Stresul - mecanisme fiziologice si psihologice; studiu de caz in mediu organizational

STRESUL - MECANISME FIZIOLOGICE SI PSIHOLOGICE;

STUDIU DE CAZ IN MEDIU ORGANIZATIONAL

DE ORIGINE ENGLEZA, cuvantul stres circumscrie o serie de substantive inrudite ca inteles, dar ce au totusi nuante usor diferite: presiune, apasare, efort, solicitare, tensiune, constrangere, incordare nervoasa. In limba romana, termenul de stres a fost preluat initial cu ortografia din limba engleza (stress) pentru ca mai apoi ortografia sa fie adaptata, cu un singur "s"(stres) atunci cand au aparut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) si verbale (a stresa).

In Anglia, in secolul al XVII-lea, stres insemna "stare de depresie in raport cu oprimarea sau duritatea, cu privatiunile, oboseala si, intr-un sens mai general, adversitatea vietii".

Mai tarziu, in secolul al XIX-lea, apare notiunea conform careia conditiile de viata agresive (stres) pot antrena suferinte fizice sau mentale (strain).

In anul 1872, Darwin publica "teoria evolutiei". In opinia sa, frica, o caracteristica permanenta a omului si a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului. El numeste nu numai emotia, ci si actul emotional ce are loc in fata unei situatii de urgenta: "fuga sau lupta".

O alta figura marcanta a acestui secol este William James care in anul 1884 pune intrebarea "Ce este emotia ?", iar in 1890 isi publica "tratatul de psihologie" si anunta ca procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acorda o mare importanta autoevaluarii perceptive, reluata in psihologia cognitiva.

In anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, in lucrarile sale fundamentale privind emotia, foloseste termenul de stres mai intai in sens fiziologic. In anul 1928, el da acestui termen si un sens psihologic, atunci cind mentioneaza rolul factorului emotional in evolutia bolilor. Imediat dupa aceasta, Cannon subliniaza legatura directa dintre reactia organica si reactia comportamentala de fuga sau de lupta in fata unui pericol neasteptat, completand astfel teoria lui Darwin.

Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie in anul 1934 un sindrom general de reactie la orice agresiune, in raport cu activitatea sistemului nervos autonom, si anume sindromul de iritare.

Cu toate acestea, cel care lanseaza in limbajul medical, inca din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Inca din vremea in care era student in medicina la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacientii afectati de boli infectioase, prezentand toti aceleasi simptome, insa fara vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta ca trebuie sa fie vorba de un raspuns nespecific al organismului la boala.

Tot in anul 1936, descrie "sindromul general de adaprare" (SGA) ca fiind efortul facut de organism pentru a raspunde solicitarilor mediului si concluzioneaza ca raspunsul la diferiti agenti stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal.

Selye introduce conceptul de stres propriu-zis in anii '50, concept ce ocupa un loc important mai intai in medicina, apoi in psihiatrie. In conceptia lui Selye, stresul nu este decat o reactie biologica si generala, adica "o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel intr-un sistem biologic".

El defineste stresul la inceput ca fiind o agresiune, apoi ca o reactie a subiectului la o agresiune, ultima reprezentand un stresor.

Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana. Stresul1 caracterizeaza o reactie psihologica complexa extrem de intensa si relativ durabila a individului confruntat cu noi si dificile situatii existentiale.

Printr-o extensie nejustificata, in societatea contemporana oamenii se plang frecvent de stres incluzand in aceasta categorie elemente relativ banale si stupide rezultate din convietuirea urbana a oamenilor (stresul calatoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat capatand formule atipice.

Stresul reprezinta un aspect normal si necesar al vietii, aspect de care omul nu poate scapa. Stresul poate genera un disconfort temporar si de asemenea poate induce consecinte pe termen lung. In timp ce prea mult stres poate altera starea de sanatate a unui individ cat si bunastarea acestuia, totusi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravietuire. Stresul se poate concretiza in diminuarea normalitatii functiilor sau chiar in aparitia bolilor, dar poate ajuta persoana aflata intr-o stare de pericol si contribuie in accentuarea achizitiilor.

Adaptarea constituie conditia fundamentala a supravietuirii fiintelor vii in natura si societate. Atat in cazul omului cat si al animalului reactiile adaptative sunt in covarsitoarea lor majoritate invatate, dobandite.

Definirea stresului este ingreunata de faptul ca aceasta notiune cunoaste numeroase acceptiuni. J.B.Stora le-a mentionat2:

stresul, in sensul sau activ, este o forta care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, caldura, frig), fie psihologic (necaz, tristete);

stresul este inteles ca rezultatul actiunii exercitate de un stresor, agent fizic si/sau psihologic si/sau social, asupra sanatatii unei persoane (consecintele biologice, mentale si psihice ale actiunii acestui agent asupra sanatatii persoanei);

stresul este concomitent agentul stresor si rezultatul acestei actiuni, in diversele sale dimensiuni particulare; aceasta semnificatie este retinuta in numeroase lucrari aparute dupa Hans Selye;

stresul nu mai este luat in considerare ca reprezentand consecintele somatice, ci ca aparare a functionarii psihicului fata de stimularile senzoriale si motrice.

Bazandu-se pe diverse lucrari, Jonas si Crocq propun urmatoarea definitie: "Stresul este o reactie fiziologica si psihologica de alarma, de mobilizare si de aparare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) fata de o agresiune, o amenintare sau chiar - s-ar putea spune - fata de o situatie traita neobisnuita".3

O alta definitie a stresului este cea propusa de Ph.Jeammet si colaboratorii sai: "Notiunea de stres, in acceptia ei cea mai larga, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externa sau interna, care intrerupe echilibrul homeostatic. Aceasta actiune poate fi fizica, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatura, zgomot) sau a agentilor traumatizanti, infectiosi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai inalte ale integrarii senzoriale si cognitive, perturbarea atingand in acest caz sistemul de relatie al subiectului cu mediul sau".4

Termenul de stres are in general doua acceptiuni5:

a)                situatie, stimul, ce pune organismul intr-o stare de tensiune;

b)                insasi starea de tensiune deosebita a organismului prin care acesta isi mobilizeaza toate resursele sale de aparare pentru a face fata unei agresiuni fizice sau psihice.

In cazul in care accentul este pus pe starea organismului, pe reactiile acestuia la agentii stresori, se au in vedere raspunsurile emotionale in exces. Aceste raspunsuri emotionale sunt exprimate vizibil in comportamentul individului, in limbaj, activitatea motorie, precum si in devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice.

In faza de inceput a cercetarilor sale, H.Selye a fost tentat sa defineasca stresul ca fiind gradul de uzura si suferinta a organismului provocat de modul de functionare sau de leziuni. Preluand ideile lui Hipocrate care considera ca boala nu este numai suferinta, ci si uzura, vatamare, efortul pentru a reveni la starea normala, Selye descopera mecanismele de adaptare a organismului la actiunea agentilor stresori identificand astfel reactiile de aparare ale organismului, si anume sindromul general de adaptare.

Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii6:

1)      Reactia de alarma ce reprezinta primul raspuns al organismului, mobilizarea generala a fortelor de aparare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde doua faze: faza de soc (caracterizata prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasa etc.), cu vatamarea sistemica (generala) brusca, urmata apoi de o faza de contrasoc, in care apar fenomenele de aparare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involutia aparatului timico-limfatic etc.).

2)      Stadiul de rezistenta in care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reactiilor sistemice provocate de o expunere prelungita la stimuli fata de care organismul a elaborat mijloace de aparare.

3)      Stadiul de epuizare este foarte asemanator reactiei de alarma, cand datorita prelungirii actiunilor agentilor nocivi, adaptarea organismului cedeaza.

Graficul 1. Stadiile sindromului general de adaptare.

(Sursa: T.Zorlentan, E.Burdus, G.Caprarescu, Managementul organizatiei, Bucuresti, Ed.Holding Reporter, 1995)

Prin urmare stresul reprezinta starea de conjunctie rezultata din actiunea agentului stresor si capacitatea de adaptare a organismului. Cu cat o persoana se afla mai frecvent in starea de alarma sau de rezistenta, cu atat este mai mare riscul instalarii epuizarii cu toate consecintele sale negative.

Daca accentul este pus pe situatie, pe factorii generatori ai stresului, de aceasta data se are in vedere caracterul lor neobisnuit, neasteptat, chiar agresiv care ameninta starea normala a organismului.

In acceptiunea lui Piéron, stresul poate fi identificat cu agresiunea, cu actiunea violenta a agentilor stresori exercitata asupra organismului, iar particularitatile generale ale conditiei stresante sunt considerate a fi: bruschetea, intensitatea mare si caracterul amenintator al situatiei.7

Omul se confrunta deseori si cu situatii adaptative inedite, intens solicitante si fata de care nu are totdeauna reactii adaptative eficiente, dinainte elaborate. Asemenea situatii sunt de natura sa perturbe prin ineditul si dramatismul lor schemele adaptative deja elaborate si existente si sa-l oblige pe individ la identificarea altora noi.

Pentru unii cercetatori, stresul reprezinta un eveniment ce produce tensiune sau ingrijorare, iar altii privesc stresul ca o perceptie individuala a unui eveniment - modul in care un individ interpreteaza situatia. Majoritatea expertilor definesc stresul ca fiind raspunsul psihologic si fiziologic la anumiti stimuli perceputi de catre individ ca fiind amenintari. Astfel de stimuli sunt denumiti stresori sau agenti stresogeni.

Oamenii percep situatiile in moduri foarte diferite. O persoana evita zborul cu avionul deoarece il considera un factor de stres pe cand o alta persoana cauta acest mod de calatorie tocmai pentru ca este incantat sa zboare. Perceptia persoanei asupra stimului sau evenimentului este insotita adesea de ganduri si sentimente ce au fost deja invatate, adesea in copilarie. De exemplu, o studenta respinsa la examenul de absolvire se poate simti chiar devastata, ravasita datorita asociatiei subconstiente cu experientele nefericite ale esecului de pe timpul cand era copil. Un student cu experiente neplacute aproape inexistente in ceea ce priveste esecul la examene va aborda caderea mai degraba ca o provocare decat ca un esec. Chiar daca agentul stresor este acelasi pentru ambii studenti totusi perceptiile lor si raspunsurile la stimul sunt total diferite.

Sursele de stres

Stresul poate fi generat de catre o diversitate de situatii sau evenimente, de la modificarea comportamentului, a obiceiurilor de somn sau de hranire pana la decesul partenerului de casatorie, a parintilor sau a copiilor. Volumul de stres indus de acesti stresori depinde nu doar de perceptia individului, cat si de factori precum tipul de stresori si, intensitatea si durata acestora.

J. Weitz considera ca o situatie poate deveni stresanta in urmatoarele conditii8:

a)                solicitarile sunt atat de numeroase incat impiedica prelucrarea adecvata a informatiei, supraincarcarea traducandu-se de cele mai multe ori prin degradarea performantelor;

b)                situatia este perceputa ca fiind potential periculoasa, motiv pentru care subiectul se simte amenintat;

c)                in cazul in care subiectul este izolat, acesta resimtind restrangerea libertatii;

d)                cand subiectul este impiedicat sa-si desfatoare activitatea si are sentimentul de frustrare;

e)                cand presiunea grupului se exercita de asa natura incat trezeste teama de esec, de dezaprobare.

La toate acestea se pot adauga si situatiile caracterizate prin actiuni cronice ale agentilor fizici (temperaturi extreme, umiditate, zgomot) sau alte imprejurari care slabesc rezistenta organismului (boala, lipsa de somn).

Agentii stresori sunt factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificatie afectiva puternica. Multitudinea acestor factori provocatori de stres a impus clasificarea lor in functie de anumite criterii, astfel9:

a)     In functie de numarul agentilor stresori in actiune, acestia pot fi: stresori unici, precum un zgomot puternic cu tendinta de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc in plina noapte si stresori multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu caldura si cu noxele.

b)     Dupa numarul persoanelor afectate, pot fi identificati:

stresori cu semnificatie strict individuala. Acestia sunt regasiti in insatisfactia prelungita a unor trebuinte fiziologice, cum ar fi: setea intensa si lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn.

stresori cu semnificatie colectiva, "de grup" familial sau profesional. Sunt evenimente precum: nereusita unui copil la examen, decesul parintilor, divortul, perspectiva somajului intr-o organizatie etc. Acesti stresori forteaza intr-o mare masura capacitatea de adaptare a persoanei.

stresori cu semnificatie generala care afecteaza orice individ. In aceasta categorie sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situatii de calamitate naturala, si anume: inundatie, cutremure, razboi, etc.. Ca exemplu ne putem referi la cutremurul din martie 1977, soldat cu foarte multe decese, raniri, distrugeri materiale. Astfel de evenimente intrerup viata unei persoane facand-o sa se simta neputincioasa, inutila. Deoarece cataclismele afecteaza populatii intregi in acelasi timp, astazi in lume tind sa se formeze adevarate retele de lucru ce isi propun pregatirea populatiei in fata acestui gen de stres.

c)     Dupa natura lor, agentii stresori pot fi clasificati in:

stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic fortand organismele sa se adapteze. Zgomotele, vibratiile, radiatiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminosi, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, cat si umiditatea, sunt doar cateva exemple. Acestia cat si alti stresori fizici pot deteriora performantele si productivitatea persoanei cat si sanatatea si bunastarea acesteia.

stresori chimici. Acestia sunt noxele chimice ce au actiune toxica asupra organismului si care pot induce si un stres psihic atunci cand sunt percepute ca un pericol iminent pentru sanatatea persoanei.

stresori biologici. Din aceasta categorie fac parte virusii, bacteriile, parazitii prin care se instaleaza diferite boli, stresori ce sunt constientizati ca surse de pericol pentru functionarea organismului.

stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificatie nociva, interpretati subiectiv de psihicul uman la nivelul operatiilor gandirii.

d)     In functie de conexiunea cu problemele vietii, putem vorbi de:

stresori periferici, ce sunt materializati in dificultati trecatoare, cum ar fi: vremea urata, aglomeratia, blocajele rutiere, etc.

stresori centrali. Acestia sunt cei regasiti in problemele importante ce pot provoca perturbari in viata unei persoane.

Mentionam si studiul de identificare si clasificare a agentilor stresori centrali, efectuat in 1968 de T.H.Holmes si R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun in evidenta 43 de agenti stresori clasificati de subiectii investigati, cu ajutorul unei scale in care punctajul maxim il constituie moartea partenerului de viata (sot, sotie) cotat cu 100 de puncte.

Tabelul 1. Ierarhizarea evenimentelor de viata percepute ca agenti stresori centrali.

(Sursa: T.Zorlentan, E.Burdus, G.Caprarescu, Managementul organizatiei, Bucuresti, Ed.Holding Reporter, 1995)

Cercetarile desfasurate de-a lungul vremii au evidentiat existenta unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres, care grupate dupa natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi10:

a)     conflicte familiale:

conflictul copilului cu autoritatea parintilor, din care poate rezulta fie frustrarea ca urmare a excesului de autoritate exercitata de parinti, fie depresia ca urmare a dezinteresului parintilor fata de copil;

conflictul copilului cu ceilalti frati datorita concurentei afective existente intre ei, a intereselor divergente etc.;

conflictul conjugal generat de exercitarea autoritatii unuia dintre soti, diverse probleme maritale, educatia si ingrijirea copiilor etc.;

conflictul paraconjugal cu socrii, parintii sau rudele apropiate;

pierderi sau prejudicii concretizate in boli ale membrilor familiei, decese, divorturi;

b)     conflicte profesionale ce sunt generate de activitatile profesionale excesive; lipsa relaxarii; odihna insuficienta; diferiti factori perturbatori ai activitatii, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilitati profesionale care depasesc posibilitatile; insuccese; nerespectarea termenelor limita;

c)     conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinta, criza de timp, poluarea sonora, accidentele, somajul, unele programe TV si chiar terorismul, care poate produce stres psihic social;

d)     conflicte din sfera vietii intime: complexe de inferioritate, dificultati de integrare socio-familiala, insatisfactia legata de unele trebuinte biologice, tristete datorita subsolicitarilor sau monotoniei din viata personala.

Clasificarea stresului

Variatiile individuale explica de ce una si aceeasi persoana reactioneaza diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reactiilor psihofiziologice se modifica in timp ca rezultat al familiarizarii sau dimpotriva al sensibilizarii cu unii agenti stresori.

Stresul este o stare a organismului care rezulta din interactiunea, confruntarea unica sau repetata a individului cu situatia.11 O situatie poate fi stresanta pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate sa nu fie evaluata si traita in acelasi mod de o persoana sau alta.

Eterogenitatea raspunsurilor individuale a dat nastere unui tablou diversificat al formelor de stres.

Unii indivizi sunt capabili sa se adapteze mai eficient. Un stresor ii capaciteaza pe unii sa achizitioneze mai mult si le poate structura viata intr-un mod foarte interesant. De exemplu, multi indivizi invata si studiaza mai bine in conditii de stres ale unui examen viitor. Infaptuirea casatoriei sau pierderea locului de munca, desi destul de stresante, pot conduce la reimprospatarea relatiilor si la o mai mare emulatie.

Alte persoane nu se adapteaza tot atat de bine si acest fapt are ca rezultat nu numai o slaba performanta si o productivitate scazuta, ci si imbolnavirea, dereglarea homeostaziei. Angajatii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilitati, nu numai ca-si realizeaza sarcinile intr-un mod inadecvat, dar se pot chiar imbolnavi. Sau, o persoana incapabila sa suporte decesul sotului, poate cadea in depresie, isi va neglija munca si va face lucruri ce ii pot periclita sanatatea, poate chiar viata.

Asadar, stresul poate avea efecte atat pozitive, cat si negative. Stresul pozitiv (eustres) este cel care actioneaza ca factor energizant, ajutand persoana sa abordeze situatiile ca pe niste provocari, intr-un mod mult mai eficient. In cazul stresului negativ (distres) organismul supramobilizat refuza sa revina la starea normala, individul fiind nervos, gata de reactie, are tensiunea arteriala crescuta si musculatura incordata. Cu alte cuvinte aceasta forma de stres se dovedeste a fi o greutate asupra mentalului si a organismului.

Cu toate acestea, din cercetarile efectuate pana in prezent s-a constatat faptul ca ambele forme de stres pot fi daunatoare daca sunt mentinute timp indelungat.

In functie de frecventa manifestarii agentilor stresori se poate vorbi despre: stres acut (episodic), care inceteaza odata cu disparitia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz in care agentul stresor se mentine o perioada indelungata de timp afectand starea de echilibru a organismului si stres ciclic provocat de aparitia agentului stresor cu o anumita regularitate. Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la aparitia situatiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacanta, negocierea contractului de munca sau a salariului).

Tipul de stres prelungit indus de catre stresorii cronici se dovedeste a fi  nociv intr-un mod special. Adesea, stresul cronic erodeaza capacitatea persoanei de a se adapta si poate conduce la probleme serioase de sanatate. Chiar daca stresul cronic se dovedeste a fi greu de controlat, totusi efectele sale pot fi diminuate intr-o oarecare masura daca persoana agresata primeste un puternic suport social provenit din partea grupului ce il inconjoara. Studiile indica faptul ca, aceste grupuri pot imbunatati statusul mental dezechilibrat, de genul depresiei si starilor asociate unui risc accentuat de imbolnavire, cum ar fi: presiunea sanguina ridicata si un nivel de colesterol accentuat.

O alta clasificare a formelor de stres a fost efectuata de catre specialisti avandu-se in vedere natura agentilor stresori12:

a)     Stresul psihic in care se regaseste actiunea combinata a mai multor tipuri de agenti stresori. O stare tipica de stres psihic o reprezinta cea de examen in care se regaseste combinata actiunea urmatorilor stresori: teama de esec; evaluarea consecintelor pe plan scolar, familial, al microgrupului; starea de start premergatoare examenului; solicitarea intensa din timpul examenului.

b)     Stresul profesional este determinat de actiunea concomitenta sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibratii, variatii de temperatura, luminozitate), chimici (substante chimice volatile, iritabile).

c)     Stresul preoperator si postoperator are la baza caracterele stresului psihic, dar la care se adauga ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator si postoperator.

d)     Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activitati profesionale. Cresterea ponderii activitatilor de supraveghere si control, a dialogului cu panoul de comanda sau calculatorul in defavoarea cooperarii in echipa conduc la diminuarea comunicarii, monotonie excesiva, izolare. De asemenea, obligatia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone carora subiectul nu le gaseste nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.

e)     Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit si cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent in randul managerilor, mai ales a celor de nivel superior si mediu. Studiile efectuate in acest sens13 au evidentiat faptul ca, de regula, managerii acorda o pondere ridicata din timp problemelor profesionale si reduc progresiv timpul destinat familiei si relaxarii. Desi stresul generat de suprasolicitare se manifesta cu intensitati diferite, ca de altfel toate tipurile de stres in functie de particularitatile individuale, datele studiului indica faptul ca depasirea mediei de 65 de ore pe saptamana afecteaza majoritatea managerilor.

Tabelul 2. Relatia dintre numarul orelor de munca si nivelul stresului.

(Sursa: T.Zorlentan, E.Burdus, G.Caprarescu, Managementul organizatiei, Ed.Holding Reporter, Bucuresti, 1995)

f)      Stresul situational este cauzat de schimbari recente in modul de viata al indivizilor. Acest tip de stres mai este denumit si stres cultural, deoarece schimbarile pot viza factori de perenitate din viata si educatia indivizilor. Societatea si cultura din care provine individul poate intra in conflict puternic cu situatiile generate de schimbarea locului de munca (cazul emigrarii), a domiciliului (cazul casatoriei cu o persoana de alta nationalitate), divortului (atunci cand traditia culturala, religia, normele sociale dezaproba acest act).