|
|
|
Ca specie a genului dramatic comedia insista asupra satirizarii defectelor sociale,moravurilor sau a tipurilor umane precare, prin inlantuirea unor situatii neprevazute care au un final fericit.
Idea de comedie ca specie este problematizata pentru prima oara de Aristotel in "Poetica VI" unde o defineste ca "imitatie a oamenilor de categorie inferioara". In mod clar vechii greci doreau o arta mimetica, prin intermediul careia sa se surprinda cat mai bine realitatea. In aceeasi carte Aristotel distinge intre tragedie si comedie. Daca tragedia apartinea in viziunea lui, genului superior pentru ca trata problemele grave ale societati, comedia este incadrata in genul minor, pentru ca presupune rasul, neseriozitatea. Prin intermediul rasului omul se elibereaza de angoasa asa cum observa si Freud, deci poate depasi limita tragicului. Atunci tragedia ar implica imposibilitatea depasirii acestei limite.
Astazi opinia lui Aristotel care sustine faptul ca prin comedie se exprima doar neseriozitatea nu mai este valabila. Multi cercetatori moderni au descoperit si in comediile lui Aristofan realitati politice, sociale si chiar economice, tratate insa sub o forma comica. Asadar si prin comedie se pot problematiza aspecte sociale precare asa cum se intampla in cazul comediilor lui Caragiale.
Gustav Réne Hocke in "Manierismul in literatura" demonstreaza ca termenul comic provine din etimonul grecesc "comos" care inseamna "alai plin de neastampar". De fapt asa cum arata Hocke comedia se naste din serbarile dedicate (inchinate) Zeului Dionysos cunoscut si sub numele de Bachus. "Alaiul plin de neastampar" era de fapt suita zeului alcatuita din satiri , bacante, nimfe.
In "Termeni cheie ai analizei teatrului" Anne Ubersfeld observa ca tipurile de comedii variaza in functie de tipurile de comic. Se pot enumera comedia de moravuri (obiceiuri), de caractere (personaje), de intriga (situatie), de limbaj, etc. Tipul de comic predominant intr-o comedie ajuta la evidentierea tipului de comedie respectiv. Toate comediile au ca numitor comun rasul, deci o trasatura importanta a acestei specii este capacitatea de a inveseli receptorul.
Comedia presupune o relatie complexa intre emitator si receptor realitate explicata si de Maria Voda Capusan in "Pragmatica teatrului". Autoarea observa ca in textul scris emitatorul este autorul propiu zis iar receptorul cititorul. In reprezentatia scenica a textului scris intervin mai multi autori, dincolo de cel care scrie piesa. Astfel regizorul, actorii, scenaristul si chiar si oamenii care se ocupa de lumini, de sunet, intervin la randul lor ca actori pentru ca participa la punerea in act a textului scris. Receptorul este in acest caz spectatorul.
Alexandru Paleologul este de parere in " Despre lucrurile cu adevarat importante" ca dintre toate tipurile de comic existente in comediile lui I.L. Caragiale cel mai important este cel de situatie. Desigur nu se poate face abstractie de celalalte tipuri de comic: de personaje, limbaj, nume, moravuri.
Opera lui Caragiale se caracterizeaza in primul rabd prin comic dar "Drama Napasta" este o dovada ca tragicul un ii era strain. De asemenea nuvelele realiste cu accente naturaliste "In vreme de razboi", "O flaclie de Pasti", "Pact" exprima o noua viziune asupra lumii care un este deloc comica. Asadar cel care are vocatia comicului o are implicit si pe cea a tragicului. Este cunoscuta scena cand Caragiale aflat intr-un cerc de prieteni va replica furtunos la caracterizarea sa drept satiric: "- Domnule eu sunt un sentimental!"
Prima analiza estetica asupra comediilor lui Caragiale este analizata de Titu Maiorescu in articolul "Comediile domnului Caragiale".
Studiul maiorescian avea in primul rand un scop practic, acela de a-l scapa pe Caragiale de acuzatia de imoralitate proclamata de presa timpului. De fapt cei care il considerau pe Caragiale un dramaturg imoral erau deranjati de neobisnuinta asemanare dintre persoana lui Caragiale si oamenii politici ai timpului. Maiorescu porneste de la distinctia lui Schopenhauer dintre artist si lume. Criticul demonstreaza ca artistul are putinta reprezentarii lumii insa actul creatiei se desprinde de realitate intrand in lumea "fictiunii ideale". Pe ideea ca arta inclusiv teatrul, nu poate fi mimetica, Maiorescu respinge acuzatia de imoralitate. Arta este morala afirma criticul dar in sensul desfatarii estetice, nu in sensul propiu -zis al cuvantului. Exemplifica prin teatrul lui Shakspeare pe care nimeni un ar indrazni sa-l acuze de imoralitate desi in piesele lui apar incesturi, crime, sinucideri, etc
In realitate I.L. Caragiale a avut in vedere oamenii politici ai timpului insa in comedii defectele sociale sunt exagerate, aceasta fiind una dintre trasaturile acestei specii. Caragiale vede lumea la modul monstruos hiperbolizaat, conform modelului din schita "Grand Hôtel <<Victoria Romana>>": "Sunt enorm si vaz monstruos".
Comicul rezulta in primul rand din titlurile comediilor in "Seuils" Gerard Genette demosntreaza ca titlurile apartin peritextului, adica fac parte din carte dar un se confunda cu textul propiu zis.
Primii (Bloomfield) constituienti imediati al titlurilor "O scrisoare pierduta", "O noapte furtunoasa" reflecta modul in care personajele se raporteazza la prima realitate. De fapt, ele traiesc intr-o imensa farsa sesizata doar de catre cititorul textului sau spectatorul piesei. Personajele isi joaca rolul la modul serios si interpreteaza realitatea sub semnul gravitatii, ceea ce conduce spre un comic irezistibil.
In articolele sale despre teatru I.L. Caragiale arata ca prin teatru intelege o posibilitate de reflectare a lumii situindu-l mai presus de literatura. Atunci in centrul comediilor sale se va afla "lumea ca teatru". De altfel chiar in comedia "O scrisoare pierduta" se observa ca personajul dialogheaza de la inceputul piesei. Conform indicatiilor scenice ale autorului Tipatescu tocmai termina de citit o fraza din jurnal. Similar la reprezentarea scenica in momentul ridicarii cortinei actorii se afla in dialog. Atunci rolul cortinei este aproape simbolica pentru ca dezvaluie o lume posibila. In teatrul clasic cortina asemenea actului din textul scris presupunea schimbarea decorului in care avea loc actiunea. In teatrul lui I.L. Caragiale cortina propune o noua realitate, ea se poate ridica oricand si lumea ca teatru poate reincepe.
Daca actul ca viziune a textului dramatic implica schimbarea decorului scena este o subdiviziune a actului si coincide cu intrarea sau iesirea unuia sau a mai multor personaje. In reprezentatia teatrala scena este chiar podiumul pe care isi desfasoara actorii piesa.
Comicul de personaje rezulta din prezentarea acestora, realitate ce apartine tot peritextului, astfel in peritextul prezentarii personajele Zaharia Trahanache, conducatorul primului clan politic este definit ca "etern prezident" al "Comitetului permanent", "Comitetului electoral", "Comitetul scolar", "Comitiul agricol". Personajul se caracterizeaza prin dorinta acumularii de functii publice importante. Atunci tipologia pe care o reprezintaTrahanache este a snobului si parvenitului. Acumularea de functii pare a fi singura ratiune a personajului de aceea la sfarsitul prezentarii autorul afirma sirul infinit al acestor Comitete si Comitii: "Si al altor Comitete si Comitii". Dorinta parvenirii este completata de calitatea de soti. Pentru Trahanache este foarte important, la fel ca pentru Jupan Dumitrache statutul matrimonial. Doar asa personajele pot vorbi despre "onoare de familist". Pentru ele familia si patria ajung sa se conjuge desi sunt realitati total opuse Rica Venturiano sintetizeaza la sfarsitul "Noptii furtunoase" aceasta relatie patri-familist: "Familia e patria cea mica, iar patria e familia cea mare". Atunci a fi familist inseamna pentru persoana lui I.L. Caragiale a fi un bun patriot.
Nae Catavencu este reprezentat celuilalt clan politic opus lui Trahanache. Catavencu este personajul acumularii functiilor principale apartinand la fel ca Trahanache tipologiei snobului. Catavencu este avocat, director propietar al ziarului "Racnetul Carpatilor" dar si "Prezident fundator al Societatii Enciclopedice- Cooperative: <<Aurora Economica Romana>>".
Se poate observa cum celalalte personaje se subsumeaza clanurilor reprezentate de Trahanache si Catavencu.
Stefan T. prefectul judetului este aservit intereselor lui Trahanache, dar este si amantul sotiei acestuia. Atunci Trahanache s-ar inscrie si in tipologia sotului incornorat, vizibila din teatrul antic.
Totusi Trahanache, asa cum rezulta dintr-o scena a textului, cunoaste relatia dintre Zoe si Tipatescu, dar o accepta intrucat acesta din urma face parte din clan. Asadar tema iubirii nu este specifica acestor personaje interesante doar de planul material al existentei. Important pentru ele este sa para ca au sentimente, deci sa cloneze erosul nu neaparat sa-l traiasca in mod real. Comicul rezulta, asa cum arata Gustav Rene Hacke in cartea citata anterior si din antagonismul dintre ceea ce pare si ceea ce este adica dintre aparenta si esenta.
Farfuridi si Branzovenescu sunt acolitii lui Zaharia Trahanache si asa cum le sugereaza si numele sunt de nedespartit asemenea gemenilor Hallipa din "Concert din muzica de Bach" de Hortensia Papadat-Bengescu.
Ionescu si Popescu sunt colaboratori ai ziarului "Racnetul carpatilor" condus de Catavencu dar si membrii comitetelor conduse de acesta. Servilismul lor este exprimat de numele pe care le poarta si care sunt intalnite frecvent la romani. Asadar aceste personaje nu au nimic neobisnuit, nimic prin care sa iasa in evidenta in afara de faptul ca il slujesc pe Catavencu.
Pristanda este definit in peritext ca "politaiul orasului". In mod normal ar fi trebuit sa fie aparatorul ordinii publice insa in text este protectorul clanului condus de Trahanache. Totusi acest rol nu-l impiedica sa marturiseaca dorinta tradarii stapanului sau. Astfel dupa ce il prinde pe Catavencu la ordinul lui Tipatescu, il linguseste pe acesta spunandu-i ca ar fi gata oricand sa-l slujeasca si pe el daca l-ar ajuta sa ajunga intr-o functie publica inalta.
Agamenon Dandanache "vechi luptator de la '48 "este asemenea lui Leonida din "Conu Leonida fata cu reactiunea ", prin acel "si dai, si lupta, si lupta, si dai, si lupta " astfel intreaga istorie romaneasca este perceputa la modul comic. Agamenon Dandanache ar vrea sa se simta in ipostaza eroului, adica acelui care iese intotdeauna invingator. Prenumele Agamenon aminteste de eroul grec insa numele Dandanache provine de la "dandana" care inseamna "incurcatura, zgomot mare". De fapt aparitia lui incurca desfasurarea evenimentelor pentru ca desi la alegeri a participat doar Farfuridi si Catavencu ,Dandanache le va castiga. Numele lui nu se afla pe lista electorala dar acesta este doar un amanunt nesemnificativ pentru persoana care va deveni deputat prin intermediul santajului. Asadar el este invingator insa unul precar datorita santajului pe care il face cu ajutorul unei "scrisorele de amor" apartinand unui "bencher", adica a unei persoane de la <<Centru>> cu o functie politica importanta. De la Centru va veni ordinul ca Agamenon Dandanache sa fie ales deputat. Mediocritatea personajului este sugerata si de modul in care ceilalti ii pronunta prenumele "Agamita", "Gagamita".
Pe fondul acestor lupte electorale mai apare un personaj in aparenta nesemnificativ denumit sub pseudonimul "cetateanul turmentat", el este singurul personaj fara nume si tocmai de aceea poate exprima tipologia cetateanului roman.
In deosebire de teatrul clasic in cel modern un personaj care are la prima vedere un rol secunar poate sa aiba o valoare axiala. Cetateanul turmentat apare in momentele cheie ale actiunii. Si rosteste eternul "Eu cu cine votez?". Conform acestui personaj se datoreaza neclaritatile din scena politica.Caragiale creeaza intr-adevar o oglinda autentica a vietii politice romanesti. In baza metaforei "lumii pe dos" vizibila in "O scrisoare pierduta" se poate spune ca personajele implicate in politica sunt de fapt turmentate, ametite. Nu intamplator Agamita Dandanache marturiseste de mai multe ori: "Stii comita sunt asa de ametit..." in baza acestei metafore cetateanul turmentat pare a fi singurul personaj real pentru ca este singura care afirma adevarul si confuzia. Cetateanul turmentat il reflecta de fapt pe romanul aflat in ipostaza tragico - comica a alegerilor.
In cartea intitulata "Caragiale " Alex George observa ca personajul Kitsch intradevar reflecta teoria maioresciana a "formelor fara fond" pentru ca vor sa para ceea ce un sunt in realitate. Ele joca pe scena existentei rolul vietii lor, implicandu-se in mod real in rolul respectiv. Aceste personaje nu sunt constiente de carnavalesc , adica de ipostaza ridicola in care se afla, unde numai cititorul sau spectatorul piesei poate sa isi dea seama de comicul acestor personaje. De fapt nu doar personajele ci si realitatea si dialogul stau la Caragiale sub semnul kitsch-ului.
"O scrisoare pierduta" incepe prin dialogul dintre Tipatescu si Pristanda. Tipatescu citeste cu glas tare articolul care facea referire la persoana lui din ziarul lui Catavencu "Racnetul Carpatilor". Personajele lui Caragiale vor sa fie la curent cu informatile din mass-media si in "O noapte furtunoasa" Jupan Dumitrache ii citeste lui Ipingescu articolul scris de un june student adica de Rica Venturiano, in "Vocea Patriotului National". In "Conu Leonida fata cu reactiunea" Leonida se uita la ultimele stiri din ziar pentru a vedea daca guvernul "a dat voie sa se faca revolutie". Astfel personajul interpreteaza informatia din mass - media la modul subiectiv conform gradului lor de dezvoltare intelectuala.
Conform gramaticii lor personale Pristanda pronunta cuvantul "Vampir" atribuit lui Catavencu ,lui Tipatescu drept "bampir". Definitia pe care o da Tipatescu acestui cuvant este la randul ei comica; "unul.unul care suge sangele poporului!".Constatarea lui Pristanda "dumneata care sugi sangele poporului!" ofera aceiasi realitate a comicului de limbaj dar si a comicului de situatie.
Servilismul lui Pristanda reiese din reluarea de catre el a fiecarui cuvant rostit de Tipatescu langa care alatura calificativul "curat". Se ajunge pana la oximoronul "curat - murdar". Replica este simbolica pentru ca ofera imaginea existentei in doua planuri a realitatii. Frecvent la Caragiale se intalneste aceasta dualitate si se pare ca din doua contrarii trebuie sa se aleaga unul. De exemplu in aceasta comedie planurile mari sunt reprezentate de amor si de politica. Problema este ca farsa din primul plan declanseaza farsa si in al doilea plan. Amorul si politica vor ajunge sa se conjuge desi sunt niveluri total distincte.
Scrisoarea de amor trimisa de Tipatescu lui Zoe se constituie ca metatext adica text inserat in textul amplu. Scrisoarea are un rol atat de important incat poate fi identificata aproape cu un personaj. Ea declanseaza miscarea personajelor prin gasirea si pierderea ei succesiva.La prima aparitie in scena Trahanache isi citeaza fiul de la facultate: "Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!". In primul rand se observa apelativul "Tatito" prin corespundere "mamito" ca si reprezentarea utopica a moralului din partea unui personaj aflat la polul opus. Citatul este pleonastic la fel cum va fi si discursul lui Farfuridi din actul al II-lea.
Zaharia Trahanache nu este doar un personaj al zaharisirii asa cum sugereaza prenumele sau ci si cel care cunoaste aventura lui Zoe cu Tipatescu. Grabet Ibraileanu in "Numele propii in opera comica a lui Caragiale" sesizeaza ca numele Trahanache provine de la cuvantul "trahana" care inseamna coca moale, atunci atat numele cat si prenumele exprima docilitatea, diplomatia, linguseala, longitatea, trasaturi reale ale personajului. Totusi Trahanache este constient de infidelitatea lui Zoe asa cum releva scena in care il roaga pe Tipatescu "sa ii tina de urat lui Zoe peste noapte pentru ca este simtitoare" sau scena in care ii citeste scrisoarea adresata de Tipatescu lui Zoe. Trahanache accepta adulterul pentru ca Tipatescu face parte din clan. Important pentru aceasta persoana este pastrarea aparentelor.
Trahanache va fi chemat de Catavencu la biroul sau si va fi pus fata in fata cu "documentul" care atesta fara nici o urma de indoiala legatura dintre Tipatescu si Zoe . trahanache va avea la intoarcere o discutie cu Tipatescu caruia ii si citeaza din memorie continutul scrisorii de amor. Il urmareste pe interlocutorul sau si abia dupa ce constata ipoteza panicii acestuia concluzioneaza ca e "plastografie" (imitatie) iar scrisoarea "sa zica ca e a ta dar sa juri, nu altceva, sa juri!".
Asadar personajul se preface adica joaca teatru in teatru, ceea ce confera modernitate pieselor lui Caragiale. Uneori dialogurile deviaza spre absurd si chiar replicile sunt lipsite de sens cum ar fi "curat-murdar". In "Note si contranote" Eugen Ionescu ajunge la constatarea foarte importanta ca teatrul lui Caragiale anticipeaza teatrul absurdului.
Astfel comicul tinde inspre absurd si el este de diverse tipuri. In ceea ce priveste comicul de nume alaturi de cele constatate anterior se poate observa ca multe nume se termina prin sufixul grecizant "-ache", "dache", "Tache", "Mache" (C.F.R.), "Danfanache", "Dumitrache"("O noapte furtunoasa")etc. Alaturi de sufixul "-ache" este si sufixul latinesc "-escu" ca in nume precum: "Ionescu", "Popescu", "Ipingescu", "Tipatescu", etc. Comicul rezulta din opozitia prenumelui "Iordache" si numele "Branzovenescu", prin antiteza dintre sufixul grecizant si cel latinesc.
Comicul numelor rezulta si din antiteza dintre realitatea grava pe care o exprima si precaritatea personajelor care le poarta. Astfel cei trei fii ai doamnei Caliopi Georgescu din schita "Bacalaureat", "Ovidiu", "Vergiliu", "Horatiu" un reusesc sa treaca examenul de absolvire a liceului. Si numai lui Agamenon Dandanache este comic prin antiteza dintre acest personaj si eroul de la Troia.
Comicul de situatie si de limbaj rezulta mai ales din cele 2 discursuri electorale tinute de Farfuridi si Catavencu la inceputul actului al-III- lea. In esenta ambele discursuri se indentifica pentru ca sunt demagogice. Ele corespund metaforii "lumii ca teatru" si realitatii teatrului in teatru. Farfuridi si Catavencu se comporta ca niste actori in scena care astepta urarile publicului. Confruntarea lor din comica devine absurda pentru ca va castiga Dandanache care nu tine nici macar un discurs.
Farfuridi face un excurs in istoria romaneasca evocand o insusire absurda de date care nu mai ofera nci o informatie asupra realitatii. Astfel anul 1881 ca referinta istorica este pronuntat ca 21. Dupa ce se trece de la 21 la 48 ceilalti ani se insiruie in terminatia lui 4 in baza lui 10 "la 54 , la 64, la 74, asemenea si lui 84 si 94 etc ". Acest "etc" implica o continuare absurda a enumerarii cifrelor.
Incheierea discursului rezuma intreaga conotatie a comicului pentru ca replica lui Farfuridi este lipsita de sens, reflecta o circularitate fara centru: "din doua una dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; Ori sa nu se revizuiasca, primesc! Dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele..esentiale. din aceasta dilema un puteti iesi..am zis!". In primul rand se observa evocarea a doua planuri contrare: "din doua una", comicul se declanseaza si din credinta personajului ca de el depinde revizuirea sau vorbeste faptul ca un se stie semnificatia verbului "a se revizui" folosirea la forma afirmativa a acestuia este continuata prin folosirea verbului "a se schimba" la forma negativa si apoi invers. Rezulta un discurs antitetic si lipsit de sens. Chiar personajul pare constient de confuzia creata "din aceasta dilema nu puteti iesi". De asemenea sintagma "pe ici pe colo" este explicata prin opozitia "punctele esentiale" ceea ce conduce din nou catre comic.
Este clar ca personajul vorbeste doar de dragul de a vorbi si de a fi ascultate. Mircea Iorgulescu in "Marea trancaneala" observa ca ocupatia de baza a personajelor este statul de vorba, trasatura specifica ballcanilor. Alexandru George completeaza opinia lui Iorgulescu atunci cand afirma ca aceste persoane vorbesc jucandu-si la modul serios rolul.
In discursul lui Catavencu se vede cel mai bine realitatea "teatrului in teatru". Captarea atentiei este comunicata de catre autor in interiorul parantezelor: "ia poza, trece cu importanta printre multime, se suie la tribuna [.] isi trage batista si isi sterge cu eleganta avocateasca fruntea". Este clar ca personajele poarta o masca. La propiu, masca personajelor apare in comedia "De-ale carnavalului". La un bal mascat personajele vor purta masti confruntandu-se unele cu altele, ceea ce duce la confuzie si comic.
Conform indicatilor scenice Catavencu este "emotionat" tuseste si "lupta ostentativ cu emotia care pare a-l birui". Pe parcursul discursului va incepe sa planga insa "aplauzele vor fi zguduitoare". Catavencu ar putea fi un Rica Venturiano ajuns la o alta varsta cand intra intr-o cariera politica. Personajul se va identifica demagogic fericirii si progresului tarii insa asemenea unui orator adevarat va face pauze retorice cand sustinatorii sai condusi de Ionescu si Popescu au timp sa-l aclame. Ei vor rosti cuvantul "bravo" dupa fiecare cuvant supus de Catavencu. Asemenea lui Pristanda care va ajunge la enuntul antitetic "curat-murdar" si sustinatorii lui Catavencu vor rosti cuvantul "bravo" intr-un mod absurd. Cuvintele lui Catavencu "sociala", "economica", "administrativa" par a nu mai avea nici o semnificatie dar sunt urmate de eterne "bravo". Cand Catavencu il rosteste de doua ori pe "si"."si"."si" sustinatorii sai repeta cuvantul "bravo".
Catavencu rosteste si fraze absurde asemenea lui Farfuridi: "Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice dar lipseste cu desavarsire". Superlativul nu genereaza rolul de consecetie asa cum ar fi normal ci tot o propozitie principala, opusa prin "dar". Replica lui Catavencu aminteste de dialogul dintre sotii Smith din "Cantareata cheala" piesa lui Eugen Ionescu. Acestea vorbesc despre marina englezeasca despre care constata ca nu exista.
Vorba "a aclama" este folosita de Catavencu intr-o retorica patriotarda dar tot in baza unui discurs antitetic: "Noi aclamam munca, tramvaiul care nu se face deloc in tara noastra!". In afara vorbii "a aclama" Catavencu foloseste cuvantul "falit". Apropierea romanilor de accident se face tocmai prin intermediul acestui cuvant ce genereaza comicul: "Anglia isi are falitii sai, Franta-si are falitii sai, in fine oricare natiune, oricare popor, oricare tara isi are falitii sai . numai noi sa nu avem falitii nostri". Concluzia lui Catavencu este ca aceasta stare a lucrurilor este intolerabila, ea nu mai poate dura.
Situatia comica absoluta se creeaza in momentul in care Zaharia Trahanache anunta ca alegerile au fost castigate de catre Agamenon Dandanache. Este evidenta intentia autorului de a ironiza poporul grec prin discursul acestui personaj. In primul rand se remarca termenii specifici intelectului sau: "ma-nteledzi", "coledzi", "puicusorule", "neicusorule", "zdruntinat", "nu fatea", "deranz", etc.
Dandanache nu poate ramane fara "coledzi" si de aceea se vede in oglinda romaneasca a impartialitatii: "Si eu in toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial.". El este intradevar dupa cum marturiseste si autorul un personaj: "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu". Intradevar Catavencu ar fi inapoiat scrisoarea de amor in timp ce Dandanache o pastreaza pe aceea a "bencherului" spunand mereu sa fie ales in posturi importante. El ameninta ca va publica "scrisoarea" in ziarul "Razboiul". Titulatura ziarului este comica in contextul lui "si dai si lupta, si lupta si dai, si dai si lupta".
Spre finalul comediei toate personajele se impaca, fapt ce l-a determinat pe Nicolae Steinhardt in "Secretul «Scrisori pierdute»" sa vorbeasca despre spiritul comeseniei la romani. Steinhardt avea in vedere scena noua din actul patru cand Zoe si Catavencu se impaca. Eseistul considera ca aceasta impacare se datoreaza spiritului crestin. Amintind in paralel de finalul scenei furarii pupezei din "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga si acolo personajele se vor impaca. Al George nu este de acord cu opinia lui Steinhardt pentru ca personajele lui Caragiale sunt profund desacralizate, neavand nimic crestin in ele.
In ultima scena din actul al patrulea reapar toate personajele inclusiv Cetateanul turmentat. Este un prilej pentru Catavencu de a tine discursul de investitura (recunoasterea unei functii) a lui Dandanache. Catavencu reia realitatea istorica amintind de Razboiul din Crimeea si se pare ca in mod definitiv se alege din doi contrari unul:"Ieri obscuritate, azi lumina". Discursul lui Catavencu trebuie pus in legatura cu toate evenimentele de pana atunci, astfel indentificarea pe care o face Catavencu intre "visul nostru realizat" si alegerea lui Agamita Dandanache ca deputat este total absurd. Afirmatia: "Dupa lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani, iata visul nostru realizat!" denota incultura personajului si evident comicului de limbaj. Ultima replica din comedie ii aprtine lui Pristanda care rosteste de doua ori cuvantul : "muzica". Pristanda este cel care incepe si incheie textul creandu-se circularitatea textuala, specifica lumii lui Caragiale. Circularitatea inseamna si spatiul inchis al clanului din care nu se poate iesi si in care cu greu se poate intra.
Prin tipurile de comic valorizate in cele patru comedii ale sale dar si in schita Caragiale a anticipat teatrul absurdului asa cum abserva si Eugen Ionescu in "Note si contranote". Comicul care tinde spre absurd reprezinta, de fapt, ultima limita a acestuia.
