|
|
|
FIRMA CA OBIECT AL MANAGEMENTULUI
OBIECTIVE
Studierea acestei teme isi propune ca obiective
CUPRINS
FIRMA CA OBIECT AL MANAGEMENTULUI
5.1 Definirea conceptului de firma
5.1.3.1 Definirea notiunii de sistem
5.1.3.2 Elementele definitorii ale sistemelor
5.1.3.3 Structura firmei in conceptie sistemica
5.1.3.4 Trasaturi definitorii ale firmei ca sistem
5.2 Infiintarea si punerea in functiune a firmelor
5.2.1 Nasterea ideii si elaborarea proiectului afacerii
5.2.2 Intocmirea formalitatilor de infiintare e firmei si etapele necesare a fi parcurse
5.2.3 Punerea in opera a proiectului afacerii
5.3 Incetarea activitatii firmelor
5.4 Rolul firmei in cadrul economiei
FIRMA CA OBIECT AL MANAGEMENTULUI
Prin organizatie se intelege orice asociatie de oameni cu conceptii sau preocupǎri comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea desfǎsurǎrii unei activitǎti organizate.
Aceasta definitie-foarte generalǎ- se referǎ la organizatii din toate domeniile de activitate: industrie, agriculturǎ, constructii, servicii, cercetare, invǎtǎmant, sǎnǎtate, culturǎ, religie, etc.
Cel mai rǎspandit tip de organizatie este firma, unde, indiferent de ramura de activitate din care face parte (industrie, constructii, servicii, etc), o colectivitate de oameni lucreazǎ impreunǎ, potrivit unei diviziuni a muncii pentru realizarea, in comun, a unor unor obiective prestabilite.
Ca atare, firma poate fi definitǎ ca o entiate economicǎ si socialǎ in care se produc bunuri si servicii destinate pietei, in vederea satisfacerii nevoilor clientilor si realizǎrii de profit. Aceasta este constituitǎ dintr-un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, care concep si desfǎsoarǎ procese de muncǎ, folosind un anumit capital.
In acceptiunea tuturor specialistilor, firma ca organizatie este unitatea de bazǎ a economiei nationale a unei tǎri sau a economiilor nationale ale mai multor tǎri (firma multinationalǎ), constituitǎ cu scopul de a produce bunuri materiale sau de a presta servicii necesare existentei oamenilor.
Ca unitate de bazǎ a economiei, firma reuneste in cadrul ei mijloace tehince si tehnologice, un numǎr de angajati cu o pregǎtire corespunzǎtoare, resurse materiale si financiare. Pornind de la aceastǎ realitate, firma este in acelasi timp o organizatie tehnico-productivǎ, socialǎ si economicǎ.
Caracterul de organizatie tehnico-productivǎ isi gǎseste expresia in specificul activitǎtilor productive, al tehnologiilor folosite si in dependenta tehnologicǎ dintre elementele structurale. Latura tehnico-productivǎ determinǎ continutul activitǎtii desfǎsurate de firmǎ si profilul sǎu de activitate.
Ca organizatie economicǎ, firma este un organism independent, cu autonomie deplinǎ, care dispune de intreaga capacitate de a participa la circuitul economic national si international. De asemenea, incǎ de la infiintare, isi fixeazǎ un obiect de activitate, adicǎ o ratiune de a exista, unul sau mai multe obiective economice, cum ar fi: rentabilitatea, calitatea, etc.
Privitǎ ca organizatie socialǎ, firma cuprinde un ansamblu de activitǎti umane cu o finalitate bine determinatǎ si care dau viatǎ tuturor elementelor tehnice, tehnologice si de altǎ naturǎ pe care le cuprinde. Totodatǎ firma se prezintǎ sub forma unui complex de relatii structurale interpersonale sau pluripersonale in care angajatii sunt diferentiati in functie de autoritate, statut si rol in realizarea obiectivelor prestabilite.
Teoria agentilor economici, impusǎ cǎtre sfarsitul secolului XX, accentueazǎ latura juridicǎ a conceptului de firmǎ.
Astfel, agentii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice si/sau juridice, au calitate de participanti la viata economicǎ, indeplinesc roluri si au comportamente economice similare.
Delimitarea si gruparea agentilor economici se poate face pe mai multe criterii: subiecti de proprietate, forme de organizare, folosirea factorilor de productie, sfera si domeniul de activitate, etc.
Pentru evidentierea fluxurilor reale si monetare (de venituri si cheltuieli) ce caracterizeazǎ circuitul economic in ansamblul sǎu, gruparea agentilor economici se realizeazǎ, dupǎ criteriul institutional, astfel:
a) Firme, care grupeazǎ toate unitǎtile institutionale, avand ca functie principalǎ, producerea de bunuri si servicii (nonfinanciare) destinate pietei, alcǎtuind, de fapt, sectorul productiv al economiei de piatǎ. Veniturile acestor agenti economici provin din vanzarea productiei, scopul productiei fiind obtinerea de profit.
b) Gospodǎriile (menaje), reprezentate de familii, celibatari, fermieri, manageri, diferite comunitǎti consumatoare, etc. Acestea sunt agenti economici avand calitatea de consumatori de bunuri personale. Veniturile menajelor provin din salarizarea persoanelor, din titlurile de proprietate, precum si din transferurile efectuate de celelalte sectoare.
c) Institutii de credit si societati de asigurǎri (private, publice, mixte). Acestea sunt agenti economici ce au ca functie principalǎ pe aceea de intermediar financiar intre ceilalti agenti economici.
d) Administratii publice. Acestea reprezintǎ acel agent economic care, in esentǎ, exercitǎ functia de redistribuire a veniturilor pe baza serviciilor nonmarfiere prestate. Veniturile principale ale acestor agenti provin din vǎrsǎminte obligatorii efectuate de cǎtre unitǎtile care apartin celorlalte categorii economice, primite direct sau indirect.
e) Administratii private. Ele reprezintǎ agentul economic care grupeazǎ organismele private fǎrǎ scop lucrativ (asociatii, fundatii, etc). veniturile acestora provin in principal din contributiile voluntare, cotizatii, venituri din proprietǎti, etc.
f) Administratii strǎine si internationale aflate pe teritoriul tǎrii de referintǎ, cu care agentii economici autohtoni fac tranzactii economice.
In sens economic, o firma, ca agent economic-indiferent de talie, forma de proprietate si organizare-produce bunuri si servicii destinate vanzǎrii pe piatǎ, scopul urmǎrit fiind obtinerea de profit.
Deci, ca celulǎ de bazǎ a economicului, firma este unitatea organizatorica unde se realizeazǎ fuziunea intre factorii de productie (resurse umane si material-energetice), cu scopul producerii, desfacerii de bunuri economice (produse, servicii, informatii, etc.) in structura, cantitatea si calitatea impuse de cererea de pe piatǎ si obtinerii unui profit.
Firmele, organizate in orice domeniu de activitate, au in comun cateva reguli si constrangeri elementare, si anume:
pentru a produce, firma trebuie sǎ utilizeze factori de productie;
factorii de productie nu sunt inepuizabili si in consecintǎ trebuie utilizati cat mai rational;
pentru a supravietui si a se dezvolta, firma trebuie sǎ fie rentabilǎ;
activitatea economico-financiarǎ, in ansamblul sǎu, trebuie condusǎ cu competentǎ.
Activitatea unei firme, Figura 5.1, genereazǎ doua grupuri de fluxuri:
a) intrǎri de factori de productie, al cǎror cost determinǎ fluxurile de cheltuieli ale firmei cǎtre agentii economici care furnizeazǎ acesti factori;
b) iesirile de bunuri, servicii, etc., produse si puse la dispozitia celorlalti agenti economici care, la randul lor, genereazǎ fluxurile de venituri obtinute in urma comercializǎrii bunurilor respective.
Figura 5.1 Fluxurile firmei
In activitatea sa, firma efectueazǎ cheltuieli pentru remunerarea factorilor de productie utilizati, care trebuie recompensati pentru rezultatele muncii depuse. Ca atare, firma trebuie in mod necesar sǎ producǎ o valoare excedentarǎ costurilor pentru a rǎmane rentabilǎ. Arta managerilor constǎ in a realiza congruenta obiectivelor acestora, astfel incat angajatii sa fie motivati pentru a participa la realizarea obiectivelor generale ale firmei, in conditii de eficientǎ economicǎ prestabilitǎ.
Notiunea de sistem apare in forme embrionare in filosofia anticǎ greacǎ. Afirmand cǎ "intregul este mai mult decat suma partilor", Aristotel dǎ o prima definitie notiunii de sistem. Cel care pune bazele unei teorii inchegate privind sistemele este biologul german Ludwing von Bertalanffly, care publicǎ o serie de lucrǎri reprezentand inceputurile teoriei generale a sistemelor.
Poate fi definit ca sistem orice sectiune a realitǎtii in care se identificǎ un ansamblu de fenomene, obiecte, procese, concepte, fiinte, sau grupuri interconectate intr-o multime de relatii reciproce, precum si cu mediul inconjurǎtor si care actioneazǎ in comun in vederea realizǎrii unor obiective bine definite.
Sistemele, Figura 5.2, primesc impulsuri din partea mediului inconjurǎtor sub formǎ de "intrǎri in sistem" si preluand aceste impulsuri, le transformǎ in actiuni asupra mediului sub formǎ de "iesiri din sistem".
Figura 5.2 Schema de functionare a sistemului
In situatia in care sistemul urmǎreste sǎ se adapteze continuu la modificǎrile mediului, atunci acesta devine cibernetic, in componenta lui intrand si un modul de reglare R (feed-back). In acest caz, mǎrimile Y ale iesirilor se comparǎ cu vectorul obiectivelor propuse Z si, deoarece de cele mai multe ori apar abateri Y≠Z, este necesarǎ interventia regulatorului R care va genera mǎrimea de reglare X, cu rolul de a aduce iesirile Y la nivelul obiectivelor stabilite. Reglajele pot avea caracter de stabilizare, homeostatic (de mentinere a valorilor unei mǎrimi intre anumite limite), de mentinere a echilibrului dinamic (imbinarea continuǎ a stabilitǎtii si schimbǎrii), etc.
Principalele elemente definitorii ale sistemelor sunt:
a) Sistemele sunt interdisciplinare, ceea ce inseamnǎ cǎ pentru functionare, acestea au nevoie de cunostinte de specialitate din mai multe domenii.
b) Sistemele sunt holistice, ceea ce presupune interdependenta pǎrtilor componente ale acestora.
c) Sistemele sunt diferentiate, ca urmare a faptului ca pǎrtile intregului se diferentiaza intre ele. Totodatǎ, specific oricǎrui sistem este si faptul cǎ proprietǎtile intregului nu se regǎsesc intru totul in pǎrti.
d) Sistemele sunt sinergice, potrivit cǎreia valoarea intregului este mai mare decat suma pǎrtilor.
e) Sistemele sunt ordonate, corespunzator specificului activitǎtii desfǎsurate.
f) Sistemele sunt ierarhice;
g) Sistemele au fiecare un obiectiv specific de atins
Promotorii abordǎrii firmei ca sistem sunt: Peter Docker, R. Johnson, E. Dale, M. Parter etc, care au pus bazele scolii sistemice manageriale.
In aceasta acceptiune firma reprezintǎ un sistem ierarhic structurat cu functii specifice dar incorporate in sisteme ierarhice de nivel superior cu care interconditioneazǎ prin multimea intrǎrilor si iesirilor sale.
Conform abordǎrii sistemice, firma actioneazǎ ca un sistem format din patru componente de bazǎ, Figura. 5.3, si anume: intrǎri, proces de transformare, iesiri, feed-back.
Intrǎrile sunt reprezentate de diferite resurse (umane, tehnice si tehnologice, materiale, financiare si informationale) necesare pentru a produce bunuri si servicii.
Procesele de transformare sunt dependente de capacitǎtile tehnologice si manageriale care, aplicate intrǎrilor, le transformǎ in iesiri.
Iesirile sunt produsele, serviciile sau celelalte activitǎti realizate de firmǎ.
Feed-back este un proces prin care cu ajutorul informatiilor despre rezultate sau despre situatia firmei, se pot aduce modificǎri in scopul imbunǎtǎtirii procesului.
Figura 5.3 Conceptia sistemicǎ asupra firmei.
Abordarea sistemicǎ a firmei prezintǎ urmatoarele avantaje:
1. sistemele pot fi analizate pe diferite niveluri de complexitate;
2. abordarea sistemicǎ face posibilǎ cercetarea modului in care diferite componente ale sistemului interactioneazǎ in vederea realizǎrii obiectivelor comune;
3. permite analizarea mǎsurii in care o schimbare ce priveste o componentǎ, poate conduce la modificǎri ale celorlalte componente ale sistemului;
4. ia in considerare interactiunea dintre sistem si mediul in care acesta actioneazǎ.
Abordarea sistemicǎ a firmei s-a impus si a castigat interes prin caracteristicile sale principale care constau in:
-conceptia nouǎ de tratare a fenomenelor si proceselor cercetate intr-o viziune integratoare a partilor componente;
-capacitatea de a permite evidentierea calitǎtilor integrative pe care le posedǎ sistemul in ansamblul sǎu si care nu sunt proprii nici uneia dintre componentele acestuia luate separate;
-capacitatea de a evidentia legǎturile existente intre sisteme foarte diferite ca amploare si complexitate, pe baza efectuǎrii analizei in mod etajat, la niveluri suprapuse de agregare a acestor sisteme;
-orientarea cu precǎdere spre perfectionarea mijloacelor de cunoastere a sistemelor, enuntarea principiilor si regulilor privind comportamentul acestora rǎmanand pe plan secundar.
Abordate intr-o conceptie sistemicǎ, firmele prezintǎ un ansamblu de trǎsǎturi care definesc atat specificul obiectivelor, cat si nivelul atins in traspunerea practicǎ a acestora. Astfel, firma este, deopotrivǎ:
a) sistem complex, intrucat reuneste resuse umane, materiale, financiare, fiecare dintre acestea fiind alcǎtuite dintr-o mare varietate de elemente, intre care se stabilesc multiple si profunde legǎturi;
b) sistem socio-economic. Aici are loc combinarea factorilor de productie in cadrul unor procese de generare de bunuri economice, conform obiectivelor fixate de raportul cerere-obiective-piatǎ.
Unitatea socio-economicǎ a firmei este caracterizatǎ prin autonomia functionalǎ a acesteia, care imbracǎ o serie de aspecte precum:
Ø organizarea si derularea activitǎtii pe baza obiectivelor definite in programe proprii de activitate;
Ø organizarea si contabilizarea riguroasǎ a rezultatelor;
Ø intocmirea bilantului propriu;
Ø organizarea si derularea relatiilor cu institutiile financiar-bancare pentru obtinerea de credite, deschiderea contului de decontare pentru pǎstrarea disponibilitǎtilor bǎnesti, pentru efectuarea de operatiuni de incasǎri si plǎti, etc.;
Ø incheierea de contracte economice cu diversi parteneri;
Ø organizarea fabricatiei si a intregii activitǎti a firmei;
Ø gospodǎrirea eficientǎ a capitalului fix si a celui circulant.
c) sistem tehnico-productiv, in sensul cǎ intre mijloacele de muncǎ, materiile prime si materialele utilizate se creaza anumite conexiuni. Aceasta se manifestǎ prin dependenta tehnologicǎ dintre compartimentele in care se realizeaza activitǎti de productie. In practicǎ firma se manifestǎ ca un organism unitar-productiv, prin prisma a douǎ criterii:
Ø omogenitatea procesului tehnologic din sectiile productiei de bazǎ;
Ø omogenitatea produselor fabricate, in care scop sunt reunite procese neomogene, sub aspect tehnologic.
d) sistem organizatoric-administrativ, explicat prin cateva aspecte si anume:
Ø in momentul infiintǎrii firma capatǎ statut de persoanǎ juridicǎ, primeste o denumire precisǎ, are un sediu si un obiect de activitate bine determinat;
Ø in stransǎ corelatie cu profilul si complexitatea obiectivelor stabilite, firma isi stabileste propria structura organizatoricǎ, dispune de un regulament propriu de organizare si functionare;
e) sistem dinamic, organic adaptiv. Firma isi desfǎsoarǎ intreaga activitate sub actiunea diferitilor factori endogeni, adaptandu-se permanent atat la evolutia (schimbǎrile) macrosistemelor din care face parte, cat si la cerintele generate de dinamica elementelor incorporate.
f) sistem deschis, firma manifestandu-se ca o componentǎ, in interactiunea constantǎ cu celelalte elemente ale sistemului cǎruia ii apartine.
g) sistem autoreglabil, adaptiv. Firma are capacitatea oferitǎ de autonomia sa functionalǎ, de a-si modifica activitatea in scopul realizǎrii obiectivelor propuse.
Firma, ca sistem este formatǎ din urmatoarele subsisteme:
subsistemul conducǎtor, reprezentat de echipa managerialǎ a cǎrei activitate are la bazǎ informatiile despre starea sistemului;
subsistemul condus, care se caracterizeazǎ printr-o anumitǎ capacitate de productie, nivel si o anumitǎ stare;
subsistemul informational, care conecteazǎ subsistemul condus si conducǎtor si asigurǎ informatii despre nivelul sistemului.
Procesul de management in cadrul oricarui sistem autoreglabil adaptiv, deschis si dinamic, se realizeazǎ in mod unitar, structurat pe nivele de competentǎ si responsabilitate, care comportǎ blocuri suprapuse, cu bucle de autoreglare, Figura 5.4, ierarhizate in functie de natura obiectivelor pe care le vizeazǎ.
Figura 5.4 Schema structuralǎ a procesului de management
Teoria firmei bazate pe cunostinte (capital uman) este de datǎ mai recentǎ, avand ca punct de pornire amploarea procesului de cunoastere din ultimele decenii. Aceastǎ teorie nu aduce insǎ atingere aprecierii firmei ca sistem autoreglabil, dinamic si deschis.
In optica acestei teorii, firma este o structura de piatǎ, a cǎrei resursǎ principalǎ este capital uman (volumul de cunostinte specifice si generale), activitǎtile principale fiind orientate cǎtre protectia si integrarea cunostintelor in scopul obtinerii de performante economice ridicate.
Dezvoltarea firmei bazatǎ pe cunostinte in aceasta opticǎ, este direct dependentǎ, pe o parte, de natura si volumul de cunostinte posedate de manager si angajatii sǎi, iar pe de altǎ parte, de cunostintele obtinute de firmele implicate cu care coopereazǎ.
In contextul mediului de afaceri din Romania, procesul de constituire si dare in folosintǎ a unei firme, presupune parcurgerea urmǎtoarelor etape:
Nasterea ideii de afacere reprezintǎ rezultatul sincronizǎrii dintre proiect si initiator. Aceastǎ fazǎ presupune:
Toate aceste analize trebuie sǎ se constituie intr-un bilant, care sǎ-i permitǎ initiatorului formularea unui rǎspuns. Dacǎ acesta este apreciat pozitiv, se poate trece la elaborarea proiectului.
Elaborarea proiectului de afacere presupune intocmirea de cǎtre initiator a urmǎtoarelor documente: o notǎ de prezentare generalǎ a afacerii, un studiu comercial, un studiu financiar, un studiu juridic si un calcul privind mijloacele necesare.
Nota de prezentare generalǎ va trebui sǎ continǎ: principalele date despre initiator, prezentarea "ideii activitǎtii", descrierea produsului sau a serviciului propus cu precizarea intentiilor de dezvoltare si acoperirea financiarǎ globalǎ. Aceasta va servi initiatorului, pe de o parte , atunci cand va incepe elaborarea propriu-zisǎ a proiectului, iar pe de altǎ parte, in discutiile cu partenerii asociati, clientii, furnizorii si alte organisme.
Studiul comercial va cuprinde:
descrierea in detaliu a produselor si/sau serviciilor oferite, necesitǎtile la care acestea rǎspund in comparatie cu produsele similare;
segmentul de piatǎ cǎruia i se adreseazǎ, rata de crestere a acestuia, caracteristicile clientilor;
sansele firmei pe piata respectivǎ, noutǎtile pe care le aduce firma in comparatie cu concurentii, evolutia viitoare a cotei de piatǎ;
evaluarea posibilitǎtilor de desfacere ca volum, stabilirea canalelor de distributie si a punctelor de desfacere cele mai adecvate etc.
Studiul juridic are menirea de a pregǎti dosarul de constituire a firmei pe baza legislatiei in vigoare, optandu-se pentru una din formele judiciare posibile prevǎzute de lege.
Studiul financiar exprimǎ in termeni financiari elementele pe care le cuprinde proiectul. Asfel acesta va trebui sǎ cuprindǎ: cifra de afaceri pe care si-o propune ca obiectiv firma, mijloacele tehnice si tehnologice, comericiale, umane si financiare necesare,previzionat de rezultate, planul de finantare, bilantul, planul de trezorerie.
Elaborarea proiectului se incheie cu stabilirea mijloacelor necesare: terenuri, imobile, mijloace de transport si resurse umane.
Dacǎ parcurgerea celor douǎ faze, nasterea ideii si elaborarea proiectului; conduc la concluzia oportunitǎtii afacerii, se va lua decizia de infiintare a firmei.
Intocmirea formalitǎtilor necesare infiintǎrii firmei sunt de naturǎ juridicǎ, socialǎ si fiscalǎ. Aceasta presupune parcurgerea mai multor etape, Figura 5.5
Figura 5.5 Etapele infiintǎrii firmei
Formalitǎtile de naturǎ juridicǎ constau in respectarea unor cerinte de fond si de formǎ. Cerintele de fond se referǎ la conditiile asocierii persoanelor, cum sunt:
numǎrul si calitatea celor care se asociazǎ (in tara noastrǎ, infiintarea unei firme pe actiuni este posibilǎ numai dacǎ se asociazǎ cel putin 5 persoane);
consimtǎmantul si dreptul de contractare a asociatilor, conform normelor juridice. Asocierea sǎ nu fie fǎcutǎ contra legii, iar consimtǎmantul sǎ fie dat liber, farǎ teroare si violentǎ;
stipularea explicitǎ a aportului asociatilor: aport financiar (contributia bǎneascǎ pe care asociatii se obligǎ sǎ o depunǎ la patrimoniul firmei), aport in naturǎ (imobile, utilaje, masini, mǎrfuri, etc.), aport in drepturi de proprietate intelectualǎ (brevete de inventii, mǎrci de fabricǎ, know-how);
stabilirea cotelor de participare la profit sau pierderi a asociatilor, care sunt de regulǎ direct proportionale cu cotele de aport la capitalul social.
Cerintele de formǎ necesare a fi indeplinite la infiintarea firmei, sunt:
redactarea si semnarea cererii de acord sau a contractului de asociere;
redactarea si semnarea statutului firmei;
intocmirea formelor de publicitate (publicarea anuntului de infiintare in Monitorul Oficial, prezentarea documentelor la Judecǎtorie in vederea obtinerii avizului de onorabilitate, inmatricularea in Registrul Comertului)
Formalitǎtile de naturǎ socialǎ se referǎ la declararea infiintǎrii firmei la Ministerul Muncii si aderarea la asigurǎrile sociale.
Formalitǎtile de naturǎ fiscalǎ cuprind: achizitionarea documentelor fiscale si stabilirea impozitului de cǎtre organele in drept.
Punerea in operǎ a proiectului afacerii presupune:
proiectarea structurii organizatorice a firmei si a sistemului informational;
intocmirea proiectului de executie a firmei;
amenajarea terenurilor si realizarea constructiilor;
achizitionarea si instalarea echipamentului tehnic si tehnologic;
recrutarea si angajarea personalului;
elaborarea regulamentului de organizare si functionare a firmei.
Incetarea activitǎtii firmelor se datoreazǎ insolvabilitǎtii in care pot ajunge acestea datoritǎ managementului defectuos. Acest fapt este echivalent cu intrarea firmei in faliment ceea ce atrage in mod firesc lichidarea acestora. Pana la lichidare, insǎ, firmele care manifestǎ simptomul falimentului sunt supuse unor tratamente economico-financiare si juridice speciale, cu scopul de a salva ce se mai poate salva.
Tratamentul la care sunt supuse firmele care au dificultǎti se declanseazǎ numai dupǎ ce se face constatarea cu privire la incetarea plǎtilor.
Incetarea plǎtilor nu este asimilatǎ cu insolvabilitatea. Existǎ reguli juridice pentru definirea unei firme aflate in dificultate financiarǎ si aceasta se face de cǎtre tribunalul teritorial. Ca regulǎ de bazǎ pentru declaratia cǎ firma se aflǎ in stare de incetare a plǎtilor se considerǎ sesizarea imposibilitǎtii de a face fatǎ pasivelor exigibile (datoriilor privind creantele, salariile, impozitele cǎtre stat, etc.) prin activele disponibile (bani in cont, facturi in curs de incasare, etc.).
Insolvabilitatea nu se asimileazǎ cu oprirea plǎtilor pentru cǎ in acestǎ situatie firma mai este inca solvabilǎ. Aceasta poate vinde active disponibile (stocuri de produse finite, stocuri de materii prime si materiale, utilaje de lucru, clǎdiri, etc.) pentru a-si acoperi obligatiile financiare.
Odatǎ formulatǎ constatarea referitoare la oprirea plǎtilor de cǎtre tribunal, se declanseazǎ procedura de tratament a firmei aflatǎ in dificultate, numitǎ procedura de redresare, iar in cazul nereusitei, procedura de lichidare juridicǎ. Desfasurarea procedurii se bazeazǎ pe Legea falimentului si presupune parcurgerea mai multor etape.
O primǎ etapǎ o reprezintǎ convocarea in fata instantei care marcheazǎ declansarea procedurii judecǎtoresti de constatare a stǎrii de incetare a plǎtilor. Aceasta se poate face de cǎtre cei care au de primit bani din partea firmei si nu sunt onorati in demersul lor (statul, creditorii, angajatii, etc.) sau poate fi produsǎ prin autosesizarea de cǎtre functionarii tribunalelor.
Constatarea cǎ firma se aflǎ in stare de oprire a plǎtilor se dǎ publicitǎtii astfel incat toti partenerii firmei si creditorii sǎ fie informati despre declansarea procedurii judecǎtoresti.
A doua etapǎ o constituie perioada de supraveghere care dureazǎ de obicei trei luni si are scopul de a da un diagnostic economico-social si de a evalua suma datoriilor acesteia. Supravegherea este fǎcutǎ de o comisie compusǎ dintr-un jurist, un administrator de la firmǎ si un reprezentant al creditorilor.
A treia etapǎ demareazǎ cu convocarea pentru a doua oarǎ in fata instantei, care analizeazǎ propunerile comisiei de supraveghere, constand, fie in planul de redresare, fie in lichidarea juridicǎ a firmei.
De regulǎ, planul de redresare se poate propune dacǎ sunt indeplinite concomitent urmǎtoarele conditii:
starea pietei si caracteristicile firmei sugereazǎ cǎ aceasta ar putea sǎ revinǎ la echilibru;
rezultatele firmei vor permite o rambursare certǎ, partialǎ si esalonatǎ a creantelor.
Pe baza propunerilor inaintate de comisia de supraveghere, tribunalul va lua hotǎrarea fie de acceptare a planului de redresare si in consecintǎ de rezolvare a pasivelor, fie, in caz contrar, se pronuntǎ pentru lichidarea bunurilor firmei.
Redresarea financiarǎ poate fi doveditǎ de cǎtre firma aflatǎ in dificultate prin rentabilitatea ce va fi obtinutǎ, astfel incat din profiturile pe care le va genera sǎ-si poatǎ achita obligatiile fatǎ de asociati si creditori. Revenirea la echilibrul financiar se poate realiza fie prin continuarea activitǎtii sub forma actualǎ, fie prin oprirea partialǎ a unor segmente ale acesteia.
Decizia de lichidare juridicǎ desfiinteazǎ juridic firma si repartizeazǎ creditorilor produsul lichidǎrii.
Lichidarea firmei se referǎ la ansamblul operatiilor necesare terminǎrii afacerii angajate, transformǎrii in numerar a activului, lichidǎrii pasivului si partajǎrii valorilor rǎmase. Pe toatǎ perioada realizǎrii acestor operatii, firma isi pǎstreazǎ personalitatea juridicǎ. Aceasta inceteazǎ odatǎ cu efectuarea ultimei operatii de lichidare.
Pentru efectuarea acestor operatii se numesc mai multi lichidatori. Acestia au aceleasi rǎspunderi ca si administratorii. Lichidatorii sunt datori ca dupǎ intrarea in functie, sǎ efectueze impreunǎ cu administratorii, un inventar si sǎ incheie bilantul. Pe baza bilantului se va constata situatia exactǎ a activului si pasivului. Lichidatorii semneazǎ bilantul si sunt obligati sǎ consemneze intr-un registru toate operatiile lichidǎrii. Lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.
Dupǎ terminarea lichidǎrii, lichidatorii trebuie sǎ cearǎ radierea firmei din Registrul Comertului.
Firmele au in viata economicǎ un dublu rol: economic si social. Acesta poate fi reprezentat schematic ca in Figura 5.6
Figura 5.6. Rolul firmei in economie
Rolul economic al firmei este pus in evidentǎ prin aceea cǎ:
Beneficiarii
Instrumente de repartitie
Personal angajat
Salarii
Organisme sociale
Cotizatii sociale
Statul
Impozite si taxe
Creditori si banci
Dobanzi si comisioane
Actionari
Dividende
Firma
Autofinantare
Rolul social al firmelor este determinat de faptul cǎ acestea sunt agenti economici a cǎror activitate nu poate fi studiatǎ decat in contextul social existent. Firma existǎ prin indivizi, respectiv prin salariatii sǎi si consumatorii bunurilor oferite pe piatǎ, fatǎ de care manifestǎ un rol social specific, respectiv:
¡ fatǎ de salariati, care isi consacrǎ o mare parte din viata lor cotidianǎ muncii in firmǎ si care trebuie sǎ gǎseascǎ aici conditii favorabile atat din punct de vedere al muncii, cat si al salarizǎrii lor. Prin politica lor, managerii firmei trebuie sǎ favorizeze promovarea personalului si participarea lui la reciclarea impusǎ de modernizarea tehnicii si tehnologiei. De asemenea, in cadrul firmei trebuie create conditiile pentru organizarea si functionarea asa-numitelor celule de promovare culturalǎ (distractii, excursii, asociatii diverse), care vor contribui la cresterea atasamentului angajatilor la promovarea obiectivelor firmei;
¡ fatǎ de consumatori, firma trebuie sǎ caute cea mai bunǎ adaptare a bunurilor si serviciilor produse la solicitǎrile clientilor; aceasta trebuie sǎ furnizeze informatii complete si obiective asupra produselor sale, prin politici de publicitate, reclame adecvate, etc.
Armonizarea tuturor acestor aspecte este, in general, dificil de realizat, ceea ce face ca la nivelul firmei sǎ se manifeste si o serie de contradictii cum sunt:
intre interesele salariatilor si cele ale proprietarilor de capitaluri;
intre interesele titularilor de venituri (provenite din firmǎ), care doresc sǎ castige cat mai mult, si cele ale consumatorilor, care cautǎ sǎ cumpere la un pret cat mai redus.
Ca celule de baza ale economiei nationale, firmele se deosebesc intre ele prin: forma de proprietate, dimensiune, obiectul muncii, domeniul de activitate, ramura industrialǎ apartinǎtoare, nivelul de specializare al activitǎtii, felul produselor realizate, tipul productiei, apartenenta nationalǎ, etc.
Gruparea firmelor dupǎ criteriile de diferentiere enumerate, permite:
formarea unei viziuni sectoriale sau globale asupra economiei nationale;
identificarea diferitelor performante ale firmelor apartinand aceleiasi sfere de activitate;
definirea strategiei vizand utilizarea diferitilor factori de productie;
realizarea unei evaluǎri comparative a structurii economiei mai multor tǎri, etc.
Astfel, dupǎ forma de proprietate, firmele se impart in:
A. firme proprietate privatǎ;
B. firme proprietate de stat;
C. firme proprietate mixtǎ.
A. FIRME PROPRIETATE PRIVATA
Firmele proprietate privatǎ se impart, dupǎ numǎrul posesorilor de capital, in:
a. firme proprietate individualǎ;
b. firme proprietate de grup.
a. Firme proprietate individualǎ sunt acelea care au un singur proprietar ce infiinteazǎ, organizeazǎ si conduce activitatea. Personalitatea juridicǎ a firmei se confundǎ cu cea a intreprinzǎtorului, a proprietarului fondator.
Firma proprietate individualǎ este, de regulǎ, o intreprindere familiarǎ si se caracterizeazǎ prin aceea cǎ patrimoniul apartine membrilor unei familii care sunt numai proprietari sau, cel mai adesea, sunt proprietari si lucrǎtori.
b. Firme proprietate de grup au ca trǎsǎturǎ definitorie dreptul de posesiune asupra patrimoniului sǎu din partea a cel putin doua persoane.
Formele pe care le imbracǎ firmele proprietate de grup sunt foarte diverse. Dintre acestea cele mai rǎspandite sunt:
firme constituite prin asociere de persoane, care dupǎ responsabilitatea subiectilor de proprietate fatǎ de firma constituitǎ, se impart in:
firme constituite in nume colectiv;
firme constituite in comanditǎ simplǎ.
firme de capitaluri, care pot fi:
in comanditǎ pe actiuni;
de capitaluri pe actiuni.
firme constituite prin asociere de persoane si capitaluri cu rǎspundere limitatǎ.
Firma proprietate de grup constituitǎ in nume colectiv este o societate comercialǎ infiintatǎ prin asociere pe bazǎ de incredere reciprocǎ a unor parteneri cunoscuti intre ei, care aduc aporturi patrimoniale; fiecare ascociat participǎ personal la activtǎti, indeplinind un anumit rol in cadrul firmei.
Functionarea firmei in nume colectiv se poate realiza in douǎ moduri:
dacǎ nu a fost numit nici un administrator, fiecare asociat poate sǎ angajeze firma, iar cazul defineste o pluralitate de administratori;
dacǎ a fost numit un administrator, de regulǎ ales de cǎtre asociati, acesta intocmeste toate actele de gestiune si rǎspunde in numele tuturor asociatilor.
Obligatiile firmei in nume colectiv sunt garantate cu patrimoniul social si cu rǎspunderea nelimitatǎ si solidarǎ a tuturor asociatilor. Solidaritatea priveste numai raporturile cu tertii, nu si raporturile intre asociati.
Firma proprietate de grup constituitǎ in comanditǎ simplǎ reuneste capitalurile a douǎ categorii de asociati: comanditari si comanditati (administratori). Comanditarii sunt responsabili panǎ la nivelul aportului de capital si nu au dreptul sǎ participle la administrarea firmei. Comanditatii sunt asociati care rǎspund solidar si nelimitat pentru obligatiile asumate de firmǎ, avand totodatǎ dreptul de a participa la administrarea acesteia. Administrarea firmei in comanditǎ simplǎ se poate incredinta unuia sau mai multor comanditati.
Firma proprietate de grup constituitǎ in comanditǎ pe actiuni este mai mult o societate de capital si mai putin o societate de persoane. Intrucat capitalul social apartine mai multor asociati (persoane), este impǎrtit in actiuni. Acest tip de firmǎ intruneste regulile privind societatea in comanditǎ simplǎ, in cazul comanditatilor, si regulile privind societatea pe actiuni in cazul comanditarilor.
Firma proprietate de grup constituitǎ pe bazǎ de capitaluri pe actiuni este o societate pe actiuni si are drept caracteristicǎ definitorie impǎrtirea patrimoniului intr-un numǎr de pǎrti denumite actiuni. Actiunile pot fi nominative sau la purtǎtor.
Posedarea de cǎtre o persoanǎ a unui numǎr de actiuni constituie baza juridicǎ a dreptului de proprietate al persoanei asupra unei pǎrti corespunzatoare din patrimoniul firmei. In functie de numǎrul actiunilor posedate se realizeazǎ si participarea la conducerea societǎtii.
Conducerea societǎtii pe actiuni poate fi exercitatǎ de un singur administrator sau de mai multi administratori. Cand sunt mai multi administratori, conducerea societǎtii este asiguratǎ de reprezentantii actionarilor care, in general, poarta numele de Consiliu de Administratie.
Responsabilitatea actionarilor este in corcondantǎ cu nivelul capitalurilor si nu angajeazǎ ansamblul patrimoniului lor. Actionarii primesc periodic venituri variabile, sub formǎ de dividende, adicǎ o cotǎ din profitul societǎtii atribuitǎ fiecǎrei actiuni. Firma de capitaluri pe venituri reprezintǎ forma juridicǎ de intreprindere privatǎ de grup cea mai rǎspanditǎ in lume.
Firma proprietate de grup constituitǎ prin asociere de persoane si capitaluri, cu rǎspundere limitatǎ este o forma de societate comercialǎ care integreazǎ in functionarea ei elemente imprumutate atat de la societǎti de persoane cat si de la societǎti de capitaluri.
Firma cu rǎspundere limitatǎ reuneste capitalurile unui numǎr limitat de persoane (nu mai mult de 50). Aportul pǎrtilor la capitalul social este limitat la un minim mai scǎzut decat al firmelor de capitaluri pe actiuni. Asociatii sunt responsabili panǎ la nivelul aportului de capital al fiecǎruia, iar cotele de participare la patrimoniul firmei nu sunt negociabile ca actiunile. Pǎrtile sociale ale asociatilor sunt reprezentate prin certificate emise de administratorii societǎtii si nu prin titluri nominative si nici prin titluri la ordin. Asociatii isi pot transmite intre ei pǎrtile sociale.
Firma cu rǎspundere limitatǎ este administratǎ de unul sau mai multi administratori (asociati sau neasociati), numiti prin contractul de firmǎ, de adunarea generalǎ sau de asociati care reprezintǎ majoritatea absolutǎ a capitalului social.
B. FIRME PROPRIETATE DE STAT
Firmele proprietate de stat se organizeazǎ sub forma de:
regii autonome;
firme proprietate publicǎ.
Regiile autonome sunt intreprinderi economice care se organizeazǎ si functionezǎ in domeniile considerate strategice ale economiei nationale stabilite prin lege. Sunt persoane juridice si functioneazǎ pe bazǎ de gestiune economicǎ si autonomie financiarǎ. Regiile autonome se infiinteazǎ prin hotǎrari ale guvernului, pentru cele de interes national, sau prin hotǎrari ale organelor judetene si municipale ale administratiei.
Prin actul de infiintare al regiei autonome se hotǎrǎste obiectul de activitate, denumirea, sediul social si patrimoniul.
Firmele proprietate publicǎ sunt intreprinderi economice la care intregul capital este detinut de puterile publice reprezentate prin stat sau administratiile publice locale. Acestea sunt persoane juridice si functioneazǎ pe bazǎ de gestiune economicǎ si financiarǎ autonomǎ.
Firmele proprietate publicǎ pot concesiona unele activitǎti ale lor ceea ce inseamnǎ cǎ puterea publicǎ deleagǎ unei firme private dreptul de administrare a unui serviciu public potrivit unor conditii stipulate intr-un caiet de sarcini (in acest caiet de sarcini sunt precizate: atributiile, conditiile de fixare a preturilor, obligatiile de vǎrsare a unor subventii, obligatiile de platǎ a redeventelor, etc.).
Intreprinderea publicǎ in concesiune are autonomie decizionalǎ deplinǎ in limitele fixate in caietul de sarcini.
C. FIRME PROPRIETATE MIXTA
Firmele cu proprietate mixtǎ sunt intreprinderi economice in care capitalul lor este detinut de puterile publice si de una sau mai multe persoane private. Administrarea firmei este realizatǎ de catre un grup de persoane: unele reprezintǎ puterile publice, iar altele puterile private. In astfel de firme se confruntǎ interesele publice cu cele private iar controlul activitǎtii firmei se face numai din interior.
In functie de domeniul de activitate si produsele realizate, firmele se impart in:
firme agricole;
firme industriale;
firme comerciale;
firme prestatoare de servicii;
institutii financiare, de credit, de asigurǎri, etc.
In functie de apartenenta nationalǎ, firmele se impart in:
firme nationale, in care patrimoniul se aflǎ integral in proprietatea unei persoane fizice sau juridice din tara respectivǎ;
firme multinationale, ale cǎror filiale componente isi desfǎsoarǎ activitatea in douǎ sau mai multe tǎri; aceste firme sunt, de regulǎ, proprietatea unui grup economic privat sau cu caracter international;
firme mixte sau internationale (joint-venture), care se caracterizeazǎ prin participarea cu capital in proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice din mai multe tǎri. Veniturile obtinute sunt distribuite in functie de contributia fiecǎrei firme la constituirea capitalului social.
In functie de amploarea factorilor de productie utilizati de mǎrimea rezultatelor economico-financiare, etc., firmele se impart in:
firme mici si mijlocii;
firme mari;
grupuri sau conglomerate de firme.
In conceptie generalǎ, firmele mici si mijlocii pot fi considerate unitǎti economice in care criteriul de bazǎ de clasificare este cel al numǎrului de salariati de la 1 la 50 sau de la 1 la 100 pentru firmele mici, si de la 101 la 500 pentru firmele mijlocii.
Avand la bazǎ reglementǎrile Uniunii Europene in domeniu, in Romania definirea firmelor mici si mijlocii cu activitate in sfera productiei de bunuri si servicii se face astfel:
1. microfirme - panǎ la 9 angajati;
2. firme mici - intre 10 si 49 salariati;
3. firme mijlocii - intre 50 si 249 salariati.
Acestui criteriu, al numǎrului de salariati, i se asociazǎ criterii suplimentare cum sunt:
cifra de afaceri;
mǎrimea capitalului investit;
mǎrimea profitului;
mǎrimea activelor.
Analiza dimensiunii firmelor in raport cu costul pe produs permite studierea situatiilor de concurentǎ si explicarea ecartului de competitivitate. Astfel, in functie de acest parametru existǎ o dimensiune optimǎ Q a fiecǎrei firme, Figura 5.7; incepand de la care costul mediu pe termen lung (CML) devine crescǎtor, atat pentru capacitǎti de productie mai mici, cat si pentru cele mai mari.
Figura 5.7 Variatia costului in functie de capacitatea de productie a firmei
Studiile efectuate aratǎ cum, pe mǎsura cresterii dimensiunii firmei, costul unitar scade continuu, dar din ce in ce mai putin ca ritm, panǎ la atingerea unui minim, dupǎ care, in continuǎ crestere a dimensiunii firmei, costul unitar creste continuu, intr-un ritm din ce in ce mai accentuat. In acest fel, costului minim ii corespunde dimensiunea optimǎ de functionare a firmei. De aici rezultǎ cǎ intreprinzǎtorul nu are nici un interes sǎ construiascǎ o firmǎ de dimensiune superioarǎ optimului. Pentru a acoperi o cerere mai mare decat cea furnizatǎ de dimensiunea optimǎ a firmei, se pot juxtapune mai multe firme de talie optimǎ.
Stabilirea dimensiunii optime a firmei presupune cunoasterea si aprecierea cat mai exactǎ a capacitǎtii pietei tinand seama in primul rand de mǎrimea cererii, de mǎrimea si volumul vanzǎrilor, etc.
Existenta in cadrul economiei a firmelor de dimensiuni diferite este determinatǎ, pe de o parte, de faptul cǎ produsele realizate in cadrul acestora sunt de complexitǎti diferite, iar pe de alta parte, sunt cererile in cantitǎti, de asemenea, diferite.
Pe de altǎ parte, dimensiunile diferite ale firmelor pot conduce la obtinerea, in aceeasi ramurǎ, de bunuri la costuri diferite, ceea ce reprezintǎ un interes pentru analiza comparativǎ a factorilor de competitivitate si rentabilitate a acestora.
Cu toate acestea, esentialul este cǎ intr-o economie pot si trebuie sǎ coexiste firme mari, mijlocii si mici, fiecare cu avantajele si dezavantajele lor, intr-un echilibru rational al proportiilor, tinand seama de mecanismele economice reglate de piatǎ, de strategii, programe nationale de dezvoltare, etc.
1. Definiti conceptul de organizatie.
2. Definiti si comentati conceptul de agent economic.
3. Definiti conceptul de firmǎ (intreprindere) ca organizatie si agent economic.
4. Ce se intelege prin sistem si care sunt principalele proprietǎti ale acestuia?
5. Definiti firma ca sistem.
6. Care este structura firmei in conceptie sistemicǎ?
7. Precizati care sunt trǎsǎturile definitorii ale firmei ca sistem.
8. Evidentiati subsistemele componente ale firmei.
9. Care sunt etapele necesare a fi parcurse la infiintarea firmei si in ce constau acestea?
10. Care sunt cauzele posibile ale incetǎrii activitǎtii firmei?
11. Care este rolul firmei in cadrul economiei?
12. Prin ce se deosebesc firmele intre ele?
13. Care este dimensiunea optimǎ a firmei si cum se stabileste aceasta?
