|
|
|
Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu
Pe scurt:
Ion de Liviu Rebreanu
Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a saranului
ardelean din primele decenii ale secolului trecut.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu,
Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care ii era draga, insa e
constient ca Ana are pamant. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la
inceput. Ion era "iute si harnic ca ma-sa" chipes si voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia
dintre el si "bocotani". Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamantului si glasul iubirii.
Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o violenta navalnica, un temperament
controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion o
seduce pe Ana.
Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat de fapt cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si
incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea
patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorat
de George dupa ce ii surprinde pe amanoi in flagrant.
Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morla,
raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand liniltea unui camin, linistea unei intregi
colectivitati.
PE lung:
Modalitati de caracterizare,
trasaturile protagonistului:
Personajele sunt construite, de asemenea, in spirit realist, sustinand
firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist,
exponential pentru o anumita categorie sociala, iar structura sa
psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante:
tipul taranului, caracterizat printr-o inteligenta
dura, egoism si cruzime, dar mai ales printr-o vointa
imensa. Conform delimitarii teoreticianului E. Forster, el este un
personaj rotund, avand capacitatea de a surprinde cititorul in mod
convingator prin reactiile si gesturile lui.
Ion este un personaj eponim
(numele sau da numele romanului), realizat prin tehnica
basoreliefului. El domina intreaga lume care graviteaza in jurul
sau (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) si care contribuie la
evidentierea trasaturilor lui, a caracterului complex, cu
insusiri contradictorii: viclenie si ingenuitate, brutalitate si
delicatete.
Initial el este caracterizat in
mod direct de catre narator, beneficiind de un portret
marcat de calitati: "iute si harnic ca ma-sa"; "munca ii
era draga oricat ar fi fost de aspra". Elementul fundamental al
conflictului, pamantul, ii subordoneaza toate trasaturile:
"Pamantul ii era drag ca ochii din cap", iar lipsa acestuia apare ca o
nedreptate, ceea ce justifica dorinta patimasa de a
avea: "Toata istetimea lui nu plateste o ceapa
degerata, daca n-are si el pamant mult, mult"
Celelalte personaje
ale romanului ii evidentiaza caracterul, cu lumini si umbre, in
functie de conflictele in care sunt implicati cu totii. Astfel,
invatatorul Herdelea il aprecia ca "unul dintre cei mai iubiti
elevi", iar doamna Herdelea il considera "un baiat cumsecade,
muncitor, harnic, saritor, istet". Optica lor se va schimba insa
pe parcursul actiunii, cand Ion va trece in conflictul dintre
invatator si preotul satului, de partea celui din urma.
Autocaracterizarea
evidentiaza framantarile sufletesti, prin monologul
interior: "Ma molesesc ca o baba naroada!".
Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior intre glasul
pamantului si glasul iubirii: desi o iubeste pe Florica,
fata frumoasa dar saraca, dorinta de posesie a
pamantului il determina sa o aleaga pe Ana, cea
"uratica", dar bogata. Aceata pendulare a personajului intre
cele doua coordonate ale existentei sale, genereaza si
conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obtinerea
pamantului si cu George Bulbuc pentru Ana, si ulterior pentru
Florica.
Cele mai multe trasaturi reies insa din caracterizarea indirecta, din faptele si
atitudinea personajului, din relatiile cu celelalte personaje.
Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama
celorlalti flacai ai satului si a lautarilor care
canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa
hora, desi George este cel care ii plateste.
Viclenia sa este
evidenta in relatia cu Ana, pe care o seduce, ii speculeaza
sentimentele, cucerind-o si lasand-o sa creada ca, de
fapt, ea l-a cucerit. Inteligenta
dura, egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate
actiunile: bataia cu George, comportamentul agresiv fata de
Ana. El reprezinta, asa cum spunea criticul Eugen Lovinescu,
"expresia instinctului de stapanire a pamantului", avand ca
trasaturi definitorii "inteligenta ascutita",
"viclenia procedurala" si "vointa imensa"
Este naiv, in
relatia cu Vasile Baciu, crezand ca nunta ii va aduce si
pamantul, fara a incheia o intelegere legala. De fapt,
destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare, cat
mai ales de conflictul interior, generat de relatia sa cu pamantul.
Personajul are o dorinta
obsesiva de a stapani acest pamant, iar
elocventa in acest sens este scena sarutarii lutului: "Il
cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma,
s-o crampoteasca in sarutari!" Acest gest
depaseste limitele unei reactii obisnuite, sugerand
patima exagerata pentru pamant, precum si legatura
indestructibila cu acesta. Personajul traieste o tripla
voluptate: a simturilor, a puterii, a trupului, iar acest moment alegoric
exprima reducerea lui la esenta. Din aceasta
perspectiva, deznodamantul este previzibil: Ion va muri ucis cu
ajutorul unei unelte a pamantului, sapa, iar George care-l loveste nu
este decat un instrument al destinului.
