|
|
|
PORTRETISTICA - EMINESCU
Frumusetea fetei de imparat e
infatisata, in prima
redactare, prin efectul de uimire, de entuziasm pe
care i! are asupra tatalui ei :
Batrinui se gindeste :
Prea e frumoasa si prea nu e de lume !
Ma mir cum cerul p.u s-ademeneste
Sa scrie-n stele dulcele ei nume,
E rau poetul care n-o numeste
Barbara tara unde-al ei renume
inca n-a ajuns - si chipul muritoriu
Nu-i de privirea celor muritori.
Descrierea frumusetii femeii
si chiar a barbatului
in opera lui Eminescu merita un studiu special. Pro-
cedeele lui de arta si incadrarea portretelor in con-
ceptia fiecarei creatiuni pot da, printr-un astfel de
studiu, un mijloc insemnat de caracterizare. O lucrare
completa cu privire la portretistica lui Eminescu este
necesara. Cine va aduna multimea figurilor zugravite
sau schitate de poet va avea o neasteptata galerie
si isi va da seama nu numai de o lature necercetata
a artei lui Eminescu, dar si de felurimea procedeelor si
a figurilor : de la caricatura pina la trasaturile realiste
si pina la cele mai idealizate icoane. Problema va
merita sa fie extinsa comparativ si la alti poeti ai
nostri. Voi schita aici procedeele lui Eminescu numai
intru cit in cadrul lor vom caracteriza mai bine de-
scrierea la care s-a oprit in ultima redactare.
inca de la inceputurile anilor de
formatiune, ob-
servam la Eminescu o mare
diversitate in zugravirea
frumusetii omenesti. Cine se
opreste cu luare-aminte
la poezia Frumoasa-/1, din 1866, va vedea la Eminescu
un prim tip da descriere a frumusetii feminine. Alca-
tuita din treizeci si patru de versuri, poezia, afara de
ultimele patru versuri, descrie o incintatoare zi de
vara ; si numai in final vezi ca toate elementele, de-
scriptive erau menite sa fie un termen de sugestie a
frumusetii iubitei :
Caci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasa-i, ca ziua de azi !
Este aici o potrivire intre peisaj
si sentimewtul ero-
tic anuntind o nota esentiala a lui Eminescu. Se con-
topeste parca in puterile firii si simte identitatea din-
tre ele si pornirea lui admirativa pentru frumusetea
iubitei. Cind mai tirziu Eminescu va infatisa iubirea
intr-un cadru stilizat de natura, sa ne amintim de
procedeul afirmat inca de la 1866
in aceasta poezie.
Un alt tip de descriere a
frumusetii feminine este
acela al zabovirii la relevarea formelor incintatoare,
puse in lumina cu o bogatie de culori care amintesc
nudurile artei de curte a secolului al XVII-lea, apro-
piindu-se mai mult de felul idealizant al unui Anton
vanDyck decit de oda carnala a unui Rubens, de
pilda. Astfel e portretul frumoasei
din Calin.
Dar Eminescu mai are si un alt tip
de descriere a
frumusetii. Acolo unde situatia o cere, el arunca in
sens rembrandtian o discreta lumina asupra figurii,
raminind ca in totalul invaluit de intuneric imaginatia
sa colaboreze. Este procedeul din remarcabilul sonet
Stau in cerdacul tau.
O maniera cu totul diferita
gasim in Fata din gra-
dina de aur. Este procedeul care consta nu in a zu-
gravi plastic frumusetea, ci de a sugera prin impresia
pe care ea o desteapta asupra altora, asa cum Ho-
mer evoca icoana Elenei prin marturisirea batrinilor
troieni, ca farmecul ei plateste un singeros, indelungat
razboi. Tot astfel aici Eminescu vrea sa sugereze min-
dretea fetei de imparat prin
impresia facuta asupra ta-
talui. Darin cazul specia! al poemei felul acesta de a
reda frumusetea neasemanata a fetei, daca poate sa
motiveze intrucitva hotarirea ciudata a imparatului de-a
o inchide in castel, e indoit de nepotrivit : pentru ca,
pe de o parte, imparatul nu mai are nici un rol, nu
mai apare in desfasurarea poemei ; pe de alta parte,
judecata unui parinte nu este cea mai potrivita, ca
sa dea masura frumusetii copilului. Inlaturind cu totul
din forma ultima pe imparat, Eminescu s-a gasit, in
zugravirea Catalinei, in fata unei probleme artistice
deosebit de grea. La locu! potrivit, vom urmari pro-
cesu! de dezlegare a problemei. in orice caz, zugra-
virea frumusetii Catalinei excludea notele strecurate
in prima redactare, strofa a sasea :
A ei
priviri sunt tinere si
hoate,
Zimbirea-i calda buza sta s-o coaca.
Daca prin versurile acestea Eminescu
anticipa ceva
din psihologia terestra a Catalinei, in zugravirea
infatisarii ei astfel de note nu puteau sa rami-
na, pentru ca prin ele o apropiere a Luceafarului nu
se putea stabili. Fiind deci exclus procedeul acesta,
orice note de zugravire senzuala a frumusetii prin
relevarea flatata a amanuntelor, asa cum de la
C. Conachi pina azi au facut atiti scriitori, nu puteau
sa-si gaseasca Ioc in forma definitiva.
Tipul de evocare a frumusetii nu
putea sa fie aici
nici al sugestiei prin descriersa aspectelor naturii,
nici al enumerarii elocvente a farmecelor fizice, -
tipul Rubens -, nici al proiectarii de lumina in cadrul
de umbra - tipul Rembrandt - si nici sugestia prin
impresia desteptata in vreun personaj.
Este caracteristic si pentru
poemul nostru si pen-
tru stadiul de dezvoltare a lui Eminescu, in plina lui
maturitate, chipul cum e infatisata Catalina.
Este ceva
clasic in felul icoanelor vrajite da un Rafael. Si aceas-
ta evocare a frumusetii ideale e singura care putea
sa ademeneasca pe Luceafarul :
Mindra-n toate cele,
Cum e fecioara intre sfinti
Si luna intre stele
lata de ce natura insasi
a conceptiei *-a condus
pe Eminescu sa se desfaca de datele basmului in
zugravirea frumusetii fetei de imparat si sa dea por-
tretului un alt stil decit cel din
tipurile amintite.
