|
|
|
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Sociologie-Psihologie
Deficienta mintala se refera la fenomenul lezarii organice si/sau al afectarii functionale a SNC, cu consecinte negative asupra procesului maturizarii, al dezvoltarii sub diferite aspecte la individul in cauza.
Handicapul mintal reprezinta dezavantajul pe care deficienta il creeaza in planul relatiilor adaptative si de integrare a individului in mediul social caruia ii apartine.
Al. Rosca (1936) defineste deficienta mintala ca "o stare de potentialitate restransa sau o oprire a dezvoltarii cerebrale, in urma careia persoana atinsa este incapabila, la maturitate, sa se adapteze la mediul sau, la cerintele comunitatii, in asa fel incat sa-si poata mentine existenta fara supraveghere si sprijin extern ".
E. A. Doll (1941) arata ca deficienta mintala reprezinta o stare de subnormalitate mintala ca urmare a unei opriri a dezvoltarii, de origine constitutionala, avand un caracter esentialmente incurabil, concretizandu-se intr-o stare de incapacitate sociala ce se constata la maturitate.
Ponderea pe care o ocupa deficienta mintala in cadrul populatiei infantile este apreciata de unii autori (Arcan si Ciumageanu, 1980 si I. Drutu, 1995) ca fiind 4%, iar de altii (I. Strachinaru, 1994) de 5%.
Deficientii mintal reprezinta 50% din totalul deficientilor, de 15 ori mai numerosi decat surdomutii si de 35 de ori mai numerosi decat nevazatorii.
Referitor la frecventa in populatia infantila a copiilor cu deficienta mintala, in literatura de specialitate se remarca faptul ca aceasta este inegal raspandita de-a lungul anilor de scolarizare, existand o dinamica ascendenta dinspre clasele mici spre cele mari. La nivelul prescolaritatii, proportia este redusa, evidente fiind doar cazurile de deficienta severa/ profunda. In debutul scolaritatii, apar vizibile si cazurile de deficienta mintala medie. In clasele primare este decelata deficienta mintala usoara, iar intelectul liminar se reliefeaza in momentul trecerii in ciclul gimnazial.
M. Rosca (1967) apreciaza ca din totalul deficientilor mintal, 5% au deficienta profunda, 20 % - deficienta severa, 75% o reprezinta debilii mintal. Raportandu-ne la sex, proportia mai mare se inregistreaza in randul populatiei masculine.
2. Specificitatea deficientei mintale
Termenul de specificitate a fost introdus de R. Zazzo (1960), in lucrarile referitoare la caracteristicile deficientilor mintal, in special, la heterocronia dezvoltarii acestora.
In literatura de specialitate exista puncte de vedere care oscileaza intre considerarea deficientei mintale ca o forma de manifestare a normalitatii sau ca un alt mod de organizare mintala.
R. Zazzo, in "Debilitatile mintale" 1979 (trad.), evidentiaza ca: "Nu exista un caracter specific general al debilitatii mintale. Trasaturile specifice variaza de la un grad de debilitate la altul, pe intreg continutul starilor de inapoiere. Si pentru un acelasi Q.I., trasaturile specifice se modifica de la o varsta la alta si pot chiar sa dispara".
Gh. Radu se refera la specificitatea deficientei mintale, cand face analiza dificultatilor aparte pe care le intampina elevii cu deficienta mintala la discipline scolare, a frecventei si modului de manifestare a unor tulburari instrumentale, de comportament si de comunicare verbala sau prin alte mijloace.
C. Pufan (1969) se refera la imobilitatea structurilor verbale insusite contextual, concretizata intr-o incoerenta a exprimarii verbale, in intelegerea sau interpretarea eronata a expresiilor figurate, in neintelegerea substratului contextual etc.
E. Verza a demonstrat fragilitatea si labilitatea conduitelor verbale ale deficientilor mintal, caracterul imatur si dizarmonia structurilor de personalitate.
M. Rosca (1965) subliniaza ca "singura manifestare cu caracter patognomic a copiilor intarziati mintal - care nu apare la copiii normali - o constituie relatarea verbala cu caracter pronuntat stereotip si in totala neconcordanta cu modificarile aparute in stimuli, ceea ce da unei atari relatii caracterul absurd specific".
Manifestari aparte pot fi considerate si caracterul limitat al zonei proximei dezvoltari (Vigotski); heterocronia (Zazzo); vascozitatea genetica (Inhelder); inertia oligofrenica (Luria).
Aceste trasaturi nu au un caracter strict specific, nu se intalnesc doar la deficientii mintal, putand fi observate si la persoanele normale, in grade si forme diferite de manifestare.
3. Trasaturi caracteristice ale proceselor psihice la deficientul mintal
Analizand definitia senzatiei data de U. Schiopu in Dictionarul de psihologie(1997), potrivit caruia, aceasta reprezinta un proces psihic prin intermediul caruia se reflecta nemijlocit, direct, sub forma de imagini, realizate prin legaturile temporare primare, efectuate prin intermediul activitatii nervoase superioare, in timpul actiunii acestora asupra organelor de simt, putem deduce afectarea acestora, ca urmare a tulburarilor la nivelul sistemului nervos central al deficientului mintal.
N. Sillamy (1996) subliniaza ca sensibilitatea - capacitatea mai mare sau mai mica a fiecarui individ de a avea senzatii - este dependenta de integritatea si maturitatea cailor nervoase. La copii cu deficienta mintala exista probabilitatea mai mare de diminuare a sensibilitatii, fapt confirmat de dificultatile senzoriale frecvente pe care acesti copii le manifesta.
La copiii cu deficienta mintala, ca urmare a afectarii difuze a cortexului, deci a segmentului central al analizatorilor, sensibilitatea lor, indeosebi cea diferentiala ramane scazuta, pe fondul unor praguri senzoriale ridicate. De asemenea, se constata frecvent o crestere a tipului de latenta sau, dimpotriva, o precipitare in relatiile lor la stimuli senzoriali.
Afectarea sensibilitatii este una din trasaturile ce pot fi constatate de timpuriu la deficientii mintal si care va exercita o influenta negativa asupra activitatii senzorial-perceptive si a formarii capacitatii cognitive a acestor deficienti.
B. Perceptiile
Literatura de specialitate releva o serie de particularitati ale perceptiei la copiii cu deficienta mintal, subliniind caracterul fragmentar, incomplet, limitat, saracia imaginilor mintale. Caracteristicile respective sunt urmare a unei activitati perceptive rigide, lente, dezorganizate, a sensibilitatii scazute, a dificultatilor de analiza si sinteza.
S. I. Rubinstein arata ca perceptia deficientului mintal se caracterizeaza printr-un volum limitat si o accentuata nediferentiere a celor percepute, lipsa de activism si incetineala a actului perceptiv.
copiii cu deficienta mintala desprind din imagini mai putine detalii, ceea ce face ca perceptiile sa fie insuficient de specifice si sa apara confuziile.
ingustimea campului perceptiv, capacitatea redusa de a stabili in plan intuitiv relatia dintre obiecte fac ca orientarea in spatiu sa fie dificila.
La deficientii mintal s-a constatat o disociere intre perceptia imaginii si verbalizare. Astfel, se poate ca, aratand o parte a unei imagini, sa denumeasca alta parte sau sa indice o caracteristica absenta.
La deficientii mintal apar dificultati mai pronuntate decat la normali privind capacitatea de a recunoaste obiectele intr-o pozitie diferita de cea obisnuita.
Reprezentarile sunt imagini mintale secundare ale realitatii, pe care o reflecta cu un anumit grad de generalitate si selectivitate. Caracterul mai mult sau mai putin cuprinzator al reprezentarilor, bogatia sau saracia lor depind de calitatile activitatii perceptive in contextul in care s-au format. Reprezentarile interactioneaza cu limbajul, care activeaza imaginile mintale.
La copiii cu deficiente mintale, toate aspectele interactiunii reprezentarilor - pe de-o parte cu activitatea perceptiva, pe de alta parte, cu limbajul, gandirea, imaginatia - sunt afectate ca urmare a limitarii sub o forma sau alta a accesului la informatie, a inactivismului cognitiv sau, la unii, a activismului haotic.
Cel mai putin accesibile deficientului mintal le sunt reprezentarile complexe, cand imaginile sunt supuse unei intense prelucrari prin gandire si imaginatie, din cauza implicarii imaginatiei, proces cognitiv deosebit de afectat.
Copiii deficienti mintal din ciclul primar prezinta anumite caracteristici ale reprezentarilor, situatia ameliorandu-se in clasele mai mari:
slaba diferentiere intre reprezentari de aceeasi categorie, asemanatoare intre ele;
caracterul ingust si unilateral, saracia bagajului de reprezentari;
rigiditatea, lipsa de dinamism, de flexibilitate a reprezentarilor, insuficienta corelare cu experienta;
pierderea treptata a specificului reprezentarilor formate, in legatura cu lipsa accentuata a fidelitatii memoriei;
Constantin Paunescu a demonstrat (1976) ca in timp ce procesele psihice ale copiilor normali, inclusiv reprezentarile pe baza de simboluri, prezinta un traseu ascendent, cu precadere in ciclul primar, intre 7-11 ani, cand faza concret operationala atinge limita maxima, la deficientul mintal, curba este foarte lenta la aceeasi varsta, cu un oarecare salt intre 11-13 ani.
La copiii cu deficienta mintala necuprinsi intr-un proces de terapie specifica, reprezentarile ce se formeaza vor fi lacunare in dublu sens, sub aspectul continutului senzorial-perceptiv si al operativitatii specifice.
Caracteristic pentru deficientul mintal este dereglarea dinamicii psihointelectuale, manifestata prin:
Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltari (Vigotski)
Se refera la faptul ca, in conditiile activitatii de grup sau cu ajutorul adultului, orice copil este capabil sa rezolve o serie de sarcini, inclusiv cognitive, pe care nu le poate rezolva singur. Diferenta dintre nivelul rezolvarii unei sarcini cu ajutorul adultului si nivelul rezolvarii aceleiasi sarcini independent, defineste zona proximei dezvoltari a copilului respectiv si pune in evidenta perspectivele de dezvoltare in etapa imediat urmatoare.
Astfel, in timp ce copilul cu intelect normal are o zona proxima larga, eficienta sub raportul realizarii noilor achizitii cognitive, dar si din domeniul afectivitatii, al comportamentului, al comunicarii, la deficientul mintal, zona proximei dezvoltari este limitata, lipsita de dinamism operational si putin eficienta sub aspectul achizitiilor posibile, cu atat mai ingusta , cu cat gravitatea deficitului mintal este mai mare. Copilul cu deficienta mintala nu se descurca singur in rezolvarea unei sarcini de invatare, nu solicita ajutorul adultului, nu resimte nevoia de feedback, participa mecanic, stereotip, fara o raportare constienta si permanenta la obiectivul urmarit.
Vascozitatea genetica
Se refera la incapacitatea deficientului mintal de a se desprinde, ca normalul, de stadiile precedente ale dezvoltarii mintale, la incetineala si chiar stagnarea dezvoltarii, inainte ca stadiile superioare sa fi fost atinse.
Termenul a fost introdus de B. Inhelder, care a ajuns la concluzia ca, in timp ce la copiii normali, dezvoltarea intelectuala se caracterizeaza prin fluctuatii, dinamism si atingerea accelerata a maturitatii mintale, la deficientul mintal, aceasta este anevoioasa, fluctuanta si neterminata.
Deficientul mintal se caracterizeaza printr-o constructie operationala incompleta, care se opreste in zona operatiilor concrete. In conditii de stres emotional, rationamentul deficientului mintal regreseaza spre modalitati de a rationa proprii stadiilor anterioare, cu dificultati in trecerea de la concret la abstract, de la particular la general, in operatii de clasificare si comparate.
In timp ce in jur de 14 ani, copilul normal atinge stadiul operatiilor formale, cu toate atributele gandirii reversibile, copilul cu deficienta mintala se opreste, in cazurile usoare, la pragul operatiilor formale, in cazuri moderate - abia depaseste pragul inferior al operatiilor concrete.
Vascozitatea genetica trebuie interpretata in stransa legatura cu caracteristicile zonei proximei dezvoltari.
- Heterocronia dezvoltarii (R. Zazzo)
Reprezinta o caracteristica a structurarii dizarmonice a personalitatii deficientului mintal, paralel cu incetinirea in dezvoltare, ceea ce inseamna ca intarzierea in dezvoltare se manifesta inegal la nivelul diferitelor paliere.
Anumite diferente intre ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente care intra in componenta profilului psihologic pot constatate si la normali. In acest scop, vorbim de o heterocronie normala, care afecteaza esential echilibrul personalitatii, spre deosebire de heterocronia deficientilor mintal, generatoare de dizarmonie, numita de R. Zazzo, heterocronie oligofrenica.
Heterocronia oligofrenica este expresia unor inegalitati in ritmurile dezvoltarii diferitelor componente ale personalitatii, pe fondul unei intarzieri globale, sub valorile medii ale dezvoltarii normale.
R. Zazzo considera ca exista o caracteristica a deficientului mintal, convergenta dintre "deficitul de organizare intelectuala", vascozitatea genetica si inertia (Luria), din aceasta convergenta rezulta fragilitatea personalitatii deficientului mintal, manifestari pregnant in procesul adaptarii, in conduita verbala, in comportament.
Inertia oligofrenica - fenomen concretizat in rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentelor, in insuficienta adecvare a acestor reactii la schimbarilor mediului.
Reactii inadecvate la schimbari se produc si la persoane normale, P.P. Neveanu subliniaza ca un anumit grad de inertie este absolut necesar activitatii psihice normale, fara ea neputandu-se concepe reflexogeneza, memoria, deprinderile.
Inertia oligofrenica este un fenomen patologic, concretizat intr-o puternica lipsa de mobilitate a reactiilor. Deficientul mintal manifesta adesea incetineala in gandire si activitate, apatie in starile afective si de comportament, reactii precipitate, insuficient supuse controlului constient, care isi gasesc explicatia in stagnarea, peste limitele necesare, a unor focare de excitatie in scoarta cerebrala.
Inertia oligofrenica se afla la originea simptomului central oligofrenic, adica la originea diminuarii drastice a capacitatii de abstractizare-generalizare, alunecarea spre sistemele elaborate anterior.
Memoria interactioneaza mai ales cu reprezentarea , gandirea, imaginatia, deprinderile, adica cu acele functii si procese psihice evident afectate la deficientii mintal. Vigotski caracterizeaza memoria deficientilor mintal prin:
ritmul incetinit de insusire a noilor informatii;
instabilitatea pastrarii noilor informatii,
inexactitatea reproducerii.
Eficienta memoriei deficientului mintal e diminuata, el reduce invatarea la asimilarea auditiva a informatiilor, fara prelucrarea activa, intr-un proces de asimilare mecanica.
M. Rosca subliniaza ca la deficientul mintal "memorarea nu dobandeste un caracter suficient de voluntar, ei recurg, in masura necesara, la procedeele de fixare intentionata, nu-si elaboreaza un plan de organizare a materialului in fixare, nici in reproducere".
Dificultatile in intiparirea si fixarea informatiei duc la un volum redus al memoriei. Memoria, ca si gandirea, sunt dominate de inertie si viscozitate, cu consecinte negative in realizarea transferului de informatii.
Memoria mecanica e mai dezvoltata decat cea logica, iar uitarea se instaleaza rapid.
Cazurile rare de hipermnezie, numai pe anumite paliere, reprezinta doar manifestari patologice.
Functia de pregatire si orientare a subiectului pentru activitate este puternic diminuata, mai ales in debutul scolar al deficientului mintal.
Functia de detectare si selectare a obiectului actiunii este afectata, deoarece deficientul mintal intampina dificultati in distingerea obiectului de fond, a obiectivului activitatii.
Atentia se caracterizeaza prin insuficienta concentrare si stabilitate, sau fixare rigida pe anumite aspecte.
Se manifesta, de asemenea, lipsa de rezistenta in fata solicitarilor intense, fuga instinctiva de efort.
Se intalnesc dezechilibre intre memoria involuntara si cea voluntara, mai ales la nivelul claselor mici.
Se remarca o lipsa de concentrare a atentiei, o stabilitate redusa in timp, distributivitatea si flexibilitatea atentiei sunt foarte dificil, adesea dificil de atins. De asemenea, volumul atentiei, adica numarul de elemente asupra carora se poate concentra simultan, este foarte redus.
La deficientul mintal, exersarea atentiei postvoluntare, a deprinderii de a fi atent, are o valoare compensatorie si educativa
Dereglarea dinamicii corticale - ca element important al specificitatii mintale - se reflecta si asupra limbajului deficientilor mintal, provocand, printre altele, o anumita disociere intre activitatea lor verbala si activitatea de gandire, fenomen cu influente negative asupra ambelor procese si cu numeroase consecinte defavorabile pentru comunicare, pentru activitate in general, si in mod special pentru activitatea de invatare.
Functie specific umana, aparuta relativ tarziu in filogeneza, caracterizata printr-o mare fragilitate in fata actiunii factorilor patogeni, functia semiotica se prezinta la copiii cu deficienta mintala intr-o stare accentuata de nedezvoltare. Dupa cum demonstreaza C. Paunescu si I. Musu, manifestarea tulburarilor functiilor semiotice, chiar si la nivelul limbajului nonverbal al acestor copii, reprezinta "unul dintre cele mai serioase handicapuri ale procesului informational, dar mai ales, functional, de comunicare cu mediul inconjurator".
Emil Verza evidentiaza fragilitatea si labilitatea comportamentului verbal al deficientilor mintal, adica marile sale dificultati in a exprima logico-gramatical continutul situatiilor in care se afla si in a-si adapta conduita verbala la modificarile ce apar in mediul inconjurator.
La copilul normal, in perioada de dezvoltare a limbajului, intre aceste doua aspecte poate sa existe o oarecare disociere, dar odata cu maturizarea psihica, ele se prezinta din ce in ce mai unitar. In ceea ce-i priveste pe deficientii mintal, disocierea respectiva se mentine adesea pana tarziu. Asa se explica de ce unii elevi cu handicap mintal, chiar si in clasele mai mari, nu inteleg intotdeauna continutul exact, adica sensul unor cuvinte, chiar daca sub aspectul reproducerii mecanice a acestora, ei pot sa nu intampine dificultati deosebite. Exista insa situatii in care unii elevi deficienti mintal nu reusesc sa exprime in cuvinte ceea ce stiu sa execute destul de corect, de aici, necesitatea ca evaluarea acestor elevi sa nu se faca exclusiv verbal sau exclusiv prin rezolvarea unor sarcini practice.
La copiii cu deficienta mintala, limbajul isi pierde rolul de reglator pe care il exercita in mod obisnuit, la cei cu intelect normal, asupra activitatii practice. Rezolvarea unei situatii problema, necesitand doua sau mai multe operatii, reprezinta o sarcina dificila pentru deficientii mintal, pentru ca ei nu reusesc sa-si dirijeze singuri, la nivelul limbajului interior, care este slab dezvoltat si lipsit de dinamism, activitatile de rezolvare. De asemenea, in cazul acestor elevi, este lipsit de eficienta solicitarea de a verbaliza cu voce tare, sau la nivelul limbajului interior, de a-si autocontrola desfasurarea etapelor de desfasurare corecta a acestor activitati, chiar daca anterior ele au fost exersate.
Gh. Radu demonstreaza in urma cercetarilor efectuate, ca printre cele mai frecvente tulburari de limbaj la elevii scolilor speciale, se numar tulburarile de pronuntie - dislaliile simple si cele polimorfe.
Principalele cauze ale frecventei ridicate a tulburarilor de pronuntie la deficientii mintal le gasim in capacitatea scazuta a auzului lor fonematic, in afectarea procesului de perceptie si reproducere corecta a modelelor verbale, in afectarea organica a aparatului fonoarticulator, uneori este implicata si etiologia centrala a tulburarilor de pronuntie.
O alta insuficienta a limbajului, cu o frecventa mai mare la copiii deficienti mintal o reprezinta intarzierea in formarea, dezvoltarea si activizarea vocabularului, fapt care constituie consecinta nemijlocita a unora dintre particularitatile procesului cognitiv al acestor elevi: slaba dezvoltare a interesului cognitiv si al spiritului de observatie, experienta saraca cu obiectele si fenomenele lumii inconjuratoare, slaba dezvoltare si caracterul insuficient operational al reprezentarilor si al bagajului notional. Pe fondul acestor particularitati ale cognitiei, vocabularul deficientilor mintal este sarac, lacunar si cu forme predominant reduse.
O pondere insemnata la deficientii mintal o detin tulburarile limbajului scris, inclusiv dislexo-disgrafiile.
Emil Verza sesizeaza o serie de manifestari comune ale elevilor cu handicap mintal, comparativ cu manifestarile similare ale copilului cu intelect normal, in ceea ce priveste fenomenele dislexo-disgrafice:
inlocuiri sau substituiri de foneme si grafeme, dupa principiul asemanarilor vizuale sau auditive, al pozitiei in spatiu, al simetriei pe verticala sau pe orizontala;
omisiuni de grafeme si litere, mai ales in sistemul vocalic, in combinatiile de diftongi sau triftongi;
adaugiri, cu o frecventa mai mare pentru unele vocale;
inversari de grafeme in interiorul cuvantului;
deformari de cuvinte, mai ales a celor mai putin cunoscute sau a celor cu continut abstract;
contopiri sau fuziuni de cuvinte;
repetari de cuvinte, ca urmare a inertiei si perseverarilor in gandire.
Scolarii cu handicap mintal, care prezinta tulburari disgrafice, manifesta si o alterare in ceea ce priveste estetica grafismului, o scriere foarte mica, ascutita si inghesuita, greu lizibila, alteori, scrisul este exagerat de mare.
Structurile personalitatii deficientului mintal sunt consecinta modelului sunt consecinta modelului de organizare si eficienta ale actiunii si actelor deficientului.
Ca si in cazul organizarii mintale, diferita structural si functional de cea a copilului normal, planul de organizare a motricitatii este diferit. Caracteristicile de baza ale organizarii psihomotricitatii la deficientul mintal sunt urmare a :
imaturitatii sau structurilor morfofunctionale raspunzatoare de activitatea motorie generala si speciala;
leziunile subcorticale care nu permit o coordonare de sinteza integratoare a comportamentului motor;
autonomia accentuata a structurilor somatice fata de structurile psihice;
lipsa unei organizari ierarhice ascendent-descendente in transmiterea si prelucrarea informatiilor;
slaba forta de dominanta a intelectului.
Observatiile clinice si cercetarile experimentale arata ca debilii mintal prezinta o deficienta a motricitatii atunci cand sunt comparati cu normalii de aceeasi varsta. Cu cat gradul intarzierii mintale este mai pronuntat, cu atat nivelul motricitatii ramane mai scazut.
Se considera ca deficientii mintal prezinta intre 8 si 14 ani o intarziere de 2-4 ani in dezvoltarea motricitatii implicate in activitati mai complexe.
Viteza miscarilor, atat sub aspectul desfasurarii lor, cat si sub aspectul timpului de reactie este, in general, mai scazuta la copiii deficienti mintal decat la cei normali.
Dificultati evidente se observa la deficientii mintal sub aspectul continuitatii si al controlului voluntar al miscarilor. Lipsa de precizie apare de debilii mintal in miscarile mari, dar ea este mai evidenta in miscarile mainii sau ale degetelor.
O deficienta grava in sfera psihomotricitatii o constituie dificultatea pe care o intampina deficientii mintal de a imita miscarile, ceea ce influenteaza negativ formarea multor deprinderi. Imitarea se realizeaza mai greu atunci cand solicita orientarea in spatiu, in special in directia dreapta-stanga.
Afectivitatea deficientului mintal trebuie sa preceada modificarile caracteristice organizarii personalitatii acestuia. Ea este modificata prin:
organizarea deficitara generala a structurilor si functiilor neuropsihice.
autonomie marcanta a structurilor psihice, cu predominarea structurilor energetice;
dezorganizarea mecanismului neuroendocrin;
dereglarea mecanismului neuroendocrin.
slaba corticalizare care da o nediferentiere a comportamentului emotional.
structura axiologica a comportamentului emotional care prezinta o slaba forta de integrare valorica.
Toate aceste dereglari au consecinte de modificare structurala si functionala a afectivitatii, dar nu impiedica total manifestarea acesteia, din contra, oricat ar parea de paradoxal, dezordinea cu care este dotata organizarea personalitatii deficientului mintal creeaza formule foarte diferite ale comportamentului afectiv cu un grad mult mai mare de probabilitate decat in cazul copiilor normali.
Mai mult decat la copilul normal, afectivitatea deficientului mintal este legata de procesul de motivatie existentiala. Insertia sociala a deficientului mintal, din cauza tulburarilor procesului de formare a eu-lui creeaza totdeauna o stare conflictuala. De aceea, un dintre caracteristicile de baza care definesc formula afectivitatii deficientului mintal este starea conflictuala (C. Paunescu - Deficienta mintala si organizarea personalitatii, 1977).
Pentru unii autori, tulburarile emotionale sunt o componenta ce nu lipseste din tabloul intarzierii mintale. Alti autori arata ca aceste tulburari apar mai frecvent la deficientii mintal decat la normali, fara a fi insa prezente la toti. Diferente semnificative intre cele doua categorii de copii apar sub urmatoarele aspecte: depresie, ostilitate fata de adulti, tensiune emotiva, care sunt mai frecvente la deficientii mintal decat la normali. In cazul manifestarilor de depresie, frecventa mai mare a fost constatata la elevii deficienti mari; la elevii deficienti mintal de varsta mica, pe primul plan se situeaza manifestarile de agitatie si anxietate.
Insecuritatea afectiva reprezinta o alta particularitate prezenta la copiii cu deficienta mintala. Ea face ca un copil de varsta scolara sa aiba adeseori manifestari proprii prescolarilor, sub aspectul emotiilor si sentimentelor. Acesti copii sunt capabili sa lucreze eficient numai daca profesorul le ofera un permanent feedback pozitiv, incurajandu-i si aprobandu-i permanent.
Manifestarile emotive ale deficientilor mintal sunt adeseori exagerat de puternice in raport cu cauza care le-a produs. Aceasta se explica printr-o lipsa de diferentiere a situatiei prezente, de o alta situatie, adeseori necunoscuta observatorului, in legatura cu care copilul a avut o experienta neplacuta. Emotia de manie ia proportiile unei crize de furie, insotita de reactii agresive fata de cei din jur, distrugerea obiectelor sau agresivitate. Veselia se poate transforma in crize de ras nestapanit. Lipsa de retinere se constata in manifestarile lor de simpatie.
Manifestarile exterioare puternice sunt efectul capacitatii reduse a scoartei cerebrale de a realiza un control asupra centrilor corticali. Prin caracterul lor exploziv si haotic, emotiile au adeseori un efect dezorganizator asupra activitatii deficientilor mintal. In plus, capacitatea redusa de a controla expresiile emotionale complica relatiile acestor deficienti cu cei din jur.
Cand trebuintele sunt satisfacute si controlate de subiect, chiar si partial, relatiile ce se stabilesc cu cei din jur devin mai stimulative, iar trairile motivationale si emotionale contribuie la formarea armoniei personale.
BIBLIOGRAFIE
1. Arcan, P., Ciumageanu, D., - Copilul deficient mintal, Ed. Facla, Timisoara, 1980
2. Paunescu, C., Musu, I., - Psihopedagogie speciala integrata. Handicapul mintal. Handicapul intelectual, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 1997
3. Paunescu, C., - Deficienta mintala si organizarea personalitatii,EDP, Bucuresti, 1977
4. Popovici D., V., - Dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiente mintale, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 1994
5. Radu, Gh., - Psihopedagogia dezvoltarii scolarilor cu handicap, EDP, Bucuresti, 1999
6. Radu, Gh. - Introducere in psihopedagogia scolarilor cu handicap, Ed. Pro Humanitate, 1999
7. Radu, Gh. - Psihopedagogia scolarilor cu handicap mintal, Ed. Pro Humanitate, 2000
8. Verza, E., Paun, E., - Educatia integrata a copiilor cu handicap mintal, UNICEF, 1998
9. Verza, E., Verza E., F., - Psihologia varstelor, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 2002
