|
|
|
Coeficientul de inteligenta. Deviatia IQ. Profilul intelectual
Howard Gardner propune inlocuirea IQ (coeficientul de inteligenta ) cu PI (profilul intelectual), dar care pare mai degraba un profil al talentului, creativitatii sau virtutii.
Controversa privind quotientul (coeficientul) de inteligenta, Q.I
Controversa implica probleme legate de natura coeficientului de inteligenta, evaluarea si interpretarea lui.
1. Q.I. se refera la o masura a abilitatii cognitive, a capacitatii de a rezolva probleme intelectuale. Dar exista mai multe tipuri de abilitati de rezolvare de probleme: verbala, numerica,
spatiala, mecanica etc. In aceste conditii conceptul de coeficient intelectual isi pierde intelesul daca nu il interpretam in relatie cu instrumentul particular prin care a fost obtinut.
2. Multi practicieni au tendinta de a fi interesati doar de numar in sine (exemplu, Q.I. 126, Q.I. 85, etc.). Inca, izolat, numarul aproape ca isi pierde intelesul deoarece releva doar gradul in care subiectul testat a performat sub sau peste nivelul 'normalului' intr-o anumita zi, la un anume test si in contextul de stresori particulari momentului. In acest sens, o adevarata interpretare trebuie sa se faca in termenii 'felului in care a fost obtinut Q.I.', iar acest punct de vedere apropie examenul psihotehnici de examenul clinic. Este necesar sa determini procesul de invatare, de rezolvare de probleme, punctele puternice si cele slabe ale personalitatii care au intervenit in procesul efectiv de obtinere a nivelului numeric de Q.I.
De exemplu, este steril sa spunem ca un adolescent de 18 ani a obtinut un Q.I. de 85. Ca sa aiba sens din perspectiva psihologica este important sa precizezi: adolescentul are un Q.I. functional 85, in interiorul caruia: abilitatea sa dea rezolva probleme abstracte este de 120, potentialul verbal de 125, discriminarea vizuala, memoria vizuala, memoria secventiala sunt insa compatibile cu media obtinuta pentru varsta de 8 ani, prezinta abilitati auditive functionale. In concluzie, datorita unor probleme importante de memorie si discriminare vizuala are probleme marcante in relationarea cu materialul testului (sau cu realitatea). De asemenea, prezinta si o surprinzatoare sanatate psihica si echilibru al personalitatii prin care reuseste sa faca fata cat de bine posibil frustrarilor legate de un esec scolar cronic.
3. O alta problema este legata de stabilitatea cu varsta a Q.I. deoarece este un concept stabil din perspectiva statistica. El se schimba cu varsta doar odata cu schimbarile de la nivelul abilitatilor rezolutive ale subiectului. Deci, daca un subiect trece prin conditii de anxietate ridicata, o problema de memoria brusca, daca apar tulburari sau deteriorari la nivel cranian, desigur se va schimba si abilitatea sadea rezolva tipuri de probleme direct sau indirect afectate de aceste transformari. Q.I. va reflecta aceste schimbari intervenite la nivelul abilitatilor psihice.
4. Q.I.-urile rezultate din diferite teste nu sunt direct comparabile. Diferiti autori de teste de inteligenta au definitii diferite ale coeficientului rezolutiv si, cum am vazut, au si intentii diferite privind scopul acestor teste. Acest lucru duce la diferente relative intre aceste masuratori ale coeficientului intelectual oferite de diferite teste psihologice. Cel mai corect este sa comparam Q.I. care provin de la acelasi instrument si, optim, sa facem comparatii care evalueaza cresterea, deteriorarea, stabilitatea doar in conditiile in care: testarile sa intervina in acelasi an calendaristic, nici o trauma psihologica, fiziologica sau anatomica sa nu fi intervenit intre timp si sa se fi respectat toate regulile de administrare.
5. Chiar daca este vorba de aceleasi teste sa nu se uite ca intelesul si interpretarea rezultatului la teste pot fi destul de diferite in functie de tipul de persoane pe care s-a facut standardizarea si / sau etalonarea. De exemplu, teste de Q.I. standardizate si etalonate pe o populatie de copii din mediul urban europeni nu sunt acelasi lucru ca instrumente de masura cu acelasi tip de teste standardizate si etalonate pe o populatie de aborigeni africani, sau o populatie dintr-un mediu defavorizat. Pentru a putea folosi un test trebuie cunoscute si compatibilizate: nivelul socio-economic al populatiei, varsta, originea etnica / rasiala, localizarea geografica, fundalul educational.
6. Rezultatele la teste au intelesuri si interpretari diferite in functie de conceptele si factorii propriu-zisi pe care ii masoara: un Q.I. de 109 obtinut dintr-un test de abilitati verbale nu are acelasi inteles cu un Q.I. de 109 obtinut dintr-un test de abilitati numerice. Intelesul unui scor de Q.I. are acelasi inteles doar daca testele din care deriva isi propun sa masoare acelasi concept sau factor. Sunt realizate studii speciale pentru a proba gradul de corelare, deci gradul in care este vorba efectiv de un factor identic, sau intervin si alti contributori in modul de a raspunde la problemele testului.
7. Alte teste de inteligenta care desi opereaza cu notiunea de Q.I. nu masoara acest raport dintre varsta mentala si varsta cronologica, ci asa cum sublinieaza A. Anastasi ele masoara deviatia Q.I. S-a recurs la aceasta notiune deoarece s-a constatat ca raportul varsta mentala / varsta cronologica nu functioneaza, devine bizar pentru persoanele adulte cand dezvoltarea inteligentei s-a incheiat. Sa ne imaginam ca un subiect rezolva in scara Binet - Simon la 15 ani, sa zicem teste care sunt specifice populatiei de 15 ani, atunci 15/15=1 adica egal 100. Dar sa ne imaginam ca persoana respectiva este examinata din nou peste 10 ani, ea va rezolva probabil aceeasi itemi, deci va primi varsta mentala 15. Ar rezulta un QI = 15 /25=0.75 - adica 75%, ceea ce este un nonsens. Interpretarea cea mai potrivita a coeficientului de inteligenta atat pentru copii cat si pentru adulti pare a fi aceea de scor standard. Un IQ ne spune de fapt la cate deviatii standard deasupra sau dedesubtul mediei se situeaza un individ .
