|
|
|
Ilustreaza modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de tip obiectiv studiat.
Ion
I. Caracterizare directa - referirea asupra personajului este exprimata in mod direct de catre:
a). autor (narator) - nu prea exista, naratorul fiind obiectiv. "Ce ar fi trebuit
sa fie Glanetasu, a fost feciorul. Era iute si harnic ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap."
b). celelalte personaje din opera: Florica: "umbli dupa ea ca armasarul dupa
iepe.Ma mir ca nu ti-e rusine"
c). personajul insusi (autocaracterizarea)
II. Caracterizarea indirecta
a). prin faptele, gandurile, vorbele, atitudinile, reactiile personajului;
din ganduri: Rebreanu surprinde cu finete patima lui Ion pentru pamant: doua scene
simetrice, cu semnificatii antitetice
1. Glasul pamantului, zvarcolirea: personajul se simtea "mic si slab, cat un
vierme pe care il calci in pcioare, sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place." pamantul este in viziunea lui Ion "falnic si neindurator stapan". "Cat pamant, Domane!". El recunoaste ca dragostea de pamant l-a stapanit din copilarie: "vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat printr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie!. De atunci pamantul I-a fost mai drag ca o mama."
2. Glasul iubirii, sarutarea: Ion devine urias, iar pamantul ajunge umilit si
cucerit ca o iubita credincioasa: "pamantul se inchina in fata lui tot.si era al lui, numai al lui acuma.[.] Apoi incet, cucernic, fara a-si da seama. Se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. [.] Isi infipse mai bine picioarele in pamant, ca si cum ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. Si pamantul parca se clatina, seinclina in fata lui"
din fapte: viclean
b). mediu - pamantul
c). Onomastica Numele simplu, tipic pentru taranul roman vine sa sprijine
ideea pe care autorul insusi a marturisit-o, aceea ca a vrut sa faca din Ion un tip reprezentativ pentru intreaga clasa taraneasca din Transilvania la inceputul secolului al XIX-lea.
d). relatia cu celelalte personaje Inca de la inceputul romanului, la hora
satului se evidentiaza dintre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, este liderul tinerimii din Prislop, este muncitor, prezent la horele satului si istet. In curtea vaduvei lui Maxim Oprea, Ion o urmareste pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut". Relatia sa cu Ana, respingerea ei de atatea ori, bataia si alungarea ei de acasa demonstreaza rigiditatea sufletului sau, lipsa de mila pentru sufletul chinuit al Anei. Isi respinge parintii si mai ales tatal pentru ca pierduse pamanturile Zenobiei si nu muncise, ajungand astfel saraci intr-o lume in care pamantul este masura tuturor lucrurilor.
Parintii: "Glanetasu: fusese baiat curatel si istet, dar sarac iasca si lenevior de n-avea pereche. Norocul lui a fost Zenobia , o femeie ca un barbat."
