Tesuturi protectoare

Tesuturi protectoare

Asigura protectia organelor vegetale impotriva agentilor externi daunatori din aer, apa si sol; in mica masura indeplinesc si rol de sustinere. Obisnuit sunt localizate la exteriorul plantei; exceptie fac endoderma si exoderma (la radacinile aeriene). Pot fi de origine primara (scufia, rizoderma, exoderma, endoderma, epiderma) sau de origine secundara (suberul).

a) Scufia (de cativa milimetri lungime): protejeaza varful radacinii in regiunea apexului meristematic. Are forma unui degetar, mai gros in portiunea axiala (numita columela), unde se afla aparatul statolitic. Celulele de la baza sunt tinere, cu pereti celulozici; cele de la varf si de la periferie sunt definitive, cu peretii usor suberificati, mor curand si se exfoliaza.

b) Rizoderma: este stratul pilifer al radacinii, avand rol atat protector cat si absorbant. Difera de epiderma prin absenta stomatelor si prin celulele sale cu pereti subtiri, necutinizati.

c) Exoderma (numita si cutis, suberoid, suber primar): protejeaza varful radacinii in regiunea aspra, unde rizoderma cu peri absorbanti s-a exfoliat. Cuprinde 1-4 straturi de celule fara meaturi intre ele, cu pereti usor ingrosati si suberificati, deci moarte la maturitate.

d) Endoderma: stratul cel mai intern al scoartei, fiind tipica la radacina, multe tulpini subterane si acvatice, protejand tesuturile vii ale cilindrului central.

Este formata din celule alungite, cu ingrosari de tip special, numite benzile (punctele) Caspary, ce alcatuiesc un cadru suberificat.

Aceasta structura particulara a endodermei se pastreaza la nivelul regiunii aspre, cu exceptia catorva dicotiledonate si a celor mai multe monocotiledonate; in acest caz, depozitele secundare de suberina (la dicotiledonate) si de lignina (mai ales la monocotiledonate) se depun pe peretii laterali si interni (ingrosare in forma de U, V, C, potcoava) si chiar pe toti peretii (in forma de O), exceptand celulele situate in dreptul polilor xilemici, care raman vii si se numesc celule de pasaj.

e) Epiderma (Pl. XI, fig. 1) protejeaza frunzele, piesele florale, semintele si tulpinile cu structura primara. La nivelul epidermei se pot afla stomate, peri (protectori si secretori), glande, spini, papile etc.

# Celulele epidermice propriu-zise sunt strans unite intre ele, variate ca forma, marime si dispozitie. Vazute din fata au contur poligonal sau neregulat, cu peretii laterali drepti sau ondulati la unele gimnosperme si la dicotiledonate, contur dreptunghiular si cu dispozitie in siruri paralele la monocotiledonate (la multe graminee, in acelasi sir alterneaza celule lungi cu celule sau cupluri de celule scurte. Peretele extern al celulelor epidermice este adesea bombat, mult mai gros, cutinizat, cerificat si, uneori, mineralizat (ca la graminee).

# Perii protectori (trihomii) sunt productii epidermice cu rol protector impotriva insolatiei, reflectand razele solare, impotriva pierderii de caldura noaptea, impotriva frigului si umezelii, impotriva animalelor.

Ca structura, prezinta o parte bazala (pedicel, bulb) aflata intre celulele epidermice si o parte terminala (corp), ascutita sau dilatata, dreapta sau arcuata la varf.

Tipuri de peri tectori (Pl. XI, fig. 2, 3, 4):

- unicelulari: papiliformi, aculeiformi sau foarte lungi; adesea ascutita la varf, cistolitica uneori (canepa - Cannabis sativa, urzica vie - Urtica dioica), protectori si secretori in acelasi timp (urzica vie - Urtica dioica), simpla (ranunculacee, umbelifere, rozacee) sau ramificati (in forma de suveica la micsunea - Cheiranthus cheiri sau de stea la traista ciobanului - Capsella bursa-pastoris);

- pluricelulari: simpli, uniseriati (solanacee, scrofulariacee, multe labiate, unele compozee), ramificati in forma de suveica, ac de busola (multe compozee) sau de stea (catina de rau - Berberis vulgaris, salce mirositoare - Eleagnus angustifolia), arborescent-etajati (lumanarica - Verbascum sp.) sau masivi (ferigi, mac - Papaver, maslin - Olea europaea)

f) Suberul (Pl. XII, fig. 1) (secundar) este format din celule tabulare, paralelipipedice, aplatizate, fara spatii intre ele si care mor repede dupa formarea lor, peretele suberificat impiedicand schimburile cu mediul extern sau cu celulele vecine, deoarece suberina (lipidica) este impermeabila. Aceste celule moarte sunt pline cu aer (uneori si cu tanin), ceea ce explica de ce suberul este atat de usor, fiind numit adesea pluta.

Suberul este prezent la radacini si tulpini in structura secundara (inclusiv rizomi si tuberculi), solzii mugurilor, unele fructe (par - Pyrus sativa); acestuia i se adauga suberul de cicatrizare ce apare la caderea frunzelor si fructelor.

Dupa cum stomatele permit schimburile gazoase la tulpinile tinere cu mediul inconjurator, lenticelele - cai de continuitate in grosimea suberului, joaca acelasi rol pentru tulpina in varsta sau pentru radacina.

Tesuturile situate la exteriorul suberului sunt, fiziologic, izolate de celelalte tesuturi vii si de aceea mor curand. Ele constituie ritidoma (coaja, in sens restrans), care se detaseaza periodic la nivelul unui strat de celule cu peretii putin suberificati sau ramane pe loc daca un asemenea strat nu s-a format; in acest caz, la nivelul ritidomei apar crapaturi, santuri prin care au loc schimburile de gaze.