|
|
|
Modalitati de caracterizare Moara cu noroc
"Omul sa fie multumit cu saracia sa caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit."
personajul este o individualitate a operei literare, cu caracter verosimil sau fictiv, integrata in structura textului narativ
personajul este cel care actioneaza faptic, evenimential, mental, afectiv, senzorial, intr-o opera
dupa curentul literar exista trei tipuri de personaje: clasice, romantice si realiste
dupa etic: pozitive si negative
dupa importanta: principale, secundare si episodice
dupa complexitate: simple / plate / unilaterale si complexe / rotunde
In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Fiind o nuvela psihologica, in Moara cu noroc de Ioan Slavici, conflictul central este cel moral-psihologic, conflict interior al personajului principal, iar in caracterizarea personajelor se utilizeaza tehnici de investigatie psihologica.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si "capacitatea de a ne surprinde in mod convingator"(Forster) fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor), sau in terminologie romantica: ingerul si demonul.
Lica ramane egal cu sine un om rau si primejdios. Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine. Personaj secundar, jandarmul Pintea urmareste pedepsirea lui Lica pe cai legale, motiv pentru care se asociaza cu Ghita. Batrana si copiii, personaje episodice, supravietuiesc incendiului de la Moara cu noroc, pentru ca sunt singurele fiinte inocente si morale.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa isi dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa); detaliile fizice releva trasaturile morale sau statutul social (spre exemplu, portretul Samadaului). Mijloace de investigatie psihologica sunt: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Ghita reprezinta tipul avaristului.
Ghita traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri / pierderi: increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el. Consecintele nefaste ale setei de inavutire si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face avere alaturi de Lica.
"Om harnic si sarguitor, Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri" - autorul
Bun meserias, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit cizmele oamenilor. El hotaraste schimbarea, luand in arenda a carciumii de la Moara cu noroc.
Aparitia lui Lica Samadaul tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel interior, al lui Ghita. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra lui, mai ales ca tentatia imbogatirii, dar si a existentei in afara normelor etice sunt enorme: "se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa". Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie impotriva lui Lica. Constiinta lui devine campul unei lupte aprige intre doua indemnuri opuse: viata cinstita si ispita.
Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul surprinde in mod direct transformarile personajului: Ghita devine "de tot ursuz", "se aprindea pentru orisice lucru de nimic", "nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el", iar cand se mai juca rar, cu Ana, "isi piersea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat" (caracterizare directa).Devine mohorat, violent, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana, se poarta brutal cu cei mici.
La un moment dat Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii deoarece nu isi poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta autocaracterizarea: "Ei! Ce sa-mi fac? . Asa m-a lasat Dumnezeu! . Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?"
Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las, fricos si subordonat in totalitate Samadaului. In plus se indeparteaza din ce in ce mai mult de Ana.
Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita este om de nadejde si chiar ii spune acest lucru. Totusi Samadaului nu ii convine un om pe care sa nu il tina de frica si de aceea treptat distruge imaginea celorlalti despre carciumar ca om onest si cinstit. Astfel, Ghita se trezeste implicat fara voie in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul numai pe "chezasie". La proces jura stramb, devenind in acest fel complicele lui Lica. Are totusi momente de sinceritate, de remuscare, cand cere iertare sotiei si copiilor: "Iarta-ma, Ano! Ii zise el. Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa-mi iert cat voi trai pe fata pamantului." Axa vietii lui morale se frange, simtindu-se instrainat de toti si de toate.
Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita, intr-un gest de razbunare, Ana se daruieste lui Lica, deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e "om", pe cand Ghita "nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti". In momentul in care isi da seama sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana, incercand sa o scape de chinul pacatului. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica.
Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului il determina sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale. El este incapabil de a rezista tentatiei de imbogatire, este victima propriei sale aspiratii spre mai bine.
Din cizmar nemultumit si linistit ajunge un carciumar hapsan si terorizat de puterea banilor.
Prin particularitatile de realizare a personajelor din nuvela Moara cu noroc, prozatorul dovedeste finete in observarea miscarii psihologice, in detectarea zonelor obscure ale psihicului uman.
"Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul" (Pompiliu Marcea)
