|
|
|
Barbu Stefanescu Delavrancea - Apus de soare - comentariu literar
Glorificarea trecutului eroic al neamului nostru constituie tema trilogiei istorice, Apus de soare', "Viforul' si "'Luceafarul' care au avut premiera teatrala intre 1909 -1910 pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Trilogia istorica poarta titluri metaforice: "Apus de soare' -1909 (moartea lui Stefan cel Mare -Soarele Moldovei); "Viforul' - 1910 (Domnia viforoasa, agitata a lui Stefanita Voda); "Luceafarul' -1910 - avandu-1 ca personaj central pe Petru Rares.
"Apus de soare' este drama care prezinta ultimul an din viata si domnia lui Stefan cel Mare (din toamna lui 1503 si pana la 2 iulie 1504 - ziua mortii voievodului).
Titlul este justificat de supranumele eroului principal - "Soarele Moldovei', a carui maretie confera dramei caracter poematic. Din lunga domnie a lui Stefan cel Mare sunt alese cateva momente esentiale: o lupta (ultima, cea din Pocutia), un complot boieresc - trei boieri doresc sa ajunga epitropi si hotarasc sa-1 aseze, dupa moartea lui Stefan, pe tronul Moldovei, pe nepotul lui, Stefanita!), inscaunarea lui Bogdan si moartea voievodului. Fiecare moment este arhetipal, impreuna alcatuind imaginea grandioasa a creatorului de istorie, a justitiarului, a omului (batran si bolnav, care e constient ca se afla foarte aproape de moarte), a tatalui (dator sa-si dezvaluie paternitatea pentru a evita pacatul incestului).
Structura dramei istorice "Apus de soare' e alcatuita din patru acte si mai multe tablouri. Actiunea se petrece in cetatea de scaun a Sucevei si impune un model mitic, o imagine exemplara a unui erou exceptional. De aceea putem afirma ca "Apus de soare' este, ca structura, un medalion literar.
Mai mult decat o drama istorica, "Apus de soare' este un poem dramatic, in acest sens este gandit si titlul simbolic. Metafora "Apus de soare' sugereaza ideea descinderii si intrarii in mit a unei personalitati istorice. Prin povestile pe care fetele de la curte le spun (in expozitiune) in actul I, scena II: "Vatrai cat Matusalem'; "E-nzauat', "Cand s-anascut 1-a scaldat in sange de serpoaica Si de vultur Sa se strecoare si sa se inalte', ele intretin atmosfera de basm prin valul de erou legendar pe care-1 arunca asupra voievodului Stefan.
Din Stefan cel Mare, Delavrancea a facut elementul unificator al trilogiei si a reusit sa urce treptele poeziei dramatice la marele model, caruia i-a dat atata putere de viata incat, cu toate ca nu apare (fizic pe scena) decat in "Apus de soare', el ramane ca un simbol, criteriu de apreciere si verdict in celelalte doua piese.
in centrul lumii prezentate, personajul principal, Stefan, este o existenta individuala surprinsa intr-un plan general-uman. Toate celelalte personaje (Maria, Oana, Rares, Moghila, doctorii, Ulea, Stavar, Dragan etc.) sunt create pentru a reliefa sau pentru a-i pune in lumina o trasatura sau alta a personajului central.
Personajul lui Delavrancea (ca si cel din epica lui M. Sadoveanu, de mai tarziu) este o vointa totalitara prin care se exprima "utopia democratiei taranesti si nationale prin intoarcerea catre o lume arhaica si mitica, stabila si ritualizata': "Sfantul' (vechiul si obsesivul "sveti' al cronicarului Ureche si al credintei populare), "slavitul', "soarele', "zmeul', "arhanghelul', "stapanul' etc. sunt apelative ale lui Stefan, folosite de celelalte personaje si sugereaza ideea ca in lumea aceasta veche romaneasca, divinul coboara pe pamant.
Exista in drama "Apus de soare' doua conflicte: unul exterior (intre voievod si grupul de boieri uneltitori, condusi de paharnicul Ulea) si altul interior (psihologic) in care se consuma drama omului batran, neputincios fizic, care se confrunta cu apropierea mortii pe de o parte si domnitorul patriot care a realizat mult pentru tara Moldovei si inca ar mai putea realiza.
Conflictul este sustinut de lupta domnitorului Stefan pentru asigurarea continuitatii la tronul Moldovei, nu a Musatinilor, ci a unei autoritati pentru ca supremul tel este binele Moldovei.
Conflictul este puternic prin eroul sau, care e constient de distanta care s-a creat intre prospetimea, tineretea, vigoarea morala a domnitorului Stefan si degradarea fizica determinata de boala si batranetea omului Stefan, care totusi a domnit patruzeci si sapte de ani - "multi si putini' - pentru omul Stefan sunt multi, pentru domnitorul Stefan - putini.
Primul conflict este previzibil inca din actul I, a carui actiune se petrece la Curtea Domneasca din Suceava, aflata sub semnul a doua embleme: soarele toamnei, care prevesteste iarna batranetii omului Stefan ("Stapanul meu, toamna a sosit, soarele apune trist si-n urma lui o balta de sange' - Maria) si bourul Moldovei (care in "Fratii Jderi' al lui M. Sadoveanu va fi "bourul alb') - simbol al intemeierii si al integritatii ("Si ciopliram cu totii, vro doua saptamani, bourii Moldovei. Si eu cioplii, maria ta, ca domnul vazandu-ma nu-si putu tine rasul si zice: ĞMestere Moghila, capul bourului tau, ca coada lui Voitis al meuğ() Apoi facuram mosoroaie si pietruiram Pocutia cu bourii nostri, adanc de-un stanjen, ducand dara oabla din apa Nistrului pana-n muntele al mare ce sta ca sira spinarii la apusul Moldovei'), in numele celei de-a doua embleme se hotaraste batranul voievod sa recucereasca Pocutia, vechi teritoriu moldovenesc stapanit de Polonia.
Batalia din zona Haliciului a fost crancena, incat "curse sange pana la turloaiele cailor'. Importante sunt dimensiunile mitice ale personajului care a maturat totul in cale, ca si cand in acest batran s-ar fi intrupat Furia universala. Imaginile auditive ale tabloului Bataliei se dilata (cosmic "Strasnic racnea Leul Moldovei ca vuia valea si codrii'), natura devenind personaj si luand parte la lupta, ca in marile epopei.
Daca in prima parte a discursului Moghilail prezinta pe Stefan in ipostaza de Luptator, urmatoarea ii arata fata de Creator: domnul da ordin sa fie cioplite pietre lungi de un stanjen, infatisand bourul Moldovei si sa fie marcat noul hotar cu ele, pentru a ramane acolo in eternitate.
La chemarea domnitorului, sirurile de luptatori se indreapta spre Suceava, ca puhoaiele de munte, aratand "ce bogata e Moldova', in actul doi se afla intriga piesei. Cele dintai vesti despre victorie le aduce clucerul Moghila care vesteste sosirea "Leului Moldovei' - biruitor, dar cu rana de la picior agravata: "Rasare soarele, si incalzeste si pe boieri si pe oase goale fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie, n-a sarit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu inima scazuta'
in scena a Vl-a, cei trei boieri (paharnicul Ulea, jitnicerul Stavar si stolnicul Dragan) uneltesc impotriva Vointei domnitorului (conflictul este relatat de Grigore Ureche in "Letopisetul Moldovei').
La modul istoric, cei trei boieri doresc sa-1 inscauneze pe Stef anita - in cazul in care "vulturul batran' ar fi murit, fapt care le-ar fi permis sa conduca ei tara; aceasta contravine vointei voievodului care-1 harazise ca urmas la tron pe Bogdan, pentru ca acesta probase devotamentul sau fata de Moldova prin acte de vitejie pe campul de lupta si de aceea Stefan considera ca Bogdan e singurul care i-ar fi putut continua opera.
La modul simbolic, domnia lui Stefanita ar fi echivalat cu o intoarcere in Haos; si cum Stefan reprezenta pentru popor "Soarele Moldovei', conflictul capata o aura mitica, simbolizand lupta intre lumina si intuneric (despre care vorbesc unele mituri).
Punctul culminant al dramei se afla in actul al III-lea. Acum Stefan, grabit de zvonul uneltirilor lui Ulea, Stavar si Dragan, dar si de faptul ca-si simte sfarsitul aproape, ii aduna pe boieri, curteni, ostasi pentru "a sta marturie' la inscaunarea lui Bogdan. Absenta paharnicului Ulea la ceremonie, jocul de vorbe al domnitorului - care presupune ca pe Ulea "il doare capul' deoarece "la cap e stricaciunea Nu e la locul lui' - precipita conflictul. Cand Ulea este adus de Moghila, Stefan continua jocul de cuvinte: "Schimba-le cu ale mele' si incercandu-si sabia, vorbeste ca pentru sine dar ca sa auda vinovatul: "Nu vrea sa iasa Nu vreau sa vrea sa iasa'
Discursul tinut de Stefan la inscaunarea lui Bogdan este una dintre cele mai emotionante pagini scrise in literatura noastra, izvorata din fierbintea dragoste de patrie. Este o lunga evocare (prin enumeratie retorica perfecta) de localitati si oameni, de nume si fapte; Mioara fiecare nume, fiecare loc, pe care parca le pronunta un glas al veacurilor: "Oh! padure tanara! Unde sunt mosii vostri? Presarati la Orbie, la Chilia,() la Razboieni Unde sunt batranul Manoil si Goian, si Stibor si () si fiara palosului Boldur? Pamant! Si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!' Sunt locuri de-ale noastre, pamant si sange romanesc, sunt oameni pe care nu-i stii, dar ii simti, iar numele si fapta lor, viata lor inchinata tarii creeaza comuniuni cu marile adevaruri si sensuri ale existentei.
Dupa o exclamatie cu parfum de letopiset ("Oh!'), batranul voievod li se adreseaza tinerilor aflati in sala tronului cu apelativul metaforic "padure tanara', sugerand multimea, neclintirea si viata fara de moarte.
Frumusetea discursului - retrospectiva este asigurata cu ajutorul simetriei, al imbinarii dintre interogatie si enumeratia ampla - plaseaza textul intr-o cadenta de text cu rezonante biblice (ca in poezia lui O. Goga).
Numele eroilor alcatuiesc un lung pomelnic (punctat de "si' enumerativ) si releva, in parte, o alta fata a istoriei Moldovei: unele au sonoritati stranii, coborate parca din noaptea vremurilor (Gangur, Gotca, Dajbog), altele sunt insotite de caracterizari metaforice (Boldur - "fiara palosului') sau amintesc pe cei apropiati voievodului (Mihai Spatarul si Ilea Huru comisul, Dajbog parcalabul).
O seama de toponime (Chilia, Baia, Razboieni), denumind locurile marilor lupte, vor alcatui reperele unei geografii in limitele careia s-a ridicat Moldova, ca o noua Creatie.
Exista rezonante in sufletul urmasilor carora nu le sunt straine dragostea de patrie, mandria si eroismul celor catre care s-au indreptat gandurile si faptele marelui conducator: "Tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batraneti ca, Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor.
La sporirea tensiunii contribuie si concordanta dintre caracterul dramatic al faptelor, sentimentelor personajului Stefan si violenta fenomenelor naturii. Fulgere, tunete, trasnete si ploaie torentiala subliniaza relatarea anumitor fapte sau stari sufletesti (toate acestea sunt prezentate in didascalii). Gestul ingenuncherii in fata noului domn nu este doar ceremonial: el constituie sfarsitul unei jumatati de veac glorioase, la :apatul careia, rostogolindu-se de pe treptele tronului in bratele doctorilor, Stefan devine un simplu om.
Mai accentuat decat conflictul social-politic, conflictul psihologic consta in permanenta luciditate a personajului Stefan ca intre trupul sau ajuns la batranete si foarte bolnav si sufletul sau (care este, de fapt, al Moldovei) s-a cascat prapastia mortii. Eroul simte si mediteaza adesea la drama pe care o traieste omul aflat in fata Neantului: cuvintele "batran' ("Am imbatranit! O! indoiala! () dar sufletul nu vrea si trupul nu mai poate') "bolnav' si "neputincios' se repeta in foarte multe replici ale lui Stefan. Obsesia mortii apropiate este acuta in actul III, scena a opta, inainte de inscaunarea lui Bogdan, acesta "da sa-i sarute mana', dar Stefan il opreste sugerandu-i ideea ca el, Stefan, nu mai are mult de trait: "Prea e calda si nadusita Asteapta sa se raceasca'. La tresarirea lui Bogdan si a Mariei el le spune ca vede "o doamna care se plimba pe langa castel (sugestie pentru viziunea populara a mortii). Asa se explica si meditatia in fata portretului lui Alexandru cel Bun (actul al II-lea), "Acesta fu un om, si nu mai e de mult'. Astfel poate fi inteleasa si scena intalnirii cu mesterul pietrar (actul IV, scena 4) care urma sa-i pregateasca lespedea de pe mormant: "Piatra care s-acopere ce a mai ramas din desertaciunea omului'; asa poate fi patruns tragismul spuselor voievodului despre boierii unei ti tori: 'Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o si impart' (remarca in care se imbina ambele conflicte).
O constiinta a zadarniciei, o intelegere a faptului ca stralucirea si gloria nu mai au pret, se degaja si din scena arderii ranii: voievodul le cere doctorilor sa puna foc "pretutindeni', "pana s-o preface-n scrum trecuta marire de-o clipa, care a fost odinioara nebiruitul Stefan'. Cand medicii propun sa-1 lege pentru a-1 putea opera, Stefan refuza, infratindu-si durerea cu patimile lui lisus (a carui icoana o privea); eroul capata o aura de sacralitate: "Vedeti? Nici o legatura A rabdat piroanele () Si el a rabdat pentru altii!' in timpul operatiei, ca sa-si ascunda durerea fizica provocata de cea mai cumplita tortura, pentru ca in fata supusilor sai aureola de "uns al lui Dumnezeu' sa nu-si piarda stralucirea, Stefan spune cu glas puternic "Tatal nostru' si pentru ca la terminarea rugaciunii operatia nu s-a incheiat, el continua sa povesteasca momentul mortii lui Bogdan-Voievod, tatal sau (omorat de Petru Aron). Si sa se poata elibera de ingrozitoarea suferinta fizica pune strigatul sau pe seama tatalui aflat in clipa dinaintea mortii: "Si cand isi dete sufletul strigaa! a! o! o!'
Rezolvarea conflictului (deznodamantul) are loc in actul IV, scenele 9 si 10. Dupa ce doctorii straini ii ard rana de la picior cu fierul inrosit in foc si Stefan isi revine dintr-un lung lesin, aude afara, printre glasurile celor ce-1 aclamau pe Bogdan, cateva voci razlete rostind numele lui Stefanita. Devenit justitiar in numele legii strabune, Stefan (netinand seama de sfaturile medicilor de-a nu se misca) coboara in multime pentru ca "sa se implineasca legea' si se intoarce cu sabia inrosita de sangele tradatorului Ulea (care "murise inainte de-al izbi' coplesit de forta morala a voievodului).
in ultima scena, Stefan mai intai evoca eroismul boierului "Un leu in mijlocul dihorilor' era pe campul de lupta, dar ca tradator de tara il pedepseste: si cu amandoua mainile a trecut sabia prin trupul lui Ulea "ca printr-un aluat ce se dospeste'. Regretul ca a trebuit sa moara un erou il determina sa repete intrebarea "cine este de vina'. Iar raspunsul e sublim, inaltator, sugerat de metafora: "Se cutremura Moldova si-o prapastie se deschide Si cu acest sfant otel oprii cutremurul si umplui prapastia!'
Cele doua aspecte - politic si psihologic - evidentiaza extraordinara tarie morala, ceea ce-1 plaseaza pe erou dincolo de uman in mit, prin hotararea sa de "a duce' Moldova si dupa ce nu va mai fi ("Patruzeci si sapte de ani am dus tara cu noroc Am s-o duc si cand voi muri, si dupa ce vor pecetlui piatra pe deasupra mea!' - actul II).
Moartea voievodului este apoteotica: ultimul gand si ultimul cuvant este "Moldova', proiectand personajul in mit.
"Soarele Moldovei' este vazut din mai multe unghiuri: fetele de la curte il numesc "Maritul', "Slavitul' si "Sfantul', clucerul Moghilail caracterizeaza prin metafora "Leul Moldovei' (pentru eroismul sau) si "ca e bun', "si viteaz', "si nepartinitor', "si darnic'. Chiar boierii tradatori ii recunosc meritele: "Mare a fost ca de marirea lui n-a mai suflat nici un boier'. Cand pun la cale conflictul " pana n-o inchide ochii soimanului, sa nu vorbim decat boierilor cu meteahna' nu indraznesc o actiune directa, o lupta fatisa pentru ca domnitorul este intransigent cu dusmanii, "ochiul vulturului batran clipeste inca'. Iar cand sunt priviti, se tem pentru ca se simt vinovati: "Varsa vapai, ma frigea privirea lui'.
Personajul este un erou exceptional: este chintesenta patriotismului, este expresia idealului de libertate si independenta nationala a poporului roman.
Personajul se contureaza prin propriile actiuni (vezi vestile de pe campul de lupta aduse de Moghila; aspecte de la judecarea pricinilor dintre boieri si razasi), fapte (desi bolnav si ranit, se duce in fruntea oastei sale sa infrunte viscolele Pocutiei si palosul polon); uita de mandria si dreptul lui de suveran suprem, uns al lui Dumnezeu, pe viata, si pune pe umerii lui Bogdan hlamida de domn cerandu-i binecuvantarea.
Moartea il reda pentru totdeauna vietii, fiindca avand de ales intre viata si binele tarii, 1-a ales pe acesta din urma, ducandu-se "sa implineasca vrerea tarii', inteleasa ca binele ei asa cum a procedat intotdeauna: "Si cum vru Moldova vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe altii ca vru ea un domn treaz, si am vegheat, ca sa odihneasca sufletul ei ostenit ca vru ea ca numele ei sa-1 stie si sa-1 cinsteasca cu totii, si numele ei trecu granita de la Caffa pana la Roma, ca o minune a Domnului nostru lisus Christos.'
Caracterul romantic al piesei este mai intai imprimat prin specia literara: drama istorica, inspirata din istoria nationala. Scriitorul a redat atmosfera vremii, culoarea locului si timpului; iubirea lui Rares pentru Oana; cultivarea antitezei: personajele sunt grupate in simetrie antitetica: Stefan - boierii tradatori. Antiteza apare chiar in caracterul personajului principal: blandetea lui Stefan fata de D-na Maria, de Oana si de Petru Rares, in contrast cu intransigenta fata de boierii tradatori, care merge pana la omorarea lui Ulea (atunci cand viitorul Moldovei este amenintat).
Framantarile personajului principal sunt dezvaluite in lungi tirade retorice (se dezvolta pe larg o idee). Acest erou plin de grandoare (pentru care Moldova "a fost taria' in timp ce domnitorul a fost "norocul') este totusi si om ca toti oamenii: iubeste (sotia, copiii, oamenii si firea), nu ezita sa glumeasca (vezi observatia despre bourul cioplit de Moghila) si are pentru fiecare o vorba potrivita. Sub forma de gluma isi ascunde de multe ori durerea ca Oana nu-si cunoaste tatal: "Sufera, iubeste si a iubit, doreste si poarta nadejdi, este totdeauna om si, cand imprejurarile o cer, erou'; atunci, pornind de la fondul de omenie personajul devine si mai amuzant, creste o data cu scopul care-1 anima si care-i impune depasirea cotidianului. Eroul sparge limitele obisnuite, impresioneaza, e cuceritor, cheama la actiune si porunceste, in asemenea momente e sublim, de o nobila esenta patriotica.
Stefan n-a avut nevoie de ciocniri scanteietoare cu fortele potrivnice. Ulea, Stavar si Dragan sunt mai mult argumente, nu forta cu care eroul central sa se infrunte pe plan dramatic. Femeile (D-na Maria, Oana, fetele orfane de la curtea lui Stefan) constituie un elogiu adus puritatii si credintei; iubirii si demnitatii. Ele sunt fiice, mame si sotii de luptatori, pe care-i respecta si-i iubesc, le sunt sprijin si alinare, vad in ei, ca fiice ale acestui popor, pe eroii acestei tari.
Cand Stefan alege moartea pentru salvarea Moldovei, este pentru ultima oara si pentru totdeauna maret, castigandu-si pe deplin dreptul de a ramane un erou mitic, legendar.
Tema - lupta pentru apararea fiintei nationale si pentru afirmarea constiintei nationale.
Ideea - lupta pentru apararea tarii se duce cu sacrificii si creeaza eroi.
Subiectul - Moldova in ultimul an de domnie a lui Stefan cel Mare si Sfant, pe care autorul il aseamana cu un soare (metafora este preluata din poezia populara:'Stefan, Stefan, domn cel Mare') si exprima sistemul social "heliocentric': Domnul este centrul universului social, in jurul sau se afla familia, curtea, cetatea, Moldova, in cercuri concentrice.
Metafora care sintetizeaza domnia lui Stefan cel Mare o gasim in actul I in cuvintele doamnei Maria: "Stapanul meu, toamna a sosit, soarele apune trist si-n urma lui o balta de sange'.
Ca sa poata apara Moldova, Stefan s-a batut aproape o jumatate de secol cu ungurii, polonii, turcii, tatarii. El este nevoit si acum, la batranete, sa se bata, pentru ca regele Poloniei nu mai recunoaste faptul ca a cedat lui Stefan Pocutia, o provincie situata la nord de Bucovina, ca garantie pentru tratatul de pace, incheiat in urma infrangerii de la Codrii Cosminului. Moghila povesteste in actul al n-lea doamnei Maria felul in care s-au desfasurat ostilitatile. Stefan si-a ascuns grosul armatei intr-o padure sub comanda lui Bogdan si a lasat pe Luca Arbore in fata cu o mie de ostasi. Polonii il ataca pe Luca Arbore, dar aceasta, prefacandu-se ca fuge ii rasfira in fata lui Bogdan, care i-a lovit din plin. Stefan i-a inconjurat si batalia s-a transformat intr-un macel al polonilor. La intoarcere, Stefan este lovit la un picior unde avea o rana mai veche. Sunt chemati trei doctori ca sa-i arda cangrena: Doctorul Smil, Cesena si Klingensporn. Profitand de situatie, trei boieri (paharnicul Ulea, Dragan si Stavar) comploteaza sa-i influenteze pe boieri ca dupa moartea lui Stefan (pe care o vad foarte aproape) sa-1 aleaga domn pe Stefanita.
Stefan afla de complot de la Oana si hotaraste sa-1 aseze pe scaunul de domn al Moldovei pe fiul sau Bogdan, inca din tipul vietii lui, pentru a-i obliga pe boieri sa-i jure acestuia credinta si pentru a impiedica luptele ce s-ar fi declansat pentru tron dupa moartea sa. La inscaunarea lui Bogdan, Stefan rosteste un patetic discurs patriotic in fata Sfatului Tarii, in care ideea principala este pastrarea tarii pentru generatiile viitoare: "Moldova n-a fost a mea si nu e a voastra ci a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor.' El ii pune mantia de domn lui Bogdan si coroana. Apoi se incredinteaza doctorilor spre a i se arde rana cu fierul incins, in timpul operatiei, fiind inconjurat de curteni, Stefan se dovedeste cu adevarat un mare barbat care a invins durerea fizica prin relatarea unor fapte razboinice ale tatalui sau. Cade intr-un lesin, iar Ulea, Stavar si Dragan, crezand ca Stefan a murit, atata masele sa-1 urce pe tron pe Stefanita (acesta fiind minor, cei trei aveau sa creeze o locotenenta domneasca, iar puterea ar fi trecut din mana domnitorului in cea a boierilor).
Stefan aude strigatele si intelege ca lupta pentru putere a inceput, si, desi stie ca orice miscare ii poate fi fatala, ia sabia, iese din palat si se intoarce cu sabia inrosita de sange. Stefan relateaza pe scurt cum si de ce 1-a omorat pe Ulea: "Un cutremur se abatu asupra Moldovei si o prapastie se deschise si cu acest sfant otel oprii cutremurul si umplui prapastia.' Apoi evoca eroismul lui Ulea in toate razboaiele purtate. Cade in bratele Mariei si ale fiului sau, Bogdan, pronuntand cu ingrijorare numele Moldovei.
