|
|
|
CRONOLOGIZAREA PRIMEI VERSIUNI - EMINESCU
Aceasta constienta
vointa de a plasmui fiind pusa
In lumina, se cuvine ca, inainte da a masura drumul
de la prima la ultima redactare, sa dam citeva ama-
nunte in legatura cu cronologia celor doua forme.
Luceafarul a fost dat la
iveala intii in Almanahul
societatii "Romania Juna' din Viena, in aprilie 1883.
De alta parte, dintre manuscrise, numarul 2261 al
Academiei infatiseaza o redactare mai apropiata de
forma ultima a poemei, avind insemnata data : apri-
lie 10-1882. Deci, intre data aceasta si data primei
publicari trebuie sa asezam forma ultima care
insa
nu ne-a fost pastrata in manuscrise 34).
Cit priveste cronologizarea
basmului versificat Fata
in gradina de aur, zadarnic ar cauta cititorul vreo la-
murire in editia lui C. Botez, care tine totusi sa se ocu-
pe, intre altele, si de izvor. De aceea dam elementele
urmatoare. il gasim mai intii scris in intregime cu ca-
ractere neobisnuit de citete intr-un caiet formind ma-
nuscrisul Academiei numarul 2281 (ff. 1-24). il mai aflam
in manuscrisul 2258, cu caractere mai putin citete si in-
tr-o forma vadit anterioara. Contextul arata fara
urma
de indoiala ca aceasta mai veche redactare trebuie sa
fie asezata in timpul sederii lui la Berlin : un numar
de strofe, tocmai acelea care incep cu : "de-al ei
amor el se facu o stea', sint scrise pe dosul unui
concept de scrisoare din vremea aceea catre tatal
sau (Amintitul manuscris, fila 169 verso). Din datele
scrisorii rezulta ca a fost redactata curind dupa so-
sirea lui N. Cretulescu in postul de agent diploma-
tic la Berlin, fapt intimplat in
ianuarie 1874. Carac-
terul literelor, al ortografiei si culoarea cernelii fiind
la fel cu cele din scrisoare, nu incape urma de in-
doiala ca prima versificare a basmului era un fapt
implinit inca din anii de la Berlin, unde a studiat
intre 1872 (semestrul de iarna), si 1874 (semestrul de
vara). Cum primul semestru, in chip firesc, a fost luat
mai ales de experienta noua si atit de felurita a Ber-
linului, iar in ultimul au predominat preocuparile filo-
zofice, dupa cum se vede din corespondenta cu T.
Maiorescu, rezulta ca Eminescu a fost preocupat sa
versifice basmul lui Kunisch in 1873. Cel putin zede
ani deci o lucrat poetul Inostru la aceasta poema, fie
plasmuind-o staruitor, fie lasind-o sa /se adinceasca
in bogatele aluviuni ale subconstientului.
in chiar prima redactare din 1873
Eminescu a in-
scris constient alegoria menita sa devina sufletul po-
emei de mai tirziu.
Atit in basmul versificat Fata in
gradina de aur
cit si in Luceafarul, inteles, privit in linii largi,
e ne-
potrivirea fireasca dintre o fiinta aleasa - care, si
in
cea mai pasionata manifestare a vietii, in iubire, nu
se poate desface de un fel superior, deci neobisnuit
de a fi - si dintre o fecioara, reprezentanta vaga in
prima forma, iar in ultima forma reprezentanta tipi-
ca a iubirii, asa cum s conditionata de firea ome-
neasca.
Pentru ca unei anumite forme ii
corespunde o anu-
mita conceptie, strict vorbind, nu putem vedea in pri-
ma si ultima forma doua aspecte ale aceleiasi con-
ceptii. Sentimentalitatea inchegata in personajele
plasmuirii si momentele dominante infatiseaza
totusi
asemanari pe care trebuie sa le actualizam clar, pen-
tru ca sa patrundem viu si intelesul marilor deosebiri
dintre ambele forme.
intr-unele trasaturi, felul
de a fi al zmeului este
asemanator cu al Luceafarului. Ca substrat sufletesc
«ol manifestarilor lor, amindoi,
desi cg adevarat ina-
morati, vadesc, chiar si in patima lor! un straniu fel
contemplativ. De aceea si glasul lor nu desteapta, in
prima redactare, si nu intretine, in ultima, iubirea. Ca
manifestari, ambii strabat nemarginirea spre a ruga
pe Ziditor sa-i preschimbe in oameni. De alta parte,
privind aspectul ideologic, la fel vorbeste Demiurg
si unuia si celuilalt : aceeasi filozofie a micimii ome-
nesti, acelasi indemn de a pretui mai mult felul cel
nemuritor, care nu poate fi schimbat, si aceeasi iz-
bavire finala prin dezvaluirea realitatii iubirii.
Desi in unele privinte, pe
care le vom lamuri, fe«
iul de a fi al Catalinei e realizat mai viu si cu mai
multa patrundere artistica, totusi, intr-un aspect esen-
tial, se aseamana cu al fetei din gradina de aur. Am-
bele ramin neinduplecate la chemarile inamoratilor
suprapamintesti, vad in felul acestora ceva "rece',
"mort', si ambele, in schimbul iubirii lor, cer jertfa ne-
muririi. Apoi, si una si alta urmeaza pe iubitul no-
rocos care stie sa le vorbeasca graiul simplu si ame-
titor, mai potrivit cu cerintele instinctive ale firii ome-
nesti.
Apropierile acestea sint de ajuns ca
sa invede-
reze, sub unele aspecte esentiale, asemanarea din-
tre cele doua opere. Din chiar descrierile celor doua
forma, facute in doua capitole anterioare, s-a putut
vedea limpede ca sint intre ele si insemnate deose-
biri al caror rost va trebui sa fie pus in lumina.
Chiar daca n-am avea elementele de
cronologie
aratate mai inainte, deosebirile dintre prima si ultima
forma sint de asa natura, incit invedereaza intre
ele
un insemnat raspas de timp. Ele ar fi de ajuns sa
arate ca multa vreme a preocupat infaptuirea acestei
conceptii pe poet, ca sa poata rasari in urma,
mai
mindra, mai limpede, in forma pe care o admiram.
Este deci nu de putina
importanta sa patrundem
procesul acesta indelungat si felurit din care a iesit
-cea mai frumoasa plasmuire din literatura noastra.
