Piata turistica

Avand in vedere multiplele functii si avantaje ale turismului rural si agroturismului, se poate conta pe o contributie importanta ale acestora la dezvoltarea unei comunitati rurale. Pentru maximizarea beneficiilor este insa necesara cunoasterea caracteristicilor si intelegerea mecanismelor de functionare ale pietei, a marimii, tipului, elasticitatii, cererii specifice a serviciilor turistice. Toate acestea influenteaza caracteristicile strategiilor de dezvoltare privind turismul rural si agroturismul.

Lipsa cunostintelor despre piata constituie cauza esecurilor multor initiative in domeniul agroturismului. Prezinta astfel o deosebita importanta cunoasterea de catre operatorii din turismul rural si agroturism a caracteristicilor generale ale pietei turistice, ca o componenta a pietei serviciilor, ale subpietei agroturistice, ca o componenta a pietei turistice, modul specific de interactionare dintre cerere si oferta pe aceasta piata, tendintele preturilor si tarifelor practicate.

1. Continutul si caracteristicile pietei turistice

Piata turistica, ca parte integranta a pietei, in general, si a pietei serviciilor, in particular are o serie de trasaturi comune cu ale acestora, dar si o suma de caracteristici proprii, dependente de specificul activitatii in acest domeniu.

Piata turistica ar putea fi definita, prin similitudine cu definitia pietei in general, ca fiind reprezentata de totalitatea tranzactiilor (actelor de vanzare-cumparare) al carui obiect il constituie produsele turistice, privita in conexiune cu relatiile pe care le genereaza  si spatiul geografic si chiar timpul in care se desfasoara[1].

Punand accentul pe cele doua laturi corelative ale pietei - oferta si cererea -, piata turistica ar poate fi definita si ca sfera de confruntare dintre oferta turistica, materializata in productia specifica si cererea turistica - expresie a nevoilor, dorintelor si aspiratiile clientilor. Se evidentiaza in acest fel ca cele doua componente ale pietei- oferta si cererea -, prin caracteristicile lor si prin modalitatile concrete de echilibrare, definesc specificul pietei turistice, particularitatile sale in raport cu alte segmente.

Asa cum am specificat mai sus, in vederea dezvoltarii unor actiuni cu impact maxim in cadrul comunitatilor rurale ce pariaza pe agroturism ca activitate alternativa, de revitalizare a arealului respectiv, o importanta mare o are cunoasterea caracteristicilor pietii. Acestea sunt, in linii mari, similare pietei turistice in general [2].

1. Complexitate, rezultat al faptului ca produsul agroturistic (oferta) are un continut aparte, fiind alcatuit din bunuri si servicii, din elemente tangibile si intangibile. Acestea la randul lor au o structura complexa, forme variate de concretizare ceea ce accentueaza aceasta prima trasatura a pietei turistice.

2. Caracter "peticit" (patch), fragmentat, determinat de multitudinea de segmente, subpiete rezultate din confruntarea ofertei cu cererea pe piata turistica. Acest caracter fragmentat il intalnim atat la nivelul pietei turistice cat si in interiorul diferitelor forme de turism. Multitudinea de segmente, de subpiete specifice este generata de varietatea formelor de manifestare a destinatiilor turistice, fiecare dintre acestea cu obiective si strategii de atragere a turistilor diferite, pe de o parte, si de diversitatea nevoilor si dorintelor turistilor, pe de alta parte.

Conexiunea dintre acestea genereaza aparitia unor segmente de piata specifice:

destinatii agroturistice aflate in proximitatea centrelor urbane si care primesc fluxuri importante de turisti pe durata zilei. Problema importanta care apare in aceste areale este cea a atragerii vizitatorilor pentru petrecerea cel putin a unei nopti. Prioritatile ar fi si cele referitoare la mediu, infrastructura, gestiunea presiunii exercitate de turisti etc.

destinatii agroturistice traditionale de vacanta care dispun de o anumita capacitate de cazare si de o infrastructura semnificativa. Prioritatile ar fi pentru aceste areale ameliorarea ofertei si reducerea impactului asupra mediului.

Pensiuni agroturistice din arealele protejate - Acestea incearca sa gestioneze turismul, mediul si economia rurala de o maniera integrata.

Pensiuni agroturistice amplasate in areale al caror produs turistic corespunde celui de sate istorice, cu un bogat patrimoniu istoric, arhitectural, cultural sau industrial. Obiectivelor unor astfel de areale trebuie sa vizeze in acest caz stabilirea de legaturi intre atractii si comunitate, descoperirea si protectia edificiilor, crearea marcilor.

Pensiuni agroturistice amplasate zone indepartate si a caror atractie rezida in fauna, flora, caracter salbatic. Problemele prioritare sunt accesibilitatea ariei, transportul, serviciile locale, protectia mediului.

Pensiuni agroturistice amplasate in zone cu puternica vocatie agricola, zone unde agricultura poate constitui principalul element de atractie pentru turist. Prioritatea ar fi furnizarea unor servicii de cazare in ferma/exploatatie, dezvoltarea unei oferte turistice bazate pe gastronomie si produse locale.

Pensiuni agroturistice amplasate in zona de munte sau areale forestiere unde exista deja activitati turistice bine stabilite dar care cauta totusi sa-si diversifice si sa-si dezvolte oferta. Principala prioritate ar fi coordonarea unui sistem de cazare de o calitate mai buna, un turism activ, gastronomia, temele referitoare la patrimoniu etc.

Pentru aceasta diversitate de destinatii rurale exista, si trebuie identificat cu atentie, un tip de turisti susceptibil sa fie atras de tipul specific de destinatie (segmente tinta ale pietei si care se coreleaza cu propriile lor obiective strategice. Aceste segmentele ale populatiei vizate se diferentiaza la randul lor pe baza unor caracteristici foarte diverse precum varsta, structura familiala, venitul, obiceiurile, centrele de interes, originea, mobilitatea, ceea ce determina acest caracter peticit al pietei. Vom exemplifica mai jos cateva posibile segmente tinta precum si asteptarile acestora acestora cu privire la destinatiile rurale:

Excursionistii, vizitatorii de o zi. Acest segment este foarte important si se dezvolta in numeroase bazine agroturistice din jurul oraselor. Aspectele esentiale urmarite de acest grup sunt: accesibilitatea, infrastructura, traficul, existenta unor atractii specifice.

Turistii ce prefera sejururi de durata scurta. Aceasta tendinta este evidenta in cea mai mare parte a zonei rurale a Europei; durata medie a sejurului este in scadere in timp ce numarul de sejururi de scurta durata este in crestere. Acesti turisti aspira la realizarea unor experiente de o calitate superioara in scurtul ragaz de timp de care dispun.

Turismul de tip familial. Interesul familiilor pentru turismul rural si agroturism variaza in functie de tara. In Germania, de exemplu, familiile au constituit intotdeauna principala piata pentru cazarea la ferma. Totusi acest segment al turistilor devine din ce in ce mai atent la calitate si la pret si poate fi divizat in functie de varsta copiilor. Familiile cu copii foarte mici au tendinta de a aprecia zonele rurale dar au nevoi specifice in privinta echipamentelor si activitatilor oferite.

Persoanele in varsta. Acest segment al populatiei apreciaza zonele rurale pentru traditiile existente, pentru linistea si pacea degajata de aceste areale, dar sunt din ce in ce mai exigente la conditiile sanitare si activitatile propuse. In general acest segment cauta un nivel de confort mai ridicat.

Persoane avand un centru de interes specific. In decursul ultimilor 10 ani, asistam la cresterea notabila a practicilor de divertisment in mediul rural: cicloturism, drumetii tematice etc. Tot in acest segment vor fi incadrati turistii care au un interes declarat pentru gastronomie, patrimoniul local si alte teme rurale.

Grupuri scolare. Foarte multe areale agroturistice pot propune un turism de grup (scolar sau de alta varsta), sejururi tematice, bazate pe agricultura, conservarea patrimoniului natural cultural. Poate parea simplu in a tinti aceste grupuri si in a avea contacte cu ele, dar trebuie oferite servicii foarte bune de organizare si ghidare de calitate.

Persoane handicapate. In raport cu zonele urbane si cu statiunile balneare, arealele agroturistice au desfasurat relativ putine eforturi pentru primirea turistilor handicapati. Este insa vorba de un segment destul de important daca includem acompaniatorii si membrii familiei.

3. Opacitatea. Pe piata turistica se intalnesc clientii, potentialii cumparatorii de vacante ce manifesta anumite cerinte, sub multe aspecte insuficient definite, si oferta care este "invizibila", exprimata prin "imagini" create de cumparator prin sintetizarea informatiilor primite si experientelor anterioare. In aceste conditii, apar unele incertitudini, mai numeroase decat pe piata bunurilor tangibile, deopotriva pentru ofertant si cumparator.

Pentru reducerea incertitudinilor, pentru facilitarea intalnirii dintre oferta-cerere si obtinerea echilibrului pe aceasta piata se utilizeaza mai multe metode: asocierea imaginilor cu elemente corporale, cu notorietatea producatorului, corespondenta cantitativa si calitativa intre produs, pret si imagine etc. - desfasurarea unor eforturi de promovare si persuasiune mai mari.

Fig. 1

Modelul complex al structurii produsului turistic

- elemente tangibile; --- elemente intangibile )

Sursa: Rodica Minciu, op.cit

4. Structuri specifice concurentei imperfecte: datorita opacitatii, caracterului limitat al informarii clientilor si concurentei asupra ofertei, imposibilitatii cunoasterii in detaliu a produselor si "performantelor" se reduce rolul pretului (ca instrument de reglare a raportului oferta - cerere, de amortizare a acestora si de echilibrare a pietei) pe de o parte, si se limiteaza libera circulatie a capitalului si intrarea pe piata, pe de alta parte.

5. Hipersensibilitatea pietei turistice la variatiile macromediului, manifestata prin elasticitate si dinamism deosebit. Aceasta caracteristica a pietei este in mod deosebit determinata de evolutia uneia din cele doua laturi, si anume cererea turistica. Aceasta a inregistrat de-a lungul timpului, asa cum am prezentat in capitolele anterioare, o evolutie ascendenta dintre cele mai dinamice, rezultat al actiunii unui complex de factori de natura foarte diversa:

- nivelul de dezvoltare si structura economiei,

- progresul tehnologic,

- mobilitatea socio-profesionala a populatiei,

- gradul de ocupare a fortei de munca,

- cadrul legislativ si institutional,

- calitatea mediului inconjurator,

- climatul politic,

ca factori favorizanti sau restrictivi ai calatoriilor cesi-au pus amprenta asupra ritmului si directiilor evolutiei pietei turistice.

Mobilitatea: aceasta caracteristica decurge din faptul ca oferta turistica nu vine in intampinarea cererii, ca in cazul altor piete; cea care se deplaseaza, in vederea finalizarii actului de vanzare-cumparare, este cererea. Pe piata turistica, oferta are deci o pozitie dominanta, adaptarea ei la cerere fiind relativ limitata.

Pe piata turistica, locul ofertei/productiei coincide cu cel al consumului, dar nu si cu cel de formare a cererii. Aceasta caracteristica diferentiaza piata turistica in piata emitatoare -locul unde ia nastere cererea si piata receptoare - locul unde este prezenta oferta si unde se realizeaza consumul.

7. Concentrarea  in timp si spatiu, caracteristica specifica deopotriva ofertei si cererii. Aceasta caracteristica se exprima prin aparitia unor diferente importante in amploarea activitatii si a volumului tranzactiilor, de la o perioada la alta si/sau de la o zona la alta, cu implicatii asupra modului de functionare a pietei. Se ajunge astfel la aparitia unor situatii de oferta fara cerere si cerere fara oferta, cu efect negativ asupra utilizarii capacitatilor de productie, rezultatelor economice si satisfacerii clientelei. Concentrarea este o caracteristica intalnita si in alte sectoare ale economiei, dar variatiile si efectele acesteia pe piata turistica sunt mult mai ample decat pe alte piete si, de multe ori, nu usor de anticipat.

2. Cererea agroturistica

Asa cum piata agroturistica este inteleasa ca parte integranta a pietei, in general, si cererea turistica poate fi privita ca un segment al cererii globale, ca o forma particulara a acesteia. Intr-o astfel de abordare, cererea agroturistica raspunde acelorasi determinari, dar se diferentiaza prin faptul ca dorinta, aspiratia se indreapta catre un produs agroturistic traditional, catre o vacanta la ferma.

Cererea, in sens generic, reprezinta "dorinta pentru un anumit produs, dublata de posibilitatea si decizia de a-l cumpara"[3]. Cererea turistica beneficiaza si de definitii proprii, care reflecta cu mai multa fidelitate specificitatea acestui domeniu. Dupa R Lanquar, cererea turistica este "cererea persoanelor care se deplaseaza periodic si temporar, in afara resedintei obisnuite, pentru alte motive decat pentru a munci sau a indeplini o activitate remunerata".

Analiza cererii este esentiala in vederea lansarii in activitatile agroturistice si mai ales in vederea conceperii unor produse agroturistice care sa asigure, competitivitatea pe piata a arealului respectiv, obtinerea de venituri alternative pentru fermieri si a unei satisfactii depline a turistilor.

Analiza cererii trebuie sa furnizeze raspunsuri la anumite aspecte cantitative: Numarul potential de clienti? Serviciile turistice potentiale? Tipuri de unitati cazare? Durata sederii lor ? Sezonul preferat? Cati bani sunt dispusi sa cheltuiasca pentru pachetele de servicii oferite etc.?

De asemenea, este foarte importanta culegerea informatiilor calitative: ce tipuri de clienti vor veni (grupuri tinta) ? De unde vin acestia? Care sunt asteptarile lor? Ce prefera in mod deosebit?

2.1. Particularitatile cererii turistice

Cererea turistica prezinta o serie de trasaturi proprii care, asa cum s-a aratat, isi pun amprenta asupra modului de formare si manifestare a fluxurilor turistice, asupra conditiilor de realizare a echilibrului pietei. Vom analiza mai jos cateva aspecte, unghiuri diferite de abordare a cererii turistice, mai ales din perspectiva mecanismelor de formare si manifestare a acesteia, avand in vedere ca am prezentat deja in capitolele anterioare impactul principalelor categorii de factori asupra fenomenului turistic.

Cererea agroturistica se caracterizeaza printr-un dinamism accentuat Asa cum am vazut mai sus, cererea evolueaza sub influenta unei multitudini de factori de natura economica, social, demografica, psihologica, politica etc. actiunea acestor factori determina marimea si structura cererii, dimensiunile si tendintele consumului, fluxurile circulatiei turistice. Cererea turistica este mult mai sensibila la modificarea veniturilor populatiei. Spre exemplu odata cu scaderea veniturilor reale ale populatiei, cererea pentru servicii turistice se reduce in mod drastic, in ritmuri mult mai mari decat pentru marfurile obisnuite.

Cererea turistica raspunde unei necesitati specifice. Aceasta este pozitionata, in ierarhia nevoilor de consum, in categoria celor superioare, uneori de lux (dupa Engel) sau a necesitatilor sociale si/sau a celor privind un anumit statut (potrivit ierarhiei lui Maslow). Ierarhizarea nevoilor, in general, si locul ocupat de nevoia de calatorie difera semnificativ de la un individ la altul, de la o categorie sociala la alta, in functie de nivelul de educatie si cultura, de nivelul de dezvoltare economico-sociala dar si de forma de turism. De exemplu, un sejur de tratament balneo-medical raspunde, mai degraba, unei nevoi de siguranta, o vizita la parinti sau la prieteni se incadreaza in grupa necesitatilor sociale, iar o vacanta la Las Vegas este "un lux" pentru majoritatea consumatorilor si raspunde unei cerinte legate de respectul de sine, de statutul individului.

Nevoia de turism este insa tot mai mult asociata cu necesitatile de siguranta, de refacere a capacitatii organismului si, de multe ori, perceputa ca o prioritate. Aceasta perceptie apare pe fondul progresului economic si social si determina ca ponderea plecarilor in vacanta, in totalul populatiei, sa fie relativ ridicata in tarile dezvoltate - circa 80% in Suedia, peste 70% in Elvetia si Norvegia, aproape 65% in SUA si Anglia, peste 55% in Franta etc. - si cu tendinta de crestere.

Procesul de transformare a acestei cereri din dorinta in actiune, convertirea sa in consum, are la baza anumiti determinanti motivationali. Daca variabilele economico-sociale (ca prima categorie de determinanti ai cererii - venituri, preturi, timp liber, dimensiunile si structura populatiei -) imprima cererii o anumita elasticitate si evolutie, determinantii motivationali, aflati in stransa legatura cu ocupatia si educatia, cu varsta si personalitatea individuala, genereaza un anumit mod de manifestare a cererii si consumului.

Cercetarea impactului personalitatii asupra deciziei de cumparare si comportamentului de consum turistic a permis identificarea a cinci tipuri psihologice majore, si anume[4]:

Turistii psihocentrici, concentrati pe problemele personale, adesea anxiosi, nelinistiti si tematori, cautand securitatea; prefera vacantele in statiuni cunoscute, familiare, situate mai aproape de resedinta permanenta, care reproduc, in mare masura, conditiile de viata de la locul de formare a cererii; de asemenea, ei solicita aranjamente organizate, care le confera un plus de siguranta si, de multe ori, se limiteaza la utilizarea exclusiva a serviciilor din pachetul de vacanta.

Turistii alocentrici, increzatori in fortele proprii, dispusi sa incerce noi experiente, cauta varietatea, aventura; ca urmare, ei vor calatorii individuale la distante mari, in afara celor cuprinse in pachetul de vacanta-standard.

Turisti mediocentrici (cea mai mare parte a turistilor).

In timp, pe masura ce capata mai multa experienta in materie de calatorii, turistii psihocentrici se pot transforma, in privinta optiunilor pentru destinatiile de vacanta, in turisti alocentrici, rezultand astfel o noua caracteristica a cererii turistice si anume, labilitatea in motivatii.

Numar

turisti

Cvasi-

psihocentrici Midcentrici                 cvasi -

alocentrici

Psiho                    Alocentrici

centrici

Distanta

Fig. 3.2. Personalitatea individuala si optiunea pentru distanta/destinatia de calatorie

Scala: psihocentric - alocentric

Legenda:

Psihocentrici - week-end,

vacante manastiri

sejururi sedentare si tratamente balneo - medicale

Cvasipsihocentrici - excursii (de ex. in Delta Dunarii)

sejururi pentru sporturile de iarna

calatoriile in tarile limitrofe

Mediocentrici - sejururi in statiunile turistice (litoraliere, montane, balneare)

calatorii in tarile Europei Centrale si de Est (Turcia, Grecia, Cipru etc.)

Cvasialocentrici - calatorii in tarile Uniunii Europene

vanatoare si pescuit sportiv

turism religios

turism rural

Alocentrici - participari la evenimente speciale (olimpiade, campionate sportive)

calatorii in Orientul Apropriat si Indepartat (China, Japonia, Indonezia)

safari fotografic in tarile Africii (Kenya, Congo, etc.)

Cererea agroturistica se caracterizeaza prin complexitate si heterogenitate, adica prin existenta unei diversitati de forme de exprimare, ca rezultat al:

varietatii segmentelor de consumatori si diversitatii grupurilor acestora,

specificitatii ofertei, la randul ei complexa si eterogena, alcatuita din atractii, echipamente, forta de munca etc.,

heterogenitatii serviciilor ce compun prestatia turistica (transport, cazare, alimentatie, agrement) si modalitatile de combinare a acestora.

Cererea turistica se caracterizeaza prin concentrare, care poate fi:

in timp (sub forma sezonalitatii). Spre exemplu, sezonul estival concentreaza aproape 80% din totalul plecarilor in vacanta.

- in spatiu (generand formarea si manifestarea fluxurilor turistice). De exemplu, Europa, ca destinatie pentru turismul international, concentreaza aproape 60% din totalul sosirilor si peste 50% din incasari; in tarile Europei de Nord, mai mult de 70% din populatie pleaca in vacanta in fiecare an;

- in motivatie. Ex. odihna si loisirul (distractia) reprezinta 70% din motivele de calatorie;

Alte exemple ce demonstreaza aceasta caracteristica: turismul national reprezinta 4/5 din total, desigur, cu variatii pe tari si zone; peste 50% din totalul cheltuielilor de vacanta sunt destinate cazarii si alimentatiei;

2.2. Sezonalitatea activitatii turistice

Sezonalitatea reprezinta una din cele mai importante caracteristici ale activitatii turistice si consta intr-o marire a fluxurilor de turisti in anumite perioade ale anului calendaristic, in celelalte remarcandu-se o reducere importanta sau chiar o stopare a sosirilor de turisti.

Activitatea turistica, inregistreaza, in evolutia sa, o serie de fluctuatii de durata sau repetabile, cu implicatii mai profunde sau superficiale, mai greu sau mai usor previzibile. Unele dintre aceste variatii au un caracter continuu, structural, fiind provocate de dinamica unor factori de tendinta sau de schimbari rapide si spectaculoase in domeniul tehnicii; altele cu caracter alternativ, datorandu-se unor conditii naturale, modului de formare a cererii sau unor situatii conjucturale.

Sezonalitatea activitatii este comuna multor domenii ale economiei dar in turism prezinta o serie de particularitati, datorita dependentei mari a cererii fata de conditiile naturale, caracterului nestocabil al serviciilor turistice, rigiditatii ofertei etc. Astfel, sezonalitatea  activitatii turistice este mai accentuata, are implicatii mai profunde si de anvergura iar posibilitatile de atenuare sunt relativ limitate si presupun eforturi mari din partea organizatorilor.

Efectele manifestarii sezonalitatii, sunt diferentiate atat din punctul de vedere al activitatii turistice in ansamblul sau, al turistilor cat si al efectelor asupra altor ramuri ale economiei nationale.

In ce priveste activitatea turistica, sezonalitatea se reflecta:

fie in utilizarea incompleta a bazei materiale si a fortei de munca (in perioada de extrasezon), cu influenta negativa asupra costurilor serviciilor turistice si calitatii acestora, termenului de recuperare a investitiilor, rentabilitatii etc.

fie in suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spatiilor de cazarea si alimentatie, a celorlalte servicii si a personalului de servire.

Aceste doua situatii determina la randul lor:

calitatea mai slaba a prestatiilor,

cresterea tensiunii in relatiile dintre solicitanti si prestatori,

nivelul scazut al satisfacerii nevoilor consumatorilor, afectand, pe termen lung, frecventa calatoriilor si, indirect, dinamica circulatiei turistice.

In ceea ce-l priveste pe turist concentrarea sezoniera are implicatii de ordin psihologic, fiziologic si economic prin:

Diminuarea efectelor recreative si de refacere a fortelor datorita aglomeratiei din mijloacele de transport sau de pe caile rutiere (mai ales in cazul calatoriei cu mijloace proprii), a riscului negasirii unui spatiu de cazare corespunzator dorintelor,

Influentele negative asupra starii de spirit si asupra bugetului de timp si financiar al turistului datorita nivelul preturilor serviciilor oferite peste posibilitatile financiare ale turistului;

Aparitia unui timp de asteptare pentru obtinerea unor servicii etc.

Efecte asupra altor ramuri ale economiei, a caror evolutie se afla in interconexiune cu dinamica turistica:

Efecte directe, prin solicitari suplimentare fata de unele domenii ca: transporturi, industria alimentara si productia culinara, agricultura, comert etc. Spre exemplu transporturile (desi se pot adapta relativ usor circulatiei de mare intensitate din anumite perioade, prin suplimentarea curselor si numarului mijloacelor de transport) reprezinta unul din domeniile cele mai afectate, in sensul ca, in momentele de varf, capacitatile sunt supraincarcate pe directia destinatiilor de vacanta si subutilizate pe celelalte directii, determinand, pe ansamblu, un coeficient redus de utilizare si o accelerare a deteriorarii echipamentelor.

Efecte indirecte, datorita fenomenului ocuparii periodice si limitate a unei mase insemnate de angajati, prin redistribuirea lor din alte sectoare sau zone ale tarii. In perioadele de sezon cresterea sensibila a cererii de forta de munca provoaca dezechilibre in alte ramuri sau zone. Aceasta sezonalitate a fortei de munca are efecte negative chiar asupra nivelului calitatii serviciilor si eficientei muncii din turism influentand negativ starea psihica a angajatilor si nivelul pregatirii acestora (exigenta mai redusa la selectie, interes scazut pentru formarea profesionala etc.).

Cauzele principale ale aparitiei variatiilor sezoniere pot fi grupate in:

cauze naturale, precum:

pozitia geografica a unei tari, zone sau statiuni,

conditiile de clima, succesiunea anotimpurilor,

varietatea si atractivitatea valorilor culturale, istorice, de arta ,

periodicitatea manifestarilor - targuri, festivaluri, serbari populare etc. si

cauze (conditii) economico-organizatorice, cum sunt:

structura anului scolar si universitar,

regimul concediilor platite si durata lor,

organizarea productiei in diverse ramuri (agricultura, sectoare cu foc continuu etc.),

obiceiuri (traditii) industriale - ex., trimiterea simultana a tuturor salariatilor in concediu, realizarea de "punti",

acordarea unor microconcedii suplimentare in perioada diverselor sarbatori (nationale, religioase).

Principalele tipuri de variatii sezoniere intalnite pe teritoriul Romaniei

Variatiile sezoniere sunt in general determinate de conditiile naturale, care au rolul determinant in manifestarea caracterului sezonier al cererii turistice. Pentru zonele geografice cu o clima temperata, perimetru in care se situeaza si Romania, au fost identificate trei tipuri majore de variatii sezoniere.

Activitate turistica concentrata intr-o singura perioada (sezon), ca urmare a faptului ca oferta intruneste optimul calitatii o singura data pe an si pe durata limitata. Acest tip de sezonalitate este specific, pentru tara noastra, arealul litoralului, unde cererea si consumul se manifesta in intervalul mai-septembrie, cu maxim in perioada 15 iulie - 15 august, in celelalte luni ale anului solicitarile fiind sporadice (pentru tratament sau diverse evenimente) ori lipsind complet.

Activitate turistica caracterizata prin existenta a doua perioade de sezon, cu intensitati apropiate ale activitatii turistice, duratele in timp si mobilurile deplasarilor fiind insa diferite. Putem include in aceasta categorie statiunile montane a caror activitate turistica raspunde unor cerintelor bisezoniere: iarna pentru zapada si practicarea sporturilor albe, vara pentru odihna, drumetie, alpinism. Perioadele de maxima intensitate sunt: decembrie - martie pentru sezonul rece si mai - septembrie pentru sezonul cald.

Specific zonelor montane este faptul ca nici in perioadele de extrasezon (aprilie si octombrie - noiembrie) cererea turistica nu se reduce la zero.

Zone cu o activitate cvasipermanenta sau fara concentrari sezoniere semnificative. Din aceasta categorie fac parte:

o      statiunile balneo-climaterice, unde sosirile turistilor se distribuie relativ uniform de-a lungul intregului an, conditiile de clima influentand in mica masura desfasurarea normala a tratamentelor

o      si centrele urbane unde circulatia turistica este permanenta, ca urmare a diversitatii activitatilor (congrese, targuri si expozitii, cumparaturi, calatorii in tranzit etc.).

Cu toate acestea, chiar si in zonele mentionate se pot surprinde perioade caracterizate printr-o activitate mai intensa; astfel, in cazul statiunilor balneo-climaterice se manifesta o concentrare in intervalul mai - octombrie, sezonul cald oferind mai multe oportunitati, iar pentru centrele urbane, lunile aprilie-mai si septembrie-octombrie se dovedesc optime pentru organizarea unor manifestari stiintifice, cultural-artistice, sportive sau de alta natura.

Existenta acestei tipologii generale, nu limiteaza existenta unor curbe proprii de sezonalitate, pentru fiecare areal agroturistic in parte, rezultat al actiunii concentrate a factorilor comuni si a unor conditii specifice.

Etapele sezonalitatii turistice

Analiza curbelor de variatie sezoniera ilustreaza existenta a trei etape in evolutia cererii, si respectiv, a circulatiei turistice, de-a lungul unui an calendaristic, si anume:

sezonul (cu un varf sau chiar doua in cazul activitatii bisezoniere), caracterizat prin intensitatea maxima a cererii;

inceputul si sfarsitul sezonului (sau perioadele de pre- si postsezon), in care cererea este mai putin intensa, cu tendinta de crestere sau descrestere, dupa caz;

extrasezonul, caracterizat prin reducerea substantiala sau chiar incetarea solicitarilor pentru serviciile turistice.

Cuantificarea sezonalitatii

Sezonalitatea activitatii turistice poate fi determinata cu mai multa rigoare, cu ajutorul metodelor statistico-matematice specifice: indici de sezonalitate, coeficienti de intensitate a traficului, coeficienti de concentrare etc.

1. Indicii de sezonalitate, determinati, pe baza seriilor dinamice privind distributia sosirilor de turisti pe luni sau trimestre, cu ajutorul metodei mediilor aritmetice simple sau mobile, confirma tendinta de concentrare a cererii turistice in sezonul cald.

2. Concentrarea activitatii turistice sezonalitatii poate fi evaluata cu ajutorul coeficientului de concentrare a GINI (C_G) sau Gini corectat (C_GC):

C_G =   si C_GC = ,

Unde:

p_i = ponderea fata de unitate a fiecarui element al seriei, respectiv = 1

n = numarul momentelor / elementelor

Coeficientul de concentrare Gini corectat ia valori in intervalul [0,1]; o valoare a coeficientului mai aproape de zero indica un grad de concentrare mai redus, iar mai aproape de 1 - un nivel superior al concentrarii, respectiv al sezonalitatii.

3. In privinta coeficientului de intensitate a traficului, calculat ca raport intre sosirile de turisti din momentele de maxim si din cele de minim, situatia se prezinta astfel:

luna cu cea mai intensa activitate este luna august, iar luna cu cea mai redusa cerere este ianuarie, atat pentru circulatia interna cat si pentru cea internationala;

raportul intre cele doua momente (coeficientul de intensitate a traficului) ia valori de 2,3-2,5.

Masuri pentru atenuarea sezonalitatii

Efectele pe care acest fenomen le determina asupra activitatii turistice in ansamblul sau, al turistilor cat si al asupra altor ramuri ale economiei nationale, justifica intreprinderea unei serii de masuri pentru atenuarea sa. Acestea urmaresc:

reducerea intensitatii cererii din perioadele de varf,

prelungirea sezonului si a momentelor de pre- si postsezon,

reducerea partiala sau totala a extrasezonului si cresterea solicitarilor in aceasta perioada.

Aceste efecte se pot obtine atat prin actiuni atat asupra ofertei, cat si asupra cererii. Printre cele mai eficiente mijloace, aflate la indemana organizatorilor de turism, pentru reducerea sezonalitatii se numara:

dezvoltarea si diversificarea ofertei de programe si servicii;

practicarea unor preturi diferentiate in functie de etapele sezonului si acordarea de facilitati;

intensificarea eforturilor promotionale;

generalizarea fractionarii vacantelor (o parte in sezonul estival si o alta iarna);

multiplicarea vacantelor de scurta durata (realizarea de "punti" in preajma diferitelor sarbatori;

week-end-uri prelungite,

modificarea structurii anului scolar etc.),

etalarea vacantelor (planificarea cvasiuniforma a concediilor pe durata intregului an calendaristic);

organizarea si desfasurarea manifestarilor stiintifice, cultural-artistice, expozitionale etc., in perioadele de extrasezon.

3. Oferta agroturistica

3.1. Definitii

Oferta turistica se poate defini ca reprezentand "valoarea serviciilor si bunurilor finale create de sectorul turistic in timpul unei perioade determinate, in general 1 an"[5], definitie in spiritul acceptiunii clasice, prin similitudinea cu oferta de bunuri. Daca insa accentul se muta pe caracterul de activitate tertiara a turismului, definitia ofertei ar putea deveni "capacitatea economica si organizatorica a retelei specifice (echipamente turistice si infrastructura) de a satisface in anumite conditii cererea turistilor"[6].

Din aceste definitii se omit insa aspecte precum mijloacele de productie ale serviciilor turistice (echipamente si forta de munca), conditiile de comercializare etc. oferta turistica avand un continut mai vast, pe langa elementele potentialului (natural si antropic).

Componentele de care trebuie sa se tina cont in definirea ofertei ar fi prin urmare:

potentialul turistic (atractii naturale si antropice) situat intr-un anumit spatiu geografic

baza materiala specifica de cazare, alimentatie, agrement si infrastructura generala ce permite exploatarea potentialului;

forta de munca (efectiv, structura, pregatire)

serviciile

3.2. Evaluarea ofertei agroturistice a unui areal

Numai printr-o evaluare completa a tuturor acestor componente (in acord cu cerintele cererii, concurentei si tendintelor pietei) se poate confirma daca intr-un areal exista intr-adevar un potential de dezvoltare a agroturismului care sa atraga si sa justifice investitiile.

De altfel, evaluarea ofertei, al potentialului unui areal ininte de demararea unor proiecte de investitii turistice, pe langa faptul ca poate scoate in evidenta potentialul turistic al unui teritoriu, face posibila depasirea unor neajunsuri si evitarea unor erori, precum :

supradimensionare investitiilor, cu efecte negative asupra mediului (poluare, deteriorarea habitaturilor naturale, etc.) si asupra activitatii economice a respectivei zone (dependenta, cresterea costurilor) precum si asupra calitatii serviciilor agroturistice si a satisfactiei turistilor ;

intelegerea gresita a caracteristicilor si trasaturilor specifice ale teritoriului, fenomen ce ar putea impiedica dezvoltarea unei ofertei agroturistice originale, care sa poata concura cu  oferta altor regiuni agroturistice.

Principalele aspecte care trebui sa faca obiectul evaluarii -inventarierii inainte de luarea deciziei de demarare a activitatilor turistice sunt reprezentate de :

Factorii naturali:

coordonatele geografice si relieful;

conditiile climatice si de sol;

hidrografie

existenta unor peisaje specifice, a unor elemente specifice de flora, fauna.

Factorii socio-economici:

structura economica a comunitatii rurale (importanta diferitelor sectoare de activitate, etc.) ;

structura socio-demografica (populatie, migrare, distributie socio -profesionala) ;

structura politica si administrative.

Servicii si infrastructura:

utilitati (apa, gaze, electricitate etc.) ;

transport (drumuri si cai ferate, transport in comun, etc.) ;

servicii (comerciale, de sanatate).

Factorii culturali:

istorie;

traditii/ mestesuguri/ obiecte de artizanat, specific locale ;

obiective turistice;

monumente si locuri de interes cu conotatii istorice sau geografice deosebite ;

activitati distractive, evenimente culturale etc.

Existenta unor facilitati de desfasurare  a anumitor activitati sportive si de agrement

sporturi nautice;

hipism;

promenade si ciclism;

sporturi de iarna;

golf, bowling;

alte sporturi, activitati de petrecere a timpului liber.

Tratamente medicale

tratamente, revitalizare, masaj, sauna, gimnastica, intretinere, balneologie;

diverse alte terapii.

Evaluarea potentialului de cazare:

numar capacitati de cazare;

distributia locurilor de cazare pe tipuri de cazare ;

calitatea si taxe de cazare;

locuri de campare.

Evaluarea potentialului in servicii de alimentatie

capacitate totala;

distributia locala a restaurantelor ;

calitate si preturi aferente.

Considerarea insa a principiilor turismului durabil face ca pe langa aceste elemente, analiza ofertei sa cuprinda si urmatoarele aspecte :

Populatia locala:

o      Este aceasta constienta de notiunea de agroturism, de posibilitatea desfasurarii unor activitati agroturistice ?

o      Care sunt asteptarile acesteia?

o      Cum poate contribui aceasta la dezvoltarea agroturismului in comunitatea respectiva?

o      Exista deja un plan de dezvoltare?

o      Populatia locala a fost consultata cu privire la acesta ?

Organizatii turistice locale:

o      Ce organizatii turistice sunt deja active la nivel local?

o      Care sunt domeniile lor de activitate, competenta si profesionalismul acestora?

o      Ce calificare are personalul care lucreaza in aceste organizatii? Care este rolul acestora?

o      Care este bugetul?

o      Ce posibilitati de colaborare exista intre aceste organizatii ?

o      Activitatile planificate de aceste organizatii.

Marketingul turistic:

o      politica pietei si preturile practicate;

o      filialele de distributie folosite;

o      cai de comunicare folosite; ( publicitate, relatii publice, vanzari);

o      calitati si neajunsuri.

Activitati de formare cu tematica turistica/agroturistica

o      Care este nivelul de pregatire in domeniul agroturismului?

o      Deficiente in pregatire, instruire.

o      Posibilitatile de pregatire profesionala, initiala si continua la nivel local si regional.

o      Programe de instruire necesare dar inexistente la nivel local.

Colaborarea intre operatorii turistici locali.

o      Care este nivelul de colaborare la nivel local (asociatii, cooperative etc.)

o      Care sunt potentialii parteneri dornici sa coopereze in regiunea respectiva.

o      Proiecte deja existente in zona de interes.

Facilitati de finantare, sprijin, concurenta:

o      Identificarea surselor de sprijin, a facilitatilor pentru operatorii din agroturism;

o      Competitii in domeniul turismului la care se poate participa si care sunt posibil de castigat.

Evaluarea potentialului agroturistic al unei arii, a calitatii echipamentelor si serviciilor dintr-o anumita destinatie ar trebui sa ia in considerare nevoile turistilor structurate in urmatoarele categorii:

Categoria 1: Exigente minimale

Nevoile din aceasta categorie se refera la factori precum securitatea si igiena. A nu le satisface inseamna a antrena esecul total al unei destinatii iar, pe de alta parte, satisfacerea acestora nu este suficienta pentru intarirea competitivitatii.

Categoria 2: Nevoi masurabile - se refera la anumiti factori cuantificabili (numarul de atractii, dimensiunile camerei etc.). Acestea pot influenta decizia turistului de a alege o destinatie. In acest sens este necesara furnizarea unor informatii exacte care sa satisfaca turistii care au optat pentru regiunea respectiva.

Categoria 3: Nevoi complementare

Acestea privesc aspecte mai subiective (stilul echipamentelor, ospitalitatea) pe care turistii le percep de-a lungul sejurului si care au o incidenta determinanta asupra experientei turistului si asupra probabilitatii ca aceasta sa revina.

3.3. Particularitati ale ofertei turistice/agroturistice

determinate de una sau alta dintre componentele ofertei or generate datorita interactiunii acestora. Putem enumera aici:

complexitate si heterogenitatea

cresterea diversificata

rigiditatea

adaptarea partiala sau imperfecta la cerere

1. Complexitatea si heterogenitatea reprezinta, ca si in cazul pietei agroturistice, expresia faptului ca oferta este alcatuita dintr-o serie de elemente (potential turistic, echipamente, forta de munca, servicii) diferite nu numai intre ele, dar si in interiorul lor, astfel:

atractiile: la randul lor naturale si antropice, iar mai departe, fiecare categorie caracterizandu-se printr-o anumita valoare, originalitate;

echipamente diverse,  diferentiate in functie de:

o      trebuinta careia ii sunt destinate (cazare, alimentatie, transport, agrement);

o      categoria de confort;

o      zona de amplasare;

forta de munca, diferentiata la randul sau pe functii, nivele de pregatire, vechime.

serviciile, cu pondere diferita in cadrul pachetelor turistice in functie de forma de turism.

Toate acestea se reflecta in diversitatea, heterogenitatea produselor turistice care pot fi: simple sau complexe, educative, culturale, de afaceri, de odihna, sanatate, etc.

2. Cresterea diversificata a ofertei este consecinta heterogenitatii componentelor, dar mai ales a rigiditatii unora dintre ele.

In general, in economie, o crestere a cererii antreneaza o dezvoltare a ofertei, a productiei. In majoritatea domeniilor, acoperirea cererii se face prin multiplicarea ofertei (prin producerea unei cantitati mai mari din aceleasi bunuri sau servicii). Exemplu:- cererea de produse alimentare (paine, carne, legume, fructe) ; cererea de produse nealimentare (frigidere, T.V, automobile sau chiar servicii (transport, spalatorie, invatamant).

In turism, acest lucru nu este posibil decat in mica masura sau doar in anumite limite, datorita dependentei ofertei turistice de potential. Adaptarea ofertei la cerere este limitata de capacitatea de primire fizica si ecologica a potentialului (spatii, plaja, partii de schi, parcuri, rezervatii etc.). Dincolo de acest prag, cresterea ofertei se poate face numai prin atragerea in circuitul turistic a noi zone, prin amenajarea de noi distractii, adica prin diversificare.

3.     Rigiditatea ofertei turistice se manifesta sub forma :

Capacitatii limitate a acesteia in timp si spatiu (a atractiilor, echipamentelor, chiar a fortei de munca)

Imobilitatii produselor turistice ce nu pot fi expediate, pentru consumul lor este necesara deplasarea consumatorului;

Imposibilitatii de stocare a produselor turistice in scopul acoperirii unei cereri viitoare sau a acoperirii unei oscilatii bruste a cererii;

4.     Inadaptabilitatea relativa sau adaptabilitatea partiala si imperfecta a ofertei la cerere

Aceasta trasatura decurge din caracterul rigid, inelastic al ofertei ce limiteaza posibilitatile alinierii acesteia la variatiile cererii, generandu-se situatii de subutilizare a ofertei sau de insuficienta a acesteia.