Dezvoltarea competentelor emotionale ale fetelor si baietilor

Dezvoltarea competentelor emotionale ale fetelor si baietilor

Problematica de gen este abordata in studiile de psihologie educationala

din doua perspective :

a diferentelor de gen in procesul de invatare;

a stereotipurilor de gen ca limite in procesul de dezvoltare

Educatia diferentiata in functie de nevoile specifice de gen ofera o alternativa strategica pentru imbunatatirea performantelor scolare atat ale fetelor cat si ale baietilor si pentru facilitatea accesului la oportunitati educationale egale. Diferentele intre genuri nu trebuie intelese in termeni de deficite sau de superioritate a unui gen fata de altul. Diferentele reprezinta abilitati si tipuri comportamentale diferite, construite social.

Educatia, in functie de nevoile de dezvoltare specifice genului, se realizeaza de catre parinti si educatori, inca de la inceputul formarii identitatii de gen, in jurul varstei de 2-3 ani, cand copilul realizeaza ca sunt doua categorii : baieti si fetite, iar ei apartin uneia dintre ele.

Dezvoltarea identitatii de gen este puternic influentata de rolurile de gen existente intr-o societate, adica rolurile prestabilite social, atribuite oamenilor, in baza faptului ca sunt barbati si femei. Copilul invata, inca de la varste foarte mici, ce inseamna sa fii baiat sau fata in societatea noastra, ei fiind expusi la multi factori care le influenteaza atitudinile si comportamentele cu privire la rolurile de gen.

Acestea sunt invatate pentru prima data in mediul de acasa si apoi intarite si mentinute de grupul de prieteni, de mediul gradinitei si de emisiunile TV.

Intr-o societate plina de roluri, copiii incearca sa le adopte pentru a se adapta la viata sociala, desi ele nu sunt neaparat cele mai potrivite, de cele mai multe ori luand forma unor convingeri nesanatoase de gen, denumite stereotipuri.

De exemplu, stereotipul masculin incurajeaza un nivel ridicat de activare, jocuri fizice, dominare iar stereotipul feminin se refera la preocuparea fata de ceilalti si pasivitate. Astfel, uneori fetele si baietii ajung sa isi dezvolte doar acele abilitati emotionale si sociale care nu sunt conforme cu normele de gen. Cercetarile arata ca stereotipurile de gen favorizeaza indirect dezvoltarea anumitor probleme psihologice in mod diferit la fete si baieti; de exemplu, baietii manifesta mai frecvent probleme de comportament, iar fetele, probleme de anxietate, depresie, etc.

Deoarece abilitatile emotionale si sociale au un rol asa de important in viata noastra, parintii si celelalte persoane implicate in educarea copiilor trebuie sa fie informati despre problematica diferentelor de gen si despre necesitatea valorificarii sau compensarii acestor diferente in perioada prescolara, perioada care este optima din punct de vedere al achizitiilor socio-emotionale.

Emotia poate fi definita ca o reactie subiectiva la un eveniment relevant pentru nevoile, scopurile si interesele persoanei si care este caracterizata de schimbari :

biologice (fiziologice) - ex. cresterea ritmului cardiac, accentuarea respiratiei

cognitive (de gandire) - ex. colegul meu m-a lovit intentionat

comportamentale - modul in care se comporta ca mimare a emotiei resimtite - expresivitate emotionala in cazul exemplului anterior, il loveste si el pe coleg.

Emotiile pot fi :

emotii pozitive - apar atunci cand exista congruenta motivationala, cu alte cuvinte evenimentele concrete sunt in concordanta cu scopurile individului (ex: bucurie, multumire, etc)

emotii negative - apar atunci cand situatia concreta este in contradictie cu scopurile individului (ex: tristete, nemultumire, ingrijorare, furie, etc)

In cazul copiilor, emotiile indeplinesc doua functii :

1.     Motivationala - Emotiile determina comportamentul copiilor. Ex : Un copil va aborda un nou fenomen daca nu il interpreta ca fiind amenintator, copilul va evita situatia.

2.     Comunicativa - Copiii utilizeaza functia comunicativa a emotiilor pentru a-i determina pe ceilalti sa raspunda la stresul si nevoile lor. Ex : cand plang sau zambesc copiii comunica celor din jur ceva.

Competenta emotionala a prescolarilor a fost definita in mai multe feluri, cea mai cunoscuta definitie fiind cea oferita de Denham : ,,Competenta emotionala = abilitatea de a intelege, exprima si regla emotiile''.

Atunci cand competenta emotionala este optim dezvoltata, cele trei abilitati sunt interdependente si actioneaza impreuna intr-un mod integrat.

Dezvoltarea competentelor emotionale ale copiilor este importanta din urmatoarele motive :

1. pentru interactiunea si formarea relatiilor cu celelalte persoane ( ex: interactiunea plina de succes a copilului cu celelalte persoane depinde de abilitatea lui de a intelege o situatie emotionala data, cat si de abilitatea de a actiona adecvat la aceasta ) ;
2. are implicatii pe termen lung in adaptarea copiilor la gradinita si la scoala, precum si in relationarea cu colegii ; copiii care inteleg emotiile si modul in care acestea sunt exprimate vor fi capabili sa empatizeze cu ceilalti copii care experimenteaza emotii negative si sa le comunice anume ce simt ; apoi, copiii care sunt competenti din punct de vedere emotional sunt priviti de colegi ca parteneri de joc mai buni si mai distractivi, sunt capabili sa utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, sunt capabili sa raspunda adecvat emotiilor colegilor in timpul jocului si, ca urmare, vor fi capabili sa se adapteze mai usor la mediul prescolar;
3. disfunctiile aparute in dezvoltarea emotionala reprezinta un precursor al problemelor de comportament aparute in copilaria timpurie si cea mijlocie;

Cum isi dezvolta copiii competenta emotionala ?

Studiile de specialitate arata ca relatiile dintre copii si adulti contribuie la dezvoltarea competentelor socio-emotionale ale prescolarilor deoarece relatiile copil-parinti si copil-educatoare sunt relationate cu dezvoltarea unor abilitati de interactiune cu copiii de aceeasi varsta, dezvoltarea emotionala, autoreglarea si competentele de adaptare la scoala.

Relatiile copiilor cu adultii sunt predictori comuni ai dezvoltarii unor probleme de comportament si psihopatologici. De exemplu, modalitatea de interactiune dintre mama si copil justifica 10 sau 15 % din problemele de comportament aparute in copilarie. Un anumit tip de psihopatologie in exprimarea emotiilor poate fi determinat de masura in care adultii faciliteaza sau descurajeaza exprimarea emotiilor specifice. Deci, experimentarea exagerata sau lipsa experimentarii unor emotii de catre copil poate dezvolta riscul aparitiei psihopatologiei, ce se va manifesta in diferite moduri, in functie de emotie.

In perioada prescolara copiii sunt ,,cunoscatori sociali activi'', care inteleg cauzele emotiilor si comportamentelor celorlalti. Ca urmare, intelegerea cognitiva a copiilor, in ceea ce priveste reactiile parintilor la propriile emotii, poate media efectele pe care variabilele parentale le au asupra propriei competente emotionale.

Parintii sunt agentii cheie ai socializarii si copiii sunt expusi zilnic la emotiile parintilor. Acestea vor fi incorporate in conceptele cognitive ale copiilor referitoare la interactiunea sociala, ceea ce poate influenta manifestarea comportamentala a competentei emotionale ( empatia fata de ceilalti, abilitatile de a coopera si modera conflictul prin intelegerea emotiilor si abilitatilor de a se integra intr-un grup ).

Emotiile negative si pozitive exprimate de adulti ( in special parinti ) si modul de reglare al acestor emotii sunt relationate cu competenta emotionala a copiilor. Adultii ( parinti, educatori ) sunt cei care contribuie la dezvoltarea competentei emotionale a copiilor, prin ceea ce se numeste socializarea emotiilor.

Aceasta socializare a emotiilor copiilor se face prin trei modalitati :

prin reactiile avute la emotiile exprimate de copil;

prin discutiile despre emotii;

prin exprimarea emotiilor propriilor emotii;

Experimentarea unor situatii emotionale diferite in relatiile cu parintii ofera copiilor posibilitatea unei practicari eficiente a acestora ceea ce contribuie la intelegerea situatiilor emotionale si la reactionarea adecvata in astfel de situatii.

Ce trebuie sa faca parintii si cadrele didactice pentru a incuraja sau descuraja exprimarea emotiilor copiilor?

Cadrele didactice si parintii pot utiliza o serie de metode pentru socializarea emotiilor copiilor si anume :

1. Invatarea contingenta - este o metoda de socializare a emotiilor prin care copiii invata ca anumite comportamente ale adultilor sunt dependente de modul in care ei isi exprima emotiile specifice. Reactia adultilor la exprimarea emotiilor, mai ales a celor negative, reprezinta un aspect foarte important in formarea repertoriului emotional al copiilor.
2. Atentia acordata de adulti atat propriilor emotii cat si celor ale copiilor.  Modul in care adultii discuta problemele legate de emotii poate transmite sprijinul si acceptarea lor si poate contribui la constientizarea de catre copii a diferitelor stari emotionale pe care le experimenteaza. Exemplu : copiii crescuti de parinti ce promoveaza discutii despre experientele relationate cu emotii este mai probabil ca isi vor comunica propriile emotii si vor manifesta o mai buna intelegere a emotiilor celorlalti.
3. Ignorarea emotiilor copiilor si a celor proprii de catre adultii care nu considera ca trairea sau exprimarea emotiilor reprezinta un avantaj sau ocazie de intimidare sau invatare pentru copii. Exemplu : Copiii crescuti de parinti care sunt adeptii ideii ca emotiile in special cele negative, nu trebuie discutate deschis pot induce copiilor ideea ca emotiile nu trebuie exprimate, ceea ce afecteaza capacitatea de reglare emotionala a acestora.

Studiile de specialitate arata ca practicile de socializare ale parintilor si cadrelor didactice pot contribui la dezvoltarea exprimarii emotionale, in functie de genul copiilor. Astfel, socializarea rolurilor de gen apare destul de timpuriu in viata copiilor :

fetele sunt socializate sa manifeste mai putin comportament activ, furie si agresiune fizica decat baietii;

mamele tind sa discute cu fetele despre starile emotionale, in timp ce cu baietii se axeaza mai ales pe antecedentele si consecintele emotiilor mai degraba decat pe experimentarea starilor emotionale in sine;

parintii raspund mai putin negativ la exprimarile de furie ale baietilor, decat in cazul fetelor;

fetele sunt mai mult incurajate de parinti in exprimarea emotiilor vulnerabile, prin faptul ca nu au multe discutii despre tristete cu fetele decat cu baietii.

Teoria despre diferentele de gen a lui Chodorow ne poate ajuta sa intelegem de ce socializarea emotiilor copiilor de catre parinti poate fi influentata de genul copiilor. Parintii si educatorii sunt aceia care trebuie sa imbunatateasca abilitatile emotionale ale copiilor, studiindu-i cu atentie, stabilind care sunt punctele lor tari si ce comportamente pot fi dezvoltate.

Daca dorim sa imbunatatim abilitatile emotionale ale copiilor este important ca mai intai sa vedem care sunt punctele lor tari si ce comportamente pot fi dezvoltate. O educatoare face acest lucru observand cum se comporta copilul. De exemplu : daca se desparte de parinti fara dificultate, se agata in mod excesiv de adulti, isi apara drepturile, manifesta entuziasm atunci cand face lucruri placute pentru el, manifesta interes pentru activitatile din gradinita, zambeste si pare fericit majoritatea timpului, etc.

Abilitatea de a recunoaste expresiile emotionale reprezinta un fundament pentru achizitia ulterioara a unor informatii suplimentare despre emotii, precum cauzele si consecintele emotiilor, manifestarile lor cele mai subtile, regulile sociale privind emotiile si etichetele emotionale utilizate in limbajul la care copilul este expus. De exemplu : copilul vede o persoana intr-o anumita situatie si apoi se bazeaza pe expresiile faciale ale persoanei, pentru a determina ce emotie i-a provocat situatia respectiva.

De aceea, pentru identificarea corecta a emotiilor copiilor, incercati sa utilizati urmatoarele strategii, pentru a ajuta copiii sa-si exprime in mod adecvat emotiile.

1.     recompensati copilul - consolati copilul cand e trist, empatizati cu copilul cand e furios, ajutati-l cand ii e frica;

2.     evitati exprimarea dezaprobarii cand copilul este trist, transmiterea mesajului ca ar trebui sa se simta rusinat cand exprima furie sau a ironizarii atunci cand copilul exprima frica, deoarece in acest mod il pedepsiti;

3.     nu minimalizati emotiile copiilor; de exemplu : daca copilul exprima tristete nu ii spuneti sa incerce sa se inveseleasca, daca el exprima furie nu ii spuneti ca lucrurile nu sunt asa grave precum par, iar daca exprima frica nu ii spuneti sa nu ii fie frica;

4.     nu ignorati sau neglijati emotiile exprimate de copil;

5.     nu reactionati exagerat la emotiile exprimate de copil;

6.     sprijiniti copiii pentru a recunoaste emotiile celorlalti si incurajati-i sa incerce sa inteleaga ceea ce simte un alt copil, adresandu-i intrebari de genul : ,,Cum crezi ca se simte acum, Daria?'' etc;

7.     oferiti explicatii simple referitoare la comportamentul celorlalti copii, deoarece cand copiii sunt capabili sa recunoasca indicii verbali si fizici ai emotiilor celorlalti, ei isi pot dezvolta empatia si compasiunea fata de ceilalti.

Adultii trebuie sa manifeste aceleasi reactii fata de copil, indiferent de genul lor si sa nu aiba asteptari mai mari de la fete in ceea ce priveste controlul emotional si utilizarea unor strategii de reglare mai sofisticate decat baietii.

Genul este o parte importanta a procesului de dezvoltare si, la fel ca emotiile, este construit biologic si cultural. Desi exista diferente biologice innascute intre fete si baieti, modul in care cultura defineste, categorizeaza sau valorifica aceste diferente influenteaza masura in care diferentele vor fi exprimate in comportamente de gen.