ROMANUL POSTBELIC REALIST Morometii de Marin Preda

ROMANUL POSTBELIC REALIST Morometii de Marin Preda

I.Incadrarea autorului in context

Marin Preda, important romancier posbelic, se impune in literatura ca o adevarata constiinta, ca un autor care a rezistat in epoca amenintata de cenzura comunista, prin romanele sale (Risipitorii, Delirul, Morometii, Cel mai iubit dintre pamanteni), care certifica rezistenta prin cultura a autorului lor.

Romanul Morometii creeaza in maniera realist-obiectiva universul specific al satului romanesc din Campia Dunarii, aflat la rascrucea istoriei. Prin aceasta opera Marin Preda analizeaza probleme legate de mica proprietate taraneasca in raport cu relatiile capitaliste si socialiste. In aceeasi masura este urmarita si evolutia valorilor patriarhale in satul romanesc. El este prefigurat de cateva nuvele din volumul "Intalnirea din pamanturi" si apare in doua volume: primul fiind publicat in 1955, iar cel de-al doilea in 1967.

Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectiva a faptelor de catre un narator obiectiv, omnipresent si omniscient, prin aspectul social al prezentarii vietii rurale interbelice, prin crearea unei tipologii determinate istoric si social, prin structura circulara a primului volum. Conceptia lui Marin Preda e aceea ca autorul realist trebuie sa realizeze o opera care sa vorbeasca nu despre ea insasi, ci despre om.

II. Titlul "Morometii" aseaza tema familei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. Astfel ca romanul unei familii este si "un roman al deruralizarii satului", o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al doilea razboi modial.

III.Tema o constituie destramarea unei familii de tarani din satul Silistea-Gumesti din Campia Dunarii, in perioada de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Problematica celor doua volume este diferita, dar tematica este unitara, reconstituindu-se imaginea satului romanesc intr-o perioada de criza si inregistrand transformari ale institutiilor si mentalitatilor. Romanul are mai multe niveluri de interpretare: poate fi roman de dragoste, din perspectica cuplului Polina-Birica, dar si roman al formarii unei personalitati, prin evolutia lui Niculae. Volumul al II-lea propune alta lume si alte conceptii si vizeaza o realitate sociala mai intinsa. Una dintre temele simbolice ale romanului ramane ce a timpului istoric in raport cu destinul individului, urmarindu-se modul in care se poate pastra libertatea morala, individuala, in lupta cu fatalitatile istoriei.

IV .Indicii spatio-temporali

Romanul incepe simbolic cu asezarea actiunii sub semnul unui timp ingaduitor, tolerant, care avea "nesfarsita rabdare cu oamenii". In ceea ce priveste spatiul intamplarilor, acesta este satul Silistea-Gumesti din Campia Dunarii. Finalul primului volum arata ca "timpul nu mai avea rabdare", deci se poate vorbi despre o structura circulara. Dupa cum se observa, relatiile temporale si spatiale sunt fixate inca din incipitul romanului. Exista in roman o dubla valoare a timpului: pe de o parte timpul istoric, rabdator in primul volum, apoi accelerat in volumul al II-lea, pe de alta parte timpul individual, microtimpul conditiei umane; raportul dintre aceste doua timpuri reprezinta o supratema a literaturii lui Preda, prin care se intelege modificare structurii interioare a personajelor provocate de marile evenimente istorice precum Al Doilea Razboi Mondial, Reforma Agrara din 1945, colectivizarea. Tensiunea romanului decurge tocmai din aceasta pendulare intre timpul istoric si timpul individual, asa cum observa insusi Moromete: "Nu am decat o singura viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare". Astfel, Eugen Simion sustine ca "Morometii stau sub un clopot cosmic si drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor", iar tema centrala a romanului ar fi "libertatea morala in lupta cu fatalitatile istoriei".

V. Structura romanului

Diegeza se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei lui Moromete, al lui Birica, apoi al lui Tugurlan, Botoghina si altii. Acesta actiune "plurivoca", moderna in raport cu naratiunea bipolara, e departe de a risipi in fragmente substanta cartii, observa Ion Balu.

PRIMUL VOLUM

Compozitia primului volum utilizeaza tehnica decupajului si accelerarea gradata a timpului naratiunii.

Volumul I este structurat pe trei parti, cu o actiune concentrata, care se desfasoara pe parcursul verii, cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial. Prima parte, de sambata seara pana duminica noaptea, contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea duminicala din poiana lui Iocan, hora s.a. Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucuresti. Partea a treia, de la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor.

Cele trei parti confera echilibru compozitiei. Fiecare parte incepe cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa si secerisul. Simetria compozitionala este daca de cele doua referiri la tema timpului, in primul si in ultimul paragraf al volumului. Raportul dintre incipit si final evidentiaza drumul insingurarii lui Moromete, in incipit eroul este inconjurat de familie, ceea ce ii confera un anumit statut, in timp ce in final este singur si retras, cu aerul celui doborat de o lume neclara.

Impartirea pe capitole dezvaluie doua tehnici: uneori se schimba planul narativ si atunci si atunci se face o precizare la timp, menita sa ne mentina intr-o cronologie simultana; alteori se continua planul cu alta scena, ca in teatru. Folosirea alternativa a celor doua tehnici permite naratorului sa inainteze in diegeza, creand in acelasi timp impresia ca sta pe loc.

Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete.

Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea. Fii cei mari isi dispretuiesc tatal fiindca nu stie sa transforme in bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Balosul, mai adaptat noilor relatii capitaliste.

Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari care isi urau mama vitrega, Moromete amana indeplinirea promisiunii.

Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora lui, Guica, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se mai casatoreasca pentru a doua oara. In felul acesta, ea ar fi ramas in casa fratelui, sa se ocupe de gospodarie si de cresterea copiilor, pentru a nu ramane singura la batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise si ca isi construise o casa departe de gospodaria ei ii aprinsese ura impotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.

Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.

In prim plan se afla Morometii cu o familie numeroasa macinata de nemultumiri mocnite.

Taran mijlocas, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul familiei sale pentru a-l transmite apoi baietilor.

Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracter de fresca sociala: boala lui Botoghina, revolta taranului sarac, Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si autoritatilor in satul interbelic.

Exista in primul volum al romanului "Morometii" cateva secvente narative de mare profunzime.

Scena cinei este considerata de Ovidiu Crohmalniceanu "prima schita a psihologiei Morometilor". Descrierea cinei se realizeaza lent prin prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale, condusa de un tata autoritar, dar "semnele" din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulteioara a conflictului, iminenta destramare a familiei. Aceasta scena functionaza ca prolepsa.

O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului, aceasta confera tragism roamanului.

Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o pare din datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi.

Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete. Apar ciorile, ca miste semne rau prevestitoare, iar mama, care stie sa citeasca in astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, cade la ganduri intunecate.

Lumea Morometilor se desacralizeaza. Odata distrus arborele sacru, axis mundi, haosul se instaleaza treptat. Universul rural se organizeaza parca in functie de el, incat caderea lui devine sinonima cu prabusirea lumii si inceputul alteia, mai sarace. Arborele este dublul vegetal al lui Moromete, toate semnificatiile converg spre aceasta idee, prin tehnica prolepsei.

Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata monografie a satului traditional: hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul, treierisul.

Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul, care confera statul de roman monografic. Este infatisata intr-o maniera originala (inregistrarea si acumularea de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala; miscarile, gesturile pregatirea si plecarea la camp se integraza unui ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi fel de intregul sat, intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii arhaice.

O alta scena semnificativa este cea din poiana lui Iocan. Discutiile despre politica, nu incep decat in prezenta lui Moromete, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza evenimentele, iar asta o deranjeaza pe Catrina. Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza discursurile din ziar, cand gusta fasolea la camp, etc. Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur, mai ales familia sa se miste dupa vointa lui.

AL DOILEA VOLUM

Morometii, volumul al doilea, pare alt roman si prin structura, si prin tehnica narativa si prin stil. El reprezinta in primul rand o victorie a scriitorului asupra lui insusi. Preda a luptat multa vreme, incepand cu romanul "Risipitorii", sa-si creeze propriul sau stil, care sa nu fie stilul in care se exprima taranii sau cu care scriitorul exprima tema taranilor. In "Imposibila intoarcere", cat si in "Convorbiri cu Marin Preda", el arata ca pentru un creator ambitios care vrea sa creeze in mod deliberat un anumit univers si sa atace teme de constiinta este necesar un stil al scriitorului, 'instrument formidabil- de a lumina si de a stapani dintr-un punct de inalta intelectualitate materia inspiratiei. 'Cu acest stil care, fie ca-i place, fie ca nu-i place cititorului - a devenit stiltul rneu- am scris "Morometii" volumul doi, "Intrusul", povestirea "Friguri" si apoi volumul "Imposibila intoarcere" si romanul "Marele singuratic".

Marturisirea scriitorului da un alt sens raporturilor dintre cele doua volume, pentru ca, desi primul e un roman al individului, iar al doilea al masei - iar masa nu traieste exact aceeasi drama economica si aceeasi tragedie sufleteasca -, unitatea lor tine de viziune. In ambele creste imaginea unui univers si a unei civilizatii aflate la rascruce de drumuri si destinul acestui univers si al acestei civilizatii reprezinta adevaratul obiectiv al 'Morometilor'. Schimband stilul, Marin Preda a putut altfel stapani problema pusa in discutie, care ar fi riscat - prin oglindirea doar din perspectiva lui Ilie Moromete - sa deformeze o realitate complexa, revolutionara.

Actiunea celui de-al doilea volum are loc tot in satul Silistea-Gumesti, in primele doua decenii dupa Eliberare. Tehnica de compozitie nu mai este cea a decupajului, ci una rezumativa: evenimentele sunt selectionate, naratiunea cunoaste intoarceri in timp si eliminari de fapte (reluate in Marele singuratic), singurul moment de o mai intinsa coerenta epica fiind cel in care Niculae Moromete participa ca activist la o campanie de seceris in propriul sau sat.

In primele capitole, grija prozatorului e sa distruga imaginea dintai a lui Moromete, aratandu-i o alta fata, lipsita de glorie. Aceasta actiune se justifica prin nevoia de eliberare a scriitorului, care, "pentru a face loc altui destin literar, trebuia, intr-un fel, sa omoare in noi nostalgia fata de cel dinainte, sa ne dea iluzia ca el poate trai si altfel in mijlocul unei familii in care autoritatea lui e contestata si al unei epoci in care subtilitatile limbajului si placerea de a contempla sunt niste frumoase anacronisme' (Eugen Simion).

Desi a cunoscut o perioada de prosperitate si si-a refacut averea, Moromete nu se mai poarta ca inainte si ia hotarari care il coboara in ochii familiei. Ii interzice lui Niculae sa mai frecventeze scoala pe motiv ca "nu-i aduce nici un beneficiu", continua sa nu treaca pamantul si casa pe numele Catrinei, in schimb merge la Bucuresti sa le propuna celor trei fii sa se intoarca in sat, sa le dea lor tot, iar el cu Catrina sa se retraga intr-o cosmelie pe care s-o ridice alaturi de vechea lor casa. O ura naprasnica se ridica atunci in sufletul acestei femei, care-si paraseste barbatul la batranete si se duce sa traiasca la fiica ei din prima casatorie.

Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra, autoritatea lui in sat se diminueaza, familia nu-1 mai asculta, vechii lui prieteni au murit sau l-au parasit, noii prieteni, Matei Dimir, Nae Cismaru, Costache al Joachii, Giugudel, ii apar mediocri, el insusi are impresia ca nu mai gaseste nici un om in stare sa glumeasca inteligent.

Satul intra intr-un ritm accelerat de disolutie, pe scena lui navalesc forte necunoscute, apar figuri noi ca notarul, Bila, Isosica, Zdroncan, Mantarosie, Plotoaga, Adam Fantana, Ouabei, Vasile al Moasei s.a., se discuta probleme noi si se naste o politica noua. Taranii asista la un fenomen amenintator, la o adevarata 'spargere' a satului, a carei ratiune le scapa : 'Erau evenimente pline de viclenie s-ar fi zis, vazand ce oameni ieseau acum la iveala, ca un sat nu era o asezare de cel mult doua mii de case adunate intr-o vale de rau si ascunse sub salcami, ci o groapa fara fund, din care nu mai incetau sa iasa atati necunoscuti'.

Aceasta este o epoca de tranzitie, cand Moromete dispare o vreme ca erou activ, ca sa redevina cand totul va fi iremediabil pierdut pentru el. Se impune, in schimb, Niculae Moromete, copilul neglijat de parinte, care-si paraseste si el, ca si fratii mai mari, dar in alt mod, conditia de taran, fiind hotarat sa realizeze o existenta, si o atitudine care sa-1 indeparteze de la greselile tatalui sau.

Discutiile dintre ei doi, destul de numeroase, provocate mai ales de Moromete-tatal, au semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii. Niculae Moromete crede intr-o 'noua religie a binelui si a raului' si devine 'apostolul' ideilor socialiste care prevad, odata cu schimbarea intregii societati, innoirea radicala a satului.

Ilie Moromete nu se impaca cu gandul ca rostul lui in lume a fost gresit, si ca taranul trebuie sa dispara. Ideea nu numai ca il deruteaza, dar ii produce o disperare fara margini.

In indirjirea aproape nebuneasca cu care isi apara punctul de vedere se gaseste atat maretia, cat si mizeria personajului, profet al unei cauze iremediabil pierdute. El e totusi prea inteligent ca sa nu-si dea seama ca valorile pe care le apara vor disparea, ca civilizatia 'micului proprietar agricol' nu mai are nici un viitor, e in stare sa accepte chiar ideea ca va fi bine cum va fi, dar nu se simte pregatit, nu mai poate organic sa traiasca acest nou. De fapt, tragedia lui Moromete nu provine din inadaptare; inadaptarea a declansat insa criza unei constiinte care nu se mai regaseste, pentru ca intrebarea fundamentala pe care si-o pune la batranete, cand traieste toate aceste schimbari, este "de ce se intampla ceea ce se intampla si mai ales cum se putea sti daca tot ceea ce avea sa se intample in viitor avea sa se intample orice-ai face ?" Oare asta sa fie schimbarea vesnica a lumii pe care cat esti tanar n-o simti, desi poate ca altii batrani cand tu nu stiai nimic au suferit ca si tine acun asa sa fie oare?"

Criza lui Moromete este pusa, dupa cum se vede, in termeni supremi de constiinta, confirmandu-se parca mai vechea observatie polemica a lui G. Calinescu in legatura cu imaginea simplificatoare a taranului: "Taranul si Kant isi pun aceleasi probleme, cu deosebirea ca cel din urma le rezolva cu alta tehnica'.

In ultimele capitole ale cartii Moromete dispare ca personaj si tot ceea ce se intampla, o asezare mai temeinica a lucrurilor si prin aceasta chiar a vietii taranesti, se desfasoara fara Moromete si in afara constiintei sale, intrata intr-o lunga si definitiva intunecare. Putinii ani care i-au mai ramas ii traieste in tacere si insingurare si moare lent, ca si cum viata s-ar scurge din el, nu inainte de-a exclama cu o trufie pe care ar vrea s-o pastreze si dincolo de moarte: 'Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta!"

In "Morometii", Marin Preda analizeaza procesul istoric al destramarii celei mai vechi clase sociale romanesti, a satului traditional, lume organica, siesi suficienta, purtatoare a unei civilizatii milenare, dar ajunsa intr-un ceas de crepuscul. Criza satului arhaic se reflecta in chiar constiinta celor care il reprezinta, in asa fel incit substanta romanului va deveni tragedia unei umanitati pe cale de disparitie. Legile implacabile ale istoriei vor juca acum roluI acelui 'fatum" clasic, pentru ca interventia istoriei in universul considerat anistoric al satului traditional va duce nu numai la modifiearea structurii lui, la degradarea elementelor arhaice, ci si la transformarea si chiar disparitia vechilor institutii rurale, a unor relatii si conventii sociale, a unui cod etic si a unei filozofii.  

Procesul acesta este profund dramatic, pentru ca cei care nu vor voi sau nu vor putea sa se adapteze vor sta sub condamnarea istoriei. Sub acest aspect, Ilie Moromete este un personaj exponential, al carui destin exprima moartea unei lumi si nasterea alteia, iar prin profunzimea spiritualitatii sale este un personaj monumental.

VI. Conflictul este o contradictie intre doua categorii sociale, idei. Atunci cand conflictul se manifesta intre personaje avand interese diferite, poarta numele de conflict exterior, cum este cazul in acest roman: spre deosebire de feciorii sai cei mari, Moromete tine la unitatea familiei. Un alt conflict este cel social, dintre tarani si clasa politica a comunistilor. Acesta din urma este prezentat in cel de-al doilea volum.

Personajul central, Ilie Moromete, locuitor al satului Silistea-Gumesti este un taran traditionalist care are doua loturi de pamant. Unul este al sau, iar celalalt ii apartine Catrinei, cea de-a doua sotie a sa. El are forta de munca asigurata de familie, adica de Achim, Nila si Paraschiv, feciori din prima casatorie, si de Tita, Ilinca si Niculae, copiii sai si ai Catrinei. Pentru munca are cai, iar hrana si imbracamintea familiei sunt asigurate de cresterea unor oi. Unitatea familiei Moromete este macinata de un triplu conflict.

Unul consta in dezacordul dintre tata si fiii din prima casatorie. Acestia au impresia ca tatal lor economiseste banii obtinuti din cultivarea loturilor pentru a face zestre Ilincai si Titei si pentru a-l da la scoala pe Niculae. Parerea celor trei frati este intretinuta cu rea vointa de Guica, sora lui Moromete, care spera de fapt sa fie ingrijita de cei trei baieti. In cele din urma, ei fug la Bucuresti cu oile si caii familiei. Familia intra intr-un grav declin financiar.

In volumul al doilea, naratorul arata ca Moromete reuseste sa restabileasca echilibrul financiar al familiei vanzand cereale la munte. El pleaca la Bucuresti dupa feciori, dar visul lui de a-si vedea familia reunita esueaza pentru ca baietii refuza sa se intoarca. Dupa un timp, Nila moare pe front, iar Paraschiv sfarseste tragic, imbolnavindu-se de tuberculoza. Achim reuseste sa-si deschida un magazin alimentar, care mai tarziu trece in proprietatea statului. Nici Niculae Moromete nu ramane alaturi de familie. Dupa cum se arata tot in volumul al doilea, el nu reuseste sa ajunga invatator dupa cum dorea, ci intra intr-o scoala de partid, devenind activist.

Al doilea conflict, prezentat mai amplu in al doilea volum, este cel dintre Ilie si Catrina. Moromete nu reuseste nici macar sa-si petreaca batranetea alaturi de sotia sa. Suparata ca Ilie a vrut sa-si aduca baietii de la Bucuresti si pentru ca nu a trecut casa si o parte din pamant pe numele ei, Catrina se muta la fiica ei din prima casatorie.

Al treilea conflict de familie este desfasurat in volumul intai. Cei implicati sunt Moromete si sora sa , Maria, poreclita Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei sa nu se recasatoreasca si sa o tina in casa. Moromete insa i-a construit un bordei departe de casa lui, fapt care a atras ura mistuitoare a Mariei. Ea este autoarea morala a plecarii baietilor celor mari. Guica moare uitata de nepoti si de fratele ei, care nici nu participa la inmormantare.

Conflictul interior cu cea mai mare importanta in roman este cel al lui Ilie Moromete, al carui sistem de valori este infirmat de alegerea fiilor. Discrepanta dintre conceptia de viata a protagonistului, auoiluzionarea lui referitoare la rezlvarea poblemelor si importanta valorilor legate de viata spirituala, si dificultatea de a accepta ca acest sistem nu poate fi perpetuat de copii face din Moromete, asa cum sustine Nicolae manolescu, "cel din urma taran in romanul deruralizarii satului".

VII. Personaje

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

In centrul romanului sta Ilie Moromete - taranul care priveste modul sau de viata ca pe singurul posibil. Ilie Moromete intruchipeaza cu obiectivitate o tipologie: originalitatea tipului de taran creat de Marin Preda este realizata pornind de la atitudinea fata de pamant: spre deosebire de taranul lui Rebreanu, dornic de a dobandi pamant pentru demnitate sociala, pentru Moromete posesiunea este doar garantia unitatii familiei. El este pastratorul neclintit al valorilor patriarhale, taranul cu spirit meditative si contemplativ, convins de importanta existentei sale.

Marin Preda isi modeleaza personajul prin caracterizare directa si indirecta

a.Direct:

· naratorul prezinta varsta lui Moromete, aflat la a doua casnicie ( "acum avea acea varsta intre tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva"; "Era cu zece ani mai mare decat Catrina (contingent '911, facuse razboiul)"), ii contureaza un vag portret fizic ("fruntea larga, descoperita de golul parului cazut de o parte si de alta a crestetului"), ii precizeaza simpatia politica pentru liberali.

· Caracterizarea facuta de alte personaje: Catrina il vede negru la suflet "de pacate si de tutun", "mort dupa sedere si dupa tutun", in timp ce Balosu intuieste spiritual duplicitar al vecinului sau: "om care eu ii zic una si el se face ca n-aude".

· Autocaracterizandu-se, Ilie Moromete insista, in finalul volumului al doilea, asupra verticalitatii sale si a modului de gandire traditionalist, neinfluentabil: "eu totdeauna am dus o viata independenta"

b. Indirect:

Cele mai multe trasaturi ale lui Ilie Moromete sunt construite indirect, prin reliefarea gandurilor, actiunilor sau atitudinilor sale.

Prima scena care contureaza imaginea tatalui autroritar este cea a cinei Morometilor, in care este prezentat ca "stand deasupra tuturor" si stapanind "cu privirea pe. fiecare". Mediind conflicte, el este cel care refuza scolarizarea lui Niculae sau priveste cu neincredere propunerea fiilor celor mari de a pleca la Bucuresti cu oile.

Disimularea este o trasatura definitorie a lui Moromete. Scena dialogului dintre el si Tudor Balosu este semnificativa, fiind un dialog in care ambele personaje manuiesc cu abilitate textul si subtextul, astfel incat replicile se succed apparent fara nicio logica; in esenta, desi pare un "dialog al surzilor", dicutia se da pe tema vinderii slcamului, anticipand dificultatile financiare ale lui Ilie. La intrebarea vecinului daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul, Moromete se gandeste ca acest lucru este posibil, dar se comporta ca si cum aspectul nu l-ar interesa. La fel, afland ca Paraschiv si Nila vor sa fuga de acasa, Moromete reuseste sa-si ascunda gandurile care il framanta, amanand sa intervina.

Marin Preda creeaza un personaj de o inteligenta iesita din comun. Simtind nevoia hranei spirituale, taranul cu fire reflexiva citeste ziarele in fiecare duminica, impreuna cu alti sateni, in Poiana lui Iocan. Aici el incearca sa clarifice ideile din articolele publicate, sa descifreze sensurile profunde ale politicii vremii.

Cand se schimba regimul politic, Moromete prevede inaintea multora ca taranii vor ramane fara pamant. Astfel, in primul volum Ilie Moromete se dovedeste un membru activ al comunitatii, in cadrul careia, la diferite niveluri, joaca mai evident sau mai estompat rolul de "centrum mundi". In volumul al doilea, volubilitatea personajului se diminueaza, el transformand esecul metfaizic intr-un success financiar si fin preocupat de aspecte materiale.

Ironic fiind, Moromete reuseste in situatii critice sa atenueze gravitatea momentului. De exemplu, in scena taierii salcamului nu pierde nici o ocazie de a I se adresa caustic lui Nila, la care constata neputinta de a rationa in situatii elementare.

finalul volumului I prezinta drama paternitatii ranite, Moromete trebuind sa accepte plecarea fiilor si abandonarea statutului de taran, in ciuda eforturilor lui de a le insufla acelasi sistem de valori ca al lui. Cea mai ilustrativa scena in acest sens apare in volumul al II-lea, cand Ilie sapa un sant de scurgere in ploaie, vorbind cu un interlocutor fictiv despre lipsa de fundament a noii oranduiri sociale. Astfel, Moromete ramane "cel din urma taran" in acest roman al deruralizarii satului, in opinia lui Nicolae Manolescu, respective ultimul pastrator al valorilor patriarhale confruntat cu noua ideologie politica.

Om al pamantului si al satului traditional, Ilie Moromete este considerat unanim de exegeti (specialisti) drept cel mai complex tip de taran din literatura romana prin adancimea si frumusetea spiritului sau. Prin realizarea acestui personaj, Preda a infirmat prejudecata interbelicilor potrivit careia numai un intellectual poate fi eroul unei drame interioare, cu revelatii la nivelul constiintei.

RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE: CATRINA SI ILIE MOROMETE

In centrul romanului sunt plasati Morometii, o familie hibrida de tarani dintr-un sat de campie, pusi fata in fata cu schimbarile politice ale epocii, resimtite mai ales in volumul al II-lea. Prima scena din roman prezinta revenirea membrilor familiei de la camp, dar relatiile dintre personaje sunt conturate abia in capitolul al IV-lea al primei parti, in scena cinei. Copiii din cele doua casatorii se asaza la masa pe laturi opuse, anticipandu-se astfel conflictul dintre Paraschiv, Nila si Achim, pe de o parte, Ilinca si Tita pe de alta parte. Scena este dominata de autoritatea paterna a lui Ilie Moromete, care isi adjudeca pozitia de pater familiae prin "locul sau pe pragul celei de-a doua odai, de pe care stapanea cu privirea pe fiecare". Autoritatea lui se va evidentia in multe scene de familie din roman, culminand cu cea a bataii lui Paraschiv si Nila, punct culminant al crizei paternitatii ranite. Discutia de la masa la care se mananca simplu consta in replici taioase, batjocoritoare, ironice sau tensionate, dar baietii cei mari ating totusi un subiect sensibil: plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, pe care Moromete o priveste, deocamdata, cu neincredere. Daca Moromete ilustreaza conditia taranului coplesit de grijile zilei de maine, Catrina este reprezentativa pentru conditia femeii in mediul rural din perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Prin caracterizare directa facuta de narator, statutul Catrinei este precizat in scena cinei: mama a patru copii, trei cu Ilie Moromete (Ilinca, Tita, Niculae) si o fata dintr-o casatorie anterioara, Alboaica, ramasa la parintii primului sot, mort de apa la plamani in urma razboiului. De la acest fost sot Catrina a mostenit pamantul din care a vandut o bucata in timpul casatoriei cu Ilie Moromete, acesta promitandu-i ca va trece pe numele ei casa. "Jumatate intoarsa spre cratitele ei", Catrina apare in scena cinei ca fiind femeia coplesita de treburile casei, dispretuita de fiii vitregi, ironizata de sot.

Relatiile dintre cei doi soti se prefigureaza tot la inceputul romanului: conflictul Ilie-Catrina are la baza pe de o parte refuzul sau amanarea lui Ilie Moromete de a pune in practica aceasta promisiune, pe de alta parte parerile opuse referitoare la scolarizarea lui Niculae. Catrina intuieste asemanarea de structura interioara a mezinului cu cea a lui Ilie. Discutiile lor pe aceasta tema amintesc de cele ale Smarandei Creanga cu Stefan a Petrei: in timp ce mama sustine nevoia de carte a copilului, tatal o considera o cheltuiala greu suportabila.

Relevarea trasaturilor celor doua personaje, prin raportare la secvente din roman

Ilie Moromete reprezinta o autoritate nu numai in sanul familiei, ci si in comunitatea satului, fiind respectat pentru stiinta de carte la intrunirile duminicale din poiana fierariei lui Iocan, unde taranul desluseste si pentru ceilalti mersul evenimentelor. Inzestrat cu inteligenta nativa, cu spirit meditativ si contemplativ, cu simtul umorului, Ilie Moromete este un taran dezinteresat de valorile materiale, dar pentru care acoperirea cheltuielilor se amana la nesfarsit, ceea ce reprezinta pentru Catrina o permanenta amenintare.

In luarea deciziilor, Ilie nu cere parerea Catrinei decat pentru a-i crea impresia impartasirii grijilor, dar singur hotaraste soarta familiei. Totusi, Catrina inceraca sa influenteze hotararile lui Moromete nu numai in ceea ce-i priveste pe copiii ei, ci si referitor la fiii vitregi, carora le intelege nevoia de afirmare. Ea intervine la Ilie pentru a-l lasa pe Achim cu oile la Bucuresti; instinctul matern se manifesta, asadar, nediferentiat. In plus, in scena taierii salcamului se evidentiaza atitudinea umila a Catrinei: revenind de la biserica, femeia vede salcamul doborat si, auzind intrebarile acide ale fiilor care cer socoteala tatalui, tempereaza iesirile fetelor. Este singura care intelege ca tatal nu a vandut salcamul gratuit, ci fortat de imprejurari. Astfel, Catrina este supusa autoritatii sotului, spre deosebire de Anghelina, pe care Botoghina o consulta referitor la vinderea pamanturilor pentru procurarea bailor necesari spitalizarii sale.

VIII Relatia incipit-final

Incipitul reprezinta formula de inceput a unei opere epice, avand caracter anticipativ sau cuprinzand date importante pentru evolutia ulterioara a firului epic. Roman realist, Morometii plaseaza in incipit coordonatele spatio-temporale ale actiunii: satul Silistea-Gumesti, "cu cativa ani inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial", de la inceputul verii si pana in toamna. Precizarea ulterioara referitoare la imaginea unui timp rabdator cu oamenii si la viata care se scurge "fara conflicte mari" anticipa ritmul lent al naratiunii primului volum, compus prin tehnica secventiala, ce consta in decuparea unor scene esentiale din viata personajelor eponime si a satului. "Fetele" acestei rabdari a macrotimpului vor fi momentele in care Ilie Moromete contempla "de pe stanoaga podistei" lumea pe care o transforma in spectacol, tihna intalnirilor duminicale din poiana fierariei lui Iocan, spectacolul Calusarilor din curtea lui Balosu, idilica scena ampla a secerisului.

Renuntand la descrierile de mediu din realismul balzacian, naratorul omniprezent si omniscient nu se opreste nici pentru a portretiza direct personajele, ci le introduce direct in scena. Astfel, in incipit dialogul dintre Ilie Moromete si Tudor Balosu pe tema vinderii salcamului evidentiaza trasatrui dominante de caracter ale protagonistului. El isi dezvaluie inteligenta si buna intuire a psihologiei celuilalt in aceasta discutie care pare un "dialog al surzilor" prin succesiunea unor replici aparent ilogice si inlantuite fara un principiu al cauzalitatii, dar releva capacitatea personajului de a citi dincolo de replici, in subtext, de a manui punctele vulnerabile ale interlocutorului, de a evita o situatie care ii creeaza disconfort prin ocolirea raspunsului.

Rolul de pretext narativ prin care sunt adunate toate personajele importante in acelasi plan revine scenei cinei, plasate la relativa distanta de incipit. Morometii mananca afara, in tinda, la o masa joasa, rotunda si subdimensionata, Moromete adjudecandu-si pozitia de pater familiae prin "locul sau pe pragul celei de-a doua odai, de pe care stapanea cu privirea pe fiecare". Autoritatea lui se va evidentia in multe scene de familie din roman, culminand cu cea a bataii lui Paraschiv si Nila, punct culminant al crizei paternitatii ranite. Alaturi de tatal care "statea parca deasupra tuturor", stau cei trei fii, "spre partea dinafara tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara", detaliu cu rol anticipativ. Ei se asaza la masa "absenti, uitandu-se in gol, oftand, parca ar fi trebuit nu sa manance, ci sa ridice pietre de moara", ceea ce evidentiaza atitudinea lor dispretuitoare si nepasatoare. In fata lor sta Catrina, alaturi de copiii ei, intre Paraschiv, Nila si Achim si ceilalti trei neexistand o relatie afectiva. Discutia de la masa la care se mananca simplu consta in replici taioase, batjocoritoare, ironice sau tensionate, dar baietii cei mari ating totusi un subiect sensibil: plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, pe care Moromete o priveste, deocamdata, cu neincredere. Singurul interval de autenticitate afectiva al celor prezenti este cel in care se aude cantecul lui Birica: "ascultau toti fara sa se miste, uitand in aceste clipe de ei insisi".

Particularitatile finalului

Finalul volumului I marcheaza o accelerare a ritmului narativ, anicipand optiunea naratorului pentru tehnica rezumativa in volumul al doilea, a carui actiune se intinde pe aproximativ un deceniu. Dupa plecarea lui Nila si Paraschiv cu caii, Moromete vinde bucata de pamant care apartinuse Guicai si, cu banii luati de la Balosu, plateste rata anuala la banca, "fonciirea", scoala lui Niculae si datoria la Aristide, primarul satului. Cel mai important aspect din finalul acestui volum il reprezinta schimbarea lui Ilie, care devine dintr-un ins glumet, ironic, sociabil, curios si contemplativ un individ insingurat, tacut, absent de la intrunirile din poiana lui Iocan, carora le dadea viata. "Lipsite de omul lor", aceste adunari devin o realitate fada a lumii satului. Naratorul lasa sa se inteleaga ca motivatia acestei schimbari a protagonistului ("in bine sau in rau?") nu se regaseste numai in tradarea fiilor, ci si in schimbarile istorice care se intrevad odata cu apropierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Astfel, intre incipit si final se stabileste o relatie de simetrie, enuntul final al primului volum fiind: "Timpul nu mai avea rabdare".

Volumul al doilea descrie in paginile finale moartea tulburatoare a lui Ilie Moromte, care sustine ca "totdeauna a dus o viata independenta", aluzie la fidelitatea fata de principiile existentei taranului patriarhal, la invulnerabilitatea sa in fata noilor structuri. Ae de alta parte, visul lui Niculae rezulva conflictul tata-fiu, care opusese doua mentalitati diferite, a taranului pastrator al valorilor traditionale si a fiului increzator in noua ideologie politica.

Exprimarea unei opinii argumentate despre semnificatiile relatiei incipit-final

Simetria incipit-final din constructia primului volum reprezinta o particularitate a prozelor realiste in general, regasindu-se si la alti prozatori: in Enigma Otiliei de G. Calinescu, plimbarii lui Felix, student, pe strada Antim ii corespunde, pe ultima pagina a operei, plimbarea aceluiasi personaj pe aceeasi strada, cand el a devenit medic cu reputatie, dupa cum romanul Ion de Liviu Rebreanu incepe si se termina cu descrierea drumului spre si dinspre satul Pripas.

Astfel, romanul apartien esteticii realiste nu numai prin caracterul monografic, prin prezentarea evenimentelor in maniera fictiva sau prin vocea naratorului omniprezent, omniscient, ci si prin structura simetrica, Preda demonstrand ca acorda o atentie desavarsita compozitiei romanului Morometii.

IX. Tehnica narativa

Naratorul este obiectiv, relateaza la persoana a III-a, iar viziunea sa se completeaza cu cea a naratorilor reflectori. Ca tehnici de compozitie, Marin Preda utilizeaza in primul volum tehnica decupajului si naratiunea lenta, iar in cel de-al doilea apare tehnica rezumativa, cu intoarceri in timp si eliminari de fapte. In ceea ce priveste stilul, textul se remarca prin oralitate, prin imbinarea stilului direct cu cei indirect si cu cel indirect liber, cu rolul ambiguizarii vocii narative si al prezentarii gandurilor personajelor.

Morfologic, textul e dominat de verbe, ceea ce tradeaza caracterul narativ al stilului. Verbele intra intr-un joc subtil de relatii temporale - prezentul, perfectul simplu, imperfectul - care ingaduie individualizarea si identificarea mai multor actiuni simultane. Aparitia celor trei gerunzii din final nu este nici ea lipsita de semnificatie, gerunziul fiind modul unei actiuni in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii, si cum verbele conducand, facand, continuand se refera la Moromete, acesta pare parca pentru totdeauna prins intr-o actiune fara durata, ceea ce este in perfect consens cu ideea de baza a fragmentului.

Sintactic, textul e dominat de subordonate. Actiunea principala intra in relatii multiple si complexe, uneori foarte subtile, care arata ca lucrurile nu sunt limpezi daca le lipseste raportarea cuvenita. Sintaxa aceasta ajuta o gandire de tip analitic dispusa sa epuizeze toate nuantele, dar sa nu se impiedice de prea multe conventii gramaticale. De aceea, frazele cuprind adesea propozitii care apartin unor planuri de expresie complet diferite, cum ar fi planul naratorului si al vorbirii directe a personajului, fara sa se marcheze prin mijloace gramaticale sau prin semne de punctuatie trecerea de la un plan la altul. In ultimele doua fraze din textul citat se produce o fuziune neobisnuita in limba scrisa, obisnuita in schimb in vorbire, unde trecerea e anuntata de ton, ceea ce arata caracterul oral al stilului. Oralitatea nu este insa produsul mecanic al copierii limbajului taranesc, Marin Preda nu e deloc un naturalist, in ciuda unor cruditati verbale. El prelucreaza, stilizeaza vorbirea taraneasca, urmarind un efect artistic, asa cum la randul lor facusera candva Creanga si mai ales Caragiale, adevaratul inaintas in comedia cuvintului al lui Marin Preda.

Dupa modul de constructie sintactica a frazelor, stilul lui Preda e intrucatva diferit in cele doua volume: Primul se caracterizeaza printr-o folosire mai accentuata a stilului indirect liber, precum si printr-o tehnica normala de imbinare a stilului direct cu cel indirect; normala, in sensul folosirii tuturor procedeelor gramaticale care indica trecerea de la un stil la altul; In volumul al doilea domina stilul direct al autorului care, topind in fluxul sau - ca in exemplul citat - toate celelalte forme, de exprimare, da gandirii o coerenta si o fluenta remarcabile.

CONCLUZII: Romanul Morometii reflecta estetica realismului postbelic prin tematica sociala, prin caracterul de fresca a lumii rurale ante- si postbelice, prin persepctiva auctoriala din care sunt relatate evenimentele, prin verosimilitatea faptelor. Totodata, ambiguizarea vocii narative prin impletirea stilului direct cu cel indirect liber si cu interventiile naratorului, precum si crearea unui nou tip de taran in literatura romana reprezinta elemente de modernitate ale cartii.

X. Aprecieri critice:

"Un adevarat tesut organic hranit cu nenumarate vase prin care circula sangele viu al operei. Impresia de mica lume cu o varietate zapacitoare si totodata cu coherenta interioara mereu nedezmintita e coplesitoare. Lumea satului lui Marin Preda ramane, plastic, in minte ca o ingramadire fascinanta de chipuri adunate imprejurul unuia cu o expresivitate superioara si rezumativa". (Ov. S. Crohmalniceanu.)

"Originalitatea lui Ilie Moromete vine din modul in care un spirit inventiv, creator, transforma existenta intr-un spectacol. De pe stanoaga podistei sau de pe prispa casei, Moromete priveste lumea cu un ochi patrunzator, semnificant, in intamplarile cele mai simple, el descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare, o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde." (Eugen Simion)

Ilie Moromete "simbolizeaza lumea taraneasca in valorile ei durabile" (Eugen Simion)

"Exemplar al unei lumi crepusculare, una din victimele inexorabilitatii istoriei care nimiceste orice tendinta centrifuga, Moromete e un individ cu simtul

umorului si, dovada de finete a comunitatii sale, al ironiei. Prin Morometii, Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite." (Alexandru Piru)

'Intr-adevar, taranii din Morometii, investigatia autorului mergand continuu in profunzime si in stricta dependenta de epoca, cu atentia extrem de incordata la ceea ce se scrisese pana atunci pe aceasta atat de frecventata tema, nu seamana deloc cu tipurile cu care ne obisnuisem pana acum, nici macar cu acelea din romanele lui Zaharia Stancu, impreuna cu care Marin Preda aduce masiv in literatura nationala taranul din Campia Dunarii Ilie Moromete, protagonistul cartii, nu este nici insetatul de pamant, nici de imbogatire cu orice pret, nici, mai ales, insul teluric purtat de impulsuri necontrolate si nici macar 'exploatatul' din veac, cum se stia pana acum, 'prostul' obijduit de stapanire, prezentat spre a trezi compasiunea cititorului. El este, cum spuneam, un contemplativ inteligent, temperat, un filosof iubind linistea'. (Ion Rotaru)