Etapele de dezvoltare psihica

ETAPELE DE DEZVOLTARE PSIHICA

1.     Modele si teorii ale dezvoltarii psihice;

2.     Repere psihogenetice si psihodinamice ale dezvoltarii

2.1.  Stadialitatea. Consideratii generale

2.2.  Stadialitatea cognitiva (J.Piaget), morala (L.Kohlberg), si psihosociala (E.Erikson);

3.     Varstele scolare

3.1.  Etapa de varsta 9-12 ani

3.2.  Etapa de varsta 12.15 ani;

3.3.  Etapa de varsta 16-18 ani.

1.     Modele si teorii ale dezvoltarii psihice;

Sub impactul general al modelelor filosofice si stiintifice ale devenirii si evolutiei lumii vii -problema fundamentala a ontologiei- explicarea dezvoltarii psihice face si ea obiectul unor pozitii interpretative diverse.

Se poate distinge astfel o grupare a teoriilor psihologice ale dezvoltarii in jurul a trei modele clasice:

modelul organicist;

modelul mecanicist;

modelul interactionist.

Modelul organicist sau activ ca are ca teza fundamentala, considerarea universului psihic ca un sistem organic, ca un intreg, in care datorita structurii sau modului de asamblare a partilor in intreg, aceste parti au proprietati in plus la nivelul intregului, mai mult decat simpla suma a partilor si care ca intreg nu este reductibil la parti, desi se sprijina pe acestea. Dezvoltarea psihica, se prezinta ca o discontinuitate, cu secvente calitativ diferite si care apar ca derulare a unui program intern.

Reprezentanti:

G.Stanley (1848-1924) cu a sa teorie a recapitularii (stadiile dezvoltarii ontogenetice repeta marile etape ale filo-si antropogenezei)

K. Lorenz, I. Eibl-Eibsfeldt contributii etologice

Modelul mecanicist sau reactiv, care are ca teza fundamentala: universul este suma partilor sale componente. Acesta poate fi analizat prin reducere la unitatile sale fundamentale si la relatiile dintre ele, care, doar sub actiunea unei surse exterioare, la fel ca si un mecanism, se pot activa. Dezvoltarea psihica poate fi cel mai bine urmarita la nivel comportamental, prin prisma schemei functionale stinul-raspuns (S-R). Reactia poate fi obtinuta ca urmare a diferitelor forme de stimulare si invatare: imitare, conditionare clasica sau operanta , identificare.

J.B.Watson (1878-1938), parintele curentului behaviorist

B.F.Skiner (1904-1990) si C.Hull (1884-1953) neobehavioristii radicali,

Miller E.N. si J.Dollard contributii la teoriile invatarii sociale.

Modelul interactionist sau al dublei determinari conform acestuia universul si organismul uman nu mai  sunt considerate nici ca un organism sau sistem organic, nici ca un mecanism sau sistem mecanic, ci ca o expresie a unor interactiuni care sunt prezente in toate formele de organizare ale materiei, care sunt permanent intercorelate si in interactiune pe planul general al lumii fizice, biologice, sociale, in care organismul uman sau psihicul uman este fie parte, fie baza. Dezvoltarea nu mai apare ca raspuns la una dintre dominantele natura (ereditate) sau mediu, ci ca produs firesc al interactiunii lor. Forta, principiul dezvoltarii sta in mod egal in natura si mediu, chiar daca ele par surse independente una de alta. In absenta interactiunilor, dezvoltare nu exista. Nici una in mod singular, nu poate produce sau schimba calitatea dezvoltarii.

S.Freud (1856-1939) psihanaliza;

J.Piaget (1896-1980) constructivismul genetic;

H.Wallon (1879-1962) constructia persoanei;

L.S.Vigotski (1896-1934) perspectiva istorico-culturala asupra psihismului.

In functie de factorii dezvoltarii ontogenetice si de modelele dezvoltarii ontogenetice, se poate pozitiona si ponderea care se poate acorda educatiei in functie de luarea in considerare a factorilor si a diferitelor modele si astfel se disting atitudini in problema educabilitatii cum ar fi:

Atitudinea sceptica: in ceea ce priveste cei trei factori, acorda o mai mica parte educabilitatii;

Atitudinea optimista: in care trei sferturi acorda educabilitatii si doar un sfert ereditatii si mediului ca pondere;

Atitudinea realista, care acorda pondere egala ereditatii, mediului, educabilitatii, putand sa alterneze dar neexistand exclusivitate, al unuia in raport cu celalalt, preocupata fiind sa valorifice de la fiecare ceea ce poate.

2. Repere psihogenetice si psihodinamice ale dezvoltarii

2.1.           Stadialitatea. Consideratii generale

In explicarea dezvoltarii psihice, o directie teoretica este cea a dezvoltarii de tip stadial, care este mai prezenta in teoriile contemporane si care are mai multe aspecte, cum sunt:

constatarea si descrierea unui anumit continut psihic a fiecarui stadiu al dezvoltarii, chiar daca nu s-au explicat suficient cauzele acestui continut al stadiului psihic respectiv;

se disting stadii abordate genetic, adica longitudinal, tinand de evolutia proceselor psihice sub aspect cognitiv, afectiv, moral, social, actional, dar si al unitatii diverselor aspecte ale vietii psihice intr-un segment anume, intr-o etapa data a evolutiei copilului, care sunt stadii de varsta; constatandu-se ca pot exista decalaje intre un stadiu de varsta, ce poate cuprinde aspecte ce tin de doua stadii genetice diferite ale aceleiasi procesualitati psihice;

acest decalaj poarta forme diverse, respectiv, nu coincid (ex. varsta cronologica, cu varsta biologica si cu cea psihica). Nu coincid nici stadiile cognitiv cu cel afectiv, cu cel moral, acestea maturizandu-se diferit la adolescenti. Ca urmare si modalitatile de definire ale diferitelor stadii sunt diferite.

Se distinge intre stadialitatea genetica, care nu poate fi operationala pe parcursul intregii vieti (deoarece ea vizeaza doar de la nastere si formarea adultului) si stadialitatea de varsta, care mai este numita si stadialitate psiho-dinamica si care permite prezentarea dezvoltatii psihice pe durata intregii vieti.

Conditii dominante ale stadiului din perspectiva genetica:

Ordinea diverselor achizitii este neschimbata (conservarea volumului este achizitionata totdeauna dupa cea a greutatii;

Exista o structura proprie stadiului si nu doar o juxtapunere de proprietati;

Aceasta structura reconverteste achizitiile anterioare care nu dispar, ci se manifesta doar in alta forma, iar in situatii regresive pot aparea din nou;

Fiecare stadiu comporta un moment de pregatire si unul de invhegare;

Fiecare stadiu reprezinta un moment de echilibru a vietii psihice, echilibru insa relativ, care contine in sine germenii trecerii la un nou stadiu.

2.2. Stadialitatea cognitiva (J.Piaget), morala (L.Kohlberg), si psihosociala (E.Erikson);

Stadialitatea cognitiva a lui Piaget

1)     Stadiul inteligentei senzorio-motorii caracterizeaza varsta de la 0 la 2 ani.

Acesta are mai multe substadii. Important este insa faptul ca inteligenta copilului are, in acest stadiu, un caracter practic si se bazeaza pe actiunea cu obiectele. Este stadiul cand copilul se diferentiaza de obiecte, ceea ce dovedeste ca el este capabil de a si le reprezenta si atunci cand lipsesc de langa el. Copilul trece treptat de la autocentrism la alocentrism.

Cuprinde 6 trepte de evolutie:

Exersarea reflexelor neconditionate (innascute) care fac parte din zestrea ereditara a fiecarui copil si care-I permit sa realizeze actiunile adaptative necesare noului nascut; supt, deglutitie, multiple miscari spontane ale membrelor, capacitatea copilului de a simti (vede, aude) surade sau plange.

Reactiile circulare primare: o actiune care conduce la un rezultat favorabil va fi reluata. Apar primele priceperi.

Reactii circulare secundare: etapa este caracterizata prin diferentierea pe care copilul invata sa o faca intre mijloc si scop.

Coordonarea schemelor de actiune si aplicarea lor in situatii noi.

Reactii circulare tertiare. Caracterizeaza etapa descoperirii unor noi scheme de actiune prin experimentare activa.

Trecerea la reprezentari. La 15-18 luni copilul poate anticipa in mod evident unele rezultate ale actiunilor sale. Interiorizarea actiunilor concrete marcheaza trecerea spre gandire:

Permanenta obiectului;

Comportamentul imitativ;

Actiuni sibolice.

2) Stadiul preoperator al gandirii intuitive este specific perioadei 3-4 ani si 5-6. Acesta are doua substadii principale. Astfel, de la un an si jumatate la 4 ani (gandirea este forma evoluata a inteligentei) copilul dispune de o gandire simbolica si preconceptuala. Gandirea se manifesta prin cuvinte (simboluri ale obiectelor) si prin jocul simbolic (copilul calareste batul, acesta fiind simbolul calului). Se caracterizeaza prin preconepte, care sunt ceea ce intelege copilul prin primele lui cuvinte, adica seminotiuni. In al doilea substadiu (4-7 ani) se constituie gandirea intuitiva. Aceasta forma a inteligentei este elementara, redusa la nivelul repezentarilor, este o gandire in imagini, in care schema de grup nu este inca formata si nici reversibilitatea (capacitatea gandirii de a executa aceeasi actiune in doua sensuri de parcurs) nu este completa. De aceea, copilul nu poate sa inteleaga conservarea cantitatii (copilul apreciaza ca fiind mai mare "turta" decat "bastonul" obtinute din aceeasi cantitate de plastilina) si sa efectueze operatiile de seriere (ordonarea in sir crescator si descrescator) si de clasificare (ordonarea obiectelor asemanatoare dupa culoare, forma, marime etc.).

Acest stadiu se caracterizeaza prin urmatoarele particularitati:

Generalizarea timpurie a conceptelor: interpretari animniste, artificializarea semnificatiilor naturale, interpretari cirsulare;

Egocentrismul copilului, care se manifesta in urmatoarele: transferarea rolului partenerului de comunicare asupra sa, egocentrismul perceptiv (c,opilul nu -stie initial ca exista aspecte diferite aleaceleiasi realitati, daca acesta este privita din perspective diferite);

Concentrarea pe unul sau mai multe aspecte ale realitatii.

Inconsecventa unui criteriu de selectare pe parcursul unei actiuni de clasificare.

Centrarea pe situatie (starea momentana) este complementara centrarii pe un numar limitat de variabile;

Mobilitatea mintala limitata, se refera la imposibilitatea copilului de a corela mai multe, variabile chiar daca sunt explicite, evidente sau definite de el.

Integrarea defectuoasa a claselor;

3) Stadiul operatiilor concrete caracterizeaza perioada de varsta dintre 7-8 ani si 10-11 ani, cand incepe sa se manifeste, mai evident, structura de grup a gandirii. Acest tip de gandire sau inteligenta este propriu elevilor din primele clase. Proprietatile de grup (compozabilitatea, asociativitatea, reversibilitatea) se transforma treptat in proprietati depline ale actiunilor mentale. Devin astfel posibile operatiile de clasificare si seriere, ceea ce faciliteaza elaborarea conceptului de numar. Totusi, si la acest nivel, operatiile inteligentei nu se pot desfasura decat prin raportarea directa la obiectele concrete. Este vorba deci de "operatii concrete" si nu de operatii formale, abstracte.

Aceasta etapa consta in elaborarea unor instrumente mintale esentiale, permanente, care nu se inlocuiesc in stadiul urmator, superior, ci se intregesc printr-un sistem operational mai complex. Sistemele de operare mintala specifice acestui stadiu sunt urmatoarele:

Compunerea aditiva a claselor, cea ce permite rezolvari ca: solutionarea problemelor de incluziune, selectarea sistematica cu mentinerea aceluiasi criteriu pe parcursul unei actiuni de clasificare a unei multimi concrete sau abstracte, definirea logica a notiunilor;

Scrierea relatiilor asimetrice;

Multiplicarea claselor;

4) Stadiul operatiilor formale (logice). Caracteristic gandirii formale este: capacitatea formularii unor ipoteze exprimarea unor relatii posibile intre elemente inaccesibile perceptiei directe si capacitatea elaborarii unui demers adecvat si relevant pentru verificarea ipotezei respective.

In lucrarea De la logica copilului la logica adolescentului, scrisa in colaborare cu Inhelder, pe baza unor noi date experimentale, Piaget analizeaza in continuare dezvoltarea inteligentei, formarea gandirii, in special trecerea la gandirea formala, pe care o intalnim la elevii din clasele mari. Dupa varsta de 12 ani copilul trece la operatiile cu propozitii. Aceasta este etapa gandirii abstracte, formale. Operatiile formale sunt denumite si operatii "la puterea a doua", adica operatii care se realizeaza asupra operatiilor concrete care, la randul lor se desfasoara asupra obiectelor palpabile, acestea din urma fiind deci operatii "la puterea intai". De asemenea, operatiile formale sunt complet reversibile. Un rationament formal are insusirea de a patrunde mai profund in structura interna a obiectelor materiale si a constructiilor ideale. Inteligenta formala se caracterizeaza prin asa-numitul "grup INRC". Acesta reprezinta un grup de operatii formale posibile numai in acest stadiu superior de dezvoltare a inteligentei. Identica (I din grupul respectiv) este o transformare mentala care exprima precizia gandirii, de exemplu, o idee este identica cu ea insasi si nu poate fi altfel. Negatia (N) este operatia care schimba si transforma totul: negatia adevarului este falsul, iar negatia falsului este adevarul. Reciproca (R) permuta afirmatiile si negatiile. Corelativa (C) lasa afirmatiile si negatiile neschimbate si permuta conjunctiile si disjunctiile; exprima actiunea reciproca a transformarilor sau interactiunea lor. Grupul INRC este expresia autentica a operatiilor formale caracterizate prin compozabilitate, asociativitate si reversibilitate deplina si exacta.

Capacitatea operatorie a inteligentei consta in natura ei combinatorie, in faptul ca poate combina datele unei probleme in toate situatiile posibile. Gandirea concreta nu poate depasi concretul decat din aproape in aproape. Spre deosebire de aceasta gandirea abstracta (formala) cuprinde toate posibilitatile deschise de conditiile date. De aceea, natura operatorie a gandirii formale permite si faciliteaza mersul de la posibil la real, procedand ipotetico-deductiv.

L.Kohleberg a identificat trei niveluri mari de evolutie a judecatii morale, fiecare dintre ele cu doua stadii distincte, ajungandu-se astfel la un model cu sase stadii ale genezei rationamentului moral.

Astfel s-a urmarit sa se vada cum este constientizat conflictul dintre necesitatea de a urma regula morala si incalcari ale acesteia dictate de presiuni individuale si justificate.

1)     Nivelul premoral sau preconventional (4-10 ani)

Stadiul 1 al moralitatii ascultarii, in care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice. Evitarea pedepsei si supunerea la norma, apar ca avantaje personale imediate.

Stadiul 2 al moralitatii hedonismului instrumental naiv. Conformarea la norma estes sursa de beneficii, deci trebuie realizata, pentru ca, fiind recompensata, poate fi placuta in consecintele sale.

2) Nivelul moralitatii conventionale (10-13 ani) cand se asista la conformarea la normele exterioare si al jucarii rolului de catre copil (asa cum este acesta cerut de universul familiei si de alte grupuri de apartenenta). El se conformeaza si pentru placerea de a I se recunoaste purtarea, dar si  de a avea un statut bun.

Stadiul 3 al moralitatii bunelor relatii. Acum copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca un baiat sau o fata buna. Incepe sa se prefigureze judecarea faptelor dupa intentia lor, nu numai dupa consecinte.

Stadiul 4 al moralitatii legii si ordinii. Respectarea autoritatii, a normelor si legilor, incepe sa apara ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor, fapt care actioneaza si in beneficiul personal.

3)     Nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale (dupa 13 ani).

Stadiul 5 al moralitatii contractuale si al acceptarii democratice a legii. Ca urmare, sunt intelese standardele morale ca rezultat al unei decizii mutuale, iar legile nu sunt intangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale, vizand utilitatea lor generala.

Stadiul 6 al moralitatii principiilor individuale de conduita. Se distanteaza propriul sistem de valori morale prin semnificatiile personale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate, egalitate, demnitate, Orientarea in universul normelor si valorilor morale, se face dupa propria ierarhizare a acestora si pentru a evita autocondamnarea. Judecata de sine este perceputa ca fiind mai puternica decat aceea care vine din exterior.

Aceste principii sunt abstracte si etice (imperativul categoric), nu sunt reguli morale concrete cum sunt cele zece porunci. Acum se realizeaza orientarea spre constiinta ca factor directional si spre respectul demnitatii fiintelor umane ca persoane individuale. Raspunsuri caracteristice stadiilor la intrebarea 'De ce sa ne comportam moral?'

a)     Pentru a evita pedeapsa;

b)     Pentru a obtine in schimb recompense ori a evita pedeapsa;

c)     Pentru a evita dezaprobarea si nemultumirea altora;

d)     Pentru a evita blamul autoritatilor indreptatite si sentimentul de

e)     culpabilitate care rezulta de aici;

f)      Pentru a pastra respectul spectatorului impartial care judeca

g)     din punt de vedere al bunastarii comunitatii;

h)     Pentru a evita autoblamarea.

Exista dovezi clare ca progresul moral este in mod stringent determinat de varsta, de I.Q., origine sociala. Studiile arata ca dezvoltarea morala este inhibata la copiii respinsi, tratati cu o severitate nejustificata sau pedepsiti fizic de la o varsta frageda. Dezvoltarea autoritatii morale depinde de autoritatea cu care se identifica individul si de nivelul acesteia.

Dezvoltarea morala avanseaza din treapta in treapta, fara a sari vreuna dintre ele, treptele mai inalte le integreaza pe cele inferioare (integrare ierarhica). Promovarea unei trepte superioare se face in cativa ani, iar judecata morala in principiu nu regreseaza. Dezvoltarea judecatii morale se bazeaza pe prelucrarea mentala a experientelor si a argumentelor a priori, care nu sunt intotdeauna compatibile reciproc. Persoana in curs de dezvoltare trece prin conflicte, traieste durerea de a-si vedea zguduite si a trebui sa renunte la argumentele devenite preferate, descopera tensiunea dintre nevoia de consistenta si echilibru pe de o parte si contradictiile provizoriu nerezolvabile, pe de alta parte.

Cu cat este mai inalta treapta morala a unui individ, cu atat mai putini oameni din apropierea lui sunt in pericol sa sufere din cauza egoismului Suporturi de curs sau. Cu cresterea nivelului treptei morale, judecata devine mai diferentiata si complexa.

Stadiile dezvoltarii morale sunt valabile pentru culturi diferite, asa cum au relevat cercetari realizate in Bahamas, China, Elvetia, Germania, India, Israel, Japonia, Kenia, Mexic, SUA, Taiwan, Yucatan. Unii cercetatori afirma ca urcarea ultimelor trepte este posibila doar in culture cu o anumita complexitate.

Critici dezvoltarea morala este privita prea izolat, independenta de cultura; dezvoltarea morala s-ar baza pe traditia moral-filosofica vestica.

Stadiile dezvoltarii psihosociale propuse de E.Erikson. Acesta are ca teza centrala faptul ca potentialul de dezvoltare al individului, capata implinire pe tot parcursul existentei, astfel ca fiecare etapa a vietii este deschisa unei noi achizitii psihosociale, ca urmare a unei noi crize de dezvoltare. Aceasta nevoie de noi achizitii este rezultatul unui conflict care se constituie inevitabil, intre posibilitatile de relationare ale persoanei si cerintele mediului social. Ca urmare, personalitatea umana este o constructie in timp, avand in fiecare etapa, dileme ale etapei in cauza si natura influentelor receptate, putand plasa fiecare noua achizitie, intre variante polare. Erikson, a propus 8 stadii pentru perioada intregii vieti si ca urmare a dat conceptului de ontogeneza, sensul lui deplin, adica de la momentul conceptiei la cel al mortii si ca urmare a propus o schema a stadialitatii dezvoltarii.