|
|
|
METODELE PSIHOLOGIEI
Metoda biografica
Motivul pentru care a fost structurata aceasta metoda este acela al studiului istoriei anterioare a devenirii persoanei pentru a intelege mai bine ecuatia psihocomportamentala actuala a persoanei in functie de legitatea succesiunii stadiale a evolutiei ontogenetice si a dependentei starilor actuale de cele anterioare.
In urma interogatiei exprimata de Jean Paul Sartre "ce a facut omul cu ce a facut istoria din el" este mai usor de inteles importanta acestei metode pentru cunoasterea psihologica a persoanei.
Asa cum afirma M.Golu, prima tendinta a unei persoane in fata unei situatii noi este aceea de a reduce schema de actiune la cele anterioare, este vorba aici de una dintre regularitatile ce actioneaza in cadrul satisfacerii trebuintelor si anume : legea reproducerii asemanatorului, in caz de esec intra in functiune mecanismele de acomodare, adica de formare a unor noi conexiuni functionale si a unor noi patterne comportamentale.
Metoda biografica are multe puncte comune cu metoda observatiei, a convorbirii si a analizei psihologice a produselor activitatii. Ea ne poate furniza o serie de date importante despre trecutul persoanei, evolutia vietii sale si mai ales despre momentele, semnificative, importante care au influentat viata sa ulterioara. Interpretarea unor date ce tin de persoana se va face in concordanta cu intregul personalitatii acelei persoane, pentru ca separarea s-ar putea sa fie irelevanta.
Procedeele de obtinere a informatiilor primare despre o persoana evidentiaza doua cai: directa si indirecta.
Calea indirecta consta in studiul documentelor: fise scolare, fise profesionale, caracterizari, jurnale personale, date de familie s.a. si in discutii cu persoane din imediata apropiere: parinti, frati, prieteni, colegi de scoala etc.
Pentru a intelege modul actual de relationare si comportare al unei persoane, o relevanta deosebita o detin datele despre momentele nodale ale personogenezei: varsta de 3 ani cand se constituie constiinta de sine si mecanismele Eului, varsta de 6- 7 ani cand au loc adaptarea si integrarea scolara, varsta de 12-14 ani legata de pubertate si de modificarile psihofiziologice aferente acestei perioade, varsta de 16-18 ani legata de transformarile in planul maturizarii sociale, cand are loc afirmarea Eului-subiect, structurarea stilului si idealului de viata.
Centrarea pe aceste perioade este argumentata prin semnificatia transformarilor ce au loc la nivelul personalitatii si al integrarii sociale.
Calea directa consta in obtinerea unor date de la persoana in cauza prin intermediul unor convorbiri si interviuri. Este demn de retinut ca cele relatate de persoana pot fi mascate de tendinta de a se prezenta intr-o lumina favorabila, de aceea se vor corobora aceste date cu informatii obtinute prin alte metode.
Oamenii difera intre ei nu numai prin aspecte bioconstitutionale ci si prin modul cum se dezvaluie in fata celorlalti semeni. Unii au tendinta de a exagera in "hipo", adica in omiterea cu buna stiinta sau nu a unor informatii si date cu privire la sine altii dimpotriva exagereaza "hiper" proiectandu-si intamplari pe care nu le-au traversat, favorabile sau nefavorabile, placute sau dramatice, pentru a-si pune in valoare personalitatea.
Introvertii sunt de regula mai retinuti in a oferi detalii despre propria persoana in prezenta strainilor, dar pot fi extrem de deschisi in prezenta celor din anturajul personal, extravertii fiind comunicativi au o tendinta de dezvaluire mai accentuata comparativ cu introvertii, aceasta nu evidentiaza faptul ca se pot destainui oricarei persoane pe care o intalnesc pentru prima oara, ar fi absurd sa catalogam tendinta de dezvaluire numai prin cele doua extreme: deschidere - inchidere.
Psihologul, prin elementele de etica profesionala, are datoria de a realiza initial o orientare adecvata cu privire la persoana in cauza, nu neaparat prin cantonarea pe date fixe ci mai ales pe determinanti de ordin calitativ sau cantitativ: instructia scolara, vocabular bogat, simt psihologic al situatiei sau apartenenta la o anumita tipologie, care servesc doar ca ghid si nicidecum ca informatie absoluta.
Strategia dialogului ce va urma este dependenta de capacitatile psihologului de a crea o atmosfera de incredere, respect fata de cel pe care-l chestioneaza cu privire la propria-i viata, este bine de stiut ca nu se incepe discutia cu elemente esentiale, intime, mai intai se cer date cu caracter general si, in functie de toleranta persoanei in cauza se pot solicita si amanunte mai importante.
Schema de principiu a unei asemenea discutii se poate axa pe:
a. criteriul cauzalitatii, scotand in evidenta evenimente-cauza; evenimente-efect, fara a exagera prea mult cu interogatii ce incep cu : de ce? Prea multe intrebari de ce? pentru ce? s-ar putea sa inchida comunicarea;
b. criteriul finalitatii - evenimente-mijloc, evenimente-scop;
c. criteriul de impact - evenimente pozitive - evenimente negative.
Investigatia biografica poate fi efectuata in doua etape:
1. se poate solicita subiectului sa raspunda in scris la cateva intrebari referitoare la principalele perioade ale existentei sale: perioada prescolara,, scolarizarea primara, scolarizarea gimnaziala, liceala, perioada debutului profesional, integrarea in viata de familie etc.
2. prin intrebari si discutii directe urmeaza sa verificam, sa completan si sa adancim informatiile care au fost furnizate in scris.
Psihologul german H.Thomae (1968) a elaborat un model in care se propune analiza cursului vietii in intregimea ei, si analiza unor secvente biografice cum ar fi de exemplu analiza unei zile obisnuite. Analiza acestor informatii scoate la iveala o categorizare dupa cum urmeaza:
a. categorii formale - monotonie-schimbare, armonie-agitatie;
b. categorii cognitive - inchis-deschis, prietenie-dusmanie;
c. categorii existentiale - probleme de motivatie personala-probleme de creatie;
d. categorii instrumentale - procese de adaptare, mecanisme de aparare.
M.Golu amendeaza aceasta analiza datorita faptului ca faramiteaza existenta persoanei si nu se tine seama de personalitate ca intreg.
Metoda biografica se finalizeaza cu o imagine unitara asupra persoanei, facilitand cunoasterea sa concreta si contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.
Avantaje:
naturalete si autenticitate cu privire la unele date furnizate,
esenta sa este de a reconstitui "documentele personale" pornind de la diverse surse, ca: relatari verbale ale subiectului, documente personale,
datele furnizate sunt luate sub rezerva reverificarii.
Dezavantaje:
multi autori considera ca nu este o metoda de sine statatoare,
biografiile mai pot fi si inventate, este exemplul concret al persoanelor care-si construiesc trecutul,
faptele biografice nu pot fi totdeauna convertite in date stiintifice.
Metoda analizei produselor activitatii
Capacitatile, aptitudinile, disponibilitatile si trasaturile de personalitate nu se obiectiveaza doar in forma raspunsurilor si comportamentelor motorii in situatii concrete ci si in produsele activitatii umane.
Analiza psihologica a produselor activitatii va completa metoda observatiei. Lucrarile care se studiaza pot fi: lucrarile efectuate in ateliere, lucrari personale de inventii si inovatii, rezultatele obtinute in activitatea sportiva, artistica s.a.
Studierea atenta a unor asemenea lucrari ofera indicii pentru descoperirea unor aptitudini, determinarea sferei intereselor persoanei in cauza, a inclinatiilor.
Analiza produselor activitatii nu scapa din vedere nici analiza fondului (bogatia si exactitatea deprinderilor, sistematizarea unor cunostinte, originalitatea si valoarea lucrarilor) precum si forma (acuratete, precizie, ordine, claritate).
Metoda interviului si a convorbirii
Metoda interviului este de baza in cercetarea calitativa ce permite intelegerea profunda si nuantata a persoanei si a relatiilor sale cu lumea inconjuratoare.
A planifica si a conduce interviuri, a analiza continuturi si a conferi semnificatii acestor continuturi este o sarcina complexa ce implica nu numai formare specializata ci si erxercitiu. Cele enuntate pot fi sustinute prin armatoarele argumente:
1. interesul pentru semnificatiile subiective conferite de participanti subiectului sau problemei investigate;
2. explorarea nuantata a unor subiecte considerate prea complexe pentru a fi investigate prin metode cantitative.
Cel mai tipic interviu este cel individual de tipul "fata in fata", insa, este de remarcat ca el se poate desfasura si telefonic, prin corespondenta, prin auto-administrare etc.
Dezavantajul celui auto-administrat poate fi ca se pierde o buna parte din informatia bogata pe care ti-o poate oferi inclusiv comportamerntul nonverbal.
Tehnicile de intervievare difera mult in functie de scopul urmarit, specificul problemei abordate sau de particularitatile persoanelor participante la studiu.
In functie de gradul de structurare interviul poate fi:
structurat,
semi-structurat,
nestructurat.
Interviul structurat presupune un set de intrebari, aceleasi pentru toti participantii fapt pentru care este mai putin permisiv variatiei in investigare.
Cea mai tipica forma de interviu este cel nestructurat, numit si interviu de profunzime datorita scopului de explorare si de intelegere nuantata a unor fenomene si comportamente complexe.
Interviul nestructurat presupune un oarecare grad de flexibilitate in sensul ca participantii se pot exprima liber, iar caracterul intrebarilor permite exprimarea emotiilor si sentimentelor. Interviul nestructurat poate fi intalnit sub forma: istoriilor orale, interviului creativ si a celui postmodern.
Istoria orala tinde sa suplineasca lipsa de interes fata de persoane sau grupuri care din varii motive au fost ignorate. Ea incearca sa surprinda aspecte din viata cotidiana a acestor oameni, de la amintiri, cantece, glume locale, expresii verbale, comentarii, interpretari culturale si comentarii sociale.
Interviul creativ este asemanator cu istoria de viata in care persoana isi povesteste viata prin prisma unor intamplari debarasate de orice prejudecati si inhibitii.
Interviul postmodern a pornit de la faptul ca cercetatorul nu se poate indeparta cu usurinta de prorpia-i subiectivitate: tehnica de baza a acestui tip de interviu este aceea a vocilor multiple care se exprima in naratiune. Continutul oricarui interviu are caracter polifonic care nu trebuie sacrificat. Interviul postmodern separa vocea cercetatorului de a celor intervievati - scopul unei asemenea tehnici este acela al mentinerii autenticitatii, in ceea ce priveste: vocea emotionala, morala, vocea celorlalti, vocea absenta sau suprimata.
Varianta interviului de grup este denumita focus grup si este una dintre cele mai utilizate metode in cercetarea unor fenomene.
In psihologia sanatatii grupul focus este utilizat frecvent pentru exploatarea cunostintelor, aptitudinilor si comportamentelor relevante pentru sanatate sau riscul de imbolnavire.
Se spune despre grupul focus ca ar fi un procedeu calitativ deoarece presupune interactiunea participantilor, schimbul de opinii si idei intre ei. Grupul nu trebuie sa fie mai mare de 6-12 persoane plus intervievatorul. Numarul intrebarilor este limitat la 8-10 deoarece in intervalul de 1,5-2 ore cat dureaza interviul fiecare sa aiba posibilitatea de a interveni. Compozitia grupului focus poate fi omogena cu privire la participanti si eterogena din punctul de vedere al statutului social, educational, profesional.
Avantajele grupului focus: este putin costitistor, stimulativ, flexibil, se pot obtine raspunsuri de la participanti care sa fie bogate in continut informational.
Dezavantaje: cultura grupului poate sa interfereze cu expresia individuala, discutia poate fi dominata de un numar restrans de persoane, grupul poate face imposibila abordarea unor probleme mai sensibile.
Indiferent de forma pe care o poate lua interviul, utilizarea sa presupune asimilarea si parcurgerea unui poces laborios si complex (Fontana si Frey 1994).
Pasii parcursi se refera la:
subiectul investigarii, care trebuie sa fie bine conturat si justificat,
identificarea categoriei de participanti la interviu prin ale caror raspunsuri se exemplifica aspecte relevante pentru tema in cauza,
generarea schitei interviului: prin depistarea cuvintelor cheie care ulterior, vor fi detaliate in aspecte specifice,
intervievatorul sa fie cat mai flexibil in urmarirea schitei interviului, altfel va inhiba sau chiar genera rezistenta din partea participantilor (la debutul in cariera este de dorit sa se discute planul interviului cu un coleg cu mai multa experienta),
stabilireaa modalitatilor de a contacta participantii, de a negocia cu ei conditiile interviului: ce se urmareste prin cercetare, obtinerea consimtamantului celor supusi interviului, informare cu privire la modul de inregistrare a celor ce se vor discuta, garantarea anonimatului si a confidentialitatii, permisiunea de a opri din cand in cand interviul daca persoana intervievata nu se simte in largul sau,
asigurarea unui mediu placut, confortabil.
Din punct de vedere psihologic foarte important este ca intervievatorul sa inteleaga semnificatia relatarilor, lumea persoanei intervievate, factorii care au stimulat-o sa vorbeasca sau din contra care au inhibat-o.
Datele cunoasterii personalitatii, si nu numai, se pot imbogati simtitor si rapid folosind metoda convorbirii. Opiniile, convingerile, interesele si preferintele, gandurile si idealurile pot fi mai usor depistate cu ajutorul acestei metode.
Convorbirea este necesara si pentru verificarea datelor obtinute prin alte metode, recomandabil este sa se faca apel la aceasta metoda numai dupa ce exista deja unele informatii despre persoana respectiva. Metoda convorbirii nu este o simpla discutie, conversatie, deoarece dialogul care se poarta are un scop precizat: obtinerea de informatii. Libertatea in discutie o diferentiaza de interviu, ancheta si alte metode.
Prin convorbire pot fi furnizate date asupra:
cunostintelor, informatiilor detinute de persoana in anumite domenii; preocuparilor si intereselor; aptitudinilor generale, temperamentului, caracterului.
Metoda convorbirii necesita respectarea anumitor conditii: sa aiba un scop bine precizat; sa se desfasoare conform unui plan dinainte stabilit, sa aiba un grad mare de adaptabilitate, sa se creeze ambianta capabila sa genereze increderea reciproca.
Metoda genetica si comparativa
Conform cu multi autori, astazi, este larg acceptata ideea potrivit careia psihicul uman este un fenomen aparut in cursul evolutiei biologice generale, iar psihicul uman isi leaga determinismul sau specific de actiunea mediului socio-cultural, el avand o dezvoltare istorica dar si ontogenetica.
In plan metodologic se formuleaza doua imperative:
1. pentru a intelege mai bine specificul si esenta diferitelor forme ale psihicului si ale diferitelor procese psihice particulare si pentru a ajunge la relevarea mecanismelor prin care se desfasoara este necesar studiul genezei si devenirii lor si compararea intre ele a diferitelor nivele evolutive;
2. pentru a intelege si explica obiectiv si riguros procesele psihice complexe, superioare trebuie sa ne adresam stadiilor genetice timpurii si sa urmarim modul in care se constituie ele.
Pentru a raspunde acestor imperative se foloseste metoda genetica si comparata. Ea se bazeaza pe principiul longitudinalitatii: urmarirea unui subiect sau a unui lot de subiecti pe o durata mare de timp, suficienta pentru a pune in evidenta transformarile asteptate sau pentru incheierea unui ciclu evolutiv.
Sunt situatii in care se doreste obtinerea mai rapida a unor rezultate, in acest caz se apeleaza la alcatuirea si cercetarea esalonata a mai multor loturi. Diferentele evidentiate intre loturile studiate apar ca efect al legii dezvoltarii.
Metoda testelor
Aceasta metoda isi are originea in incercarile antropologului englez Francis Galton de la sfarsitul secolului trecut, de a inregistra si masura cu ajutorul unor probe anumite capacitati intelectuale, pe care el le socotea determinate, innascute.
Termenul test a fost introdus de J.McKeen Cattell in 1890, dar, metoda propriu-zisa se datoreaza psihologului francez Alfred Binet. Alfred Binet s-a orientat catre o psihologie experimentala care se diferentia fundamental de ceea ce se preconizase la Leipzig.
Preocuparile lui Alfred Binet s-au centrat pe studiul inteligentei umane sub aspectul "schemelor sale directoare" si pe descrierea fiintei umane ca un "fascicul de tendinte". Datorita problemei copiilor anormali din punct de vedere intelectual Binet s-a angajat in studiul acesteia cu efortul vadit de a gasi criterii obiective de evaluare a retardului sau avansului intelectual al unui copil. Astfel s-a ajuns la un sistem de probe care sa deceleze aceste grade de dezvoltare intelectuala printr-o scara metrica de inteligenta.
Ideea va fi preluata atat de psihologi europeni cat si de cei americani, acestia din urma vor dezvolta centrul de testologie mondiala prin eforturile depuse de L.M.Terman, care, va imbunatati scara Binet. Pentru prima oara va fi folosit termenul de "quotient" de inteligenta ce evidentiaza relatia dintre varsta cronologica a subiectului si varsta mentala.
Metoda testelor a cunoscut o continua extensie si diversificare astfel ca este folosita in toate ramurile psihologiei aplicate, directiile spre care a mers metoda sunt:
a. elaborarea unor probe din ce in ce mai eficiente privind adecvarea lor la scopul urmarit, azi, conform opiniei lui M.Golu exista catalogate peste 10.000 de teste,
b. perfectionarea procedeelor statistico-matematice de etalonare si validare.
O proba pentru a capata atributul de test psihologic trebuie sa posede urmatoarele caracteristici: validitatea, fidelitatea, etalonarea si standardizarea.
Validitatea evidentiaza ca testul masoara ceea ce si-a propus sa masoare si aceasta se exprima prin coeficientul de validitate, care se obtine coreland performantele la test cu cele din activitatea specifica. Pentru ca un test sa fie valid coeficientul de validitate trebuie sa fie de minimum 0,70.
Fidelitatea evidentiaza ca la doua teste paralele sau la doua jumatati ale aceluiasi test administrate aceluiasi lot sa se obtina aceleasi rezultate. Fidelitatea se exprima prin coeficientul de fidelitate. Valoarea acestul coeficient trebuie sa fie mai mare de 0,95.
Etalonarea evidentiaza cerinta conform careia testul trebuie sa dispuna de un sistem de criterii si norme unitare, neechivoce de interpretare-evaluare a rezultatelor, care sa se aplice si sa se respecte in toate cazurile. Etalonul trebuie obtinut pe un esantion reprezentativ in raport cu populatia de baza si omogen din punct de vedere statistic.
Standardizarea se refera la modelul de aplicare: aplicare conform instructiunilor, de regula identic, cerintele si conditiile sa fie aceleasi pentru toti subiectii.
Clasificarea testelor psihologice se realizeaza in functie de urmatoarele criterii: obiectul testarii, modul de aplicare, modul de codificare a sarcinilor (itemilor), modul de dozare a timpului de aplicare.
Dupa obiectul testarii se delimiteaza doua mari categorii de teste: de performanta si nonparametrice. Cele de performanta se impart in:
teste de cunostinte
teste de nivel sau de dezvoltare
teste de inteligenta si de aptitudini (tehnice, matematice, sportive, de conducere).
Testele nonparametrice (dispozitionale) se impart in:
teste de comportament
teste de personalitate
teste proiective de personalitate
chestionare de personalitate.
Dupa modul de aplicare testele se impart in:
teste individuale
teste colective.
Dupa modul de codificare a sarcinilor testele se impart in:
teste verbale
teste nonverbale.
Dupa criteriul - timp de aplicare testele se impart in:
teste cu timp impus
teste cu timp liber.
Rezultatele obtinute la oricare dintre testele enumerate sunt influentate atat de latura nativa a organizarii psihice dar si de latura dobandita in cursul evolutiei ontogenetice a persoanei, de experienta acumulata si de particularitatile contextului socio-cultural. In functie de aceste argumente deriva doua concluzii esentiale:
a. un test isi pastreaza validitatea doar in raport cu populatia pe care el initial a fost aplicat si etalonat, de aceea transferul mecanic la o alta populatie (alt specific cultural), este contraindicat si se impune o reverificare si reetalonare pe populatia in cauza.
b. S-a reconsiderat pozitia conform careia intre examinator si examinat nu trebuie sa existe dialog astfel incat se admite comunicarea anumitor rezultate, se dau explicatii in legatura cu modul de indeplinire al sarcinilor cerute de test.
In functie de cele doua concluzii se impune ca modul de aplicare si interpretarea rezultatelor sa se conformeze unei logici interne a modelului experimental, ipotezelor si obiectivelor acestuia si mai putin cerintelor de standardizare.
3. Organizarea cercetarii psihologice
Finalitatea cunoasterii psihologice o reprezinta analiza, interpretarea si explicarea modului de constituire, organizare si functionare a SPU. Datorita faptului ca are caracter mijlocit, cunoasterea psihologica se realizeaza prin intermediul manifestarilor comportamentale externe, voluntare sau involuntare, somato-motorii, verbo-motorii, biofizice si biochimice.
Modul de organizare al cercetarii psihologice reclama urmatoarele succesiuni de etape:
a. documentarea
b. stabilirea scopului si obiectivelor
c. formularea ipotezelor de lucru
d. alegerea si precizarea metodelor de lucru
e. specificarea conditiilor in care se va efectua cercetarea
f. construirea teoriei
g. testarea sau validarea prin confruntarea dintre teorie si rezultatele reale ale cercetarii.
Cercetarea psihologica poate fi incadrata in functie de mai multe strategii, astfel ca avem:
cercetare idiografica, centrata pe surprinderea si descrierea persoanei concrete, unice si irepetabile,
cercetare nomotetica orientata spre descoperirea si formularea legilor generale,
cercetare moleculara sau analitica orientata spre identificarea elementelor, trasaturilor si detaliilor care alcatuiesc un mecanism psihic,
cercetarea molara sau holistica centrata pe evidentierea si analiza unor trasaturi ale unui proces psihic sau ale psihicului ca tot unitar, sistemic,
cercetarea transversala sau sincronica axata pe studiul fenomenului la un moment dat,
cercetarea longitudinala sau diacronica orientata spre evidentierea si analiza devenirii si evolutiei fenomenului in timp,
cercetarea inductiv-empirica bazata pe date empirice concrete pentru a ajunge la formularea generalului, ea pleaca de la date individuale,
cercetarea deductiv-teoretica bazata pe construirea unui model ideal pentru a descrie si explica particularul, individualul,
cercetarea statica centrata pe un singur segment valoric,
cercetarea dinamica bazata pe studierea fenomenului in continuumul sau valoric,
cercetarea intraculturala ce studiaza subiectii unei singure culturi,
cercetarea transculturala ce studiaza subiectii apartinand la doua sau mai multe culturi.
