|
|
|
Grup Scolar Economic de Turism - Iasi
Studiu de caz :
"Realismul in epoca pasoptista "
REALISMUL
Realismul este un curent literar care ia nastere in secolul al XIX-lea si domina in buna parte si secolul nostru. Dintre speciile literare, romanul se afla in prim-planul preocuparii scriitorilor realisti. In principal, realismul prefera romanul-fluviu, desfasurat pe mai multe planuri narative, cu actiune ampla si numeroase personaje si in care sunt reconstituite cu minutiozitate amanuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist prezinta moravurile, viata culturala, mecanismul social, oferind impresionant de multe informatii despre epoca transfigurata artistic. De multe ori, descrie arhitectura epocii, strazi si cladiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar, comenteaza cartile de succes, copiaza documente istorice, prezinta imbracamintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda. Toate acestea contribuie la impresia de fresca sociala-tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.
Termenul 'realism' defineste curentul artistic ce ia nastere in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Acest curent literar apare ca reactie impotriva romantismului. Trasaturile estetice ale realismului au ca principiu de baza obiectivitatea si luciditatea, individul fiind infatisat in dimensiunea lui sociala.
Programul estetic al realismului cuprinde: crearea unor eroi tipici care actioneaza in imprejurari tipice. Eroul reprezinta o categorie sociala, iar imprejurarea - o "felie de viata". Cele mai intalnite tipuri sunt arivistul, inadaptabilul, demagogul. Se dezvaluie provenienta lor sociala. Personajul reprezinta un individ social intr-un complex de evenimente ( situatii - tip ). In clasicism, personajul se confunda cu caracterul ( asa apar avarul, bigotul, mizantropul ); romanticii creeaza personaje antitetice ( bun - rau, frumos - urat ), exceptionale. Realismul creeaza tipuri, fara sa delimiteze strict, subsumand complexitatea trasaturilor lor psihologice la una dominanta. Se pot distinge mai multe categorii de personaje realiste, cunoscute si altor curente literare, dar depasind schematismul, nuantand si imbogatind continutul acestora: invingatori si invinsi, inadaptati, avari, nebuni, inocenti. Un personaj caracteristic curentului este arivistul sau parvenitul.
Tema, eroii, conflictul sunt luate din realitatea sociala, istorica ( satul si taranul, razboiul, mediul citadin, mostenirea, banul ca forta sociala ). Autorul are o atitudine critica fata de realitatea sociala. Perspectiva este obiectiva, se urmareste obtinerea veridicitatii atmosferei si a conflictelor.
Ca procedee de creatie apar: tipizarea, analiza psihologica, descrierea fidela a realitatii.
Curentul realist s-a aflat intr-o permanenta competitie cu naturalismul, care este, de fapt, o ramificatie a realismului, constituita in perioada 1870 - 1890. Propunandu-si sa studieze stiintific existenta omului in societate, sa mearga pana la cauzalitatea cea mai adanca a relelor care o apasa, dar concentrandu-si atentia unilateral si excesiv asupra mizeriilor de ordin fiziologic pe care le explica indeosebi prin ereditate, scriitorii naturalisti creeaza deliberat impresia ca reproduc fotografic realitatea, fara selectie; ei descriu detaliat, fara menajamente pentru cititor, cele mai teribile fapte sociale si de patologie umana. Scriitorul naturalist prezinta omul in afara relatiilor lui cu absolutul. Literatura naturalista manifesta preferinta pentru vicii si tare biofiziologice, pentru mediile sociale obscure.
Apare ca reactie la subiectivismul romantic, optand pentru obiectivitate si impersonalitate. Cultiva mai ales epicul, cu precᾰdere romanul, preferand:
Principiile esteticea ale realismului :
Teme ale realismului :
Proza este o forma a discursului artistic, al unui autor care, prin intermediul naratorului, prezinta un univers fictiv. Poarta marcile stilului beletristic: limbaj figurat, sensuri conotative, cultivarea afectelor, dezvoltarea functiei poetice a limbajului etc.; presupune existenta actiunii si personajelor; actiunea este relatata de un narator; apar anumite moduri de expunere: naratiunea, dialogul, monologul,descrierea. Poate fi clasificata in functie de mai multe criterii, cum ar fi : in functie de curentul literar, de modalitatea estetica adoptata etc.
Literatura presupune o selectie a bogatiei de fapte oferite de realitate. In realism aceasta selectie ia si forma personajelor tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si so-ciala. Proza realista are ca trasaturi: reprezentarea veridica a realitatii contemporane scriitoru-lui,a societatii sub determinismul social - economic;veridicitatea, plasticitatea, caracterul critic, tipicitatea, constructia liniara si monografica, perspectiva obiectiva, interesul pentru culoarea locala, preocuparea pentru social,stilul sobru si impersonal. Personajele sunt caractere urmari-te evolutiv, iar trasaturile de caracter, viciile si complexele psihologice se cristalizeaza de-a lun-gul actiunii si sunt motivate social sau prin istoria individuala(educatie, relatii cu parintii, apar-tenenta la o clasa sociala etc.). Apar noi modele de caractere, dintre care arivistul devine tipul literar cel mai adesea intalnit.
Romanul realist este inspirat din lumea de zi cu zi, pe care autorul isi propune sa o recree-ze, sa o reflecte ca intr-o oglinda in toata complexitatea ei, respectand principiul cauzalitatii si al coerentei. Personajul este cel care sustine firul epic al romanului, este o instanta importanta a discursului narativ, este implicat in aproape toate conflictele, este exponential pentru o cate-gorie sociala, este previzibil in actiunile sale. Incipitul renunta la conventii si estompeaza gra nita dintre realitate si fictiune. Conflictul este generat de dorinta de parvenire a unui personaj; de lupta pentru putere, pentru o pozitie sociala, pentru obtinerea unei mosteniri, apare mai putin iubirea. Finalul nu coincide intotdeauna cu deznodamantul, reia unele date din incipit; poate presupune un dialog sau o replica prin care se rezuma lumea fictiunii; este inchis, insa prefigureaza unele evenimente care nu sunt relatate in roman,dar ofera posibilitatea continuarii actiunii intr-o alta opera. Naratiunea se desfasoara obiectiv, de la relatarea omniscienta la notatia succinta, lipsita de comentariile autorului.
Ca reprezentati, realismul ii are pe urmatorii scriitori celebri: Stendhal, H. Balzac, Ch. Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi, I. L. Caragiale, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Calinescu.
ROMANUL - "ENIGMA OTILIA"
G. CALINESCU
I. Introducere despre opera
Enigma Otiliei, scris in 1938, este al doilea roman al lui G. Calinescu dupa Cartea nuntii. Constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana, devenind un roman polemic, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curentele literare. Roman realist, de inspira-tie citadina este o creatie balzaciana, care prezinta viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX. Dincolo de mastile simbolice care se preumbla in aceasta lume se intrevede, gra-vitand in jurul eroilor, viziunea realista. Cititorul poate decupa la nesfarsit scene de viata reala, fiecare aducand cu sine ceva din atmosfera lumii evocate, din moda timpului, din psihologia personajelor. Nu intamplator afirma N.Manolescu ca "la Calinescu este un balzacianism fara Balzac", deoarece acesta nu scrie pur si simplu balzacian, ci descopera polemic balzacianismul intr-un moment in care romanul se schimbase.
Aceasta capodopera nu se retine printr-o curgere fireasca a actiunii, printr-o gradare minu-tioasa a tensiunii si a evolutiei personajelor, ci prin arta deosebita a autorului de a surprinde realitatea la un moment dat si de a realiza scene de viata autentica, in care de fiecare data per-sonajul principal este altul. Ofera o ampla fresca sociala, surprinzand medii de viata diferite, re-date veridic, in imagini de mare autenticitate. Plecand de la experiente de viata, creeaza un uni-vers verosimil, in care se misca oameni vii.
Enigma Otiliei este, in spirit balzacian, o reconstructie, un roman de critic, in care realis-mul , balzacianismul si obiectivitatea devin program estetic.
Ion Balu considera romanul o "scriere realista cu infuzii romantice si ecouri ale curentelor de avangarda, asimilate organic intr-o compozitie clasica[.], consacrand in campul literelor autohtone indiscutabila vocatie epica a unui creator, caruia nu i se poate nega efortul de a tran-scende banalul cotidian".
N. Manolescu afirma : "realismul balzacian nu e documentar, ci vizionar, stiinta lui fiind din speta poetica a romantismului. Si oricum, acest realism presupune, din punct de vedere socio-logic, o anumita incredere profunda in fortele de afirmare din societate.. La Calinescu , balza-cianismul este redescoperit polemic, intru-un moment in care romanul se schimbase o data cu clasa sociala care-i daduse nastere.
In viziunea critica a lui Pompiliu Constantinescu, " EnigmaOtiliei este construita cu un meste-sug sigur,pe mai multe planuri, si cu o detasare epica intru totul stapana pe materialul uman, atat de divers si de inchegat in fizionomia lui.. A procedat clasic, dupa metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixand in niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene.. Romanul este centrat pe mobila psihologiei a unui adolescent in plina criza de crestere si formare a personalitatii; pe aceasta mobilitate, ca pe o axa de orien-tare, se organizeaza intamplarile epice, se dezvaluie caracterele marcante sau brusc puse-n miscare de personagiilor cu o structura bine definita."
II. Sursa de inspiratie, constructia subiectului si a discursului narativ.
Toate scrierile pornesc de la un amanunt real, autobiografic sau imprumutat dintr-o bio-grafie susceptibila. Romanul "Enigma Otiliei" de G. Calinescu este inspirat dintr-un jurnal de al sau,in care era notat urmatoarele cuvinte: "Vineri 12.II, a murit Tinca, una din matusile Casei cu molii. A alunecat si ea pe gheata in acel portic de lemn putred si a cazut mortal, daca n-a avut mai degraba un atac apoplectic. Cu un an inainte, Jenica cazuse la fel.[.] Nu m-am dus la in-mormantare. Azi Tinca doarme pentru prima noapte eterna, in noul culcus. Un roman despre nulitatea vietii lor ar fi foarte interesant: Istoria sotilor Popescu. A auzit ca Bica Simion, fratele, a invadat cu numerosii lui copii casa, dibuind banii si luand lacom din ei. Si cand a murit Tache - acelasi lucru: muierile s-au inchis in casa si au cautat banii. Distrugerea unei familii care nu exista prin individualitati, ci prin congregatie e impresionanta, mai ales cand se intrevede lim-pede disparitia ei ". Prin urmare, aceste evenimente, de un comic macabru, au generat ideea romanului si au fundamentat tipurile
Opera literara este un roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex la care participa numeroase personaje. Este un roman realist prin: tema, struc-tura, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor tipologice, caracterul critic, luxul de amanunte, caracterul monografic, senzatia de fapt trait.
Tema romanului este viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, zugravita in datele ei esentiale, cu relatii si tipologii specifice. Roman al unei familii si istorie a unei mos-tenirii, este realist - balzacian prin subtemele mostenirii, paternitatii si casatorii.
Mostenirea este cea care declanseaza si mobilizeaza energii umane in continua infruntare, dar si cea care hotaraste mai multe destine. Aglae, Aurica, Stanica sunt personajele care vor averea; Pascalopol si Felix incearca sa dobandeasca banii pentru Otilia,iar ea este indiferenta in aceasta lupta pentru mostenire. Jocul de carti din casa lui mos Costache,discutiile aprinse; mis carile si gesturile grotesti fac din personaje niste caricaturi. In fragmentul in care este instrainat avutul lui mos Costache sau in care sunt cautati banii batranului, scriitorul inregistreaza gestul febril, atmosfera incordata, astfel incat firul epic se reduce la fraza : "Mos Costache este un avar care, inspaimantat de sora lui, Aglae, si de familia ei, nu va reusi sa lase averea Otiliei, avere pe care va pune mana arivistul Stanica Ratiu".
Titlul initial, Parintii Otiliei, ilustreaza subtema balzaciana a paternitatii, concretizat in ra-portul dintre parinti si copii(Costache - Otilia, Pascalopol - Otilia etc.), dar mai ales in deter-minarile ei social-economice. De aici si observatia lui Ov. S. Crohmalniceanu ca fiecare dintre personaje, inclusiv Stanica Ratiu, devin "parintii" Otiliei, pentru ca ii hotarasc destinul. Otilia se afla in centrul romanului, in jurul careia graviteaza celelalte personaje, fiind prezentate si ipos-taze false ale parintilor autentici. Aglae este intruchiparea mamei vitrege : "Oricat ar parea de bizar, Aglae se numara si ea printre "parintii" Otiliei . De departe, sora lui mos Costache ii privegheaza fetei, ca un geniu rau, viitorul"(Crohmalniceanu). Stanica este numit "Catavencu paternal", deoarece sentimentele sale fata de Otilia sunt pur demagogice, avocatul dorind doar averea fetei. Mos Costache reprezinta paternitatea redusa la o simpla datorie, iar Pascalopol este cel care asemenea unui parinte o protejeaza, dar care oscileaza nesigur intre sentimentul erotic si cel de paternitate : "Drama Otiliei e ca Pascalopol nu poate sa o protejeze parinteste decat sub forma maritala. El, ca sa-i fie tata, trebuie sa-i devina sot"(Crohmalniceanu). Paterni-tatea este, de pilda,expresia nemijlocita a insusi principalului creator; prin zamislirea de urmasi se perpetueaza viata si capata sens o filozofie a biologicului. Totodata, presupune un intreg sis-tem etic, al raspunderii continute in calitatea de tata si in cea de fiu.
Mos Costache este primul care-si exercita misiunea de protector al orfanilor. Fata de Otilia
ar avea toate motivele sa se simta indatorat, pentru ca averea mamei sale i a ramas lui. El do-reste sincer sa-i asigure viitorul, dar este zgarcit, si aceasta capata o importanta capitala in ac-tiunile sale. Ca toti avarii se teme de lume, se tine mereu in garda, este suspicios, ascuns. Ama-na mereu ideea de a o infia pe Otilia, nu indrazneste sa treaca pe numele ei ceva din multele lui imobile, imagineaza tot felul de combinatii complicate care sa o puna pe fata la adapost din punct de vedere material. Batranul nu se poate desparti de banii sai, vinde casele pentru a pre-face totul in bani lichizi, dar se pregateste iarasi sa cladeasca. Ii incredinteaza lui Pascalopol trei pachete de bancnote ca sa le depuna la banca in contul lui Otilia, dar se razgandeste, amintin-du-si ca mai are niste bani de incasat si e mai bine sa-i depuna pe toti odata.
Pascalopol nu-si poate realiza instinctul patern decat intr-o expresie erotica. O luciditate amara il face sa vada ca aceasta rudenie include o ambiguitate fatala. El propune o intrecere leala, deoarece stie ca va castiga. Otilia va veni pana la urma cu el, de aceea are taria sa astepte. Stie ca nu castiga decat o iluzie si ca aceasta, ca orice fata tanara, se simte atrasa acum de matu-ritatea sa, dar, devenind femeie va descoperi adevarata dragoste si-l va parasi.
Aglaie se numara si ea printre parintii Otiliei", oricat de bizar ar parea. Desi s-ar parea ca nu are nici o urma de simt familial, ea crede orbeste in puterea legaturilor de rudenie. Numai ca le concepe ca un drept, care nu presupune nici o obligatie, de aceea isi ingaduie orice in numele rudeniei. Este de observat ca doar in relatiile cu straini pastreaza umbra unor conveniente so-ciale. Cu ai ei, se poarta fara inconjur, pe principiul ca rudele nu ti le poti schimba, si ele trebuie sa te tolereze asa cum esti. Are o marginire atotstiutoare, plina de "experienta" agresiva. Toate prejudecatile ei se refera la un fel de bun-simt trivial,la opinia lumii",prin lume intelegandu- se mediocritatea burgheza. Dispretuieste indeletnicirile intelectuale: "Facultatea este pentru baieti de bani gata". Pentru Otilia, "baba absoluta" este o adevarata intruchipare a tot ceea ce pare mai odios,iar pentru Aglaie, aceasta este o principala rivala a copiilor ei, o prefacuta capabila sa-l duca pe mos Costache pana acolo incat sa si dezmosteneasca nepotii, o dezmatata care-i sufla mereu "partidele" Auricai.
Printre toti cei care au pretentia sa hotarasca soarta orfanei, Stanica Ratiu ocupa locul principal, pentru ca de la inceput este prezentat intr-o formidabila impostura. Are particularita-tea sa se ridice exclusiv prin relatiile de familie, facand in interiorul lor politica revendicativa. Forta principala sta in arta cu care el practica o demagogie, de ordin familial. Tupeul vine din enormul sau sentiment de intimitate cu lumea din jur. Volubilitatea acestuia are atata intensi tate vitala incat ridica arta de a trivaliza orice lucru si de a-l umfla fantastic la o adevarata per-fectiune.
Intre Felix si Otilia se creeaza o afectiune care sta sub semnul situatiei familiale a eroilor. Este o dragoste intre doi orfani cu tot felul de sublimari. Otilia are fata de Felix atentii parintes-ti. Aceasta ii marturiseste la randul sau ca a gasit tot ce i-a lipsit in copilarie. Pentru Felix este o enigma, deoarece nu o intelege. Amestecul de luciditate si strengarie, de onestitate si usurinta este tot o enigma. Forma de amor mistic care ia nastere intre cei doi tineri, sentimentul de soli-daritate cu care se protejeaza reciproc, tradeaza o psihologie specifica orfanilor insetati de ocro-tirea paterna si sunt predispusi sa incurce planurile afectelor.
Casatoria este o coordonata esentiala in roman, deoarece face parte din preocuparile per-sonajelor, iar prin aceasta "legatura" se poate ajunge in sferele cele mai inalte ale societatii. Ea devine un mijloc de "chivernisire", de castigare a unei pozitii si este coborata de pe piedestalul spiritual in straturile cele mai umbrite ale existentei. Chiar suflete ca Felix si Otilia nu se vor putea realiza pe plan matrimonial, din cauza mediului viciat in care isi duc existenta. Un intreg lant de eforturi materiale si spirituale se desfasoara in vederea realizarii casatoriei. Real sau imaginar, "toti pot deveni parteneri":Felix - Otilia, dar pe Felix il viseaza ca sot sau ca iubit
Georgeta si Aurica; Pascalopol - Otilia, dar pe Pascalopol il doreste Aurica; Lili - Titi, Titi -
Ana, Titi - Georgeta; lui Stanica nu-i este indiferenta Georgeta, cu care se va casatori dupa ce pune mana pe avere, dar nutreste ganduri ascunse pentru Otilia. Obsesia casatoriei o are Auri ca, fata batrana, care se plimba pe strazi, merge la nunti, la ghicitoare, la preot, pentru a se intalni cu persoana care o va cere de sotie. Personajele cu care vine in contact prezinta interes in ipostaza ca i-ar putea deveni parteneri : Felix, Pascalopol, Weissmann, daca nu prin lege si credinta, cel putin ca iubit. Titi, dupa divortul cu Ana Sohatki, ramane un vesnic pretendent la casatorie. Aglae tine un intreg discurs in jurul aceleiasi idei : toate femeile sunt fara cap, barba-tii se lasa cuceriti de femei,iar toate fetele care reusesc sa se marite sunt dezmatate. Slabiciunea pentru copii este si ea in functie de realizarea sau nerealizarea matrimoniului:afectiunea pentru Olimpia dureaza pana la casatoria cu Stanica Ratiu; Aurica iese din sfera preocuparilor ei cand isi da seama ca aceasta va ramane fata batrana; lui Titi, ultimul copil, spera sa-i gaseasca o ne-vasta potrivita. Stanica spune ca " familia e tarisoara lui", iar Pascalopol e un obsedat de ideea matrimoniului, nerealizandu-se ca sot si ca tata.
Structurat in douazeci de capitole lungi, este alcatuit din doua planuri narative, care urmaresc destinul personajelor, prin acumularea detaliilor. Primul plan urmareste destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina. Aici traieste iubirea adolescentina pentru Otilia, pe care o cunoaste din corespondenta lui Costache Giurgiu-veanu, unchiul sau, care trebuia sa-i fie tutore si sa-i administreze bunurile lasate de tatal sau care murise. In casa lui mos Costache, unde va locui, il va cunoaste pe Pascalopol, un mosier, cu maniere alese, si clanul Tulea ce locuieste in vecinatatea casei lui Costache. Felix o iubeste pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, nelipsit din preajma fetei, a carui prezenta este necesara, prin generozitatea si cavalerismul rafinat. Otilia il iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se rea-lizeze in cariera lui stiintifica, intuindu-i cu maturitate si luciditate ambitia, dorinta de a ajunge cineva. Plimbarile cu trasura la sosea impreuna cu Pascalopol, capriciile si luxul satisfacute cu generozitate subtila si discreta de catre acesta, instinctul feminin precoce, inteligenta si discer-namantul practic, izvorat dintr-o existenta timpurie nesigura, o fac pe Otilia sa-l accepte pe Pascalopol drept sot. Neintelegand modul de a gandi al Otiliei, Felix o considera o enigma. El va studia cu seriozitate, va deveni medic si profesor universitar, facand o casatorie stralucita. Otilia va ramane o amintire, o imagine a eternului feminin. Al doilea plan prezinta clanul Tulea,care vor sa puna mana pe mostenirea lui Giurgiuveanu, fiind mobilul principal al tuturor actiunilor care se desfasoara. Fac eforturi pentru a o inlatura pe Otilia, fiica vitrega a lui mos Costache, fata celei de a doua sotii, crescuta de acesta fara acte de adoptie. Atacand-o pe Otilia cu infinite rautati, clanul cunoaste declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mana pe banii lui Costache, pentru ca ii furase Stanica, ginerele ei, de sub saltea, la al doilea atac cerebral; Stanica renunta la Olimpia care-l plictisea si nu tinea pasul cu ritmul sau alert si imprevizibil de arivist, prefe-rand-o pe Georgeta, o femeie usoara, dar prezentabila, inteligenta, care-i va inlesni relatii "inal-te", in lumea Bucurestiului; Titi va divorta de Ana, evoluand psihic spre o idiotenie vizibila( se legana din ce in ce mai mult); Aurica va ramane tot nemaritata si nerealizata.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal "intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909" si spatial prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principale-le planuri epice. Finalul este inchis, bine definit, prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Cos-tache, din perspectiva lui Felix.
Descrierea minutioasa a strazii Antim, pustie si intunecata, surprinde, prin aspectul "bi-zar", varietatea arhitecturii, amestecul de stiluri, ferestre neobisnuite de mari, lemnarie vopsita care se "dezghioca", care faceau din strada bucuresteana "o caricatura in moloz a unei strazi ita-lice". Exteriorul casei lui Giurgiuveanu este prezentat in detalii semnificative, sugerand calitatea
si gustul estetic : imitatii ieftine, intentia impresionarii prin grandoare, vechimea si starea dezo-
lanta a cladirii, geamurile patrate erau acoperite cu hartie translucida pentru a imita vitraliile de catedrala; ferestrele erau de o inaltime absurda, acoperisul "cadea cu o streasina lata, totul era in cel mai antic stil"; zidaria era crapata si scorojita, din crapaturile casei, ieseau buruie-nile". Atentia este apoi concentrata pe un detaliu al casei, usa, descrisa amanuntit: de lemn um-flat si descleiat, imensa, de forma unei ferestre gotice. Aspectul neingrijit, degradarea cladirii trimit la conturarea imaginii despre proprietar. Nu era o perdea la geamurile pline de praf, usa cea uriasa se misca aproape singura si scartia ingrozitor. Asemenea descrieri minutioase sunt relevate si pentru conturarea altor caractere. Mobilele, vesmintele prefigureaza caracterul, ex-prima o atmosfera de viata, de intimitate, iar educatia si instructia personajului, temperamen-tul acestuia.
Actiunea incepe cu fixarea timpului si spatiului, in care este prezentat tanarul de 18 ani, Felix Sima, care cutreierand strazile, incerca sa gaseasca casa unchiului sau din Bucuresti. In-trand pe strada Antim atmosfera intunecata si vantul nu par a-l stingheri in cautarea unei case cu cat superior. Intrand pe o portita mica tanarul descoperi curtea interioara a acelei case putin deosebita de celelalte si batand la o usa se vazu nevoit sa intre intr-o anticamera cu scari. Tra-gand de clopotel, i se infatisa un batran care la inceput nu-l recunoscu si astfel tanarul se vazu nevoit sa mai analizeze inca o data din afara toate casele. In cele din urma indrazni sa revina in casa in care presupuse ca sta unchiul sau, domnul Costache Giurgiuveanu si fiica sa Otilia. La a doua incercare Otilia il recunoscu pe Felix si-l invita (in casa) intr-o odaie inalta unde jucau car-ti la o masa rotunda matusa sa, Aglae Tulea, fiica sa Aurica si un domn mai in varsta, chiar foar-te elegant, domnul Pascalopol. Rusinat, Felix, se retrase pe o canapea de plus rosu, unde desco-peri alaturi un barbat brodand. Era sotul doamnei Aglae, Simion. Otilia ii darui lui Felix doua prajituri drept cina si apoi se indrepta spre domnul Pascalopol, analizandu-l. In cele din urma descoperi pe degetele acestuia un inel foarte frumos pe care acesta il facu cadou. Obosit de drum, Felix este condus in camera Otiliei de catre aceasta, pentru a se odihni.
Dimineata Felix se trezeste in acorduri de pian, dupa ce noaptea o petrecuse destul de ten-sionat amintindu-si de moartea mamei si apoi de tatal sau, doctorul Sima, care il parasise si el curand lasandu-i mostenirea in mainile lui Costache, cumnatul sau. Felix descopera la pian pe Otilia care ii canta "Chanson russe"si "Rapsodia ungara" de Liszt, iar apoi il invita pe tanar in gradina.Felul jucaus al Otiliei il surprinde pe Felix. Gradina destul de mare adapostea un chiosc de fier unde Otilia se si opri invitandu-l pe Felix sa stea si el. Pentru catva timp tanarul ramase prizonierul fetei, care-l plimba prin intreaga casa indeletnicindu-se in special cu probarea gar-derobei. Marina, o ruda indepartata a lui mos Costache se ocupa de curatenia casei si de man-care. Spre seara Felix primi de la un factor postal o scrisoare adresata Otiliei Marculescu. Nu-mele il surprinse desi nu primi nici un raspuns la aceasta enigma. In curand se dovedi rolul domnului Pascalopol in aceasta casa. Leonida era un vechi prieten al lui mos Costache, care acum juca rolul unui tata adoptiv pentru Otilia, plimband-o peste tot cu trasura si oferindu-i tot felul de cadouri inclusiv alimente pentru restul familiei care nu se rusina sa le accepte. Dintre toti, singurii care pareau revoltati erau cei din familia Tulea, cu precadere matusa Otiliei si Aurica care nu incetau sa-si gaseasca un motiv pentru a o jigni.
Otilia ii povesteste lui Felix trecutul lui Simion, care uneori devenea foarte agitat din prici-na unei tinereti in care avusese parte de multe scandaluri cu Aglae pentru multe femei cu care acesta isi petrecea timpul. Felix este invitat de Aurica la Familia Tulea. Spre deosebire de casa unchiului Costache, aici el descopera o curatenie izbitoare. Peretii casei sunt decorati cu tablou-ri in ulei, majoritatea copii, pentru care Simon si Titi, fiul acestuia au o mare pasiune. Felix, curios de enigma numelui Marculescu descopera soarta Otiliei care nu era cu mult diferita de a sa. Fata a ramas orfana de mica si a fost crescuta de tatal sau vitreg, mos Costache, caci mama o
avea din prima casatorie. Pascalopol o cunoscuse si pe mama sa si de atunci ii ajutase foarte
mult si de aceea Otilia ii purta o stima deosebita. Felix este invitat de Aglae sa-l mediteze pe Titi care ramase corigent desi avea douazeci si doi de ani. Aurica gaseste aceasta ocazie nemaipome-nita pentru a se atasa de Felix. Titi se dovedi a fi un copil menajat de familie, ocrotit de Aglae si care facea parte dintre acei baieti mediocrii care nu stiau decat sa rada pe seama profesorilor. Aurica, desi trecuta de prima tinerete incerca sa-si ascunda varsta prin aplicarea prea multor farduri.Isi petrecea zilele plimbandu-se pe calea Victoriei in incercarea de a-si gasi un baiat care sa o placa. Pentru moment Felix era victima sa, fiind nevoit s-o insoteasca in plimbari.
Cu timpul, Felix se obisnuieste cu aceasta stranie familie, devenind si el mai independent si mai ambitionat in cladirea unei cariere stralucite urmand facultatea de medicina. Banii necesari pentru anumite carti ii sunt procurati de Otilia, mos Costache dovedindu-se prea zgarcit. Felix se simte tot mai atras de Otilia pe care o admira si cu care petrece din ce in ce mai mult timp. Vizita facuta domnului Pascalopol ii dezvalui luxul si eleganta unui adevarat nobil. Descoperi in persoana mosierului atat un rival cat si un prieten. Noaptea, Otilia urca in camera lui Felix si-l convinse sa accepte propunerea lui Pascalopol de a-l insoti amandoi la tara.Felix accepta in cele din urma de dragul Otiliei.
La inceputul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei isi face aparitia acasa im-preuna cu Stanica, iubitul ei, cu care avea un copil. Simion nu-si recunoaste fiica si refuza sa-i dea o casa de locuit si zestrea sa. Stanica, prin minciuni si scrisori adresate domnului Pascalo-pol cum ca se impusca, reusi sa stranga ceva bani de la toti si sa-l induplece pe Simion pe motiv ca mai are cateva luni de trait sa-i dea zestrea Olimpiei.
Calatoria facuta de la gara Ciulnita pana la mosia lui Pascalopol ii impresioneaza pe cei doi. In drum spre conac sunt asaltati de o turma de bivoli. Casa amenajata in stil rustic atrage aten-tia oaspetilor. Otilia e dornica sa guste toate placerile de la tara urcandu-se in hambare si scal-dandu-se intr-un lac. Mosierul e retinut de numeroase treburi, timp in care Felix profita de compania Otiliei marturisindu-i dragostea, dar si temandu-se de puterea financiara a mosieru-lui. Dupa doua saptamani cei doi se hotarasc sa vina acasa. Intre timp, fiul Olimpiei si al lui Sta-nica, Aurel Ratiu, moare, iar tatal induiosat ii publica in ziar decesul amintind toate rudele, in speranta de a obtine cat mai mult sprijin financiar.
Felix, student acum in anul intai la medicina, se vede reintors din nou victima criticilor aduse de Aglae si de Aurica la adresa lui, care nu se purtase ca un gentleman facand-o sa spere atata timp ca o va cere de sotie. Titi pare cuprins de febra amorului si ii face avansuri nepoliti-coase Otiliei, care se supara si se cearta cu Aglae. Aceasta nu mai veni deloc pe la mos Costache spre intristarea acestuia si bucuria fetei. Titi nu pare a fi intimidat de aceste evenimente, conti-nuand sa copieze carti postale, desi intre timp era si el student la belle-arte. Stanica este cel care pare din ce in ce mai interesat de soarta lui mos Costache banuind ca acesta ar avea o mare ave-re si aducandu-l, in scopul obtinerii acesteia prin tratament, pe un oarecare doctor Vasiliad ca sa-l examineze. Singurul care urmareste planul este Pascalopol, avertizandu-l de altfel pe ba-tran.
Intre Felix si Otilia se cladeste o relatie de profunda prietenie si atasament. Felix ii martu-riseste iubirea, iar Otilia pare si ea induiosata insa priveste totul in mod copilaresc dovedind si mai multa inocenta in ceea ce face. Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori. Rusinat, Felix isi pune pe hartie toate patimile sale intr-o scrisoare adresata Otiliei, insa ea nu-i da nici un raspuns. Mahnit lipseste de la pranz, iar Otilia alarmata porneste in cautarea lui, gasindu-l la Baneasa. Acolo ea ii marturiseste iubirea, dar e constienta de mediocritatea oricarei fete de a putea simti pasiuni atat de marete si il sfatuieste pe Felix sa-si cladeasca o cariera stralucita. Indemnat de acest impuls, baiatul persevereaza mult dedicandu-si timpul studiului. Timpul pe-trecut impreuna si discutiile avute incep sa devina ceva comun si obisnuit intre cei doi. Intr-un
moment de gelozie, Felix o roaga pe Otilia sa nu se mai intalneasca cu Pascalopol, insa tot el,
invitat de acesta la el acasa, isi da seama de greseala facuta fata de Otilia, care asemeni mamei sale are nevoie de luxul si de mofturile burgheziei de la acea vreme. Pentru ea, viata e o conti-nua sarbatoare, iar conflictele cu mostenirea lui mos Costache incep sa o oboseasca din ce in ce mai mult. Felix este sarutat prima data de Otilia cand ii comunica acesteia ca-l va mai putea ve-dea pe domnul Pascalopol asigurat si de fata si de acesta ca intre ei nu se va petrece nimic dato-rita varstei. Sohatchi, un coleg de facultate al lui Titi, il atrage pe acesta in familia sa casatorin-du-l cu sora lui Ana. Familia lui Titi si in special Aglae accepta cu greu aceasta idee pentru ca in cele din urma mutarea celor doi intr-o casa, Ana sa devina independenta si sa ceara divortul pe baza impotrivirii de caracter. Titi refuza la inceput, insa sfaturile mamei il razgandesc.
Felix este nerabdator pana la majorat dorind sa plece cu Otilia si cu banii primiti drept mostenire de la tatal sau. In casa discutiile despre adoptia Otiliei de catre mos Costache declan-seaza un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. In cele din urma fata pare scarbita de ura acesteia si-i cere lui mos Costache sa nu mai ajute pe nimeni evitand astfel tribunalele cu care-l amenintase Aglae pe fratele sau.
Renuntand la adoptie, Otilia pleaca cu Pascalopol la mosie, spre surprinderea lui Felix care ramane dezamagit si se refugiaza in bratele unei curtezane Georgeta cunoscuta la un res-taurant prin Stanica.
Ajutat de un profesor universitar, Felix inainteaza in cariera fiind primit spre invidia tutu-ror intr-un ospiciu pentru unele cercetari. In urma acestor decrementari scoate un articol in limba franceza pe care insa numai un profesor universitar i-l lauda. Vizitele facute Georgetei se inmultesc afland cu ocazia acestora si trecutul fetei care nu era cu mult diferit de al Otiliei. Ra-masa si ea orfana de mama cunoscuse o mama vitrega care o pervertise invatand-o sa pretu-iasca luxul si sa tina companie barbatilor, insa ea ramase in adanc credincioasa vietii cu familia pe care de altfel si-o dorea. Stanica profita de aceasta slabiciune a ei si o prezinta lui Titi care atras fizic de frumusetea sa o invita acasa unde ii promise Aglaei ca o va lua de sotie.
Felix primeste o carte postala de la Otilia care se afla la Paris cu Pascalopol, pe care o co-munica si lui mos Costache, iar mai tarziu se hotaraste sa-i scrie o scrisoare. Stanica incearca sa opreasca vanzarea imobilului unde domnul Iorgu isi avea restaurantul pentru a profita de servi-ciile acestuia, insa Felix pune capat acestor santaje, ducandu-l intr-o zi pe mos Costache in bi-roul domnului Iorgu si ajutand astfel la incheierea afacerilor intre cei doi. Mos Costache incepe sa-l pretuiasca din acel moment din ce in ce mai mult pe Felix, desi bani nu-i acorda decat printr-un contract de imprumut din propriul sau fond. Simion incepe sa se poarte tot mai ciu-dat si ii daruieste lui Felix un caiet cu insemnarile sale.
Stanica este din ce in ce mai dornic sa divorteze de Olimpia. Felix, deranjat de gandurile lui Titi de a se casatori cu Georgeta ii dezvalui acesteia trecutul domnului Tulea spre revolta aces-tuia care este dornic al intampina intr-o lupta iscata intamplator. Ultima data cand Felix merge la Georgeta se intalneste cu un batranel simpatic care nu pare deloc surprins de indiscretia pro-dusa si se prezinta drept generalul Pasarescu. Stanica si familia Tulea se simt datori de a-i tri-mite o carte postala Otiliei in care Simion se semneaza drept "Iisus".
Felix are ocazia sa-l cunoasca pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezeste pasiuni nebanuite pentru poezie. Discutiile avute cu acesta ii dezvaluie situatia materiala dificila a stu-dentului, dar si spiritul practic al acestuia, care face injectii si consulta diferite persoane pentru a-si intretine fratii si surorile. Cina la restaurantul domnului Iorgu in cinstea aniversarii fiicei sale minore ii reunesc la aceeasi masa pe Georgeta cu generalul, pe Stanica,Olimpia, Aglae, Titi, Felix si mos Costache. Aglae pare foarte interesata de viitorul fiicei celor doua gazele in speran-ta ca o va casatori cu Titi, in timp ce Felix se simte din ce in ce mai jignit de purtarile Georgetei.
La inceput, dupa o usoara criza, familia Tulea ignora purtarile lui Simion, care incepuse sa
aiureze si sa manance multa paine, insa vazand ca situatia devine insuportabila, Aglae ajutata
de Stanica si de Weissmann il duc la un sanatoriu. Titi se afla in centrul atentiei pentru Aglae care urmareste sa-l insoare cat mai bine spre dezamagirea Auricai si a Olimpiei. La intoarcearea din Franta, Pascalopol ii dezvaluie lui Felix si Otiliei misterul comportamentelor bizare ale Aglaei infatisand prinexemplele uneifamilii pe care o cunoscuse in tinerete conceptia unor femei mediocre, incapabile a-si imparti iubirea intre copii si tatal lor. Stanica face o vizita lui mos Costache si lui Felix aducandu-le in casa niste colegi necunoscuti de Felix pe care ii pune sa-l examineze pe batran. Isi manifesta in acelasi timp un interes deosebit fata de studiile lui Felix pentru a avea un pretext sa-l urmareasca pe mos Costache. Cel mai mult pe Felix il supara comportamentul celor doua domnisoare care incep sa cante fara indemanare la pianul Otiliei.
Trecutul lui Stanica si familia sa numeroasa sunt prezentate prin prisma unei vizite a aces tuia la o matusa a sa pe nume Agripina. Aici se intalneste cu rudele sale bogate fata de care simte o oarecare invidie si profita de ocazie pentru a imputina portelanurile matusii sale. O ne-poata a sa de 16 ani pe nume Lili isi manifesta dorinta de a se casatori, iar Stanica il recomanda tatalui acesteia pe Felix Sima, in special pentru ca dorea a aduce in randurile familiei sale si oa-meni culti. Ajuns acasa cumpara niste prajituri Olimpiei si afla de fuga lui Titi de acasa.
Felix viseaza ca Otilia canta la pian, insa spre surprinderea sa totul pare a fi realitate. Reva-zandu-se, cei doi povestesc indelung in timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia si de schim-barea acesteia devenita mai rotunda la fata, mai feminina si mai enigmatica. Felix regreta ca nu profitase de ocazia pe care Otilia i-o daruise inaintea plecarii cu Pascalopol, dormind la el in camera. Mos Costache are planurile sale cu cei doi tineri incepand sa adune materiale de con-structii pentru o casa unde cei doi, Felix si Otilia aveau sa stea dupa moartea sa. Stanica ii face cunostinta lui Felix cu Lili spre supararea lui Titi care este atras de fata si nu intelege de ce toate sunt atrase de baiatul doctorului Sima.
Din cauza unei usoare insolatii si a efortului, mos Costache are un atac, in urma caruia toa-ta familia Tulea isi petrece doua zile in casa batranului ignorand boala acestuia. Pascalopol adu-ce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomanda multa liniste si odihna bolnavului. Doctorul Vasiliad isi simte periclitata prezenta de un nou rival. Mos Costache se insanatoseste si ii alunga din casa pe toti cei din familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont in banca pe numele Otiliei cu suma de 300000 lei, insa nu-i da banii, incre-zandu-se in sanatatea sa. Mosierul insa deschide contul si depune in el 100000 lei pe numele Otiliei.
Dupa infarct mos Costache devine din ce in ce mai speriat de moarte, la aceasta contribu-ind si Stanica care ii povestea tot felul de nenorociri. Consulta diferiti doctori, urmeaza chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente si invita si preotii sa-i sfinteasca casa. Vinde apoi anumite imobile si aduce in casa o menajera pe nume Paulina, dar care nu sta mult pentru ca batranul ii descopera interesul fata de averea sa. Aurica se spovedeste preotului Tuica, marturi-sindu-i dorinta de a se casatori cu un evreu si anume cu Weissmann care ii recomandase anu-mite tratamente cosmetice. Intr-o seara jocul de carti devine din nou una din delectarile fami-liei.
Stanica o indeamna pe Otilia sa-l convinga pe Felix sa se casatoreasca cu Lili. Mos Costa-che are un nou atac cerebral care il aduce mai aproape de moarte. In plina criza este gasit de Otilia si Felix, intins pe dusumea, iar acestia il ingrijesc cu devotament. Poate si-ar fi revenit daca Stanica nu ar fi insistat ca Otilia sa mai iasa din casa, lasandu-l pe batran singur. Aceasta paraseste casa pentru scurta vreme, exact in momentul in care Felix era plecat la cursuri, iar Stanica intra in camera batranului si ia cu forta bani de sub saltea, iar batranul moare. Dupa
ce-l inmormanteaza, intre rude incepe o lupta teribila pe lucrurile din casa, mai ales ca banii nu erau de gasit. Aglae transporta lucrurile de valoare in casa sa pe ascuns. Stanica divorteaza de
Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, iar apoi intra in politica. Otilia se casatoreste cu Pascalo
pol cu care pleaca la Paris. Felix, cu ocazia razboiului, devine doctor si apoi profesor universitar si se casatoreste bine intrand in cercuri inalte. Se intalneste intamplator cu Pascalopol pe tren si afla ca acesta a divortat de Otilia, care acum era casatorita cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia aratata nu mai aduce nimic din ceea ce odinioara era Otilia. Amintirile acelei idile se naruiesc in cuvintele lui mos Costache: "Aici nu sta nimeni".
Scriitorul devine o voce auctoriala care,omniscienta si omniprezenta fiind,stie totul despre fapte si oameni, prezentand obiectiv relatiile de familie. Naratorul comunica prin postura de spectator si comentator, si se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele. Acesta ne conduce pe noi, cititorii, prin capitala, insotindu-l pe Giurgiuveanu sau pe Felix, poposeste la conacul lui Pascalopol sau la casa din Bucuresti a acestuia; il urmareste pe Stanica in asteptarea unei sanse si pe Aurica in cautarea unui barbat; stie despre aventura lui Felix cu Georgeta si despre casatoria lui Titi cu Ana; o infatiseaza pe Otilia urmandu-si destinul, dupa ce calatorise la Paris; comenteaza anii de formare a lui Felix; il lasa pe Stanica Ratiu sa se bucure de averea obtinuta prin furt.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii inrudite, care sugerea-za universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, po-sesorul averii, si Otilia, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima,fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau legal, mos Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i umple singuratatea. Mostenirea este cea care declanseaza conflictul etic si social; este un suprapersonaj care trezeste patimi, agita spirite, incita la raz-bunari.
A doua familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea, cei trei copii ai lor : Olimpia, Aurica, si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei.
Toate acestea duc la concluzia ca romanul calinescian se infatiseaza ca o sinteza a elemen-telor, detectabila si in modalitatile compozitionale, adica naratiune, descriere, dialog.
"Enigma Otiliei" este un roman realist - balzacian prin: prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului XX; motivul paternitati, mostenirii si casa-toriei; structura, specificul secventelor descriptive(observatia si detaliul semnificativ; rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare),realizarea unor tipologii, veridicitatea, utilizarea naratiunii la persoana a-III-a.
III. Caracterizarea personajelor
Personajele sunt concepute potrivit gandirii estetice a scriitorului, care pledeaza pentru "cautarea permanentelor in scopul de a atinge universalul", fiind conturate dupa un ideal pro-priu de umanitate, confruntandu-le cu "o schema", cu "un canon". Tipologia personajelor este de esenta clasicista, conturate realist. Sunt caractere dominate de o singura trasatura funda-mentala, tipuri general-umane de circulatie universala, cum ar fi: avarul, arivistul,baba absolu-ta. Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt cele specifice romanului realist, de unde si impresia de verosimil: realizarea potretului fizic, descrierea mediului ca motivare comporta-mentala, caracterizarea indirecta, dedusa din fapte, atitudine si limbaj, caracterizarea directa prin proiectarea imaginii in perceptia altor personaje. Principalele personaje se definesc esen-tial din primul capitol, in cadrul unei reuniuni de familie,iar personajul caruia i se incredinteaza romanul de constiinta - oglinda parcurge un mic moment epic de unul singur. Ele sunt modela-te dupa calapoadele timpului in care traiesc, materia lor psihica a luat formele proprii unei anu-mite societati, unui anumit stadiu de civilizatie.
Putini dintre protagonistii romanului calinescian au o conceptie morala a vietii, adica sunt capabilii de motivatie a actelor proprii. Unul fara indoiala este Pascalopol, mosierul epicurian si filozof pragmatic. Altul este Felix, in masura in care cauta sa se explice pe sine si traieste chinul nehotararii in alegere. Toti ceilalti sunt din categoria instinctivilor, ordonati aproape schematic de autor si ilustrand un tip. Otilia reprezinta pe tanara fata fermecatoare, cocheta si insesizabi-la, Aurica e fata batrana, mos Costache e avarul iubitor de copii, dar fara constiinta impartirii launtrice, Aglae e baba absoluta, Titi, imbecilul placid, Simion, dementul senil, etc.
Personajul central al romanului, catre care converg toate energiile, din motive si interese diferite, este Costache Giurgiuveanu, tutorele Otiliei si al lui Felix, fratele Aglaei. Mostenirea devine centrul demersului narativ, Costache Giurgiuveanu, la randul sau, posesorul banilor ravniti de propria familie, se contureaza ca personaj principal.
Este tipul avarului, inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière, dar se distanteaza de acestea prin incercarea de a-si depasi conditia. George Calinescu isi apara personajul, negand inscrierea lui in sirul avarilor, aducand ca argu-ment faptul ca Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze. Spre deosebire de avarii cunoscuti in literatura, Giurgiuveanu mai este mentinut de acesta in zona maniilor decat a patimei pentru aur. Costache are o varsta inaintata, dar spera sa poata trai mult. Este un insetat de bani, si de viata. Are multa afectiune pentru Otilia, dar practic nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia. Pentru mos Costache banul reprezinta un scop in sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar. Avaritia lui se manifesta incepand de la privatiuni personale (imbraca-minte, hrana, interdictia de a fi chemat doctorul pentru consult, chiar si in caz de boala) pana la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi cel de a-i construi Otiliei o casa, dupa un plan arhitectural intocmit de el.
Drumul personajului de-a lungul romanului include fapte, intamplari, discutii la care ia parte, vorbe surprinse in treacat si gesturi care-l definesc si-l fac tot mai viu. De exemplu, neac-ceptand ideea unei servitoare, caci aceasta ar insemna un sacrificiu banesc, mos Costache o tine pe Marina, femeie celibatara, slaba de minte, dar oarecum ruda, pentru al ingriji. Accepta pre-zenta si sfaturile lui Pascalopol, iar pe "fe-fetita" lui o iubeste sincer, pentru ca "o sorbea umilit din ochi si radea din toata fiinta lui spana cand fata il prindea in bratele ei lungi". Umanizandu-si oarecum personajul, Calinescu se indrepteaza de modelul balzacian,pastrandu-l intr-o sfera
care starneste rasul, si compasiunea, iar mai apoi, sau deloc, indignarea. Fata exercita asupra
lui o mare influenta. Otilia atenueaza atat cat este posibil rautatile pe care le provoaca avaritia batranului. Ea este convinsa ca "papa e un om bun, insa are si ciudateniile lui. Trebuie sa fii ingaduitor", il sfatuieste ea pe Felix. Ceea ce numeste Otilia "ciudatenii" sunt in realitate fapte dezvaluind tipologia avarului, gata sa fixeze dimensiunile obiectelor si chiar ale oamenilor, dupa dimensiunile castigului ce-l poate obtine prin ei. Pascalopol ii este apropiat, dar daca-l poate insela fie si cu o suma mica de bani, profitand de neatentia lui, Giurgiuveanu este mul-tumit.
Infatisarea fizica este precis conturata prin tehnica detaliului semnificativ chiar in prima secventa epica. Batand la usa unchiului sau, Felix Sima are surpriza sa fie intampinat de un batran , care sustine ca " aici nu sta nimeni". Bizareria aceasta capata chip si identitate proiec-tandu-se in perceptia lui Felix si lamurindu-se, treptat, ca alcatuire groteasca: capul era "atins de o calvitie totala", fata "aproape spana" parea "patrata", cu buzele "intoarse in afara si galbe-ne de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os", pleoapele "cli-peau rar si moale ca bufnitele suparate de o lumina brusca", iar glasul era ragusit si sincopat de o balbaiala permanenta.
Acest "omulet subtire si putin incovoiat", "a carui varsta inaintata ramanea totusi incerta", se apara de orice nou-venit prin negatie, fiindca-l vedea ca amenintare posibila: " nu-nu-nu stiu. nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc" . In circumstantele date, comportamentul lui mos Costache este justificat, iar mijloacele sale de aparare impotriva rapacitatii rudelor sunt bal-baiala, refuzul de a reglementa situatia Otiliei si tezaurizarea rudimentara. Ceea ce i se intampla in cele din urma este materializarea unei spaime mai vechi : "Frica lui era obscura, instinctiva si era insotita mai ales de ipoteza halucinanta ca s-ar putea sa vina o clipa in care toti sa-l jupoaie, sa-i ia totul, sa-l scoata din casa, in vreme ce el vede si nu se poate misca". Capitolul al XVII-lea insereaza in epic o secventa de "teatru absurd" in contextul careia i se subliniaza batranului avar neputinta, in urma primului atac cerebral. In centrul imaginii se afla, "de o demnitate ridicula", mos Costache, care "trona pe spate stupid". Aglae vorbeste despre el ca despre "un bolnav fara simtire, care nu vede, n-aude", stare de lucruri care-i indreptateste atitudinea de veghe autoritara. Celelalte prezente din jurul sau se impart in doua categorii, in functie de gradul de implicare si de compasiune: pe de o parte, se afla Otilia, Felix si Pascalopol, sincer impresionati de starea batranului si preocupati de ingrijirile necesare;pe de alta parte, sunt "convivii", participanti la un joc de carti, necuviincios, avand in vedere imprejurarea. Raportul bolnav-supraveghetori nu are nimic in comun cu relatia individ-familie. Mos Costache este tacut, retinut la pat de o neputinta fizica, intocmai ca in gandul sau mai vechi, iar ceilalti se definesc prin locvacitate, printr-o verva nefireasca. Relatia dintre batran si rudele sale este descris prin sintagma tacere-cuvant. In aceste secvente narative, raportarea la alte personaje ii permite scriitorului o diversificare a unghiurilor de vedere. Costache este pentru Aglae un risipitor, pentru Otilia un om bun, dar care are ciudateniile lui, iar privirea plina de compasiune a lui Pascalopol descopera cum "batranul cu nadragi de stamba si cu patura pe umeri tinea strans la subsioara cutia de tinichea cu bani, iar in maini inelul cu chei". Discursul narativ dezvaluie numeroase fapte, gesturi, intamplari care demonstreaza zgarcenia batranului, dorinta permanenta de a-si spori averea. Se preteaza la o serie de lucruri explicabile numai prin lacomie, de la micile "ciupeli" fata de Pascalopol pana la obtinerea unor castiguri insemnate in urma vanzarii unor imobile. Incarca socotelile pentru intretinerea lui Felix, inchiriaza locuinte unor studenti, le vinde manualele sau trusele medicale pentru neplata chiriei, administreaza restaurante si debite de tutun, incepe construirea unei case cu materiale ieftene, obtinute de la demolari, se targuieste pentru propriile medicamente, se priveaza de hrana, imbracaminte, altfel spus, traieste o viata subordonata patimei de a tezauriza.
Nu numai actiunile sunt indicii ale psihologiei avarului, ci si mediul in care traieste. In
maniera balzaciana, scriitorul descrie intai strada, apoi exteriorul si interiorul casei paraginite, pentru a prefigura imaginea protagonistului: "strada era pustie si intunecata.", "casa avea un singur cat.", "zidaria era crapata si scorojita in foarte multe locuri, si din crapaturile dintre fatada casei si trotuar ieseau indraznet buruienile.", "usa, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat si descleiat de caldura sau ploaie.", "crapaturile lungi si neregulate ale peretilor dadeau incaperii un aer de ruina si raceala". Corelata cu aceste date ale spatiului, tinuta vesti-mentara a batranului nu ilustreaza precaritatea, ci argumenteaza mania avarului de a reduce orice cheltuiala, astfel ca poarta ghete de gumilastic, ciorapi plini de gauri , nadragi prinsi cu sfoara. Daca s-ar fi rezumat doar la aceasta prezentare a personajelor prin mediu, scriitorul si-ar fi situate eroul intr-o descendenta tipologica. Calinescu propune cititorului un avar simpatic, un batranel lamentabil, dar si meschin, un frate circumspect si un tata-copil, un ins traind cu teama de a nu fi jefuit, dar si cu dorinta de a deveni ocrotitor. Avaritia este o obisnuinta, o natu-ra, in timp ce dorinta de a-i asigura Otiliei un viitor este o strafulgerare, un gand amanat. Laco-mia il face si respingator, si comic, insa afectiunea sincera pentru Otilia il face mai uman si il salveaza de la o evolutie unilaterala. Generos in chip autentic nu poate fi, deoarece si-ar anula dominanta, materializand o promisiune: instrainand o parte din avutul sau, si-ar fi vazut intre-gul sangerand, iar aceasta este o suferinta de neindurat.
Giurgiuveanu este o victima a propriului viciu, care-i ofileste orice dorinta contrarie infiri-pata si stinge cele din urma lumini ale firii. Din acelasi lut sunt plamaditi si cei din clanul Tulea, a caror rapacitate transforma ideea de familie intr-o invazie, iar pe cea de mostenire intr-un jaf. Primul atac al batranului este, pentru ei, proba indiferentei fata de seaman; cel de-al doilea, provocat, constituie proba neomeniei,pentru ca "este in aceasta scena ceva din atacul unei haite de lupi asupra unuia de-al lor, ranit"(Florin Sindrilaru).
Construit cu mijloacele realismului pe o schema clasica este avarul romanului calinescian, prea slab caracterologic pentru a deveni mai mult decat atat.
Un personaj balzacian este si Aglae Tulea, "baba absoluta, fara cusur in rau", asa cum o caracterizeaza Weissmann, este sora lui mos Costache, sotia lui Simion Tulea si mama a trei copii: Olimpia, Aurica si Titi. Odata aparut in scena, personajul se misca intr-o liniaritate totala. De la inceput la sfarsit Aglae starneste doar dezgust. Marginita, nu are incredere decat in avere, desconsiderand orice preocupare intelectuala sau profesiune. Este odioasa si meschina,capabila sa o distruga pe Otilia in favoarea copiilor ei. De aceea, dupa moartea lui mos Costache ii spune sa plece din casa. Este numita de ginerele ei "vipera", dar din interes nu scoate o vorba fara a secreta venin si in toata mimica ei, in toata fizionomia, mocneste rautatea. "Baba absoluta", afirma D. Micu ca " se zbate pentru puii ei ca o mistreata".
Se prezinta cititorului prin intermediul lui Felix, care o observa cu atentie: "Otilia opri pe Felix in fata femeii mai mature. Era o doamna cam de aceeasi varsta cu Pascalopol, cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza. Fata era galbicioasa, gura si buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si acut, obrajii brazdati de cateva cute mari, acuzand o slabire brusca. Ochii erau bulbucati ca si aceia ai batranului, cu care semana putin, si avea de altfel aceeasi miscare moale a pleoapelor. Era imbracata cu bluza de matase neagra cu numeroase cerculete, stransa la gat cu o mare agrafa de os si sugrumata la mijloc cu un cordon de piele in care se vedea prinsa de un lantisor urechea unui cesulet de aur". Prima impresie urata pe care o provoaca lui Felix este limbajul ei, ce caracterizeaza perfect femeia crescuta la mahala si educata la periferia orasului.
Prezenta continua a Aglaei in casa lui mos Costache este motivata, la prima vedere, de gra-dul de rudenie si de pozitia casei, care era in imediata vecinatate, dar mai ales, de dorinta apri-ga, chiar nestapanita, a femeii de a pune mana pe averea batranului. Ea este convinsa ca numai
banii pot aduce stabilitatea unei familii si-i doreste cu atata putere incat tot restul se estompea-
za, cu exceptia copiilor Aglae incarneaza chipul mamei devorate de rautate si invidie fata de copiii altora, deformata in chip grotesc de un sentiment care ar fi trebuit sa o faca sa devina nobila.
E atata cheltuiala in a o inlatura pe Otilia, vesnica rivala (din perspectiva ei) pentru marun-tisul Auricai, incat personajul depaseste repede, si inca de la inceputul drumului narativ limi-tele normalului. Aglae e uscata de rautate, aproape nici nu o poti inchipui tanara, la inceputul casatoriei ei cu Simion. Personajul se misca intr-un timp inert si de aceea nici nu evolueaza, se plimba doar pe o traiectorie rectilinie, definitiv trasata.
Gesturile cu care il intampina pe Felix tind sa stabileasca repede relatia. Felix este tratat cu superioritatea izvorata doar din ura fata de inca un eventual pretendent de mostenire, de aceea "demnitatea" cu care isi ridica mana spre a-i fi sarutata se potriveste prea putin cu acel "hm!" "artagos" rostit "cu un glas ragusit, insa forte. Esti flacau in lege!" Afland ca Felix va intra la Universitate, Aglae se mira sumbru. "Felix va cunoaste curand impunsaturile matusii, pe toti deodata ii improsca cu venin. Este intruchiparea raului, malignitatea.
"Distribuindu-si otrava, calculat, in doze variate", Aglae tine sa aminteasca, tot timpul, Otiliei si lui Felix ca sunt orfani, ca si cum prin acest fapt s-ar gasi intr-o situatie infamanta si care i-ar pune fatalmente in inferioritate fata de copii sai. Semetia de clan si ura de tot ce e in afara lui au orbit-o atat de radical incat, pentru a umili pe cineva, este in stare sa adopte cele mai detestabil absurde atitudini.
Pascalopol o considera "malitioasa", in realitate Aglae e numai venin, si mai ales asupra Otiliei ii place sa-l verse. Fata incurca planurile ei din mai multe puncte de vedere. Privirile lui Felix, fixate asupra Aglaei, in momentul in care Pascalopol ii ofera Otiliei un inel cu safire, des-copera ca "prin ochii Aglaei si ai Auricai trecura fulgere". Aglae conduce peste tot. In propria casa il tine din scurt pe Simion, face si desface casatoriile copiilor,intoarce totul dupa bunul ei plac.La intoarcerea Olimpiei,Aglae simuleaza supararea, in realitate e satisfacuta ca fata ei are un sot avocat.
Otilia ii explica lui Felix, motivul raceli relatiei dintre Simion si Aglae: " batranul avea o casa a lui nu prea mare, pe care Aglae voia sa i-o dea Olimpiei ca zestre, dar Simion nu consim-tea nevrand sa ramana fara nimic. Aglae ii confisca pensia si orice ban, chiar mica chirie pe care o scotea de pe casa lui. Astfel, s-ar fi parut ca rezistenta batranului e un resentiment fata de tutela Aglaei".
Aversiunea Aglaei fata de Otilia e marturisita direct. Fata i se pare o "zanatica" si-i reco-manda fatis lui Pascalopol sa-si caute de nevasta o fata cuminte si asezata, sugerand vizibil un portret asemanator cu cel al propriei fiice. Neavand nici o inclinatie, nici o preocupare, nici macar toleranta pentru inclinatia artistica a Otiliei, muzica pianului o agaseaza.
In razboiul de cuvinte pe care-l provoaca adeseori Aglae, Pascalopol intervine ba de partea Otiliei, ba a lui Felix si sagetile ei veninoase se opresc adesea in el.
Dintre cei trei copii, favoritul Aglaei este cel mai neajutorat, adica Titi, cel mai mic. Acesta are o situatie grava la invatatura. Daca ii curge sange din nas, este din cauza oboselii. Aglae il solicita pe Felix pentru a da ajutor baiatului, in realitate sperand o apropiere intre baiat si Aurica. Vazand ca lucrurile nu merg intr-o astfel de directie, ea trage concluzia ca "cine citeste mult se scranteste" si intrerupe lectiile.
Toti copii ei sunt departe de a fi normali. Aglae e grijulie cu fiecare dintre ei, dar dominatia ei le-a sfaramat definitiv personalitatea. Greseste profund in metodele de educatie, pe Titi il trimite sa se legene ca sa se linisteasca, amplificandu-i astfel boala psihica, iar pe Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si sa se marite, iubirea neintrand in calculele sale. Pe sotul ei, desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane.
Aglae e prezenta in casa lui mos Costache si cu speranta ca, daca moartea batranului ar surveni la un moment dat ea sa se afle cat mai pe aproape. Spre a obtine mostenirea, femeia e in stare de orice, e de acord sa declare chiar ca fratele ei e nebun.
Discutia dintre Stanica si Aglae lamureste multe laturi ale personajului. Este pentru prima data cand femeia marturiseste deschis versiunea ei pentru Otilia. Scena ce-a urmat atacului din septembrie al lui mos Costache intregeste portretul personajului ce capatase "fizionomia aspra a unui capitan de vapor care comanda in timp de naufragiu.
Personajul aluneca nu o data spre comic. Dorind sa intre cat mai repede in stapanirea averii, sau macar a unei parti a ei, intre Aglae si mos Costache se isca o adevarata lupta. Sub pretextul ca vrea sa cumpere medicamente, ea incearca sa-i ia cheile, iar batranul "holba ochii si-si musca buzele, fara sunet. Cu mana stranse si mai tare cheile. Aglae intinse mana si dadu sa i le apuce."
Asediul casei batranului era condus tot de ea: "Lua comanda casei, ajutandu-se de Marina, propria lui servitoare[] Stanica vru neaparat sa doarma in salonul cu scrinul, Aglae in sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnta sa se culce la intrare, pe prag. Astfel, dupa terminarea mesei care dura foarte mult, toata casa fu ocupata militareste de cele sapte
persoane (Stanica, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea) incat nici o miscare nu era cu putinta fara trecere prin odaia cuiva".
Zgarcita si rapace, invidioasa si plina de ura, ea sfarseste prin a mosteni o casa ruinata si darapanata, fiind inselata de Stanica si de Costache, cazand ea insasi in tesatura propriilor intrigi.
In realitate, truda femeii se risipeste aproape toata. Autoritara, anihileaza personalitatea copiilor ei, pe care nu-i intelege si care esueaza lamentabil: Olimpia va fi parasita de Stanica, Titi se va insura, dar familia va hotari daca sa ramana sau nu insurat, iar Aurica se usuca pe zi ce trece.
D. Micu afirma ca este "fiara cu altii., in raport cu progenitura proprie, o mater familias, tandra, de tip patriarhal, in stare de orice cruzime si miselie pentru ceea ce crede ea ca ar constitui fericirea odraslelor si care isi revarsa asupra acestora afectivitatea distributiv, in directa proportie cu nevolnicia, deci cu nevoia de ocrotire a fiecareia."
Titi Tulea este un alt personaj ce apare in opera, care este un " produs de intuitie" al lui Calinescu. Reprezinta completate, notatiile portretizante din articolele pe tema indolentei elevi-lor codasi, si este un repetent tembel, debil mintal, degenerat. Mosteneste fizicul tatalui sau, dar si placerea artistica. El picteaza peretii casei, tablouri, care sunt niste copii dupa carti postale, fotografii. Bun desenator, stiind sa imbie liniile si culorile, dar neinstare sa dea sens intregului, se pricepe si la vioara, putin, atata cat sa poata canta "lucruri usoare si dupa ureche". Pictura il solicita in asemenea masura, incat il epuizeaza intelectual si nu-i mai raman puterii pentru nici o alta activitate cerebrala. Din cauza picturii nu poate face fata nici obligatiilor scolare. Are douazeci si doi de ani si nu a absolvit liceul. Angajandu-se sa-l pregateasca in vederea examenului de corigenta, Felix constata la el o inapetenta totala pentru invatatura si pentru orice act de cunoastere. Acest elev, declara ca nu are timp sa citeasca si ca atunci cand incearca il doare capul. Induplecandu-se, o data, sa ia o carte cu imprumut, cu conditia sa fie frumoasa, primeste de la Felix o editie ilustrata din "La chartreuse de Parme", pe care i-o restituie necitita, intr-o hartie albastra, cu explicatia ca ia placut mult desenele si a copiat cateva.
Avea albume in care copia cu o caligrafie armonioasa fel de fel de poezii cu initiale figurate si colorate. Legatura si cartonarea albumelor erau opera lui. Mai copiaza si note muzicale, dar niciodata nu i a placut sa picteze dupa natura. Sa invete nu-i place, iar cand Felix se arata dis-pus sa-l ajute, amana sedinta pentru a doua zi, sub cuvantul ca nu se simte bine. Daca se intampla sa aiba oarecum chef de carte, pretinde meditatorului sa-i dea toate cunostintele de-a
gata, traducandu-i, de pilda, un text latinesc, cuvant cu cuvant, pentru ca el sa scrie traducerea intre randuri. Dar si aceasta truda il istoveste repede, provocandu-i durere de cap. Adeseori, extenuat de eforturi, Titi se duce sa se legene.
Caracteristica esentiala a tanarului este o lipsa de personalitate, patologica. Mama este pentru el autoritatea suprema, intruparea stiintei si puterii absolute. Dupa casatorie, facuta in taina, invitat de cumnatii ofiteri, acesta afirma ca ii va spunei mamei, daca il mai insulta. De aici,poate rezulta ca este bolnav.
Simion Tulea, sotul Aglaeie si tatal celor trei copii, a fost mecanic, iar acum este pensio-nar. Face asupra lui Felix o bizara impresie prin infatisarea lui neobisnuita, subliniata de vesti-mentatia burleasca:"broboada pe umeri, papuci verzi in picioare". Poarta mustati si un mic smoc de barba, brodeaza pe etamina. Nu i-a parte la discutii, nu vede pe nimeni, nu aude, brodeaza fara incetare, parca absorbit din realitate. Doar daca cineva il provoca, inceta lucrul si facea urat. Nu suporta sa i se vorbeasca despre Olimpia si mai ales despre obligatia lui de a-i da zestre. Cand cineva o face, se invineteste, sare de pe scaun, rupe ce are in mana si tipa. Pe Stanica il face pungas, ii mai spune ca nu e fata lui, Olimpia,si nu-i da nimic. Dupa dezlantuiri privite cu indiferenta de familie, reintra in apatie, se dezbraca si se urca in pat, unde sade toata ziua si noaptea. Nu mai mananca , nu mai brodeaza , se lasa ros de melancolii. De la dementa potolita, trece la agresivitate. Cand se aduce painea la masa, rechizitioneaza toate feliile si le infuleca cu iuteala. In conversatie, schimba fara sa clipeasca numele interlocutorilor si se plimba prin camera, pipaindu-si muschii, fiindca isi inchipuie ca a dobandit o forta herculeana. Isi examineaza hainele si le gaseste prea scurte, cauta prin toate dulapurile, scoate afara rufele si se plange ca dusmanii "omoara" hainele. Pana la urma, se considera un nou Mesia si, vazand o carte postala pe care familia Tulea o trimite Otiliei la Paris, semneaza cu un creion "Isus Cris-tos". Purtarile, reactiile, vorbele sunt, din ce in ce mai evident, ale unui om nebun, schizofren, ce delireaza. Este internat cu ajutorul lui Weissmann intr-un ospiciu, unde este abandonat de intreaga familie. O viata agitata, cu aventuri de dragoste si scandaluri, se sfarseste intr-o batra-nete senila si stupida.
Stanica Ratiu are o psihologie mult mai complicata decat aceea a soacrei sale,chiar decat a tuturor celorlalte personaje. Este personajul care se agita mult, care vorbeste mult si care, prin faptele sale, prin gandurile exprimate se inscrie in lungul sir al arivistilor. Isi gaseste filiatiuni cu Dinu Paturica, cu Tanase Scatiu si cu Lica Trubadurul. Dar este, in acelasi timp si tipul demagogului, alaturi de Nae Catavencu al lui I. L. Caragiale.
Parvenitismul lui este de o factura noua, asa cum si societatea in care evolueaza este cu totul diferita de cea din secolul trecut, traind intr-o lume unde "Zeul la care se inchina toti este banul" (Balzac).
Stanica Ratiu este sotul Olimpiei, fiica mai mare a Aglaei, sora lui Costache Giurgiuveanu. Este avocat, dar fara clienti si este dornic de a se imbogati. Ca si pentru Aglae, pentru Stanica banii reprezinta totul. Casatoria lui cu Olimpia nu are loc, pentru ca Simion, tatal Olimpiei, nu vrea sa-i lase acesteia casa promisa ca zestre.
Personajul are tinuta ingrijita, e un om in pas cu moda si degaja multa hotarare. "Era rosu la fata, fara sa fie propriu-zis gras, de o sanatate agresiva, contrastand cu parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca. Un guler tare si inalt tinea o cravata infoiata ca o lavaliera. Venise imbracat intr-un costum de soie-écrue deschis si Felix fusese izbit, de la inceput, de largimea hainei si de ridicula dimensiune a canotierei de paie, care abia ii cuprindea parul". Ceea ce nuanteaza autorul in cazul lui Stanica este vocea. Cand intra in casa lui Costache, "Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator".
Stanica provine dintr-o familie foarte numeroasa. Astfel, putina avere pe care a avut-o s-a risipit impartindu-se intre rude. Stanica este astfel hotarat sa recapete prin indiferent ce mijloc
banii care sa-i asigure traiul. Arma lui secreta este arma cuvintelor. Plasate cu dibacie, cuvintele lui, urmate de inclinari semnificative din cap, de gesturi ale mainii sau semne facute cu ochiul se transforma in adevarate sageti otravite.
Stanica seamana cu mos Costache in unele privinte. El imprumuta bani de la toti, chiar si de la tanti Marina. Auricai ii spune ca viata e un "lung martiriu", iar Aglaei ii spune ca trebuie sa-i redea Olimpiei libertatea devreme ce nu-si poate gasi un loc potrivit lui in societate.
Acesta este cel mai vorbaret personaj al operei, dar asta nu-l impiedeca sa intreprinda actiuni pur rationale calculate premergator. De Olimpia s-a legat sperand ca va avea o situatie materiala sigura, dar nu are pentru ea nici unul dintre nobilele sentimente trambitate cu diferite ocazii. O cultiva pe Georgeta, intretinuta unui general, o prostituata influenta.
Dotat cu o locvacitate desavarsita, tine discursuri despre morala, religie, societate, despre familie in care vede un fundament al societatii. Ov. Crohmalniceanu il considera "Un Catavencu al ideii de paternitate". "Familia e tarisoara lui Stanica, si noua din zece vorbe ale sale se intorc la ea".
Impostor, volubil, grosolan, trivial, demagog, patetic si naucitor de locvace, Stanica "are geniu", adopta maniere distinse cu Aglae, pe Aurica "o ia in brate si o saruta viguros". Bun cunoscator de oameni, exercita asupra interlocutorului o influenta puternica, are o capacitate de adaptabilitate fantastica, este un actor talentat, jucand cu fiecare alt rol, in functie de interes. In timpul bolii lui Costache Giurgiuveanu, Stanica ii povesteste despre decesele unor persoane, "cu o viteza satanica", inspaimantandu-l pe batran.
In cursul bolii lui mos Costache, Stanica are o singura preocupare: gasirea banilor. Profita de ocazia ivita si de conjunctura favorabila si ii fura banii lui mos Costache de sub ochii plini de groaza ai batranului care are un subit soc si moare: "ba-banii, pungasule". Dupa ce a ascuns cu grija banii, o paraseste pe Olimpia fara remuscari si se casatoreste cu Georgeta, tintind parvenirea economica si chiar politica. Moartea baiatului sau il afecteaza puternic, si la inmormantare plange in hohote.
Isi face firma de avocatura, patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani si este propulsat de noul sau statut social in viata politica, devenind o personalitate remarcabila a acestei societati in care nu conteaza mijloacele de parvenire, ci numai banii, averea, bogatia.
Personajul este un actor desavarsit. Isi interpreteaza propria existenta ca si cand s-ar afla pe o vesnica scena. Este omul care nu poate sta o clipa locului, nu poate trai fara "societate". Artist in felul sau, e un profesionist al artei pentru arta. Dintre toate personajele romanului este singurul care reuseste. Victoria e motivata: Stanica e un geniu al raului.
Pe o imaginara scara a evolutiei in timp a unui tip anume de personaj, s-ar parea ca Aurica Tulea este imaginea Aglaei in tinerete, sau altfel spus, Aglae este o batrana, o baba rea pana la monstruozitate.
Aurica este fiica cea mica a Aglaei, in antiteza cu feminitatea si delicatetea Otiliei, supusa de la inceput si pana la sfarsit unui automatism psihologic, si intreaga ei miscare in roman se petrece intre coordonatele stramte ale familiei Tulea, ale casei lui mos Costache, miscare monotona, intrerupta doar, la un moment dat, de "turneele de pe calea Victoriei". Notiunea de barbat ii inspira o veneratie mistica si casatoria ii pare un miracol.
Personajul este prezentat de Felix,cu urmatoarele cuvinte: "Era o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, cu fata prelunga, sfarsind printr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite"; avea parul rarit, ochii inconjurati de "gropi mari vinete"; era vopsita tot mai violet, slaba, crispata, aratand ca o femeie de peste patruzeci de ani.
Aurica este obsedata de neimplinirea ei in plan sentimental, caci considera drept unic scop al existentei - casatoria. Aglae si Aurica sunt construite din acelasi aluat, Otilia si Aurica insa apar ca cel mai perfect contrast. Cunoscand-o bine si pe Aurica, Otilia il previne pe Felix, pentru ca "umbla sa se marite si se indragosteste de cine-i iese-n cale".
Se informa despre toate nuntile cunoscutilor, mergea la toate macar in tinda bisericii, cerceta pe mireasa inainte si dupa eveniment, si arata in fata barbatului o stima pierduta. Co-lectiona beteala de la nunti si consulta carturaresele cu frenezie. Vestea unei logodne ii provoca accese de isterie; plangea chiar din senin, la auzul unei muzici.
Aurica o uraste cu mult mai mare intensitate pe Otilia decat mama ei. Este relevata pe de-plin superioritatea pe care Aurica si-o abordeaza fata de Otilia, condamnata parca la toate ese-curile din lume pentru ca e "fata fara parinti". Ura ii intuneca judecata in asemenea grad, incat se lanseaza in aprecieri defaimatoare, debiteaza invective, devenind nesuferita si artagoasa.
Din arsenalul armelor de atac indreptate asupra oricarui barbat, face parte si compozitia tinutei, prin care Aurica spera sa convinga pe toata lumea de nenumaratele ei calitati. Aurica "arata fata de Felix din ce in ce mai multa familiaritate. In fiecare zi dupa orele cinci, Aurica se imbraca pretentios in bluze albe si foi negre, minutios plisate, si se pudra pe fata in chip batator la ochi, carminandu-si prea tare pometii slabi ai obrajilor, ceea ce in acea epoca se socotea inca scandalos." Mergea pe Calea Victoriei strabatand acelasi itinerar cu speranta de a avea o aven-tura, care insa intarziase sa se intample. "De la stadiul apatic, personajul trece dintr-o data la o atitudine de adevarat atac al barbatilor, vulgaritatea nemaifiind in nici un fel acoperita".
Personajul traieste pe treapta cea mai de jos a umanului, foarte aproape de campul instin-ctualitatii. Lumii ii ingaduie o singura latura, cea erotica. "Aurica avea despre barbati o concep-tie mistica, in care si impertinentele deveneau calitati. Simpla prezenta a unui barbat, mai cu seama tanar si necasatorit o emotiona".
Unica preocupare era casatoria si "vorbea despre casatorie cu un interes tehnic, ca si cand ar fi fost unicul scop serios in viata. O casatorie, oricat de banala i se parea pentru o fata un noroc". Ura Auricai fata de Otilia crestea mereu, pe masura ce descoperea ca Otilia este apreciata de toti cei ce o cunosc. "Ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?" Momentul in care reuseste sa-l intalneasca pe Felix pe Calea Victoriei si sa se plimbe cu el la brat o umple de satisfactie.
Dupa cateva incercari de cucerire a lui Felix, Aurica, neputincioasa, incearca cu disperare o ultima solutie, dorind sa-l constranga pe Felix sa o ia de nevasta. Rautatea Auricai nu are mar-gini. Ea cere ajutor in numele onoarei patate: "s-a plans lui mos Costache ca el, Felix, n-a fost cavaler cu ea, ca ia dat bratul in vazul tuturor pe strada si a intrat de atatea ori in odaia ei, indu-cand-o in eroare ca ar avea intentii serioase". Avand drept sursa nutritiva gelozia, ura Auricai fata de Otilia devine mai inversunata. In urma celui de al doilea atac suferit de Costache, familia da navala, ca sa ia ce e prin casa,iar fata batrana vrea numaidecat pianul.
Otilia vede in Aurica un adevarat reper al raului si al barfei.Personajul penduleaza constant intre comic si grotesc. Isi doreste cu o ardoare de neexplicat pianul Otiliei, desi nu stie sa cante, dar e convinsa ca o fata fara pian in casa nu se poate marita usor. Rautatea n-o impiedica pe Aurica de a fi, in anumite circumstante, afectuoasa cu perfidie. La inapoierea Otiliei de la Paris isi cere, prin Stanica, iertare ca o jignise, iar cand vine sa o vada, o saruta. Cand Otilia ii daruieste din proprie initiativa pianul, simuland a nu sti ca voise sa-l ia, face ochi mari, o saruta zgomotos si declara patetic ca o iubise intotdeauna.
Alaturi de Olimpia, Aurica devine o invidioasa ca urmare a esecurilor matrimoniale. Trasaturile sale fizice reflecta cele de caracter. In final Aurica nu-si va vedea realizat unicul ei vis, iar uratenia sufletului ei se converteste in uratenia trupului.
D. Micu afirma ca Leonida Pascalopol este : " o remarcabila creatie , un om corpolent fara exagerare, plin la fata, destins, elegant, stilat, manierat, cu generozitati de <grand seigneur>, un personaj din familia morala a <oamenilor de prisos> din literatura rusa". In ambianta casei
din strada Antim, prezenta lui Leonida Pascalopol este un lucru straniu. Mosierul bogat si manierat este intr-o neconcordanta prea izbitoare (pentru a observa el insusi) cu Costache si rudele sale.
Privindu-l pe mosier, Felix constata ca "era un om cam de vreo cincizeci de ani oarecum voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnoc la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatilor carunte. Parul rar, dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur cu breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o nuanta de tabac, toate acestea reparau cu desavarsire, in apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei".
Caracterizarea este aparent facuta de autor, caci in realitate, Pascalopol este privit de Felix, iar cititorul retine amanuntele pe care Felix, el insusi, le retinuse. Se insista de la inceput asupra chipului, iar elementele care compun intregul sunt nu rareori contraste: "rumen ca un negustor, insa elegant prin eleganta pielii", "oarecum voluminos, totusi evitand impresia de exces".
Dintre toate personajele, autorul insista cel mai mult asupra tinutei lui Pascalopol. Ii sunt descrise in amanuntime hainele, croiala lor, culoarea: "Pe la orele sase, o trasura cu doi cai albi, aceeasi din seara precedenta, se opri in fata portii, si din ea cobori Pascalopol, imbracat intr-un costum pepit, bine croit, cu ghete albe, cu floare la butoniera si cu canotiera pe cap". Toate acestea alcatuiesc un contrast izbitor intre Giurgiuveanu si mosierul bogat, admirat de toata familia Tulea si escrocat uneori fara jena, ba de mos Costache, care-i "ciupea" cate o suma oarecare de bani, ba de Aglae, care se aseaza la masa de joc stiind precis ca nu are bani, dar scotocindu-se fugar si nesemnificativ in punga si acceptand repede si fara complexe "imprumutul" lui Pascalopol.
Daca interiorul casei lui mos Costache este compus in perfecta concordanta cu avaritia personajului, interiorul lui Pascalopol lasa de la prima vizita a Otiliei insotita de Felix, impresia ca aici locuieste un om cu gust pentru frumos. Interiorul i se paru lui Felix cu mult mai rafinat decat si-ar fi putut inchipui, cunoscand numai omul, asa de rezervat de conventional.
Pascalopol se tragea dintr-o familie "cu putin sange grecesc", fusese student la Bonn, apoi in Franta, dar abandonase studiile trebuind, dupa moartea tatalui sa-si ingrijeasca mama si sa administreze mosia. Este pasionat de muzica, stie sa cante la flaut si apreciaza cu ureche de cunoscator interpretarea bucatilor muzicale ale Otiliei. Personajul se defineste singur: "sunt un fel de boem".
Grija pentru biografia personajului il determina pe autor sa interpuna in momentul vizitei si scurte lamuriri pe care Pascalopol le da lui Felix si care, pentru cititor sunt rezumate de insusi creatorul personajului. Aflam astfel ca Pascalopol "se plimbase prin mai toata Europa si fusese casatorit, inainte de a-si sfarsi studiile, cu o femeie de care se despartise sau ramasese vaduv (nu spunea limpede lucrurile)". Preocuparile lui sunt variate. Nu ramasese rob al mosiei, ci "cultiva muzele", citea, dar mai ales, se bucura vazandu-i pe cei tineri. Biblioteca il impresioneaza pe Felix ce privea cu "aviditate rafturile, lucru ce parea a incanta pe Pascalopol".
Privindu-l, Felix constata "purtarile blande ale mosierului, epicureismul lui de om cult". Era evident pentru Felix si pentru toti ai casei ca Pascalopol nu cultiva relatia cu batranul Giurgiuveanu decat pentru a fi aproape de Otilia.
Pentru Felix, Pascalopol este un rival, gelozia baiatului luand uneori forme ciudate, pentru Otilia este "un barbat <<chic>> si <<singur>> pe care-l compatimeste sincer". "Un om pe lume" care-i place fiindca "e asa bun". Tot ea adauga: "E de o rabdare nemaipomenita. E politicos cu tanti Aglae si cu toti, numai ca sa aiba sentimentul ca se afla intr-o familie. Nu are pe nimeni."
Leonida Pascalopol se considera un om ratat si vrea sa se faca util celor care au nevoie de el. Traieste in preajma Otiliei, pe care o cunoaste de cand era mica si-i satisface toate dorintele
si capriciile, fiind un adevarat tata pentru "orfana". Sentimentele lui Pascalopol pentru Otilia sunt nelamurite; el oscileaza intre patern si viril si-i marturiseste lui Felix: " un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-am stat ca sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea".
Mosierul se considera unul dintre "parintii" Otiliei: "Da, domnule Felix, Otilia venea la mine simplu, ca o fiica". Otilia il vede ca pe un "om de lume", un "barbat sic si singur, saracul". Cu timpul, sentimentele lui paterne se schimba, nutrind acum sentimente de iubire pentru tanara fermecatoare, "ca o randunica".
Fiind singur si bogat, neavand familie, Pascalopol are "nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul vitiu sentimental", acceptand, daca ar fi nevoie si statutul de parinte: "Daca nu pot fi un amant, raman intotdeauna un nepretuit prieten si parinte". Dornic de a avea o familie, el vine aproape in fiecare seara in casa din strada Antim, joaca si pierde la carti in favoarea lui mos Costache, aduce delicatese pentru cina, rabda cu distinctie rautatile Aglaei si flirturile grotesti ale Auricai, ii plateste lui Felix taxele la Universitate, fara ca acesta sa stie.
Discret si delicat, Pascalopol este pentru Otilia nu numai un sprijin material, ci si unul moral, simtind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsa asupra ei cu noblete si eleganta. Cu aceeasi noblete sufleteasca, atunci cand isi da seama, dupa cativa ani de casatorie, ca nu mai este potrivit pentru Otilia, ii reda acesteia libertatea, ca ea sa poata deveni "nevasta unui conte, asa ceva", dintr-un profund sentiment "de umanitate s-o las sa-si petreaca libera anii cei mai frumosi".
Barbatul, e protectorul tinerilor. Felix simte aversiunea pentru el, dar luandu-i apararea in momentul in care Aglae il condamna pentru ca si-a ales meseria de doctor. Pascalopol intervine "cu voce mangaietoare": "Un doctor bun, muncitor, castiga foarte bine azi". Vocea adauga nuante noi portretului personajului.
In realitate, distinsul domn si-a oferit un scurt ragaz de fericire intre doua deziluzii: o tinerete bogata, trecuta definitiv, insa si o batranete tot mai sigura si deprimanta.
Personajele vadesc, nu o data, o complicatie interioara straina prozei balzaciene. Calinescu isi intinde studiul si asupra psihologiilor incerte, enigmatice, cu rasturnari bruste si reactii derutante.
Enigma Otiliei" de G. Calinescu este un roman de profunda critica sociala, de sangeroasa executie" a familiei burgheze intr-o perspectiva mult mai ampla de natura universala. Lumea banului apare exagerand monstruos viciile umanitatii.
In viziunea lui S. Damian: "Enigma Otiliei devine o desavarsita comedie moliereasca tra-tata cu mijloacele narative ale realismului". Desi este considerat un roman balzacian, acesta are si influente din Stendhal( cuplul Pascalopol, varstnicul, si Otilia, tanara, amintind de cuplul Madame de Renal, varstnica, si Julien Sorel, tanarul), in privinta analizei sentimentului de iubire, din Flaubert sau Dickens, prin descrierea minutioasa a mediului de viata.
Rerpezentanti :
In literatura romana, realismul
este reprezentat de in operele lui:
Nicolae Filimon - 'Ciocoii vechi si noi',
Ion Luca Caragiale - 'In vreme de razboi'
Ioan
Slavici - 'Moara cu noroc
Liviu Rebreanu - 'Ion',
George Calinescu
Marin
Preda
Reprezentantii curentului realist in liretarura europeana sunt:
Charles Dickens
- 'Marile sperante',
Stendhal - 'Rosu si Negru',
Gustave Flaubert - ' Doamne Bovary'
-Tolstoi
', Dostoievsky
