|
|
|
AFECTIUNI ALE GLANDEI HIPOFIZE - ADENOMUL CROMOFOB
Reprezinta tipul cel mai obisnuit de tumora hipofizara.
Tumora se dezvolta in hipofiza, iar pe masura ce se mareste distruge peretii seii
turcesti invadand larg hipotalamusul si centri nervosi invecinati. Procesul infiltrativ este invadant si caracteristic tumorilor maligne.
La debut lipsesc semnele clinice. Bolnavul se plange doar de cefalee si de aceea
este deseori tratat pentru nevroza.
Pe masura ce tumora creste in volum apar manifestari legate de suferinta creierului: tulburari ale somnului si ale apetitului, obezitate, febra. Daca tumora se dezvolta anterior se produc tulburari de vedere si ingustarea campului vizual (hemianopsie), atrofie optica si, in cele din urma, pierderea totala a vederii. Daca tumora se dezvolta posterior determina aparitia diabetului insipid.
Mai tarziu , dupa ce o parte din hipofiza a fost distrusa, apar tulburarile endocrine: hipogonadismul, ulterior insuficienta tiroidiana si insuficienta suprarenala.
O complicatie de temut a tumorii hipofizare este hemoragia, care necesita
interventie chirurgicala de urgenta.
Radiografia de sea turceasca care arata marirea de volum a glandei
Examenul oftalmologic care evidentiiaza modificari oculare
Tratamentul este radiologic si chirurgical.
Tratamentul radiologic- se practica rontgenterapia regiunii hipofizare, iar de data
recenta procedeul distrugerii tumorii hipofizare cu substante radioactive: aur sau itriu.
Tratamentul chirurgical consta in exereza chirurgicala - hipofizectomie
AFECTIUNILE GLANDELOR SUPRARENALE - FEOCROMOCITOMUL
Definitie
Este o tumora secretanta de catecolamine, situata in medulara suprarenala
(aproximativ 90% din cazuri) dar si in afara acesteia (ganglionii limfatici din aparatul genito-urianar, de la nivelul aortei, etc).
Etiopatogenie
Feocromocitoamele din suprarenala apar la ambele sexe in mod egal, sunt
bilaterale in 10% din cazuri si sunt maligne in < 10% din cazuri. Dintre tumorile extrarenale 30% sunt maligne. Desi feocromocitoamele survin la orice varsta incidenta maxima este intre 20 si 40 de ani.
Aceste tumori secreta in exces catecolamine. Catecolaminele sunt hormoni
medulosuprarenali care indeplinesc o seama de functii in organism, intre care si aceea de mediatori chimici. Ei produc constrictia generalizata a arteriolelor si venulelor, responsabila de aparitia hipertensiunii paroxistice (cresterea brusca a tensiunii arteriale) si/ sau permanente.
Simptomul constant si caracteristic al bolii este criza de hipertensiune paroxistica.
Aproximativ 1 din 1000 de pacienti au feocromocitom. Criza poate fi declansata de cele mai felurite cauze: emotii uneori minime, frig, un efort fizic neansemnat, palparea abdomenului, schimbarea brusca a pozitiei capului, sau poate apare fara motiv.
Bolnavul se simte brusc rau, este cuprins de neliniste, simte o senzatie de raceala in tot corpul, ameteli, furnicaturi in extremitati, fata ii devine palida, pupilele se dilata, transpira abundent, tremura. Apar rapid dureri retrosternale, precordiale, abdominale, lombare, cefalee, care pot fi insotite de varsaturi si greturi, ameteli, pareze trecatoare, tahicardie, lipotimii si uneori convulsii. Daca in aceasta perioada se masoara T.A., se pot gasi valori pana la 320/200 mmHg. Durata crizei poate ajunge de la 10-15 minute pana la cateva ore. Criza sfarseste cu poliurie, transpiratie abundenta, congestia tegumentelor, bradicardie. Cu timpul, bolnavii pierd in greutate, au dureri de cap aproape permanente, tulburari de vedere si tulburari vegetative (palpitatii, transpiratii, etc), iar H.T.A. devine permanenta la majoritatea bolnavilor, indiferent daca sunt adulti sau copii.
Testele urinare - in timpul crizelor paroxistice, valorile catecolaminelor urinare
sunt crescute, dar intre crize pot reveni la normal.
Alte teste - sunt de asemenea crescute in criza valorile glicemiei si apare glicozuria.
Testele imagistice pentru localizarea tumorilor- trebuie sa includa CT Sau RMN de torace si abdomen, cu si fara contrast.
Tratamentul de electie este indepartarea chirurgicala a tumorilor benigne. In acest
caz interventia chirurgicala este amanata pana cand hipertensiunea este controlata corect. Majoritatea feocromocitoamelor pot fi indepartate laparoscopic.
In tumorile maligne se incearca radioterapie pentru a reduce durerea osoasa si chimioterapie.
Asistenta medicala trebuie sa supravegheze cu atentie bolnavii dupa ablatia chirurgicala a tumorii suprarenale deoarece pot aparea accidente grave (colaps) care pune in pericol viata bolnavului.
AFECTIUNILE GLANDEI TIROIDE
I GUSA ENDEMICA (DISTROFIA ENDEMICA TIREOPATA)
Definitie
Gusa endemica este o afectiune cu punct de plecare tiroidian, dar care afecteaza
intregul organism. Termenul de "distrofie" desemneaza tulburarile de troficitate ale tesuturilor si ale diverselor aparate si sisteme din organism intalnite in aceasta boala; termenul de "endemica" se refera la caracterul de extindere al afectiunii in masa unei populatii ce locuieste intr-o anumita zona geografica; termenul de"tireopata" indica faptul ca boala are punctul de plecare in tiroida, iar cele mai intese tulburari sunt cele ale functiei aceleiasi glande.
Afectiunea are o arie larga de raspandire fiind intalnita practic in toata lumea, si
mai ales in regiunile montane si submontane. In tara noastra a fost semnalata in regiunea subcarpatica, in muntii Apuseni, Maramures si podisul transilvan.
Pe primul loc,intre cauzele determinante se situeaza lipsa iodului din solul, apa si
aerul regiunilor locuite de populatiile de gusati. Un alt factor il constituie ereditatea.
Factorii predispozanti sunt reprezentati de sex - boala apare mai frecvent la femei, de varsta- copilaria si pubertatea reprezinta perioadele de maxima incidenta a bolii, ca si anumite perioade fiziologice din viata- menopauza, sarcina, alaptarea.
Exista de asemenea factori economico-sociali cu rol favorizant cum sunt: carenta de proteine in alimentatie, surmenajul, locuinta neigienica, intoxicatiile diverse.
Simptomul cel ami evident este hipertrofia glandei tiroide sau gusa. Aceasta poate
atinge diverse marimi, de la forme abia vizibile la forme gigantice, care ocupa toata regiunea anterioara agatului si coboara chiar in mediastin.
Gusa poate avea consistenta moale, dura sau calcara, in cazurile cand in tesutul hipertrofiat apar depuneri de saruri fosofocalcice. Gusile voluminoase pot provoca tulburari circulatorii, respiratorii, de fonatie sau deglutitie datorita compresiei pe care o exercita asupra organelor invecinate.
Numeroase tulburari endocrine insotesc aceasta hipertrofie a tiroidei. Cele mai des intalnite sunt semnele de insuficienta tiroidiana mergand pana la mixedem; alteori, mai rar, se constata semne de hipertiroidism. Semnele de insuficienta hipofizara cu nanism si / sau sindrom adipozogenital sunt prezente, de asemenea, in multe cazuri.
Tulburarea cea mai grava in gusa endemica este degenerescenta somatica si intelectuala cunoscuta sub numele de cretinism. Cretinismul se manifesta prin intarzierea importanta in dezvoltarea fizica. Copilul are aspect caracteristic: mic de statura, cu capul disproportionat de mare si membrele scurte si groase; fata este rotunda, batranicioasa, fruntea joasa, ochi mici si departati, nasul turtit si gura cu buze groase rasfrante, lasand sa se vada limba anormal de mare (macroglosie). Mimica este inexpresiva, privirea si rasul stupide. In formele grave, copilul nu poate merge, nu se poate autoservi, nu-si controleaza sfincterele, prezinta surdomutitate sau limbajul se limiteaza la cateva sunete nearticulate.
Aceste forme sunt identice cu cele descrise sub numele de idiotie mixedematoasa.
In formele mai putin grave, bolnavul se poate deplasa singur, invata cateva cuvinte si se poate autoservi. Exista si forme usoare, in care bolnavul are un limbaj ceva mai dezvoltat si poate sa invete o meserie manuala simpla.
Examenele de laborator pun in evidenta aceleasi tulburari ca si in mixedem.
Tratamentul poate fi profilactic si curativ.
Tratamentul profilactic administrarea iodului sub forma de sare de bucatarie
iodata tutror locuitorilor din regiunile gusogene, sau prin administrarea tabletelor iodate la copii si gravide.
In lupta pentru eradicarea acestei boli, asistenat medicala a indeplinit si indeplineste un important rol, ea fiind cea care vegheaza felul in care se respecta masurile de profilaxie, in special de catre gravide si copii, si tot ea fiind aceea care semnaleaza orice caz nou ivit si orice agravare in stare generala a unui bolnav cu gusa endemica.
Tratamentul curativ se face atat pe cale medicamentoasa, prin administrarea de Tiroxina in diverse combinatii asociat cu vitamine, activatoare ale sistemului cerebral (Encephabol), cat si pe cale chirurgicala prin tiroidectomie partiala (mai ales in cazul gusilor voluminoase sau nodulare ce pot evolua spre malignizare). Dupa tiroidectomie, bolnavul urmeaza timp de 1-2 ani tratament cu Tiroida, sub control periodic al
endocrinologului si supravegherea permanenta a asistentei medicale de teren.
II CANCERUL TIROIDIAN
Exista 4 tipuri de cancer tiroidian, dintre care cel mai frecvent este cancerul papilar reprezentand circa 70-80% din totalul cancerelor tiroidiene. Este mai frecvent la femei. Majoritatea pacientilor au varste cuprinse intre 30 si 60 de ani.
Majoritatea cancerelor tiroidiene se prezinta ca noduli asimptomatici. Metastazele
se raspandesc pe calea sistemului limfatic catre ganglionii cervicali si mediastinali si, uneori, spre, ficat, plamani si oase.
Investigatia paraclinica care pune adesea diagnosticul este biopsia dar poate implica si alte teste.
Majoritatea cancerelor tiroidiene nu au malignitate mare si rareori sunt letale.
Tratamentul este extractia chirurgicala.
