|
|
|
TEHNOLOGIA DE INGRASARE A VITEILOR PENTRU PRODUCTIA DE "CARNE ALBA"
Cunoscuta si sub denumirea de ingrasare foarte precoce a viteilor, sau de ingrasare ultra baby-beef, are drept scop valorificarea foarte precoce a viteilor hraniti in exclusivitate pe baza de lapte sau substituenti ai acestuia, in vederea obtinerii carnii de culoare roz-sidefiu, cu insusiri organoleptice superioare, mult apreciate de consumatori. Avand in vedere varsta si masa corporala de valorificare a viteilor, acest sistem de ingrasare are pondere foarte redusa in realizarea productiei totale de cerne, iar prin tehnologia de hranire si de intretinere, pretul de cost si relativ cel de valorificare este foarte ridicat. Ca urmare, aceasta sursa de carne este destinata indeosebi valorificarii in zonele turistice consacrate de divertisment, frecventate de o categorie sociala cu venituri si posibilitati materiale deosebite. Ponderea carnii de vitel din productia totala de carne este redusa, avand o pondere mai mare in unele tari vest europene (1,2-2,6 %), la noi in tara, ingrasarea pentru carne alba s-a practicat pe scara restransa si numai pentru satisfacerea unor comenzi ferme pentru export.
Rezultatele procesului de ingrasare este dependent de numerosi factori, dintre care foarte importanti sunt materialul biologic si insusirile de precocitate ale acestuia, dieta lichida folosita si sistemul de intretinere. Preferintele consumatorilor se indreapta spre vitei (masculi) din rasele de carne si de lapte, insa in mod deosebit asupra hibrizilor dintre acestea, care sa asigure acumulari medii zilnice de masa corporala de peste 1,1-1,2 kg si un randanent la taiere mai mare de 60 %, iar carnea obtinuta in carcasa de culoare roz-sidefie.
In mod obisnuit producerea carnii de vitel se realizeaza in exploatatii specializate, cu capacitati de 30-150-200 cap pe serie, care in functie de tipul de ingrasare si varsta de valorificare se succed de 2-7,3 ori pe an (usor, mijlociu, greu si foarte greu ).
Conditii de intretinere Cu conditia respectarii cerintelor de preluare, receptie si transport, respsctiv efectuarea receptiei la beneficiar a viteilor si repetarea tratamentului antistress, viteii sunt adapostiti si intretinuti in adaposturi tip hala, cu capacitate de pana la 150-250 cap, pe specie, structurate pe compartimente de 30-50 cap si mai rar pana la 100 cap ( in functie de sursa si posibilitati de afluire ), care functioneaza pe principiul "totul plin- totul gol" (fig 251 ). Rulajul anual pe exploatatie este in functie de masa corporala si varsta de vaporificare (in care se cuprinde inclusiv timpul de depopulare, desinfectie-desinsectie-deratizare si repopulare ), fiind de 7-8,1 serii/ an pentru viteii usori, de 3,6-3,9 serii/an pentru cei mijlocii, de 2,6-3,2 serii/an pentru viteii grei si de 1,9-2,4 serii/an pentru cei foarte grei. Adaposturile sunt prevazute cu boxe individuale de intretinere, dispuse obisnuit pe patru randuri si pe numai doua randuri in cazul exploatatiilor cu numar redus de vitei (fig.252 ). Sub raport constructiv, adaposturile destinate acestui sistem de ingrasare trebuies sa fie foarte etansate si termoizolate, astfel incat sa asigure mentinerea unor conditii favorabile si constante de microclimat. Pardoseala este din asfalt, prevazute cu un plan inclinat de 1 % spre rigolele de scurgere si recoltare a dejectiilor de sub boxele de intretinere, sau in cazul evacuarii dejectiilor cu lama racloare, aceasta culiseaza intr-un canal de glisare, adanc de 20 cm si de latime egala cu cea a boxelor (1,5 m ). Boxele individuale de intretinere pot fi de tip obisnuit sau prevazute cu zone separate de odihnasi de furajare. Ca dimensionare, boxele obisnuite au o suprafata de 1,5 mp, avand 1,5 m lungime (1,35-1,6 m )si 1 m latime (0,9-1,2 m )(fig.204-209,252)respectiv boxele cu comfort sporit, prezinta o zona pentru odihna de 1,1/1,1 m si una pentru furajare de 1,4/1,1 m (care insa sunt utilizate sporadic). Peretii laterali sunt inalti de 1,1 m, se confecsioneaza din panouri pline de scandura, din panouri de plesa din sarma sau din grilaje de teava metalica cu diametru de 1,2 cm (format din tije verticale distantate la 15 cm, prevazute cu tija mediana de intarire ). Patul boxei este situat in mod obisnuit 20-30 cm deasupra pardoselei, avand treimea posterioara confectionata din gratar sau sipci din lemn late de 4,5 cm si groase de 3,5 cm, cu fante intre ele de 3 cm. Dispozitivele de administrare a dietei lichide si a apei, se monteaza pe peretele din spre aleea de serviciu, la 45-50 cm de la nivelul patului. In cazurile in care se utilizeaza si asternut de paie, viteilor li se aplica botnite (fig 253 ). Privitor la alegerea tipului de boxe individuale, se cuvine sa remarcam ca inactivitatea (nemiscarea) reprezinta un factor favorabil producerii de "carne alba", deoarece diminueaza aportul de sange la nivelul muscular.
Conditiile de microclimat trebuie sa fie deosebite avand in vedere ca vitelul degaja in medie pe ora cca 120 cal. Si 180 g apa. Ca urmare, trebuie asigurat un volum de aer de 6-9 m3 schimbat in madie de 3 ori/ora, prin ventilatie activa, cu circuitarea aerului la o viteza de 0,2 m/sec si maxim 0,3 m/sec. Temperatura optima este de 18-22sCin primele 45-60 zile de viata, scade la 16-18sC pana la varsta de 3 luni si la 14-16sC in continuare . Umiditatea relativa a aerului trebuie mentinuta la 75-77 %, iar nivelul maxim al noxelor admise conform celor inscrise in tabelul 277. In ce priveste raportul de nitrare, acesta este de 1/8, cu recomandarea ca mai ales in sezonul de vara, geamurile sa fie vopsite cu var sau cu o culoare albastru deschis (semiobscuritate este o conditie favorabila viteilor de lapte ).
Caracteristicile regimului alimentarDatorita dezvoltarii intense a industriei producatoare de nutreturi combinate, respectiv al celor de producere a substituentilor de lapte, in ultimii 40 de ani, tehnica de obtinere a viteolor pentru carne alba s-a schimbat foarte mult, in sensul ca proportia celor rezultati prin tehnica de alaptare naturala s-a redus in prezent la sub 5 %. Aparitia si raspandirea rapida a substituentilor de lapte,au creat independenta producatorilor de "carne alba" fata de fermele producatoare de lapte, au permis si asigurat specializarea exploatatiilor in aceasta directie de productie. Principalele ingrediente utilizate in producerea substituentilor de lapte sunt laptele praf degresat (62 %), grasimi de inlocuire (20 %) si zer praf (12 %), completate cu produse amilacee, minerale, vitamine, factori de crestere si proteine extralactice. Sub raportul valorii nutritive a inlocuitorilor de lapte, mentionam:
Glucidele Lactoza reprezinta cca 38 % din S.U. laptelui si 38-50 % a inlocuitorilor, avand o digestibilitate totala (99%), indiferent de varsta vitelului. De asemenea, o digestibilitate ridicata se mai remarca pentru glucoza (99%) si maltoza (97 %), fata de care zaharoza este mai putin digestibila, datorita lipsei zaharozei din echipamantul digestiv al vitelului. In ce priveste amidonul, digestibilitatea acestuia creste treptat de la 2 saptamani spre varsta de 13-25 saptamani, insa cu diferente mari in functie de sursa (amidonul de cartofi are o digestibilitate de numai 59 %), cu sublinierea ca cresterea cotei de participare a amidonului in structura substituentilor atrage o scadere a digestibilitatii cu peste 30 % .
Grasimile Digestibilitatea grasimilor din lapte este foarte ridicata asigurand la finele primei luni de varsta la 97 %, fata de care la grasimile din substituenti, aceasta depinde mult de natura si tehnica lor de incorporare si care trebuie sa asigure obtinerea unor particule foarte fine si suficient de stabile la reconstituire. Pentru conservarea grasimilor incluse se utilizeaza diferiti antioxidanti, iar pentru emulsionare, evitarea formarii de spuma si cresterea digestibilitatii se adauga emulgatori (lecitina, zaharogliceride s.a.). De retinut ca digestibilitatea substituentilor este diminuata cand creste continutul in acizi grasi saturati, cu catena lunga. In general, substituentii de lapte contin cantitati de grasime apreciabil mai mici decat laptele fizic obisnuit, care in functie de destinatie, este de 18-20 % din S.U. pentru substituentii de crestere si de 21-23 % pentru cei de finisare. Acizii grasi esentiali, indeosebi acizii linoleic si lunoleic trebuie asigurati intr-un aport energetic de 1 % din totalul energiei la tipurile de substituenti pentru crestere si de 1,6 %la cei de finisare.
Proteinele Continutul minim de proteine in substituentii de lapte si care trebuie sa provina exclusiv din laptele praf degresat, este de cca 25 % din S.U. in primele 7-8 saptamani de viata a vitelului si de cel putin 21 % in saptamanile urmatoare, cu posibilitati de completare cu unii aminoacizi de sinteza (lizina, metionina si treonina). Pentru substituentii pe baza de pudra din lapte ecremat, se impune conducerea corecta a tratamentului termic pentru a evita supraancalzirea (care conduce la un continut insuficient de lizina disponibila.
Alte ingrediente In aceasta categorie se inscriu macroelementele(Mg, Ca, P, Na) si microelementele (Zn, Mn, Cu, I, iar uneori Fe,Ca si Se), vitamine (A,D3 ,E,acid ascorbic, grupul B, colina, betaina s.a.), hepatoprotectori (sorbitol), emulgatori, antibiotice, antioxidanti si fermenti lactici.
Tipurile de substituenti In producerea viteilor pentru carne alba se utilizeaza substituenti diferiti in functie de varsta, care sunt de pornire, de crestere si de finisare, respectiv de utilizare unica (tabelul 278).
Planul de hranire Regimul de hranire al vitelului trebuie programat in functie de gradul de dezvoltare al chiagului, compartiment a carui evolutie este mai inceata decat potentialul de digestie si de crestere. In acest context, concentratia in S.U. a laptelui integral nu poate fi marita, spre deosebire de cea a substituentilor de lapte la care aceasta concetratie se poate dubla. Ca urmare, administrarea substituentilor de lapte , permit ingerarea unei cantitati deenergie metabolizabila superioara comparativ cu laptele integral , respectiv putem obtine un ritm de crestere mult sporit al viteilor. Indiferent de planul de hranire stabilit (tabelul 279), trebuie sa avem in vedere cateva reguli si conditii astfel:
-In primele doua saptamani de crestere, sa nu se urmareasca o acumulare medie zilnica de masa care ar presupune administrarea unor cantitati excesive ale dietei lichide, care ar depasi potentialul digestiv al vitelului
-Dupa varsta de 2 saptamani se procedeaza la o crestere treptata a continutului de S.U. a substituentului de la 130 g/l apa, la 220-230 g/l apa pana la varsta de 8-10 saptamani si la 240-250 g/l apa in continuare.
-Modificarea dietei lichide in alimentatie se va face treptat, pe parcursul a 3-5 zile si in corelatie cu capacitatea de ingestie a vitelului.
-In cazul aparitiei diareelor, se procedeaza la inlocuirea dietei lichide utilizate o durata de 24-48 ore, cu un volum egal de solutie rehidratanta, continand dintr-un amestec de complex mineral si compusi organici ce favorizeaza absorbtia apei, restabilirea echilibrului acido-bazic si mentinerea glicemiei la nivele normale (de exemplu :40 g pudra de lactoser dulce, 70 mmoli de sodiu, 33 mmoli de potasiu, 5,5 mmoli de calciu, 4 mmoli de magneziu, 63 mmoli de clorura, 12 mmoli de fosfat, 20 mmoli de acetat si 20 mmolide propionat )
-Dupa trei luni de dieta lichida de lapte sau substituenti ai acestuia, se observa o diminuare a apetitului viteilor, ceea ce se reflecta asupra ritmului de crestere. Acest aspect este marcat de aparitia starii de constipatie, datorita excesului de grasime, care se combate eficient prin administrarea de bicarbonat de sodiu (cat se poate cuprinde intre trei degete- mare, aratator si mijlociu pe tain sau recipient lapte). De asemenea se pot utiliza substante hepatoprotectoare, renaloprotectoare si stimulenti pentru functia digestiva
-Aparitia anemiei este de obicei determinata de epuizarea rezervelor hepatice de fier, stare care se caracterizeaza pe de parte prin complexele minerale cuprinse in retetele de substituenti (tabelul 278), respectiv prin administrarea altor alimente decat laptele, indeosebi a 8-12 oua zdrobite in gura vitelului (12 oua echivaleaza cu necesarul acumularii a 1 kg masa corporala).
-Tehnica de distribuire a dietei lichide viteilor pentru carne alba, se poate asigura prin supt natural, la galeata sau bineron cu regim controlat de hranire si
prin alimentatoare automate.
Alaptarea naturala se practica la rasele de carne si mai rar la vacile din rasele specializate pentru lapte sau "intermediare". Ca tehnica, in prima luna de viata se asigura accesul viteilor la vaca mama (sau de cca 7 ori pe zii ) dupa care pentru economie de timp, sunt lasati sa suga numai de 2 ori pe zii.
Alaptarea la galeata si mai ales la recipiente prevazute cu tetina este cea mai mult folosita, numarul tainurilor zilnice fiind de 4-5 in prima luna de viata si de 2 ori (rar 3) in continuare. Dupa varsta de 4 saptamani, suprimarea unui tain odata pe saptamana (dumunica seara)nu pare a avea un efect negativ important.
Alaptarea la alimentatoare automate (vezi cap..).Desi procedeul asigura o mai mare productivitate a muncii, nu exista posibilitatea unei reglari directe precise a cantitatii de nutret ingerat. Singurul control posibil consta in stabilirea cantitatilor de substituenti consumate (exprimat in S.U. si energie) si acumularea de masa corporala realizate intr-o perioada de control. In functie de aceste rezultate, se procedeaza la reglarea consumului prin continutul substituentului in S.U. (si energie). De retinut ca pana la varsta de 8 saptamani, vitelul suge la tetina in madie pe zii cca 55-60 minute (cca 15-16 kg )in aproximativ 8 reprize, cu o viteza de ingerare de 40-50 g/sec (260-300 g/minut), in functie de continutul dietei lichide in S.U.
-Tehnica de hranire a viteilor pentru carne alba. In functie de posibilitati si resurse, dieta lichida poate fi pe baza de lapte integral, lapte integral si smantanit, sau substituenti de lapte
-Alimentatia pe baza de lapte integral se utilizeaza sporadic in cazul viteilor proveniti din rasele exploatate pentru productia de lapte si a hibrizilor dintre acestea si rasele de carne, fiind practicata mai mult in cazul viteilor din rasele de carne, indeosebi pentru obtinerea viteilor grei si foarte grei. In general, consumul pentru echivalentul a 1 kg spor mediu zilnic de masa corporala este de 9-11 litri lapte (intre 7-8 litri la viteii valorificati la masa corporala de 80 kg; este intre 9-10 litri pentru cei valorificati la 100-110 kg si de 11-12 litri la cei valorificati la 140-160 kg ), iar schemele de alaptare se intocmesc in functie de durata ingrasarii si a ritmului acumularilor de masa dorite (tabelul 280 ). In cazul viteilor mijlocii, se asigura sporuri medii zilnice de masa intre 1,1-1,2 kg, cu masa de valorificare intre 145-155 kg, randament la taiere 60-61 %, carne in carcasa de calitate superioara, cu continut de 71-72 % continut in apa si 6-7 % grasime.
Alimentatia pe baza de lapte integral si ecremat, se face dupa diferite scheme (tabelul 280 B), cu mentiunea ca introducerea laptelui smantanit se face numai dupa varsta de 30 zile. Nu se recomanda utilizarea unor cantitati mari de lapte ecremat, deoarece duce la obtinerea unor vitei insuficient de grasi, carnea intrunind insusiri calitative inferioare comparativ cu toate celelalte resurse de alimentare folosite.
Alimentatia pe baza substituentilor de lapte, reprezinta tehnica principala pentru producerea de "carne alba", in cazul viteilor proveniti din rasele exploatate pentru productia de lapte si a hibrizilor dintre acestea si cele de carne. In functie de tipul de vitel dorit, se utilizeaza diferite programe de alaptare, cu utilizare de substituenti unici (tabelul 281 ) sau diferentiati pe faze tehnologice (tabelul 278, 279, 282). Se obtin consumuri specifice cuprinse intre 2,3-2,8 UN , in functie de materialul biologic asigurat, de tehnica de hranire si durata. Randamentul la taiere este de 58-64 %, carnea in carcasa de calitate superioara, cu continut in apa de 70-71 % si de grasime de 4-8 %.
Indiferent de tehnica si sistemul de hranire adoptat, se impune respectarea riguroasa a conditiilor de administrare a dietei lichide si ale celor de igiena specifice, care fiind identice cu cele prezentate in capitolul de crestere a viteilor destinati pentru reproductie (cap.), nu revenim asupra lor. Aferent duratei perioadei de ingrasare, a varstei si masei corporale de valorificare, tehnica de producere a "carnii albe de vitel"vizeaza viteii de macelarie usori, mijlocii, grei si foarte grei. Indiferent de tipul de vitel, tehnologia de producere a lor difera numai sub raportul programelor de hranire, celelalte aspecte tehnologice fiind relativ identice. In acest sens, schematizam in continuare principalele lor caracteristici.
-Vitelul de lapte usor,se obtine dupa o perioada de ingrasare de 5-7 saptamani, in functie de ritmul acumularilor medii zilnice de masa realizat, care variaza intre 900-1100g.Tehnica de hranire este in principal pe baza de lapte integral (tabelul 280 A), sau substituenti ai acestuia, insa cu un raport de dilutie in a doua parte a ingrasarii de 1:7-1:8. Consumul de lapte pe kg spor de masa corporala este de 7-8 l. Masa corporala de valorificare este de 70-100 kg, cu randament la taiere de 60-61 %, cu carne de calitate deosebita, insa foarte scumpa.
-Vitelul de lapte mijlociu, are o durata de ingrasare de 10-15 saptamani si realizeaza la valorificare 120-170 kg.Intruneste un numar de programe nutritionale (tabelul 278, 279, 280, 281, 282),dintre care sunt clasice cele cu durata de 12-13 saptamani si masa corporala de 140-150 kg. Se realizeaza acumulari medii zilnice de masa corporala de 900-1250 g, asigura carcase de 75-100 kg si carne de calitate superioara. Consumul de lapte pe kg spor de masa corporala este de 11-12 litri lapte. Desi cu costuri ridicate, datorita insusirilor calitative deosebite ale carnii si ale preferintelor consumatorilor, vitelul mijlociu reprezinta sursa principala pentru producerea de carne alba, pondere care se va mentine si in viitor. In ce priveste tara romaneasca, productia de carne alba a fost in general redusa si se realizeaza numai pe baza de comanda ferma, indeosebi pentru zonele consacrate de agrement si pentru export (tabelul 283 ). Dupa anul 1980, producerea de "carne alba" la noi s-a sistat.
-Vitelul de carne greu,vizeaza producerea unor carcase cantitativ superioare comparativ cu structurile tehnologice redate mai sus. In acest sens, se impune prelungirea duratei de ingrasare la 15-20 saptamani si cresterea masei corporale de valorificare la 170-200 kg, respectiv obtinerea unor carcase de 100-130 kg. Avand in vedere specificul digestiei taurinelor si evolutia acestuia pe perioada de varsta mentionata, ingrasarea numai pe baza de lapte este mai mult decat dificila, ceia ce obliga introducerea in alimentatia viteilor a unor cantitati moderate de nutreturi vegetale, formate din sortimente care sa influenteze cat mai putin culoarea carnii. In toate cazurile furajele vegetale se administreaza sub forma de nutret concentrat combinat granulat (la dimensiunea de 0,5-0,6 cm,de consistenta media), format in mod obisnuit din orz decorticat (tratat sau nu termic), in proportie de 45-60 %, soia 8-12 %, faina de lucerna 20-25 %, lapte praf 10-20 % si alte ingrediente 1-5 %. Daca conditiile tehnologice permit in sezonul de vara se poate folosi nutretul verde de foarte buna calitate (cu structura de cel putin 40 % leguminoase), administrat sub forma palita sau de pasune (la rasele de carne). Ponderea contributiva in nivelul de hranire a viteilor grei se realizeaza in proportie de 85-90 % pe seama dietei lichide, respectiv diferenta pe seama nutreturilor vegetale mantionate.
-Vitelul de carne foarte greu, reprezinta o categorie tehnologica care este la fel menita sa conduca la obtinerea unor carcase mai mari, insa cu insusiri cat mai apropiate ale "carnii albe de vitel". In acest sens, valorificarea viteilor se realizeaza la varsta de 20-26 saptamani si masa corporala de 200-270 kg(cu carcase de 120-160 kg). Tehnica de producere este asemanatoare cu a viteilor grei, cu deosebirea ca ponderea contributiva in nivelul de hranire este de 80-85 % pentru dieta lichida si de 15-20 % pentru nutreturile vegetale (mentionate anterior).
