|
|
|
IGIENA BUCO-DENTARA LA PACIENTII CU CERINTE SPECIALE
Primul contact al pacientului cu stomatologul se face de regula in conditii de stress, deoarece in majoritatea cazurilor individul apeleaza la serviciile specialistului doar cand prezinta o suferinta exteriorizata prin durere. Intr-o astfel de situatie capacitatea de comunicare a medicului si a asistentei duce la stabilirea colaborarii atat de necesare cu pacientul, cheia succesului terapeutic.
Exista insa pacienti la care apar cerinte speciale, fie din motive psihice, fie din motive de boala sau de alta natura.
Care sunt situatiile in care apar cerinte speciale? Cele mai importante sunt:
prezentarea pentru prima data la tratament;
asistarea infirmilor;
asistarea bolnavilor cronici sau dependenti;
asistarea gravidelor;
asistarea cancerosilor;
asistarea batranilor.
La aceste categorii de pacienti stomatologul trebuie sa se adaptezee situatiei, intervenind in masura posibilitatilor, dupa cum vom vedea in continuare
1. Prezentarea pentru prima data la tratament
De regula este vorba de copii, dar exista si adulti care pot solicita pentru prima data un tratament stomatologic sau care nu au mai fost la specialist din copilarie.
Copiii chiar daca nu au in antecedente o experienta stomatologica negativa vin de cele mai multe ori inspaimantati ia cabinet datorita educatiei defectuoasei»
familie. Ei au auzit de la parinti ca 'au fost la dentist, care i-a chinuit rau de tot' etc. primul contact cu stomatologul fiind sub imperiul fricii si luand dimensiunile unei catastrofe cosmice. Tine de medic ca prin capacitatea lui de sugestionare, prin limbajul bland dar ferm, prin atitudinea sa, sa-i demonstreze micului pacient ca nu se va sfarsi lumea odata cu intrarea lui in cabinet.
Ori cum, asa cum am subliniat deja pe parcurs, prima sedinta se va limita la stabilirea relatiei de comunicare, evitandu-se pe cat posibil orice interventie, Indeosebi dureroasa, daca nu este o urgenta. in sedinta urmatoare copilul va fi invatat tehnica penajului, intotdeauna in prezenta unui parinte, care trebuie sa stie ce i se cere copilului.
O serie de directive generale sunt utile pentru pregatirea pacientului copil (ANDLAW si ROCK, 1987; PINKHAM si colab., 1988):
a) Copilul sa nu astepte in sala.
b) Sa i se vorbeasca spunandu-i pe nume, cu blandete, si cu surasul pe buze, subliniind incantarea medicului de a-l vedea.
c) Sa fie dus in cabinet de mana, ceea ce-i da incredere. in primele sedinte se vor aplica tehnicile de igiena buco-dentara, ceea ce nu-i provoaca dureri.
d) Daca plange sa i se murmure la ureche: 'nu mai plange caci daca plangi nu ma auzi'.
e) Sa nu fie mintit.
f) Intonatia vocii reflectand liniste, fermitate, intelegere e mai importanta decat ce se spune.
g) Trebuie captata atentia pentru a se produce comunicarea si asta inainte de a incepe faza de modificare a conduitei (WRIGHT, STARKEY si GARDNER, 1983).
h) A nu se folosi un limbaj infantil, ci adult cu cuvinte simple.
i) Sa i se explice si sa i se arate tot ce se va face.
j) Sa i se acorde atentie, sa se manifeste interes pentru viata si preocuparile lui, pentru a se simti important.
k) Daca nu deschide gura sa fie intrebat: 'de ce? Nu are nici un dinte in gura?', sau: 'sunt sigur ca ai dinti. Cati ai?' incepand sa numere, medicul are posibilitatea unei inspectii preliminare.
I) Parintii copiilor trecuti de 3 ani vor astepta in sala. Daca un parinte e totusi in cabinet, el nu va fi lasat sa intervina in discutie.
m) Cand se lucreaza cu asistenta, medicul sa converseze cu copilul, acesta trebuind sa fie in centrul atentiei.
in cazul adultilor uneori lucrurile sunt mai complicate. Daca teama de durere este cea care I-a tinut pe pacient departe de cabinet cand nu mai are incotro acesta se prezinta intr-o stare de maxima anxietate. Frica de exacerbarea durerii cu ocazia manoperei terapeutice impune o grija deosebita din partea medicului.
Uneori pacientul poate prezenta o adevarata fobie dentara, ca urmare a unei experiente negative in antecedente, petrecuta de regula in copilarie. La un astfel de pacient trebuie inceput cu reeducarea. Cu ocazia primei vizite se vor face exercitii de relaxare musculara si de respiratie si se vor da instructiuni
referitoare la igiena buco-dentara. Se va face o examinare a extremitatii cefalice fiecare instrument de examinare fiind aratat pacientului, care-l va manipula Discutiile cu pacientul nu se vor duce cu acesta asezat pe fotoliul dentar d-o birou. Pacientul va fi introdus treptat in circuitul terapeutic. Cand se prevede o interventie dureroasa i se vor explica senzatiile ce le va avea si nu va fi luatpy surprindere sau bruscat (KROEGER, 1987). Fiecare interventie terapeutica trebuie explicata, incepandu-se cu cele mai simple.
2. Asistarea infirmilor
Ne referim in speta la orbi si la surdomuti.
Orbii pot folosi auzul, simtul tactil, mirosul si gustul pentru explorarea odontologica. Acestor pacienti li se pot descrie procedurile terapeutice, ei putand pipai aparatura si instrumentarul. Instrumentele vor fi pipaite cu grija, pentru am se intepa sau taia. Dupa pipaire aparatura va fi desinfectata iar instrumentele vor fi schimbate cu altele sterile.
Pentru insusirea tehnicilor de igiena buco-dentara se va face uz de instructajul verbal, asociat cu mirosul si gustul. in felul acesta pacientul va recunoaste o anumita pasta de dinti, apa de gura etc.
Surdomutii pot sa citeasca cuvintele dupa miscarea buzelor, ii consecinta, medicul sau asistenta cand li se adreseaza vor sta in fata ior pronuntand cuvintele clar si raspicat. Sigur ca idealul ar fi ca cineva din personal sa cunoasca limbajul semnelor.
in ce priveste igiena buco-dentara, instructajul se poate face recurgand la texte si la imagini care pot suplini vorbirea. Surdomutii vor adresa intrebarile» scris, putandu-li-se raspunde de aceeasi maniera sau verbal cu conditia amintii de a se vorbi rar, accentuandu-se miscarile de pronuntare a fonemelor.
Este bine de stiut ca surdomutii sunt mult mai nervosi decat orbii, mol» pentru care pot sa apara dificultati in comunicare.
3. Asistarea bolnavilor cronici sau dependenti
Aici, intra in discutie pacientii spitalizati pe timp indelungat, cei internati in azile si chiar unii pacienti care stau la domiciliu insa sunt handicapati.
Asistenta de igiena buco-dentara va trebui sa invete personalul sau membrii familiei cum sa asigure igiena buco-dentara a bolnavului. Tehnicile» varia in functie de situatie. Daca bolnavul la pat poate face unele miscari el poate practica tehnicile de igiena fiind ajutat: i se va sprijini capul Fn pozitie sezanda, i se va pune in fata un lighenas si i se va oferi peria cu pasta gata pregatita. Daca bolnavul este imobilizat i se va face curatirea dintilor de catre cineva din personal sau din anturaj, prin periaj cu paste putin spumante. Partile moi vor fi sterse cu comprese inmuiate intr-un colutor sau intr-o apa de gura. Oricum, se va avea grija sa nu se introducamari cantitati de lichid in cavitatea bucala a bolnavului, pentru a nu fi aspirate. in prealabil, buzele vor fi vaselinale ca sa nu se produca ragade.
Daca bolnavul este inconstient dintii vor fi curatati cu o perie umectata in apa sau in solutie de bicarbonat de sodiu. Daca folosirea periei de dinti e contraindicata pentru ca ar putea provoca hemoragii, se vor folosi comprese infasurate in jurul degetului.
in cazul purtatorilor de proteze acestea vor fi curatate zilnic iar noaptea vor fi scoase din gura (WOODALL si colab., 1992).
Institutiile medicale pentru bolnavi cronici si azilele trebuie sa aiba un cabinet stomatologic in care un specialist va acorda ingrijirile necesare bolnavilor. Bolnavii transportabili pot fi dusi intr-un serviciu de specialitate pentru efectuarea unc interventii mai laborioase. Cei imobilizati la pat indiferent ca sunt in spital sau la domiciliu vor fi tratati recurgandu-se la o aparatura mobila. Bineinteles ca la acestia se vor rezolva doar urgentele.
Atat personalul spitalicesc cat si apartinatorii trebuie sa stie ca starea satisfacatoare a aparatului dento-maxilar influenteaza pozitiv starea generala a bolnavului. Pentru asigurarea igienei acestuia in spitalele pentru cronici si in azile trebuie sa existe urmatoarele:
a) Pentru pacientii cu dinti naturali; perie de dinti, fir de matase, colutorii, tablete revelatoare de placa.
b) Pentru pacientii cu proteze: perie pentru proteza, tablete pentru curatire, recipient pentru pastrarea protezei, periute bucale.
c) Pentru pacientii cu dinti si cu proteze partiale: combinarea articolelor anterioare.
Bolnavii cronici vor fi examinati periodic de catre un stomatolog.
4. Asistarea gravidelor
Gravidele trebuie sa intretina o igiena riguroasa a cavitatii bucale, sarcina putand agrava anumite afectiuni preexistente (boala paradontala). Greturile si varsaturile pot ingreuna aplicarea tehnicilor de igiena. Fn plus, varsaturile provoaca o aciditate temporara care face ca dintii sa fie mai susceptibila fata de atacul chimic.
in primul trimestru de sarcina fatul este foarte vulnerabil, administrarea anumitor medicamente sau iradierea fiind nocive atat pentru mama cat si pentru fat.
in afara de profilaxie orice tratament stomatologic se va amana pana in trimestrul doi de sarcina sau dupa nastere. Fac exceptie situatiile de urgenta.
Nu trebuie uitat ca in ultima perioada de sarcina fatul exercita presiuni asupra venelor abdominale mari, provocand blocarea intoarcerii venoase de la nivelul extremitatilor inferioare cand pacienta e in pozitie culcata. in felul acesta poate rezulta hipotensiune si sincopa, motive pentru care gravida nu trebuie tinuta mult timp in fotoliul dentar.
Pentru efectuarea unor interventii de specialitate in trimestrele doi si trei se poate practica anastezia locala, fara vasoconstrictoare. Sunt contraindicate in schimb analgezia cu protoxid de azot si anastezia generala. Pentru administrarea oricarui tip de analgezic, sedativ sau antibiotic stomatologul va cere avizul obstetricianului.In trimestrele trei si patru se pot face radiografii dar numai cand este strict necesar, expunandu-se doar regiunea in cauza, pacienta fiind protejata de sortul cu plumb (GIER si JANES, 1983).
in toata perioada de sarcina se va insista asupra regimului alimentar echilibrat (WILLIAMS, 1982). Alimentatia echilibrata si rationala are efect profilactic asupra fatului asigurand dezvoltarea normala a dintilor sai.
5. Asistarea cancerosilor
SILVERBERG si LUBERA au aratat ca in 1987 in SUA au fost aproximativ 965.000 de cancerosi din care 30.000 aveau o forma de cancer bucal.
Depistarea precoce a neoplasmului imbunataseste procentajul de supravietuire. De aceea este important ca medicul sau igenista sa educe pacientii sa-si autoevalueze starea cavitatii bucale pentru a sesiza orice proces anormal in faza precoce. Se va insista asupra importantei controalelor stomatologice efectuate cu regularitate.
E posibil ca in cabinet medicul sa aiba de a face cu pacienti pregatiji pentru un tratament oncologic sau cu pacienti care au trecut printr-un astfel de tratament. El trebuie sa desfasoare o activitate prin care pacientul sa-si pastreze dintii, prevenindu-se complicatiile bucale care pot surveni ca rezultat al tratarii cancerului.
Problemele bucale legate de tratamentul cancerului
Radioterapia cancerului localizat la cap si gat afecteaza adesea glandele salivare provocand xerostomia. Tulburarile apar la 7-10 zile dupa inceperea tratamentului, fiind in majoritatea cazurilor ireversibile (SULLIVAN si FLEMING, 1986; YASKO si GREENE, 1987). La unii indivizi se reinstaleaza partial functia salivara la 6-12 luni dupa tratament (FAY si O'NEAL, 1984).
Alteratiile salivare creeaza probleme pacientului, cea mai grava fiind caria agresiva (rampant caries).
Xerostomia se trateaza prin folosirea salivei artificiale si prin spalarea frecventa cu apa sau cu ser fiziologic. Bolnavul isi poate prepara singur saliva artificiala amestecand 240 ml de apa cu 5 picaturi de glicerina intr-o sticluta prevazuta cu spray (BARKER si colab., 1982). El mai poate folosi un lubrifiant pe baza de apa (de exemplu, lanolina hidrica). Nu se va utiliza vaselina deoarece este anhidra si va agrava uscaciunea.
Se va indica o dieta speciala cu alimente bogate in apa, ceea ce va usura masticatia si deglutitia. Pacientii vor bea multa apa (YASKO si QREENE, 1987),
Caria dentara prin iradiere poate sa apara ca o combinatie intre:
alterarea culorii (culoarea inchisa) fara demineralizare aparenta;
caria cervicala care poate submina dintele si
- caria ce incepe pe suprafetele cuspizilor sau pe marginile incizale. Factorul primar in aparitia cariei agresive il constituie xerostomia, datorita
suprimarii rolului protector al salivei. Radioterapia provoaca si o modificarea florei bacteriene din cavitatea bucala, favorizand dezvoltarea streptococului mutans. Intervine si modificarea dietei, prin ingestia alimentelor bogate in hidrati de carbon, care sunt mai usor digerabile.
Prevenirea cariei agresive necesita un program riguros de igienica buco-dentara stricta si de fluorizare zilnica. Pacientul trebuie sa stie cum se elimina placa. La cei cu igiena buco-dentara defectuoasa stomatologul trebuie sa aiba in vedere extractia dintilor compromisi pentru a evita complicatiile ulterioare tratamentului oncologic.
Se va folosi zilnic un gel topic cu fluor, sub forme de NaF 1%, fluorurade staniu 0,4% sau fluorura de fosfat acid 1,23% (SCHWEIGER si SALCETTI, 1986; ROTHWELL, 1987). Gelul va fi aplicat cu ajutorul lingurilor individuale din acrilat. dupa spalarea dintilor, mentinandu-se timp de 5-10 minute. Dupa indepartarea lingurii pacientul va scuipa si nu va bea sau manca timp de 30 minute
Osteoradionecroza este cea mai grava complicatie a radioterapiei.
Preventia ei trebuie sa-nceapa inaintea tratamentului. Trebuie eliminate infectiile preexistente si controlate toate situatiile capabile sa provoace infectii ale tesuturilor dure sau moi.
Daca apare osteoradionecroza, aceasta trebuie sa fie tratata cat mai conservator. Pe langa antibioterapie se va mentine o buna igiena buco-dentara.
Pierderea perceperii gustului este un efect colateral al radioterapiei, care poate sa apara in a doua saptamanade tratament, prin lezarea bufonilor gustativi si a microvilozitatilor linguale. in multe cazuri aceasta alterare e trecatoare. Pierderea perceperii gustului duce la micsorarea apetitului si la nutritie deficitara.
La unii pacienti, administrarea de sulfat de zinc (tablete de 220 mg) de doua ori pe zi amelioreaza senzatiile gustative (SILVERMAN si THOMPSON, 1984).
Iradierea ATM si a muschilor masticatori poate provoca fibroza musculara si trismus cu limitarea deschiderii gurii, ceea ce ingreuneaza procedeele de igiena. Se vor face exercitii de deschidere a gurii.
Chimioterapia cancerului comporta si ea riscuri. Controlul infectiilor este cel mai important, deoarece jumatate din decese sunt provocate de infectii (McELROY, 1984). Infectiile sunt rezultatul scaderii capacitatii de apararea organismului ca urmare a depresiunii functiei medulare osoase, cu micsorarea numarului de leucocite. Leziunile mucoasei bucale permit patrunderea germenilor patogeni in torentul circulator.
Dintre micoze infectia cu candida e cea mai frecventa. Pentru tratament se vor folosi nistatinul, ketoconazolul sau clotrimazolul (SILVERMAN si colab., 1984).
Herpesul simplu este infectia virala cea mai des intalnita, afectand zone intinse din cavitatea bucala si tesuturile invecinate (VUOLO, 1987).
fn fine, infectiile cu germeni grampozitivi si negativi sunt de asemenea frecvente.
Pentru prevenirea infectiilor inaintea chimioterapiei se va face detartrajul si tratamentul odontal si parodontal adecvat, sub protectie de antibiotice daca e cazul.
O alta complicatie a chimioteratiei e reprezentata de tendinta la hemoragii, prin scaderea numarului plachetelor sanguine (trombocitelor). Hemoragia poate fi spontana sau poate sa apara cu ocazia detartrarii. Traumatismele si leziunile provocate de dintii mobili, restaurari protetice incorecte, leziuni carioase etc, pot duce la hemoragie.
Pentru prevenirea hemoragiilor vor fi eliminate toate suprafetele neregulate din cavitatea bucala. Se vor confectiona linguri individuale acrilice pentru aplicarea gelurilor fluorate si a agentilor hemostatici la nevoie.
Cei cu proteze nu le vor purta decat in caz de forta majora, indepartan-du-le noaptea pentru a nu irita tesuturile moi (KING si MARTIN, 1983).
Tratamentul hemoragiei se va face prin tamponament si cu bureti imbibati in hemostatice topice (Gelfoam, Surgicel, Trombostat) aplicati in lingura individuala.
Mucosita este o inflamatie a mucoasei bucale care se produce in cursul chimioterapiei si radioterapiei. Formele usoare se manifesta prin eritem, leucoplazie sau placi albicioase. Formele grave se caracterizeaza prin ulceratii si sfacelarea tesuturilor necrotice.
Pentru prevenirea ei pacientul va fi instruit sa evite alimentele fierbinti, picante, acide, tutunul si alcoolul. Se vor evita colutoriile comerciale cu alcool, fenol sau astringente (WESCOTT, 1985).
O influenta buna o are irigarea cu amestec de sare, bicarbonat de sodiu si apa calduta. S-a recomandat si peroxidul de hidrogen 0,5% pentru clatirea gurii, dar nu trebuie folosit sistematic deoarece irita tesuturile moi si are potential carcinogenetic (McCLURE si colab., 1987).
Pentru usurarea ingestiei si pentru igiena buco-dentara s-au recomandat:
solutia de hidroclorura de diclonina 0,5% si hidroclorura de difenhidromina 0,5% in ser fiziologic, aplicata topic pe leziuni (VVRIGHT, 1985);
- parti egale de lidocaina vascoasa 2% cu difenhidramina (12,5 mg/ 5 ml) si o suspensie orala de magneziu si alumina (VVRIGHT, 1985);
colutoriu cu xilocaina vascoasa in solutie 1:2 cu solutie salina (LOWE, 1986);
- solutia de diclona 0,5%.
Xerostomia apare si-n cazul chimioterapiei dar dispare odata cu incetarea tratamentului.
Educarea pacientilor cu cancer
Sarcina cea mai importanta a igienistei buco-dentare in ce priveste pacientii care vor fi supusi tratamentului oncologic este educarea si motivatia. Ea trebuie sa informeze pacientul asupra posibilelor efecte secundare bucale ale tratamentului, subliniind faptul ca nu toti bolnavii fac complicatii.
Pacientii cancerosi trebuie sa inteleaga importanta preventiei pentru reducerea complicatiilor orale si pentru mentinerea sanatatii bucale si generale (ENGELMEIER, 1987).
Este prudent ca instructiunile verbale sa fie date si altui membru al familiei iar pacientului sa-i fie date si in scris. inaintea tratamentului oncologic pacientul trebuie sa-si insuseasca programul de control al placii si periajui santului gingi-val prin metoda lui BASS. Dupa eliminarea placii se vor face masaje digitale ale tesuturilor moi gingivale pentru ameliorarea circulatiei. Se va intrerupe folosirea periei de dinti la primul semn de hemoragie, dintii curatindu-se cu comprese infasurate in jurul unui deget, umectate in solutie de bicarbonat de sodiu.
Protezele vor fi spalate in fiecare seara cu o perie rigida si se vor introduce intr-o solutie de curatire, dupa care vor fi clatite bine cu apa.
Pacientul va consulta periodic stomatologul pentru a putea fi depistate afectiunile ce pot sa apara pe parcurs.
.6. Asistarea batranilor
Asistarea stomatologica a batranilor este de mare importanta deoarece numarul lor este in continua crestere in majoritatea tarilor civilizate. Din pacale batranii nu solicita sistematic asistenta stomatologica din diverse motive: costol ridicat, lipsa de respect si consideratie din partea medicului, ideea ca problemele lor stomatologice sunt consecinta inevitabila a imbatranirii etc. Ori, problemele stomatologice ale batranilor sunt la fel de importante ca ale oricarui individ, ele izbindu-se in plus de o serie de dificultati generate de starea de sanalatei varstnicilor.
Batranii nu reprezinta un grup omogen, asa cum s-ar parea la prima vedere. Din acest motiv ei trebuie tratati individualizat, ca orice pacient.
WARREN si BLANDFORD (1985) au descris imbatranirea ca o 'scadere progresiva si lenta a rezervelor fiziologice in cursul careia organismul pierde partial capacitatea de adaptare'.
Batranetea presupune o interactiune complexa intre modificarile fiziologice ce se produc si bolile legate de varsta. Bolile cronice ale batranilor! fac mai vulnerabili. Dementele senile, de exemplu, nu sunt consecinta normali a imbatranirii, ci se datoresc bolii lui Alzheimer.
Care sunt bolile obisnuite ale batranilor?
Bolile cardiopulmonare, inclusiv cardiopatia valvulara pot exista li peste 70% din batrani (WOODALL si colab., 1992). Igienista trebuie salieii alerta, deoarece inaintea tratamentului stomatologic trebuie facut un consult medical si o premedicatie cu antibiotice.
Daca pacientul urmeaza un tratament cu anticoagulante va trebui consultat medicul sau curant inaintea efectuarii unei interventii stomatologice care ar putea provoca o hemoragie. Este bine ca in prealabil sa se determine timpul de sangerare si de coagulare.
O alta boala frecvent intalnita este hipertensiunea arteriala. Batranii cu presiunea sistolica mai mare de 160 si cu cea diastolica peste 95-100 trebuie trimisi la specialist. in caz de hipertensiune grava tratamentul stomatologic va fi temporizat pana cand boala e sub control. A nu se uita ca medicatia antihipertensiva provoaca efecte secundare, cum este xerostomia si hipertensiunea ortostatica.
Afectiunile nervoase (ictusul, boala Parkinson, boala lui Alzheimer) pot provoca paralizii sau pot afecta capacitatea de intelegere a pacientului, ceea ce impune o atitudine speciala din partea igienistei, care trebuie sa-si adapteze instructajul posibilitatilor de intelegere ale pacientului. Uneori, trebuie instruit un apartinator asupra modalitatilor de aplicare a tehnicilor de igiena buco-dentara.
Fata de cei cu accidente vasculare cerebrale care primesc un tratament cu anticoagulante se va adopta o atutudine speciala, asa cum am amintit mai sus.
Parkinsonienii pot avea dificultati la ingestia alimentelor si la spalatul pe dinti.
Bolile reumatismale, ca artrita si osteoporoza, impun de asemenea o atentie deosebita.
Artrita afecteaza capacitatea individului de a efectua unele tehnici de igiena buco-dentara. Celor cu osteoartrita grava trebuie sa li se faca premedicatie cu antibiotice, dupa prealabilul consult cu medicul lor curant.
Bolnavii cu osteoporoza au dificultati de sedere si nu pot ramane in pozitie mult timp. Se va tine cont de aceasta in programarea sedintelor de tratament.
Surditatea este o alta afectiune ce survine frecvent la batrani ca si tulburarile de vedere. Pentru comunicarea cu astfel de pacienti se va tine cont de recomandarile facute in subcapitolul 27.2.
Pe langa bolile batranilor trebuie avuta in vedere si medicatia acestora. Multi varstnici iau cate 3-4 medicamente pe zi (SHAPIRO, 1986), ei fiind mai susceptibili la interactiuni farmacologice adverse. Din acest motiv, antecedentele si istoricul pacientului sunt de importanta capitala, stomatologul trebuind sa ia legatura cu medicul curant atunci cand este cazul.
Problemele psihologice ale senectutii
Batranii au un psihic aparte generat de factori multipli: pierderea celor dragi, a prietenilor, a serviciului precum si a propriei independente. Toate acestea pot duce la pierderea identitatii si la aparitia anxietatii, a frustrarii, a confuziei si depresiunii, instalandu-se un comportament infantil.
Pentru a contracara aceasta regresiune psihica practicianul si igienista trebuie sa-i inspire incredere pacientului pentru a-i castiga cooperarea si respectul. Pacientul trebuie sa aiba impresia ca tine sub control deciziile legate de tratamentul sau stomatologic. El trebuie stimulat in gasirea de noi motivatii si in punerea in practica a initiativelor sale. De asemenea, pacientul trebuie sa se simta util, pentru a nu avea sentimentul inferioritatii. in cabinet, el nu va fi ignorat
purtandu-se discutiile cu un apartinator, ci i se va acorda toata atentia. Batranii simt nevoia contactului social. Ca atare, medicul va asculta cu rabdare tot ce-i spune pacientul, aratandu-se interesat de problemele sale. Daca percepe lipsa de interes a medicului, batranul devine introvertit, compromitandu-se comunicarea.
Necesitatile stomatologice ale batranilor
Datorita progreselor inregistrate in terapia odontala tot mai multi varstnici au dinti naturali in gura, ceea ce inseamna ca necesita ingrijiri de specialitate, ingrijiri necesita si purtatorii de proteze totale sau partiale, ei trebuind sa fie consultati periodic in vederea examinarii tesuturilor moi si pentru a intari instructiunile legate de intretinerea lucrarii protetice si a igienei bucale.
Tesuturile parodontale ale batranilor sunt mai susceptibile la inflamatie. La ei placa se acumuleaza mai repede, aparand gingivite mai grave ca la alte categorii de pacienti.
PAGE (1984) considera ca manifestarile parodontale la varstinici arii rezultatul efectului cumulativ, nu al unei susceptibilitati crescute. Intervin cu siguranta si dificultatile legate de aplicarea tehnicilor de igiena datorita unor boli (artrita, accident vascular) sau datorita faptului ca varstinicii nu inteleg importanta tratamentului preventiv.
Caria dentara face ravagii si la batrani (BANTING, 1984). Cea cu localizare coronara este o carie secundara, nu primara.
La varstnici e frecventa caria radiculara datorita expunerii radacinilor ca rezultat al pierderii insertiei epiteliale, intalnindu-se in special la molarii mandibulari (BECK, 1984). Etiologia cariei radiculare nu e stabilita dar se pare ca la baza stau interactiunile dietei si placii bacterien (WOODALL si coiab,, 1992).
Prevenirea cariei radiculare se face prin indepartarea placii bacteriene, Fluorul are de asemenea efecte favorabile (SEICHTER, 1987), folosindu-se aplicatiile topice. Cel mai important mijloc preventiv il constituie insa profilaxia parodontopatiilor.
Cancerul bucal este a doua cauza de deces la batrani, dupa cardiopatie. El apare mai frecvent la barbati (2:1), limba situandu-se pe primul loc in ce priveste localizarea.
Igienista va educa batranii in vederea prezentarii la controale periodice, ceea ce permite depistarea precoce a leziunilor.
Igiena buco-dentara la varstinici
Programarea pacientilor varstnici trebuie facuta in functie de starea lor de sanatate. In principiu, vor fi programati la jumatatea diminetii, cand rezervele [or de energie sunt maxime (WOODALL si colab., 1992).
Pacientii cu debilitate fizica, cu probleme medicale grave sau cu perioade scurte de atentie vor fi programati la consultatii care dureaza putin, tinandu-se cont de orele de alimentatie care trebuie respectate, indeosebi in cazul diabeticilor. Pacientii cu artrita vor fi chemati in ultimele ore ale diminetii pentru a se 'incalzi' inaintea consultatiei stomatologice. in fine, pacientii care sunt adusi de insotitori vor fi programati in functie de timpul acestora.
Antecedentele si istoricul sunt primele date care trebuie culese. in felul acesta se stabileste si relatia de comunicare cu pacientul. Pe baza lor se va lua legatura cu medicul curant pentru a se stabili daca exista vreo contraindicase in ce priveste tratamentul odontal.
Examinarea bucala se va face cu delicatete, tinandu-se cont de fragilitatea tesuturilor orale. Pacientul trebuie invatat cum sa-si examineze singur structurile orale. Trebuie insistat asupra necesitatii controalelor periodice, mai ales la edentati care ar putea crede ca nu au nevoie de tratament stomatologic (WOODALL si'colab., 1992).
Educatia preventiva este deosebit de importanta la batrani. Trebuie elaborate strategii pentru prevenirea cariei si parodontopatiilor. Batranul trebuie constientizat asupra modificarilor patologice care pot sa apara, folosindu-se o terminologie simpla.
Tehnicile motivationale trebuie sa insiste asupra aspectelor pozitive ale starii de sanatate si nu asupra starii de boala si a temerilor pacientului.
Batranii trebuie abordati pornind de la premiza ca sunt inteligenti, capabili st responsabili, ceea ce le mareste increderea in sine. Se vor face demonstratii de igiena in gura pacientului, care va fi pus sa le repete sub supravegherea igienistei. Aceasta trebuie sa urmareasca progresele inregistrate de pacient deoarece inlocuirea unor practici vechi cu altele noi nu e usoara, mai ales la varsta senectutii. La pacientii cu artrita si cu dexteritate limitata firul de matase va fi folosit aplicat pe suport. Tot la ei sunt utile periile dentare electrice.
Planificarea tratamentului se va face prin evaluarea urmatorilor factori (GORDON si SULLIVAN, 1986):
a) Cum afecteaza situatia dentara actuala calitatea vietii pacientului.
b) Daca situatia actuala e posibil sa se amelioreze, sa se inrautateasca sau sa ramana stationara fara tratament.
c) Dorinta pacientului de a fi tratat.
d) Problemele medicale sau stomatologice aditionale ce pot sa apara ca rezultat al tratamentului.
e) Perioada necesara pentru a duce la bun sfarsit tratamentul.
f) Limitele stomatologului din punct de vedere tehnic, echipa si acces la pacient
Profilaxia dentara. Detartrajul constituie o latura importanta a tratamentului preventiv la batrani. Aspectul estetic este tot atat de important la varstnici ca si la tineri, putand fi invocat ca motivatie in preventia stomatologica.
In ce priveste fluorul, acesta se va aplica indeosebi la pacientii cu carii primare, secundare sau radiculare. Se prefera aplicatiile topice, captarea torului pe suprafata radiculara fiind mai accentuata ca in smalt (WOODALL si colab, 1992).
Intervalele sedintelor de igienizare depind de starea parodontiului, de capacitatea pacientului de a controla placa si de posibilitatile de a ajunge la cabinet. Intervalul intre doua sedinte nu trebuie sa depaseasca 3 luni.
