TESTAMENT DE TUDOR ARGHEZI - ARTA POETICA MODERNA

FORMULAREA IPOTEZEI

TESTAMENT DE TUDOR ARGHEZI face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga si Joc secund de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927), si are rol de program (manifest) literar, realizat insa cu mijloace poetice.

ENUNTAREA ARGUMENTELOR

Este o arta poetica, deoarece autorul isi expri­ma propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in socie­tate.

Este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica, specifica liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica poetica.

Se poate vorbi despre o permanenta a preocu­parii argheziene de a formula crezul poetic, Testament fiind prima dintre artele poetice publicate in diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute etc.

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR

Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca mostenire unui fiu spiritual.

Textul poetic este conceput ca un monolog adre­sat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire "cartea', metonimie care desemneaza opera literara. Discursul liric avand un caracter adre­sat, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expre­siei, prin marcile subiectivitatii: pronumele persona­le, adjectivele posesive, verbele la persoana I si a Ii-a singular, alternand spre diferentiere cu persoana a IlI-a, topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice), in poezie, eul liric apare in mai multe ipostaze: eu/ noi, eu/ tatal -fiul (in dialogul imaginar initial), "de la strabunii mei pana la tine' (in relatia "strabunii' - eu - tu), Robul - Domnul (in finalul poeziei).

Titlul poeziei are o dubla acceptie: una denota-tiva si alta conotativa. in sens propriu (denotativ), cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. Aceasta este insa acceptia laica a termenului. in acceptie reli­gioasa, cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei, Vechiul Testament si Noul Testament, in care sunt concentrate invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii. Din aceasta acceptie re ligioasa deriva si sensul conotativ al termenului pe care il intalnim in poezie. Astfel creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea regulilor prozo­dice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi, intre rob si Domn, tot atatea ipostaze ale eu-lui liric.

Metafora "carte' are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un element de recurenta. Termenul "carte' are rol in organizarea materialului poetic si semnifica, pe rand, in succesiunea secventelor poe­tice: realizarea ideii poetice a acumularilor spirituale; poezia este rezultatul trudei, "treapta', punct de le­gatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala, rezultat al sublimarii experientei inaintasilor - "hriso­vul cel dintai; "cuvinte potrivite'; "Slova de foc si slova faurita/ imperecheate-n carte se marita' (definitie metaforica a poeziei, in egala masura har si meste­sug); "Robul a scris-o, Domnul o citeste' (relatia autor

- cititor).

"Cartea'/ creatia poetica si poetul/ creatorul/ "eu' se afla in stransa legatura, verbele la persoana I singular avand drept rol definirea metaforica a actu­lui de creatie poetica, a rolului poetului: am ivit, am prefacut, facui, am luat, am pus, am facut, gramadii, iscat-am. Concretetea sensului verbelor reda truda unui mestesugar dotat cu talent si plasticizeaza sen­sul abstract al actului creator in plan spiritual. Deter­minantele verbale (pronume, substantive) sunt in ge­neral la genul feminin, desemnand produsul: poezia {"domnita') si "cartea'.

Organizarea materialului poetic se realizeaza si prin seria relatiilor de opozitie in care intra "cartea' sau ipostaze ale sale:

-    "Ca sa schimbam acum intaia oara / Sapa-n condei si brazda-n calimara' (instrumentele muncii tara­nesti si ale muncii intelectuale);

-    izvoarele creatiei poetice si poezia insasi sunt re­date prin metafore/ sintagme poetice dispuse in serii opuse: "Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite'; "Facui din zdrente mu­guri si coroane'; "Veninul strans l-am preschimbat in miere', cenusa mortilor - Dumnezeu de piatra;

-    "Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi no?;

-    "Slova de foc si slova faurita/ imperecheate-n carte se marita' (definitie metaforica a poeziei, in egala masura har si mestesug);

-    "Robul a scris-o, Domnul o citeste' (relatia autor -cititor).

Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea mostenirii spirituale, "un nume adunat pe-o carte', care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul: "decat un nume adunat pe-o carte', iar poezia apare ca bun spiritual si peren: "Nu-ti voi lasd drept bunuri dupa moarte'.

Metafora "seara razvratita' face trimitere la tre-

- figuri   cutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga de ge-

DE stilneratiile viitoare, prin "carte', creatia poetica, treapta

a prezentului: "In seara razvratita care vine/ De la

strabunii mei pana la tine'. Enumeratia "rapi si gropi

adanci, ca si versul urmator "Suite de batranii mei pe

branci, sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al

acumularilor strabatut de inaintasi.

Formula de adresare, vocativul "fiule', desem­neaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, cu un mentor al genera­tiilor viitoare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor, carora, ince­pand cu fiul evocat in poem, le transmite mostenirea, opera literara. Cartea este "o treapta' in desavarsirea cunoasterii.

in strofa a doua, "cartea', creatia elaborata cu truda de poet, este numita "hrisovul vostru cel dintai, cartea de capatai a urmasilor. "Cartea' - "hrisov' are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei marturii isto­rice, un document al existentei si al suferintei stra­mosilor; "Al robilor cu saricile pline/ De osemintele varsate-n mine'.

Ideea centrala din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel "sapa', unealta folosita pentru a lucra pamantul, devine "condei, unealta de scris, iar "brazda' devine "calimara', munca poetului fiind numai ca material intrebuintat altfel decat a inaintasilor lui tarani; asupra cuvintelor el aplica aceeasi truda transforma­toare prin care plugarii supuneau pamantul. Poetul este, prin urmare, un nascocitor, care transforma "graiul lor cu-ndemnuri pentru vite', in "cuvinte potri­vite', metafora ce desemneaza poezia ca mestesug, ca truda, si nu ca inspiratie divina. Efortul poetic presu­pune insa un timp indelungat, necesar transfigurarii artistice si trudei asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre munca fizica ("Sudoarea muncii sutelor de ani) si aceea spirituala ("framantate mii de saptamani). in viziunea lui Arghezi, prin arta, cuvin­tele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta ex­presiva, idee exprimata prin oximoronul din versurile: " Veninul strans l-am preschimbat in miere, / Lasand intreaga dulcea lui putere'.

Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica: "Am. luat ocara si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure'. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur ("sa injure'), arta avand functie cathartica si, in acelasi timp, moralizatoare. Prin intermediul poe­ziei, trecutul se sacralizeaza, devine indreptar moral, iar opera literara capata valoare justitiara: "Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra, / Hotar inalt, cu doua lumi pe poale, / Pazind in piscul datoriei tale'.

in strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin "vioara', instrument mult mai reprezentativ pentru universul taranesc decat clasica lira: "Durerea noastra surda si amara/ O gramadii pe-o singura vioara, / Pe care ascultand-o a jucat/ Stapanul ca un tap injun­ghiat.

Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, concept pe care il preia de la scriitorul fran­cez Charles Baudelaire. Prin unicul sau volum de po­ezie, Florile raului, Baudelaire largeste conceptul de frumos, integrandu-i intelegerea raului, a uratului. Arghezi, la randul lui, considera ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: "Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi nof. Prin Mersurile sale, Arghezi este un poet modern, po­trivit opiniei lui Hugo Friedrich, care afirma in cartea Structura liricii moderne, capitolul Estetica uratului,

referitor la poetica baudelaireiana: "diformul produce surpriza, iar acesta declanseaza «atacul neasteptat.» Mai violent decat pana acum, anormalitatea se anunta ca principiu al poeziei moderne, odata cu una din cauzele ei: iritarea impotriva banalului si traditio­nalului care, in ochii lui Baudelaire, sunt continute si in frumusetea stilului mai vechi. Noua «frumusete», care poate coincide cu uratul, isi dobandeste nelinistea prin includerea banalului - odata cu deformarea in bizar - si prin «impletirea oribilului cu bufonescuh?.

De asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezinta si un mijloc de razbunare a suferintei inaintasilor: "Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte/ Si izbaveste-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor'.

Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa, "Domnita', "pierde' in favoarea meste­sugului poetic: "intinsa lenesa pe canapea,/ Domnita sufera in cartea mea'.

Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin "slova defod, cat si rezultatul mestesugului, al trudei poetice "slova faurita': "Slova de foc si slova faurita/ imparechiate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste'.

Conditia poetului este redata in versul "Robul a scris-o, Domnul o citeste'; artistul este un "rob', un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului, "Domnul.

Relevarea unor elemente innoitoare ale limbaju­lui poetic, prezente in poezie:

Nivelul lexico-semantic

-    acumularea de cuvinte nepoetice, care dobandesc valente estetice (de exemplu: "bube, mucegaiuri si noroi, "ciorchin de negf);

valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gra­madii), cuvinte si expresii populare (gropi, rapi, pe branci, plavani, vite, zdrente), termeni religiosi (cu credinta, icoane, Dumnezeu, izbaveste), neologisme (obscur);

seriile antonimice: "cand sa-mbie, cand sa-njure' sugereaza diversele tonalitati ale creatiei poetice argheziene; "Facui din zdrente muguri si coroane' exprima ideea transfigurarii artistice a unor aspecte ale realitatii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea expresiei poetice); obiecte ale existentei taranesti arhaice confera to­nului solemnitate: hrisov, sarici, oseminte; instrumente de munca/ viata rurala: sapa, brazda, plavani, vite;

instrumentele poetului/ viata spirituala: condei, calimara;

metafore asociate termenului poezie: cuvinte potrivite, leagane, versuri si icoane, muguri si coroane, miere, cenusa mortilor din vatra, hotar inalt, o singura vioara, biciul rabdat, ciorchin de negi, slova de foc si slova faurita.

Termeni care desemneaza elemente spatiale: metaforele spatiului salbatic, haotic, "rapi si gropi adanci, exprima truda, cautarea, efortul acumularilor treptate si plaseaza cartea - treapta (spatiu determinat al cunoasterii, univers coerent) intr-o scara evolutiva; spatii deschise; muntele {piatra, piscul, "hotar inalt, cu doua lumi pe poale'), padurea (ramura); spatiul inchis, interiorul (vatra, canapea).

Nivelul morfosintactic

dislocarea topica si sintactica: "Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi; jocul timpurilor verbale;

un singur verb la viitor, forma negativa: "nu-ti voi lasa', plasat in pozitie initiala in poezie (incipitul) sustine caracterul testamentar (programatic) al poeziei; negatia are sens afirmativ; verbele - persoana I singular alterneaza cu persoana I plural, ceea ce reda relatia poetului cu stramosii, responsabilitatea creatorului fata de poporul al carui reprezentant este (sa schimbam - eu am ivit); utilizarea frecventa a verbelor la persoana I singular, timpul trecut, pentru definirea metaforica a actului de creatie poetica, rolul poetului: am ivit, am pre­facut, facui, am luat, torcand, am pus-o, am facut-o, o gramadii, iscat-am, a scris-o. Concretetea sen­sului verbelor reda truda unui mestesugar dotat cu talent si plasticizeaza sensul abstract al actului creator in plan spiritual. Determinantele verbale (pronume, substantive) sunt in general la genul feminin, desemnand produsul: poezia {domnita) si cartea;

-    verbele la prezent infatiseaza efectele si esenta poeziei.

Nivelul stilistic

-    materialitatea imaginilor artistice, conferind forta de sugestie a ideii, se realizeaza prin fantezia me­taforica, asocierile semantice inedite;

-    innoirea metaforei, comparatia inedita ("imperecheate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste'), epitetul rar ("seara razvratita', "dulcea lui putere', "torcand usure', "Dumnezeu de piatra', "durerea surda si amara'), oximoronul ("Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere');

enumeratia ca figura de stil (de exemplu: "bube, mucegaiuri si noroi) si principiul enumerativ ca modalitate de juxtapunere a succesivelor definitii poetice ale actului de creatie sau al surselor de inspiratie.

Nivelul fonetic; elemente de prozodie

-    sonoritati dure ale unui lexic colturos, sugerand asprimea existentei si truda cautarii;

-    versificatia (intre traditie si modernitate): strofe inegale ca numar de versuri, cu metrica si ritmul variabile, in functie de intensitatea sentimentelor si de ideile exprimate, dar se conserva rima impe­recheata.

CONCLUZIE

Opera literara Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presu­pune mestesugul, truda creatorului. Pe de alta parte, creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine, cat si al tehnicii poetice. Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi introduce in literatura romana, prin aceasta creatie literara, es­tetica uratului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului.

Valorificarea diferitelor straturi lexicale in aso­cieri surprinzatoare, strofele inegale ca numar de ver­suri, cu metrica si ritmul variabile, sunt tot atatea argumente in favoarea modernitatii poeziei.

Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbe­lice, cu elemente traditionaliste si moderniste.