|
|
|
Metodologia generala de recuperarea in patologia cardiovasculara
Recuperarea sau reabilitarea cardiacilor a fost definita de catre OMS drept un ansamblu de masuri ce au ca obiectiv sa redea sau sa amelioreze capacitatea fizica si mentala anterioara a pacientilor,
permitandu-le sa ocupe prin mijloace proprii un loc cat mai normal posibil in societate.
Este celebru, in aceasta idee, exemplul dat de marele clinician Heberden cu pacientul sau taietor de lemne, care ,,s-a facut bine de angor" taind lemne, deci avand o activitate fizica foarte intensa.
Pe de o parte, inactivitatea fizica si intelectuala poate duce la degradarea starii fizice si intelectuale, indiferent de natura si severitatea bolii cardiace.
Pe de alta parte, activitatea fizica este benefica daca este:
. controlata, progresiva;
. supravegheata;
. diferentiata, in functie de gradul severitatii bolii cardiace.
Restantul functional cardiac trebuie "exploatat" la maximum, lucru care se poate realiza prin programe de recuperare fizica.
Cel mai frecvent, aceasta metodologie s-a aplicat la cardiopatia ischemica cronica si infarctul miocardic acut.
Sunt necesare cateva precizari importante:
- in afara de recuperarea fizica se face si recuperare psihologica;
- starea psihica a bolnavului este aceea care face diferenta intre bolnavi pentru o capacitate de efort cat mai "normala" si reintegrare socioprofesionala.
- sunt necesare si masuri educationale:
. pentru cresterea compliantei la tratament;
. pentru profilaxia secundara a bolilor cardiovasculare.
. Medicina moderna, ajunsa astazi la niste performante extraordinare, considera tehnicile de revascularizare miocardica (bypassul aortocoronarian si angioplastia transluminala percutana) ca masuri importante de recuperare.
. Astazi, chiar boli ca insuficienta cardiaca si cardiomiopatia dilatativa sunt indicate pentru recuperarea fizica.
