Reforma
si administratie publica
Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evolutia sistemelor
administrative, modelelor de organizare si probleme ale rationalitatii
limitate intreaga dezbatere moderna asupra reformei administrative se
bazeaza pe termeni noi, deosebit de interesanti precum reinventarea
guvernamintului sau noul management public(NMP).
Ideea 'reinventarii guvernamintului' s-a manifestat atit in Statele
Unite cit si in Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler, aparitia
unui guvernamint antreprenorial' constituie o evolutie inevitabila:'
guvern dupa guvern si sistem public dupa sistem public, reinventarea
este singura optiune posibila'. Noile abordari in materie de
management public sint descrise ca o ' modernizare' a organizatiilor
publice:' guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a
reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea ce priveste
sectorul public/ privat' Putem vorbi din acest punct de vedere de
descoperirea unui 'nou model' in ceea ce priveste sectorul public, un
model de 'managerialism' care se distinge de administratia
birocratica
traditionala. Principalele componente ale noii tendinte se refera in
principal la:
* etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si
gira problemele
punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta
explicite
* importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor
cresterea concurentei datorita contractelor pe durata determinata si a
procedurilor de oferte publice
* adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat
* introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor
Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de
cultura axata pe rezultate intr- un sector public mai putin
centralizat, cultura caracterizata prin:
* privilegierea interesului pentru rezultate in termeni de
rentabilitate, eficacitate si calitate a serviciilor, inlocuirea
structurilor organizationale puternic centralizate si ierarhizate
cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra
alocarii resurselor si furnizarii de servicii sint mult mai
apropiate de punctul de'livrare', permitind detinerea de
informatii de la clienti si alte grupuri interesate.
* posibilitatea de a studia alternativele existente in furnizarea
serviciilor publice, in ideea obtinerii unor efecte politice mai
rentabile in ceea ce priveste costurile
* importanta acordata eficacitatii serviciilor furnizate direct de
sectorul public, prin crearea unor obiective de productivitate si
crearea unor medii concurentiale in interiorul si intre
organizatiile sectorului public.
* intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa
ghideze evolutia statului si sa ii permita sa reactioneze adecvat,
suplu si cu costuri scazute schimbarilor externe si diverselor
interese.
Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte
dintr- un proces de mondializare mai larg' imputabil' pe plan
economic
unei evolutii inspre o economie mondiala in care productia este
internationalizata iar capitalurile circula libere intre tari; aceasta
evolutie a fost in mod esential impulsionata de revolutia informatica
ce a contribuit la ridicarea barierelor nationale. Reformele
structurale si institutionale au devenit inevitabile; contextul
mondializant in domeniul economic si informational a facilitat un
schimb international de de idei si optiuni politice, astfel ca acum '
guvernele pot sa foloseasca experienta altor tari pentru a defini
propriile raspunsuri politice'(OCDE, 1996).
Aceasta convergenta poate lua doua forme:
1. guvernele nationale incearca sa se adapteze practicilor
internationale pentru a ramine 'in cursa'
2. guvernele nationale incearca sa preia cele mai bune practici ale
omologilor internationali
Este totusi necesar sa constientizam faptul ca exista grade diferite
de convergenta internationala; nu exista surse sau modele unice.
Dimensiunea reformelor nu este intotdeauna aceeasi; practica
administrativa poate face obiectul unor imbunatatiri mutuale, dar
necesitatea si modalitatile de schimbare tin de contexte si
consideratii pluraliste, influentate de factori politici si
birocratici nationali si de alte nevoi in materie de guvernare.
La nivelul democratiilor dezvoltate domeniile in care se iau cel mai
des masuri sint(vezi grila de analiza a centrelor reformei in sectorul
public in tarile OECD, 1993):
* reforme financiare si de management
* descentralizare
* delegare si deconcentrare
Diferente de abordare a reformei au aparut, spre exemplu, intre tarile
nordice si Marea Britanie/ Statele Unite; in acestea din urma reforma
sectorului public a fost considerata din perspectiva unei logici a
privatizarii, care primise deja o 'aprobare' politica in anii '80, in
special sub guvernele Noii Drepte ale lui Reagan si Teacher. In tarile
nordice privatizarea a provocat reactii puternice chiar daca termenul
a fost folosit pentru a se desemna procesele normale de ajustare intre
sectorul public/ privat. De aici a rezultat o diferenta intre
discursul politic si ideologic utilizat de catre guvernul britanic/
american si reformele nordice exprimate in mod esential intr- un
limbaj apolitic, mergind pe ideea' modernizarii'. In Marea Britanie
reforma administrativa a constat mai ales intr- un proces mergind
dinspre virf spre baza, un proces dirijat de catre centru(' un mijloc
politic pentru primul ministru'). In SUA, de multe ori reforma
administrativa a fost legata de concurenta politica intre Congres si
Presedinte.
Putem considera ca este aproape imposibil de definit ' the best way'
in ceea ce priveste reformarea sectorului public: nu exista modele
unice de reforma, nu exista solutii predeterminate'(OECD, 1995b). ;
variatiile de abordare in materie de reforma sint de inteles data
fiind diversitatea datelor istorice, institutionale, politice, ca si
diferentele la nivel de politici si economii nationale.
Diferentele intre tari constau in intensitate si in luarea de
initiativa in reformele particulare. Exista citeva divergente
importante si in ceea ce priveste obiectivele reformei; anumite tari
au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in
timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea
performantei sectorului public si intarirea rolului sau.
Reformele sectorului public pot viza instrumente politice adoptate in
circumstante politice diferite, pe baza unor ratiuni diferite si cu
impact diferit. Aceasta posibilitate are precedente in istorie; un
studiu referitor la reformele sectorului public in Anglia si Prusia
secolului XIX a aratat ca, pe cind sistemul prusac a vizat o integrare
a clasei de mijloc in curs de aparitie in interiorul elitei
administrative, in Anglia s- a avut in vedere contrariul: birocratia
publica a fost perceputa ca fiind un domeniu rezervat
aristocratiei(asa nunita Oxbridge). Se gasesc exemple actuale si in
ceea ce priveste politicile de privatizare. In studiul referitor la
diferite exemple de privatizare industriala in citeva tari ale Europei
Occidentale, Vickers si Wright au identificat o gama diversificata de
motive si ambitii ale persoanelor insarcinate cu privatizarea,
diferite puncte de plecare la originea privatizarii, diferite
structuri politice si institutionale servind ca si context persoanelor
ce conduceau privatizarea, precum si instaurarea unor regimuri
financiare diferite de transfer a proprietatii catre investitorii
privati. Liou a constatat ca in cazul Taiwan sau Hong Kong
privatizarea s-a facut pe criterii politice si nu datorita situatiei
economice propriu zise.
Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a realiza, aparent,
acelasi obiectiv. Spre exemplu in China reforma sectorului public
vizeaza ameliorarea eficacitatii si 'rentabilitatii' administratiei
guvernamentale prin edificarea unei birocratii legale si rationale de
tip weberian, un sistem care, paradoxal, este deja pus in discutie
prin reformele occidentale vizind noul management public dintr-o
perspectiva post birocratica.
In economiile in tranzitie din Europa Centrala si de Est reformele
administrative au fost esential definite ca un proces vizind mai
degraba finalizarea unei situatii anterioare decit atingerea unei
situatii dorite. Pe cind eforturile de privatizare din tarile
occidentale au vizat in general realizarea unei economii mai
rentabile, eforturile in domeniu din Europa de Est vizeaza in mod
esential elaborarea unui sistem de piata inexistent inainte.
Nu putem considera ca exista probe suficiente pentru a sustine teza
unei convergente administrative pe plan international; este ,deci ,
mult mai interesant de explorat in ce mod diferite guverne si
birocratiile lor fac fata provocarii managementului public in
circumstantele sociopolitice specifice si cum se procedeaza la reforma
sectorului public in fata unor cerinte crescute de testare a unor noi
metode si structuri organizationale decit considerarea in bloc a
tuturor eforturilor nationale, in cadrul unui model mondial care nu
semnaleaza decit similitudini superficiale, mascind disparitati
esentiale.
De multe ori se spune ca reforma sectorului public, in cadrul mai larg
al noului management public, este acompaniata de o schimbare
fundamentala a valorilor. Rentabilitatea costurilor, eficacitatea si
raportul calitate- pret reprezinta valori esentiale si criterii de
masura ale formelor de exercitare a serviciului public. Aceste valori
subliniaza in mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului
public prin intermediul descentralizarii si comercializarii si de
transformare a culturii functionarilor, lucru ce semnifica un nou
regim de motivare, noi conditii de munca, recompense si sanctiuni.
Valorile esentiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de
eficacitate ; atit aparatorii cit si scepticii reformei au un punct
comun: uzeaza de argumentele lor in cadrul unui discurs asupra
eficacitatii, primii aparind reforma ca fiind singurul mod de a creste
eficacitatea in timp ce cei din urma sint ingrijorati de faptul ca
reforma ar creste eficacitatea in detrimentul altor valori( cum ar fi
echitatea) si consideratii. Nici una din cele doua parti nu a
contestat faptul ca reforma sectorului public vizeaza eficacitatea si
ca ea poate fi ameliorata. Se poate considera, intr-un sens, ca
aceasta noua conceptie a reformei constituie o negatie a modelului
traditional de administratie publica caracterizata prin dubla
dihotomie politica/ administratie si printr-o organizare birocratica
sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativa in
masura in care denota initierea unui model ' postbirocratic'.
Regimul birocratic de tip traditional pe care reforma sectorului
public de tipul noului management public il vizeaza in vederea
schimbarii nu este un regim'ineficace'. Din contra, modelul
birocratic
weberian implica importanta capitala a eficacitatii si rationalitatii;
Weber a afirmat ca tipul pur birocratic de organizare administrativa
era capabil sa atinga cel mai inalt grad de eficacitate si ca este in
acest sens cel mai rational mijloc cunoscut de a exercita puterea
asupra fiintelor umane.
Istoric, modelul traditional de administratie publica a fost
rezultatul unui amalgam de elemente institutionale provenind din
diferite contexte in diferite epoci si neavind in mod neaparat acelasi
tip de logica instititionala. Preocuparea europeana pentru
administratie publica a fost marcata de un trecut imperial,
monocratic, centrindu- se semnificativ asupra perfectiunii clasei
guvernante. Serviciile publice ale Frantei lui Napoleon sau ale
Prusiei lui Frederic cel Mare au fost bazate pe o organizare militara,
urmind aceleasi principii ale centralizarii, disciplinei si
solidaritatii unei 'clase de ofiteri'. Aceste caracteristici clasice
ale birocratiilor europene au fost ulterior rationalizate de Weber.
Demersul american de ameliorare a administratiei publice a pornit de
la cu totul alta realitate, rivalitatile si conflictele rezultind din
sistemul clientelismului politic( considerat a paraliza administratia
publica). Noua administratie publica 'progresista' va incerca sa
elimine coruptia si incompetenta asociata spoil systemului. Apelul lui
Wilson in anii 1880 pentru o separare a administratiei de politica a
reprezentat o tentativa de depolitizare a administratiei publice prin
intermediul profesionalizarii si vocatiei. Putem deci considera ca la
finalul secolului eficacitatea administratiei publice a fost definita
atit din punct de vedere organizational cit si politic, in cadrul
problemelor specifice de guvernare care s- au pus in aceasta epoca.
In anii '80 contextul administratiei publice s-a schimbat pe baza
problemelor puse de intelectualii scolii economice a alegerii
publice(public choice), care au caracterizat comportamentul birocratic
ca un comportament esential ineficace si axat pe maximizarea
bugetului. Cum a remarcat Frederickson, in literatura asupra
reinventarii guvernamintului se sustine ca modelul birocratic este cel
care pune probleme si ca 'teza antibirocratica a reinventarii
guvernamintului convine cu siguranta epocii contemporane'.
Nu este deci nimic nou in preocuparea preponderenta inspre'
eficacitate' a noului management public. Ceea ce a aparut clar de-a
lungul timpului au fost opiniile si teoriile ce s- au schimbat
perpetuu asupra cauzelor si surselor de ineficacitate a guvernului,
asupra a ceea ce semnifica eficacitatea si cum va fi realizata. Noul
management public, ca si tendintele anterioare in materie de reforma
administrativa, a facut apel la o serie asemanatoare de valori
esentiale. Ceea ce este cu adevarat nou in reforma contemporana a
sectorului public nu sint temele centrale de eficacitate si competenta
manageriala ci noile contexte politice si ideologice in interiorul
carora aceste teme sint rearticulate( sau reinventate) si care fac ca
aceste teme sa figureze in agenda reformelor.
Fundamentele noului management public dau impresia ca reforma
sectorului public este antibirocratica. Neincrederea fata de puterea
birocratica si tendintele de expansiune ale elitelor birocratice au
produs schimbarile bazate pe descoperirea 'noilor modele'.Contrar
originii aparent antibirocratice a reformelor sectorului public nu
putem concluziona imediat ca aceste reforme produc un model
antibirocratic mondial. Hood remarca faptul ca managementul public va
fi in viitor mult mai diversificat din doua motive: in spatele
criticii aparent concordante asupra administratiei publice exista o
diversitate in agenda reformelor exista posibilitati variate intre
solutii 'etatice' si solutii'de piata' in cadrul reformelor
managementului public, pentru ca transformarea statului birocratiei
publice nu inseamna pur si simplu simplu un stat minimal.
Este evident faptul ca noul management public se bazeaza pe elemente
cum ar fi chiar privatizarea, pe punerea in discutie a performantelor
statului birocratic sau pe 'rationalismul economic'.Totusi, privind
mai atent NMP ca strategie de reforma, el poate fi considerat a se
situa in favoarea sectorului public odata ce cauta sa reformeze
birocratia in loc sa o inlature( privatizarea ar putea avea in schimb
acest efect). De fapt se pot identifica doua tipuri de atacuri la
adresa birocratiei:
1. unul care vine de la dreapta si este reprezentat de partizanii
privatizarii; acestia incita la inlocuirea puterii guvernamentale
prin concurenta pietei
2. un altul de la stinga, ce incita la intarirea guvenului si
cresterea spiritului sau de competitie
Exista o neta distinctie intre agenda de reforme a celor care sint in
favoarea privatizarii si a celor care pledeaza pentru reinventarea
guvernamintului. Noul management public tine de cei din urma si se
poate considera a fi o strategie care vizeaza sa 'salveze'
guvernamintul si sa il remodeleze prin reinventare; aceasta strategie
constituie o solutie de management pentru tratarea unei solutii
politice. Cum personalul si beneficiarii serviciilor publice sint
preocupati de impactul negativ pe care o privatizare totala poate sa
il aiba asupra interesului lor, o reforma orientata pe NMP constituie
o posibilitate mai acceptabila.
Pentru a estima la justa sa valoare reforma sectorului public trebuie
inteleasa politica de reforme. Putem considera ca la acest moment si
din acest punct particular de vedere politica contine in mod esential
trei grupe de actori:
1. conducatorii politici
2. inaltii funtionari de la nivel central
3. managerii operationali
Coordonatorii politicii incearca sa exercite un control politic asupra
birocratiei, agentiile centrale incearca sa exerseze un control
politic asupra departamentelor de pe teren/ din teritoriu, iar acestea
din urma incearca sa aprofundeze autonomia lor in materie de
management operational si de management al resurselor umane fata de
nivelul central.
Managerialismul a furnizat leaderilor politici( ministri si
politicieni) o abordare globala si strategica pentru a exercita un
control mai eficace asupra performantelor birocratice- lucru total
diferit de discursul clasic al libertatii manageriale. Un studiu al
reformelor recente ale serviciului public anglo american a aratat ca
anii'80 au constituit un 'mediu ostil' birocratiei din serviciile
publice. Oricum, orientarea functionarilor spre 'managerialism' nu a
antrenat o diluare a controlului politic. Odata ce functionarii sunt
pusi intr-o situatie responsabilizanta fata de clienti si de piata ei
trebuie, in mod egal, sa 'dea socoteala' politicienilor. De multe ori
schimbarea manageriala in cadrul sectorului public a fost legata de
problema controlului politic; in Marea Britanie guvernul conservator
s-a orientat spre managerialism, in parte, pentru a pune in aplicare o
agenda politica, facind recurs la tehnici ale sectorului privat pentru
a intari controlul politic , reduce autonomia profesionala si slabi
sindicatele in sectorul public. Exista numeroase exemple in istoria
administrativa de recurs la reforme administrative si de management ca
mijloc de a realiza un obiectiv politic( spre ex.reforma Fulton sau
initiativa CPRSC-Central Policy Review Staff in Marea Britanie la
debutul anilor `70) Aceste reforme au fost abandonate datorita
modificarii cllimatului politic, odata cu sosirea unui nou guvern
avind o agenda si o strategie politica diferita.
Daca institutiile sunt percepute ca fiind 'scene politice' unde
contestarea, negocierea si lupta intre diferitele grupuri si
rationalitati sunt elemente rutiniere, procesul de schimbare
organizationala tinde sa influenteze intensitatea acestor lupte.Un
aranjament institutional existent reprezinta o ordine si o schema
stabilita de repartizare a intereselor si valorilor intre diferitele
persoane vizate. Posibila aparitie a unor divergente si conflicte
provocate de noile puncte de contestare generate de toate procesele de
reforma( probleme de putere, autonomie, cultura, conditii de munca,
etc) constituie un fapt inerent al vietii unei organizatii.
Interpretarea 'mondializanta' a procesului de reforma a sectorului
public este, asa cum s-a putut constata, discutabila. Chiar daca putem
distinge o anumita convergenta in termeni de reforma si obiective
generale ale reformei( ce constau in punerea in practica a unui cadru
de structuri si programe ce permit guvernelor sa realizeze o
perfomanta crescuta si o guvernare mai eficace in contextul unor
circumstate economico- sociale schimbatoare), mijloacele angajate
pentru realizarea obiectivelor variaza considerabil in ceea ce
priveste punctul de greutate al reformelor, in functie de istorie,
politica si caracteristici institutionale ale tarilor implicate.
Motivele si stilurile de reforma variaza de la o tara la alta.
In ciuda revendicarii anti-birocratice sau post birocratice a reformei
sectorului public, rezultatul procesului de reforma este mai putin
sigur in masura in care comporta negocieri institutionale, ce include
tendinta functionarilor sau expertilor de a-si reconstitui puterea,
autonomia si dominatia in interiorul unei culturi si a unui context
nou, de tip 'managerial'. Trebuie deci reexaminat, in cadrul reformei
sectorului public, ceea ce s-a schimbat in mod real in termeni de
valori si relatii de putere. Valoarea de eficacitate de care se face
caz in cadrul reformei sectorului public nu este noua decit din
punctul de vedere al articularii retorice. Nu putem presupune automat
faptul ca descentralizarea si comercializarea antreneaza in mod
necesar sfirsitul birocratiei si ascensiunea cetatenilor in postura de
consumatori sau clienti ai serviciilor publice. Reforma sectorului
public poate avea, de fapt, ca efect o crestere a gradului de putere a
managerilor publici si nu neaparat a cetatenilor.
Din perspectiva particulara a Romaniei, insusirea acestor concluzii
poate semnifica doua lucruri:
1. fie o folosire a teoriei diversitatii proceselor de reforma pentru
justificarea unui conservatorism administrativ axat pe pastrarea
unui model birocratic prin excelenta, si bazat, dincolo de
declaratii superficiale referitoare la 'integrare' sau
'modernizare', pe ideea simplista si periculoasa a
'unicitatii'
statutului si situatiei societatii romanesti( teza ca am fi
diferiti si ca nici un model, oricit de viabil s-ar arata in alte
admininistratii din vestul sau estul Europei si din Statele Unite
nu poate fi aplicat in Romania); aceasta abordare, extrem de
prezenta in cadrul multor centre de putere ce influenteaza
evolutia sistemului administrativ romanesc reprezinta unul din
pericolele majore la adresa unei evolutii pozitive a
administratiei publice din Romania.
2. fie intelegerea unui fenomen, nu numai vizibil ci si inevitabil in
orice democratie ce doreste sa isi eficientizeze sistemul
administrativ, sa raspunda noului tip de asteptari ale
cetateanului si noilor realitati ale unei societati globale si
informatizate
Aceasta ultima abordare nu poate fi conceputa in afara promovarii unui
model de managerialism distinct de modelul birocratic traditional si
integrat intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr-un sector
public mai putin centralizat. Concentrarea in directia reformelor
manageriale poate semnifica o multitudine de abordari:
* limitarea dimensiunilor sectorului public
* descentralizare
* deconcentrarea in interiorul serviciilor guvernamentale
* recursul la mecanisme de tip piata
* noi roluri/ abilitati pentru entitatile guvernamentale
* initierea unui effort de constructie/ ameliorare a managementului
proceselor politice, managementului performantelor, managementul
resurselor financiare, managementul resurselor umane, managementul
tehnologiei si informatiei, etc
* ameliorarea relatiilor cu cetateanul.
Dincolo de aceste tehnici particulare este insa extrem de necesara
constientizarea tipului de logica ce sta la baza reformei sectorului
public( necesitatea 'modernizarii', 'integrarii',etc), si a
directiei
inspre care este orientata reforma( limitarea dimensiunilor sectorului
public/ ameliorarea performantelor, etc). Mai mult decit orice, este
insa necesara o vointa politica vizibila, coerenta si ferma in
directia reformei administrative; mijloacele la care face apel acest
proces de reforma pot fi diferite, dar ele nu au nici o semnificatie
si nici o finalitate in lipsa initiativelor reale de reformare a
serviciului public in Romania.
II SITUATIA ACTUALA A REFORMA ADMINISTRATIEI PUBLICE
In vederea realizarii atat a obiectivelor programului de guvernare
prezentat in decembrie 2000 si aprobat de Parlament, cat si a
obiectivelor ce rezulta pentru Romania, in calitate de tara candidata
in procesul de aderare la Uniunea Europeana, in anul 2001 se impune
continuarea procesului de reforma legislativa si institutionala in
administratia publica, pentru a facilita si accelera procesul de
adoptare a legislatiei comunitare.
In abordarea reformei in administratia publica, Guvernul a respectat
si aplica urmatoarele principii:
* separarea functiilor politice de cele administrative;
* crearea si consolidarii unui corp al functionarilor publici de
cariera, profesional si neutru politic;
* definirea clara a rolului, responsabilitatilor si relatiilor intre
institutii;
* subsidiaritatea;
* autonomia decizionala, administrativa si financiara;
* transparenta actului de guvernare si administrativ;
* simplificarea procedurilor si legislatiei;
* respectul fata de cetatean, apropierea administratiei fata de
acesta.
In scopul simplificarii si optimizarii procesului decizional s-a
realizat o restructurare a Guvernului Romaniei. Scopurile urmarite
prin reorganizarea Guvernului au vizat:
* eficientizarea actului de guvernare;
* reorientarea activitatii unor ministere si reducerea unui numar
important de agentii guvernamentale;
* trecerea agentiilor guvernamentale in subordinea sau coordonarea
ministerelor in vederea asigurarii unei activitati coerente si
eficiente, a unor relatii functionale normale;
* infiintarea unor ministere noi, pentru a raspunde prioritatilor de
relansare economica si de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea
Europeana;
* unificarea si transformarea unor agentii guvernamentale dovedite
ca ineficiente, in ministere;
* infiintarea in structura organizatorica a ministerelor a unor
oficii, conduse de secretari de stat, pentru: relatia cu
parlamentul, sindicatele si patronatul; integrare europeana si
relatii externe; investitori straini si autohtoni
* reducerea substantiala a numarului persoanelor cu functii de
conducere din administratia publica centrala
* Pentru eficientizarea activitatii administratiei publice centrale,
recent s-a adoptat de catre Parlament Legea privind organizarea si
functionarea Guvernului si a ministerelor - act normativ deosebit de
important si necesar in procesul de accelerare a reformei din
administratia publica
* Prin Ordonanta de Urgenta nr.2/2001 si alte acte normative, s-au
luat unele masuri privind infiintarea, organizarea/reorganizarea si
imbunatatirea functionarii unor ministere - ca organe de specialitate
ale administratiei publice centrale, dupa cum urmeaza:
* Ministerul Integrarii Europene;
* Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, prin reorganizarea
Consiliului de Coordonare Economico - Financiara a Directiei
Generale de Prognoza din subordinea Ministerului Finantelor si a
Agentiei Nationale pentru Dezvoltare Regionala, care au fost
desfiintate;
* Ministerul Finantelor Publice;
* Ministerul Industriei si Resurselor;
* Ministerul Apelor si Protectiei Mediului;
* Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilo;
* Ministerul Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei prin
desfiintarea Ministerul Transporturilor si Ministerul Lucrarilor
Publice si Amenajarii Teritoriului;
* Ministerul Turismului;
* Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatiei;
* Ministerul Educatiei si Cercetarii prin reorganizarea Ministerului
Educatiei Nationale si a Agentiei Nationale pentru Stiinta,
Tehnologie si Inovare, care s-au desfiintat;
* Ministerul Culturii si Cultelor prin reorganizarea Ministerului
Culturii si a Secretariatului de Stat pentru Culte;
* Ministerul Sanatatii si Familiei;
* Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatie;
* Ministerul Informatiilor Publice;
* Autoritatea Nationala pentru Protectia Copiilor si Adoptii;
* Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor prin
reorganizarea Oficiului pentru Protectia Consumatorului;
Prin Hotararea Guvernului nr. 8/2001 se organizeaza si functioneaza
Ministerul Administratiei Publice, ca organ de specialitate al
administratiei publice centrale in subordinea Guvernului. Ministerul
Administratiei Publice, ca minister de sinteza, asigura aplicarea
strategiei si a Programului Guvernului in domeniul administratiei
publice locale si monitorizeaza in numele Guvernului elaborarea si
aplicarea programelor de reforma de catre ministere si celelalte
autoritati ale administratiei publice centrale.
In subordonarea Ministerului Administratiei Publice functioneaza
urmatoarele autoritati publice centrale: Agentia Nationala a
Functionarilor Publici si Oficiul National de Cadastru, Geodezie si
Cartografie. Agentia Nationala a Functionarilor Publici are rolul de a
fundamenta si promova organizarea si functionarea sistemului pentru
managementul resurselor umane din administratia publica.
Procesul de restructurare s-a extins si la nivelul ministerelor si a
organelor de specialitate din subordinea Guvernului si are in vedere
urmatoarele:
* perfectionarea structurilor organizatorice interne;
* reproiectarea procedurilor administrative, prin eliminarea
suprapunerilor si a discordantelor;
* scurtarea procesului decizional;
* cresterea operativitatii in activitatea proprie fiecarei structuri
institutionale;
* restrangerea numarului posturilor de conducere in scopul sporirii
eficientei si calitatii actului decizional;
* reducerea si optimizarea reglementarilor pentru a deveni eficiente
in folosul contribuabililor si al intreprinzatorilor;
* externalizarea activitatilor in conditii de eficienta si
operativitate;
* reducerea drastica a costurilor administratiei publice, prin
oprirea risipei de resurse si printr-o activitate eficienta a
functionarilor publici;
* promovarea unor criterii de performanta pentru functionarii
publici;
* concentrarea atentiei asupra cetateanului in dubla sa calitate de
beneficiar al serviciilor si de contribuabil.
Tinand cont de complexitatea procesului de reforma a administratiei
publice, un rol insemnat s-a acordat realizarii cadrului legislativ
adecvat pentru implementarea urmatoarelor legi:
1. Legea privind Statutul functionarilor publici, cu scopul de a
depolitiza functia publica, de a asigura stabilitatea
functionarilor publici si de a forma un corp de profesionisti
eficace care sa castige increderea populatiei in serviciul public
si sa devina un partener de dialog social competent;
2. Legea privind raspunderea ministeriala, care reglementeaza formele
de responsabilitate legala (civila, financiara si penala) a
membrilor Guvernului;
3. Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia,
Legea privind regimul concesiunilor, Legea privind finantele
publice locale, care creeaza cadrul legal pentru favorizarea
investitiilor straine, dezvoltarea infrastructurii nationale,
autonomia locala si functionarea parteneriatului public - privat,
in scopul de a creste oferta de servicii publice de calitate;
4. Legea privind dezvoltarea regionala si Ordonanta de Urgenta
privind zonele defavorizate, care stimuleaza parteneriatul la
nivel local in domeniul economic si social, asigura facilitati
pentru investitori in scopul relansarii economice si protectiei
sociale si accesul la fondurile structurale si la fondul de
coeziune sociala, in perspectiva aderarii la UE;
5. Legea privind stabilirea salariilor de baza in sectorul bugetar si
a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate
publica, care asigura motivarea personalului din administratia
publica si promovarea pe criterii de eficienta si profesionalism a
acestuia, conducand la imbunatatirea calitatii serviciilor
publice.
A fost adoptata si se aplica Legea pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere
solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar. Nearmonizarea
exigentelor tehnice dintre cadastrul agricol si cadastrul general,
impiedica in anumite zone inregistrarea titlurilor de proprietate
emise in baza Legii fondului funciar, ceea ce creaza nemultumiri ale
cetateanului, necesita costuri suplimentare si ingreuneaza circulatia
juridica a terenurilor.
Datorita acestor deficiente, Guvernul a adoptat in sedinta din data de
25 aprilie 2001 Ordonanta de Urgenta privind restructurarea
activitatii de profil prin crearea unui singur oficiu national de
cadastru, care va raspunde de aplicarea corecta si concreta a Legii
Fondului Funciar si a Legii cadastrului.
In contextul armonizarii prevederilor legislative interne cu cele
comunitare s-au elaborat si au fost adoptate urmatoarele acte
normative:
· Legea administratiei publice locale care reglementeaza regimul
general al autonomiei locale, defineste atributiile si competentele
autoritatilor locale si intareste responsabilitatea alesilor locali
fata de cetatean;
· Legea privind serviciile publice de gospodarie comunala, vizand
dezvoltarea si descentralizarea activitatii serviciilor comunitare;
III 'SITUATIA ACTUALA'
''Autoritatile de la Bucuresti au anuntat masuri de reforma,
intimplator sau nu, chiar inainte de vizita directorului general
pentru extindere, Eneko Landaburu, o va face in aceasta saptamina in
Romania. Oficialul european criticase, zilele trecute, autoritatile de
la Bucuresti ca nu sint in stare sa cheltuiasca fondurile europene si
sugerase ca Romania va trebui sa-si puna la punct un sistem mai
flexibil de absorbtie a banilor care vin de la Uniunea Europeana.
Probabil ca acesta e unul dintre motivele pentru care ministrul
Cozmanca s-a grabit sa reia tema regionalizarii pe criterii economice
si sa promita, din nou, reforme. Fondurile europene ar putea fi mult
mai usor administrate daca ar ajunge direct la una dintre cele opt
regiuni de dezvoltare deja existente si nu ar fi centralizate, cum se
intimpla acum. Iar un guvernator peste patru sau cinci judete va sti,
teoretic, sa negocieze si sa sustina mai bine proiectele de finantare
de care comunitatile locale au nevoie. Numai ca daca guvernatorii vor
fi propusi de actualele Agentii de Dezvoltare, asa cum prevede
proiectul ministrului Cozmanca, riscul e ca in fruntea regiunilor sa
ajunga oameni profund corupti si care au invatat cum sa dirijeze
fondurile catre propriile lor firme sau catre oamenii puterii. E de
notorietate scandalul creditelor PHARE de la Sibiu, unde banii au
ajuns la firmele unor sefi din administratia locala, sau cazul
baronului PSD Nicolae Mischie, care si-a pus pe picioare o afacere cu
bani de la UE si a incercat sa obtina noi credite. Iar daca tot
guvernul va avea ultimul cuvint de spus la numirea guvernatorilor -
potentiali clienti politici -, atunci riscul este sa se schimbe doar
forma de organizare administrativa, iar fondul sa ramina mai departe
viciat.
In Romania exista, din 1998, opt regiuni de dezvoltare. Acestea s-au
creat in ideea dezvoltarii economice a zonelor si nu sint independente
administrativ, asa cum sint intr-un stat federal. Cele opt regiuni de
dezvoltare functioneaza paralel cu cele 41 de structuri judetene. In
prezent, pentru derularea fondurilor europene exista opt agentii de
dezvoltare regionala. Au fost create in 1998 consiliile pentru
dezvoltarea regionala ale regiunilor Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest,
Nord-Vest, Centru, Nord Est si regiunea Bucuresti. Aceste regiuni de
dezvoltare au fost infiintate ca urmare a recomandarii UE, care
apreciaza ca judetul este o formatiune prea mica, iar tara intreaga
un teritoriu prea mare pentru a putea fi asimilata cu regiunile din
tarile membre ale acesteia. Potrivit declaratiei politice asupra
regionalismului, adoptata in 1996 de Adunarea Regiunilor Europei,
structura de baza a regiunii este formata dintr-o adunare
reprezentativa (un fel de miniparlament) si un organ executiv (un fel
de miniguvern). Dintre tarile foste comuniste, Polonia a adoptat, in
1998, o lege care comasa cele 49 de judete in 16 regiuni. Regiunile
sint conduse deopotriva de maresal (guvernatorul vicepresedintele
democrat Viorel Pana.
* PNL: Inca o structura birocratica
Vicepresedintele PNL, senatorul Gheorghe Flutur, considera ca
propunerea face parte din arsenalul de idei al PSD care au ca subiect
distragerea atentiei opiniei publice de la problemele majore ale
tarii. 'Numirea a opt guvernatori pentru tot atitea regiuni va avea ca
efect doar crearea a inca unei structuri birocratice, si nu pe acela
de a crea o structura necesara, functionala din punct de vedere
economic. PNL s-a pronuntat intotdeauna pentru descentralizare,
autonomie locala si debirocratizare, dar, personal, cred ca aceasta
noua structura intermediara va accentua birocratia in Romania',
sustine senatorul liberal. Gheorghe Flutur apreciaza ca se va reusi,
mai degraba, 'o legitimare a unor lideri zonali care exista deja'.
* UDMR: Este o chestiune potrivita
Regionalizarea este o problema care a stirnit reactii la momentul
deciziei de impartire a Romaniei pe zone de dezvoltare, dar acum
trebuie considerata 'o optiune europeana', afirma senatorul UDMR
Seres
Denes, presedintele Comisiei de administratie publica din Senat. 'Se
pune problema ca acestor regiuni sa le dam si atribute administrative
sau sa ramina pur regiuni de dezvoltare. Eu cred ca numirea a opt
guvernatori pentru fiecare regiune este o chestiune potrivita. Trebuie
insa sa acordam importanta optiunii judetelor privind constituirea
regiunilor, dupa interesele comune', a declarat senatorul Seres Denes.
* PRM: Regionalizarea poate duce la dezmembrare
Deputatul PRM Augustin Lucian Bolcas considera ca tendintele de
regionalizare a Romaniei 'independent de forma pe care o imbratiseaza,
sint tendinte centrifuge, care pot foarte usor sa duca la dezmembrarea
tarii'. El sustine ca, in administratie, preponderenta este traditia
si aminteste ca traditia, in cazul tarii noastre, este una a
judetelor. 'Simpla aliniere la unele protocoale europene poate avea
consecinte deosebit de grave, pe care cei care le lanseaza ori nu le
au in vedere, ori putin le pasa de ele', declara Augustin Lucian
Bolcas.
* Ion Iliescu: 'Sint de neconceput oaze de prosperitate intr-un
desert de saracie'
Sefului statului nu-i suna bine ideea regionalizarii Romaniei,
declarindu-se 'adversarul fatis al oricaror tentative de a scoate una
sau alta dintre zonele tarii din ansamblul statului national unitar
roman'. Presedintele Ion Iliescu a declarat, la Cluj-Napoca, ca
procesul de reforma al administratiei este strins legat de
descentralizarea la nivelul administratiei locale, dar ca acesta nu
trebuie sa dea nastere unor tendinte secesioniste. 'Fiecare comunitate
are datoria de a-si lua destinul in propriile miini, fara a uita un
lucru esential: nu exista solutii individuale la problemele generale
ale Romaniei. Sint de neconceput oaze de prosperitate intr-un desert
de saracie', a declarat presedintele Iliescu, citat de Rompres. Seful
statului a spus ca este necesara o 'terapie de soc' care sa
priveasca,
in primul rind, administratia statului intrucit, 'de multe ori,
autonomia locala este un pretext pentru a cheltui banii publici dupa
bunul plac al unora sau altora'.
* Sorin Ionita, directorul Societatii Academice Romane: 'Guvernul
urmareste sa controleze banii primiti de la UE'
Directorul Societatii Academice Romane, Sorin Ionita, considera ca
exista un dublu limbaj cu privire la introducerea sistemului de
guvernare regional. 'Un limbaj oficial, care spune ca scopul celor opt
guvernatori este transparenta alocarii fondurilor UE, si un limbaj
neoficial, in care guvernul urmareste controlul serios al banilor', a
spus Sorin Ionita. Directorul SAR a afirmat ca ideea executivului de a
introduce guvernanti regionali nu reprezinta o mare revolutie,
intrucit nu face decit sa se schimbe legitimitatea reprezentantului
guvernului in teritoriu de la prefect la guvernator. 'Ce vor face, vor
infiinta opt posturi in plus, iar detinatorii functiilor vor fi
aseviti executivului', a mai spus Ionita, aratind ca este curios sa
afle cine este pe lista guvernatorilor. El a mai declarat ca
dezavantajele celor opt regiuni conduse de guvernatori sint
suplimentarea structurilor administrative existente - prefectura,
primarie, consiliu judetan -, precum si cresterea relatiilor
clientelare. Potrivit lui Ionita, structurile statale din Europa
difera de la o tara la alta: 'Grecia si Portugalia au un control
centralizat asupra fondurilor pe care le primesc de la UE, iar in
Portugalia, agentia care se ocupa de banii le primesc de la UE, iar in
Portugalia, agentia care se ocupa de banii UE se afla chiar in
subordinea Ministerului de Interne'.
* Eneko Landaburu: 'Romania trebuie sa reformeze administratia'
Ideea regionalizarii si instituirii functiei de guvernator pentru cele
opt regiuni de dezvoltare nu a fost lansata intimplator de PSD.
Directorul general al Directiei Generale pentru Extindere din cadrul
Comisiei Europene, Eneko Landaburu, va sosi miine la Bucuresti, intr-o
vizita oficiala de doua zile, pentru a discuta cu presedintele
Iliescu, premierul Nastase si reprezentanti ai Ministerului Integrarii
Europene despre etapele procesului de integrare a Romaniei in UE.
Saptamina trecuta, Eneko Landaburu a criticat Romania pentru ca nu
are capacitatea administrativa de a atrage fonduri alocate de Uniunea
Europeana. Oficialul Comisiei Europene a mai avertizat guvernul ca
pentru ca Romania sa adere la UE in 2007, in mod obligatoriu trebuie
sa reformeze administratia, pe care o califica drept slaba. Directorul
pentru extindere nu a facut insa referire la modul in care Romania ar
trebui sa actioneze pentru a avea o administratie capabila sa
foloseasca fondurile UE. Landaburu este intersat insa ca in 2006, cind
Romania va primi o finantare de preaderare in valoare de peste un
miliard de euro, aceasta suma 'considerabila' sa fie chetuita
'cu
intelepciune si cu folos'. In plus, daca aceasta suma nu va fi
utilizata in mod corect, atit Romania, cit si Comisia Europeana vor
'da socoteala' in fata Parlamentului European si a statelor membre
ale
Uniunii, a mai spus Landaburu. Ministrul integrarii europene,
Hildegard Puwak, s-a grabit sa il contrazica pe oficialul european si
a negat ca ar exista o incapacitate a Romaniei de a absorbi fondurile
UE. Ea l-a asigurat pe Landaburu ca exista un plan de intarire a
capacitatii administrative a Romaniei, astfel incit, dupa 2006, cind
se preconizeaza ca Romania va primi aproape un miliard de lei .'
Evenimentul Zilei, 20. 01.2003
Parerea cetateanului in privinta acestei probleme nu a fost ceruta.
Dupa cu se vede parerea celui pentru care este facuta reforma nu este
luata in calcul. Pe langa opinile guvernantilor si a opozitiei ar
trebui sa stea si cea a poporului, in opinia mea. Poarte ar atenua
impactu psiholocic pe care o sa-l aiba omul de rand cand nu o sa mai
locuiasca intr-un judet ci intr-o regiune. Si asa romanul nu e
obisnuit cu schimbarile. Poate de aceea oamenii politici nici nu s-au
grabit sa schimbe ceva in Romania. Noroc cu Uniunea Europeana ca
inainteaza!
Dar daca stau sa ma gandesc mai bine cred ca romani ar fi dispusi la o
'criza nervoasa' doar, doar o sa le fie mai bine(luand in considerare
ca banii primiti vor fi mai bine administrati). Cel putin sa se
trateze de 'crize de bine' nu de 'crize de rau'. Parerea
mea este
subiectiva si cred ca nu am inca cunostintele necesare in domeniul
administratiei publice(si poate sunt inca prea naiva), pentru a-mi
expune si eu parerea. Cred ca o institutie supranationala ar fi mai
porivita, in judecarea evolutiei si eficientei reformei publice in
Romania.
Comisia Europeana este cea mai indicata sa dea o nota reformei
administrative in Romania, deoarece ne fiind implicata direct, poate
fii obiectiva. O privire din exterior este mai realista decat una din
interiorul procesului de reforma.
Concluziile Comisiei Europene privind reforma administrativa de pana
acum sunt: toate ministerele au fost restructurate dar aceasta a fost
mai degraba rezultatul schimbarii de guvern decat al programului de
reforma strategica. Anumite posturi au disparut in timp ce altele
si-au schimbat responsabilitatile. Aceasta a dus la indepartarea
multor functionari publici fie prin demisii fie prin concediere. Acest
proces a subminat serios stabilitatea functiei publice la toate
nivelurile administratiei publice. Numarul secretarilor de stat
(numiti politic) a fost sporit semnificativ. Multi dintre ei au
preluat responsabilitatile detinute de directorii generali
(functionari publici de cariera).
Reorganizarea ministerelor a fost insotita de anuntarea unei reduceri
de 30% din corpul functionarilor publici (astfel in septembrie 2001,
dimensiunile acestui corp fusese redus cu 22%). Aceasta masura a redus
nivelurile deja scazute ale capacitatii administrative si a lasat
multe ministere importante cu personal insuficient. Nu exista o
evidenta a unei supradimensionari sistematice cu personal in
administratia centrala si operarea de reduceri substantiale in fiecare
minister a ratat oportunitatea unei realocari a resurselor umane
excedentare catre acele zone care aveau nevoie de personal
suplimentar.
In termenii procesului, aceste concedieri au fost rezultatul unor
teste scrise si, prin urmare, au urmarit prevederile Statutului
functionarilor publici. Totusi, Agentia Nationala a Functionarilor
Publici nu a fost implicata in nici o etapa. Aceasta nu numai ca
ridica ingrijorari privind standardul acestor testari (care erau
responsabilitatea fiecarui minister), dar indica deasemenea ca Agentia
nu si-a indeplinit rolul de gardian al Statutului functionarilor
publici.
In ciuda acestei reduceri, un val proaspat de recrutari a avut loc de
asemenea mai ales pentru nou-infiintatele ministere. Multi dintre cei
angajati in noile ministere sunt functionari angajati anterior de alte
ministere ceea ce a facut dificila evaluarea reducerii totale a
corpului functionarilor publici. Ca si in cazul disponibilizarii
functionarilor, Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu a fost
implicata nici in supervizarea sau implementarea procesului de
recrutare.
Un Institut National al Administratiei Publice a fost infiintat cu
scopul imbunatatirii prevederilor privind trainingul functionarilor
publici. Deoarece Institutul a deveni deplin functional in anul
academic 2002-2003, nu este inca posibila evaluarea eficacitatii
acestei institutii.
Comisia a pledat pentru ca o reforma a administratiei publice
fundamental structurala ar trebui sa fie una dintre prioritatile
urgente ale noului guvern.
Guvernul Romaniei a raspuns prin adoptarea Strategiei generale cu
privire la accelerarea reformei in administratia publica si a unei
strategii in domeniul e-government-ului. Un colegiu inter-ministerial,
direct subordonat Primului-ministru, a fost infiintat pentru a
monitoriza implementarea reformei strategice. O munca considerabila va
fi necesara pentru a dezvolta in viitor aceasta strategie. Cu toate
acestea, aceste dezvoltari sunt pasi inainte semnificativi si ar
reprezenta fundatiile progresului viitor.
Entitatile responsabile cu reforma administrativa sunt Ministerul
Administratiei Publice si Agentia Nationala a Functionarilor Publici
dar propria lor capacitate operationala este limitata ca si influenta
lor politica asupra altor ministere. Pentru ca programul de reforma sa
reuseasca este esential ca aceste institutii sa fie considerabil
intarite.
Adrian Nastase anunta o reforma administrativ-teritoriala dupa 2004:
'Va trebui sa vedem si la nivel local, intr-o prima faza pana in 2004,
cum putem gandi cu responsabilitate, cu mai mare eficienta dezvoltarea
regionala. In urmatorul ciclu electoral va trebui poate sa ne gandim
si la o reforma propriu-zisa administrativ-teritoriala, pe baza unor
evolutii si necesitati economice sau de descentralizare locala', a
afirmat primul ministru, subliniand, ca este de preferat ca o astfel
de dezbatere sa se desfasoare dupa momentul 2004, deoarece, 'daca am
introduce in cei doi ani care au ramas pana la alegeri o astfel de
tema importanta, ar insemna sa cream o bulversare a spatiului de
dezbatere si sa dam posibilitatea manifestarii unor interese strict
personale sau abordari demagogice'. Premierul a spus ca este necesar
sa invatam din experienta europeana, pentru a putea fi compatibili cu
modelul european in perspectiva integrarii in 2007 in Uniunea
Europeana. 'Politica regionala nu este o modalitate prin care sa
incurajam diferite insularizari in spatiul national, ci o modalitate
de cooperare cu alte spatii europene. Nu este vorba de a dezvolta un
provincialism in sens istoric, ci este nevoie de a dezvolta o politica
pentru viitor', a spus Nastase, adaugand ca 'dezbaterile trebuie sa
pregateasca intrarea Romaniei in modelul de dezvoltare europeana, dar
tinand seama de specificitatea conditiilor din tara noastra'.
Premierul a fost de parere ca reforma administrativa nu se poate
realiza in conditiile unei economii neperformante, de aceea este
nevoie de realizarea unei autonomii locale reale ca baza pentru
punerea in aplicare a masurilor de reforma economica. 'Administratia
nu inseamna o activitate pentru sine, iar dezvoltarea economica locala
se inscrie in logica descentralizarii. Nu putem da la nivel local doar
obligatia asigurarii activitatii de administratie, pastrand parghiile
economice la nivel central.' El a criticat faptul ca in campania
electorala se discuta mult despre judetele desfiintate. 'In Romania
exista opt regiuni de dezvoltare dar exista insa semne de intrebare in
legatura cu decupajele teritoriale, cu politica viitoare. Unii ar dori
sa trecem de la 41 de judete la 60, la 70. Problema aceasta trebuie sa
faca obiectul unei discutii serioase, intr-un moment cand trebuie sa
avem o politica, care sa nu fie super-electorala. Trebuie sa acceptam
la nivelul partidelor politice ca in aceasta chestiune trebuie multa
responsabilitate. Cel mai usor este sa spui ca este nevoie de mai
multe judete. Acest lucru ar insemna sa micsoram sfera de competenta',
a mentionat Nastase, adaugand ca 'nu putem mari numarul judetelor si
sa micsoram volumul resurselor alocate'.
Secretarul general al guvernului, Serban Mihailescu, a afirmat ca
modificarea Constitutiei va avea in vedere si articolul referitor la
unitatile administrativ-teritoriale, 'in sensul flexibilizarii lui',
pentru a permite includerea conceptului de 'regiune'. Mihailescu a
apreciat ca 'regionalizarea este un concept extrem de greu', existand
sase modele in Europa. 'Noi il folosim pe cel de-al saselea privind
autonomia economica si administrativa. Pana la o altfel de autonomie,
este o dezbatere extrem de lunga', a spus ministrul pentru coordonarea
SGG, raspunzand la o intrebare care viza modul in care este perceput
conceptul de 'regionalizare' in Transilvania.
Pe de alta parte, directorul executiv al Congresului Puterilor Locale
si Regionale din Europa (CPLRE), Rinaldo Locatelli, si Giovani di
Stasi, presedintele Camerei Regiunilor, au evidentiat faptul ca la
nivel european nu exista in momentul de fata un model unic in ceea ce
priveste regionalizarea, model care sa poata fi recomandat tarilor
candidate la integrarea europeana, existand sase modele ce s-au
dezvoltat in concordanta cu caracteristicile si particularitatile
fiecarui stat. Locatelli a aratat ca prin aparitia si functionarea
acestor structuri - regiunile - are loc un transfer de competente de
la nivel central la cel regional, competente ce vor fi girate mai bine
in interesul cetateanului. El a mentionat ca la nivelul CPLRE este in
curs de elaborare Carta Europeana a Autonomiei Regionale, dupa modelul
Cartei Europene a Autonomiei Locale. Si ministrul integrarii europene,
Hildegard Puwak, a fost de parere ca prin intermediul autoritatilor
regionale afacerile publice se vor gestiona mult mai usor. La randul
sau, seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, a subliniat
ca decizia privind unitatile administrativ-teritoriale apartine
Romaniei, dar ca, dupa 2007, regiunile vor fi necesare pentru alocarea
fondurilor comunitare-structurale, deoarece in acest fel pot fi mai
usor urmarite in derularea lor.
Opt regiuni de dezvoltare Judetele, ca unitati
teritorial-administrative, vor disparea dupa momentul integrarii
Romaniei in Uniunea Europeana, cea mai mare structura administrativa
urmand sa fie regiunea, a declarat, ieri, Mihai David, secretar de
stat in Ministerul Dezvoltarii si Prognozei. 'Cele doua unitati
teritorial-administrative, judetul si regiunea, vor functiona pentru
un timp in paralel', a adaugat David, care explica necesitatea
infiintarii regiunii ca unitate administrativa si prin posibilitatea
accesarii unor fonduri alocate de Uniunea Europeana. Dupa aderarea la
Uniunea Europeana, Romania nu va mai beneficia de fonduri Phare
destinate tarilor candidate la aderare, ci printre altele, de asa
numitele 'fonduri structurale'.
Refoma adminisrtatiei in Romania este necesara, numai in conditiile in
care ea va fi relizata constiincios si va avea efecte pozitive . Sa nu
facem o reforma doar ca asa spune Uniunea Europeana, ci pentru ca
romanii au nevoie de ea.
