|
|
|
Daniel Barbu - Republica absenta
Democratia nu poate fi gandita decat ca o politica de societate intemeiata pe dreptate. Politica de societate cu referire la cazul tranzitiei romanesti reprezinta ansamblul de politici sociale si economice care in temeiul dreptatii ar constitui o republica - baza procedurala a binelui comun. Daca ne uitam insa la Constitutia din 1991, statul nu apare ca produs juridic al vointei suverane a cetatenilor de a trai impreuna sub aceleasi legi in vederea realizarii unui destin colectiv. Statul e doar o forma de protectie juridica : acorda drepturi, impune obligatii si transforma o etnie majoritara in natiune. De aici, statul roman postcomunist e o republica absenta.
Prin revolutie comunismul a inventat societatea civila si a asigurat continuitatea. Macroschimbarea politica a fost insotita de o microcontinuitate individuala. Faptul ca declinul si prabusirea comunismului nu i+a determinat pe romani sa recladesca republica poate fi explicat prin tehnica despartirii de comunism, iar de aici - indiferenta. Pretul acestei indiferente colective fata de trecut e si continuarea unei anumite logici istorice a statului natiune. Astfel apar indoieli privind reaparitia politicului.
Postnomenclatura include cei mai multi politicieni dar ti membri ai elitei intelectuale si culturale.
Limbajul dublu este dovada morala a separarii dintre sfera publica si cea privata iar adancirea clivajului intre ele explica in mare parte prabusirea comunismului prin pierderea sprijinului popular.
Atat din pct d vd institutional cat si prin practicile de guvernare cetateanul roman ramane un obiect politic neidentificat. Presa de tranzitie este una de autoritate. Ea nu afla ci stie. Este un substitut al opiniei publice. Dar nu exista o opinie publica pentru ca nu exista un singur public. Singura opinie autentica a unei natiuni este cea a Parlamentului. Daca in societatea occidentala discursul nationalist este indispensabil si inevitabil, in Romania denuntarea lui reda atasamentul autentic fata de democratie.
Comunismul ca etica a responsabilitatii
Analizand totalitarismul din perspectiva modelului Hirschmanian (abandon/exit , contestare/voice) autorul afirma ca medelul functioneaza atat in cadrul organizatiilor concurentiale dar si in cele de monopol, aici fiind vb de un caracter lenes al organizarii monopoliste a autoritatii politice (autoritatea prefera un abandon limitat decat contestare virulenta din interior). In Romania abandonul chiar si contestarea nu au fost niciodata excluse. Dar nu ele au amenintat totalitarismul. Este vb mai degraba de faptul ca societatea civila nu a reusit sa determine ca la nivel macro+social optiune voice sa prevaleze asupra optiunii exit. Dincolo de mecanica exit/voice, totalitarismul romanesc a permis inexistenta unor concurenti ideologici periferici lipsiti de putere reala (biserica, uniunea scriitorilor). In final, abandonarea sistemului in favoarea modelelor economice si politice occidentale a fost completa astfel incat socialismul nu a fost reformat ci parasit.
Sub comunism, cenzura a fost metoda prin care s+a creat un spatiu public unificat si o cultura comuna. Este demonstrata inutilitatea afirmatiei "rezistenta prin cultura", imbratisata de unii intelectuali postcomunisti, intreaga cultura a celor 5 decenii de comunism a fost produsul ideologiei si mecanismelor cenzurii prin care nici un autor nu trece neobservat. Vina cea mai grava este starea de emigratie morala a societatii vreme de 5 decenii (dezinteres fata de viata comunitatii, neincredere, neimplicare, urmarirea interesului personal). Astfel, dupa 1989, nu exista o trauma colectiva a societatii. Pentru ca totalitarismul e vazut ca rezultatul acumularii si institutionalizarii unor acte personale, responsabilitatea nu revine sistemului ci activistilor partidului, indiferent de pozitia ocupata.
Prin trecerea de la mobilizarea sociala (politici de consolidare a propriei puteri) la includere, PCR cunoaste la inceputul anilor 80 procentul cel mai inal de adeziune a populatiei din statele comuniste din zona. Daca in socialismul real fidelitatea nu e datorata unei idei ci unei colectivitati simbolice (popor, partid, natiune socialista etc) paradoxul subliniat de autor consta in definirea totalitarismului comunist ca cel mai eficient producator istoric de individualism si nationalism. O societate cu slabe inclinatii asociative, rareori capabila sa se solidarizeze in numele unor principii civice/politice comune, se federalizeaza spontan in jurul ideii nationale intrucat natiunea este singurul proiect colectiv care nu presupune o raportare personala la valori. Acestea sunt gata facute si nimeni nu trebuie convins in particular de validitatea lor. Apoi, nationalismul pe langa securitate si apartenenta, furnizeaza o identitate individuala cu sursa in afara subiectului.
Ideea e ca istoria comunismului romanesc trebuie deconstruita. Ea nu o istorie globala a industrializarii, represiuniii, colectivizarii, etc ; ci o suma de istorii concrete, incoerente ale unor oameni reali, ale unor interese specifice si cariere individuale, a modului in care oamenii s+au descurcat in comunism, niciodata impotriva lui. In ultima instanta, a te descurca e un alt mod de a numi participarea la putere.
Romania este prima tara est europeana in care guvernul comunist si+a asigurat controlul statului. Cum?. Prin colonizarea institutiilor publice ,prezenta militara si presiunea autoritatilor de ocupatie. Cauzele secundare: neputinta partidelor istorice de a forma o opozitie coerenta, stabilirea social democratiei, adeziunea masiva a intelectualilor, incapacitatea de reactie a maselor, atitudinea oscilanta a Regelui si oportunismul Bisericii. Partidul unic nu trebuie privit doar sub aspectul monopolului exercitat asupra statului si societatii, ci si in postura de mediator intre cele 2. Asta in masura in care deciziile luate la varf erau aplicate la baza in mod haotic astfel incat birocratia de stat si de partid de la nivelurile intermediare si de la baza a inceput sa_si exploateze pozitia in interes personal. Pe de alta parte, o evaluare a cifrelor diferitelor statistici arata ca regimul totalitar a reprezentat o amenintare/povara/pericol pentru 6%-12% din populatie in timp ce 20%_70% considera ca regimul a insemnat o schimbare pozitiva a vietii, venit stabil, acces la educatie superioara. Puterea totalitara este una de tip pastoral care supravegheaza, hraneste si pedepseste, intemeiata pe factorul economic. Regimul a cazut nu din cauza functiei represive ci crizei care atinsese capacitatile de productie.
Anticomunismul postcomunist reprezinta cea mai comoda atitudine intelectuala. Pentru faptul ca anticomunistii postcomunisti cauta excluderea trecutului din analiza comunismului, ei nu pot fi nici raspunzatori nici responsabili _ de aici, imposibilitatea formularii problemei vinovatiei.
Intre 1948-1989 atitudinile si comportamentele romanilor por fi clasificate in : rezistenta, supunere pasiva si activa si angajament (culpa criminala). Daca in alte societati europene ideile supravietuiesc istoriei, in Romania acestea devin rareori convingeri pentru a supravietui oamenilor care le-au produs (justificarea disparitiei ideilor de stanga dupa 1989). In ceea ce priveste intelectualii romani, acestia sunt in opozitie doar cand opozitia e tolerata dar si din dorinta de a ajunge mai repede la putere. De aici concluzia ca regimul a cazut printr-o revolutie pentru ca elita comunista nu a avut cu cine sa negocieze succesiunea. Revolutia a fost forma prin care totalitarismul a inventat societate civila.
Tranzitia sau economia politica a nerabdarii
Un model de a intelege tranzitia postcomunista este aplicarea metaforei tunelului (A.Hirschman) pentru a ilustra economia politica a rabdarii. 2 siruri de masini strabat in aceiasi directie un tunel, daca se blocheaza traficul si una din coloane inainteaza, nerabdarea unor soferi din cealalta coloana poate duce la o noua blocare iar sansa celor aflati in tunel sa-l paraseasca scade drastic - cu alte cuvinte tranzitia se bazeaza pe rationalitatea actorilor sociali. Din aceasta perspectiva Romania ar putea fi descrisa ca o economie politica a nerabdarii. Motive: a)tinta nu e stabilita din interior ci din exterior - copierea modelelor occidentale, b)nici un actor nu vrea sa se situeze in coloana care va parasi ultima tunelul, c)clasa politica nu e pregatita sa joace rolul controlorului de trafic intransingent si rational.
In Romania tranzitia s-a caracterizat, cel putin in primii ani, printr-o puternica activitate de legiferare precum si prin tendinta permanenta de a reforma ce a fost reformat. Guvernarea s-a facut mereu cu fata spre trecut. Responsabilitatea constituirii politice revine elitelor. Sarcina etica fundamentala pe care ar trebui sa si-o asume tranzitia este articularea echilibrului intre libertate si echitate.
Succesul pe termen lung al elitelor excomuniste consta in disjunctia intre guvernare si poltica. Daca sarcina guvernarii e sa faca reforma, rolul politicii e de a unifica societatea prin impunerea rolului conducator al unui/unor partide si de a vedea ca acest partid/partide sa fie controlate de o oligarhie. In societatile democratice moderne politica consta in intelepciunea de a construi un proiect de societate care sa mentina guvernarea cat mai aproape de intersectia dintre libertate si egalitate in timp ce actul guvernarii este modul in care guvernantii calculeaza locul social al acestei intersectii. Ori in Romania, politica postcomunista e departe de a fi metoda cu care romanii sa-si poata gandi relatiile reciproce si destinul colectiv in cadrul unei legi generale. Statul de drept modelat de Adunarea Constituanta din mai 1990 se alimenteaza din Constitutia din 1965la care sunt adaugate cateva principii liberale. Astfel, Constitutia din dec 1991 este conceputa pentru a asigura continuitatea statul si si elitelor care au invatat sa-l guverneze. Statul totalitar nu a fost doborat ci reamenajat cu asentimentul opozitiei din acel moment. Inflatia legislativa generata de statul de drept postcomunist cauta intarirea contrulului juridic asupra segmentelor societatii si nu limitarea puterii prin norma de drept. Apoi, statul modern este unul de hartie, el rezista intr-o civilizatie a scrisului (Constitutie, legi, norme, dispozitii, avize, facturi etc) care inlocuieste angajamentul direct intre persoane. Statul devine o fictiune care pentru a functiona are nevoie de aceste simboluri, texte. Pentru majoritatea romanilor statul e intrupat in persoanele cu care poti trata prin negociere directa, oamenii sunt cei care se bucura de autoritate = bazele coruptiei. El nu poate deveni un stat de hartie daca guvernele nu incita activitatea de spoliere (a reforma ceea ce a fost reformat anterior).
Faptul ca adversarii coerenti a clasei conducatoare comuniste au fost intelectualii are 3 consecinte: a) nasterea unui bipolarism ideologic ei desi participau la guvernarea provizorie, se constituisera si ca opozitie anti-neo-comunista, b) bipolarismul ideologic duce la reinventarea partidelor istorice, de aici incurajarea transferului de competenta din spatiul ideologiei anti-comuniste spre cel politic, c)primatul ideologiei asupra politicii si importanta memoriei colective au blocat pe termen lung reforma statului. O piedica in cale reformei a constituit-o si populismul prin care clasa conducatoare in conflict cu elita intelectuala a guvernat in regim de front propriu. Populismul roman a fost mai degraba ohlocratie (democratie trunchiata - poporul isi impune uneori violent suveranitatea pentru a da o lege). Constituirea sistemului de partide si declinul bipolarismului ideologic au produs prabusirea FSN si a infruntarii intre popor si elite.
In Romania statul are elemente de coeziune de natura etnico-lingvistica. Astfel, interesul national este definit si promovat sub forma interesului etnic. De altfel, daca ne uitam la Constitutia din 1991 cetatenii romani sunt: poporul roman si persoanele cu identitate etnica minoritara. De aici, nationalitatea romana are o natura etnica (nu civica). Mai mult, localitatile romanesti sunt spasii geografice neintemeiate pe solidaritate sau pe bine comun, cei mai multi locuitori fiind legati etnic. Apoi daca interesul national e in cazul societatilor moderne o problema etnica si de politica interna. Pentru Romania acesta e un atribut al politicii externe, un caz particular fiind tratamentul "extern" aplicat minoritatilor din interiorul statului.
Autorul pune castigarea alegerilor din 1990 de FSN pe seama ignorantei invincibile a poporului roman (el poate gresi in alegerea reprezentantilor insa nu poate sa se justifice din moment ce a respectat regulile electorale).Cautand sa afle daca in Romania putem vb de partidocratie autorul afirma ca scrutinul proportional transforma democratia reprezentativa in partidocaratie. Ori Constitutia din 1991 se consacra principiul reprezentativitatiivointei generale asigurat de partide, fiind inventat si algoritmul proportional (ceea ce rezerva FSN jumatate din puterea de reprezentare). Partidocratia postcomunista cere partidelor de la putere sa inlocuiesca aplicarea unor politici (policy - based perspective) cu acapararea functiilor (office-seeking perspective). Partidocratia nu se reduce doar la controlul executivului si legislativului si la alegerea premierului in mod extraelectoral. E vb ti de o colonizare a societatii economice de acel partid sau coalitie. De aici clientelismul partizan ce a caracterizat epoca PDSR 1992-1996 (intre 2000-2004 clientelismul devine mai traditional, rational).
Partidele politice postcomuniste domnesc dar nu guverneaza, clasa politica de tranzitie nu poate fi trasa la raspundere pentru ca nu face ceva anume. Pe de alta parte partidele nu se reprezinta decat pe ele insele pentru ca sunt partide de patronaj, ele cauta in permanenta clienti iar cand pierd voturi nu mai raman cu nimic. Paradoxul partidocratiei postcomuniste este ca alegatorii sunt chemati sa aleaga Parlamentul destinat sa delege suveranitatea puterii executive/partidului din care provine majoritatea parlamentara. Acest partid asigura medierea intre stat si interesele particularilor intrucat partidocratia exista doar cand statul e opozabil cetatenilor. Se pune problema daca alternativa este compatibila cu principiul democratiei. Democratiile continentale stabile functioneaza intr-un sens potrivnic principiului alternantei fiind mai degraba "democratii consociationale". In Romania dupa alegerile din 1992 sistemul politic imbina elemente din ambele (alternanta si consociationalitate). Aceasta e caracterizata de Liphart prin : guvern de larga coalitie, autonomie pentru grupurile minoritare, drept de veto pentru minoritati, scrutin proportional.. In Romania e mai degraba guvern de coalitie restransa cu slaba reprezentativitate sociala. Datele arata ca partidele din coalitiile formate dupa 1992-1996, 1996-2000 au obtinut 30% sau mai putin din sufragii reusind sa controleze Parlamentul doar prin metoda reprezentarii proportionale. Referitor la descentralizare Constitutia, chiar si revizuita nu diferentiaza intre stat si formele de autoguvernare locale. Minoritatilor politice le-a fost refuzat dreptul de veto astfel incat singura trasatura a consociationalitatii pare sa fie modul de scrutin proportional adoptat din 2 motive: traditia romaneasca interbelica si convingerea ca astfel apare o reprezentare mai justa a principalelor curente de opinie intr-o societate. Daca scrutinul proportional are efecte dar si finalitate proportionala, cel majoritar are doar efecte. El corespunde de regula unor sisteme de alternanta politica, cel proportional fiind pentru sisteme de cooperare partizana. Desi guvernele postcom sunt formate din Parlamente alese prin scrutin proportional, practica constitutionala a adoptat logica majoritate/opozitie (scrutin majoritar). Partidele guvernamentale nu sunt formal avantajate de reprezentarea proportionala dar nu insista pentru schimbare pentru ca introducerea scrutinului majoritar ar produce bipartidism si instaurarea alternantei. Astfel se mentin alegerile pe liste desi guvernarea prin coalitie e dificila. Explicatia tine de rolul partidelor politice in sistemul politic romanesc, acesta fiind cel care adopta o modalitate anume de desfasurare a alegerilor.
Absenta subiectului politic
Revolutia din 1989 e mai degraba revolta pentru ca nu a fost sistematica ci spontana si critica, nu a recurs la structuri si institutii ci la gesturi si cuvinte, nu a apartinut elitelor ci societatii. E o "non revolutie" violenta pentru ca nu a existat o contraelita, teorie, organizare, proiect revolutionar. Singurul aspect sub care poate fi numita revolutie: atunci cand privarea societatii de accesul la bunurile sociale cele mai apreciate devine raspandita si intensa. Statul, dups revolutie, e unul monarhic in masura in care orientarile politice sunt croite in functie de compatibilitatea caracterelor, succesul grupurilor politice se datoreaza oamenilor care sustin programele iar judecata apartine persoanelor nu ideilor. Ideea e sustinuta si de Constitutia din 1991. Apoi, romanii sunt pentru politicienii lor o simpla populatie si nu membri ai societatii politice > relatiile intre alesi si electorat se bazeaza pe populism iar de aici, reactiune. Diferenta intre ele: primul admite participarea unor categorii sociale la viata publica in mod extraelectoral, a II a confisca in favoarea clasei politice toate instrumentele de decizie politica de care raspunde societatea.
Ca practica sociala, tranzitia e blocata intr-o contradictie: pe de-o parte statul trebuie sa devina un stat de drept, neutru care sa se asigure ca nici un cetatean sau grup nu e favorizat in raport cu altii, iar pe de alta parte statul de tranzitie trebuie sa incite aparitia si consolidarea economiei de piata, sa resuscite capitalismul (prin privatizare va favoriza cativa cetateni in detrimentul altora). Contradictii rezolvate doar prin echitatea actului politic si administrativ. Relatia intre lege si echitate in societatea romanesca este legata de economia sociala a darului.In final, sarcina statului de tranzitie e de a se afirma ca stat al unei natiuni integrate si sa se manifeste ca stat de drept si stat democratic. Pe de alta parte, in numele principiilor economiei de piata el nu poate fi un stat al bunastarii. Ori miscarile sociale din Romania, in special mineriadele din 1999, au evidentiat faptul ca societatea nu e autorul tranzitiei ci obiectul ei de actiune iar statul este slab si nu detine instrumentele necesare pentru a-si impune vointa. Defectul satului roman postcomunist este faptul ca arhitectura constitutionala e de tip reprezentativ iar institutia pe care aceasta arhitectura ar trebui sa o reprezint, cetateanul, lipseste, societatea functionand ca o societate de stari - entitati cooperante cu mijloace si interese proprii.
Absenta democratiei crestine a fost o alta cauza a continuitatii statului comunist.Dificultatea naturalizarii acestei doctrine tine de felul in care Biserica Ortodoxa a premers, anticipat si dizolvat politic in statul modern. Ori in compozitia crestinismului roman, statul si biserica se includ reciproc, iar crestinismul e gandit de cei mai multi romani nu ca persoana sau comunitate ci ca natiune. Intr-un anume fel, Biserica ortodoxa, ca si natiunea, e produsul statului, statul liberal i-a dat autocefalie si dominatie asupra altor confesiuni iar cel totalitar a scutit-o de concurenta bisericii catolice in schimbul unei retrageri partiale din sfera publica.
Postcomunismul
Una din sursele caracterizate ambiguu si incomplet ale caderii totalitarismului este razboiul rece. Acesta, spre deosebire de cele 2 razb mondiale, nu s-a terminat printr-un sistem negociat de pace prin care invingatorii sa-si impuna vointa. Cu referire la politica externa, aderarea la nato, spre deosebire de integrarea europeana, a reprezentat o tinta politica capabila sa produca imagine raspunzand dorintei de recunoastere nutrite de natiuni si politicieni. E confirmarea confirmarea pentru democratie si economia de piata, chestiunea securitatii fiind secundara. Integrarea europeana presupune o reconstituire a statului in numele unui viitor a carui forma e recunoscuta doar prin analogie. Izbanda sau esecul apartine numai societatii. Integrarea nu se poate face fara respectarea unor minime criterii de convergenta economica si sociala. Ea apartine politicii interne, nu se joaca la nivelul imaginilor ci structurilor, nu e o problema de credibilitate politica ci de compatibilitate economica si sociala.
Termenul de postcomunist este inca actual, in masura in care exercitiul politicii nu se defineste in ruptura, ci mai egtaba in continuitate cu trecutul.
Intr-o democratie, convergenta celor doua procese de facere a politicii si a societatii, este mediata de echitate. Democratia nu poate fi gandita decat ca o politica de societate intemeiata pe dreptate in calitatea acesteia de intalnire sociala a libertatii cu egalitatea.
Comunismul a fost demis in cele din urma tocmai pentru ca incetase (daca a reusit vreodata) sa fie privit ca expresie politica a unui proiect comun si echitabil de societate.
Politica de societate= ansamblu de politici sociale si economice care, comandate de exigentele dreptatii, ar duce la constituirea unei republici (inteleasa ca temei procedural al binelui comun res public sau commonwealth)
Romania (judecata dintr-o perspectiva constitutionala) nu poate fi descrisa drept o republica, ci doar ca un stat cu forma e guvernzmant republicana.
Statul roman se prezinta ca o forma de protectie juridica a poporului roman. Prin acordarea de drepturi si impunerea de obligatii, transforma o etnie majoritara si dominanta in natiune. El nu apare ca produs juridic al vointei suverane a cetatenilor Romaniei. Statul roman este o republica absenta.
SOLUTIE: numai o politica de societate organizata in jurul cetateanului ar putea realiza simultan atat modernizarea societatii, cat si democratizarea politicii.
INTRODUCERE
Romanii au abandonat comunismul nu numai pentru ca a fost un proiect global gresit formulat si aplicat, ci pentru ca nu si-au dorit in fond, sa participe la nici un fel de proiect social. Romanii au resimtit politica comunista ca pe o povara de aceea s-au grabit sa stearga totalitarismul din memoria lor colectiva si au ezitat pana acum sa se angajeze in elaborarea unui proiect alternativ de societate.
In Centrul si Estul Europei, democratia nu este produsul unei alegeri colective ci rezultatul sperat dar neasteptat al unei infrangeri. In romania comunismul nu s-a transformat in opusul sau deocrata, ci a iesit pur si simplu din scena. Vechea clasa conducatoare nu a fost parte a unei negocieri, ci chiar albitru al schimbarii. Membrii elitelor comuniste au trecut in tranzitie cu titlu individual, dar cu intreg patrimoniul lor de resurse, relatii si retele. Prin aceastz strategie, societatea civila a fost nevoita sa adopte pozitia unui actor implicat in jocul politic si nu pe cea a mediatorului care stabileste regulile acestui joc.
Partidul Comunist nu dorea sa reprezinte societatea cat sa devina societatea insasi. Cu un an inainte de disparitia sa, partidul ajunsese sa inroleze in randurile sale 23% din pop adulta si 33% din cea activa. Comunismul a incercat astfel sa genereze o comunitate politica intr-o societate care nu cunoscuse pana atunci nici o alta forma de solidaritate civica cu exceptia etnicitatii.
Presa este atacata in continuate de autor. PRESA se doreste purtatoate de cuvant a societatii, dar nu face in realitate, ecat sa inventeze cuvinte in numele unei societati pe care nu se straduieste sa o cunoasca si din partea careia nu a primit nici un fel de mandat care sa contina temei de reprezentativitate. PARLAMENTUL este singura instanta autorizata sa dea glas unor opinii cu adevarat publice in materie politica.
CAPITOLUL I Comunismul ca etica a iresponsabilitatii
Dintr-o perspectiva economista oarecum elementara, totalitarismul poate fi descris ca monopolul politic al unui partid unic. A lazy monopoly nu numai ca nu impiedica abandonul si contestarea, dar le si admite in anumite limite prin favorizarea aparitiei unei concurente periferice. Un monopol lenes prefera sa suporte abandonul limitat al unui numar restrans de consumatori unei confruntari cu posibilitatea nasterii unui curent masiv de contestare din interior. In anumite conjuncturi, totalitarismul a preferat apelul la exit recursului la represiune.
Totalitarismul romansec a permis existenta periferica a unui anumit numar de concurenti ideologici: biserica Ortodoxa, Uniunea Scriitorilor. Insulele de societate civila ce au subzistat in totalitarism nu au fost cauzele prabusirii sale. Periferia nu a devenit niciodata suficient de semnificativa pentru a pune in cauza monopolul partidului unic.
"A face cultura" nu a constituit o forma de rezistenta, ci una de participare la dinamica spatiului public comunist.
Acuzati de ceea ce s-a intamplat in timpul comunismului nu sunt doar: "sistemul", regimul, partidul, ci si oamenii care au colaborat , timp de 45 ani, la instalarea sistemului.
Romania a cunoscut procentul cel mai inalt de adeziune la Partidul Comunist, asa cum arata datele din 1983 (14,6% din pop).
Strategia comunista de preluare a controlului asupra statului nu a fost una de tip precumpanitor si declarat represiv, ci a adoptat un caracter care ar putea fi denumit politico-juridic. Din 1944 pana in 1948 PCR s-a servit de drept pentru a aboli drepturile. Confiscarea statului s-a facut prin procedee legale.
Cum a fost posibil? Nu exista nici un fel e indoiala ca, pretutindeni in Europa de Est, preconditian necesara pt instalarea regimurilor comuniste a fost ocupatia militara sovietica.
Pe plan politic, momentul in care comunistii reusesc sa impuna antiteza ideologica reformisti (FND) - reactionari (PNL, PNT), antiteza fondatoare a mitologii politice totalitare, este cel al reformei agrare.
Inca de la inceput, comunistii nu au promis o viata politica democratica ci doar o mai buna guvernare. Din acest refuz explicit al politicii democratice s-a limentat 5 decenii forta mesajului totalitar.
Dupa 1948, urmarirea, arestarea, judecarea, condamnarea, internarea si intemnitarea s-au cinstituit in practici sociale capabile sa defineasca natura totalitara a regimului.
Maxim 12% din pop au fost afectata de represiune ceilalti s-au bucurat de o crestere a calitatii vietii.
Modernizarea interprinsa de comunism a produs o schimbare radicala a tesutului social prin creerea unei noi clase muncitoare. Revolutia nationala, desavarsirea procesului de nation-building a avut eci loc in acelasi timp cu revolutia industriala, breakthrough economico-social al unei societati insuficient si incomplet modernzare. Cultivand o anumita egalitate a sanselor, totalitarismul a laminat diferentele sociale, economice si culturale pe care le mostenise si prin a caror critica si-a justificat vocatia istorica.
Locuitorii totalitarismului vor fi definiti in principal ca "oameni ai muncii" si nu drept cetateni. Statutul lor politic este conferit de participarea, cu titlul individual, la "constituirea societatii socialiste" si nu de asentimentul dat unui pact constitutional de baza. Munca era contractul social al socialismului de stat.
Guvernarea comunista era o guvernare pentru popor, dar nu una prin popor sau cu acesta. In comunism , arta guvernarii era deci condamnata sa se confunde cu buna gestiune a productiei si a redistributiei.
Puterea pastorala produce bunuri, securitate, locuri de munca, comportamente si adevar. Din pcdv politic si juridic , individului nu i se inerzicea nimic si i se oferea totul. Dar in schimbul unei supravegheri individualizate si atente.
Represiunea era efect al delatiunii, rezultat al supravegherii reciproce a indivizilor, al chemarii fiecaruia in parte la vigilenta si actiune.
Politia politica nu avea atat functia de a adeverii prin probe cine sunt si unde se ascund inamicii regimului, cat mai ales, pe aceea de a produce inamici prin "adevaruri" marturisite. Pentru ea marturisirea tinea loc de adevar.
4 tipuri de atitudini si comprtamente publice intre 1948-1985:
1. supunere pasiva (culpa politica)
2. supunere activa (culpa morala)
3. angajament (culpa criminala)
4. rezistenta
Discursul politic al socialismului de stat, la care au participat, in forme institutionalizate, patru mil de romani, nu-si mai revenica azi un autor.
Capitolul II Tranzitia sau economia politica a nerabdarii
Reforma nu se prezinta ca un proiect de viitor, capabil nu numai sa restructureze economia, dar si sa induca dezvoltarea, ci ca o critica a esecului incercarilor precedente de reforma. Guvernarea nu face catalogul unor obiectice, ci bilantul unor nereusite. Reforma se defineste prin ceea ce nu izbuteste sa devina, si mai putin prin ceea ce I se cere sa fie.
Libertatea se arata a fi o valoare negativa, definita prin limitele ei, pe cand egalitatea este o valoare pozitiva, care solicita o disciplina permanenta a actiunii sociale, disciplina investita in proceduri. Libertatea insamna protectie a sferei individuale private, egalitatea presupune multiplicarea voluntara a procedurilor de participare in toate domeniile in care se joaca destinul comun al membrilor unei societati.
Potrivit lui Bobbio libertatea si egalitatea sunt, fiecare in parte, valorile centrale ale liberalismului si respectiv, democratiei. Ca atare ele nu sunt consubstantiale. Liberalismul este mai degraba o linie majora, care este insa departe de a fi de dreapta, a gandirii politice, in vreme ce democratia este o metoda de guvernare.
Libertatea are in vedere ingradirea puterii in scopul promovarii individului ca figura a libertatii, pe cand democratia are drept scop promovarea individului concret, prin largirea accesului acestuia la putere. Din acest punct, cele 2 notiuni par, in acelasi timp, ireconciliabile si convergente.
Privite istoric, liberalismul si democratia se arata drept doua procese antitetice: liberalismul isi propune ca tinuta ingradirea drastica a domeniului de exercitiu al puterii, in schimb democratia vizeaza permanenta extindere a acestui domeniu pana la completa sa suprapunere.
Autorul vede in libertate si lolidaritate condittii pentru o tranzitie usoara.
Statul de drept este expresia juridica a liberalismului politic, cu intreita conditie ca rolul legii sa fie acela de a marca cu precizie frontiera dintre domeniul statului si cel societatii civile. Dreptul devine limita a puterii. Puterea isi afirma legitimitatea prin respectul dreptului. Statul este de drept pentru ca se manifesta drept unicul autor al dreptului, pentru ca numai el poate pune si spune dreptul.
Statul romanesc de tranzitie este deja un stat minim. Eficienta sa este inexistenta, iar autoritatea sa aproape absenta.
Populismul nu este decat incapacitatea sau lipsa intentiei de a discerne, atat in actul de guvernare, cat si in strategia de castigare a puterii., intre interesele poporului (trebuiesc slujite) si inclinatiile poporului (trebuiesc opuse), potrivit unei distinctii fondatoarea doctrinesi clasice a democratiei reprezentative. (The Federalist Paper)
Daca ideologia conduce rar catre solutii politice, populismul, ca strategie de legitimare politica, se hraneste adesea din ideologie. Frontul Savarii Nationale a deschis succesiunea politica a Partidului Comunist in calitate de mostenitor firesc tocmai prin organizarea consensului popular impotriva intelectualilor.
In 1990-1991 Ion Iliescu este seful unui aparat politico-birocratic care starneste masele, ingrijorate de soarta umilelor privilegii pe care le acumulase in epoca totalitarismului, impotriva intelectualilor. In 1992 frontul popular a fost inlocuit de o partidocratie pentru care tactica coalitiilor si tehnica utilizarii majoritatii parlamentare a decenit principiul fundamental de guvernare.
Pentru romani, STATUL nu a fost si nu este un nume dat modului in care se organizeaza si functioneaza puterea in sanul unei comunitati politice, ci idealul mesianic, unitar si indivizibil al comunitatii politice.
Atata vreme cat statul insusi este definit inm constitutie ca fiind un stat "national", rezulta ca, in pofida oricaror garantii juridice, cetatenii romani de alta etnie decat cea majoritara sunt deposedati de stat, devin stateless persons. Daca popoarele sunt produsul "obiectiv" al unui parcurs istoric, natiunile nu pot fii decat rezultatul "subiectiv" al unui demers constitutional.
Constitutia identifica 3 categorii de subiecti politici:
1. poporul roman (unitar, suveran si purtator al unei identitati etnice, culturale, lingvistice si religioase)
2. cetatenii romani (care beneficiaza de drepturi si libertati si au obligatii prevazute de lege)
3. persoane apartinand minoritatilor national (la randul lor purtatoare a unei identitati specifice)
Cetatenii romani sunt definiti din perspectiva drepturilor si obligatiilor, in vreme ce atat poporul roman, cat si persoanele apartinand minoritatilor nationale sunt definite pe temeiul identitatii etnice, culturale, lingvistice si religioase.
Nationalitatea romana pate fi deci interpretata, chiar in termenii sugerati de legea fundamentala, ca fiind de natura etica si nu civica. Cu alte cuvinte, atata timp cat avem un popor, nu ne mai trebuie o societate.
Interesul national este, fundamental si simultan, o problema etica si o chestiune de piolitica interna. In Romania, interesul national este de obicei un atribut al politicii externe.
Scrutinul de lista aplicat in Romania mai intai intre 1919 si 1937, apoi dupa 1990, confera aparatelor de partid o covarsitoare influenta asupra procesului electoral. Lista presupune un sistem partizan de selectie a candidatilor ce premiaza atasamentul fata de partid.
Modul de scrutin proportional transforma, in plan concret, democratia reprezentativa intr-o democratie a partidelor.
PARTIDOCRATIA (ex Italia, Belgia)= o forma de guvernare in care partidele detin monopolul absolut al personalului, resurselor si politicilor guvernamentale. Se deosebeste de traditionalul party government, in sensul in care partidele nu exploateaza doar temporar si ciclic un anumit regim politic, ci se confunda cu insusi regimul, se dizolva in toate structurile si entitatile publice.
Constitutia din 1923 a consfintit "regimul dualist" (instaurat in 1866), regim politic in care puterea era impartita intre rege si parlament. Tipul de alternanta permis de un astfel de regim a facut ca niciodata guvernele sa nu fie produsele alegerilor , ci, dimpotriva, ca alegerile sa fie intodeauna rezultatul vointei executive.
Regimul totalitar s-a acomodat fara dificultati structurale cu cel putin trei din componentele vechiului regim politic dualist cu tendinte partidocratice: dominatia indiscutabila a unui partid (alternanta eliminata), fuziunea dintre puterea legislativa si cea executiva , precum si preeminenta sefului statului asupra parlamentului si guvernului.
La 3 noiembrie 1996 a avut loc o primenire de personal politic, poate si o modificare de sens al politicilor, nu insa si otransformare structurala a regimului politic perceptibila la nivelul eticii si practicilor de guvernare. Dimpotriva, partidocratia a iesit intarita din aceste alegeri.
PARTIDOCRATIA reprezinta colonizarea societatii economice de acel partid sau coalitie, adica un transfer sistematic si continuu al deciziilor politice in sfere nepolitice. Aceasta se poatedovedi un obstacol in calea modernizarii, inteleasa atat ca proces politic, cat si ca program economic. Posturile sunt cerute pentru a consolida pozitia politica a partidului cu ajutorul celor mai fideli militanti de care acesta dispune.
PCR era definita drept "forta politica conducatoare a inregii societati". S-ar putea spune ca spre deosebire de actualele partide, care au pudoarea domniei legii, PCR isi asuma deschis caracterul sau de instanta sopra legem.
Criticą acida la adresa partidelor, politicienilor, opiniei publice, asazisilor analisti politici veti intalni pe parcursul cartii.
Partidele romanesti postcomuniste se aseamana cu un monarh constitutional: ele domnesc dar nu guverneaza. Clasa politica de tranzitie nu poate fi trasa la raspundere pentru ca in fapt nu face ceva anume. Partidele romanesti nu se reprezinta decat pe ele insele. In calitate de partide de patronaj sunt constranse sa se afle intr-o permanenta cautare de clienti.
Principiul alternantei -existenta unui sistem bipartizan stabil
incredere intre cele 2 partide
partidul castigator ocupa pozitia de comanda
opozitia functie critica, neconstructiva
Democratii consociationale : Belgia, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Austria - grand coalition governments.
Regimul pol romanesc s-a organizat, dupa alegerile din 27 septembrie 1992, ca un sistem hibrid, in care vocatia clara a alternantei convietuieste cu anumite elemente de consociotionalitate: guvern "grand coalition" autonomie pt grupurile minoritare, drept de veto al minoritatilor in chestiunile pol fundamentale, mod de scrutin proportional.
Reprezentativitatea proportionala a fost instrumentul cu ajutorul caruia aceste formatiuni au izbutit, in conditii de reprezantativitate destul de precare, sa controleze parlamentul.
Modurile de scrutin proportionale se caracterizeaza prin aceea ca au nu numai efecte proportionale, dar si finalitate proportionala, ele comportand un algoritm in temeiul caruia justa proportie dintre voturile obtinute si mandatele atribuite trebuie sa fie garantata in vederea realizarii unui pluralism al reprezentarii politice; in schimb, modul de scrutin majoritar este lipsit de finalitate, fiind doar o tehnica de atribuire a mandatelor parlamentare.
Reprezentarea proportionala ('96 primari-maj si consilieri-prop) difuzeaza voturile, in timp ce sistemul majoritar favorizeaza partidele mai puternice, menajand totusi un loc relativ important pentru candidatii independenti cu o solida notorietate locala.
Capitolul III Absenta subiectului politic
In Romania, revolutia a fost modelul social al delegitimarii totalitarismului, revolutia a fost mijlocul prin care fostele elite comuniste au procedat la reforma proproolor structuri si ierarhii, revolutia a fost instanta care le-a permis intelectualilor sa se impuna ca unic purtator de cuvant ai societatii civile.
Schimbarea nu s-a situat la capatul unui proces revolutionar, ci a fost mai curand punctul culminant al unei crize interne generalizate. Comunismul nu a cazut, nu a fost doborat, ci a putrezit, s-a descompus.
Nevoia de echitate constituie o societate politica. Aceasta nevoie este aceea care face ca domeniul politic sa se nasca prin creerea unei res-publica, a unei sfere autonome de societate.
Mostenirea politica cea maigreu de administrat pe care totalitarismul a lasat-o epocii de tranzitie a fost tocmai ethos-ul dependentei fata de stat si precaritatea spatiului social amenajat in beneficiul justitiei civice, al justitiei de tip comutativ, capabila sa gestioneze raporturile dintre indivizi pe baza contractuala.
In limbajul comun al politicianului tip, vocabula societate este inlocuita fie de populatie, fie de popor. In primul caz, politicianul isi reprezinta societatea ca pe o realitate pur demografica, in cel de-al doilea, ca pe o entitate ideala si idealizata.
Dreptul de vot poate fi inteles si ca un drept subiectiv si natural, ce precede orice formulare pozitiva si normativa a unor obligatii de ordin politic. Gestul cu adevarat civic este cel prin care cetateanul se inscrie pe listele electorale, exprimandu-si vointa de a participa la viata politica, chiar absenta de la urne putand fi interpretata, la randul ei si in aceasta lumina, drept un comportament daca nu pe de-a-intregul rational, in orice caz eminamente politic.
Clivajul de nezdruncinat dintre clasa politica romaneasca si societate poarta dublul nume al partidocratiei si al reprezentarii proportionale.
Tranzitia este locul in care se confrunta 2 logici opuse : democratizarea este un proces istoric guvernat de imperativul mobilizarii sociale, in timp ce liberalizarea economica conduce pe cale naturala la diferentiere si discriminare.
Problema dosarelor nu este de natura politica ci morala. Actuala lege a dosarelor nu penalizeaza adeziunea constienta la comunism, ci slabiciunea unora din cei care nu au vrut, nu au putut sau nu le-a fost ingaduit sa adere.
Societatea nu este autorul tranzitiei, ci, pur si simplu, obiectul ei de actiune. Romanii nu fac tranzitie, ci o suporta, o indura.
Un stat este UNITAR nu pentru ca exlude, de pilda, existenta unui bilingvism partial si local, ci pentru ca administreaza uniform si fara discriminare, pe intreg teritoriul national, aceeasi ordine de drept.
Cetateanul nu este in societatile moderne, o entitate naturala si spontana, ci rezultatul, unei acumulari de practici si garantii politico-judiciare.
In societatile moderne, post-revolutionare, suveranitatea apartine cetatenilor. Institutiile publice nu au decat functia, extrem de limitata, de a reglementa practica suveranitatii.
Cetateanul are o intaietate in raport cu statul. Daca sfera libertatilor cetatenesti este larga si solida, institutiile vor fi, la randul lor, temeinic construite.
In constitutie, Romania nu este definita ca o comunitate de cetateni, adica o republica, ci ca un stat ce se hraneste dintr-o materie organica si etnica care este poporul roman.
Autoritatea judecatoreasca nu este o instanta de ampartire a dreptatii, ci de aplicare a legii. Justitia romana opereaza exclusiv cu texte, fiind indiferenta de echitate.
Ortodoxia a fost, la romani, o comunitate politica, nu una religioasa. Ea s-a manifestat, alaturi de limba, ca cea de-a doua forma de a fi impreuna a romanilor. Intr-un anumit fel, Biserica Ortodoxa, ca si natiunea de altfel, este produsul statului. Statul totalitar a scutit-o de concurenta Bisericii Greco-Catolice si I-a garantat supravietuirea in schimbul unei retrageri partiale din sfera publica.
Principiul subsidiaritatii este parghia prin care societatea se elibereaza de sub tutela statului, este modul prin care cetatenii convin sa articuleze si sa supravegheze puterea statului in asa fel incat acesta sa nu mai fie in situatia de a nutri el insusi ambitia de a-si produce si controla cetatenii.
