|
|
|
Dimensiunea organizatorica a firmei
In tarile Uniunii Europene functioneaza aproape 16 milioane de intreprinderi
mici si mijlocii (99% din totalul intreprinderilor din Uniune). Succesul acestei
formule organizatorice este legat de managementul aplicat, in care procesul
decizional este mai direct, simplu si rapid, iar informarea poate fi generalizata in
intreaga structura.
In Romania (2000-2004), densitatea intreprinderilor mici si mijlocii este de
15,4 la 1.000 de locuitori in comparatie cu densitatea inregistrata in tarile Uniunii
Europene, care se situeaza intre 25 si 45 intreprinderi/1.000 locuitori.
Prin Ordonanta de Urgenta nr. 25/1993, in Romania o intreprindere este
mica daca are de la 5 la 25 salariati si mijlocie daca are de la 26 la 200 salariati.
Prin structura unei firme se intelege modul in care membrii acestei entitati
sunt impartiti in subgrupuri si li se atribuie sarcini.
Structura arata si modul cum este subimpartita functional activitatea firmei.
O firma, in structura sa, contine cel putin urmatoarele compartimente:
productie, comercial, financiar-contabil, resurse umane si un serviciu de cercetare
sau proiectare.
Utilizarea conceptelor cibernetice in proiectarea organizarii si conducerii,
precum si utilizarea psihologiei sociale contribuie la modelarea conventionala a
structurilor organizatorice proprii firmelor moderne.
Managerii se afla in fruntea unei organizatii.
Orice organizatie este un tip de sistem, care reprezinta un ansamblu de unitati
(abstracte sau concrete) legate intre ele.
Caracteristicile manierei de conducere (a managementului) sunt determinate de:
1) componenta (oameni, utilaje, materiale, bani); 2) structura; 3) comunicare;
4) control.
Organizarea structurala reprezinta gruparea functiilor, atributiilor si sala-
riilor, in raport cu anumite criterii, si repartizarea acestora pe grupuri de angajati
pentru executare.
Compartimentele, serviciile, sectoarele, sectiile, diviziile, birourile s.a. repre-
zinta produsul organizarii structurale.
Prin organizarea structurala se asigura modelarea organizarii procesuale.
Structura organizarii unei firme este cadrul in interiorul caruia sunt realizate
sarcinile de conducere si productie.
Structura organizatorica este un plan al organizarii prin care firma este
condusa, fiind instituite linii de autoritate si comunicatii intre compartimente si
manageri. La acestea se adauga datele si informatiile care circula prin liniile
respective.
Structura organizatorica are doua componente:
- cea de conducere;
- cea de productie.
Elementele principale componente ale structurii organizatorice sunt:
Postul - reprezinta un grup de obiective, sarcini, competente si responsa-
bilitati, ce revin spre executie unui singur angajat. Rationalitatea unui post este
evidentiata prin corelatia "sarcini - competente - responsabilitati pentru indepli-
nirea obiectivelor individuale" (triunghiul de aur al organizarii, fig. 2.3).
A
OBIECTIVE
INDIVIDUALE
B
Fig. 2.3. Triunghiul de aur al organizarii
C
AB = responsabilitati; BC = sarcini; CA = competente
Functia - este desemnata de totalitatea posturilor care sunt caracterizate de
aceleasi trasaturi principale. Functia poate fi a) de conducere si b) de executie.
Ponderea ierarhica - desemneaza numarul de angajati (persoane) conduse
(coordonate) nemijlocit de un manager.
Compartimentul - reprezinta ansamblul persoanelor care presteaza munci
omogene sau complementare, de regula pe acelasi amplasament.
Nivelul ierarhic - este compus din totalitatea subdiviziunilor organizatorice
(posturi, compartimente) stabilite prin reglementari oficiale.
Relatiile organizationale pot fi de autoritate, de cooperare si de control.
Variabilele organizationale sunt factori interni si externi firmei, care ii
conditioneaza intr-o anumita masura caracteristicile organizarii.
Organigrama este reprezentarea grafica a structurii organizatorice. Dreptun-
ghiurile reprezentand posturi si compartimente legate prin linii desemneaza
raporturile ierarhice si functionale intre componentele structurii organizatorice.
Regulamentul de organizare si functionare este o redare cu urmatorul continut:
in prima parte sunt inserate date privind baza legala a constituirii si
functionarii firmei;
se realizeaza o prezentare succinta a obiectului de activitate;
se include organigrama generala a firmei;
sunt relatate, in continuare, principalele caracteristici organizationale
(obiective, sarcini, competente, responsabilitati);
se prezinta in detaliu compartimentele firmei, functiile si posturile.
Fisa postului (descrierea postului) cuprinde: 1) denumirea postului,
2) obiectivele individuale, 3) sarcinile, 4) competentele, 5) responsabilitatile,
6) relatiile postului cu alte posturi, 7) cerinte specifice ale postului (calitati,
aptitudini, cunostinte s.a.).
Indiferent de tipul gruparilor din cadrul firmei, este importanta stabilirea
viabilitatii fiecarui post individual, prin descrierea acestuia.
Descrierea postului trebuie sa indice sarcinile, obiectivele si responsa-
bilitatile, competentele necesare pentru ocupare si relatiile postului cu celelalte
posturi din grupul de munca.
Odata stabilite posturile, este important sa se determine daca acestea trebuie
sa fie simple (cat mai putine sarcini) sau sa fie mai complexe. Tendinta actuala in
proiectarea posturilor este incercarea de a largi si imbogati continutul postului.
Sarcinile individuale. Unitatea de baza executiva, in orice firma o reprezinta
sarcina individuala. Aceasta este determinata in urma analizarii functiilor necesare
operarii afacerii.
O sarcina este, de obicei, indeplinita de un individ, dar unele organizatii
privesc sarcinile ca responsabilitati ale unei echipe.
In firmele traditionale, sarcinile individuale sunt indeplinite de indivizi, care
formeaza o echipa, o sectie sau un departament.
Pe masura ce o entitate se dezvolta, sarcinile individuale sunt grupate in
subunitati sau departamente. Stabilirea numarului de departamente reprezinta o
decizie organizationala importanta.
Largirea postului. Aceasta operatie reprezinta cresterea intinderii postului,
adica marirea cantitatii sarcinii de executat. Un post poate fi largit fara a fi
imbogatit.
Imbogatirea postului. Restructurarea sarcinilor individuale se face, astfel
incat angajatii sa efectueze sarcini complexe, nu numai parti dintr-o sarcina.
Aceasta remodelare a proiectarii postului reprezinta imbogatirea postului.
Angajatii sunt demotivati atunci cand simt ca munca lor le ofera slabe sanse
de autodepasire, putina recunoastere si un slab sentiment ca au o contributie
importanta.
Modul prin care poate fi determinata o crestere a motivarii este infatisat de
restructurarea sarcinilor de baza.
