|
|
|
STRUCTURA SI FUNCTIA FICATULUI
Ficatul este cel mai mare organ al corpului uman, cantarind 1200 - 1500 g cand este gol. Este situat in loga subdiafragmatica si partea interna a hipocondrului stang. Prezinta doi lobi inegali, lobul drept este mult mai mare decat cel stang si are doua fete: una superioara, convexa si alta inferioara. Cea superioara se limiteaza prin doua margini: una posterioara, mai groasa si alta anterioara mai ascutita. Pe fata inferioara se observa doua santuri sagitale si un sant transversal, avand forma literei "H", ce delimiteaza lobul drept de cel stang. In santul transversal se afla hilul ficatului prin care patrund vasele si nervii ficatului iesind din canalele biliare si limfatice ale acestuia.
Ficatul are doua invelisuri: unul seros si altul mai fin (capsula Glisson), care acopera ficatul pana la nivelul hilului in interiorul organului, de-a lungul vaselor si a cailor biliare.
Vascularizatia ficatului este asigurata de artera hepatica, care aduce sangele arterial, si de vena porta, care duce sangele venos functional. Sangele pleaca de la ficat prin venele suprahepatice, care colecteaza tot sangele din acest organ, si il varsa in vena cava inferioara. Vasele limfatice se aduna intr-o retea subseroasa, care ajunge la ganglionii sternali mediastinali anteriori pancriaticolienali cu limfa colectata de pe fata inferioara si din limfocitele septurilor intrahepatice. Nervii ficatului provin din plexul hepatic alcatuit din fibre simpatice, care ies din ganglionul celiac, si din fibre parasimpatice, care se desprind din nervii vagi.
Anatomia functionala a ficatului are la baza urmatorul sistem: sinusoid, hepatocit, canaliculi biliari, care sunt grupate sub forma unor lame celulare anastomozate, formand o masa tisulara continua asemanatoare unui burete in ochiurile caruia se gasesc retele vasculare, biliare si venoase.
Hepatocitele sunt dispuse sub forma unei aglomerari neregulate in jurul unui ax complex alcatuit din: arteriola hepatica terminala, venula porta terminala, canaliculi biliari, limfocite si nervi. In centrul acestei formatiuni se gaseste o ramura a venei porte (vas nutritiv), iar la periferie se gaseste vena centrolobulara, ambele purtand numele de acini hepatici, care prin asociere formeaza un parenchim dispus in jurul spatiilor porte mai mari.
Ficatul, intr-o mare masura, sintetizeaza anumite proteine, serveste ca rezervor pentru vitamine si fier, degradeaza anumiti hormoni, inactiveaza si excreta medicamente si toxine, inclusiv metalele grele pe care le depoziteaza si apoi le elimina in vezica biliara. Ficatul regleaza metabolismul glucidic, lipidic si proteic. De asemenea este un mare rezervor de glicogen, atunci cand nivelul glucozei in sange este ridicat, se depoziteaza in ficat, iar cand nivelul glicogenului scade in sange, se elimina din ficat in sange sub forma de glucoza.
Ficatul este de asemenea locul principal unde se efectueaza gluconeogeneza - conversia aminoacizilor si lipidelor in glucoza.
Lipotocitele sintetizeaza lipoproteinele foarte dense (VLDL), care sunt convertite ulterior in alte tipuri de lipoproteine serice. Aceste lipoproteine sunt principala sursa de colesterol si trigliceride pentru celelalte tesuturi din organism.
Ilepatocitele joaca un rol important in reglarea nivelului colesterolului seric, b-oxidarea acizilor grasi reprezentand principala sursa de energie pentru organism. In ficat, acetil CoA eliberata de acizii grasi se condenseaza si formeaza acetoacetatul care se converteste in b-hidroxihitirat si acetona. Aceste trei compartimente se numesc corpi cetonici si se metabolizeaza in alte tesuturi.
Ficatul participa la metabolismul proteinelor, care sunt catalizate, aminoacizii, in cazul dat, sunt supusi unui proces de dezaminare din care rezulta amoniac. Amoniacul nu este metabolizat de tesuturi si devine toxic atunci cand concentratia lui creste.
Ficatul sintetizeaza anumite proteine, printre care si lipoproteinele plasmatice, albuminele, globulinele, in afara de d-globuline, fibrinogen. Stocheaza multe din vitamine printre care A, B12 si D, care regleaza continutul lor in intreg organismul.
Ficatul este foarte important pentru degradarea si excretia hormonilor (cortizolul - principalul glucaortiacid). Epinefrima si noreprinefina sunt inactivate prin oxidare (catalizata de colecol o metiltransferaza).
Ficatul transforma si excreta o cantitate mare de medicamente si toxine. Acestea sunt convertite, in mod normal, in forme inactive, prin reactii care au loc in hepatocite. Cu toate acestea, anumite medicamente si toxine sunt activate in hepatocite si transformate in produsi toxici.
Produsele ficatului sunt eliminate in vezica biliara, pe unde se elimina aproximativ 800-1000 ml/zi de suc biliar care apoi se revarsa in duoden.
Vezica biliara este de culoare brun- tulbure (din cauza resturilor epiteliale si a sarurilor de calciu) cu PH- ul intre 7-7.6.
Se disting trei tipuri de bila:
1. bila A - bila duodeno-coledociana
2. bila B - bila veziculara (coledociana)
3. bila C - bila hepatica
Bila hepatica este alcatuita in proportie de 97% din apa si 3% reziduu uscat format din: acizi biliari, amioni anorganici, mucina, pigmenti biliari, colesterol, lecitina, alte lipide si proteine.
Bila veziculara contine 89% apa, insa nu contine enzime.
Acizii biliari pot fi colici si chenadezocolici si includ trei si respectiv doua grupuri hidroxil. Prezenta grupurilor hidroxil si carloxil ii fac mai solubili in apa, decat colesterolul din care provin.
Bacteriile din tractul digestiv dehidroxileaza acizii biliari formand acizi biliari secundari: acidul dezoxicolic si acidul litocolic. Acizii biliari sunt secretati, in mod normal, cu glicina sau taurina.
Rolul acizilor biliari este emulsionarea lipidelor (trigliceridele, fosfolipidele si colesterolul). Emulsionarea este ajutata de lecitina, acizi grasi si monogliceride. In timpul emulsionarii, lipaza desface trigliceridele in acizi grasi, monogliceride, digliceride si glicerol.
Lipaza pancreatica nu actioneaza in absenta acizilor biliari si a colipazei. Cand concentratia acizilor biliari depaseste o valoare critica se formeaza "micelii" (agregate polimoleculare mai mici de 100 ori decat particulele de emulsie). Acizii grasi, monogliceridele esterificate la C2 si kitaminele liposolubile fixate in micelii sunt absorbite de jujun, iar acizii biliari se despart fiind si introdusi (in acelasi timp) in circuitul enterohepatic in zona intestinala inferioara (ileon terminal).
Lecitina influenteaza cresterea cantitatii de colesterol ce poate fi solubilizata in miceliu. Daca in bila se formeaza mai mult colesterol decat poate fi solubilizat in micelii, acesta se transforma in cristale de colesterol. Aceste cristale joaca un rol important in formarea calculilor din ducte sau din vezica biliara.
Evacuarea vezicii biliare incepe la cateva minute dupa ingestia de alimente. Contactele interminente ale vezicii biliare forteaza patrunderea sucului biliar prin sfincterul Qddi partial relaxat.
Mecanismul nervos are o importanta redusa. Parasimpaticul stimuleaza contractia veziculei biliare, relaxand sfincterul Qddi. Simpaticul are efecte inverse.
Mecanismul umoral actioneaza direct asupra musculaturii netede a vezicii biliare. Gastrina are actiune colecisto- chinetica redusa. Secretina potenteaza actiunea CCK. Evacuarea optima a sucului biliar se face daca sfincterul Qddi este produs si prin efectul relaxant exercitat de faza de relaxare a undelor pristaltice duodenale asupra sficterului.
Afectiunile bilei. Cea mai des intalnita afectiune a bilei este formarea petelor (calcarului), care include colesterol insolubil in apa. Cand bila contine mai mult colesterol decat poate fi solubilizat in micelii, se formeaza cristale de colesterol care provoaca disfunctia organismului. Cu cat concentratia de acizi biliari si lecitina este mai mare in bila, cu atat concentratia colesterolului este mai mare. Calculii din bila contin si saruri de calciu.
Icterul hepatic poate fi produs prin:
1. leziuni ale celulelor hepatice produse prin inflamatie (hepatite) cu tulburarea transportului si conjugarii de bilirubina;
2. absenta totala sau lipsa de glucoronil transfera(ta) la adult (boala lui Gilbert) sau o deficienta a mecanismului de glucurona(o)conjugare in icterul grav al nascutului.
3. o inhibitie enzimatica a glucuronil- transferazei.
Icterul posthepatic se datoreaza prezentei unui obstacol pe caile de excretie ale bilei, cum ar fi calculii biliari sau tumorile care provoaca staza. Acesta se caracterizeaza printr-o crestere a concentratiei plasmatice de bilirubina conjugata directa si a fosfatazei alcaline. Acesti constituienti ajung in sange partial prin trecerea la nivelul jonctiunii stramte situate intre calculii biliari si simsaidele biliare, si partial prin difuziunea in contracurent la nivelul triadei, unde fluxul biliar este contractat de catre fluxul sanguin portal si arterial din apropiere. In acest caz urina este inchisa la culoare, iar fecalele sunt decolorate deoarece intestinul nu mai primeste bilirubina, ceea ce impiedica formarea de stereobilina.
