Aspecte ale delincventei in Romania

Aspecte ale delincventei in Romania.

In ceea ce priveste societatea noastra aflata inca in perioada de tranzitie, frecventele acte de incalcare a normelor si regulilor de convietuire sociala sunt in cea mai mare masura determinate de disfunctiile societatii, de anomia structurilor sociale si politice, de ineficacitatea controlului social si de efectele dizarmonice ale trecerii la economia de piata. Astfel, criminalitatea dobandeste noi conotatii si noi forme de manifestare, unele dintre ele deosebit de grave si de periculoase. Asistam in momentul de fata la o crestere a formelor de criminalitate datorate violentei, agresivitatii si a alcoolismului, la multiplicarea delictelor indreptate contra proprietatii particulare sau publice, la cvasigeneralizarea infractiunilor intemeiate pe frauda, mita, inselaciune si coruptie. De asemenea se poate observa o scadere sensibila a varstei la care tinerii incep sa comita delicte (10-12 ani), o inmultire a delictelor savarsite in grupuri (de multe ori organizate si planificate). Florian Gheorghe (2001 ) considera ca , in ceea ce priveste tipul de comitere a infractiunii la minori, pot fi luate in consideratie doua ipoteze:

1. Faza preinfractionala este dominata de procesul de elaborare a justificarilor;

2. Pentru fiecare tip de infractiune exista justificari specifice. Una dintre motivatii este dorinta de aventura, distractia, nevoia de senzatii noi si intense ca si dorinta de asumare a riscului de dragul experientei. Infractiunea porneste de la un fel de joaca in care la un moment dat un membru al grupului propune mai intai in gluma sa ia ceva de la cineva sau de undeva. Toti il urmeaza cu zambetul pe buze.

Aceasta permanenta tendinta de cautare a experientelor noi si stimulante, a fost conceptualizata de M. Zuckerman (1970), fiind descrisa ca "nevoia de senzatii si experiente noi, variate si complexe, si dorinta de asumare a riscurilor fizice si sociale de dragul acestor experiente'. Astfel, cautarea de senzatii s-a dovedit a fi un important concept explicativ pentru numeroase tipuri de comportamente deviante, incluzand consumul de alcool, de droguri si comportamentele delincvente.

Potrivit lui Zuckerman (1972) nevoia de senzatii poate fi impartita in urmatoarele patru categorii: cautarea provocarii si a aventurii, cautarea de noi experiente, lipsa de inhibare si susceptibilitatea de plictiseala. Cautarea de aventuri si provocari este definita ca o dorinta de implicare in activitati moderat periculoase cum ar fi condusul cu viteza mare si saritul cu parasuta. Nevoia de noi experiente este definita ca un interes pentru arta, droguri, sau neconventionalitate in comportament. Dezinhibitia este definita ca o cautare de senzatii prin participarea lipsita de inhibitie la activitati cum ar fi bautul si experientele sexuale variate, in sfarsit, susceptibilitatea de plictiseala este definita ca o respingere a repetarii experientelor de orice fel si o dorinta de a intalni lucruri si oameni noi. Luate impreuna, aceste trasaturi formeaza personalitatea de tip "cautare de senzatii'.

Numeroase studii au relevat o corelatie intre personalitatea de tip "cautator de senzatii ' si consumul exagerat de alcool. Zuckerman (1974) explica aceasta corelatie astfel: atunci cand nivelul individual de stimulare este prea scazut, persoana respectiva poate alege ca stimulent alcoolul, si pentru a creste efectul atingand starea de echilibru se ajunge la abuz. Un alt set de studii a urmarit relatia dintre anumite trasaturi de personalitate si nevoia de senzatii, ca si diferentele de sex in asumarea de comportamente cu grad crescut de risc, cum ar fi abuzul de substante (alcool, droguri) si intretinerea de raporturi sexuale neprotejate. Rezultatele demonstreaza ca exista o corelatie intre extroversie si nevoia de senzatii doar in cazul femeilor, in timp ce corelatia conștiinciozitate si agregabilitate scazuta - nevoie de senzatii este valabila pentru intreg lotul de participanti. Mai mult, barbatii par sa fie semnificativ mai dispusi la asumarea de riscuri decat femeile.

In ceea ce priveste comportamentul delincvent si legatura lui cu nevoia de senzatii, s-au constatat urmatoarele:

Yoon-Mi Hur si Thomas J. Bouchard jr. (1997) considera ca doua dintre punctele de reper ale personalitatii criminale sunt impulsivitatea si cautarea de senzatii si ca aceasta corelatie poate fi , in mare masura atribuita ereditatii, in acest sens sunt studiate 57 de perechi de gemeni monozigoti, 49 de perechi de gemeni bizigoti si 90 de frati non-gemeni. Membrii cuplurilor de gemeni au fost despartiti. Observand faptul ca "atat nevoia de
senzatii cat si impulsivitatea au avut scoruri ridicate mai la delincventi, dependenti de droguri si psihopati decat la alte categorii de persoane, ' Hur si Bouchard considera ca "rezultatele sugereaza posibilitatea ca scorurile
ridicate la impulsivitate si cautarea de senzatii la grupurile de devianti sa fie in parte explicate prin predispozitia genetica la comportament impulsiv si cautare de senzatii'.

Anthony R: Mawson si colaboratorii (1986) si-au propus ca ipoteze :

1) criminalitatea este un factor de risc pentru vatamari  corporale grave

si

2) corelatia dintre criminalitate si vatamare poate fi explicata printr-o tendinta crescuta de cautare a senzatiilor. Ei au constatat ca aceste corelatii sunt statistic semnificative, dar sunt factori predictivi independenti ai vatamarilor corporale grave.

Anna Maria Daderman, Ann Wirsen Meurling si Jarmila HCHman (2001) au incercat sa rezolve urmatoarea problema: de ce unii cautatori de senzatii sunt suficient de bine socializati, astfel incat sa-s satisfaca nevoia de
aventura intr-un mod acceptat de societate, in timp ce altii devin delincventi? Studiul lor s-a desfasurat pe un lot de 47 de delincventi juvenili (media de varsta 17 ani), 18 elevi aviatori, viitori piloti (media de varsta 23 de ani) si 19 recruti (media de varsta 18 ani) ca grup de control. S-a constatat ca atat delincventii juvenili cat si viitorii piloti au obtinut scoruri ridicate la cautarea de senzatii, dar pa subscale diferite. Delincventii au obtinut scoruri ridicate la impulsivitate , anxietate de tip somatic, si extroversie-sociabilitate, si scoruri scazute la socializare, sugerand vulnerabilitate psihiatrica/psihologica. Totusi ar insemna o eroare sa consideram delictul si devianta intr-o lumina complet negativa. Orice societate care recunoaste faptul ca fiintele umane au diverse valori si preocupari trebuie sa gaseasca spatiu pentru indivizii sau grupurile ale caror activitati nu se conformeaza normelor urmate de majoritate. Oamenii care au idei noi, in politica, stiinta, arta sau alte domenii, sunt deseori priviti cu suspiciune sau ostilitate de catre cei care adopta modalitati "normale' de viata. De exemplu idealurile politice dezvoltate in revolutia americana - libertate pentru individ si egalitate de oportunitati - li s-a opus vehement multe persoane la vremea respectiva si totusi acum ele sunt acceptate si promovate in toata lumea. E nevoie de curaj si hotarare pentru a devia de la normele dominante ale unei societati, dar deseori acest lucru este esential in sustinerea proceselor de schimbare care ulterior vor fi considerate de interes general si astfel acceptate de majoritatea membrilor societatii.

Oare devianta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca societatea atunci cand ofera o libertate considerabila oamenilor pentru a se implica in indeletniciri non-conformiste ? De exemplu, rata crescuta a violentei delictuale poate fi costul pe care il plateste o societate ce acorda dreptul la libertatea individuala ? Acest lucu a fost deseori sugerat considerandu-se ca violenta este inevitabila intr-o societate in care nu se aplica definitiile rigide ale conformismului. Dar aceasta afirmatie poate fi contrazisa de starea de fapt din anumite societati care cunosc o gama larga de libertati individuale si care tolereaza activitatile deviante (precum Olanda) unde rata delictelor violente este scazuta. Invers, in tari in care sfera libertatii individuale este restransa (de exemplu anumite tari ale Americii Latine) se constata un nivel ridicat al violentei.

O societate toleranta fata de comportamentul deviant nu trebuie sa sufere de dezbinare sociala. La aceasta situatie se poate ajunge insa doar acolo unde libertatile individuale se alatura justitiei sociale - intr-o ordine sociala in care inegalitatile nu sunt sesizabile si in care populatia in ansamblul ei are sansa de a duce o viata satisfacatoare. Daca libertatea nu este echilibrata prin egalitate, si daca multi oameni isi considera vietile lipsite de implinire personala, comportamentul deviant are sanse sa fie canalizat catre scopuri distructive din punct de vedere social.