Tactica jocului de fotbal

TACTICA JOCULUI DE FOTBAL

Definitie

Prin tactica jocului de fotbal intelegem un sistem de principii, idei si reguli, concretizare prin actiunile individuale si colective, organzizate si coordonate unitar si rational in aparare si in atac, in limitele regulamentului de joc si al eticii sportive, valorificand toate capacitatile fizice, tehnice si psihologice in vederea rezolvarii situatiilor de joc create de adversari, coechipieri si ambianta, exploatand lipsurile in pregatirea partenerilor de joc, si cu scopul final: obtinerea victoriei.

In sfera notiunii de tactica se include deci Intreaga activitate rationala a jucatorilor,desfasurata intr-o succesiune impusa de jocul in sine (faze de joc) prin anumite forme de manifestare, variante de asezari In teren (sisteme de joc), cu ajutorul mijloacelor de rea­lizare si anume: actiunile tactice individuale si co­lective, specifice atacului ai apararii.

Principiile tacticii

A. Principiile generale

a.-Trecerea rapida din aparare in atac si din atac in aparare;

b.- Concentrarea atentiei tuturor jucatorilor la toate actiunile din teren, pe toata durata jocului;

c.- Reducerea numarului de greseli tehnicc-tactice pe toata durata jocului;

d..- Efectuarea tuturor actiunilor in timp util;

e.- Anticiparea actiunilor proprii, ale coechipierilor si ale adversarilor,

f.- Acordarea sprijinului reciproc In atac si aparare.

g.- Preocuparea permanenta pentru realizarea superioritatii numerice In atac si aparare;

h.- Determinarea adversarului sa greseasca prin:

-Actiunile tehnico-tactice individuale si colective executate In viteza si prin surprindere;

- Schimbarea prin surprindere a formei sau sistemului de joc In atac sau aparare;

i.- Colaborarea eficienta Intre compartimente si linii de jucatori;

j.- Toata echipa ataci, toata echipa se apara.

B. Principiile speciale pentru atac

a.- Preocuparea permanenta pentru pastrarea mingei In scopul pregatirii, marcarii golului sau pentru temporizarea. Insa justificat tactic

b.- Alternarea procedeelor tehnice si a actiunilor tactice pentru derutarea adversarului;

c- Acoperirea permanenta a directiilor principale de atac (pozitii, culoare, sau zone favorabile pregatirii finalizarii);

d.-Executarea in viteza cu adresa si eficienta a actiunilor tehnico-tactice;

e.- Evitarea abuzului in conducerea mingei (folosirea doar In scop tactic-ofensiv);

i- Alternarea tempoului in desfasurarea actiunilor tehnico-tactice, cu precadere in zona a 4-a de finalizare.

C Principiile speciale pentru aparare

a.- Preocuparea continua pentru indepartarea pericolului si intrarea In posesie a mingii;

b.- Asigurarea permanenta a echilibrului defensiv;

c.- Realizarea unei aparari elastice prin adaptarea permanenta a formelor si sistemelor de aparare, la intentiile atacantilor.

Sistematizarea tacticii

Tactica colectiva

A. Tactica colectiva pentru atac

Definitie: Tactica colectiva in atac insumeaza principiile si regulile dupa care se desfasoara jocul de ansamblu al echipei, atunci cand jucatorii, colaborand intre ei, actioneaza in mod unitar impotriva sistemului defensiv advers.

B. Tactica colectiva pentru aparare

Definitie: insumeaza principiile si regulile dupa care se desfasoara actiunile de colaborare dintre doi sau mai multi aparatori in vederea stanjenirii si opririi actiunilor de atac ale adversarilor prin deposedare.

Zone si culoare de actiune

Pentru realizarea propriei conceptii de joc, tot ce contine ea (tactica generala si specifica, colectiva si individuala, in atac si in aparare, sistemul de joc, tehnica individuala si colectiva), este necesar sa impartim terenul de joc (lucru intalnit si la alte ramuri sportive) in zone si culoare de actiune, organizarea echipei realizandu-se in functie de acestea.

Suprafata de joc este impartita in patru zone, dupa cum urmeaza:

-ZONA 1, de importanta maxima in realizarea sarcinilor

tactice de aparare, atat colective cat si individuale;

-ZONA 2, de importanta strategica in realizarea unor idei

tactice in aparare (organizarea jocului defensiv);

-ZONA 3, de importanta strategica in realizarea unor idei

tactice in atac (organizarea jocului ofensiv, construirea atacului, sau, mai bine zis, a actiunilor de atac);

-ZONA 4, de importanta maxima in realizarea sarcinilor

tactice de atac, atat colective cat si individuale.

Mentionam ca ideile tactice si sarcinile fiecarui jucator (in atac si in aparare) nu au o aplicabilitate rigida in fiecare din cele patru zone ci una elastica, atacul putand porni din ZONA 1, apararea din ZONA 4, in functie de secventele de joc.

In privinta culoarelor de actiune, terenul a fost impartit in:

culoar CENTRAL

culoar DREAPTA

culoar STANGA

Culoarul CENTRAL in componenta caruia intra suprafetele de poarta, precum si cele doua porti, este culoarul cel mai aglomerat, cu cea mai mare densitate de actiune. Obiectivul principal, realizarea golului si impiedicarea primirii lui, in innctie de echipa aflata in atac sau in aparare, are finalitate numai pe acest culoar.

Atentia sporita a jucatorilor echipei aflate in aparare, aglomerarea voluntara in apropierea propriului careu, marcajul strict, au condus in ultima vreme, la cresterea procentajului actiunilor de joc initiate si desfasurate pe culoarele laterale (STANGA - DREAPTA). Astfel, gandirea tactica a jucatorilor a evoluat, fiind nevoie de solutii noi de finalizare sau de oprire a atacului, ce pornesc de la cele doua culoare laterale.

Corelatia dintre posturi si liniile de joc

In evolutia jocului de fotbal, de-a lungul vremii, s-a desprins clar importanta echilibrului de forte ale echipei, astfel incat cele doua faze fundamentale, atacul si apararea, sa beneficieze de un numar de jucatori egal, chiar daca. dupa imprejurari, raportul se schimba (una dintre echipe aflandu-se in superioritate, fie in inferioritate numerica). Necesitatea echilibrului de forte a dus la o alcatuire a echipei pe posturi si linii de joc. in acest sens, se cunosc trei linii de joc :

linia de aparatori;

linia de mijlocasi;

linia de atacanti.

Sistemul de joc, care are la baza structura liniilor de joc, difera de la o echipa la alta si poate fi aplicat functie de componenta lotului de jucatori, de intentiile antrenorului pentru un anumit joc sau poate fi riguros acelasi in concordanta cu conceptia de joc a echipei respective.

Fazele atacului

Definitie: Succesiunea necesara si distincta a actiunilor individuale si colective intreprinse de atacanti precum si relatiile dintre acestia, de la intrarea in posesia mingii pana la finalizarea sau pierderea mingii.Dictionarul limbii romane ne ofera urmatoarea definitie a notiunii in general: fiecare dintre starile, perioadele, etapele sau momentele succesive si distinctive ale unui proces sau transformari.

Intrucat fazele de joc se refera la o succesiune de actiuni desfasurate in timp si spatiu, ele se diferentiaza prin scopul, continutul, mijloacele de realizare si mai ales zonele in care au loc.

Existenta sau implicarea in desfasurarea lor nu este permanent necesara, oportuna sau chiar rigida. In anumite situatii de joc ,una sau alta din faze poate lipsi. De exemplu : dupa o recuperare in careul mare (zona a 4-a) , urmata de o depasire prin surprindere poate urma golul. in aceast situatie constatam ca fazele 1 si 2 au fost devansate. Sustinem insa prezentarea lor deoarece constituie un caz organizatoric practic si teoretic eficient in procesul de instruire.

Pentru a ingloba majoritatea situatiilor posibile din joc pentru considerente didactice, succesiunea fazelor si a numarului lor, am optat pentru solutia impartirii terenului in mod conventional in 4 zone.Pentru actiunile care pornesc din aparare spre poarta adversa zonele se numeroteaza de la 1 la 4. Pentru trecerea din atac in aparare, numerotarea se face de la 4 la 1.

Faza I: Intrarea in posesia mingii si trecerea din aparare in atac

Considerand ca echipa aflata in aparare a recuperat mingea in zona 1 sau 2 (prin portar sau deposedare) jucatorii pot actiona prin contraatac sau atac rapid, in sistemul propriu echipei Trecerea din aparare in atac poate fi efectuata in functie de dispunerea momentana a adversarilor si reactia lor (pressing) de directiile de deplasare a jucatorilor proprii (demarcari etc.), de natura declansarii fazei 1, adica, degajarea portarului, sau initierea ei de catre unul dintre jucatori care a intrat in posesia mingii.

Faza II: Pregatirea si desfasurarea atacului

Actiunile acestei faze se desfasoara de obicei in zonele 2 si 3 prin atac rapid, atacul pozitionat sau atacul in circulatie de minge si jucatori (ca forme de atac). Asezarea jucatorilor in teren va fi cea conforma cu sistemul de joc invatat, cu scopul de a depasi adversarul prin actiuni coordonate si incisive. Create conditiile de apropiere de careul mare, se trece implicit la ultima faza a atacului.

Faza III: Finalizarea atacului

Dupa o succesiune de actiuni tactice individuale si colective, inscrise in formele si sistemul propriu, jucatorul cel mai indicat (prin plasament) va efectua pasa decisiva, coechipierului infiltrat sau cel mai bine demarcat, care va finaliza prin sutul la poarta. Tot in acceasta ultima faza a atacului, echipa va acorda maxima importanta rezolvarii cu eficienta a urmatoarelor situatii:

- aruncarile de la margine in zona 3 si mai ales in zona 4, loviturile libere, cornere, lovituri de la llm, mingiile ricosate din bare sau portar, etc.;

De retinut este faptul ca analiza in atac incepe cu zona 1 spre zona 4, iar actiunile apararii (pe faze) incepe cu zona 4 spre zona 1.

Fazele apararii

Definitie: Succesiunea obiectiva a actiunilor individuale si colective intreprinse de aparatori, precum si relatiile dintre acestia (inclusiv portar) din momentul pierderii mingii pana la recuperarea ei (deposedare).

Faza I: Pierderea mingei si lupta pentru recuperare

Acceptand ca finalizarea din zona a 4-a nu a reusit, mingea fiind recuperata de portar sau alt adversar, din acel moment echipa se considera in aparare. in functie de modul cum intelege adversarul sa-si organizeze atacul, echipa trecuta in aparare va actiona cu hotarare maxima, acordand prioritate recuperarii mingii prin deposedare, aplicand presingul-marcajul om la om, etc.In caz de nereusita, echipa se implica cu intreg efectivul in faza a II-a. Aceasta poate fi eliminata, in cazul in care adversarul a reusit sa declanseze contraatacul direct, printr-un atacant bine plasat sau in curs de demarcare spre zona a 2-a a apararii.

Faza II: Replierea rapida, organizarea apararii si lupta pentru recuperare

Considerand ca atacul advers se desfasoara rapid (3-4 pase pana in zona 1) sau prin pase de temporizare, aparatorii se repliaza cat mai repede, organizand apararrea in zonele 1 si 2, folosind presingul sau apararea combinata, inchizand culoarele in care ar putea evolua atacantii. Totusi, indicam ideea luptei continue, pentru recuperarea mingei si in aceasta faza a jocului, ea ramanand sarcina prioritara a apararii (zonele 4,3).

Faza III: Organizarea apararii imediate, lupta pentru recuperarea mingei si apararea portii.

In cazul nereusitei actiunilor din atac intreprinse prin formele folosite (contraatac, atac rapid), adversarul va trece la atacul pozitional sau in circulatie. Pentru aceasta echipa aflata in aparare (in cadrul fazei a III-a si ultima) va lupta in continuare pentru recuperarea mingei, concomitent organizandu-si apararea imediata, folosind ca forme, apararea in zona sau combinata, aglomerand zona pentru inchiderea culoarelor de patrundere sau sut la poarta.

Formele atacului

Definitie: Prin formele atacului putem intelege aspectele exterioare distincte si necesare de manifestare a echipei, expresie a continutului (modul de organizare si actionare) in diferite momente ale jocului, folosind intregul arsenal de mijloace tehnico-tactice in scopul realizarii sarcinilor de joc in atac.

A. Contraatacul

Definitie : Prin contraatac intelegem actiunea individuala sau colectiva executata prin surprindere, precizie si in mare viteza, imediat dupa intrarea ta posesia mingei (deposedare, etc.), inainte ca adversarii si se poata replia si interveni.

Contraatacul poate fi initiat de portar sau de oricare dintre jucatorii de camp in functie de situatia concreta de joc.

Folosirea contraatacului este apreciata de unii specialisti in mod diferit. O parte sustin ca echipele mai modeste valoric, folosesc contraatacul sporadic, ca urmare a adoptarii jocului pur defensiv si distructiv. In cazul lor, atacul sufera din punct de vedere al organizarii, iar asa zisul contraatac devine intamplator. In schtimb, contaatacul organizat (gandit si justificat), dar cu aplicare temporara si conditionata de existenta anumitor imprejurari favorabile indeplineste toate conditiile pentru a fi acceptat si folosit

Contraatacul organizat prezinta trei faze: initierea, desfasurarea si finalizarea.

La desfasurarea contraatacului pot lua parte fundasii laterali participanti direct si la finalizare, cat si mijlocasii cand sunt folositi ca intermediari.

Initierea contraatacului poate fi efectuata de catre :

-portar prin repunerea mingei ta joc cu transmiterea ei catre jucatorul cel mai bine plasat;

-orice jucator din aparare printr-o pasa precisa catre unul dintre varfurile de atac.

De retinut este faptul ca initierea contraatacului trebuie declansata rapid, prin surprindere, cu mare precizie a pasei (degajarii).

Desfasurarea contraatacului: consta din actiunile sincronizate, ta maxima viteza si precizie intre 1-3 jucatori, privitor la angajarea jucatorilor celor mai avansati din atac, cu pase medii sau lungi pe pozitii viitoare, derutante, pe culoare libere etc.

Finalizarea contraatacului

Ultima faza a contraatacului se efectueaza prin conducere, patrundere si sut la poarta, in viteza si incisivitate. Finalizarea poate fi realizata si prin mingea primita din culoarul lateral (fundasul lateral sau varful de contraatac obligat sa se deplaseze spre culoarul lateral, care centreaza celuilalt varf sau unui mijlocas in plina viteza de patrundere).

Cerinte privind realizarea contraatacului:

Gandirea tactica evoluata pentru a sesiza situatiile favorabile de initiere a contraatacului.

Promptitudine si precizie a pasei de contraatac precum si demarcarea cu patrunderea pe culoare libere a varfurilor de contraatac cu rapiditate si corecta preluare cu orice parte a corpului, conducere si sut la poarta din viteza.

pregatire fizicii superioara a varfurilor si fundasilor laterali, la care sa predomine rezistenta in regim de viteza si mai ales viteza de deplasare si actionare asupra mingei.

Prezenta unor varfuri de atac cu forta de patrundere capabile sa finalizeze actiunile de contraatac in conditii de adversitate extrema

B. Atacul rapid

Definitie: prin atacul rapid intelegem desfasurarea intr-un timp cat mai scurt a unor actiuni tactice individuale si colective simple, orientate incisiv spre poarta adversa prin 3-6 pase.

Aparitia si folosirea acestei forme de atac a fost determinata de pregatirea fizica tot mai buna a jucatorilor, de reducerea si micsorarea spatiilor de patrundere spre poarta, de adoptarea apararilor supraaglomerate etc. Depasirea acestor dificultati a fost considerata ca posibila prin aplicarea atacului rapid, respectiv prin trecerea imediata si in viteza din aparare in atac, in general din zonele 1, 2 si chiar 3, dupa recuperarea mingii. Reusita acestei actiuni depinde in mare masura de capacitatea jucatorilor de a gandi repede (analiza pe moment, decizie si actionare prompta). Corecta si rapida orientare si apreciere permit atacantilor sa evite marcajele, sa aleaga spatiile si culoarele libere, sa gandeasca asupra actiunilor impuse de faza respectiva sau a celor urmatoare.

Formele prin care se realizeaza atacul rapid sunt: atacul simplu si atacul prin actiuni combinative.

Atacul simplu: se relizeaza prin 3-4 pase la distante mari si medii (zonele 3-4) prin lansari si patrunderi El pretinde o mare precizie in transmiterea mingei precum si exercitii tehnico-tactice efectuate in viteza..

Atacul rapid prin actiuni combinative se realizeaza tot printr-un numar redus de pase (4-6 pase, zonele 1-2; 2-3) transmise pe jos si la distante mediisau mici, directe, prin deviere, concomitent cu demarcari pe pozitii viitoare sau de sprijin.

Lucrul cel mai important este ca mingea sa ajunga pe traseul cel mai scurt si liber in cea mai mare viteza in apropierea portii adversarului. La aceasta actiune pot participa jucatorii din fiecare compartiment al echipei, tn functie de locul si zona unde a fost recuperata mingea. Ca o particularitate a reusitei atacului rapid este surprinderea adversarului prin cursivitatea si viteza actiunilor, inainte ca acesta sa poata lua cele mai eficiente masuri de aparare.

C. Atacul pozitional

In cazul nereusitei unui contraatac sau a unui atac rapid, echipa se vede obligata a trece la atacul pozitional.

Definitie: prin aceasta forma de atac intelegem organizarea jucatorilor in zona a 4-a (si chiar a 3-a) pe cat posibil supranumeric, pe un front cat mai larg, actionand prin pase scurte (medii) si precise, bazate pe colaborarea intre 5-7 jucatori.

Aceasta nu exclude folosirea paselor mai lungi de pe o parte pe alta a terenului pentru schimbarea culoarului de atac in vederea surprinderii adversarului in inferioritate numerica. Caracteristic acestei forme ii este modul de actiune a jucatorilor si anume demarcarea spontana si derutanta cu patrunderi perpendiculare sau oblice spre poarta, care pot favoriza schimburile de locuri, incrucisarile si un-doi-urile.

Cerinte

Utilizarea celor mai potrivite procedee tehnice de pasare si preluare pe suprafete mai reduse in conditii de lupta directa cu adversarul.

Surprinderea apararii prin pase, patrunderi si demarcari spontane si derutante.

In cazul nereusitei unei actiuni pregatitoare finalizarii a se evita aglomerarile inutile pe o portiune de teren. Insistenta individuala de depasire cu mingea, este de obicei sortita esecului, in consecinta este indicata scoaterea mingii in afara zonei a 4-a, pentru reluarea atacului pozitional.

D. Atacul in circulatie de minge si jucatori

Definitie: Atacul in circulatie de minge si jucatori reprezinta actiunea colectiva desfasurata in alternare cu atacul pozitional, in care jucatorii, pentru pastrarea mingei sau a desfacerii sistemului de aparare advers si crearea culoarelor de sut isi paseaza mingea pe pozitii viitoare, schimbandu-si locurile pe directii oblice si perpendiculare spre poarta (chiar in mod repetat).

Actiunile pot fi desfasurate cu precadere in zonele 3 si 4 numai de catre jucatorii cu mare capacitate de efort, cu o tehnica foarte buna, cu o deosebita orientare in teren, si cu un simt de anticipare si intuitie dezvoltat in acest fel, jucatorii au posibilitatea sa plice ruperile de ritm atat in viteza deplasarilor cat si in rapiditatea pasarii ingei.Durata circulatiei de minge si jucatori este mai redusa decat cea a atacului pozitional.

Echipa care foloseste aceasta forma de atac isi asuma insa si riscuri mari, deoarece, la ea participand si mijlocasii (uneori si fundasii de margine), la prima deposedare sau interceptie, poate fi surprinsa de declansarea contraatacului advers.

Formele apararii

Definitie : Prin formele apararii putem intelege aspectele exterioare distincte si necesare de manifestare a echipei, expresie a continutului (modul de organizare si actionare) in diferite momente ale jocului, folosind intregul arsenal de mijloace tehnico-tactice in scopul realizarii sarcinilor de joc in aparare.

A.         Apararea om la om

Definitie: este modul de organizare a echipei prin care unul sau mai multi jucatori actioneaza asupra posesorului mingei, in acelasi timp si asupra celorlalti atacanti susceptibili de a primi mingea printr-un marcaj strict sau apropiata supraveghere, cu tendinta de deposedare directa sau prin interceptie.

Apararea om la om se relizeaza prin actiunea tactica colectiva - pressing-ul, practicat in functie de evolutia scorului sau pe parcursul intregului joc. Folosirea apararii om la om cere din partea jucatorilor o mare capacitate de efort, abilitate in deposedari, simtul anticiparii si intuitiei foarte bine dezvoltate si superioritatea in lupta aeriana pentru minge.

Numarul jucatorilor care pot lua aceasta forma de aparare este determinat de cerintele jocului astfel:

sistemul de joc folosit in atac de catre adversar,

numarul si valoarea de exceptie a jucatorilor adversi;

evolutia momentana a scorului;

necesitatea imperioasa de intrare in posesia mingei;

intentia de a nu primi gol in prima treime a reprizei a I-a.

B.          Apararea combinata

Definitie: apararea combinata se defineste prin insasi denumirea ei, adica modul de organizare in care o parte dintre aparatori actioneaza in virtutea principiilor si regulilor tactice specifice apararii pe zona, iar cealalta parte in virtutea celor apararii om la om.

Aceasta forma de aparare asigura concomitent pe de o parte, acoperirea unor zone mai indepartate de locul unde se disputa mingea, iar pe de alta parte marcajul strict ( om la om ) al adversarilor imediat apropiati de minge. Disocierea in actiune a echipei din aparare este doar aparenta, deoarece jocul echipei in ansamblu este absolut colectiv, formele diferite aplicate de parti ale echipei au acelasi scop : recuperarea mingei iar in caz de nereusita intarzierea actiunilor atacantilor si in ultima instanta apararea portii.

Calitatea jocului de aparare, respectiv eficienta lui, este data tocmai de caracterul colectiv unitar prin diversitate. O aparare ferma si elastica nu pote fi realizata numai prin marcajul om la om fara sa se tina seama de avantajele apararii pe zona, dar nici folosirea exclusiva a zonei fara marcajul om la om, nu este de conceput. Apararea combinata este aplicata de obicei in zonele 1,2 si 3.

C. Apararea pe zona

Definitie: modul de organizare a jucatorilor in aparare prin care fiecare raspunde de o anumita zona din teren, supraveghind si urmarind atacantii care intra in zona sa.

Apararea in zona cere din partea jucatorilor un dezvoltat simt al plasamentului si o justa apreciere a intentiilor si posibilitatilor adversarilor. Aparatorul isi pazeste strict zona sa, dar actioneaza si in zonele vecine daca situatia de joc o cere.

Apararea pe zona prezinta urmatoarele avantaje:

Apararea impotriva atacului in circulatie adversa si a combinatiilor bazate pe patrunderi individuale.

Obliga pe adversar sa traga la poarta de la distanta.

Surse mai mari de interceptare a mingei.

Dezavantajele apararii pe zona:

Este vulnerabila in fata contraatacului advers.

Este ineficace in fata unor tragatori foarte buni de la distanta.

In general deposedarea adversarului de minge se bazeaza mai mult pe greselile adversarului decat pe actiunea in sine - lupta pentru deposedare.

Datorita caracterului sau colectiv, acoperind o zona mare de teren, ofera 'portite' de scadere a resposabilitatilor individuale, jucatorii recunoscandu-si mai greu greselile comise.

Sistemele de joc

A. Definitie: Sistemul de joc reprezinta forma generala de asezare, organizare si coordonare a tuturor actiunilor pe timpul jocului a celor 11 jucatori care compun echipa.

Sistemul de joc presupune deci, in primul rand un dispozitiv - respectiv o asezare initiala in teren, care da denumirea sistemului respectiv sau a unei variante.

Unele dintre jocurile sportive ca handbalul, baschetul, si altele, datorita specificului lor, au fost nevoite sa adopte sisteme de joc proprii (diferite) pentru atac si pentru aparare, care difera ca asezare, organizare si coordonare.

In jocul de fotbal, acelasi sistem (sau varianta) este folosit pe toata durata jocului, care presupune insa, o buna organizare si coordonare a actiunilor din atac si aparare. Sistemul se relizeaza printr-o judicioasa repartizare a fortelor (jucatorilor) pe teren, prin stabilirea si insusirea prealabila a sarcinilor pe zone, culoare, compartimente (linii) si pe posturi atat pentru atac cat si pentru aparare. Toate acestea impreuna cu respectarea principiilor de colaborare dau echipei acea forta unitara care o deosebeste de altele. In lipsa acestor componente ale sistemului, jocul unei echipe devine haotic, dezorganizat si cu aglomerari inutile si nejustificate.

Luat izolat, ca un simplu dispozitiv reprezentat prin cateva cifre, el apare ca ceva rigid si inert Sistemul de joc este insa viabil prin tactica - respectiv prin mijloacele ei de realizare, colective si individuale adoptate permanent la jocul adversarului si la particularitatile lui.

Jocul in sistem ofera echipelor posibilitatea valorificarii cunostintelor acumulate de catre jucatori/dupa un plan organizat, eliminand risipa irationala de energie, economisind-o pentru actiunile de finalizare, sau in lupta apriga pentru apararea portii. Jucatorii de exceptie pot oferi sistemului adoptat o valoare deosebita.

B. Cerintele sistemului de joc

Sistemul de joc trebuie sa urmeze calea evolutiei generale a fotbalului, indiferent daca ne referim la modificari ale regulamentului sau la perfectionarile (noutatile) tehnico-tactice aduse jocului

Un sistem va intruni in unanimitate aprecieri daca el serveste echipa atat in atac cat si in aparare.

Sistemul trebuie sa fie elastic, conditie de baza, care presupune capacitatea echipei de a-si modela ansamblul de actiuni tactice (individuale si colective atat in atac cat si in aparare in functie de cerintele concrete ale evolutiei jocului. Spre exemplificare amintim doar trecerea rapida si eficienta din aparare in atac si din atac tn aparare; contributie directa a aparatorilor la construirea atacului si in aceeasi masura a atacantilor la realizarea sarcinilor apararii.

Sistemul trebuie sa ofere desfasurarea unui joc echilibrat in ceea ce priveste realizarea atacului si apararii. Cu exceptia unor cazuri deosebite si justificate din punct de vedere strategic, prin sistemul aplicat (asezarea si actionarea jucatorilor), jocul nu trebuie sa fie pur ofensiv neglijand masurile pentru aparare si nici nu trebuie sa se bazeze numai pe defensiva.

C. Sistemul de joc cu 4 fundasi

Din framantata experienta acumulata pe parcursul anilor, a mai multor scoli de fotbal a rezultat aplicarea ca sistem modern de joc cu 4 fundasi, respectiv asezarea: 1-4-2-4.

Cei care l-au folosit prima data au fost brazilienii in 1958 la campionatul mondial. De atunci el a suferit o serie de modificari, cristalizadu-se intr-un numar destul de mare variante, determinate de mai multi factori cum ar fi: particularitatile echipei proprii, ale adversarului, etc.

Descriere                    

Principiul de baza al acestui sistem de joc il constituie pentru aparare : formele de joc pe zona si combinatii, iar pentru atac toate formele, respectiv : contraatacul, atacul rapid, atacul ta circulatie de jucatori si minge si atacul pozitional.

D. Caracteristicile si functiile sistemului cu 4 fundasi pentru APARARE

Caracteristica esentiala consta in forta data de axul longitudinal prin sistemul de asezare si actionare a jucatorilor. Perechile de jucatori : doi fundasi centrali, doi mijlocasi si doi atacanti centrali, reprezinta tocmai acel cadru dispus pe culoarul central (nr.I), care ofera posibilitatea echipei sa raspunda prompt sarcinilor de aparare si atac

O alta caracteristica consta in existenta celor trei linii de jucatori: linia fundasilor (centrali si laterali), linia mijlocasilor (doi jucatori) si linia de atac (doua extreme si doi atacanti centrali).

- Dispunerea jucatorilor pe toata lungimea terenului acoperind cele 4 zone (1-40) este valabil atat pentru aparare cat si pentru atac. in raport de situatia concreta din joc, pe aceste zone se pot folosi apararile combinata si zona.

In cadrul acestor zone jucatorii actioneaza pe suprafete de teren delimitate in mod conventional, in care pentru unele primesc sarcini principale, iar pentru altele sarcini secundare.

E. Functiile sistemului cu 4 fundasi pentru aparare

Linia de fundasi: are ca sarcina de baza organizarea apararii portii si impiedicarea adversarului de a marca (fundasii centrali) pe directia de joc. Ei vor evita sa rezolve sarcini secundare pe alte zone. Fundasii laterali au ca sarcina principala marcarea extremelor. Cei patru fundasi, prin plasamentul lor vor inchide culoarele de patrundere atat a jucatorului cu mingea cat si a celor care se demarca pentru a o primi. in general ei se apara pe zona.

Linia de mijlocasi: asigura organizarea jocului la centrul terenului, prin pressing sau om la om (in cadrul apararii combinate - impreuna cu fundasii) in vederea recuperarii mingii sau de a intarzia si stanjeni construirea atacului advers. Asigura o legatura organica si permanenta prin sprijin cu linia de fundasi in rezolvarea sarcinilor de aparare.

Linia de atacanti: atacantii centrali.in general au sarcini mai reduse pentru aparare, desi atunci cand situatiile o cer jucator eliminat, mentinerea unui rezultat, toata echipa in aparare ei se inscriu in planul general de aparare;

-din momentului pierderii mingei in zona lor, vor lupta pentru recuperare, sa marcheze strict adversarul stanjenindu-i actiunile si obliganddu-1 sa greseasca;

-extremele, ajuta efectiv apararea, prin urmarirea si atacarea fundasilor laterali adversi care intentioneaza sa participe la atacul propriei echipe prin diferite forme;

-in actiunile de aparare (pressing, deposedari, dublari etc.) in zona 4 si 3, extremele, pe langa sarcinile lor, vor ajuta linia de mijlocasi;

-in vederea asigurarii echilibrului defensiv inca din atac, unul din atacanti sau chiar doi, actioneaza mai retrasi la limita anterioara a zonei 3 si in zona 4;

-din randul celor 4 fundasi, unul poate indeplini sarcinile libero-ului, cu un bagaj tehnico-tactic si potential psihic deosebit

F.     Functiile sistemului cu 4 fundasi pe atac

Forta echipei constituita pe axa longitudinala a terenului prin felul de asezare a jucatorilor, este valabila si pentru atac. Caracteristicile generale pentru aparare prevazute la punctele b si c se extind in mod obiectiv si asupra atacului.

Linia de fundasi - sarcinile fundasilor centrali se evidentiaza in special prin declansarea contraatacului si a atacului rapid, folosind cele mai potrivite procedee tehnice, executate cu promptitudine si viteza, catre jucatorii cei mai indicati sa participe si sa finalizeze aceste actiuni;

Sarcinile fundasilor laterali in atac sunt mai numeroase, acoperind o suprafata de teren mai mare, colaborand cu linia mijlocasilor si a atacantilor, atat in faza de organizare cat si cea de finalizare.

- Participarea fundasilor laterali este posibila in initierea contraatacului, dar in cele mai multe cazuri chiar cu sarcini principale in participarea directa la organizarea si desfasurarea atacului rapid si mai ales atacul pozitional cu sarcini de finalizare. Cand mijlocasul sau extrema de pe unul din culoarele laterale este in posesia mingei, fundasul de pe acest culoar se deplaseaza in acelasi sens in cea mai mare viteza pentru a contribui la: mentinerea echipei in atac Im posesia mingii, perticiparea la o actiune tactica combinata, executarea pasei finale (centrare) inainte de sutul la poarta de catre un atacant central etc.

Linia de mijlocasi - asigura legatura intre linia de fundasi si cea de atacanti (jocul la mijlocul terenului) printr-un plasament adecvat sau miscare pe sau spre culoarele cele mai libere;

-sustinerea sau chiar infiltrarea in linia de atac (pentru atacul pozitionat) a unui mijlocas, celalalt actionand pe zona centrala a terenului, facand legatura intre cele doua linii, constituind inca din aceasta faza a atacului o masura de prevedere in eventualitatea pierderii mingei, in ideea asigurarii echilibrului defensiv,

in cazul nereusitei finalizarii, mingea este coasa pana la nivelul mijlocasilor (daca jocul o inpune) care vor constitui linia de alimentare a atacantilor prin alegerea celor mai potrivite executii tehnice si directii de pasare.

Linia de atacanti - sarcina principala a intregii linii de atac este de a patrunde incisiv spre poata (perpendicular sau oblic) si de a suta spre poarta (de a marca goluri);

-cu toate acestea, exista o diferenta referitoare la ponderea in atac a centralilor si a atantilor laterali. Prin pozitia lor centrala, acestia actionand cu intensitate si frecventa pe derectia principala de atac, vor colabora intre ei, dar si cu atacantii laterali prin actiuni tactice colective (un doi-ul, incrucisarile, schimburile de locuri etc.). Ei vor lupta cu toata priceperea in cazul pierderii eventuale a mingii, pana la recuperarea ei. Zona lor de actiune este ceva mai redusa fata de cea a extremelor, care pornesc si participa la construirea atacului din pozitii mai retrase, respectiv din zona a 3-a. Extremele sunt mai retrase pentru a avea spatiul necesar pentru construirea atacului.

-linia de atac este cea care trebuie sa finalizeze prin unul din jucatorii sai contraatacul sau atacul rapid;

La atacul pozitional sau in circulatie, ei colaboreaza atat in cadrul liniei cat si cu fundasii laterali aparuti prin culoarele lor la nivelul zonei a 4-a, realizand prin aceasta atacul supranumeric. In cazul nereusitei unei finalizari, este indicata scoaterea mingei chiar pana la mijlocasi (partea anterioara a zonei a 3-a pentru reluarea organizarii atacului pozitional sau in circulatie).

In cazul folosirii celor doua variante de sisteme (ale celui principal) si anume 1-4-3-3 si 1-4-4-2, sarcinile jucatorilor si in aceste cazuri pot fi dedusedin cele ale liniilor (compartimentelor) care au fost prezentate anterior. Diferenta va consta din analiza capacitatilor jucatorilor proprii si ale adversarilor (ca sistem si elemente de exceptie) fapt ce va justifica abordarea uneia sau a celeilalte asezari de jucatori.

Si in cazul celor doua variante de sistem, problema folosirii libero-ului ramane la indemana antrenorului daca are un jucator care sa intruneasca calitatile si bagajul tehnico-tactic necesar.

Variante de asezare a jucatorilor in atac

Variante de asezare a jucatorilor in aparare

RELATIILE DE JOC

1.Actiunile tactice colective in atac

Acestea reprezinta in fond mijloacele de realizare ale scopului final al atacului si anume marcarea golului. Ele se constituie din actiunile coordonate a doi sau mai multi jucatori, care urmaresc depasirea adversarului in vederea obtinerii unui om liber capabil sa finalizeze. Aceste actiuni se realizeaza cu ajutorul procedeelor tehnice de miscare in teren, de preluare si pasare a mingii, de conducere si sut la poarta. in executarea lor se va tine seama de regulile actiunilor tactice individuale. Deci, la baza actiunilor tactice colective pentru atac stau procedeele tehnice si actiunile tactice individuale, motiv pentru care ele trebuiesc bine cunoscute in urma unui proces de instruire continuu, repetate si prefectionate pana la inalta maiestrie.

A. Pasa

Este componenta tactica cea mai importanta pentru organizarea si desfasurarea atacului. Pasa consta in transmiterea constienta a mingii de la un coechipier la altul, in timp util si in asa fel incat jucatorul s-o poata juca imediat, fara sa fie nevoit sa execute miscari in plus pentru preluarea si pasare.

Pasa este cea mai simpla actiune tactica colectiva din atac si este cel mai des intalnita atat pe timpul instruirii cat si in joc, totrecand cu mult numarul loviturilor la poarta sau al conducerilor de minge, etc.

Prin esenta lui tehnico -tactica, acest element prezinta o lunga gama de procedee de la cele clasice pana la variante individuale de mare maiestrie. Pentru realizarea pasei este necesara prezenta coechipierului, viteza si directia sa de deplasare, specificul actiunii tactice colective inscrisa in faza, forma si sistemul de joc, plasamentul si numarul adversarilor, conditiile atmosferice, starea terenului, etc.

Clasificarea paselor (din punct de vedere tactic):

a. Dupa distanta:
-pasa scurta

-pasa medie

-pasa lunga

b. Dupa directie:

-pase inainte sau in adancime

-pasa in diagonala

-pasa laterala (dreapta-stanga)

-pasa inapoi

c. Dupa traiectorie
-pasa pe jos

-pasa semiinalta

-pasa pe sus cu bolta

d. Dupa pozitia coechipierului

-pasa la picior (direct coechipierului)

-pasa pe pozitia viitoare

Pasa scurta ofera cea mai mare precizie si viteza de tramitere a mingii. Caracteristic Si este posibilitatea intrarii in posesia mingii fara oprire sau preluare cu sine. Se foloseste de obicei pentru aducerea mingii din zona 2 in zona 3, iar in zona 4 pentru realizarea un-doi-ului, prin pasa normala sau deviere.

Pasa mijlocie se foloseste de obicei in realizarea atacului rapid, in faza de initiere si organizare a atacului in zona 4-a si uneori in realizarea contraatacului cu intermediar.

Pasa lungii se foloseste in raport cu scopul tactic urmarit in faza, forma si sistemul aplicat dupa cum urmeaza:

Degajarea este executata de obicei de catre portar sau unul din linia de fundasi. Prin degajarea lunga fara adversar (chiar in afara terenului) se rezolva o situatie limitate propria poarta, prin care se ofera si un moment de respiro in cazul cand atacul adversarului a fost insistent, furibund si de mai lunga durata. Degajarea cu adresa insa, spre un mijlocas, avansat sau a unui atacant demarcat perpendicular spre poarta sau in diagonal, poate constitui initierea si finalizarea unui contraatac.

Lansarea este specifica jucatorilor aflati in mijlocul terenului. Ea consta din transmiterea mingei in adancime spre un jucator atacant (fundas de margine lansat pe extrema) ce se lanseaza in diagonal neobservat de aparatori, din culoarul 2 spre culoarul 1 (centtral).

Lansarea poate fi executata atat spre un jucator nemarcat dar si spre unul marcat in cel de-al doilea caz atacantul trebuie sa primeasca mingea pe partea opusa actiunii aparatorului. in momentul primirii mingei, el o protejeaza cu corpul continuand controlul mingei prin dribling urmat de finalizare.

Deschiderea reprezinta transmiterea mingei din zona a 2-a (terenul propriu) spre un jucator din culoarul 2 stanga sau dreapta (culoarul de margine) - deci oblic - spre marginile terenului. Deschiderea in zona a 4-a de finalizare nu este indicata, deoarece ar intarzia sau frana finalizarea atacului.

Folosirea deschiderii din propria zona sau din mijlocul terenului, respectiv prin largirea frontului de atac creaza in sistemul de aparare brese, culoare secundare, prin care se pot infiltra jucatorii liniei de atac si finaliza direct din preluare sau in urma unor actiuni tactice colective desfasurate rapid si derutant

Centrarea consta in transmiterea mingei din culoarele 2 (culoarul de margine) spre interior, respectiv spre careul de 16 m, de catre extreme sau fundasi laterali urcati in atac. De obicei jucatorul care a fost lansat, se afla in lupta cu adversarul (corp la corp sau urmarit de aproape), timp in care trebuie sa mentina controlul mingii in viteza, dar si sa-si pregateasca centrarea. in functie de situatie (viteza, loc, directie de inaintare, etc.) extrema poate centra spre zona din fata portii pe jos, la semiinaltime sau pe sus pentru lovitura cu capul. Sutul la poarta cu piciorul poate fi efectuat si fara preluarea sau prin deviere. Lovitura cu capul, la mingea venita din centrare poate fi si ea efectuata prin deviere.

Pasa inainte sau in adancime se executa de obicei in zonele 3 si 4, pe culoarul 1 (central) si poate constitui chiar pasa decisiva din care se poate inscrie (precedata sau nu de dribling).

Pasa inapoi se foloseste in mai multe situatii:

-patruns in zona 4 jucatorul este atacat imsistent de un aparator, pe care considera ca nu-1 poate depasi, pentru a nu risca pierderea mingii, paseaza inapoi unui coleg demarcat;

- cand atacantul intrand in zona a 4-a gaseste in fata portii o aparare supraaglomerata si bine inchisa, atunci paseaza inapoi pentru a reface atacul (atac pozitional) sau a-1 canaliza pe alta directie, precum si de a-i scoate pe aparatori mai in fata;

-cand atacantul a patruns prea mult, pana in apropierea liniei de fund sau in preajma portii, el nu mai are sansa de a suta spre poarta. In aceasta situatie, urmarita cu atentie de ceilalti jucatori din linia de atac, posesorul mingii paseaza inapoi cu precizie unui coechipiei care patrunde cu fata spre minge si poarta si suteaza cu piciorul, sau cu capul de pe loc, din saritura sau din plonjon. in situatie extrema (dezechilibrat sau stanjenit de un marcaj strict) executa o pasa inapoi fara adresa. In acest caz unul dintre atacantii mai apropiat de faza. Patrunde si finalizeaza. Portarul fiind marcat eventual de aglomerarea propriilor aparatori nu mai poate interveni;

-pasa inapoi se mai poate efectua si din propria jumatate de teren, la portar, cand asupra posesorului mingei (si a altor fundasi) se aplica presingul.

Pasa laterala este folosita in general in urmatoarele situatii:

-pentru un moment de respiro acordat unei sau doua linii de jucatori;

-pentru atragerea (scoaterea) aparatorilor spre terenul propriu;

-in faza de finalizare ca pasa decisiva;

-in realizarea depasirii aparatorilor (fundasilor) prin un-doi-uri, etc.

Pasa in diagonala se foloseste pentru schimbarea jocului de pe o parte pe cealalta in scopul de a descumpani si surprinde apararea. Pasele in diagonala mai pot fi folosite in realizarea contraatacului sau atacului rapid.

Pasa la picior consta din transmiterea mingii direct la coechipier cu mare precizie si pe partea corpului libera de marcaj (in caz ca este marcat) la distanta convenabila (de mica, cel mult medie). Cel care o primeste daca poate constitui un intermediar o poate transmite altui jucator chiar prin deviere, conferind astfel continuitatea actiunii (jocului) tactice intreprinse.

Pasa pe pozitii viitoare (la intalnire) este una din actiunile tactice cerute de jocul modern desfasurat in viteza. Nu putini dintre jucatorii diviziei A sau chiar ai reprezentativelor asteapta mingea pe loc in vederea preluarii, oferind adversarilor posibilitatea sa se apropie si chiar sa intervina prin deposedare. in acest caz atat posesorul mingei cat mai ales cel care trebuie sa primeasca pasa, trebuie sa-si intuiasca reciproc intentiile. Cel de-al doilea, va trebui sa se demarce prin surprindere pe directii favorabile primirii pasei pe pozitie viitoare.

Pentru reusita paselor pe pozitii viitoare trebuie avute in vedere urmatoarele:

-sa fie executate cat mai variat, folosind toate procedeele de lovire a mingii cu piciorul, cu capul, si a devierilor;

-sa fie transmisa in timp util, cu intensitatea cea mai potrivita si pe directia cea mai favorabila preluarii, fara riscul de a fi interceptata;

-sa fie precedata de miscari inselatoare pentru a nu se demasca intentia;

-sa fie executata cu procedeul tehnic cel mai adecvat situatiei de joc.

B. Schimbul de locuri (Incrucisarile)

Pentru a depasi marcajul strict, linia de atac recurge la schimbul de locuri cu ajutorul paselor pe pozitii viitoare.

C. Un-doi-ul (da si du-te)

Un alt mijloc de realizare a tacticii colective de atac, prin care se poate anihila interventia unui jucator. Depasirea este realizata prin pase la un coechipier, aparitia in spatele adversarului cu patrundere spre poarta, reprimirea pasei si sut Actiunea se desfasoara pe spatii reduse, de obicei fn spatiul de poarta contra apararilor aglomerate, avand la baza pasa pe pozitie viitoare

2. Actiuni tactice colective in aparare

A.    Schimbul de adversari

In cazul folosirii apararii zona si combinata, in propria jumatate de teren si mai ales in careul de 16 m, schimbul de adversari se dovedeste o actiune tactica colectiva eficienta si adecvata. In acest fel se pot contracara schimbul de locuri si un-doi-urile executate de atacanti. Exemplu: doi aparatori marcheaza (la supraveghere sau interceptie) pe doi atacanti care incearca sa-si gaseasca spatii (brese) libere pentru a patrunde spre poarta. In aceasta situatie, la schimbul lor de locuri - pase pe pozitii viitoare etc. aparatorul A.1 preia atacantul B, iar aparatorul B.l pe atacantul A, adica, schimbandu-si adversarii directi

Pentru invatarea, perfectionarea si consolidarea in vederea coordonarii actiunilor in aparare, se pot folosi exercitiile in relatiile atacant - aparator 2 -2; 3-3; 3-3

B. Marcajul dublu (in scara sau triunghi)

Este actiunea tactica colectiva de aparare intreprinsa de doi sau mai multi jucatori pentru stanjenirea si contracararea atacului pana la recuperarea mingii in propria jumatate de teren.

Acest fel de marcaj se realizeaza astfel: in cazul actiunii desfasurate pe unul din culoarele laterale (culoarele 2 dreapta si stanga) atacantul este intampinat de un aparator care actioneaza asupra sa prin tatonare pana la incercarea de deposedare. Daca acest prim aparator a fost depasit, aldoilea aparator, venit in sprijinul coechipierului se plaseaza la o distanta optima (mai in spate) pentru a interveni prin incercarea de deposedare. Daca si acesta a fost depasit, un al treilea aparator plasandu-se in scara intervine cu acelasi scop: deposedarea, daca atacantul n-a pasat inca mingea, considerand ca nu mai poate continua actiunea cu eficienta. Acestei intentii in scara, i s-a dat numele de marcaj dublu sau triplu

Pentru actiunile atacantilor pe culoarul 1 (central) aparatorii trebuie sa intreprinda aceeasi actiune de marcaj dublu, insa cu un plasament diferit in cazul unei patrunderi pe culoarul central, doi mijlocasi sau doi fundasi se apropie de coechipierul angajat in actiunea de deposedare, formand cu acesta un triunghi de inchidere, obligand adversarul sa intarzie actiunea sa, sa-1 oblige ca printr-o pasa, sa schimbe directia (culoarul) de atac

C. Pressingul

In ultimii ani se pare ca pressingul, ca o forma de aparare, capata un rol din ce in ce mai important

Pressingul - defineste o aparare activa, la care participa toti jucatorii, pe toata suprafata terenului. El se aplica atacandu-l necontenit pe posesorul mingei si marcand strict si fara incetare pe toti ceilalti jucatori aflati in pozitii care ar putea primi mingea.

Scopul pressingului este acela de a recupera mingea cat se poate de rapid. Daca este bine executat poate sufoca adversarul il poate enerva si il poate scoate astfel din ritmul sau de joc. Aplicarea pressingului cere insa din partea echipei o disciplina tactica deosebita, forta, rezistenta. Nu este recomandat a se aplica in marea majoritate a timpului, deoarece presupune o pregatire fizica deosebita, o pregatire moral-volitiva superioara altei forme de aparare. Paradoxul acestei forme tactice colective in aparare, consta in faptul ca indata ce pierzi posesia mingii trebuie sa ataci si sa nu te retragi. Desfasurarea corespunzatoare a pressingului este conditionata si de cunoasterea regulamentului de joc de catre jucatori, pentru a sti precis limitale in care se poate actiona.

Tactici speciale in aparare

A. Apararea aglomerata

In mod normal fn aparare actioneaza cei patru fundasi sprijiniti de 2 - 3 mijlocasi. Daca la acestia 6 - 7 jucatori se mai adauga tnca 2 - 3 jucatori se creaza o aglomerare de jucatori In aparare sau cu alte cuvinte o supraaglomerare. Scopul acestui fel de aparare este lesne de Inteles.

Majoritatea jucatorilor prezenti in fata portii micsoreaza distatele Intre aparatori si prin aceasta se inchid spatiile pe unde ar putea patrunde atacantii adversi. Astfel reducandu-se eficienta de finalizare iar posibilitatile de finalizare sunt mult diminuate. In general la aceasta forma de aparare se inscriu putine goluri.

O aparare aglomerata, dar organizata ca baza de plecare a unor actiuni ofensive nu poate fi combatuta. A te apara supranumeric si ataca in acelasi mod constituie unul dintre principiile jocului modem. Jucand in acest fel atacul este trecut in mod automat pe locul doi. O asemenea practica trebuie combatuta deoarece pe de o parte avem de a face cu o lupta disperata a jucatorilor pentru a nu primi goluri, iar pe de alta parte jocul este lipsit de atractivitate si ceea ce este mai spectaculos in fotbal - atacul.

B. Apararea cu libero

Forma aceasta de aparare este folosita din ce in ce mai mult prin faptul ca prezinta un jucator care acorda sprijin permanent celor patru fundasi Ca asezare, cand echipa este in aparare, cei patru fundasi ocupa cele patru zone din fata potii avand aceleasi sarcini ca si fundasii din sistemul apararii cu patru fundasi. in spatele acestei linii de aparare actioneaza un al cincelea aparator. Sarcina lui este de a sprijini si dubla pe fiecare dintre fundasi, fiind prezent acolo unde echipa adversa isi desfasoara atacul. El intervine ca o ultima rezerva cand imul din fundasi sau intreaga linie de fundasi a fost depasita. Prin miscarile si deplasarea lui aparatorul liber trebuie sa inchida toate spatiile de patrundere ale atacantilor adversi, micsorand distantele dintre fundasi. Avantajele acestei forme de aparare sunt:

-prezinta o forma de manifestare compacta in care sprijinirea reciproca iese in evidenta din plin;

-cand echipa este in atac, da posibilitatea fundasilor laterali sa ia parte efectiva in atac si sa actioneze ca un veritabil inaintas, daca bineinteles, el prezinta calitatile fizice necesare (viteza si rezistenta);

-formeaza ultima treapta de interventie, fapt care duce la destramarea si oprirea combinatiilor de atac efectuate de inaintasii adversi si n special a un-doi-urilor e fctuate de atacanti. Cu toate avantajele mentionate apararea cu jucatori liberi prezinta unele dezavantaje. in primul rand prezenta permanenta a celui de al cincelea jucator in aparare, lipseste atacul de aportul unui atacant, lucru care influenteaza negativ asupra potentialului echipei in atac. Acest dezavantaj se amplifica daca fundasii laterali nu au capacitatea de a participa si in atac, din aceasta cauza jocul echipei apare ca un joc cu accent defensiv. Echipa care sesizeaza aceasta asezare impinge linia de atac la limita de actionare a aparatorului liber si deci posibilitatile de sprijinire reciproca sunt mult diminuate.

Daca echipa care adopta o astfel de asezare prezinta in acest post un jucator caruia ii lipsesc unele calitati specifice postului, intregul sistem defensiv sufera din punct de vedere al eficientei. Cheia acestei aparari o constituie aparatorul liber. Acesta trebuie sa insumeze calitati care sa-1 indidualizeze. Printre cele mai impportante mentionam:

-clarviziune si mare capacitate de anticipare a jocului, fiind permanent prezent unde faza de joc necesita prezenta sa;

-simplitate si sobrietate in actiunea din fata propriei porti;

-rapiditate in executie si in deplasare pentru a ajunge totdeauna primul la minge;

-spirit de colaborare dezvoltat pentru a acorda ajutor si a le repera eventualele greseli

C- Aparare in linie (provocarea pozitiei de offside)

Jocul apararii in linie este acela de a surprinde atacantii adversi in pozitie de offside. Aceasta aparare se realizeaza in modul urmator cand o echipa isi desfasoara atacul in terenul advers, linia celor patru fundasi a echipei din aparare NU se retrage ci, ramane pe loc; la un moment dat unul dintre aparatori iese la atac, iar restul fundasilor inainteaza rapid pe aceiasi linie cu fundasul care a declansat atacul in scop de deposedare. Daca inaintasul atacat de fundas paseaza in adancime sau in diagonala acesta va fi surprins in pozitie de offside.

Acest fel de aparare permite mijlocasilor sa participe mai avansat la actiunile cu caracter ofensiv.

Pe de alta parte apararea in linie sau jocul la offsaide cum se mai numeste, contine si o serie de dezavantaje. in primul rand riscul de a nu se sincroniza cei patru fundasi si a nu se crea deci pozitie de ofssaid, lasand liber atacul spre poarta. De remarcat ca la acest joc in momentul cand fundasii fac pas inainte si surprind pe atacant in ofsside, exista un moment de ezitare in asteptarea fluierului arbitrului de linie. Daca acest fluier nu se aude riscul de a primi gol este foarte mare. Sa nu uitam insa si subiectivismul, mai mult sau mai putin voit, a arbitrilor in acest moment de offside.

Atat apararea in linie cat si apararea cu libero nu sunt deosebit de sigure. Dovada o fac insasi echipele care au sustinut mai multi ani aceste sisteme: Internazionale Milano si Anderlecht, etc.

D. Apararea in inferioritate numerica

In situatia inferioritatii numerice ca o necesitate impusa de eliminare (accidentare), jucatorii vor actiona cu discernamant, acoperind zona 1 cu un numar de jucatori cel putin egal (ideal cu unul in plus) cu numarul atacantilor. Aceasta presupune un efort de vointa, darzenie si daruire din partea tuturor jucatorilor, pentru a suplini lipsa coechipierului absent

Tactici speciale in atac

A. Evitarea pozitiei de offside este conditionata de

a. Preocuparea pormanenta a atacantului de a nu se afla pe aceeasi linie cu ultimul aparator inainte ca
mingea sa fie transmisa (momentul lovirii mingii) de un coechipier.

b. Evitarea intarzierii transmiterii mingii la atacantii cei mai avansati (folosirea pasei directe).

B. Atacul in superioritate numerica presupune

Marirea numarului de atacanti in zona 4 ( de finalizare) in ideia sporirii potentialului ofensiv si a surprinde apararea in inferioritate numerica.