|
|
|
O modalitate principala prin care statul incurajeaza amplificarea creditarii intreprinderilor mici si mijlocii o constituie fondurile de garantare, pe care le finanteaza integral sau partial. Caracteristica lor principala consta in divizarea riscului aferent creditarii in anumite proportii intre organizatia furnizoare de credite, de regula banca, si fondul de garantare. Practica finantarilor de acest tip releva ca fondul de garantare isi asuma cea mai mare parte a riscului, cel mai adesea intre 70-80%.
Schema cadru de functionare1 a unui fond de garantare este reprezentata in figura nr. 9.
Figura nr. 9 - Schema de functionare a unui fond de garantare
In esenta, mecanismul de garantare functioneaza astfel:
a) Intreprinzatorul, in calitate de solicitant de credite, se adreseaza bancii sau unei alte institutii financiare pentru a obtine finantarea necesara. In acest scop el furnizeaza un plan de afaceri sau o alta documentatie in care se prezinta afacerea, demonstrandu-se viabilitatea sa.
b) In cazul in care rezulta ca afacerea pentru care se solicita creditul este viabila, dar intreprinzatorul respectiv nu poseda garantiile necesare, banca poate accepta finantarea sa de principiu si il recomanda unui fond de garantare.
c) Intreprinzatorul prezinta bancii sau direct fondului de garantare un exemplar din documentatia pentru credit depusa la banca si examinata de aceasta. Daca in urma analizei fondul de garantare considera ca proiectul poate fi garantat, isi da acordul de principiu sub forma unui mandat sau certificat de garantare acordat intreprinzatorului respectiv.
d) Intre fondul de garantare si banca se incheie un contract de garantare al afacerii respective, cu precizarea clara a conditiilor (marimea garantiei, perioada, taxa de platit bancii etc.).
e) Intre Fondul de garantare si intreprinzator si/sau firma sa se incheie un contract in care se specifica obligatiile asumate in garantarea afacerii respective. In contract se prevad obligatiile solicitantului de credit fata de fondul de garantare, care sunt compuse, de regula, dintr-o taxa de studiu a proiectului si un comision sau taxa anuala pentru garantare. De regula, se determina ca un procent fata de valoarea garantiei aprobate, iar a doua ca un procent fata de valoarea garantiei. Spre exemplu, Fondul Roman de Garantare percepe o taxa de studiu a proiectului de 1% din marimea garantiei acordate si o taxa anuala de garantare de 3% din valoarea garantiei pentru suma ramasa de returnat.
f) Intre banca si intreprinzator si/sau firma se incheie un contract de creditare, cu precizarea tuturor conditiilor implicate (marimea creditului, rata dobanzii, perioada de creditare, numarul si marimea ratelor de rambursare a creditului etc.)
g) Acordarea creditului aprobat de banca firmei respective potrivit termenilor contractului.
h) Utilizarea creditului de catre intreprinzator conform destinatiei stabilite, concomitent cu returnarea ratelor de credit bancii si cu plata taxei sau comisionului de garantare, fondului de garantare.
In situatia in care intreprinzatorul care a obtinut creditul nu reuseste performantele economice proiectate si nu este in masura sa returneze creditul partial sau total, atunci se aplica prevederile contractului de garantare si fondul de garantare plateste bancii sumele aferente garantiei asumate, corelate cu marimea creditului nerambursat.
Principalul avantaj al finantarii intreprinzatorului in conditiile implicarii fondului de garantare este obtinerea de credite pentru proiecte fara a avea garantiile necesare, care altminteri nu ar fi finantabile. In plus, se diminueaza riscurile pe care intreprinzatorul si le asuma prin demararea afacerii si obtinerea creditului.
Dezavantajele implicate rezida in procesul mai complicat de obtinere a creditului si in costurile suplimentare implicate.
Asupra activitatii economice in general, fondurile de garantare au o influenta benefica, intrucat determina amplificarea investitiilor in economie, punerea in valoare a unor resurse umane, materiale etc. care nu erau folosite si generarea de noi locuri de munca. Aceste avantaje importante explica de ce in numeroase tari fondurile de garantare sunt foarte raspandite. Spre exemplu, in Italia functioneaza 578 de fonduri de garantare, denumite CONFIDI, iar in Franta 200, denumite societati de precautie mutuala (SCM). Ca urmare, potrivit unui studiu al Bancii Mondiale, in Franta 11,3% din creditele acordate erau garantate de fonduri1.
Experienta tarilor dezvoltate arata ca succesul si eficacitatea fondurilor de garantare depind intr-o masura apreciabila de descentralizarea lor, pentru a le face usor accesibile unui numar cat mai mare de intreprinzatori. O a doua conditie o reprezinta implicarea puternica a bancilor comerciale in finantarea si organizarea fondurilor de garantare pentru a le cunoaste si a apela la serviciile lor.
