Cuvant despre medicina revolutionara

Cuvant despre medicina revolutionara

Ne aflam la o aniversare poate banala pentru unii, la doar una din sutele de actiuni publice prin care poporul cubanez isi celebreaza zilnic libertatea, progresul legilor revolutionare si inaintarea pe drumul independentei totale. Insa aceasta aniversare are o semnificatie deosebita pentru mine.
Cred ca toata lumea stie ca eu mi-am inceput cariera ca medic. Asta a fost cu multi ani in urma. Insa, pe cand eram medic si chiar mai inainte de asta, pe cand doar studiam medicina, majoritatea principiilor pe care le am astazi, ca revolutionar, lipseau din bagajul meu de idealuri. Ca oricare din voi, nu imi doream decat un singur lucru: sa fiu un invingator.
Visam sa devin medic sau om de stiinta faimos, imi doream sa muncesc nebuneste pentru a descoperi cine stie ce lucru care, apoi, ar fi ajutat intreaga planeta si, nu in ultimul rand, mi-ar fi adus mult dorita faima. Eram, ca majoritatea dintre noi, doar un produs tipic al societatii in care traiam.
Insa, dupa ce am absolvit studiile, datorita conjuncturii speciale si, poate, si datorita firii mele, am inceput sa calatoresc un timp in intreaga America si, astfel, sa ma familiarizez cu modul de viata pe care l-am intalnit. Pot spune ca, in afara de Haiti si de Santo Domingo, am vazut toate celelalte tari ale Americii Latine.
Calatorind in imprejurarile acelea, intai ca student si mai apoi ca medic, am fost nevoit sa am contact direct si cu saracia, cu foametea, cu bolile, cu neputinta parintilor de a-si trata copiii din cauza lipsei banilor, cu haosul creat de foametea continua si de suferinta. Se mergea pana intr-acolo incat un parinte accepta pierderea propriului copil ca si cum ar fi fost un accident banal al sortii, asa cum se intampla adesea si in clasele de jos ale tarii noastre.
Am realizat atunci ca exista un lucru cel putin la fel de important ca faima sau ca cine stie ce descoperire stiintifica sau medicala. Si acest lucru este ajutorul pe care-l poti da celor din jurul tau.
Continuam insa, asa cum facem toti, sa raman doar un produs al societatii in care traiam, desi imi doream sa-i ajut, prin propriile-mi eforturi, pe cei din jurul meu. Calatorisem deja foarte mult, ma aflam in acea perioada in Guatemala- Guatemala lui Arbenz- si atunci am inceput sa scriu o serie de insemnari privind atitudinea pe care ar trebui sa o aiba un medic revolutionar. Am facut deci o analiza pentru a vedea de ce anume ar avea nevoie un viitor medic revolutionar.
Apoi a inceput lupta, o lupta surda dusa de United Fruit Company, Departamentul de Stat si Foster Dulles- de fapt toti o apa si un pamant- si de a lor marioneta, pe nume Castillo Armas. O lupta incununata de succes caci oamenii de atunci nu ajunsesera la maturitatea locuitorilor de azi ai Cubei. Si, intr-o buna zi, de fapt o zi ca oricare alta, am hotarat sa iau calea exilului sau, mai bine zis, mi-am luat zborul dintr-o tara care nu e a mea: Guatemala.
In acea clipa am realizat insa esentialul: pentru ca cineva sa devina medic revolutionar, sau macar pentru ca cineva sa se poata numi revolutionar, trebuie sa aiba loc o revolutie!
Caci actiunile individuale, izolate, indiferent de puritatea ce le anima, sunt zadarnice, iar dorinta de a-ti da viata pentru nobile idealuri nu are rost atata timp cat lucrezi singur, aiurea, in cine stie ce coltisor al Americii, luptand impotriva guvernelor potrivnice si a conditiilor sociale ce stau in calea progresului.
Insa, pentru a crea o revolutie ai nevoie de ceea ce exista din plin in Cuba: mobilizarea exemplara a intregului popor care, stiind sa-si foloseasca atat armele cat si solidaritatea, a reusit sa inteleaga de acum care este valoarea armelor si a solidaritatii.
Astfel ajungem la esenta problemei cu care ne confruntam acum. In zilele noastre un individ are, in sfarsit dreptul si chiar datoria de a fi, intai de toate, un medic revolutionar- adica o persoana ce-si pune intreaga pregatire profesionala in slujba revolutiei si a poporului.
Insa din nou apar vechile intrebari: cum poate cineva, in zilele nostre, sa duca la bun sfarsit o activitarte de asistenta sociala? Cum se poate uni aspiratia individuala cu trebuintele societatii?
De aceea trebuie acum sa ne revizuim atitudinile, vietile chiar, tot ceea ce am facut si am gandit, fie ca suntem medici sau avem orice alta functie in cadrul sanatatii publice, inainte de a face o revolutie.
Toate acestea trebuie facute cu un deosebit spirit critic pentru a putea, in final, ajunge la concluzia ca mare parte din ceea ce am gandit sau am simtit candva va trebui sa punem deoparte, intr-o arhiva, pentru a putea da nastere unui nou tip de om. Daca fiecare dintre noi se va stradui sa perfectioneze acest nou tip uman poporul va crea si el mai usor acest tip ce va reprezenta Cuba de maine.
As dori sa subliniez pentru dumneavoastra, locuitori ai Havanei ce sunteti prezenti aici, urmatoarea idee: in Cuba este pe cale a se naste un nou tip uman, un tip pe care poate nu-l vom putea aprecia chiar cum se cuvine aici, in capitala, dar care poate fi intalnit in orice coltisor al tarii.
Aceia dintre dumneavoastra care au fost pe 26 iulie la Sierra Maestra, cred ca au observat doua lucruri total necunoscute pana atunci. Ma refer in primul rand la acea armata cu sape si tarnacoape, o armata pentru care mandria suprema este sa defileze, cu sapele si tarnacoapele ridicate, la festivalurile patriotice din Oriente in vreme ce camarazii lor, militarii, marsaluiesc cu pustile.
Insa acolo, la Sierra Maestra, mai era ceva, ceva mult mai important. Ati vazut poate acolo copii a caror constitutie parea a fi cea a unora de 8 sau 9 ani, cu toate ca majoritatea aveau 13 sau 14 ani. Erau cei mai autentici copii din Sierra Maestra, cei mai veritabili fii ai foametei si saraciei. Acestia sunt creaturile malnutritiei!
In aceasta Cuba amarata, ce are patru sau cinci canale TV si sute de posturi radio, cu toate cuceririle stiintei moderne, se intampla ca, atunci cand acei copii vin la scoala pentru prima oara, cand soarele inca nu apuca sa rasara, si vad becurile electrice luminand, acei copii exclama ca vad stele ce stralucesc, noaptea, foarte jos. Insa acei copii, pe care uneori poate i-ati vazut, primesc apoi, in scoli, cunostinte diverse (invata sa citeasca sau invata diverse meserii) care, de multe ori, se incheie cu stiinta deosebit de dificila a modului in care poti deveni revolutionar.
Acestea sunt noile tipuri umane ce apar in Cuba. Ei s-au nascut in zone izolate, ca de pilda Sierra Maestra, sau in centre agricole sau muncitoresti. V-am spus toate acestea fiindca au mare legatura cu tema discutiei noastre de azi, cu modul in care un medic sau un alt practicant al medicinei se poate integra intr-o miscare revolutionara.
Din realizarile medicinei sociale ce s-au petrecut in Cuba pana in prezent vreau sa mentionez hrana si educatia tinerilor, antrenarea armatei si responsabilitatea de a imparti pamanturile ce apartineau fostilor proprietari, celor ce muncesc zilnic pe acele ogoare fara a se putea insa bucura de roadele muncii lor.
Regula de baza necesara pentru a putea lupta impotriva bolilor este crearea unui trup rezistent. Nu ma refer la crearea unui trup rezistent prin interventia iscusita a unui medic asupra unui organism neputincios ci, mai curand, la nasterea unui trup rezistent prin munca unei intregi colectivitati asupra unor intregi grupuri sociale.
Dar, intr-o buna zi, va trebui sa transformam medicina intr-o stiinta care va ajuta la prevenirea bolilor si care va indruma populatia catre indeplinirea indatoririlor medicale. In viitor medicina va trebui sa intervina numai chirurgical sau in domenii in care indemanarea oamenilor noii societati pe care o cream va fi depasita.
Datoria actuala a Ministerului Sanatatii si a altor institutii asemanatoare este de a asigura servicii medicale unui numar cat mai mare de persoane, de a pune la punct programe viabile de medicina preventiva si de a educa populatia pentru ca acesta sa dobandeasca reguli elementare de igiena.
Insa pentru o astfel de organizare, ca de altfel pentu orice indatoriri revolutionare, este absoluta nevoie de oameni. Revolutia nu niveleaza, asa cum sustin unii, vointa si initiativa generala. Dimpotriva, revolutia elibereaza calitatile deosebite ale oamenilor. Revolutia doar indruma aceste calitati. Iar datoria noastra actuala este aceea de a indruma calitatile creatoare ale tuturor profesinistilor medicinei spre atributiile medicinei sociale.
La ora actuala ne aflam la sfarsitul unei epoci, si asta nu numai aici, in Cuba. Indiferent de ce s-a sperat sau ce s-a spus pana acum, tipul de capitalism pe care-l cunoastem, in care am crescut si sub care am suferit, a fost infrant pretutindeni in lume. Monopolurile au fost infrante, iar stiinta colectiva dobandeste zilnic noi si importante succese.
In America am avut mandria si datoria morala de a ne transforma in avangarda unei miscari de eliberare, miscare ce a inceput cu mult timp in urma pe alte continente inrobite, Africa si Asia. O astfel de schimbare sociala profunda are insa nevoie in egala masura de schimbari adanci in structura mentala a poporului.
Individualismul, sub forma actiunii solitare a individului intr-un mediu social, trebuie sa dispara in Cuba. In viitor individualismul va trebui sa devina utilizarea eficienta a tuturor indivizilor in scopul beneficiului absolut al colectivitatii. Nu-i de ajuns ca aceasta conceptie sa fie inteleasa astazi, caci toti intelegeti ceea ce spun si toti va ganditi macar putin la ceea ce a fost, la ceea ce este si, mai ales, la ceea ce va fi. Caci, pentru a schimba conceptiile umane, este necesar sa incercam profunde schimbari interne si sa asistam la schimbari externe de aceeasi profunzime- ma refer aici mai ales la indeplinirea indatoririlor si obligatiilor noastre fata de societate.
Asemenea schimbari externe se intampla in Cuba zilnic. O buna metoda de a cunoaste ce inseamna Revolutia si de a deveni constient de energiile tinute in frau, paralizate, ca si poporul, atata timp, este sa faci o calatorie prin toata Cuba si sa vezi cu ochii tai centrele agricole si muncitoresti nou create.
Cu toate acestea, pentru a intelege problemele medicinei actuale nu este de ajuns sa vizitezi si sa cunosti oamenii ce au faurit aceste cooperative si centre muncitoresti ci si aceea de a afla de ce boli sufera acestia, care le sunt durerile, care le sunt lipsurile cronice acumultate de-a lungul anilor si care sunt urmele lasate de mostenirea secolelor de represiune si aservire totala. Doctorul, cel ce lucreaza in medicina, trebuie sa ajunga la miezul noii sale activitati, la inima omului si a colectivitatii.
Intotdeauna, indiferent de evenimentele mondiale, medicul este extrem de apropiat de pacientii sai si cunoaste cele mai ascunse cotloane ale psihicului lor. Si, fiind cel care alina si opreste durerile, medicul duce o munca nepretuita si de mare responsabilitate in societate.
In urma cu cateva luni aici, in Havana, a fost un caz in care un grup de medici, proaspat absolventi, au refuzat sa fie repartizati in zonele rurale ale tarii noastre cerand sa primeasca, intai de toate, o remuneratie pentru acest lucru. Avand in vedere ceea ce a fost in Cuba pana acum, acesti medici au actionat in cel mai logic mod cu putinta si ii inteleg perfect. Cel putin asta-i parerea mea. Asta fiindca la fel eram si la fel gandeam si eu pana acum cativa ani. Eu insa, in timp, am devenit un gladiator rasculat, un luptator singuratic care spera sa aiba un trai mai bun si care nu doreste sa insele poporul in aspiratiile sale.
Dar oare cum ar fi fost daca, in locul acestor tineri, ale caror familii, in general, au avut posibilitatea sa plateasca anii de studii ai copiilor lor, ar fi absolvit studiile si ar fi inceput perioada de practica alti tineri, cu posibilitati financiare ceva mai reduse? Oare cum ar fi fost daca, prin cine stie ce minune, ar fi absolvit studiile medicale doua sau trei sute de fii de tarani?
Oare nu s-ar fi dus, pur si simplu, imediat, plini de entuziasm, fara nici o obiectie, ca sa-si ajute confratii? Cred ca ar fi solicitat cele mai grele si responsabile slujbe penru a demonstra ca anii de studiu nu au fost in zadar. Si, va asigur, asa ceva se va intampla si la noi, peste vreo sase sau sapte ani, cand actualii studenti, fii de muncitori ori de tarani, vor absolvi facultatile.
Insa sa nu privim cu teama viitorul. Nu este bine sa impartim oamenii in fii de muncitori sau de tarani si fii de contra-revolutionari. Caci astfel am actiona rigid, fals si pentru ca nimic nu educa mai bine un cetatean onorabil decat experienta unei revolutii. Nici unul dintre noi, nici unul dintre cei ce au sosit cu primul grup in Granma si s-a stabilit in Sierra Maestra, invatand sa respecte muncitorul si taranul de langa el, nu a stiut pana atunci ce inseamna cu adevarat viata unui taran sau a unui muncitor.
Desigur, unii dintre noi poate am fost obisnuiti de mici cu munca grea, poate unii am cunoscut pe propria noastra piele anumite privatiuni in copilarie, insa nici unul din noi nu a stiut ce inseamna foamea, adevarata foame. Am invatat insa ce inseamna asta in cei doi ani, parca interminabili, pe care i-am petrecut in Sierra Maestra. Si atunci ne-am lamurit pe deplin.
Noi, cei care cu ceva timp in urma pedepseam pe oricine s-ar fi atins de proprietatea unui taran instarit sau a unui mosier, am adus atunci, intr-o buna zi, vreo 10.000 de cornute in Sierra Maestra si le-am spus taranilor un singur cuvant: "Mancati!". Iar ei atunci, poate dupa ani si ani de zile sau unii pentru prima oara in viata lor, au avut ocazia sa manance carne de vita.
Ideea noastra care apara proprietarii acelor 10.000 de vite s-a topit instantaneu in timpul luptelor armate ce au avut loc si atunci am inteles ca viata unei singure persoane valoreaza de un milion de ori mai mult decat toate proprietatile celui mai bogat om al planetei. Si am avut multe de invatat din asta, desi nu proveneam nici din clasa muncitoare si nici din taranime.
Deci nu vom avea dreptate atunci cand vom striga, in cele patru zari, ca daca noi, cei privilegiati, am avut de invatat din acest exemplu, va putea trage invataminte din el si restul poporului cubanez? Si va putea invata.
Caci revolutia cere astazi sa fim cu totii constienti ca mult mai importanta decat o remuneratie mare este mandria pe care o ai ajutandu-ti vecinul si ca mai important decat a dobandi tot soiul de bogatii este sa dobandesti recunostinta poporului tau. Si, ca sa revin la subiectul nostru, vreau sa spun ca fiecare medic, prin tot ceea ce face, va trebui sa acumuleze o singura comoara, cea mai valoroasa dintre toate: recunostinta poporului sau.
Va trebui deci sa ne dezbaram de vechile noastre conceptii, sa constientizam acest lucru, si sa ne apropriem din ce in ce mai mult de popor. Nu va mai trebui sa facem cum faceam inainte, sa spunem toti: "Da, imi place sa fiu in mijlocul vostru, imi place sa vorbesc taranilor si muncitorilor, sa merg duminica cine stie pe unde si sa vad cine stie ce.".
Caci toti am facut pana acum asa. Problema este ca noi ii tratam pe cei din jurul nostru cu mila pe cand astazi trebuie sa fim solidari cu ei. Oamenii nu vor mai trebui sa auda din partea noastra cuvinte de genul: "Iata, prin prezenta noastra aici ne aratam compasiunea fata de voi. Am venit sa va invatam ce stim, am venit sa va facem cunoscute greselile pe care le-ati facut, am venit sa va aratam cat sunteti de inculti si cat de ignoranti puteti fi in cele mai elementare lucruri!". In locul acestor cuvinte va trebui sa fim mai dornici de cunoastere si mai smeriti pentru a invata mai multe de la acest mare izvor de intelepciune care este poporul.
Vom vedea, si in viitor, cat de gresite ne erau conceptiile cu care ne obisnuiseram deja si care deveneau, incet-incet, automatisme ale gandirii noastre. Deseori insa va trebui sa renuntam la aceste idei- si nu ma refer aici doar la ideile generale, sociale ori filozofice ci si la cele medicale.
Vom vedea de exemplu ca nu-i totul a trata o boala in acelasi mod in care este tratata in marile spitale ale lumii.
Vom vedea ca medicul ar trebui sa fie precum un semanator ce sadeste noi alimente, care face sa rasara in oameni dorinta de a consuma si alte alimente, care diversifica structura nutritionala a unei tari precum Cuba, tara aparent saraca si limitata, dar care este totodata si una dintre cele mai bogate tari ale lumii din punct de vedere al agriculturii si al potentialului.
Vom vedea deci cum, in aceste imprejurari, va trebui sa fim didactici, chiar foarte didactici uneori. La fel va fi nevoie, uneori, sa fim politicieni ce ofera populatiei intelepciunea lor.
Va trebui, mai degraba, sa invatam odata cu populatia faptul ca numai impreuna vom putea duce la bun sfarsit aceasta mareata si superba experienta ce inseamna construirea unei noi Cube.
Am parcurs deja mare parte din acest drum, desi distanta dintre acea prima zi de ianuarie a anului 1959 si ziua de azi nu poate fi masurata prin mijloacele conventionale. Multi oameni au inteles de mult ca, in acea zi, nu a fost invins doar un dictator ci si un sistem. Iar acum poporul trebuie sa stie ca, pe ruinele vechiului si decazutului sistem va trebui sa construim un altul, nou, ce va aduce insa oamenilor fericirea suprema.
Tin minte ca atunci, in acel an, tovarasul Guillén tocmai sosise din Argentina. Era acelasi mare poet care este si astazi si isi castiga pe zi ce trece noi cititori- cu toate ca volumele sale au fost traduse doar in vreo doua limbi. Era deci acelasi om care este si astazi. Cu toate acestea, din cauza ca totul se petrecea intr-o vreme in care aici prejudecatile erau la moda, tovarasului Guillén i-a fost foarte greu sa isi citeasca poeziile aici, poezii totusi extrem de accesibile, poezii pentru popor.
Nimanui nu i-a trecut insa atunci prin cap ca, ani la rand, poetul Guillén, printr-o formidabila daruire de sine, si-a pus tot talentul sau in slujba poporului si in slujba unei cauze nobile in care credea. Poporul cubanez l-a primit atunci pe Guillén nu ca pe un triumf al Cubei ci ca pe reprezentantul unui partid politic tabu.
Astazi toate aceste lucruri au fost uitate. Am invatat de atunci ca nu ne pot separa punctele de vedere divergente ale anumitor structuri interne ale tarii noastre atata timp cat avem un tel comun si cat luptam impotriva aceluiasi inamic. Important este insa sa vedem daca avem acelasi inamic si daca telul pentru care luptam ne este comun.
La prima parte cred ca am raspuns cat se poate de clar caci, dupa cat se vede, avem acelasi inamic. Nici unul dintre noi nu se uita in spate pentru a vedea daca este cineva care sa traga cu urechea- poate un agent strain, angajat al vreunei ambasade, care sa transmita apoi informatiile mai departe- inainte de a spune ca este impotriva monopolurilor si inainte de a rosti cat se poate de raspicat: "Inamicul nostru si inamicul intregii Americi este guvernul monopolist al Statelor Unite ale Americii!". Iar, de stim acum clar cine este inamicul, ne dam seama ca oricine lupta impotriva acestui dusman are ceva in comun cu noi. Si astfel am raspuns si la cea de-a doua intrebare. Care sunt telurile actuale in Cuba? Incotro doriti sa mergem? Dorim sau nu fericirea poporului? Luptam sau nu pentru independenta economica totala a Cubei?
Ne luptam sau nu pentru a fi una dintre natiunile libere, o natiune ce nu apartine vreunei grupari militare, o natiune ce nu trebuie sa consulte ambasada cine stie carei mari puteri pentru a lua apoi masuri interne sau externe? De vrem sa redistribuim bogatia celor ce au acumulat prea mult catre cei ce n-au nimic, de vrem sa vedem si sa ne bucuram zilnic de rodul muncii noastre, avem atunci motive pentru care trebuie sa muncim. Si oricine are aceleasi teluri este considerat prietenul nostru. Nu ne vom mai pune deci probleme privind eventualele conceptii colaterale opuse, sau eventuala apartenenta a prietenilor nostri la o organizatie sau alta. Acestea vor fi probleme minore.
In momentele de mare pericol, in momente de mari tensiuni sau de mari realizari conteaza numai marii inamici si marile teluri ce trebuie atinse. Si, daca am cazut cu totii de acord, daca stim cu totii incotro trebuie sa ne indreptam pasii- dusmanii plangandu-se cui doresc- sa trecem deci la treaba.
Spuneam la inceputul cuvantului meu ca, pentru a fi revolutionar, trebuie mai intai sa existe o revolutie. In ceea ce ne priveste aceasta revolutie a existat deja. Apoi, pentru a te putea numi revolutionar, trebuie sa cunosti oamenii cu care vei porni la drum. Parerea mea, din acest punct de vedere, este ca inca nu ne cunoastem suficient si ca mai trebuie putin sa mergem pe aceasta cale. M-ati intrebat in ce fel putem cunoaste oamenii si in ce fel se poate munci si trai organizat in cooperative. Trebuie sa va spun ca nu oricine poate reusi acest lucru si de aceea prezenta unui cadru medical este extrem de importanta in multe locuri. As putea spune ca garzile revolutionare reprezinta una dintre cele mai mari manifestari ale solidaritatii poporului cubanz. Astazi aceste garzi dau un scop nou medicului pregatindu-l pentru ceea ce, pana de curand, nu era decat o realitate trista si inevitabila pentru Cuba: posibilitatea de a deveni victimele unui atac armat de proportii.
Trebuie sa va spun, de pe acum, ca un medic, chiar de va fi vreodata si soldat sau revolutionar, va trebui sa ramana tot medic. Sa nu faceti si dumneavoastra aceeasi greseala pe care am facut-o noi in Sierra. Poate nu a fost chiar o greseala dar, in orice caz, toti camarazii medici din acea perioada stiu ca ne parea dezonorant de a ramane sa ingrijim un ranit sau un om bolnav preferand sa aratam pe campul de lupta de ce suntem in stare.
Acum insa sunt alte conditii si noile armate ce se formeaza si care vor apara tara vor trebui sa adopte o alta tactica. Si, in organizarea acestei armate, medicul va avea si el un rol extrem de important. Caci el va trebui sa fie in continuare medic, adica sa se dedice uneia dintre cele mai sublime si importante sarcini din timpul unui razboi. Si la fel va trebui sa actioneze si asistentele medicale, laborantii si toti ceilalti ce s-au dedicat aceste profesii umanitare. Caci toti sunt extrem de importanti!
Desi stim ca exista un pericol latent, desi suntem pregatiti sa respingem eventualele atacuri ce plutesc in atmosfera, nu trebuie sa avem numai aceste ganduri in cap. De vom face din pregatirile de razboi centrul preocuparilor noastre nu ne vom mai putea dedica muncii creatoare. Toate pregatirile, tot capitalul investit in aceste actiuni militare nu inseamna decat munca si bani irositi. Suntem constienti de acest lucru dar, din pacate, suntem obligati sa actionam asa pentru ca si altii o fac. Va spun cu toata sinceritatea si va dau cuvantul meu de militar ca cel mai mult ma intristeaza atunci cand vad ca banii parasesc seiful Bancii Nationale pentru a putea fi apoi investiti in cine stie ce arme.
Nu-i mai putin adevarat insa faptul ca aceste garzi revolutionare au un rol important si pe timp de pace. Ele ar trebui sa fie, in centrele populate, lucrul ce uneste oamenii. Ar trebui chiar practicata o forma de solidaritate extrema, asa cum stiu ca se practica in garzile nationale ale medicilor, aceste garzi ar trebui, in vremuri de restriste, sa rezolve toate problemele oamenilor saraci din Cuba. Si, nu in ultimul rand, garzile revolutionare ne-ar putea oferi ocazia de a trai alaturi, strans uniti, egali cu toate celelalte clase sociale ale Cubei.
Daca noi, medicii- si permiteti-mi sa folosesc inca o data acest titlu pe care candva il uitasem- vom reusi, daca vom folosi asa cum trebuie aceasta puternica arma care este solidaritatea umana, daca ne vom cunoaste clar telurile, inamicul si directia ce trebuie sa o urmam, atunci toate acestea ne vor face sa stim, pe zi ce trece, care ne este drumul. Este un drum pe care nimeni nu ni-l poate arata, un drum ce se descopera odata cu fiecare calator, odata cu experientele zilnice prin care va trece si cu fiece lucru bun pe care, prin profesia sa, il va darui spre bunastarea populatiei.
Iar acum, cand avem toate elementele necesare pentru a evolua, nu ne mai ramane decat sa ne reamintim cuvintele lui Marti. Desi acum eu il cam ignor trebuie sa recunosc importanta cuvintelor lui ce trebuie urmate constant: "Cel mai bun mod de a spune ceva este prin a face acel lucru!"
Sa pornim deci spre viitorul Cubei!