceri comerciale;
13. Intreprinderile de transport de persoane sau de lucrari pe apa sau pe uscat;
14. Cambiile in producte sau marfuri;
15. Constructia, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatia interioara si exterioara si tot ce serveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;
16. Expeditiile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comert pe mare si navigatie
17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;
18. Asigurarile chiar terestre contra riscurilor navigatiunii
19. Depozitele pentru cauza de comert;
20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele.

Aceasta enumerare nu are caracter limitativ, din cel putin doua motive:

1. mai intai in art. 3 nu au fost incluse toate activitatile cu caracter comercial care existau la data aparitiei codului (1887) deoarece la momentul respectiv nu indeplineau conditiile necesare pentru a fi considerate activitati comerciale; este cazul spre exemplu intreprinderilor bancare;
2. art. 3 nu poate cuprinde toate operatiunile comerciale de astazi deoarece vreme de peste un secol de la adoptarea codului si pana astazi, au fost descoperite noi domenii de activitate iar progresul tehnic si tehnologic a generat alte domenii pentru sfera comertului; spre exemplu, art. 3 punctul 13 vorbeste despre transporturile pe apa si pe uscat, dar nu si despre transporturile aeriene, pentru simplu motiv ca la acea vreme nu se inventasera inca aparatele de zbor.

Prin urmare, enumerarea din art. 3 poate fi completata cu activitati comerciale de astazi, dar numai daca exista o similitudine perfecta cu activitatile deja cuprinse in textul art. 3.

Analiza art. 3 din Codul comercial roman conduce la clasificarea faptelor de comert obiective in trei categorii: fapte de interpunere in schimb sau circulatie, intreprinderile comerciale si fapte de comert obiective conexe.

Faptele de interpunere in schimb sau circulatie reprezinta de fapt operatiuni de vanzare-cumparare in sfera comertului. Legea comerciala romana stabileste o serie de particularitati pentru faptele de interpunere in schimb si anume:

tranzactia nu trebuie sa se incheie pentru folosul propriu al cumparatorului, ci cu intentia de a revinde bunul cumparat, in forma in care a fost cumparat sau dupa prelucrare in procesul de productie propriu;

intentia de a revinde bunul trebuie sa existe in momentul perfectarii tranzanctiei, fiind lipsit de importanta daca ulterior, bunul nu mai este vandut;

vanzatorul trebuie sa cunoasca explicit sau implicit intentia cumparatorului de a revinde bunul; in mod implicit intentia de revanzare reiese din tipul bunurilor cumparate, cantitatea achizitionata sau locul tranzactiei;

in tranzactiile comerciale niciodata nu pot transferate imobile; asta nu inseamna insa ca terenurile si cladirile nu por fi vandute, cumparate, inchiriate etc. ci doar stabileste ca intotdeauna o tranzactie cu imobile va fi guvernata de legea civila si nu de legea comerciala.[4]

A doua categorie de fapte de comert este desemnata de Codul comercial roman cu termenul de intreprinderi. Din nefericire, in perioada economiei centralizate acest concept a primit doar acceptiunea de firma de stat, care functioneaza dupa directivele de la centru iar libera initiativa ii sunt straine. Termenul s-a denaturat atat de mult incat astazi doar cei interesati de notiunile dreptului comercial mai fac distinctie intre intreprinderile din perioada comunista si intelesul atribuit acestui cuvant de Codul comercial.

Intreprinderea reprezinta o organizare dinamica a factorilor de productie (munca, pamantul, capitalul) de catre un intreprinzator care suporta riscul afacerii si care urmareste obtinerea de profit. Intelesul notiunii deriva din verbul "a intreprinde", adica a actiona, a te manifesta dinamic si cu rezultate benefice. Prin urmare, nu se poate pune semnul egal intre intreprinderi si societati comerciale.

Intreprinderile prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice, deduse din definitie, si anume:

sunt o organizare dinamica a factorilor de productie;

presupun asumarea riscului de catre un intreprinzator;

urmaresc obtinerea de beneficii.

Codul comercial roman vorbeste despre intreprinderi de productie dar si despre intreprinderi de prestari servicii, fara a putea afirma ca enumerarea facuta in art. 3 este, macar in privinta intreprinderilor, completa.

Pe langa operatiuni de interpunere in schimb si intreprinderi, art. 3 din Codul comercial roman mai cuprinde o serie de activitati care sunt denumite cu sintagma fapte de comert conexe sau accesorii. Caracterul comercial nu este propriu acestor activitati, ci se deduce din conexiunea pe care aceste fapte o au cu o operatiune de interpunere in schimb sau cu o intreprindere. Este vorba despre contractele de report, cambiile, depozitele pentru cauza de comert etc.

b) Fapte de comert subiective

Desi Codul comercial roman acorda prioritate criteriului obiectiv in definirea faptelor de comert, deoarece faptele de comert obiective sunt pe larg reglementate, nu este ignorat nici criteriul subiectiv pentru delimitarea sferei de incidenta a normelor dreptului comercial. Astfel, art. 4 din Codul comercial roman instituie prezumtia de comercialitate, intelegand prin acesta ca sunt considerate comerciale toate operatiunile pe care le intreprinde o persoana fizica sau juridica, dupa dobandirea calitatii de comerciant. Este vorba despre o prezumtie relativa si nu absoluta, adica impotriva acestei prezumtii se poate aduce proba contrara, ceea ce va inlatura efectele sale.

Faptele de comert subiective sunt toate operatiunile pe care le savarseste un comerciant. Caracterul lor comercial decurge din calitatea autorului lor, insa aceasta regula cunoaste doua exceptii:

ne referim in primul rand la acele operatiuni ale unui comerciant care, datorita specificului lor concret, sunt guvernate de normele unei alte ramuri de drept (de exemplu, daca un comerciant persoana fizica adopta un copil, normele care guverneaza aceasta operatiune sunt ale dreptului familiei; la fel se pune problema in cazul divortului si casatoriei comerciantului);

necomercialitatea sa rezulte din insusi actul savarsit de comerciant, de exmplu sa vizeze consumul propriu sau sa nu denote un interes speculativ concret.

c) Fapte de comert mixte (unilaterale)

Pe langa faptele de comert obiective si subiective, Codul comercial roman mai reglementeaza o categorie aparte de fapte de comert, si anume faptele de comert mixte sau unilaterale. Sunt acele situatii cand un comerciant interactioneaza cu un necomerciant, ceea ce poate crea dileme cu privire la regimul juridic al tranzactiei respective: regim cvivil sau comercial.

De exemplu, daca o persoana fizica se merge la un magazin pentru a face cumparaturile curente ale familiei in aceasta operatiune de vanzare-cumparare interactioneaza cu un comerciant persoana juridica, adica societatea comerciala proprietara a magazinului in cauza, reprezentata prin vanzatorul de la raionul respectiv. Aceasta tranzactie poate fi guvernata atat de normele dreptului comercial, deoarece are caracter de fapta de comert subiectiva, prin prisma calitatii de comerciant a vanzatorului, dar si o tranzactie civila, deoarece cumparatorul este doar un subiect de drept civil.

Art. 56 din Codul comercial ne edifica asupra situatiilor de acest tip, denumite fapte de comert mixte, stabilind ca intotdeauna se va aplica legea comerciala cand un necomerciant interactioneaza cu un comerciant. Fiind si aceasta o norma de drept, analiza ei a generat conturarea unor exceptii de la aplicare.

De exemplu, in cazul analizat mai sus, vanzatorul va emite factura sau bon fiscal, va inregistra scoaterea bunului sau bunurilor cumparate din patrimoniul societatii comerciale in cauza, va calcula si eventual va vira TVA-ul aferent etc. Dimpotriva, desi se aplica legea comerciala intregii operatiuni, cumparatorul nu va face receptia bunului sau bunurilor cumparate, nu va deduce TVA si nu va calcula amortizari asupra valorii de achizitie a bunului respectiv. Prin urmare, regula din art. 56 presupune o serie de exceptii, si anume:

prevederile legii comerciale cu privire la persoana comerciantului (drepturi si obligatii specifice, cum ar fi inregistrare in Registrul Comertului, plata de impozite etc.) nu se vor aplica necomerciantului;

de asemenea, nu se vor aplica necomerciantului prevederile legii comerciale despre care legea stabileste expres ca sunt excluse de la aplicare.[5]

3 Continutul raportului juridic de afaceri

Asa cum am mai aratat, continutul raportului juridic se refera la drepturile si obligatiile specifice care se nasc ca urmare a acestui tip de raport. Raportul juridic de afaceri genereaza drepturi si obligatii pentru toate categoriile de persoane implicate. Sfera acestor efecte al participarii la tranzactii comerciale este guvernata de principiul libertatii comertului, inteles sub dublu aspect:

mai intai, accesul la activitatea comerciala nu poate fi ingradit, orice persoana care doreste sa indeplineasca acte si fapte de comert are dreptul sa participe in mod liber la tranzactii comerciale;

Aceasta regula nu este absoluta, ci cunoaste doua exceptii:

a. comerciantul care s-a folosit de calitatea de comerciant pentru a savarsi infractiuni si a primit o condamnare pentru acele infractiuni, poate fi sanctionat de catre instanta de drept penal cu pedeapsa decaderii din dreptul de a fi comerciant. Aplicarea aceastei pedepse are caracter complimentar, in sensul ca este la latitudinea judecatorului daca sa o administreze, cu titlu de pedeapsa adiacenta pe langa pedeapsa principala aplicata.

b.          avand in vedere scopul speculativ al oricarei tranzactii comerciale, legea prevede categorii de meserii sau functii absolut incompatibile cu aceasta calitate, cum ar fi cea de functionar public, demnitar, judecator, procuror, medic, avocat, arhitect etc.[6]

in al doilea rand, fiecare comerciant este liber sa isi aleaga tipul de activitate comerciala pe care crede ca o poate indeplini cel mai bine.

Desigur insa ca si sfera activitatilor comerciale cunoaste o serie de limitari, cum ar fi:

activitati care constituie monopol de stat si nu pot fi exercitate pe baza liberi initiative, cum ar fi baterea de moneda, fabricarea armamentului etc.

activitati care au caracter ilicit sau imoral, cum ar fi traficul de organe sau prostitutia etc.[7]

Daca drepturile comerciantilor sunt guvernate in principal de principiul libertatii comertului, cu toate limitarile acestuia explicate mai sus, obligatiile care revin fiecarui comerciant sunt analizate pe larg de mai multe ramuri ale dreptului.

Comerciantii au mai multe tipuri de obligatii specifice, unele derivand din calitatea de comerciant, altele fiind sarcini administrative sau fiscale. Dintre obligatiile specifice, cele mai importante sunt obligatiile contabile (studiate de Dreptul contabil) si respectarea liberei concurente (analizate de Dreptul concurentei).

Teste de autoevaluare

1. Analiza structurala a raportului juridic de afaceri presupune analiza:

a)     subiectelor raportului de afaceri; A

b)     obiectului raportului juridic de afaceri; A

c)     continutului raportului juridic de afaceri; A

2. Grupurile de interes economic in dreptul roman pot fi:

a)     grupuri de interes national; A

b)     grupuri de interes european; A

c)     grupuri de interes industrial; F

3. In conceptia Codului comercial roman (art. 7) sunt considerati comercianti:

a)     persoanele fizice si persoanele juridice; A

b)     subiectii de drept public; F

c)     institutiile publice; F

4. Sunt comercianti persoane fizice persoanele care indeplinesc urmatoarele conditii:

a)     savarsesc fapte de comert obiective; A

b)     savarsirea faptelor de comert se face cu titlu profesional; A

c)     savarsirea faptelor de comert are loc in nume propriu; A

5. Pentru societatile comerciale, dovada calitatii de comerciant se realizeaza:

a)     prin prezentarea actului de infiintare sau a certificatului de inregistrare; A

b)     prin declaratia administratorului sau prin semnatura presedintelui consiliului de administratie; F

c)     prin autorizatia pentru functionare, obtinuta in conditiile legii.