|
|
|
CARACTERIZAREA LUI ILIE MOROMETE
Romanul "Morometii", scris de Marin Preda a carui originalitate sta fara indoiala in noua viziune a lumii rurale, este unul ce prezinta foarte bine povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste de-a lungul unui sfert din secol , o adanca si simbolica destramare.
Marin Preda pleaca in construirea personajului central Ilie Moromete de la tatal sau, Tudor Calarasu, modelul sau literar: "Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu. Acest sentiment a ramas stabil si profund pentru toata viata."
Ilie Moromete, aflat intre "tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva", traverseaza drama taranului legat de vechiile randuieli ale statului, luptand contra amenintarilor care-l asalteaza: fonicirea impozitelor, datoriile la banca precum si taxele pentru Nicolae la scoala.
Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana, framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexiva.
Tatal a sase copii, Moromete este capul familiei insa are probleme financiare.
Meditand asupra propriei vieti, cand parasit de fiii cei mari, cand familia sa se afla in pragul destramarii, Ilie Moromete se gandeste ca gresise considerand ca "lumea era asa cum si-o inchipuia el" si ca nenorocirile sunt "numai ale altora".
Simtindu-se singur, isi cauta linistea pe camp, in afara satului, unde poate vorbi cu sine insusi, deoarece "cum sa traiesti, daca nu esti fericit?"
Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte; a relatiei sale cu copiii si se consoleaza:"Am facut tot ce trebuia (.) le-am dat (.) fiecaruia ce-a vrut (.) i-am iertat mereu."
Este un om rational in ceea ce priveste atitudinea luli fata de pamant. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctual de posesiune, de lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale.In comparatie cu ceilalti tarani, Moromete nu are nimic de facut atunci cand toti ceilalti vecini ai sai sunt in casa muncind fiind preocupati de problema supravietuirii. Se creaza astfel taranul mijlocas: nu e atat de sarac incat sa fie tot timpul preocupat de problema supravietuirii, aceasta neafectandu-i personalitatea, dar nu e nici foarte bogat incat sa fie dusmanit de vecinii sai mai saraci.De aceea el are timp si disponibilitate catre comunicare. Are o foarte mare placere de a comunica, fiind intr-o continua asteptare a altor persoane cu care sa vorbeasca "Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva."
Cand chiar nu are cu cine sa vorbeasca sau cand ajunge la concluzia ca nimeni nu e demn sa vorbeasca cu el, vorbeste singur. Gandurile sale sunt aparent un haos total, insa el face niste legaturi ce nu sunt accesibile oricui, iar aceste legaturi nu sunt prezentate nici de fata cu ceilalti, lucru ce ii determina pe sateni sa il considere un ciudat. Cand vrea sa para serios,Moromete este de fapt ironic, iar cand este foarte serios si traieste cu intensitate, in exterior vrea sa para ca se amuza. El procedeaza astfel in scena taierii salcamului, dandu-i raspunsuri ironice lui Nila desi era un moment foarte important. Scriitorul descopera complicatiile necunoscute ale sufletului rural, un fel de gandire a taranului, in afara oricarei dorinte de imbogatire. Primul semn al unor vremurilor mai grele a fost taierea salcamului, simbol al stabilitatii. El este incapabil de negustorie, este incapabil sa faca bani starnind nemultumirea baietilor sai. Moromete presat de imprejurari se hotaraste sa-l trimita pe Achim la Bucuresti, sa-i ceara un imprumut, vinde lui Balosu o parte din pamant si locul din spatele casei.
Grija lui pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata si, desi niciodata nu s-a aratat iubitori cu ei, este limpede ca le-a dorit totdeauna binele: "toata viata le-am spus si i-am invatat (.) dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata (.) ca de mancare e lesne, dar ce le spui? (.) si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. O sa-si sterga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni."
Monologul personajului este aparent dezorganizat, insa exista conexiuni pe care cititorii nu le percep, deoarece Moromete are alt fel de a gandi, o viziune diferita asupra lumii decat restul oamenilor. Acest monolog are o structura diferita: este fie interiorul, la persoana I, fie un monolog adresat simplu, fie un monolog adresat prin dedublare, cand vorbeste cu el insusi ca si cum ar vorbi cu alta persoana.
Pozitia lui Moromete la masa este deasupra tuturor, el avand o pozitie privilegiata, pe prag. Statul sau era de PATER FAMILIAS (capul familiei), nimeni in afara de el nu avea acest drept, acest statut fiind asumat prin traditie. Ilie este intruchiparea autoritatii si este constient de statutul sau, acceptandu-l.
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru "firea sucita" a eroului. La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul, Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda, insa raspunde cu voce tare: "Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau.", subantelegand ca s-ar putea sa scape si astfel de datorii, decat taind copacul. Starneste deseori reactii uluitoare celor din jur , din cauza logicii sale "sucite" , cum ii spune Catrina . Dupa plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o "ciudata voiosie" si-i marturiseste lui Balosu "l-am pacalit cu doua sute de lei () i-am dat numai o mie () . Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca. Nu intelegea."
Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane, stand mai aproape de realitate decat de fictiune.
Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete, discutiile purtate aici au rolul de a clarifica si disocia ideile din articolele publicate, de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii si nu de a prezenta fapte de senzatie . El este categoric, in viata colectivitatii o autoritate care-i domina prin replici bine gandite, pline de umor si ironie : "Lasa-l, ma Dumitre, zise Moromete blajin. "E si el legionar, ce-ai cu el ?".
<-Marin Preda>
Moromete este un bun observator si moralist dar si un disimulat, ascunzandu-si gandurile, se amuza pe seama prostiei, a ingamfarii, a limbajului pretios. Pentru cei din jur, Moromete este sucit si imprevizibil.
Exista in firea lui Moromete o anumita candoare ramasa din copilarie, dar si un refuz de a iesi din lumea lui. El isi prelungeste iluzia ca poate trai ocolit de evenimente.
Dar nu stie sa-si exteriorizeze duiosia si dragostea nici chiar fata de copii.
Scena in care fiul cel mic Niculae este zgatait de friguri cand a luat premiul I, il surprinde pe Moromete, tatal
Scena ploii cand Moromete este udat pana la piele de o "ploaie repede si calda" este revelatoare. Monologul sau interior arata efortul lui Moromete de a intelege lumea, schimbarile satului, vorbind nu se stie cu cine, el intreaba, analizeaza, raspunde, isi suceste pe toate partile framantarile proprii.
Hotararea intarziata cu care sapa, grija pentru a salva niste biete paie ascunde de fapt zdruncinarea intregi sale fiinte. Ploaia ii da puterea de a-si analiza gandurile, rostul vietii de pana atunci, legaturile cu oamenii, dar mai ales cu ai sai.
Nepretuit de ai sai si parasit de copii care fug la oras, macinat de neintelegerile din familie, Moromete simte ca timpul ii este potrivnic, nu mai este rabdator si rosturile ei stiute. El nu se impaca cu gandul ca rosturile taranesti trebuie schimbate.
El nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa, nici nu mai fu auzit raspunzand la salut cu mai multe cuvinte, nu mai fi auzit povestind, deci alte iluzii spulberate a comunicarii si a contemplatiei.
