|
|
|
COMEDIA - IDEE LITERARA
I. Trebuie apasat de la inceput asupra faptului ca sensurile notiunii de comedie nu apartin in exclusivitate sferei teatrale, situatie asemanatoare, in buna parte, cu a dramei (v. Drama, I). Se admite totusi, fara dificultate ', dupa Aristo-tei (Poetica, III, 1448 a), ca etimologia exacta este comazo ("a merge in procesiune') + ode ("cintec'), de unde comodeo, co-modia, cu derivatele : comos ("sarbatoare si trupa a lui Diony-sos') si comestis ("participanti la sarbatoarea dionisiaca'). Comedia are deci o ascendenta exuberanta, licentioasa, spectaculara, "histrionica' si "dramatica' in sens larg, deschisa bufoneriilor si distractiilor joase, de "circ' (Isidor, Etimol., VIII, 7)2. care sta la baza definitiei traditionale : comedie = spectacol, piesa de teatru. Predominanta pina la sfirsitul secolului al XVII-lea, destul de curenta si dupa aceasta perioada, acceptia larga se perpetueaza si azi sub diferite forme (Comedie Fran-caise, comedian = actor etc). intr-un context destul de ambiguu, in care se vorbeste de "istorii, comedii (s.n.), opere si verice alt', scrise de "laudatii Aristofan, Isiod, Euripid si vestitul Omer', notiunea incepe a fi atestata, in acest sens extern siv, prin Ienachita Vacarescu (Observatii sau bagari de seama asupra regulelor si orinduielelor gramaticii rumanesti, 1787), si in literatura noastra.
II. Specializarea, in interiorul notiunii teatral-drama-tice, se constata inca din Antichitate, in sensul reprezentarii ridicolului si al producerii risului. Se recunoaste ca "ridicolul' este domeniul de predilectie al comediei (Poetica, V, 1449 a),
,e "hazlie' si ca "parintele ei este risul' 3, fr. anonim) 3. Definitia curenta a comediei -iesa eminamente "comica', precum scrie si .ui dintre romani, in Istoria ieroglifica (1704). n : "Figuri, voroave, carile scornesc risul si le adevarate'. Comedie inseamna si azi in chit, "intimplare ciudata, hazlie, caraghioasa', i celor doua intelesuri de baza : spectacol pu-eveniment rizibil, surprinzator, oare sa se creada ca ridicolul si risul ar con-ntiala sau initiala a comediei. Teza intimpina 1 Renastere (Heinsius, Ben Jonson) 4, si Cor-n plina perioada de dogmatizare a genurilor. )on Sanche d'Aragon (1650) "comedie eroica', iitat in fata acestei formule, deoarece "nu vede e ar produce risul'. Recunoaste totusi ca (agrement) a intrat atit de mult in practica e, incit multi au crezut ca ar fi si esenta lor' poate sa se lipseasca de ridicol'. Voltaire susura cu L'Ecossaise (1760), ca genul piesei sale irior (haut comique), amestecat cu genul sim-imul inspira "surisul sufletului, preferabil jistente si nuantari semnificative : ilaritatea, mirth) 5 definesc doar efecte comice. Cauza ificata.
ouisul primordial, fundamental, apartine desi ic, atitudinii de reprobare, admonestare, sa-chiar stimulata de libertatea si dezordinea isiace. A fost Dionysos un zeu cu predispozi-ciice ? Unul delirant, inconformist, turbulent, itar', in felul sau, fara indoiala. Starea de iredispune la licenta si exuberanta, la impul-ira, climat prielnic bufoneriei, epigramelor si jle necenzurate. Inhibitiile si refularile dis-: spontan, popular, poate izbucni in voie. iresc decit aparitia "stihurilor de dojana', a toare' (Poetica, IV, 1448 b), a zeflemelei si 445 b), mai intii in cadrul traditionalelor F,m j^i^^^siuni de "satiri' batjocoritori, apoi sub forma coruri cu dispozitie predominant comica. Vechile comedii
ateniene nu fac decit sa adapteze si sa perfectioneze aceste manifestari de explozie satirica, sa le disciplineze intr-o "fabulatie'. Geneza comediei nu este alta : figurare a unui sentiment critic, revolte morale sau conflict, cum consemneaza de altfel si o veche traditie care pretinde ca una din primele comedii &e inspira dintr-un conflict real intre un grup de tarani si de cetateni ai Atenei.'
Caracterul popular-satiric al vechii comedii strabate si in terminologia bizantina. Dupa Lydos, satira este un genus co-moediae7. Mai mult, "comoedia' defineste in primele secole d.e.n. pina si unele povestiri in proza cu subiecte ,,libere' si chiar texte de expresie proverbiala, paremiologica, inclusiv fabulele lui Esop.8 Vina aceasta satirica reapare in forme din cele mai incisive in teatrul medieval (Adam le Bossu, de ex.), cu tendinta de a constitui o nota esentiala a conceptului de comedie : "reprezentare satirica' 9. Definitia ramine dintre cele mai clasice.
IV.Se pune imediat intrebarea care poate fi vocatia ,,critica' a comediei, obiectul sau specific. Raspunsul aristotelic, reluat mereu in substanta, este cunoscut : "Cusurul si o uritime de un anume fel, ca izvoare ale ridicolului' (Poetica, V, 1449 a). Mai precis, "pacatele trupului si ale sufletului' (Despre comedie, 6, fr. anonim), defectele si viciile morale. Deci comedia apare investita, inca din Antichitate, cu atributele satirei si ale criticii morale, sistematizate treptat intr-un adevarat topos estetic, pe deplin cristalizat in Renastere. Autorii sint mai toti comentatorii lui Aristotel si criticii de aceasta obedienta : Tris-sino (Poetica, 1529), Iacopo Mazzoni(Difesadellacomedia, 1557) etc. ; comedia combate "actiunile rele', cenzureaza moravurile "urite sijosnice', aduce pescena "diformitatile', "viciile' 10. Critica clasica preia si dezvolta aceeasi definitie, cu nuante analitice proprii moralismului francez : viciul "rusinos si rizibil', "exagerare a josniciei', constituie o "diformitate morala' de diferite grade : "exagerat', "superior'' (kautain), "rizibil',echivalent al "ridicolului'n. O anumita orientare moralizanta, educativa, uneori chiar filistina, se lasa surprinsa nu o data in aceasta acceptie a comediei.
V. Personificarea viciilor sefaceprinintermediul caracterelor si mastilor comice, cu tendinta inevitabila de tipizare, defectele morale fiind universale. Observatia comica se
VI. Umanitatea acestor tipuri configureaza mediul soc ii al comediei, de extractie joasa, populara, cu determinari ist ice, de clasa in sens larg. Si sub acest aspect, observatia cla ca si moderna este unanima : "oameni neciopliti' (Poetic V,' 1449 a), pe "treapta de mijloc' (Horatiu, Ep., II, 1, v. 68) sau de jos a societatii, in situatie de evidenta inferio-rit e, "rustici' (Dante, Ep., XIII), "personnes populaires' (Pe-let r, L'Art poetique, 1555). Renasterea, mai ales, se complace in ublinierea caracterului democratic al comediei. Eroii apar-"multimii', starilor "umile'. Sint saraci, oameni din po-po tarani, soldati, mici oraseni, printr-o polarizare evidenta: iras, popor/aristocratie, virtute/viciu. Definitiile se repeta
mereu, in special in sfera comentatorilor aristotelici (Scaliger, Castelvetro, Minturno etc.)16, prilej de meditatie pe tema originalitatii ideilor literare, cu atit mai mult cu cit nici secolele urmatoare nu se arata mai inventive.
Explicatia este simpla. Spiritul comic se desfasoara intr-o singura zona de observatie, predispusa spre satira, dintr-o perspectiva morala si sociala superioara. Consecintele literare sint din cele mai insemnate : evocind tipuri si moravuri contemporane, comedia proclama valoarea actualitatii, deschide drum creatiei realiste. Raza vizuala a scriitorului creste in adincime si extensiune. Daca inlocuim ideea de "natura' prin aceea de "realitate', teoria comediei, asa cum este profesata de Addison, Goldsmith si altii ', poate fi recunoscuta chiar "moderna'. Pledoarii in favoarea subiectelor actuale, opuse gustului conservator al paturii sociale conducatoare, se fac de altfel mereu auzite.18 Dovada ca in aceasta directie se pot obtine modernizarile cele mai concludente. Toate succesele teatrale ale avangardei, incepind cu Ubu roi si Les mamelles de Tiresias, tin de speta comediei.
VII. Daca nu spune nimic despre specificul comicului si nici macar despre esenta comediei, vechea teorie a imitatiei defineste totusi, sub unele aspecte, aceasta vocatie realista latenta. Comedia este prezentata de la bun inceput drept "imitatia unor oameni neciopliti', a aspectelor "ridicole' ale "naturii inferioare' (Poetica, V, 1449 a), "imitarea unei actiuni hazlii si neispravite' (Despre comedie, 3, fr. anonim). Cit de ambigua este aceasta notiune (v. Imitatia, voi. II) nu vom relua acum, ori-cit de prestigiosi ar fi partizanii unei astfel de definitii (Platon, Rep., III, 394 b-c). Superioara, intrucit mai analitica, este varianta sa latina. Dupa Cicero, comedia este "imitatio vitaeu, "speculum consuetudinis, imago veritatis' (De re publica, IV, 13), formula de mare succes, reluata sintetic : "Oglinda vietii'. Este un adevarat loc comun al Renasterii si Clasicismului ', metafora curenta a "imitatiei obisnuite a vietii' !0, interpretata in citeva directii caracteristice.
Daca "natura' este obiectul imitatiei comice, in intreaga sa varietate (Boileau, Art poetique, III, v. 359-370), comedia dezvolta metoda observatiei exacte, minutioase, morale si sociale. Dar intrucit comedia este de fapt o "imitatie exagerata' 21,
ci o creatie, "o actiune imaginara care reprezinta ridicoli' z^ regimul sau nu poate fi decit verosimilul semnificativ, iicularizarea simbolica. Primind orice continut posibil, pres-|;iul acestui conceput se mentine in continuare mare, chiar in plin romantism 23. Baudelaire insusi recunoaste comicului litatea "imitatiei combinata cu o oarecare facultate creatoare, i idealitatea artistica' 2i. Bun exemplu de recuperare si adap-re reciproca a ideii de comedie la cele mai traditionale si astice concepte. Rezultatul se verifica peste tot in istoria eilor literare. Continutul lor se dilata prin polisemie, aglu-nare si nuantare continua.
VIII. Cind este gindita in interiorul celei mai largi ere, comedia isi defineste cu si mai mare greutate diferenta oedjica. Genul proxim este aratat atunci a fi, dupa impre-irari :poezia,"carmina',"drama' (= piesa de teatru), ros-ectiv "fabula' (Donatus, Lydos)25 si mai ales "poemul dra-
hatic', precum in doctrina clasica 26, in prelungirea Renasterii Scaliger). In felul acesta, comedia preia toate ambiguitatile peii de "drama' si "poezie', intreaga oscilare inevitabila intre onceptul de spectacol si de creatie literara.
De unde, la un pol, asimilarea mecanica a comediei cu piesa e teatru, spectacolul dramatic etc, la celalalt, identificarea omediei cu orice tip de lucrare literara, indiferent de gen. In iceasta ipoteza, ce nu devine "comedie' ? Cind evoca viata lin casa lui Odiseu, Homer compune "un fel de comedie de [noravuri si caractere' (Tratatul despre sublim, IX). Deci Odiseea ar fi o "comedie'. La fel Divina Commedia, in interpretarea ui Dante insusi : "naratiune poetica', initial tragica, fericit incheiata. Dovada Injernul si Paradisul, argumentare intr-adevar poetica (Ep., XIII). Daca mai adaugam la toate acestea ca fabulele lui La Fontaine sint "o ampla comedie intr-o suta de acte diferite' si ca La Comedie humaine de Balzac este efectiv obsedata de ideea si metafora comediei',realizamintreaga ilatare a notiunii. Comedia devine atunci o metafora pentru maginea literara a existentei contemplate din unghiul critic al spectacolului rizibil.
IX. Varietatea speciilor comediei, abundenta criteriilor de clasificare, marea lor confuzie aduc dovezi in acelasi sens. Apar, pe parcursul evolutiei conceptului de comedie, o serie intreaga de determinari, cele mai multe extraestetice, unele
"geografice' (comedie d J'italtenne, d l'espagnole, precum in secolul al XVll-lea francez), altele strict profesionale, teatrale, actoricesti, identificate inca din Antichitate. Dar pe ce baza ? Definitiile adoptate sint revelatorii : comediile atellane isi trag denumirea de la localitatea unde au fost jucate, togatae de la toga personajelor, planipediae, de la picioarele goale ale actorilor, tabernariae de la tavernele frecventate de personajele din popor etc. Lista, mult mai bogata, de semnificatie strict istorica, demonstreaza din plin caracterul pur empiric al acestor pseudoconcepte. Daca mai exista umbra de indoiala asupra caracterului conventional al acestui tip de definitie literara, nomenclatura antica a comediilor (care include si motoriae, pal-liatae, rhlnthcmicae, praetextae, trabatae etc.) =' vine s-o risipeasca definitiv.
Efecte ale confuziei dintre teatrul dramatic si comic sint si speciile comediei, asa-zicind "industriale', "profesionale', "comerciale', incepind cu mimus antic si terminind cu comniedia dellarte', commedia sostenvta, commedia erudita, comedia-balet - specifica gustului baroc -, comedia bulevardiera, vodevilul etc. In masura in tare situatiile si ,,mastile-' eminamente tipizate ale acestor genuri exprima situatii comice universale, excluderea lor din cimpul literaturii nu este posibila. Contestabila ramine doar tendinta de a scoate atribute estetice din unele elemente de tehnica si recuzita teatrala ori histrionica.
intemeiata sub raportul clasificarii obiectului "imitatiei', respectiv al observatiei comice, se dovedeste doar tipologia, nu mai putin traditionala, reluata si azi30, fixata intre doua extreme : farsa si drama. intr-adevar, comedia oscileaza intre aceste limite : a comicului pur, integral, in termeni care urmeaza a fi precizati (v. Comicul), si a dramei (tragediei), care tinde sa absoarba si sa anihileze comicul pur, convertit intr-o sinteza supracomica. In rest, in interiorul evantaiului larg deschis, se inscriu o serie intreaga de spete intermediare, cu tendinta de pulverizare : cite tipuri de situatii comice, atitea comedii posibile. Mai mult decit criticii si esteticienii, autorii intuiesc in special pe aceasta latura personalitatea greu de definit a comediilor pe care le scriu. De unde si aparitia unor subtitluri la prima vedere fanteziste : "comedia unei Inalte conjuncturi*
(Durenmatt), "farsa lirica' (Claudel), "un fel de comedie-(V. 1. Popa) etc. Creatorul simte din instinct ca eticheta "comedie' ramine mereu prea strimta, prea imprecisa, si in esenta el are dreptate.
In general, genurile comediei se grupeaza dupa liniile de forta ale "subiectelor' comice, cu observatia ca limbajul teatral influenteaza din plin mai toate definitiile : 1. comedia de in-Irigu, cu variantele sale : "comedia erorilor', comedia de capa y espada, comedie du genre etc, al carei etalon hipertrofiat si schematizat este farsa, cu o serie intreaga de spete inrudite, antice, medievale si moderne : ridicula, parada, parodia, soties, moralites etc. : 2. comedia de caracter (in terminologie anglo-saxona zisa si a "umorilor'), care-si propune, la origine, sa interiorizeze si sa naturalizeze schematismul mastilor commediei dell'arte ; 3. comedia de moravuri, colective sau individuale, realista, naturalista, comedie rosse. Clasificarea este in acelasi timp precisa si vaga, exacta si pur teoretica, deoarece orice comedie participa intr-o proportie oarecare la toate cele trei tipuri, neexistind niciodata in stare pura. Fenomenul a fost observat <U> mult.31 Tipologiile, simple abstractiuni, sint totdeauna utopice.
Cazul comediei mixte, impure, asociata dramei si chiar tragediei, fenomen de experienta antica (komoitragoidia, hilaro-Iragoidia)32, confirma aceeasi observatie. Realitatea obiectiva si justificarea teoretica a genurilor mixte ramin peste tot una singura : fenomenul asociaza esentele, viata combina situatiile cele mai contradictorii, perceptia literara este dialectica. De unde intreaga teorie a tragicomediei, reluata in termeni moderni : drama comica, farsa tragica (precum la Eugen Ionescu)33, comedie neagra, infratragedie, comedie absurda; a dramei, in intelesul secolului al XVIII-lea, de "comedie serioasa' ; a comediei eroice, cu subiect de comedie si eroi de tragedie : a comediei istorice, in sensul baroc de drama istorica, a comediei sentimentaleu, tipica secolului al XVIII-lea (lar-moyante, afflicting, rilhrende Lustspiele), unde se ride si se plinge, in limitele comicului bonom, sugerind simpatia, nu fara o buna doza de conventie Alaturi de aceste specii teatrale, apar
si constructii pur teoretice : la comedia lirica y ideal (AristoEan), la comedia - novela (Lope de Vega), la comedia caprichosa y jantastica 35 etc. Formatiuni gratuite si totusi posibile, prin asocierea ideii de comic oricarei productii literare.
X. Exista si o acceptie pur negativa a ideii de comedie, produsa prin contaminare teatrala excesiva, la nivel artificial si cabotin. Sensul unor judecati ca acestea : "comedie curata', "joaca o comedie' etc, sanctioneaza simularea, contrafacerea, minciuna, nesinceritatea. Reactiunea apartine limbajului popular, bunului-simt infuz in multime. Dar se constata luari de pozitii, de aceeasi orientare, si in sfera literara. Comedia este respinsa adesea in numele ideii de verosimil, ostil oricaror exagerari si artificialitati, inclusiv comice 36, sau a ideii de autenticitate, in spirit romantic. Comedia se opreste de multe ori doar la suprafata ; natura umana profunda scapa observatiei comice exterioare, inevitabil superficiala.37 Se retine si dispretul pentru latura comerciala, industrioasa, a stilului Scribe, tradus la mijlocul secolului trecut printr-un adevarat conflict intre literatura si comedie.38
