|
|
|
Problematica leadershipului (a fenomenului conducerii) a exercitat inca din cele mai vechi timpuri o mare atractie atat pentru teoreticieni cat si pentru practicieni din cele mai diverse domenii (sociologie, politologie,filosofie, psihologie, managmentul organizational, etc.). Liderul este definit, in general, ca un individ sau persoana din grup caruia I s-a dat sarcina de a directiona si coordona activitatile de grup, sau care, in absenta unui lider desemnat, are cea mai mare responsabilitate pentru realizarea acestor functii in grup (Fiedler, 1967). Fenomenul conducerii (leadership) nu reprezinta altceva decat maniera sau modul in care sunt realizate aceste responsabilitati asumate liderului. Fenomenul conducerii se concretizeaza cel mai adesea fie in indeplinirea unei sarcini, fie in realizarea unui comportament care va permite mentinerea coeziunii grupului.
Teorii implicite despre leadership au existat din cele mai vechi timpuri sub forma diferitelor sfaturi si prescriptii bazate pe experienta si transmise de la o generatie la alta sau de la mentor la discipol. Cu timpul, aceste intuitii s-au structurat, dand nastere astazi la o serie de structurate si validate de date empirice. In continuare, voi face o scurta incursiune in aceste teorii.
In 1906, Karl Marx afirma ca a deveni lider nu inseamna nimic mai mult decat a fi omul potrivit la locul potrivit. In Anglia insa, liderul era privit ca "un mare om", nascut pentru a conduce (Carlyle, 1907). Teoriile ulterioare elaborate de psihologi, avand la baza dovezi empirice, pot fi grupate in doua mari categorii: a. teorii ale fenomenului subordonarii (caracterisiticile liderului sau subordonatului); si b. teorii ale dinamicii leadershipului. Din prima categorie fac parte: 1. Teoria trasaturilor; 2. Teoriile comportamentale; 3. Teoriile contingentei; 4. Teoria modalitatii si a scopului; 5. Teoria deciziilor normative si 6. Teoria comportamentala modificata.
Teoria trasaturilor postula ca indivizii trebuie sa detina anumite caracteristici mostenite sau innascute pentru a fi un lider eficient. Aceasta teorie nu a fost insa sustinuta de datele empirice. S-a dezvoltat prin urmare o noua teorie care punea acum accent nu pe trasaturile individului ci pe comportamentele sale in calitate de lider. Pionierii acestei paradigme au fost cercetatorii de la Universitatea Statului Ohio, cercetarile lor devenind cunoscute sub numele de "studiile Statului Ohio". Conform teoriilor comportamentale, comportamentul liderului este orientat fie spre consideratie, spre cultivarea relatiilor interpersonale, fie spre structura, spre structurarea sarcinilor si obtinerea de performante. Dar performantele unui grup sau eficacitatea liderului depind nu doar de lider, de comportamentele sau trasaturile sale, ci si de situatie, idee ce sta la baza teoriei contingentelor. Eficienta liderului depinde in plus fata de toria anterioara, gradul in care situatia de leadership ofera liderului controlul si capacitatea de influentare asupra a proceselor si performantelor de grup (Fiedler, 1967). Aceste variabile situationale cuprind relatia dintre lider si menbrii, gradul structurarii sarcinii si puterea conferita de catre organizatie pozitiei ocupate. Vroom si Yetton elaboreaza in 1975 o diagrama (modelul deciziei normative) care permite alegerea unei decizii corecte tinand cont de rationalitatea deciziei, acceptarea acesteia de catre subordonati si de timpul necesar luarii deciziei. Teoria caii-scop (House & Mitchell, 1974) postuleaza ca: 1. Comportamentul liderului vor si acceptabile si satisfacatoare pentru subordonati atunci cand acestia percep aceste comportamente ca o sursa de satisfactii si performanta, ca un mijloc de satisfacere a unor nevoi importante.
Teoria comportamentala modificata insista asupra necesitatii examinarii efectului pe care il are pedepsirea/recompensarea unei persoane asupra celorlalti membri ai grupului.
Toate aceste teorii se axeaza in principal pe efectele comportamentelor lidrului asupra subordonatilor. Ele sunt prescriptive, in sensul ca arata cum un lider ar trebui sa actioneze pentru a fi eficient.
Teoriile centrate pe dinamica leadershipului privsc leadershipul ca un sistem ce poate fi oricand influentat de o serie de variabile din cadrul aceluiasi sistem. In aceasta categorie sunt incluse teoriile reciproce (ale schimbului social si diadei verticale) si teoriile substituientilor leadershipului.
Teoria schimbului social, elaborata de Hollander in 1978, postuleaza ca atat liderul cat si subordonatii isi modifica comportamenele in functie de celalalt datorita castigurilor pe care le pot obtine. Acest schimb trebuie insa sa fie vazut ca fiind echitabil de ambele parti. Conform modelului diadei verticale (Dansereau, Graen & Haga, 1974), liderul intretine relatii specifice cu fiecare dintre angajati. In ceea c priveste teoriile substituientilor, acestea sustin ca exista variabile substituente si variabile neutralizatoare ce fac prezenta sau actiunea unui lider inutila. Chemers propune o teorie integrativa a leadeshipului, greu insa de verificat empiric. Procesele care stau la baza leadershipului au la baza 3 aspecte (Chemers, 1991): managmentul imaginii, dezvoltarea relatiilor interpersonale si utilizarea resurselor.
Trebuie insa facuta precizarea ca exista o serie de teorii implicite ale leadershipului care nu sunt intotdeauna constiente. Acestea iau cel mai adesea forma stereotipurilor si categorizarilor, ca mijloc de simplificare a mecanismelor de perceptie si encodare a informatiei referitoare la lider (abordare cognitivista). De asemenea, prejudecatile pot afecta, constient sau inconstient, perceptia liderului de catre subordonati, dupa cum exista modele culturale de leadership.
