Basmul cult, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Ca specie a genului epic in proza, basmul reprezinta o naratiune cu caracter supranatural, in care personajele, de cele mai multe ori fabuloase, sunt purtatoare ale unor valori simbolice. In 'Estetica basmului', George Calinescu sesizeaza ca 'basmul e un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc.'. Intr-adevar, basmul este o naratiune complexa, iar in ceea ce priveste originea sa, Vladimir Propp in 'Radacinile istorice ale basmului fantastic' stabileste relatia dintre mit si basm. Asadar, basmul provine din mit, avand o valoare antropologica.

Tot in 'Estetica basmului', George Calinescu observa ca basmul este 'o oglindire in orice caz a vietii in moduri fabuloase', incadrand basmul in genul miraculosului. In 'Povestirea fantastica', Ilina Gregori demonstreaza ca in cazul miraculosului, niciun eveniment nu provoaca vreo reactie particulara personajului sau cititorului. De fapt, Ilina Gregori reia afirmatiile lui Tzvetan Todorov din 'Introducere in literatura fantastica'. In aceasta carte, Todorov enumera cele patru categorii de fantastic: fantastic-poezie, fantastic-alegorie, fantastic - straniu, fantastic-miraculos. In ceea ce priveste aceasta ultima categorie, Todorov observa ca in basme, evenimentele supranaturale nu provoaca deloc mirarea.

De fapt, fantasticul de tip miraculos este explicat si de catre Roger Caillois in lucrarea ' In inima fantasticului'. Terminologia folosita de Caillois este aceea de 'fantastic institutional', adica 'miraculosul din basme, din legende, din mitologie'.

In 'Aspecte ale mitului', Mircea Eliade defineste mitul ca o 'poveste sacra, deci reala'. Asa cum demonstreaza si Ovidiu Drimba in 'Mica enciclopedie a povestilor romanesti', basmul reprezinta o prelungire a miticului. Veridicul mitic a fost transpus in forma estetica a basmului, tocmai pentru ca evenimentele mitice sa fie percepute mai usor de catre oameni. Astfel, basmul reprezinta o forma rasturnata a mitului, dar care transmite adevaruri similare. Personajele care in mit aveau conotatie pozitiva, cum ar fi titanii, uriasii, muma padurii, devin in basme personaje negative. Chiar eroul, ca personaj pozitiv, reprezinta o imagine deformata a zeului.

La fel ca miturile, basmele implica tema initierii prin motivul "drumului". In 'Povestea lui Harap-Alb' de Ion Creanga, chiar numele eroului sugereaza trecerea de la negru ("harap"), la victoria finala, exprimata prin cromatica albului. Traiectul initiatic cuprinde in toate basmele mai multe probe, care pot fi privite ca reminiscente mitice.

Forma de transmitere a miturilor a fost povestirea, ca act al spunerii. In aceasta modalitate este transmis si basmul popular, din care provine cel cult. In cazul basmului popular, autorul, ca emitator, este anonim si colectiv, in timp ce basmul cult, tocmai pentru ca se transmite pe cale scrisa, presupune existenta unui cititor.

Ovidiu Drimba, in 'Antologie de proza populara epica' realizeaza o clasificare a basmelor in: basme nuvelistice, basme despre animale si basme fantastice. Basmul nuvelistic este mult mai aproape de realitate, neimplicand existenta niciunui element fantastic, ca de exemplu 'Soacra cu trei nurori' a lui Ion Creanga. Basmul fantastic include evenimente supranaturale si personaje fabuloase. Acest tip de basm cuprinde o stereotipie, adica o suita de actiuni, care se repeta. In 'Morfologia basmului' Vladimir Propp analizeaza 100 de basme fantastice, descoperind 31 de functii sau evenimente care se repeta. Cele mai importante functii sunt: absenta, interdictia, incalcarea interdictiei, probele initiatice, victoria eroului, intoarcerea, casatoria.

Alte elemente de stereotipie sunt formulele introductive, mediane si finale. Formula introductiva are rolul de a face trecerea de la timpul profan la cel sacru, in timp ce formula finala are functia inversa. Formulele mediane au rolul de a mentine vie atentia receptorului, dar fac in acelasi timp legatura intre anumite evenimente ale basmului, asigurand continuitatea.

Aceasta stereotipie este vizibila si in basmul cult 'Povestea lui Harap-Alb'. Formula initiala 'amu cica era odata intr-o tara un craiu care avea 3 feciori' sugereaza existenta unui timp si a unui spatiu nedeterminate: 'odata' respectiv 'intr-o tara'. Tocmai aceasta ambiguitate simbolizeaza caracterul sacru al timpului si spatiului, una dintre trasaturile basmului.

Latura simbolica reiese chiar din titlu. Conform terminologiei lui Bloomfield, titlul contine doi mari 'constituenti imediati': 'povestea' si 'Harap-Alb'. Primul constituent sugereaza actul spunerii povestii, adica discursul, dar si propria istorie a protagonistului, evenimentele prin care trebuie sa treaca pentru a se initia. Al doilea constituent, "Harap-Alb", constituie chiar numele pe care il va primi de la Span, nume care simbolizeaza acelasi traseu initiatic, de la intuneric la lumina.

Actiunea propriu-zisa incepe odata cu primirea unei 'carti' (scrisori) din partea Imparatului Verde, fratele craiului. In aceasta scrisoare, Imparatul Verde ii cerea craiului sa ii trimita la imparatie pe cel mai vrednic dintre fiii sai, pentru a-i fi succesor la tron. Cifra simbolica 3, care exista in majoritatea basmelor, reiese din imaginea celor trei feciori ai craiului si a celor trei fete ale Imparatului Verde.

Pericolul drumului este sugerat de catre naratorul omniscient si extradiegetic (Gérard Genette - 'Figures III') prin imaginea 'razboaielor grozave', a drumurilor 'putin cunoscute si foarte incurcate'. Este anticipat drumul labirintic ca o calatorie spre celalalt taram.

Fiii cei mari ai craiului pornesc primii pe drumul initiatic, insa nu reusesc sa treaca de prima proba, la care ii supune tatal lor, imbracat in blana de urs. Ei se reintorc la imparatie si povestesc tatalui la modul hiperbolic intamplarea de pe pod. Devin in acest caz naratori intradiegetici, concluzionand ca au 'ce manca' la casa craiului. Asadar, fiii cei mari aleg ceea ce Constantin Noica in 'Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca' intelegea prin 'devenirea intru devenire'. Noica diferentia "devenirea intru devenire", specifica omului obisnuit, si 'devenirea intru fiinta', adica fascinatia absolutului. Singurul predestinat acestei deveniri intru fiinta este mezinul, care va fi ajutat initial de catre Sfanta Duminica.

Sfanta Duminica este primul personaj adjuvant, aparandu-i fiului de crai sub forma sa profana, ca 'o baba garbova de batranete'. In 'Aspecte ale mitului', Mircea Eliade sesiza ca sacrul este camuflat deseori in profan si nu poate fi vazut decat de catre cei initiati. Fiul cel mic al craiului, desi nu este inca initiat, da dovada de milostenie, iar Sfanta Duminica intra in rol de adjuvant. Ea ii va indica ritualul alegerii calului fantastic prin situarea in mijlocul hergheliei a tavii cu jaratic. Jaraticul simbolizeaza puterea metamorfica a elementului foc, intrucat 'rapciuga de cal' devine un cal fantastic.

Dincolo de aceste sfaturi, Sfanta Duminica il invata pe fiul craiului sa curete armele si hainele din trecut ale tatalui. In 'Creanga si creanga de aur', Vasile Lovinescu observa ca aceasta curatare a armelor si hainelor simbolizeaza un act purificator, intrucat obiectele sunt aduse in starea lor originala.

La sfarsitul dialogului, Sfanta Duminica apare in ipostaza ei sacra, ridicandu-se in vazduh, in timp ce este invaluita de un 'hobot alb'. Inca de aici se anticipeaza initierea eroului ca trecere de la negru la alb, prin imaginea batranei cersetoare, care apoi se ridica in vazduh. Intr-un mod similar poate fi interpretata si transformarea calului care devine din martoaga un cal inaripat. Totusi, craiul ascunde adevarul existentei calului pe aceeasi idee a camuflarii sacrului in profan. El ii spune fiului ca acest cal fantastic 'n-are fiinta pe lume'.  Intr-adevar, calul nu are fiinta in lumea aparentei, unde este o rapciuga, ci doar in planul fantastic.

Mezinul trece cu succes de proba podului, perceputa sub forma unui prag initiatic. El se manifesta razboinic in confruntarea cu tatal, imbracat in blana de urs. Tot acum, craiul ii da incuviintarea, afirmand ca va avea nevoie in calatoria sa si de 'rai si de buni', dar ca trebuie sa se fereasca de 'omul ros, dara mai ales de cel span'. Tatal stie vizionar ca fiul trebuie sa intalneasca aceste doua personaje, dovada ca in trecut facuse aceeasi experienta initiatica. La fel ca in mituri, totul este repetat. Interdictia este formulata tocmai pentru a fi incalcata. De asemenea, craiul devine personaj donator, atunci cand ii da mezinului blana de urs, anticipand prima proba la care va fi supus acesta la curtea Imparatului Verde, anume furarea salatelor din gradina ursului.

In calatoria sa, mezinul ajunge sa se rataceasca. Inca o data apare motivul 'labirintului', al carui centru este cautat. Cifra simbolica 3 este vizibila in cele trei aparitii ale Spanului, de fiecare data intr-o forma diferita. Fiul craiului nu este inca initiat pentru a sesiza indentitatea celor 3 spani, care sunt, de fapt, unul si acelasi personaj. Daca initial refuza ajutorul Spanului de doua ori, a treia oara incalca interdictia tatalui.

Rolul Spanului este deosebit de complex. El este in acelasi timp un opozant al eroului, dar si un personaj fara de care acesta nu s-ar fi putut initia. Astfel Spanul intra initial in rol de adjuvant, asemenea firului Ariadnei, cu ajutorul caruia Tezeu a iesit din labirintul lui Minos, unde era inchis Minotaurul. Atunci, Spanul este un personaj initiatic pentru fiul craiului.

Scena fantanii este la randul sau simbolica, pentru ca acum va avea loc schimbarea rolurilor. Coborarea in fantana si iesirea la suprafata semnifica aceeasi trecere de la negru spre alb. Fiul craiului nu poate iesi din fantana, decat dupa ce ii promite Spanului supunere absoluta. Acum va primi de la Span numele simbolic de Harap-Alb. Primul termen, "harap", are un dublu sens: 'sluga' si 'negru'. Astfel intregul nume implica tema mortii, dar si pe cea a vietii, pentru ca la sfarsitul basmului, Harap-Alb va fi ucis ritualic de catre Span prin taierea capului, insa va fi readus la viata de catre fata Imparatului Ros.

Dupa scena de la fantana, Spanul va prelua identitatea fiului de crai, in timp ce Harap-Alb va deveni sluga acestuia. Conform traditiei populare romanesti, omul span este considerat insemnat. El va avea insa, dincolo de rolul de opozant al eroului si pe acela de adjuvant. Numele pe care i-l da fiului de crai, Harap-Alb, implica dualitatea moarte-viata, doua teme pe care Spanul le are in sine. La inceput, Harap-Alb nu va disocia negrul de alb, pentru a le trai apoi intr-o relatie alchimica. Pentru a trece probele la care va fi supus, Harap-Alb trebuie sa cunoasca suferinta, adica, asemenea lui Eneas din epopeea lui Vergilius ('Eneida'), sa coboare in Infern, pentru a obtine victoria.

Vasile Lovinescu in 'Creanga si creanga de aur' sesizeaza ca imparatia lui Verde Imparat este un topos al centrului. Criticul vorbeste despre un traiect al eroului sub forma unui triunghi sacru. Se pleaca de la imparatia craiului, se ajunge la curtea Imparatului Verde, de unde Harap-Alb porneste spre curtea Imparatului Ros. Dupa ce trece toate probele pe care i le impune Imparatul Ros, se va intoarce cu fata acestuia la curtea Imparatului Verde. Astfel, traiectul s-ar rezuma in baza a trei locatii. Nu intamplator, curtea Imparatului Verde se afla in centru. In 'Dictionar de simboluri', Alain Gheerbrant si Jean Chevalier sesizeaza ca verdele exprima feminitatea, fiind simbolul vegetatiei. De asemenea, rosul, vizibil in numele Imparatului Ros, simbolizeaza masculinitatea. Simbolic, Harap-Alb preia intreaga putere a Imparatului Ros, pentru a o duce apoi intr-o armonie alchimica spre verdele feminin. Tocmai de aceea initierea suprema va avea loc la reintoarcerea la curtea Imparatului Verde.

Fetele lui Verde Imparat intuiesc adevarata identitate a fiului de crai. Naratorul omniscient si extradiegetic le preia gandurile, creandu-se o caracterizare directa a eroului. Lor li se pare ca Spanul nu seamana cu ele, insa sluga lui 'are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenos'.

Prima proba la care va fi supus Harap-Alb de catre Span va fi aducerea salatelor din gradina ursului. Acum va folosi eroul obiectul magic primit de la tatal sau, blana de urs. Aceasta proba presupune si un substrat mitic, acela al animalului totem. In 'De la Zalmoxis la Genghis-Han', Mircea Eliade discuta ritualul purtarii de catre daci a pieii de lup in confruntarile razboinice.

Cea de-a doua proba implica tot intertextualitatea om-animal, insa, de data aceasta, prin simbolul luminii; Harap-Alb trebuie sa aduca nestematele din fruntea cerbului. Daca prima proba implica verdele feminin, prin cromatica salatelor, cea de-a doua simbolizeaza lumina, adica parcurgerea unei noi trepte in initierea eroului.

Ultima proba la care il va supune Spanul pe Harap-Alb este cea a aducerii fete Imparatului Ros. Simbolic, Imparatul Ros reprezinta elementul foc, adica lumina suprema. In calatoria spre acest topos, Harap-Alb va intalni mai multe personaje, care vor intra in rol de adjuvanti. El da dovada de milostenie fata de craiasa furnicilor si de cea a albinelor. Craiasa furnicilor reprezinta elementul pamant, in timp ce craiasa albinelor, prin simbolul aripii, implica elementul aer. Conform unor mituri ale genezei, lumea a luat nastere din cele patru elemente fundamentale: apa, pamant, foc, aer. Toate aceste elemente apar in 'Povestea lui Harap-Alb', dovedind ca basmul, ca text, inseamna o reiterare a genezei, asemenea miturilor din comunitatile arhaice.

Initierea eroului nu poate avea loc fara aceste personaje adjuvante, care isi vor aduce contributia pe rand. Astfel, cunoasterea deplina nu se poate realiza decat prin insumarea fortelor tuturor personajelor adjuvante.

Uriasii din mituri se concretizeaza in basm sub forma celor cinci personaje fabuloase, pe care le va intalni Harap-Alb in drumul sau: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Ordinea intalnirii lor nu este intamplatoare, pentru ca se identifica ordinii probelor. Trasaturile acestor personaje sunt hiperbolizabile, ceea ce il determina pe George Calinescu sa le apropie de uriasii lui François Rabelais, Gargantua si Pantagruel.

Totusi, se remarca si anumite trasaturi umane ale acestor personaje simbolice. Epitetele care devin caracterologice pentru ei precum 'dihanie', 'namila', 'aratare', 'schimonositura', 'pocitanie', sunt urmate de calificativul 'de om'. Calitatile de care se vor folosi pentru a-l ajuta pe Harap-Alb sunt sugerate chiar de numele lor.

Basmul lui Creanga se diferentiaza de cele populare si prin umor, caracteristica de baza a creatiei sale. Cand ajung la curtea Imparatului Ros, Harap-Alb si alaiul sau par a fi 'oastea lui Papuc Hogea Hogegarul', ceea ce-l determina pe Imparatul Ros sa-i numeasca sub calificativul 'golani', mirandu-se ca 'vin cu nerusinare sa-i ceara fata'. Infatisarea alaiului pe care il conduce Harap-Alb corespunde metaforei 'lumii ca spectacol'.

Prima proba initiatica la care ii supune Imparatul Ros este ramanerea peste noapte in casa de fier inrosita. Din punct de vedere simbolic, proba exprima puterea elementului foc, cuprins in numele Imparatului Ros. Cu ajutorul lui Gerila, Harap-Alb iese invingator din aceasta proba. George Calinescu demonstreaza ca un personaj cum este Gerila se exprima asemenea celor din 'Amintiri din copilarie'. El se adreseaza celorlalti printr-un limbaj popular, introducand metatextul (text in text) proverbial: 'vorba aceea: <<capra sare masa si iada sare casa>>'.

Ospatul ritualic defineste cea de-a doua proba pe care Harap-Alb o va trece ajutat de Flamanzila si Setila. Metafora 'lumii ca spectacol' se concretizeaza prin diferenta dintre cat beau si mananca Setila si Flamanzila si ceilalti. Inca o data apare o simbolistica a cifrelor. Oaspetilor li se aduc '12 haravale cu pane, 12 ialovite fripte si 12 buti pline cu vin'. Cifra 12 exprima un ciclu existential, in timp ce simbolul triunghiului sacru este sugerat de cifra 3, identificata in sortimentele bucatelor: paine, ialovite, vin.

Cea de-a treia proba presupune alegerea semintelor de mac din gramada de nisip, adjuvant fiind craiasa furnicilor. Din punct de vedere simbolic, parcurgerea tuturor probelor inseamna saracirea deplina a Imparatului Ros, ca si cum Harap-Alb ar prelua treptat intreaga putere a elementului foc. La randul ei, fata Imparatului Ros poseda putinta metamorfozei, preluata de la tatal ei. In 'Pshihanaliza focului', Gaston Bachelard enumera toate valentele pe care le are simbolul focului. Una dintre cacarteristicile cele mai imprtante este metamorfoza, capacitatea focului de a transforma. Nu intamplator, fata Imparatului Ros este definita ca 'farmazoana'. Ea se transforma intr-o pasare maiastra, insa Ochila si Pasari-Lati-Lungila reusesc sa o prinda.

Cea de-a cincea probla implica alegerea fetei de imparat din doua fete identice, adjuvant fiind craiasa albinelor. Totusi, fata de imparat nu se lasa induplecata sa plece cu Harap-Alb si il supune la o ultima proba, aceea a aducerii din centrul lumii, acolo unde 'se bat muntii in capete', a trei smicele de mar dulce, a apei vii si a apei moarte. Tema vietii si cea a mortii se reunesc in simbolul elementului apa, unul din principiile genezei. Motivul 'dulcelui' este conturat  de imaginea celor trei smicele de mar dulce si simbolizeaza tot viata si moartea. 'Dulcele' are semnificatia lui 'pharmakon', care, pentru vechii greci insemna 'leac si otrava'. Asadar, pharmakonul de care aminteste si Platon este un elixir existential.

La aceasta ultima proba se intrec turturica si calul, care ii reprezinta pe stapanii lor. Turturica iese invingatoare din aceasta proba, insa calul o convinge printr-un discurs erotic sa-i dea obiectele magice. Fara sa vrea, turturica intra in rol de donator.

Harap-Alb se va reintoarce la curtea Imparatului Verde alaturi de fata Imparatului Ros. Pe drum, intre cei doi se naste iubirea, sugerata tot prin simbolul focului, care, de aceasta data are conotatia pasiunii. Initierea suprema are loc prin uciderea si apoi renasterea lui Harap-Alb. Spanul ii reteaza capul cu palosul, insa, va fi la randul lui ucis ritualic de cate calul fantastic. Uciderea Spanului ca fost stapan are conotatia unei regenerari, ca in ritualurile de sacrificiu din comunitatile primitive. Asadar, moartea sa echivaleaza cu o noua armonie, care echilibreaza lumea. Daca la inceputul basmului, realitatea era una dizarmonica, la final se dobandeste armonia.

Fata Imparatului Ros este ultimul adjuvant, atunci cand il readuce la viata pe Harap-Alb, lipindu-i capul de trup, cu ajutorul celor trei smicele de mar dulce, a apei moarte si a apei vii. Propriu-zis, Harap-Alb trece de la moarte la viata, asa cum ii sugereaza si numele. Moartea este asimilata somnului pe relatia Hypnos (zeul somnului) - Thanatos (zeul mortii): '-Ei, da din greu mai adormisem'. Invierea lui Harap-Alb simbolizeaza o renastere. In traditia populara romaneasca, acela care se naste a doua oara este considerat nemuritor.

Finalul basmului cuprinde motivul "nuntii" intre Harap-Alb si fata Imparatului Ros. La nunta pariticipa toate personajele adjuvante, inclusiv Sfanta Duminca. Formula de incheiere exprima iesirea din timpul sacru si intrarea in cel profan. Diferenta dintre lumea mitica si cea istorica se face insa prin umor. Naratorul omniscient observa cu ironie ca acela care 'se duce acolo, be si mananca', in timp ce 'pe la noi, cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda'. Proiectia continua spre mitologic, reliefeaza ca in 'Amintiri din copilarie' o modalitate a salvarii din existenta profana.