|
|
|
SUBCONSTIENTUL CA IPOSTAZA A PSIHICULUI
Psihicul nu este omogen, uniform, nediferentiat, liniar, dimpotiva, el exista si se manifesta in varii forme.
Uneori este mai clar, mai lucid, alteori este mai tulbure, mai obscur; in anumite situatii ne dam seama de noi insine, de trairile noastre, in altele nu. Diverse actiuni sau ganduri care ne-au captat atentia si efortul incep, o data cu trecerea timpului, sa se realizeze aproape de la sine, fara a mai fi necesara concentrarea asupra lor. Sunt si cazuri cand "ceva" din interiorul nostru, pe care nici macar nu-l banuim, iese la suprafata, ne acapareaza si ne chinuie existenta.
Cu alte cuvinte, psihicul cunoaste o mare diferenta si neuniformitate existentiala si functionala.
El exista si se manifesta in ipostaza de psihic constient, de psihic subconstient si de psihic inconstient.
Avatarurile acestor trei ipostaze ale psihicului, relatiile dintre ele, armonia sau conflictul lor determina "peripetiile", anostitatea sau originalitatea existentei umane.
1. CE LOC OCUPA SUBCONSTIENTUL IN PSIHOLOGIE ?
Pozitia subconstientului in psihologie este destul de imprecisa.
Termenul a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, capatand diferite denumiri. Astfel, el a fost considerat cand o postconstiinta, cand o preconstiinta. Unii autori l-au denumit chiar "inconstient normal".
In prezent, exista tendinta de a-l defini prin opozitie cu constiinta, spunandu-ni-se mai degraba ce nu este decat ce este.
"Grand dictionnaire de la psychologie" (1994) defineste subconstientul ca fiind "ansamblul starilor psihice de care subiectul nu este constient, dar care influenteaza comportamentul sau".
Tot de acolo aflam ca subconstientul reprezinta un continut de gandire "mai putin constient", aflat la limitele accesibilitatii in spirit, la limitele stabilitatii in constiinta. Termenul, dupa opinia autorilor, este in momentul de fata abandonat.
"Dictionary of psychology" (1995), in schimb, apropie subconstientul de inconstient. El afirma ca in anumite circumstante termenul de subconstient este sinonim cu cel de inconstient.
In aceste conditii, notiunea de subconstient, sub o forma sau alta, cu o denumire sau alta, se pastreaza si este utilizata in psihologie.
Conservarea notiunii de subconstient in psihologie este fireasca, deoarece subconstientul reprezinta una din ipostazele importante ale psihicului care nu poate fi nici ignorata, nici redusa sau identificata cu alte ipostaze ale acestuia.
Subconstientul dispune nu numai de continuturi specifice, ci si de mecanisme si finalitati proprii.
Intelegerea acestora nu s-a facut insa dintr-o data, ci a parcurs, la fel ca si in cazul constiintei, o serie de etape.
2. DOUA ETAPE IN DEFINIREA SUBCONSTIENTULUI
Intr-o prima etapa, cei mai multi autori concep subconstientul ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.
El este rezervorul unde se consuma amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele ce au trecut candva prin filtrul contiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica, putand insa sa redevina oricand active, sa paseasca pragul constiintei.
Aceasta acceptiune transpare din cele mai multe definitii care i s-au dat.
Astfel, Ribot a definit subconstientul drept o "constiinta stinsa". Lasand la o parte faptul ca o constiinta stinsa n-ar avea nici un fel de rol in viata psihica a individului (poate mai degraba ar fi trebuit sa fie considerat o "constiinta adormita", capabila oricand , in functie de imprejurari si de solicitari, sa se trezeasca), se remarca definirea subconstientului pornind de la constiinta.
Si in viziunea altor autori, cum ar fi de pilda Janet si Pierce, subconstientul apare ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea centrala.
Pierre Janet, spre exemplu, consecvent punctului sau de vedere actional, considera ca nu toate actele stadiului anterior (inferior) sunt transformate in acte ale stadiului superior.
"O parte mai mult sau mai putin considerabila a acestor reactii continua sa ramana inchisa in forma inferioara. Acestea sunt actele subconstientului. Noi stim ca omul cauta sa transfere in limbaj toate actiunile sale, dar un numar oarecare al acestor actiuni ramane neexprimat verbal, si uneori nici nu poate fi. [.] Un act subconstient nu este alt ceva decat o actiune care a conservat o forma inferioara in mijlocul altor actiuni de nivel superior" ( P. Janet, "Psihologia conduitei", 1935).
S-a acreditat si ideea ca, desi amplasat intre constient si inconstient, subconstientul este orientat mai mult spre constiinta. El nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de transparenta, putand fi considerat, de aceea, o "constiinta implicita".
Aceasta l-a determinat pe Freud sa respinga subconstientul, desi intr-o prima faza a activitatii sale l-a folosit pentru a desemna prin el inconstientul.
Argumentul adus de Freud era urmatorul: subconstientul sugereaza ideea unei alte constiinte, "ca sa spunem asa subterana", a unei "constiinte secunde" care, oricat de atenuata ar fi, ramane in continuare calitativa cu fenomenul constient. Cu alte cuvinte, intre constient si subconstient nu ar exista o diferenta calitativa consecinta externa a unei asemenea conceptii o reprezinta excluderea subconstientului ca nivel de sine statator din structura psihicului.
Intr-o a doua etapa, constientizandu-se nu numai caracterul limitat al definirii subconstientului, ci si consecinta externa antrenata de ea, la care ne-am referit mai sus, s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii.
Meritul cel mai mare ii revine lui Henri Wallon, care a formulat inca din 1924 o serie de idei extrem de interesante cu privire la subconstient.
Pornind de la premisa ca in viata psihica a individului constiinta este un moment foarte fugitiv si foarte particular, mare parte a acesteia desfasurandu-se in afara ei, Wallon isi punea urmatoarea intrebare: cum sa ne reprezentam starile subconstiente?
A spune ca ele reproduc sau perpetueaza starile de constiinta inseamna a reveni la considerarea ca nimic nu exista in subconstient fara sa fi avut acces in prealabil in constiinta.
Ipoteza este arbitrara, afirma Wallon, si traduce o conceptie simplista asupra vietii psihice: subconstientul este un mediu inert, unde se adapostesc perceptiile resimtite, pana in momentul in care trebuie evocate din nou printr-o atractie a constiintei.
Wallon era si mai categoric catalogand aceasta conceptie "substantialism grosier", sau "mecanica imposibila sau foarte usor de dirijat".
Este adevarat ca starile de constiinta ale individului subzista in subconstient, dar nu sub forma unor gravuri clasate printre multe altele. Dimpotriva, starile subconstientului se modifica, deoarece cauzele de care depind nu sunt date o data pentru totdeauna si pentru toti indivizii. De asemenea, ele se modifica datorita faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta reciproca.
Subconstientul este definit de Wallon ca o "cerebratie latenta" ce are loc "sub simplicitatea aparenta a perceptiilor" ( H. Wallon, "Constiinta si viata subconstienta", 1924).
In afara de surprinderea si sublinierea caracterului dinamic al subconstientului, se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct atat de constient, cat si de inconstient.
Acest punct de vedere, o data castigat, permite concentrarea pe caracteristicile subconstientului, pe functiile lui specifice care sa-l diferentieze si sa-l individualizeze in raport cu celelalte doua ipostaze ale psihicului.
3. CARACTERISTICILE SI ROLURILE SUBCONSTIENTULUI
Principalele trasaturi ale subconstientului apar din amplasarea lor topografica intre constient si inconstient. Acestea sunt:
-latenta si potentionalitatea (continuturile subconstientului se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta);
-coexistenta cu constiinta (de obicei, continuturile subconstientului sunt a alta expresie a continuturilor constiintei, poate mai concentrata, mai condensata, ele neintrand in conflict cu continuturile constiintei, ci coexistand cu aceasta);
-facilitatea, servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei, devine un fel de "servitor" al ei);
-filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul (continuturile constiintei nu trec decat in inconstienta, ci "poposesc" pentru perioada de timp mai scurte sau mai lungi in subconstient, la fel petrecandu-se lucrurile si cu continuturile inconstientului, care mai inati tranziteaza subconstientul si abia apoi patrund in constiinta).
Toate aceste particularitati ale subconstientului au fost bine sintetizate de catre Paul Popescu - Neveanu, care vorbea de proximitatea subconstientului fata de constiinta si de compatibilitatea cu ea. Aceasta arata ca, desi se amplaseaza intre constient si inconstient, subconstientul este mai aproape de constient, iar continuturile sunt mai asemanatoare cu cele ale constientului decat cu cele ale inconstientului.
Subconstientul este considerat din aceasta perspectiva "un servo - mecanism al constiintei, o ipoteza a psihicului aflata in slujba constiintei, o rezerva de informatii si operatii din care se constituie, uneori, faptele de constiinta, aceasta din urma avandu-si totusi izvorul in afara ei, in realitatea materiala si sociala inconjuratoare" (Paul Popescu - Neveanu, "Curs de psihologie generala", 1976).
Aceasta idee apare si la alti autori: "Subconstientul contine ceea ce nu se afla in centrul atentiei, dar care poate avea efecte asupra constiintei" (Atkinson, "Introducere in psihologie",1993)
Desi particularitatile subconstientului la care ne-am referit pana acum sunt valide, se pare ca ele ne reintorc la conceptia asupra subconstientului din prima etapa, indepartandu-se de cele spuse de Wallon.
Iata de ce psihologul roman Mielu Zlate ( M. Zlate, "Introducere in psihologie", 2000), merge mai departe, afirmand ca subconstientul nu este un simplu rezervor si pastrator al faptelor de constiinta, ci are propriile lui mecanisme.
El nu conserva doar, ci poate prelucra, restructura, crea.
Chiar daca la un moment dat constientul "scoate" la suprafata amintiri, automatiste, deprinderi, acestea nu vor fi absolut identice cu cele care au "intrat" in subconstient. Astfel, sub influenta unor factori (timpul scurs intre introducerea in subconstient si evocare, emotiile puternice, distragerea de la activitatea respectiva, "aceasta veritabila amnezie psihica", cum o numaste Wallon), amintirile, automatismele, deprinderile vor fi modificate de subconstient, tocmai datorita noilor relatii in care acestea intra.
Ideea este sustinuta si de catre Ion Biberi, care vorbea despre "functiile creatoare ale subconstientului".
Dupa Biberi, in subconstient "nu ne gasim in fata unei juxtapuneri de imagini fara legatura intre ele, ci in fata unei adevarate elaborari creatoare, a unei fuziuni complete intr-o structura noua, a unor date sufletesti care preexistau in constiinta in stare amorfa, sau organizate in alte structuri mintale. Dinamismul vietii subconstiente organizeaza spontan in jurul schemei datele risipite ale psihismului, integreandu-le intr-o structura noua."; sau, mult mai direct: "Activitatea subconstienta este esential creatoare" ( I.Biberi, "Visul si structurile inconstientului", 1970).
In concluzie, subconstientul nu este un simplu dublet al constientului, ci dispune de o fizionomie proprie, de continuturi si legitati de functionare bine individualizate.
