|
|
|
Perioada postbelica
in literatura romana este considerata dupa anul 1947 pana
in zilele noastre, fiind cunoscuta si sub numele de
'perioada contemporana'. Generatia razboiului,
reprezentand intervalul dintre anii 1940-1947 s-a remarcat printr-o diversitate
a formulelor estetice, de la ahordarea unui simbolism decadent, la
'resurectia baladei'. Un reprezentant de valoare al
generatiei razboiului a fost Geo Dumitrescu (1920-2006), a carei
creatie se distinge prin atitudea de revolta, de razvratire
impotriva formelor, prin spiritul plin de verva: 'Suntem o
generatie fara dascali si fara
parinti spirituali [] Ne caracterizeaza revolta, ura
impotriva formelor, negativismul. Detestam, umar la umar,
literatura si manualele de istorie nationala'. Poemul
'Libertatea de a trage cu pusca' din 1943 constituie o
emblema a protestului, a revoltei lui Geo Dumitrescu impotriva
razboiului, care nu este decat un macel mondial.
Dupa 1947 se poate vorbi despre o 'literatura
angajata' politic, care sa serveasca la raspandirea ideologiei
si sa sprijine evenimentele prin creatii elogioase aduse
conducatorilor, partidului, asadar o literatura cu un rol bine
determinat in propaganda comunista. Poeziile aparute in perioada
1947-1960 proslavesc oamenii politici ai vremii, mai ales rusi, care
capatasera statut patern si fata de care trebuia
exprimata recunostinta profunda pentru
invataturile si beneficiile comunismului. Astfel, era
necesar sa-i iubiesca pe 'tatucul' Stalin si pe
Lenin, principalii ideologi ai marxism-leninismului: '-Cui zambesti,
tovarase Stalin?/ Oare ei? Chiar ei, pe cat se pare!/ Si cu|m
trece ulita incet,/ singura se-ntreaba si nu stie:/
Cui zambea tatucul din portret?/ . Suradea Republicii, Marie!..,'
(Dan Desliu, 'Ce gandea Maria Tomii cand lucra in schimbul de
onoare'). Literatura proletcultista a omagiat Partidul Comunist, pe
conducatori, a promovat o falsa valoare, iar criteriul artistic a
atins ridicolul.
Dintre marii scriitori interbelici, niciunul nu si-a continuat carierea
literara, suportand persecutiile regimului comunist. Lucian Blaga a
fost exclus din Academia Romana si destituit din
invatamantul universitar pentru ca, in cursul sau de
filozofie, nu a reusit sa predea invatatura marxist-leninista,
'noua religie' a romanilor. Nu i s-a mai publicat nimic pana in
1962, decat traduceri. Ion Barbu se ocupa numai de matematica si
renunta definitiv la statutul de poet. Tudor Arghezi, dupa ce
suporta o vreme ostilitatea autoritatilor, reuseste sa
se reafirme prin publicarea unor volume care nu slaveste comunismul,
ci scrie o poezie de revolta sociala in registru pamfletar
('1907-Peizaje', 1955) sau o adevarata sociogonie, in care
parcurge in imagini artistice evolutia omului de-a lungul devenirii sale,
pana la omagiul adus pentru descoperirile realizate ('Cantare
omului', 1956). Lui Vasile Voiculescu i se insceneaza uri proces
politic ('Rugul aprins') in urma caruia este condamnat si
nu mai are voie sa publice nimic. Abia in 1964 apare, postum, volumul
'Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere
imaginara de Vasile Voiculescu'.
Poezia generatiei 1960 marcheaza o evolutie certa in
estetica liricii romanesti, initiatori fiind Nichita Stanescu,
Marin Sorescu si Cezar Baltag, apartinand noului curent cultural,
cunoscut sub numele neomodemism. Primul si cel mai important pas
catre literatura in adevaratul sens al cuvantului a fost
'revenirea la estetic', reintoiarcerea la 'modernismul
precomunist' (Ion Bogdan Lefter). Neomodernistii se formasera
spiritual la scoala marilor valori interbelice, modele interzise in
comunism, de aceea principala lor nazuinta este sa
refaca tocmai aceste formule estetice. Reinnoind traditia liricii
moderne, se conecteaza la modelele admirate, atat in spiritul liricii lui
Lucian Blaga, dar si a ermetismului barbilian. Nichita Stanescu
inoveaza un limbaj poetic socant, iar Marin Sorescu se remarca
printr-o poezie parodica, unde ironia si umorul se manifesta
intr-un limbaj simplu, firesc, apropiindu-1 oarecum de lirica lui Ion
Minulescu. Ana Blandiana si Ioan Alexandru exceleaza printr-o
creatie plina se sensibilitate: in lirica poetei
straluceste metafora surprinzatoare si calda a iubirii
si a eticii, iar la celalalt, tematica evolueaza spre o poezie
religioasa, in aceeasi generatie neomodernista se inscriu:
A.fi.Baconsky, Cezar Baltag, Constanta Buzea, Florin Mugur, Adrian
Paunescu.
Neomodernist al anilor 1970, Leonid Dimov promoveaza in poezie mitul
oniric intr-o formula estetica inconfundabila, construieste
cu luciditate o lume in care visele ii confera deplina litertate pentru
a ilustra cele mai absurde intamplari si cele mai ciudate viziuni.
Din aceasta grupare lirica mai fac parte: Ileana
Malaciosiu, Serban Foarta, Emil
Brumam, Mircea Dinescu.
Poetii generatiei 1980, cunoscuti ca
'optzecisti', se grupeaza in curentul numit postmodernism
si se raporteaza polemic la neomodemism, insa acorda o
atentie speciala cotidianului, concretului imediat, mizand pe o
complexitate a limbajului, apeland la textualitate. Constatarea ca tot
ceea ce este important in existenta s-a spus deja, postmodernistii
apeleaza la texte celebre pentru substanta ideii si iau de acolo
cuvintele care exprima ceea ce si ei ar dori sa transmita.
Umberto Eco a exprimat foarte clar conceptia postmodernista: 'Trecutul
ne conditioneaza, ne apasa umerii, ne santajeaza.
[.] Ironie, joc metalingvistic, enunt la patrat'. Radu
Teposu a considerat ca postmodernistii 'traiesc
cultura ca o natura', iar poezia lor 'face din actul poeticii un
joc constient, un artificiu ironic', cu efect de ingenuitate
pierduta. Atitudinea ironica a postmodernistilor poate
parea o atitudine neserioasa, o persiflare a valorilor, dar lirica
lor nu face altceva decat sa ia 'in posesie realitatea', sfidand
iluzia si nevoie de utopie. Un exponent al postmodernistilor este
Mircea Cartarescu, in creatia caruia se poate remarca o
atitudine de ironie tandra fata de realitatea banala
si experienta personala: 'Ce simt, ce vad, ce gandesc
in amprejurarile obisnuite ale vietii mele de om
obisnuit formeaza continutul poeziei, care devine preponderent
ca importanta fata de forma'. Alti
poeti care dezvolta o lirica postmodernista 'care
coboara in strada', remercabila prin ironie si
autoironie, imaginativ ludic si procedee textualiste sunt: Florin Iaru,
Alexandru Musina, Mariana Marin, Simona Popescu, Caius Dobrescu, Traian
T.Cosovei etc.
In creatia artistica s-a impus canonul "realismului socialist", prin care se
intelegea "redarea" cat mai directa si netransfigurata a "realitatii", potrivit
"viziunii partidului", intr-un limbaj "pe intelesul maselor", o arta aservita
total propagadei.
Este perioada numita si "proletcultista", avand in vedere teza lui Lenin dupa
care, odata cu instaurarea regimului comunist, noua "cultura proletara" ar
trebui sa elimine "cultura burgheza", reactionara, pentru a asigura
omogenitatea spirituala a noii societati. Sub aceasta deviza, marii scriitori
romani au fost eliminati din programele de invatamant, cei mai semnificativi
ganditori romani au fost calificati "reactionari"; unele discipline stiintifice,
precum cibernetica, sociologia si geopolitica, au fost considerate "stiinte
burgheze", intrucat s-au dezvoltat in afara marxismului. Filosofia occidentala
moderna, cu toate curentele si scolile ei de gandire, era decretata "filosofie
burgheza", incapabila sa acceada la cunoasterea "adevarului", datorita faptului
ca aceasta filosofie era limitata de "interesele de clasa" pe care le exprima,
astfel ca "adevarul" ramanea monopolul gandirii marxiste. Istoria nationala a
fost desfigurata prin interpretari marxiste aberante.
In acest climat sufocant, de ideologizare abuziva, au fost eliminate marile
valori si repere ale constiintei nationale din circuitul public, pe motiv ca ar
fi creatii 'burgheze', retrograde. Au fost inlocuite cu o ideologie
schematica si cu o cultura de ocupatie, o cultura de substitutie,
internationalista, "proletara", in fapt cu elemente ale culturii ruse, de mana
a doua. Apar insa si traduceri din marii clasici ai literaturii ruse (Gogol,
Turgheniev, Tolstoi, Cehov, mai tarziu si Dostoievski).
Scriitorii romani moderni nu sunt publicati insa decat fragmentar, dupa o
severa triere si cu amputari ale unor capitole, paragrafe sau versuri. Eminescu
era redus la poezia de protest social, Imparat si proletar, Cosbuc la Noi vrem
pamant; interpretarea operelor se facea exclusiv prin prisma ideologiei "luptei
de clasa". Lucrarile care ilustreaza asa-zisul "realism socialist" sunt
penibile sub raport artistic, prin schematism si didacticism, prin
ideologizarea abuziva a oricarei teme, prin caracterul rudimentar al
limbajului; multi autori fara nici o vocatie artistica, la care se adauga si
unii cu inzestrari notabile, precum si scriitori cu o opera remarcabila inainte
de instaurarea regimului comunist, au practicat in epoca o literatura scrisa in
acest cod ideologizant; lucrarile de acest fel nu pot fi incluse decat la
capitolul propaganda stalinista si comunista. Au excelat in aceasta nefericita
directie Dan Desliu, Nina Cassian, I. Ludo, Veronica Porumbacu, Victor Tulbure,
Maria Banus, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, s.a. In sectorul noii "teorii
literare", al criticii culturale, ideologice si de "directie" (domeniu foarte
important pentru ca avea menirea de a traduce indicatiile partidului in norme
de creatie, de a "indruma" creatia si de a stabili criteriile de apreciere),
numele de referinta erau atunci - pe langa ideologii partidului, Iosif
Chisinevski si Leonte Rautu - Mihai Novicov, Ion Vitner, Nestor Ignat, Silviu
Brucan, N. Doreanu, Vicu Mandra, Paul Cornea, Pavel Apostol, C.I.Gulian, Z.
Ornea, Ov.S. Crohmalniceanu, Ileana Vrancea, Paul Georgescu, Savin Bratu.
Pozitia liderului Nicolae Ceausescu starneste adeziunea populatiei si a
intelectualilor. Mai ales ca regimul incurajeaza o critica deschisa a
dogmatismului stalinist si a practicilor represive din "obsedantul deceniu"
(anii '50). Este reabilitat Lucretiu Patrascanu, victima a terorii din anii
'50. Sunt reabilitati o serie de scriitori si ganditori care inainte fusera
interzisi sau marginalizati (Arghezi, Blaga, Goga, Voiculescu).
Distantarea ideologica de canoanele proletcultismului si ale "realismului
socialist" favorizeaza aparitia unei noi generatii artistice, care se va impune
cu realizari de performanta, in toate domeniile, de la poezie, roman, critica
si dramaturgie, la muzica, film, teatru, pictura si sculptura. Este perioada in
care, alaturi de Zaharia Stancu, Geo Bogza, Marin Preda si Eugen Barbu, se
afirma, dupa momentul Nicolae Labis (mort in 1956), generatia lui Nichita
Sanescu, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Nicolae Breban, D.R.Popescu, George
Balaita, Augustin Buzura, Adrian Paunescu, Ana Blandiana, Theodor Mazilu, s.a.
,,FlashBack 1985,Inceputurile Noii Poezii" de Ion Bogdan Lefter:
,,Spre sfarsitul lui
1978,Ion Pop,directorul revistei ,,Echinox" publica un articol: ,,Semne noi de
lirism" constatand si el inceputurile unor mutatii in poezia
momentului.Criticul scrie ca la generatia Nicihita
Stanescu-Sorescu-M.Ivanescu-Dimov-Baltag ar fii limpede o puternica constiinta
a formelor,cu consecinte in rafinarea limbajului si deplasarea accentului de pe
functia sa direct expresiva,pe constructie si literalitate."
Poezie Comunista:
Adrian PAUNESCU, "Un cantec"
"Ca daca-n Romania nu-si are loc abuzul,
Si se viseaza visul de a trai frumos
E pentru ca el, primul, si-a aplecat auzul
Spre muma-tara si spre durerile de jos.
Corneliu Vadim TUDOR, "Urare de iarna"
"Este fiica prea iubita
A acestui brav popor
De luceferi strajuita
Si de steagul Tricolor
E Elena Ceausescu
Suflet nobil si vibrant
Mama buna, om politic
Si prestigios savant
Inteleapta-i este fapta
Nazuind spre viitor
Tot cu cinste sta in dreapta
Marelui conducator."
www.romaniavoice.com
www.wikipedia.org
http://www.referatele.com
,,FlashBack 1985:Inceputurile ,,noii poezii" de Ion Bogdan Lefter
Manualul de Limba si literatura romana pentru clasa a XII-a Editura ART
