COLOANA VERTEBRALA - Notiuni de anatomie, etiopatogenie si tablou clinic

COLOANA VERTEBRALA - Notiuni de anatomie, etiopatogenie si tablou clinic

1. 1 Notiuni de anatomie

Coloana vertebrala este cel mai important segment al aparatului locomotor, fiind principalul sustinator al intregului organism.

Segment complex de mare importanta functionala, coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 segmente osoase, 334 suprafete articulare, 24 discuri intervertebrale si 365 ligamente cu 730 puncte de insertie.

Vertebrele poarta denumire diferita in functie de localizarea lor:

1. VERTEBRELE CERVICALE corespund gaului. Sunt in numar de 7, se noteaza de la C1 la C7 si impreuna formeaza coloana cervicala.

VERTEBRELE TORACALE corespund toracelui. Sunt in numar de 12 si se noteaza de la T1 la T12 si impreuna formeaza coloana toracala.

3. VERTEBRELE LOMBARE corespund regiunii lombare. Sunt in numar de 5 si se noteaza de la L1 la L5 si formeaza impreuna coloana lombara.

Vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt oase mobile independente si din aceasta cauza se mai numesc si vertebre adevarate.

4. VERTEBRELE SACRALE sunt in numar de 5 ( se noteaza de la S1 la S5) iar cele coccigiene sunt in numar de 4-5 si raspund pelvisului. Ele se sudeaza dand nastere la 2 oase : sacrul , respectiv coccigele. Fiind oase sudate se mai numesc si vertebre false.

Vertebrele adevarate sunt constiutuite dupa un tip comun, toate au anumite caractere generale dar mai prezinta si modificari regionale in functie de raporturile anatomice si a diferentelor functionale.

CARACTERE GENERALE ALE UNOR VERTEBRE ADEVARATE

O vertebra adevarata are doua parti: una anterioara avand forma unui segment de cilindru plin numit corpul vertebrei si una posterioara reprezentand arcul vertebrei. Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin doua punti mici numite pediculii arcului vertebral. Aceste doua parti deschid intre ele canalul vertebral.

Corpul vertebrei este portiunea cea mai voluminoasa a vertebrei. Prezinta doua fete-una superioara si alta inferioara- precum si o circumferinta. Circumferinta are o portiune anterioara ce se intinde intre cei doi pediculi ai arcului vertebral si o portiune posterioara care priveste gaura vertebrei formand astfel peretele anterior al acesteia.

Arcul vertebral formeza peretele posterior al gaurii vertebrale si este alcatuit din mai multe elemente:

Doua lame vertebrale ce se intind de la pediculi la procesul spinos. Fiecare dintre ele prezinta fata anterioara care priveste spre gaura vertebrei ; fata posterioara acoperita de muschi; doua margini: una posterioara si alta inferioara ;o extremitate mediala ce se uneste cu cea de parte opusa ;o extremitate laterala ce se intinde pana la masivul osos format de pedicul , procesul transversal si procesele articulare.

Procesul spinos se prelungeste inapoi pornind de la unirea celor doua lame vertebrale. Procesul spinos prezinta o baza , un varf , doua fete laterale, o margine superioara si alta inferioara.

Procesul transversar este reprezentat de doua proeminente: una dreapta si alta stanga ce pleaca de pe partile laterale ale arcului vertebral ;prezinta o baza, un varf, doua fete laterale, o margine superioara si una inferioara.

Procesele articulare, in numar de patru se grupeaza in doua superioare si doua inferioare Procesele superioare ale unei vertebre se articuleaza cu procesele articulare inferioare ale vertebrei superioare.

Pediculul vertebral. Este reprezentat de cele doua punti ce unesc extremitatea ficarui arc vertebral cu corpul vertebrei. Pediculii au cate o margine inferioara -mai scobia- si una superioara-mai putin scobita-. Prin suprapunerea a doua vertebre intre aceste doua margini scobite se delimiteaza gaura intervertebrala.

Gaura vertebrala . Este formata anterior de corpul vertebrei si posterior de arcul vertebral iar lateral de pediculii vertebrali. Din suprapunerea gaurilor vertebrale ia nastere canalul vertebral.

CARACTERE SPECIALE ALE UNOR VERTEBRE

Atlas este vertebra C1. Nu are corp vertebral. Este format din doua mase laterale unite printr-un arc posterior si unul anterior, elementele mentionate circumscriu gaura vertebrala.

Axis este vertebra C Modificarea la aceasta vertebra priveste numai corpul ;pe fata superioara a corpului se gaseste o proeminenta verticala numita dinte. Dintele prezinta o fata articulara anterioara destinata fetisoarei de pe arcul anterior al atlasului si o fata articulara posterioara care vine in contact cu ligamentul transversar.

A sasea vertebra cervicala. Tuberculul anterior al procesului transversar este mai proeminent. Acest tubercul este cunoscut sub numele de tubercului Chassignac sau tuberculul carotidian. Acesta se poate palpa si este un reper important.

Vertebra proeminenta este vertebra C7. Este caracterizata prin lungimea procesului spinos care poate fi palpat cu usurinta sub piele, fiind un reper important.

A unsprezecea vertebra toracala. Este caracterizata printr-o singura scobitura de corp destinata capului costal corespunzator si prin absenta fetisoarei transverso-costale de pe procesul transversar , deoarece coasta a douasprezecea nu se articuleaza cu procesul transversar al acestei vertebre.

A douasprezecea vertebra toracala. Este caracterizata printr-o singura scobitura de pe corp destinata capului costal corespunzator si prin absenta fetisoarei transverse-costale de pe procesul transversar deoarece coasta a douasprezecea nu se articuleaza cu procesul transversar al acestei vertebre.

VERTEBRELE FALSE

Sacrul este un os median si nepereche, situat in continuarea coloanei lombare. Pe scheletul articulatiei este indreptat de sus in jos si dinainte inapoi;formeaza cu ultima vertebra lombara un unghi numit promontoriu , de o mare importanta obstretica si antropologica.

Coccisul este omologul cozii la mamifere. Se afla situat in continuarea sacrului si este format prin unirea celor 4-5 vertebre atrofiate.

COLOANA VERTEBRALA IN INTREGIME

Dimensiuni. In medie lungimea coloanei vertebrale este la barbat 73 cm si la femeie 63 cm, reprezentand aproximativ 40% din lungimea corpului. Latimea maxima a coloanei vertebrale este la baza sacrului unde masoara 11 cm. De aici merge descrescand atat in sus cat si in jos.

Curburi. Coloana vertebrala nu este rectilinie. Prezinta doua feluri de curburi: in plan sagital si in plan frontal.

1. Curburile in plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea inainte , cand se numesc lordoze, fie cu convexitatea inapoi cand se numesc cifoze. La coloana vertebrala aceste curburi sunt in numar de patru:

a. curbura cervicala cu convexitatea inainte.

b. curbura toracala cu convexitatea inapoi.

c. curbura lombara cu convexitatea inainte.

d. curbura sacro-coccigiana cu convexitatea inapoi.

Curburile in plan frontal. Sunt mai putin pronuntate decat cele in plan sagital.

a. curbura cervicala cu convexitatea in stanga.

b. curbura toracala cu convexitatea la dreapta.

c. curbura lombara este cu convexitatea la stanga.

Definita ca organ axial al corpului de catre Yunghans , coloana vertebrala este o succesiune de elemente care, prin complexitatea structurii lor, se caracterizeaza printr-o multitudine functionala:

Rezistenta la presiunile exercitate cranio-caudal si in ortostatism;curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezultat marirea rezistentei.

Flexibilitatea (pentru derularea spatiala a miscarilor). Acest rol biomecanic este justificat de faptul ca, coloana vertebrala este antenata in miscari numeroase si ample ;gratie acestora corpul are o mare mobilitate.

Elasticitatea (pentru amortizarea socurilor din mers si alte activitati)

De protectie(in diferite circumstante, atat pentru structurile din canalul vertebral-maduva spinarii, radacinile nervoase, vasele-, cat si pentru cele din cutia toracica).

De suport pentru insertia musculara , a extremitatilor cefalice si a centurilor. In ortostatism coloana vertebrala reprezinta un ax solid ce sustine capul, trunchiul si membrele superioare ea transmitand apoi greutatea la pelvis si la membrele inferioare

ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE

1. Articulatiile corpilor vertebrali sunt amfiartroze perfecte.

a. Suprafetele articulare. Sunt reprezentate prin fetele superioare si inferioare ale corpurilor vertebrale ;deoarece aceste fete sunt putin excavate , cele doua suprafete delimiteaza intre ele un spatiu elictic. Depresiunea fetelor articulare este atenuata de prezenta unei lame fine de tesut hialin.

b. Discurile intervertebrale sunt formatiuni fibro-cartilaginoase constituite dintr-o portiune periferica fibroasa-inelul fibros- si una centrala -nucleul pulpos-.

Inelul fibros periferic este alcatuit din lame de fibre conjunctive care se insera profound pe zona osoasa compacta continuandu-se cu fibrele colagene ale osului.

Nucleul pulpos central este alcatuit dintr-o masa cu aspect gelatinos , este oval ca o lentila turtita si este format dintr-un tesut fibros foarte lax, infiltrate cu lichid (75-90%) din cateva celule asemanatoare condrocitelor si din resturi de notocondra.

Vascularizatia variaza in functie de varsta. Nutritia cartilajului se face prin inhibitie prin lamele terminale ale suprafetelor articulare vertebrale.

Inervatia discurilor este precara. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinu-vertebrali, care inerveaza si ligamentul vertebral comun posterior.

ROLUL DISCURILOR VERTEBRALE

• Contribuie prin rezistenta lor la mentinerea curburilor coloanei
• Favorizeaza, prin elesticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii.
• Transmit in toate directiile greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei.

APARATUL LIGAMENTAR este alcauit din doua ligamente ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior.

LIGAMENTUL VERTEBRAL LONGITUDINAL ANTERIOR este o panglica lunga fibro-conjunctiv, alba-sidefie, asezata pe fata anterioara a coloanei vertebrale. Ea se intinde de la portiunea bazilara a occipitalului pana la vertebra a doua sacrata. Latimea acestei formatiuni este variabila in raport cu gradul de amplitudine al miscarilor de extensiune fata de care ea are un rol frenator. Ligamentul longitudinal anterior adera intim la corpurile vertebrale si mai slab la discurile intervertebrale. Intre ligament, marginea vertebrei si disc se afla un spatiu ocupat de tesut conjunctiv lax, plexuri venoase si terminatii nervoase senzitive.

LIGAMENTUL VERTEBRAL LONGITUDINAL POSTERIOR se prezinta tot ca o formatiune fibroconjunctiva comparabila cu lunga panglica alba-sidefie aplicata pe fata posteriaoara a corpurilor vertebrale, dar in interiorul canalului rahidian, inaintea maduvei spinarii si a durei mater. Se intinde de la fata endocraniana a portiunii bazilare a occipitalului pana la baza coccisului. Este mai lat la nivelul vertebrelor adevarate, insa in canalul sacrat se reduce la un cordon subtire, numit ligamentul sacrocaccigian dorsal profound.

Articulatiile apofizelor articulare sunt plane si permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare un pe cealalta.

• Suprafetele articulare sunt date de apofizele articulare.
• Aparatul capsulo-ligamentar este alcatuit dintr-o capsula fibroasa subtire , intarita in regiunea dorsala si lombara printr-un ligament posterior.

Sinoviala este foarte laxa si prezinta unele prelungiri.

Articulatiile apofizelor articulare joaca rolul unor veritabili ghizi ai miscarilor , limitand deplasarea excesiva a vertebrelor.

Articulatiile lamelor vertebrale -intre lamele vertebrale nu exista propriu-zis articulatii. Totusi ele sunt unite prin niste ligamente speciale , numite ligamente galbene alcatuite din fascicule de fibre elastice , care prin structura lor permit apropierea si departarea lamelor vertebrale una de alta.. Rolul ligamentelor galbene este urmatorul:

• Prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei in pozitia ei normala , dupa ce a fost flectata.
• Impiedica flexiunea exagerata sau brusca a coloanei vertebrale, prin aceasta , discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor
• Contribuie  la mentinerea in pozitie verticala a coloanei vertebrale

Articulatiile apofizelor spinoase-ca si lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite prin doua feluri de ligamente : ligamentele interspinoase si ligamentul supraspinos. La nivelul regiunii cervicale , ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui proximala se insera pe protuberanta occipitala externa. El ia numele de ligament cervical posterior si are rolul de a mentine pasiv capul si gatul de a nu se flecta inainte.

Articulatiile apofizelor transverse sunt unite prin ligamentele intertransverse.

Articulatia occipito-atlantoida este o diartroza bicondiliana.

• Suprafetele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doii condili occipitali , care privesc in jos , inainte si in afara si au o forma convexa in toate sensurile.
• Suprafetele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavitati glenoide ce privesc in sus , inainte si inauntru si au o forma concava in toate sensurile. Toate aceste patru suprafete articulare sunt acoperite de un strat subtire de cartilaj hialin.

Suprafetele articulare sunt si ele unite intre ele printr-o capsula subtire intarita de doua ligamente , unul anterior si unul posterior.

STATICA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrala nu este rectilinie. Prezinta doua feluri de curburi:

1. In plan sagital orientate - fie cu  convexitatea inainte si se numesc lordoze

-fie cu convexitatea inapoi numite cifoze

La coloana vertebrala aceste curburi sunt in numar de 4:

• Curbura cervicala cu convexitatea inainte.
• Curbura toracica cu convexitatea inapoi.
• Curbura lombara cu convexitatea inainte.
• Curbura sacro-coccigiana cu convexitatea inapoi.

B. Curburile in plan frontal sunt mai putin pronuntate ca cele in plan sagital. In mod normal intalnim:

Curbura cervicala cu convexitate la stanga.

Curbura toracala cu convexitate la dreapta.

Curbura toracala cu convexitate la stanga.

Curbura toracica este primara fiind determinata de tractiunea muschilor mai dezvoltati la membrul superior drept , celelalte curburi sunt compensatorii avand scopul de a reabilita echilibrul corporal. La stangaci curburile in plan frontal sunt indreptate in sens invers.

GONIOMETRIE

Coloana vertebrala prezinta miscari complexe rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor articulatiilor intervertebrale : flexie, extensie, inclinare laterala, rotatia si ca si o rezultanta a acestora circumductia. Amplitudinile medii normale, pe segmente si in totalitate, sunt redate de urmatorul tabel reprodus de Ivanitki:

Flexia si extensia se determina in pozitie ortostatica , plasandu-se goniometrul in plan sagital , pe fata laterala a trunchiului cu baza distal si perpendicular pe axa lunga a coloanei. Pentru studiul coloanei in totalitate si pentru coloana lombara , baza goniometrului se aseaza in dreptul primei sacrate , pentru coloana toracica in dreptul primei vertebre lombare , pentru coloana cervicala in dreptul primei vertebre toracale.

Inclinarea laterala se determina in mod asemanator , dar goniometrul se va plasa frontal, pe fata posterioara a trunchiului , cu baza disatal si perpendicular pe axa lunga a coloanei , cu baza in jos si indicatorul la zenith in dreptul sirului apofizelor spinoase.

MISCAREA DE FLEXIE-sacrul fiind fixat , restul coloanei vertebrale poate executa in intregime o miscare de flexie , dar nu toate segmentele participa in aceeasi masura. In miscarea de flexie portiunea anterioara a discurilor intervertebrale este comprimata, in timp ce ligamentul vertebral comun posterior , ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos si muschii spatelui sunt pusi in tensiune.

Muschii flexori ai coloanei verebrale:

MISCAREA DE EXTENSIE

In miscarea de extensie portiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate , in timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocata in ultima faza de intrarea in contact a apofizelor articulare si in ultima instanta a apofizelor spinoase.

Muschii extensori ai coloanei vertebrale:

MISCAREA DE INCLINARE LATERALA este de aproximativ 16, 6 grade cu maximum de amplitudine in segmentul dorsal.

MISCAREA DE ROTATIE

Miscarea de rotatie este maxima in regiunea cervicala unde atinge 75 grade. Coloana dorsala se roteaza putin si numai daca se inclina si lateral. In coloana lombara miscarea de rasucire se executa , cand coloana este in extensie , mai ales in segmentul dorso-lombar. Cand coloana este flectata , miscarea de rasucire din segmentul lombar nu este posibila, deoarece condilii vertebrelor sunt asezati in articulatii si opresc miscarea.

Muschii rotatori ai coloanei vertebrale

a. Rotatori de partea muschiului:

b. Rotatori de partea opusa muschiului: