|
|
|
Ursii in Bucegi
Cu patrunderea civilizatiei la poalele Bucegilor, cu. asezarea industriilor prin vaile deacurmezisul vaii Prahovei, Mosii Martini cari, pe vremuri traiau neturburati in acest tinut, s'au imputinat, si menirea fatala este sa dispara. Rar, rar de tot, se mai aude de vite sfasiate de urs; spre linistea vilegiaturistilor busteneni si predeleni, trebue sa adaogam ca reputatia de ferocitate a ursului este uzurpata.
Mos Martin e sperios, nu se da la om, afara numai de cazul cand e atacat. El este frugivor de obiceiu, si numai cand e lihnit de foame ataca vitele.
Multe anecdote am cules in localitate, cu privire la moravurile, mai mult pacinice, ale acestui animal zis fioros. Printre multe, citez urmatoarele:
O batrana locuitoare din Azuga se dusese dupa vreascuri in valea Azugei. La o cotitura ii tae drumul o matahala imblanita: un urs cat toate zilele. Batrana, aproape sa lesine, se lasa turta la pamant si face pe moarta. Ursul se apropie, o miroase lung, apoi, sufland cu putere, o umple de bale si pleaca, fara sa mai ceara vreo explicatie.
Acum cativa ani, mai multi copii din Poiana-Tapului au plecat la cules de zmeura, pe muntele Zamura, dincolo de raul Prahova. Au dat, intr'un loc, peste un zmeuris foarte imbelsugat, asa incat ulcelele ce luara nu au fost indestulatoare, pentru strangerea zmeurei aflate. Cu restul fructelor au facut un purcoiu, cu gandul sa se intoarca a doua zi sa ia si aceasta ramasita. Zis si facut. A doua zi copiii se infatiseaza in acel loc; cand colo ce sa vezi, un musteriu, dar ce musteriu! Un urs sta jos si se infrupta, fara rusine, din produsul muncei flacaiasilor din Poiana-Tapului! Supararea baetilor a fost asa de mare,
incat in loc sa se gandeasca la primejdie, au inceput cu totii sa strige si sa dea cu huideo! Ceeace e mai comic e ca ursul, nu numai ca nu s'a repezit la acei tineri imprudenti, dar s'a sculat linistit de langa zmeura si s'a retras, cu multa demnitate maraind si bolborosind!
Vanatoare de ursi prin cuprinsul acesta nu s'a mai facut de multi ani; asa ca nu pot publica aci descrierea unei astfel de vanatori intamplata de curand, cu incidente si peripetii, spre petrecerea cititorilor acestui anuar.
Pot insa povesti cea dintai vanatoare de ursi a Suveranului nostru, in Bucegi, in anul 1872, acum 55 de ani.
Trei sute de haitasi, cu trambite si tobe, al caror ecou era rasfrant pana la zece ori in vaile impresurate de stanci, si vreo 30 de vanatori, cari inconjurau cercul ce se intindea pe mai multi kilometri, erau meniti sa asigure paza. Se organiza doua goane, cari tinura cate 2-3 ceasuri.
La ora cinci de dimineata, Suveranul paraseste Sinaia si se suc pe muntele Furnica, sosind la ora 7 intr'un loc, unde o ursoaica mare sfasiase, trei zile mai inainte, mai multe oi, la o mica departare de ciobani, cari o priveau ingroziti. Suveranul se aseza in acest punct in dosul unei stanci, cu privirea tintuita spre doua mari prapastii. Se incepe goana.
In departare suna strigatele haitasilor, cari se scoboara lant de pe varfuri de stanci.
Dar deodata cerul se intuneca si se deslantueste o furtuna napraznica, de nu se poate vedea la zece pasi. Dupa o asteptare de doua ore, neivindu-se nici un vanat, Domnitorul se adaposteste intr'un bordeiu ciobanesc. Dupa cateva minute iata ca cerul se insenineaza si, la picioarele sale, Suveranul vede intinzandu-se frumoasa vale a Prahovei, luminata de soare.
Aceasta schimbare a vremei, indeamna pe Doamna Elisabeta sa paraseasca satul Poiana-Tapului, unde se dusese de dimineata cu doamnele sale, si sa vina in intampinarea sotului sau. Dupa ce Domnitorul pandeste din bordeiu, trei ceasuri, pe ursoaica, soseste dejunul ia amiazi, caruia cu totii ii fac deosebita onoare, pe pajiste verde.
Vanatorii, haitasii si soldatii cu caii lor, stransi jur imprejur, alcatuesc grupuri foarte pitoresti; in fund se inalta varfurile plesuve ale muntilor Jepi, Caraiman, Costila, ca niste adevarate fantasme. La ora doua, vanatorii se scoboara la Poiana-Tapului, catun asezat la gura Vaii-Babei, loc de rendezvous al ursilor. Aci Domnul se desparte de Doamna Elisabeta si se urca in Valea Babei. Soseste intr'o padure seculara si ocupa din nou o pozitie, de unde sa poata vedea in doua prapastii. Cel mai vestit vanator de ursi din tinut se afla alaturi de Voda si-l incredinteaza ca negresit prin acel loc vor veni ursii. Asteapta cu rabdare, trei ceasuri, pititi pe dupa un trunchiu de copac. Strigatele haitasilior se produc de mult si nimic in zare!
Nemultumit, Suveranul pune arma jos; tovarasul vanator de ursi ii sopteste sa mai aiba rabdare o jumatate de ora. Intr'ade-var, dupa trecere de zece minute, se aude maraituri, se rostogolesc bolovani in prapastie si se ivesc doui pui de urs. Unul dupa altul coboara intr'o vagauna; radacinile uscate troznesc sub calcatura labelor lor largi. Domnitorul isi paraseste pozitia, de unde cracile si trunchiurile de copaci il impiedica sa ochiasca, si se da ceva mai jos, spre a capata camp liber; dar vestitul vanator de ursi a si ajuns in fundul vagaunei si a doborit un pui de urs, dela primul foc; nici celalalt nu i-ar fi scapat, daca ar fi avut o pusca cu doua focuri.
Ramanea ursoaica, asupra careia haitasii trasesera colo sus, dar nu se stia daca a fost ranita si daca puii ii luasera inainte.
Suveranul mai sta o jumatate de ora in asteptare; dar spre marea sa parere de rau, ursoaica nu se arata
La intoarcere, in Busteni, Domnitorul sue calare si soseste in Sinaia la ora 7 seara; aci este intampinat cu urale, caci vestea ispravei vanatoresti se raspandise repede.
Regele nostru, in memoriile sale, adauga ca aceasta vanatoare i-a amintit vanatorile de ursi, la care a luat parte in Engadina.
Ca incheere, noi sfatuim pe fratii nostri din Busteni, convilegiaturisti sau indigeni, sa aiba o purtare foarte cuviincioasa, in cazul cand vor intalni vreun urs; sa nu zica nici pis, ba chiar sa-l salute respectos si, dindu-se la o parte, sa-l lase sa-si vaza de pacatele lui.
