|
|
|
Moara cu noroc - Ioan Slavici comentariu
Pentru scriitorii perioadei junimiste moralitatea artei era un concept foarte important.In "Estetica" , dar si in "Lumea prin care am trecut" Ioan Slavici adera la aceasta mentalitate a epocii. Scriitorul considera ca rolul literaturii este in primul rand cel educativ, realitate vizibila in toata proza pe care a creat-o. El situeaza functia morala a literaturii mai presus decat cea estetica si cea sociala. Personajele din nuvelele sale au rolul de a conferi un model, sau dimpotriva de a deveni antimodele. Popa Tanda, personajul principal din nuvela cu acelasi titlu ii invata pe taranii din satul Saraceni sa fie mai gospodari si mai harnici.
Magdalena Popescu demonstreaza ca intentia autorului a fost depasita de cea a operei. Datorita talentului sau , Slavici s-a impus in literatura . De exemplu in "Moara cu noroc " exista dincolo de moralizarea personajului din final si structurii vizibile initial in romanele lui Dostoevski. Acestea sunt : fascinatia iluzorie a fericirii, tema urii, tema vinovatiei, crima si sinuciderea. Ulterior aceste structuri se vor intalni si in romanele lui Liviu Rebreanu.
Primul enunt , care deschide nuvela, apartine mamei Anei. Ea introduce un punct de vedere moralizator fiind un personaj prin care se face legatura dintre autor si propriul text. Perspectiva moralizatoare asupra realitatii apartine de fapt autorului, dar este transpusa prin mama Anei : "Omul sa fie multumit cu saracia sa caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit".
Se observa generalizarea prin folosirea persoanei a III-a "omul sa", pentru a se trece apoi la persoana a II-a "tale". In opinia mamei Anei , saracia este identica fericirii si linistii, iar bogatia trimite la realitati opuse.
Nuvela "Moara cu noroc" este o nuvela realista si psihologica. Realismul se observa prin veridicitatea evenimentelor narate , iar caracterul psihologic reiese prin transpunerea de catre naratorul omniscient si extradiegetic a trairilor personajelor , in special ale lui Ghita. Naratorul beneficiaza de omniscienta totala cunoscand toate sentimentale si frustrarile lui Ghita .Discursul narativ este la persoana a III-a heterodiegetica , ceea ce impune o perspectiva obiectiva asupra personajelor si evenimetelor.
Titlul nuvelei se dovedeste a fi unul ironic pt ca numai in prima parte a textului moara este "cu noroc". In a doua parte, odata cu aparitia lui Lica Samadaul , familia Ghita- Ana va incepe sa se destrame. Conform viziunii moralizatoare a autorului , personajele care au intrat in "hybris" , adica acelea care au gresit , trebuie sa fie pedepsite.
Inca de la inceputul textului Ghita prefera bogatia in locul saraciei netinand cont de vorbele soacrei sale . Din acest punct de vedere el nu face o alegere morala ,afirmand dorinta de a merge la "moara cu noroc". Astfel titlul nuvelei apare in interiorul textului prin intermediul lui Ghita.
La inceput Ghita observa cu bucurie ca afacerile ii mergeu bine.El identifica fericirea acumularii banilor ,crezand ca acesta este adevaratul scop al vietii. Noaptea, dupa ce portile hanului se inchid, el traieste placerea numararii banilor. Din acest punct de vedere Ghita poate fi asemanat Marei din romanul cu acelasi titlu, scris tot de Slavici.Atat Ghita cat si Mara se caracterizeaza prin lacomie.Dorinta inavutiei il stapaneste in asa masura pe Ghita incat se hotaraste sa devina complicele lui Lica in loc sa paraseasca hanul. Lica este un barbat care va reusi rapid sa-l domine pe Ghita .
In "Ochii lor se intalnira" Jean Rousset demonstreaza ca foarte important intr-un text este motivul primei priviri. Cand Lica apare pentru intaia oara la han , naratorul omiscient observa ca Ana "ramase privind ca un copil uimit".Lica era "un om cam de 36 ani, inalt , uscativ si supt la fata, cu mustata lunga , cu ochii mici si verzi , cu sprancenele dese si impreunate la mijloc". Ana il privea "pierduta si speriata". Pierderea de sine si uimirea anticipeaza scena de mai tarziu cand Ana ii va marturisi lui Lica Samadaul ca il considera un adevarat barbat ,spre deosebire de Ghita, care este pentru ea "o muiere imbracata in haine barbatesti".
Si punctul de vedere al lui Ghita asupra Anei se va schimba odata cu aparitia sentimentului instrainarii.In prima parte a nuvelei o vede pe Ana la modul superlativ:"Ana era tanara si frumoasa , Ana era frageda si subtirica.Ana era sprintena si mladioasa".Perspectiva ajunge sa se schimbe pentru ca asa cum observa Graimas si Fontanille in "Semiotica pasiunilor", detasarea conduce spre o altfel de privire.Ghita va simti raceala Anei , insa in acelasi timp si ea se simte parasita de Ghita.Lica este cel care declanseaza neintelegerile in cuplul Ghita-Ana.
Identificand fericirea acumularii banilor, Ghita il va urma pe Lica in drumul afacerilor generoase.De aceea nu se va invinui niciodata pe sine ,cand observa instrainarea Anei.Din punctul sau de vedere aceasta ar trebui sa fie fericita , pentru ca afacerea prospera.Lica nu se va multumi sa-l aiba complice pe Ghita la actunile lui ilegale.El isi doreste sa aiba totul inclusiv pe Ana .
Scenele dansului sunt realitati caracteorologice pentru personaje. Prima scena a dansului a fost numita de George Munteanu in "Slavici necunoscutul" ," dans nuptial". Aflandu-se la han, Lica vrea sa joace alturi de Ana. Initial aceasta refuza , dar va fi impinsa de Ghita : " joaca muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete ". Naratorul extradiegetic o contempla mai intai pe Ana, din exterior observand ca " la inceput se vedea ca a fost prinsa de sila",dar ea apoi preia apoi gandurile acestui personaj :"Dar ce avea sa faca? La urma urmelor de ce sa nu joace ?". Naratorul observa focul pasional vizibil in : "sangele ii navalea-n obraji". In acest timp Ghita " fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerea jocului ". Verbul "fierbea" este o reflectare a focului , dar intr-o pasiune inversa a celei Anei. "Placerea jocului" sugereaza pasiunea pe care Ana incepe sa o traiasca. Scena se incheie printr-un raport de superioritate absolut al lui Lica fata de Ghita si de Ana. Lica o va strange in brate pe Ana , o va ridica de la pamant , se va invarti cu ea o data si o va saruta. In mod evident isi desconsidera rivalul, adica pe Ghita.
In scena a doua a jocului este si mai clara injosirea lui Ghita. Ceea ce traieste el anticipeaza scena crimei cand, dorind sa se razbune pe Lica, o va ucide pe Ana. De aceasta data Ana numai refuza jocul si " dinadins se lasa in voia lui". Cu cat Ghita vroia sa para mai nepasator cu atat Ana devenea mai "neastamparata". In spatiul de profunzime al textului , Ana se va descoperi pe sine ca femeie. Ea va trai o confruntare intre Lica si Ghita . Sotul este cel care are o unica perspectiva , a fericirii acumularii banilor, iar Ana se simte neglijata.In acelasi timp Ghita se simte neiubit de Ana, mai ales ca observa atractia ei fata de Lica. Dorind sa para stapan pe situatie , Ghita se hotaraste sa nu intervina in scena. Desi "fierbea in el " se gandea ca e " vai si amar de barbatul care trebuie sa isi pazeasca nevasta ". Pentru a-i arata lui Lica faptul ca el nu e un astfel de barbat , incearca sa para vesel. In realitate el incepe sa traiasca in tema geloziei simtindu-se exclus din scena. De altfel, aceasta este si una dintre trasaturile gelosului asa cum arata si Graimas si Fontanille in "Semiotica pasiunilor". Ghita nu-si va putea schimba niciodata stadiul, adica nu va juca rolul seducatorului , asa cum face Lica Samadaul. Acesta din urma il va injosi pe Ghita intrebandu-l daca i-o poate lasa pe Ana: " asa e ca mi-o lasi mie acu o data de ziua de Pasti?" .Raspunsul lui Ghita, care se dorea a fi o gluma, o mahneste total pe Ana : " Fa cu ea ce vrei!" . In acest moment, Ana se considera parasita in mod definitiv de sotul ei si se va indrepta fascinata spre Lica.
Pentru a se razbuna Ghita il va urma pe Lica, dorind sa afle toate amanuntele legate de ceea ce face acesta ,pentru a-l putea preda lui Pintea. De asemenea, Ghita traieste frustrarea celui invins, dar si fascinatia fata de rivalul sau. In subterana gandirii ,Ghita il admira pe Lica pentru ca vede in el un " rival creditabil". Intr-adevar Lica reuseste sa o seduca pe Ana.
Dupa a doua scena jocului Ghita se hotaraste sa-l vada pe Pintea pentru a-l ajuta sa il prinda pe Lica.Pintea are un rol important in nuvela,desi apare ca personaj secundar. In trecut fusese tot Samadau, la fel ca Lica, dar in prezentul narativ are un alt statut, de justitiar. Ii va marturisi lui Ghita dorinta de a-l prinde pe Lica. Trairea lui este una dostoevskiana. Exista in text mai multe structuri vizibile si in romanele lui Dostoevki, precum: fascinatia fericirii iluzorii, tema urii, a vinovatiei, crima si sinuciderea.
Pintea traieste in tema vinovatiei amintindu-si de un trecut pe care ar dori sa-l nege. El fusese inchis in aceeasi celula cu Lica, dar dandu-si seama de pacatele lui incearca sa le indrepte. Totusi vederea lui Lica ii aduce aminte de acest trecut . Astfel se explica si patima cu care il urmareste pe Lica. In Ghita va gasi un aliat de nadejde pentru ca si acesta il uraste pe Lica.
Ghita o lasa pe Ana singura, fara sa-i exprime motivul plecarii. Abia in scena crimei ii va marturisii Anei ca plecase pentru a se intalni cu Pintea. Ramanand singura la han, Ana i se va darui lui Lica considerandu-se parasita de sotul ei. Atunci cand Ghita va sosi acasa, Ana nu se va putea impiedica sa-i marturiseasca indirect infidelitatea. In locul unei confruntari directe cu Lica, pe care o lasa pe seama lui Pintea, desi afirma mereu setea de razbunare, Ghita o va ucide pe Ana. In scena crimei exista realitati de tip dostoevskian precum : umilinta, ingenuncherea, lacrimile Anei, strigatul : " Nu vreau sa mor Ghita! Nu vreau sa mor!".Obsesia crimei provine din subterna pentru ca asa cum marturiseste Ghita "i s-a pus ceva de-a curmezisa in cap " si nu mai poate trai, iar pe Ana nu o poate lasa vie in urma lui.
Pentru prima data Ghita ii marturiseste Anei ca se simte vinovat :" eu te-am aruncat ca un ticalos in bratele lui".
Nici Ghita nu va avea parte de un sfarsit mai putin tragic , el va fi ucis de Raut, omul lui Lica. Aparitia lui Lica la han este urmata de o reactie a Anei in care se cuprind atat iubirea cat si ura. Naratorul observa mai intai glasul iubirii : " tipa dezmierdata", apoi trecerea catre sentimentul urii: " ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui". Vocea autorului dramatizeaza scena. Naratorul sesizeaza ca Ana "cazu moarta langa sotul ei ". Personajele nu se pot intalni decat prin moarte.
Lica se va sinucide aruncandu-se cu capul intr-un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea. Conform viziunii moralizatoare a autorului, Pintea trebuie sa suporte consecintele trecutului sau. El nu va putea sa scape de tragic pentru ca nu va trai satisfactia prinderii lui Lica. Atunci Pintea nu va putea scapa de sine, de cel din trecut, chiar daca va disimula aceasta realitate in fata lumii. El este personajul care cunoaste si ceea ce s-a intamplat cu Ghita si Ana si atunci va trai in viitor si tragicul acestora.
Vocea moralizatoare a autorului este transpusa prin intermediul mamei Anei. Prin cuvintele ei incepe si se termina textul. Batrana concluzioneaza prin enuntul ei "se vede ca au lasat ferestrile deschise". Metafora "ferestrile deschise" sugereaza destramarea familiei la aparitia lui Lica. Batrana pune totul sub semnul destinului " asa le-a fost data".
Nuvela se incheie prin motivul drumului caci mama Anei pleaca, luand si copiii "mai departe". La fel ca in romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu , motivul drumului leaga inceputul si sfarsitul textului. Daca initial era drumul spre moara numita de Ghita "cu noroc" , la final apare drumul indepartarii de acest spatiu malefic. Focul , care arde hanul din temelii, are rolul de a purfica spatiul de raul moral reprezentat de Lica.
Drumul are si semnificatia vietii. La fel ca si Rebreanu, Slavici vede in literatura o posibilitate de reflectare a vietii.
