Ambalarea si etichetarea produselor alimentare

Ambalarea si etichetarea produselor alimentare

Definirea si clasificarea ambalajelor

Din punct de vedere tehnic ambalajul este un material sau un ansamblu de materiale destinat protectiei calitatii si integritatii produselor si facilitarii operatiilor de pe parcursul circuitului tehnic al marfurilor.

Din punct de vedere economic ambalajul este un produs finit care are un anumit cost de productie si care este totodata promotorul operatiei de vanzare a marfurilor.

Clasificarea ambalajelor produselor alimentare se poate face dupa mai multe criterii:

- dupa natura materialului din care sunt realizate: ambalaje din hartie si carton, din lemn, din metal, din materiale plastice, din materiale textile, materiale complexe;

- dupa forma de prezentare: lazi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii, flacoane, tuburi, bidoane, butoaie, canistre, caserole;

- dupa domeniul de utilizare: ambalaje de transport, ambalaje de prezentare si desfacere;

- dupa modul de circulatie: ambalaje refolosibile si nerefolosibile;

- dupa relatia cu mediul inconjurator: ambalaje biodegradabile si nebiodegradabile.

Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor destinate produselor alimentare

Ambalajele pentru produsele alimentare pot fi realizate din mai multe tipuri de materiale acestea diferentiindu-se intre ele prin eficienta protectiei pe care o ofera produselor si costurile de obtinere.

Materialele celulozice detin o pondere de cca 40% in totalul ambalajelor si sunt reprezentate de hartie si carton.

Hartia poate fi netratata (inferioara, obisnuita sau superioara), tratata (cerata, metalizata, acoperita cu polimeri) sau speciala (creponata, anticorosiva).

Cartonul se utilizeaza in urmatoarele variante: carton ondulat simplu, carton tip Pevimax Well (hartie tratata cu un amestec de polietilena, vinil, ceara rezistent la umezeala si grasimi), carton tip Alco-papertex (carton caserat pe o parte cu hartie iar pe cealalta parte cu folie de aluminiu, rezistent la lovire, fisurare, umezeala precum si pretabil la prelucrare), carton caserat cu folie de polietilena asociat cu folie de aluminiu (sistemul Tetra-Pak).

Materiale plastice

Materialele plastice sunt produse sintetice de natura organica, anorganica sau mixta formate din compusi macromoleculari obtinuti prin polimerizare, policondensare sau alte procedee similare si care se pot modela usor la cald sau rece cu sau fara presiune.

Materialele plastice prezinta o serie de avantaje precum diversitate, masa redusa, suplete sau rigiditate, opacitate sau transparenta, posibililitate de reutilizare si reciclare, proprietati igienico - sanitare corespunzatoare insa au un cost de productie relativ ridicat.   

Cele mai utilizate materiale plastice sunt polietilena   (folii subtiri, pungi, folii, saci, dopuri, capace, pahare, recipiente de capacitate mare, lazi, navete, material de umplere), policlorura de vinil (folii si butelii), polistirenul (ambalarea produselor alimentare proaspete sau congelate, preambalarea fructelor si legumelor sau ca material de protectie antisoc si termoizolant), polipropilena (recipiente pentru dulciuri, gustari, lazi de transport), polietilentereftalatul-ul (butelii cu strat de acoperire din latex care impiedica patrunderea oxigenului in bauturile carbogazoase si evacuarea bioxidului de carbon), materiale plastice complexe obtinute prin asamblarea mai multor tipuri de materiale de natura plastica sau de alta natura.

Materialele metalice sunt folosite la ambalarea bauturilor si alimentelor. Costul materialelor este ridicat, in schimb ofera avantajul rigiditatii eliminand riscurile de distrugere in timpul transportului, etanseitate perfecta, impermeabilitate, asigurarea salubritatii produselor. Cutiile metalice sunt supuse unor tratamente moderne pentru combaterea "gustului metalic", a declansarii reactiilor chimice intre produs si metal, dizolvarii metalelor sau decolorarea produsului.

Se utilizeaza pentru ambalare otelul, aluminiul si materialele combinate (material plastic, carton si metal).

Aluminiul manifesta o serie de proprietati deosebite: maleabil, usor, netoxic, impermeabil, rezistenta termica, opacitate

Lemnul si subprodusele sale sunt utilizate frecvent la confectionarea ambalajelor mari de transport rezistente la solicitarile mecanice si la uzura.   

In ambalajele din lemn se formeaza cryptoclimate (microclimate specifice favorabile dezvoltarii microorganismelor si insectelor) de cele mai multe ori degradante ale produselor. De asemenea, lemnul are un continut ridicat in substante organice si anorganice (rasini, substante tanante, uleiuri eterice) care pot influenta caracteristicile organoleptice ale produselor.

Sticla se utilizeaza in general pentru realizarea buteliilor si borcanelor. Este considerata ca material ideal in acest scop deoarece asigura o foarte buna protectie, este impermeabila, inerta din punct de vedere chimic, neexistand riscul declansarii unor reactii chimice cu constituentii produsului, rezistenta la presiuni interne ridicate, permite vizualizarea sau nu a produsului, usor de igienizat, relativ ieftina.

Sticla are dezavantajul greutatii si fragilitatii. Ultimele realizari  de sticla ultrausoara, subtire si rezistenta la socuri mecanice si termice nu au atins productia de masa datorita neeconomicitatii momentane.

Metode moderne (neconventionale) de ambalare a produselor alimentare

Metodele moderne de ambalare a produselor alimentare au la baza tehnologii care permit reducerea consumului de materii prime, cresterea productivitatii muncii, cresterea duratei de conservare si valabilitate a produselor, combinarea diverselor tipuri de materiale in scopul cresterii performantelor ambalajelor, reducerea impactului asupra mediului inconjurator. Ambalarea in vid consta in eliminarea aerului din interiorul ambalajului cu ajutorul unei instalatii speciale. Metoda are drept scop inlaturarea actiunii degradante a oxigenului asupra produsului.

Ambalarea cu gaze inerte (in atmosfera modificata) se realizeaza prin extragerea oxigenului din interiorul ambalajului si introducerea in locul lui a unor gaze inerte (dioxid de carbon, azot).

Dioxidul de carbon este agent bacteriostatic si fungistatic.

Azotul este inert, indor si putin solubil in apa si grasimi; scopul utilizarii sale este reducerea oxidarii grasimilor.

Se practica in special pentru produsele sensibile la actiunea oxigenului care ar putea fi degradate chiar de cantitati foarte mici de oxigen pe parcursul unei pastrari mai indelungate.

Desi oxigenul este in general evitat in procesul ambalarii, exista si cazuri in care este utilizat in amestecuri gazoase. La ambalarea carnii oxigenului mentine culoarea rosie a produsului si impiedica aparitia germenilor anaerobi din genul Clostridium.

Ambalarea cu pelicule aderente consta in plicarea pe produs a unui stat rezistent si impermeabil dintr-un material peliculogen (branzeturi).

Ambalarea in folii contractibile. Folia contractibila este o folie de material plastic, etirata (alungita in momentul fabricarii si care prin incalzire revine la pozitia initiala). In cazul produselor alimentare, se practica ambalarea sub vid in folie contractibila transparenta si inchidere prin termosudare (ambalare tip "skin").

Ambalarea in sistem Cryovac este o varianta imbunatatita a ambalarii in vid. Produsele introduse in pungi din plastic vidate anterior prin aspiratie sunt scufundate timp de o secunda intr-un rezervor cu apa fierbinte (92-97C) ceeace determina contragerea foliei cu 50-80%, etanseizand produsul.

Pungile de tip Cryovac sunt de doua tipuri: pungi termocontractibile multistrat (impermeabile pentru oxigen, gaze sau vapori de apa, rezistenta buna la rupere si strapungere, contractibilitate, transparenta perfecta) si folii termocontractibile din poliolefine (stabilitate dimensionala la variatiile de temperatura, sudare foarte buna, cost rezonabil).

Etichetarea marfurilor alimentare - etichetarea nutritionala

Etichetarea moderna a produselor alimentare presupune transmiterea catre consumatori a unui mesaj bogat si variat de informatii utile, verificabile si usor de comparat, astfel incat sa permita acestora alegerea produselor care corespund exigentelor si posibilitatilor financiare cunoscand eventualele riscuri la care ar putea fi supusi.
Informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa induca in eroare consumatorii la achizitionarea produselor in privinta:
- caracteristicilor alimentului, a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau provenientei sale, metodelor de fabricatie sau de productie;
- atribuirii de efecte sau proprietati alimentelor pe care acestea nu le poseda;
- sugerarii unor caracteristici speciale atunci cand in realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici.

- atribuirii de proprietati medicale alimentelor cu exceptia apelor minerale medicinale destinate persoanelor cu anumite afectiuni sau a alimentelor testate si avizate ca avand proprietati medicale.

Cele mai importante informatii in legatura cu produsele alimentare sunt cele de ordin nutritional care contureaza valoarea biologica a alimentelor respective aportul pentru organism de substante nutritive (trofine) realizat prin consumul acestora.

Declararea continutului in proteine, glucide, lipide, fibre, sodiu, vitamine si saruri minerale precum si a valorii energetice reprezinta etichetarea nutritionala a alimentelor.
 Etichetarea nutritionala nu se aplica la ape minerale naturale sau alte ape destinate consumului uman, integratori dietetici sau suplimente alimentare.

Cea mai recenta reglementare este HG nr.106 din 7.02.02 privind etichetarea alimentelor, aducand imbunatatiri in conformitate cu prevederile directivelor europene:

- introducerea termenului "data durabilitatii minimale" pentru produsele care in timp isi pot pierde caracteristicile specifice fara a deveni periculoase pentru sanatatea consumatorilor;

- introducerea prevederilor privind modul de inscriptionare a "datei durabilitatii minimale" si a "termenului de valabilitate";

- introducerea prevederilor referitoare la indicarea cantitatii din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;

- introducerea elementelor obligatorii de identificare a lotului si modul de inscriptionare a acestuia;

- mentionarea tolerantelor positive si negative premise la indicarea concentratiei alcoolice.
Conform acestei norme etichetele alimentelor trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu:
- denumirea sub care este vandut alimentul;
- lista cuprinzand ingredientele;
- cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
- cantitatea neta pentru alimentele preambalate;
- data durabilitatii minimale sau in cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad inalt de perisabilitate, data limita de consum;
- conditiile de depozitare sau de folosire, atunci cand acestea necesita indicatii speciale;
- numele si sediul producatorului, al ambalatorului sau al distribuitorului; in cazul produselor din import se inscriu numele si sediul importatorului sau ale distribuitorului inregistrat in Romania;
- locul de origine sau de provenienta a alimentului, daca omiterea acestuia ar fi de natura sa creeze confuzii in gandirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienta reala a alimentului;
- instructiuni de utilizare, atunci cand lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzatoare a alimentelor;

- concentratia alcoolica pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2%;
- o mentiune care sa permita identificarea lotului.
Fata de aceste dispozitii sunt stabilite mentiuni suplimentare de etichetare pentru anumite grupe de produse. Se prevede lista cuprinzand alimentele scutite de la indicarea datei durabilitatii minimale, lista cuprinzand alimentele scutite de la obligatia indicarii ingredientelor, lista cuprinzand ingredientele care trebuie inscrise folosind codul E precum si lista categoriilor de ingrediente pentru care numele specific poate fi inlocuit cu denumirea categoriei.