DIN LABORATORUL EMINESCIAN

DIN LABORATORUL EMINESCIAN

Fata de scaderile literaturii de azi, adincirea in
laboratorul eminescian este o necesitate, nu numai
ca o reactiune impotriva scriitorilor mercantilizati, dar
si pentru intemeierea unei alte critici.

Dupa ce am stabilit aspectele mai relevante in
legatura cu motivul inamoratului fericit, feciorul de
imparat Florin, cel menit sa devie pajul Catalin, amin-
tesc trasaturile prin care figura zmeului - prima in-
truchipare de unde a crescut simbolul Luceafarul -
se diferentiaza la Eminescu fata de ceea ce gasise in
izvor. Am relevat ca de unde in basmul lui Kunisch
notele referitoare la zmeu sint mult mai reduse decit
cele .referitoare la Florin, in basmul versificat de Emi-
nsscu amanuntele despre zmeu capata amploare, asa
inciit covirsesc pe cele despre Florin. Chiar aceasta
arata ca anume de dragul acestui motiv a versificat
Eminescu, la inceput, basmul. Se cuvine sa ne oprim
ia elementele de diferentiere ale acestei prime forme
pentru ca indeosebi ea ne va lumina si faza incipien-
ta a conceptiei si, in legatura cu ea, problemele de
stilizare.

In ce priveste miezul motivului, alegoria ceresc-pa-
mintesc, Bogdan-Duica afirma : "alegoria este abia
indicata, daca va fi fost constienta, stare de care
eu ma indoiesc'. Ocupindu-ma mai inainte de ceea
celeste adaos cult in basmul lui Kunisch, am aratat
ca in chip constient scriitorul german a introdus ele-
mente culte menite sa puna in lumina antiteza ceresc-
pamintesc. Partea aceasta fiind o constienta modi-

ficare a lui Kunisch, sa fie ea, in prima redactiune a
lui Eminescu, un joc lipsit de cirma sigura a con-
stiintei ?

Am aratat mai inainte cit de mult sporesc in aceas-
ta prima redactiune a lui Eminescu tarnele tesute in
jurul zmeului. Dar in tendinta catre dezvoltare au fost
oare si parti care se aflau in basm si pe care Emi-
nescu Ie-a inlaturat? In basmul calatorului german
ne-a izbit aspectul hibrid, discordanta dintre felul
Indatinat, aspru, razbunator al zmeului, si dintre firea
3ui inalta. Era acolo tema razbunarii zmeului care nu
cadra deloc cu o astfel de fire.

Eminescu a inlaturat contradictia lui Kunisch. Nici
urma de. razbunare in prima redactare, dovada ca
dintru inceput a vrut sa puna constient in lumina
numai ceea ce era inalt in figura aceasta.

Citez aici acea parte din basm care cuprinde toa-
ta povestirea de cind zmeul zareste pe fata de im-
parat, pina se hotaraste sa zboare la scaunul Dom-
nului.

"Pe cind statea la fereastra si privea la Valea
Galbena, se intimpla sa treaca un zmeu, puternic
duh care traieste in pesterile muntilor si poate sa ca-
pete orice infatisare. Se prefacu in vint si, cind adie
pe fata si umerii frumoasei fete, se aprinse si jura
ca ea va fi a lui. Cind veni noaptea, el se prefacu in
stea si se repezi in odaia fecioarei. Acolo insa el se
preschimba intr-un frumos, luminos tinar si-i grai :
«Esti cea mai mindra dintre femei si nici un om nu e
vrednic sa-ti desfaca cingatoarea hainei ; eu sint insa
Tai puternic decit toti muritorii, imparatia mea n-are
margini. Urmeaza-ma si fii a mea ; te voi duce acolo
unde e lumina vesnica, mai sus de nori, in vecinata-
tea soarelui». Atunci raspunde frumoasa fata de im-
parat : «Ma dor ochii cind te privesc si nu pot suferi
stralucirea ta ; daca te-as urma as orbi si vecinata-
tea soarelui m-ar arde». Zmeul cel puternic se intris-
ta, se prefacu iarasi in stea si se inapoie in cer. Aco-
«o ramase el toata noaptea si privi in jos la camaruta

frumoasei fete ; razele lui insa erau palide sjj
lincede, parca ar fi fost intunecate de jale.

Cind veni noaptea urmatoare, puternicul zmeu se
prefacu in ploaie si cazu in odaia fetei de imparat
Acolo lua el insa infatisarea unui tinar frumos ai ca-
rui ochi erau albastri ca marea cea adinca si al carut
par lucea in lumina lunii ca solzii pestilor. Si grai
catre ea : «Urmeaza-ma si fii a mea ; te duc acolo
unde nu patrunde raza a soarelui, adinc sub fundul
marii, acolo iti daruiesc castele de corali rosii si albe
margaritare». Fecioara ds imparat : «Mi-e frig in apro-
pierea ta si, daca te-as urma in palatele tale de mar-
gean si margaritare albe, unde nu patrunde nici o
raza a soarelui, atunci ar trebui sa mor de frig». Pu-
ternicul zmeu se intrista si zise : «Ce trebuie sa fac
eu ca tu sa ma iubesti ? Cere ce vrei, dar fii a mea».
Atunci fata cea frumoasa gindi sa-i incerce puterea
iubirii, daca nici o jertfa nu i-ar fi prea mare, ca s-o
cistige, si-i grai : «Ca sa te urmez si sa fiu a ta, tre-
buie sa te lepezi de toata puterea si nemurirea ta,
trebuie sa fii un om ca toti ceilalti, ca sa te pot im-
bratisa fara sa ma tem de tine». Atunci duhul cel pu-
ternic se uita la frumoasa fata si nici o jertfa nu i
se paru mare pentru iubirea lui si grai : «Fie dupa
cum doresti ! Miine voi zbura la scaunul Domnului si - i
voi aduce inapoi nemurirea si puterea, pe care mi'
Ie-a daruit, si-l voi ruga sa ma preschimbe intr-un
om slab si muritor, ca tu sa fii a mea». Zicind cuvin-
tele acestea, se prefacu in curcubeu, s-a urcat sus
la cer si a ramas acolo toata noaptea, deasupra pa-
latului fetei de imparat».'

In prima redactare Eminescu urmeaza de aproape
scara acestor teme, dezvoltindu-le insa in patruspre-
zece strofe, cu amanunte care, la lectura, cer un timp
aproape indoit decit lectura pasajului citat.

Tot ceea ce in izvor putea sa fie nota de scadere'
in figura zmeului a fost inlaturat ; de pilda, ama-
nuntul ca zmeul traia in pesterile muntilor. Dimpotriva,»

adaosurile, menite sa puna in lumina felul inalt, spo-
resc la tot pasul.

O vede pe cind zbura la cer. Din ochii lui o scin-
teie cuprinde mindretea si.

Si-n trecatoarea, tinara femeie,

Se-namora copilul sfintei mari

in chiar prima strofa contrastul dintre cei doi este
clar accentuat.

Ca si in cazul lui Florin, avem aici o anticipare
a ceea ce va fi motivul plasmuitor. Desi stingaci ex-
primat, contrastul acesta : "trecatoare femeie' - "co-
pilul sfintei mari', aparut spontan inaintea oricarei
motivari, va cirmui constient desfasurarea poemei.
Dau aici citeva momente in legatura cu substratul su-
fletesc al zmeului. El este "din stea nascut'. De la
inceput, fara pregatiri, accentueaza "nemurirea' lui.
Contemplativ, ar privi pe iubita lui "etern ca pe o
steaua'. Intr-o a doua intrupare apare "purtind in
par cununa lui de trestii'. Trestia din care cei vechi
faceau condeie devenise la acestia simbolul nemuri-
rii. Daca in forma ultima Luceafarul apare purtind nu
coroana de trestii pe cap, caput arundiferum, ci un
toiag incununat de trestii, acesta este un aspect de
stilizare plastica. Esentialul insa, semnul nemuririi,
este pastrat ; aparuse in chiar prima redactare. Tot
aici el este "un inger din tarii', un "geniu in nimb',
tulburat cind i se cere "chiar nemurirea, chiar abon-
danta puterii', "eternitatea', "splendori, putere, ves-
nicie.' Mai tirziu, insusi Dumnezeu ii da celui incu-
nunat de trestii, celui ce "sfinteste a cerului coloa-
ne', numele de Eon, prima treapta a lui Hypsrion
de mai tirziu. Replicile fetei de imparat sint de ase-
meni prilejul de a lumina si confirma atributele ara-
tate.

-..Daca cineva ar mai avea vreo indoiala ca Emi-
nescu a subliniat constient de la inceput alegoria, o
inlaturam comparind izvorul cu prima redactare, lata

Ia ce se reduce partea aceasta in basmul lui Kunisch..

"Pe cind insa feciorul de imparat zbura cu fru-
moasa fata, zmeul cel puternic zbura la scaunul Iur
Dumnezeu :

«Doamne, iti aduc inapoi toata stralucirea si pute-
rea ce mi-ai daruit. Iubesc o copila a pamintului, de
aceea ingaduie-mi, o Doamne, sa fiu vremelnic si
slab ca ea !». Ziditorul insa raspunde : «Tu nu stii ce
ceri. Copiii pamintului sint ca spuma marii, o adiere
de vint ii nimiceste. Si iubirea lor e ca o stea caza-
toare, vine din cer, mersul ei este luminos, dar se
stinge cum atinge pamintul si viata ei tine numai o
clipa». «Priveste jos !». Si zmeul vazu cum frumoasa
fata de imparat, care-i ceruse jertfa puterii si nemu-
ririi, fugea in bratele unui fiu al pamintului. Atunci o
lacrima cazu din ochii celui fara de moarte, intiia de
la inceputul vesniciei, si lacrima, cazind in fundul
marii, se facu margaritar'.

, Pentru a plasmui acest material, Eminescu intre-
buinteaza unsprezece strofe, care la lectura cer de
trei ori mai mult timp decit pasajul citat. Rostul aces-
tei extinderi este sa accentueze valoarea exceptio-
nala a celui care cerea lui Dumnezeu "sa-i stearga
numele din a veciei carte' si sa-i "sfarme in aschii
nemurirea'. Nu mai incape nici urma de indoiala
ca, dintru inceput, Eminescu, cel care se revolta ca
"romanii vad in basm numai basmul', a vrut, con-
stient, sa daltuiasca in poveste simbolul ceresc-pa-
mintesc.