|
|
|
Prezinta conditia taranului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.
Publicat in 1920, romanul evidentiaza spatiul ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea, in mod
realist si are ca punct de plecare cateva dintre nuvelele cu care debutase scriitorul.
In primul rand, conditia taranului este evidentiata prin tema pamantului care este, de fapt, miza
conflictului, pentru ca el determina in lumea satului pozitia sociala si autoritatea morala a
indivizilor. Acestei teme i se adauga cea a iubirii, pentru ca destinul personajului principal este
definit de aceste doua mari coordonate. De fapt, nu pamantul se afla in centrul romanului, ci dorinta
lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera ca si tema destinului este definitorie pentru roman.
Aceasta obsesie a pamintului il apropie pe taranul lui Rebreanu de eroii lui Dostoievski (Fratii
Karamazov), sau de Francois Torissard, personajul lui Balzac (Pamantul), care, sarac fiind lucreaza
pentru gradinarul unui castel si primeste pamant. Deosebirea consta in faptul ca, in timp ce in
romanul lui Balzac, pamintul este folosit pentru acumularea banilor, la Rebreanu, banii nu au
relevanta pentru o umanitate traditionala, care vede in terenul detinut, masura tuturor lucrurilor.
In al doilea rand, taranul lui Rebreanu se raporteaza permanent la mediul din care face parte, se
implica, participa activ la tot ceea ce tine de viata satului, la toate evenimentele esentiale ale
existentei rurale: nunta, hora, inmormantarea. Rebreanu acorda horei un rol esential pentru ca ea
coaguleaza viata satului, fiind nu numai loc de intalnire si de petrecere, dar si de confruntari.
Naratorul ne ofera astfel imaginea satului traditional, cu obiceiuri vechi: prezenta lautarilor, a
preotului, modul in care petrec tinerii si batranii. De asemenea, nunta, ocupa si ea un loc important,
constituind un pretext pentru ca naratorul sa patrunda in psihologia personajelor. Nunata lui Ion cu
Ana respecta toate traditiile rurale: prezenta petitorilor, a lautarilor, a starostelui nuntii, numararea
banilor de catre nas. Ritualul reuneste chiar si personaje aflate in conflict: drusca miresei este
Florica, cea cu care Ana isi va disputa dragostea lui Ion. Evenimentul echivaleaza cu momentul in
care se intensifica conflictele, pentru ca Ana realizeaza acum ca ea nu reprezinta pentru sotul ei
decat sursa averii.
