|
|
|
Limbajul privirii si compatibilitatea interpersonala[1]
Dintre organele de simt, ochiul ofera cele mai concludente indicii asupra personalitatii umane. Vazul este singurul simt care permite perceptia universala a lumii inconjuratoare. Vazul sta la baza observarii fiintelor si lucrurilor, fiind in acelasi timp element indispensabil in formarea judecatii umane. Aria fenomenelor analizate in exclusivitate de vaz este extrem de vasta, intinzandu-se de la observarea particulelor microscopice si pana la examinarea infinitului din universul cosmic.
In decursul intregii istorii, oamenii au fost preocupati de actiunea privirii si de efectul acesteia asupra comportamentului uman.
Datorita vazului si informatiilor ce sunt percepute cu ajutorul sau de la alte fiinte, se poate simti acea influenta ce emana cateodata dintr-o privire si din care se poate intelege puterea magnetica pe care este capabila sa o furnizeze aceasta.
Nu de putine ori ni se intampla sa folosim expresii ca: 'l-a strapuns cu privirea'; "a licarit ceva in privirea lui"; "are o privire ucigatoare"; "are o privire care te imbie"; "are ochi mari de copil"; "are o privire care deoache".
Intr-adevar, oricaruia dintre noi i s-a intamplat sa admire niste ochi frumosi si sa fie impresionat de puritatea si expresivitatea lor, asa cum este cazul unor ochi negri si profunzi ca misterul sau ochi albastri care, parca, ar reflecta azurul cerului. Adevarate capodopere ale naturii, acesti ochi par ca, prin privirile ce le raspandesc, emana direct din sanul divinitatii, astfel incat expresivitatea lor patrunde pana in adancul sufletului.
O baza reala de comunicare cu o alta persoana se poate realiza numai daca cei doi se privesc ochi in ochi. intalnirea dintre doua persoane constituie in acelasi timp si intalnirea celor doua priviri.
Influenta privirii contine un caracter profund misterios a carui explicatie continua sa ramana incompleta. Datorita privirii lor, anumite persoane dau impresia ca poseda o superioritate reala, in primul rand mentala si apoi intelectuala, acest lucru permitandu-le sa-si impuna vointa in fata semenilor lor fara nici un efort aparent.
Impresia de superioritate pe care o degaja privirea este aproape intotdeauna confirmata de realitatea faptelor. Oamenii competenti zambesc destul de rar (in afara unor situatii particulare), au un aer hotarat si, in acelasi timp, dau dovada de prudenta, ceea ce nu-i impiedica ca atat prin cuvinte, cat si prin faptele lor sa mearga drept la tinta. Aceste afirmatii devin si mai evidente in lumea politicienilor, a oamenilor de afaceri si a specialistilor de mare clasa din diferite domenii, cazuri in care se cunoaste de la distanta 'omul competent'.
Se spune ca 'privirea lui Napoleon Bonaparte a intrat in legenda, avand o asemenea putere de patrundere, incat nu i se putea rezista, iar daca in toiul luptei atintea privirea asupra unuia dintre soldatii sai, acesta incepea imediat sa tremure, dar nu de frica ci de emotie'.
Suetoniu ne spune ca lulius Caesar avea 'ochi patrunzatori, castaniu inchis', iar succesorul acestuia. Octavianus Augustus, avea ochii 'limpezi si lucitori si ii placea sa creada ca ei stralucesc ca un fel de raze divine; ii facea o deosebita placere cand o persoana asupra careia isi atintea privirea patrunzatoare isi lasa capul in jos, ca si cum ar fi fost orbita de soare".
Plutarh relateaza despre Alexandru cel Mare ca acesta avea "o anumita vioiciune a privirii, pe care au cautat sa o imite multi din prietenii si discipolii lui".
John Aubrey ne spune despre Sir John Denham, poet, dramaturg si diplomat din secolul al XVlI-lea, ca acesta 'avea ochii nu prea mari, de culoare cenusiu vernil deschis; privirea lui era ciudat de patrunzatoare, asa incat cand discutai cu el si il priveai in ochi parea ca iti ghiceste adevaratele ganduri'. Acelasi John Aubrey a consemnat ca filosoful Thomas Hobbes 'avea ochi buni, caprui, plini de viata si spirit chiar si in ultima perioada a vietii sale. Cand se scufunda in discutii, ochii ii straluceau ca niste carbuni aprinsi'.
Despre Adolf Hitler s-a spus, uneori, ca nu avea fata de nebun, nici de criminal, dar analizandu-i privirea specialistii au constatat ca "avea ochi albastri remarcabili si o privire care stralucea aproape hipnotic", sesizata de toti cei cu care s-a intalnit. Numai ca in timp ce privirea sa reflecta neinduplecarea, irisul sau floteaza mult prea sus, descoperind albul ochilor. Doar aceasta singura trasatura tradeaza invalmaseala launtrica si dezechilibrul afectiv, care si-au gasit expresia subversiva in doctrinele partidului nazist.
Ochiul exprima lumea interioara cu toata complexitatea si cu tot adancul ei tainuit. Uneori, o singura privire este suficienta pentru a cunoaste atitudinea unui om in fata vietii si in fata propriei sale fiinte. In cartea sa "Teii -Tale, Eyes' ('Ochii care tradeaza'), E. Hess afirma ca "in intreaga comunicare umana ochii transmit cele mai fidele si exacte semnale, deoarece ocupa un loc focal pe trup, iar pupilele functioneaza in mod independent'.
Vazul la om este de o importanta considerabila. Se stie ce drama produce cecitatea si putem avea o idee a acestei importante comparand cele 30.000 de fibre ale nervului auditiv cu milionul de fibre ale nervului optic. Cunoscand bogatia universului auditiv, intr-o opera muzicala, putem "concepe bogatia uluitoare a universului vizual".
Dar ce este ochiul? Vom prezenta pe scurt, pentru aducere aminte, o descriere a sistemului vizual. Ochiul este un sistem optic convergent care poate fi comparat cu un aparat de fotografiat cu teleobiectiv (zoom). Functia ochiului este optica: aceasta permite proiectia razelor de lumina, reflectate de obiecte pe retina, ca proiectia unui dispozitiv pe un ecran. Acest lucru este posibil prin transparenta dinaintea ochiului, corneea; globul ocular este bombat la nivelul corneei si contine un element transparent si ovoid care joaca rolul unui teleobiectiv; astfel ca aceasta "lentila' convergenta care este cristalinul este mai mult sau mai putin contractata sau destinsa sub actiunea muschilor ciliari, cu scopul de a produce varierea convergentei, ceea ce se numeste acomodare. In fata cristalinului se afla o diafragma constituita din muschi circulari, irisul, care da culoarea ochilor. Orificiul format de iris este pupila; ea pare neagra, dar in realitate nu este vorba decat de un orificiu; pupila se restrange cand lumina este foarte puternica pentru a nu se arde retina si se mareste in penumbra.
De structura globului ocular depind un mare numar de fenomene. Ochiul si mecanismul vederii sunt complexe si mai avem inca mult de cercetat pana sa intelegem modul in care coopereaza ochiul si creierul si, cu atat mai mult. pana sa descoperim modul in care se realizeaza vederea propriu-zisa.
Sa revenim insa la structura globului ocular si la fenomenele ce se petrec aici. Un astfel de fenomen se refera la receptarea luminii.
Vazul corespunde prelucrarii si interpretarii de catre creier a unei mici cantitati de unde electromagnetice care au proprietati ondulatorii (Fresnel Maxwell), corpusculare (Planck, Einstein) si care se propaga cu viteza de 300.000 de km/s, raze cosmice sau unde radio. Partea vizibila din aceste unde se situeaza intre 400 si 750 de nanometri, adica ceva mai putin de un micron (1000 nm egal 1 micron). Nu toate speciile animale percep acelasi spectru: albina, conform celebrului etolog Karl von Frisch (1963), percepe unde ultraviolete care raman invizibile pentru om, dar are cecitate la rosu.
Perceperea culorilor de catre ochiul uman este, de asemenea, deosebit de importanta. Culorile sunt, de fapt, de doua feluri, culori spectrale si culori prin absorbtie.
Culorile spectrale: lumina vizibila ne apare alba, dar fizic ea este complexa, fiind compusa din lungimi de unda diferite, care se descompun intr-o prisma pentru a forma culorile curcubeului. O lumina cu o singura lungime de unda, numita monocromatica, produce o culoare pura numita si spectrala; cercetarea in privinta vederii culorilor se refera la aceste culori pure; culorile curente corespund aproximativ la urmatoarele lungimi de unda:
0 violet 450 nanometri (nm);
1 albastru 500 nm;
2 verde 530 nm;
3 galben - 580 nm;
4 oranj 600 nm;
5 rosu 700 nm.
Culorile prin absorbtie', sunt culori percepute plecand de la lungimile de unda reflectate de obiecte, deci neabsorbite de acestea; ele constituie majoritatea culorilor pe care le percepem si sunt culorile din pictura. Astfel, un obiect sau o guasa ne apare rosu deoarece materialul sau absoarbe razele verzi si albastre.
Distinctia dintre aceste doua tipuri de culori este fundamentala, deoarece amestecurile in fiecare categorie conduc la perceptii complet diferite. De exemplu, galbenul este o culoare primara in pictura, in timp ce printre culorile spectrale este un amestec intre verde si rosu. Cercetari recente au ajuns la o sinteza a doua teorii, teoria incromatica si cea a culorilor complementare.
Aspectul dual al materiei si al radiatiei electromagnetice a dus la formularea teoriei cuantice. Teoria cuantica arata ca propagarea undelor reprezinta o proprietate a particulelor. Atunci cand afirmam ca particula este in acelasi timp si unda nu ne referim la traiectoria particulelor, ci la proprietatea lor. Unda este un fenomen vibratoriu in sistemul de coordonate spatiu si timp, cu structura ondulatorie.
Parametrii caracteristici ai structurii ondulatorii sunt:
A = amplitudinea (extensia vibratiei in spatiu);
l = lungimea de unda (distanta dintre doua maxime succesive).
Daca urmarim miscarea unui punct rezulta un alt parametru (frecventa), care desemneaza numarul de oscilatii dus-intors fata de punctul respectiv intr-o perioada de timp (o secunda).
Particula in oricare punct pe axa coordonatei timp are o pozitie determinata, starea de miscare fiind definita de viteza si energia de miscare.
Teoria cuantica raporteaza amplitudinea unui punct din spatiu la probabilitatea de a gasi particula in punctul respectiv. Daca amplitudinea este mare, atunci exista probabilitatea de a gasi particula in acel punct; daca amplitudinea este mica, atunci nu exista probabilitatea de a gasi particula in acel punct.
Amplitudinea este egala pe toata lungimea undei, deci particula poate fi gasita oriunde de-a lungul undei (explicatie pentru receptionarea unui mesaj de catre o masa mare de receptori).
Impulsul particulei reprezinta produsul dintre masa particulei si vectorul "viteza' care descrie starea de miscare a acesteia.
Lungimea de unda l este invers proportionala cu impulsul particulei, deci o lungime de unda l mai mica este caracteristica unei particule cu un impuls mare, particula se deplaseaza cu viteza mare.
Frecventa undei este proportionala cu energia particulei;
l = v/f; f = W/2p de unde:
l = lungimea de unda [m];
f = frecventa [Hz];
v = viteza [m/s];
W = pulsatia undei
Frecventa mare a undei inseamna energie mare a acesteia.
Spre exemplu, radiatia violeta are frecventa mare si lungime de unda mica, fotonii constituienti au impuls mare. Frecventa luminii rosii este mica, atunci lungimea de unda este mare, iar fotonii constituenti au energie joasa.
Pozitia particulelor corespunzatoare unei unde in miscare poate fi aflata cu probabilitate.
Cele prezentate mai sus isi propun sa stabileasca o legatura intre parametrii fizici existenti (precum si altii care vor fi prezentati pe parcurs) si expresivitatea privirii umane, in ideea incercarii de a aprecia atractia (uneori irezistibila) dintre anumite persoane.
Fiecare dintre noi am experimentat aceste stari chiar daca am constientizat sau nu fenomenul energetic desfasurat. Astfel, compania unei persoane ne poate provoca o placere deosebita sau poate sa ne fie dezagreabila. In prezenta unei persoane care ne provoaca placere avem senzatia ca primim energie vitala din partea acelei persoane, iar in privinta celor dezagreabile avem senzatia ca ne diminueaza din energia noastra vitala.
Aceste stari au loc datorita puterii subtile deosebit de intense emise de campul energetic al persoanelor in cauza. Capacitatea de comunicare, de receptionare a informatiilor, poate fi mai mare la anumite persoane; spunem despre acele persoane ca sunt dotate cu intuitie.
Sentimentul de simpatie exprima foarte bine o anume stare de rezonanta ce se poate stabili intre persoane. Un flux energetic se stabileste gradat intre doua fiinte, creandu-se un spatiu energetic comun care vibreaza pe aceeasi lungime de unda. J.W. Goethe a analizat acest fenomen in lucrarea "Afinitati elective".
Adesea, fiecare dintre noi a putut constata in diferite imprejurari ca este primit cu simpatie de anumite persoane, in timp ce de altele este intampinat fara entuziasm, astfel resimtindu-se necesitatea de adaptare a comportamentului pentru a lasa tuturor cea mai buna impresie posibila. Daca insa cineva incearca o deceptie in raporturile avute cu semenii sai, daca nu reuseste sa creeze in jurul sau o ambianta conforma cu dorintele avute sau daca simte ca nu provoaca altora interesul scontat, toate acestea constituie un semnal de alarma care obliga respectiva persoana sa procedeze la un examen atent al propriei personalitati, pentru a descoperi cauzele situatiei in care se afla.
Ereditatea, educatia, influenta mediului social sau starea de sanatate fac din flecare dintre noi un indraznet sau un timid, un curajos sau un fricos, un om de actiune sau un indolent. Insa, in afara de cazuri izolate, fiecare individ poseda cu el inca de la nastere acele mijloace necesare ce-i permit sa se elibereze in mod voluntar de anumite situatii neplacute.
Din cele expuse anterior, se poate spune ca privirea omului - la fel ca si cea a animalelor - constituie un emitator de energie. Diferite experimente au demonstrat ca este posibil ca fiinta umana sa confere privirii sale in mod voluntar o putere considerabila.
Privirea fiind incarcata cu energie, o energie de origine psihica ce nu se poate compara cu nici una dintre formele de energie cunoscute, este capabila de actiuni chimice si mecanice. Daca privirea reprezinta un puternic agent de transmitere a emanatiilor gandirii, ochiul ce radiaza toate aceste emanatii este centrul de receptie al tuturor radiatiilor luminoase provenite de la fiinte sau lucruri.
Una din cele mai importante trasaturi ale ochiului este stralucirea (luminozitatea). Aceasta trasatura unica, sau cum o numesc unii magica, se datoreaza interactiunii dintre lumina si lacrimile de pe suprafata ochiului; pe langa viata pe care o da ochiului, ea constituie o masura a scanteii launtrice a posesorului. Ochii stralucitori, vii, caracterizeaza o persoana isteata si vioaie, in timp ce ochii lipsiti de stralucire si lumina denota nu numai oboseala si descurajare, ci si o prabusire spirituala.
O privire stralucitoare, directa si patrunzatoare este o privire care nu admite nesupunerea. Ea apartine celor destinati sa detina pozitii de putere si autoritate.
Ochii stralucitori, dar care nu sunt si patrunzatori, nu pot fi considerati ochi care nu suporta sa fie contrazisi; daca, insa, posesorii lor au trasaturi favorabile, energice si echilibrate, pot sa se realizeze in domeniul artelor si pe taram stiintific.
Culoarea ochilor se datoreaza pigmentului numit melanina. Cu cat mai multa melanina este prezenta in iris, cu atat mai inchisi la culoare sunt ochii, in timp ce scaderea progresiva a pigmentului da nastere la culori mai deschise: cenusiu, verde, albastru. Cand melanina este cu totul absenta, situatie existenta la albinosi, ochii au culoarea roz.
In mod traditional, ochii negri sunt asociati cu insusiri precum caldura afectiva, deschidere sufleteasca, extravertire si iritabilitate. Trebuie precizat ca nu toti oamenii cu ochii negri - care alcatuiesc cea mai mare parte a rasei umane - intrunesc aceste calitati.
Ochii caprui denota, de asemenea, caldura afectiva dar si un intelect mai viguros decat la cei cu ochii negri. Oamenii cu ochii caprui sunt mai putin iritabili decat semenii lor cu ochii negri, ceea ce ii face mai apti sa se descurce in situatii neprevazute.
Culoarea albastra a ochilor poate prezenta diferite nuante: safir intunecat, azuriu, acvamarin etc. Se considera ca, pe masura ce culoarea albastra a ochilor este mai deschisa, posesorii lor sunt mai lipsiti de pasiune si compasiune. Ochii albastri denota o persoana mai calma, mai ponderata si mai introvertita decat una cu ochii negri, cu atitudine conservatoare si tendinta de a lasa lucrurile sa-si urmeze cursul.
Ochii verzi s-au bucurat de-a lungul timpului de aprecieri favorabile. S-a spus adesea ca cei cu ochii verzi sunt individualisti, curajosi si voiosi, figuri temerare, inteligente si inventive. Nu se poate insa generaliza.
Ochii au un rol foarte important in relatiile dintre sexe. Femeile se folosesc de farduri pentru a atrage atentia asupra ochilor. Daca o femeie este indragostita de un barbat, il priveste cu pupilele dilatate, iar barbatul interpreteaza acest semnal corect, fara a sti de fapt ce se intampla. De obicei, intalnirile romantice se petrec adesea in locuri putin luminoase, unde pupilele se dilata.
Cand te uiti la o persoana pe care o doresti, te simti bine, dar daca te uiti prea mult, sistemul nervos devine surescitat si acest lucru poate aparea ca ceva amenintator. Cand partenerii unui cuplu simt o atractie reciproca, ei au o privire cu totul speciala. Fiecare il priveste pe celalalt, apoi se uita in alta parte. Ei nu indraznesc sa se uite prea mult unul la celalalt, nu pentru ca este nepoliticos, ci pentru faptul ca lucrul acesta ii excita peste masura' (Cohen David, Relatiile de cuplu, p. 46).
Cautandu-se pe sine fara incetare, eul poate avea sansa unica de a se descoperi intr-o singura fiinta (si atunci, cunoasterea porneste spre lume din pragul unitatii interpersonale depline) sau, asa cum se intampla cel mai adesea, eul se regaseste "faramitat" intr-o multime de individualitati spre care se deschide si din partile carora cauta sa-si compuna chipul aidoma celui nezarit vreodata. Este chinuitoare si dramatica ravna lui de a se regasi 'integral' intr-unul din chipurile dinafara, si nu de putine ori intreaga-i existenta se consuma intr-o perpetua si sterila cautare' (Mircea Corneliu, Intercomunicare, p. 136).
Pe buna dreptate o veche zicala spune: "Uita-te in ochii aceluia cu care vorbesti". Cand discutam sau negociem cu altii, sa privim la pupilele lor si ele ne vor vorbi despre sentimentele lor adevarate.
In tentativa de a cuceri simpatia celor din jur, actiunea privirii este unul dintre cei mai importanti agenti, intrucat vorbeste o limba inteleasa de inima si care patrunde pana in adancul sufletului.
Limbajul ochilor exprima lucruri pe care nici un alt limbaj nu le poate exprima, este inteles de oameni inca din cele mai vechi timpuri, din toate tarile, de toate rasele, iar pentru cineva cu experienta reprezinta elementul principal al analizei fizionomiei.
Am incercat in cele prezentate sa expunem o mica parte din proprietatile si posibilitatile privirii, in vederea stabilirii unui anumit grad de compatibilitate comunicationala interpersonala. Asemenea consideratii ar putea justifica utilitatea unui studiu mai amplu al privirii, avand convingerea ca inglobeaza forte necunoscute, a caror cercetare ar putea conduce la rezultate deosebite.
Desi privirea este (inca) invaluita in mister, deseori lasa sa se ghiceasca o bunatate profunda la oamenii deosebiti, chiar si in momentele mai delicate ale existentei.
