|
|
|
Ceea ce frapeaza orice categorie de lectori in nuvelistica lui M. Eliade e acea staruinta a autorului pentru organicitate - indeaproape analizata si cu principalul scop de a aduce in prim- plan acele aspecte nu total neglijate de ceilalti scriitori, ci poate doar eludate din opera lor, din teama de a nu deveni prozaici sau uneori prolicsi.
Mircea Eliade nu devine nici prozaic, nici prolix atunci cand cu toata minutiozitatea se intoarce spre acea latura a umanului care socheaza, pana la oripilare deseori. Am zice ca el reuseste acest lucru la adapostul categoriei estetice pe care o experimenteaza in nuvela sa - fantasticul. Se creeaza astfel o lume insolita , cu toate datele ei pe care , ca cititor, le poti lua ca atare , intelegand necesitatea impunerii unor noi coordonate atunci cand se depaseste pragul realului si de multe ori cel al normalitatii.
Numai ca Eliade nu-si propune din start aceasta situatie: nu lumea fantastica are ca apanaj toate acele lucruri care inebranlabil socheaza , ci totalitatea aspectelor ce resping realitatea imediata contureaza o lume fantastica.
Asadar , lumea fantastica eliadesca e alcatuita nu doar din situatii extraordinare, depasind cu mult puterea lectorilor de a le descifra cu ajutorul ratiunii, ci ea contine o sumedenie de factori ce fac ca universul nou creat sa-si gaseasca un subtrefugiu in lumea obisnuita pe care intotdeauna reusesc s-o surogheze. Inaintam astfel spre un teritoriu abscons, voit ambiguizat de catre narator, care nu-si propune sa faca un transfer al lumii create de el in cea a cititorului , ci o incursiune a acestuia din urma in universul plasmuit cu atata dezinvoltura incat ofera intotdeauna impresia unei lumi veridice, autentice.
Astfel atentia naratorului spre acele aspecte legate de organicitate care in mod normal ar soca cititorul, acum nu face decat sa-i releve autenticitatea si viabilitatea lumii imaginate de el .Personajele lui Mircea Eliade oricat de dizgratioase ar parea , oricat de diforme ar fi , ele beneficiaza in continuare de o maxima doza de viabilitate.Se poate spune de fapt ca abia aceasta viabilitate a unor personaje al caror factor uman e vadit eludat de narator ne poate uimi.Cum altfel am putea explica infatisarea lui Cucoanes, din nuvela Un om mare , care in ciuda infatisarii de urias , in ciuda trasaturilor lui monstruoase , pastreaza calapodul uman "Cand s-a coborat Cucoanes si, ca sa-si dezmorteasca oasele, s-a intins deodata, cat era de vast, trosnindu-si incheieturile, ridicandu-se pe varfuri si dandu-si cu voluptate capul inapoi , pe ceafa , valea a hauit de geamatul lui si noi doi am amutit, privindu-l cum se desfasoara si creste, turtind parca zarea muntilor cu spinarea lui uriasa si manecile suflecate ale halatului".(Eliade-Proza, Ed.Humanitas, 2004,pg.121).
Pe masura ce personajul se transforma, capatand proportii inimaginabile el inca nu-si pierde atributele factorului uman:"Halatul ii ramase fara indoiala mic- caci asa cum ni se desfasura parea ca are sase-sapte metri, si pieptul lui se latise ametitor, totul crescand in aceeleasi proportii cu inaltimea."
Fara a-si propune sa inspaimante cititorul prin descrierea protagonistului, naratorul dovedeste chiar intelegere, uneori compasiune, poate, pentru personajul reprezentat. O varianta a intelegerii infatisarii acestui gigant rezida de exemplu in trimiterile spre mitologie:"Cand si- a ridicat umerii din cale, parea Neptun inaltandu-se printre talazuri. O asemenea teroare sfarsea prin a te amuti. Nu mai era spaima propriu-zisa, ci o stranie mirare, care te scotea din timp, proiectandu-te intr-o aurora mitologica . Asteptai sa-l vezi ridicand tridentul neptunic sau asmutind fulgerele, ca Jupiter".(pg.126 op.citata)
Si totusi parametri normali sunt pastrati;"Capul-cu totul normal pentru proportiile trupului devenea totusi peste putinta de privit indata ce incepea sa rada sau sa vorbeasca, pentru ca atunci isi arata dintii, si intunericul gurii, si limba de balaur" sau "Isi pastrase aceeasi perfecta proportie a trupui, ceea ce il facea sa semene a om, in pofida monstruoaselor lui dimensiuni. Doar barba ii crescuse prodigios, cazandu-i valuri pe nesfarsitul lui piept."(pg.132 op.cit.)
Exista in aceste pasaje descriptive o sumedenie de elemente de organicitate al caror rol e -desigur- nu cel de a oripila cititorul, ci parca de a prezenta umanul la o alta scala decat cea cu care suntem obisnuiti.
Mai curand socheaza abilitatea lui Mircea Eliade de a detalia diformul, de a-l prezenta ca si cum ar face parte din perimetrul normalitatii, cu toate ca Eugen Cucoanes e gigantul " cu paturile zdrentuite pe care si le innodase dupa cum se pricepuse in jurul coapselor" si despre a carui inaltime se spunea " ca trece de treizeci de metri"(pg.131op.cit.), iar varianta feminina a acestuia- Oana- din nuvela Pe strada Mantuleasa "avea treisprezece ani si aproape doi metri", insa cu toate astea "nu era numai inalta.Era voinica, spatoasa si frumoasa ca o statuie. Avea ochii negri, parul lung, balai lasat pe spate, umbla cu picioarele goale si sarea de-a dreptul pe cai, fara sa, ca o cazaca"(pg.247 op.cit.)
Sunt tablouri portretistice care amintesc mai curand de uriasul din poveste, care asemenea lui Cucoanes "se prolifereaza pe cerul clar, cu barba in vant, ca o aparitie de sfarsit de lume".(pg.131op.cit.)sau de zeita padurii care asemeni personajului eliadesc "era frumoasa ca o statuie de zeita[.] Avea parul balai roscat revarsat pe umeri, avea un piept crescut si pietros de nu puteai sa-ti iei ochii de pe el, si fata ii era blanda si dulce ca o zeita, cu buze carnoase, insangerate si ochii negri arzatori[.]( pg.265 op.cit.)
Putem formula asadar concluzia potrivit careia fantasticul eliadesc e unul de provenienta populara, congruent in fond, categoriei estetice de fabulos.
Ca exemplu convingator sta basmul lui Creanga - Povestea lui Harap-Alb- unde pasajele descriptive ale acelor "monstri simpatici" , cum i-a numit G.Calinescu, desi contin lexeme precum: "namila", "bazdaganie de om ", " dihanie", totusi nu ingrozesc prin nimic, ba mai mult decat atat , atrag orice tip de simpatie- din partea protagonistului, textului, a naratorului si a cititorului.
Continuator asadar al unui fantastic de sorginte populara , Eliade isi exonereaza personajele de orice implicatii supranaturale, lasand impresia unei diformitati particulare, conturand totodata imaginea unor indivizi ce apartin simultan unor lumi distincte: cea a realului pe de o parte,si cea a fantasticului,a irealului,a thanatosului chiar, pe de alta parte.
E cazul personajelor din nuvela Douasprezece mii de capete de vita , unde una dintre femeile care se aflau in adapostul antiaerian "putea fi o femeie batrana, dar nu i se ghicea varsta.Avea o fata latareata , patata , si o gura mare, aproape diforma, cu dinti vesteji si neregulati", iar cealalta era o "femeie care parea de vreo cincizeci de ani, era uscativa si avea nasul lung si ochii reci, spalaciti(pg.159 op.cit.) sau a adolescentei din Fata capitanului,despre cere aflam ca " are ochii albastri, atat de stersi, incat pareau decolorati ," iar "gura ii era curios desenata , buza de jos lunga , subtire si discreta, iar cea de sus robusta si carnoasa, dandu-i un aer de peste rar , exotic"(pg.143-144 op.cit.). La fel stau lucrurile si in cazul Oanei din nuvela Pe strada Mantuleasa , despre ai carei ochi "aflam ca sunt negri ,arzatori, de te faceau sa tremuri"(pg.265 op.cit.).
Indiferent de nota pe care scriitorul isi propune sa o surprinda in portretizarile sale- fie ca un personaj e asemuit unui sfarsit de lume-(cum e cazul lui Eugen Cucoanes din nuvela-Un om mare-), iar un altul e comparabil zeitei Venus(- cum e Oana din scrierea Pe strada Mantuleasa), cert e ca amprentele diformului se regasesc in descrierea personajelor sale prin aprecieri obiectuale.Asa aflam, de exemplu, de capitanul din Fata capitanului ca avea picioarele prea scurte: "era un barbat intre doua varste , maruntel, aproape gros, cu picioarele prea scurte. Avea fata rotunda , sprancenele ciupite, si parul rar din crestet si-l adunase si-l lipise pe frunte, parca ar fi incercat zadarnic sa-si construiasca o expresie sarcastica si uneori feroce"(pg.134 op.cit.), in timp ce fiica acestuia Agripina, "avea o rochie de o nedefinita culoare roz-galbuie", care "parea mult prea scurta si avea manecile prea lungi",iar tanarul din nuvela O fotografie veche de saisprezece ani avea "o figura rotunda si ochiifoarte departati unul de altul dandu-i aerul de papusa exotica"(pg.59 op.cit.)
