|
|
|
Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu
Scrisoarea I
Miscare literara si artistica aparuta in Europa la sfarsitul secolului al 18-lea, romantismul s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei creatoare si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.
Considerat ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu ilustreaza in poemul filozofic de factura romantica "Scrisoarea I" conditia nefericita a omului de geniu - tema proprie romantismului -, in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea in general si cu posteritatea, cuprinzand, totodata, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.
"Scrisoarea I" se prezinta ca specie a genului liric sub forma poemului filozofic si a meditatiei, amandoua fiind apreciate de romantici.
Primul tablou ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, consacrat motiv eminescian si romantic:
"Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie";
"Luna, tu, stapan-a-marii, pe a lumii bolta luneci
Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci;"
Dintre motivele romantice apare si motivul timpului filozofic bivalent: timpul individual (masurabil, curgator, ireversibil): "Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare" si timpul universal (eternitatea): "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate"
Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in antiteza (procedeu artistic ocupand locul principal structura poeziei romantice): ea vede mai intai "un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac"; unul este preocupat de aspectul sau fizic ("cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par") in timp ce altul "cauta in lume si in vreme adevar". Ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume, supus destinului este preluata de Eminescu de la Schopenhauer :
"Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii
Deopotriva-I stapaneste raza ta si geniul mortii"
Antitezele accentueaza faptul ca diferentele intre oameni nu elimina statutul de muritor: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!"
Autorul aduce in continuare in prim plan "batranul dascal", face portretul savantului
simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe antiteze intre oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal , intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :
"Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic
Universul fara margini e in degetul lui mic"
Romantismul are ca tema istoria, vazuta in perspectiva larga, de la geneza cosmica pana la istoria diferitelor popoare. Dand frau liber fanteziei creatoare, autorul isi imagineaza in tabloul al III-lea o cosmogonie. Prin intermediul savantului pe care "il poarta gandul indarat cu mii de veacuri", autorul vede haosul primordial , cand "nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns", cand "in sine impacata stapanea eterna pace", gandurile fiind generate de intrebari filozofice:
"Fu prapastie? genune?Fu noian intins de apa?
N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa"
Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, Eminescu isi imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central. Este vazuta sociogonia, omenirea fiind definita prin metafore sugestive pentru efemeritatea ei in univers, din care strabate cu subtilitate o ironie amara tipic eminesciana privind superficialitatea lumii si anticipand satira din tabloul al IV-lea: "noi copii ai lumii mici", "musunoaie de furnici", "microscoapice popoare", "musti de-o zi".
Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice,
dupa care totul revine la "eterna pace"
Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice, dovada ca tabloul al IV-lea se constituie intr-o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii contemporane, prilej pentru care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative;
Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin antiteza specifica poetilor romantici:
Antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric
Antiteza ideatica: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par / Altul cauta
in lume si in vreme adevar"
Antiteza la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori
neghiobi"
