Falsul in declaratii

Falsul in declaratii

1. Continutul legal

Potrivit prevederilor art. 292 C. pen., falsul in declaratii consta in declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, de­claratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic. a) Obiectul juridic generic este identic cu cel al celorlalte infrac­tiuni de fals.

b) Obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale a caror formare si dezvoltare este conditionata de existenta increderii in declaratiile susceptibile a produce conse­cin­te juridice. In conditiile de dezvoltare ale societatii contemporane, declaratiile pe care le fac sau le prezinta persoanele fizice in fata autoritatilor publice sau altor uni­tati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen., joaca un rol deosebit pentru buna func­tiona­re a mecanis­melor sociale, economice si juridice ale statului, aceste decla­ratii constituind cel mai adesea, mijloace de proba, cu toate consecintele care decurg din aceasta. In masura in care asemenea declaratii nu corespund realitatii, este zdrun ­cinata increderea publica in declaratiile susceptibile a produce consecinte juri­dice.

c) Obiectul material. Infractiunea nu are obiect material, deoarece, de regula, de­cla­r­atia este facuta oral in fata unui organ sau unei institutii de stat ori a unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen. In aceasta situatie, inscrisul in care un func­tionar consemneaza declaratia mincinoasa constituie produsul, si nu obiectul ma­terial al infractiunii[1]. Ar putea exista un obiect material in cazul decla­ratiilor facute in scris de faptuitor.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infractiunii poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale si care, implicit, are capacitatea de a face declaratii cu relevanta juridica.

Participatia este posibila sub toate formele sale.

Fapta functionarului care a consemnat o declaratie, cunoscand falsitatea aces­teia, fara sa sesizeze organul de urmarire penala, constituie infractiunea prevazuta in art. 263 C. pen.[2]

b) Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica prejudiciata in drepturile sau interesele sale prin consecintele juridice care au intervenit in urma declaratiei false.

Existenta infractiunii de fals in declaratii nu este conditionata de vreo cerinta spe­ciala privind locul sau timpul savarsirii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al infractiunii prevazute in art. 292
C. pen. consta in actiunea de a face o declaratie necorespunzatoare adevarului in fata unui organ sau institutii de stat ori a unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen. care sunt competente, din punct de vedere legal, sa ia act de de­claratia respectiva.

Declaratia poate fi facuta la initiativa autorului sau la solicitarea organului, institu­tiei sau unitatii competente; ea poate fi facuta oral sau in scris, nemijlocit de catre fap­tui­tor sau transmisa prin intermediar, in limba romana sau intr-o limba straina. Daca legea prevede o anumita procedura, anumite conditii de forma privind modul in care se ia ori se da declaratia, nerespectarea acestor cerinte exclude incidenta legii pe­nale[3].

In practica judiciara s-a decis ca exista infractiunea de fals in declaratii atunci cand faptuitorul a declarat neadevarat, in fata organelor de politie, ca a pierdut bu­letinul de identitate, desi in realitate il abandonase in mana unui ofiter de politie, care il retinuse pentru cercetarea unei infractiuni[4]; ori declara mincinos ca nu exista piedici legale de casatorie, desi era casatorit[5]; sau daca declara mincinos ca nu primeste nici o alta pensie, desi este pensionar I.O.V.R.[6] Falsul in declaratii exclude uzul de fals[7].

Nu se va retine infractiunea prevazuta in art. 292 C. pen., operand autoritatea de lucru judecat, daca faptuitorul a fost condamnat anterior pentru aceeasi fapta, califi­cata insa ca fals privind identitatea[8]; sau daca, cu ocazia incheierii unui contract de vanzare-cumparare a unui imobil, partile au declarat la notariatul de stat un pret infe­ri­or pretului real, aceasta fapta constituind contraventie fiscala[9].

c) Cerinte esentiale. Actiunea de declarare necorespunzatoare a ade­varului va constitui element material al laturii obiective a acestei infractiuni, numai in masura in care ea a fost facuta unui organ sau institutii de stat, ori a unei alte unitati dintre cele Ia care se refera art. 145 C. pen, competenta sa primeasca o astfel de declaratie, iar, in al doilea rand, numai daca declaratia era apta, potrivit legii ori imprejurarilor, sa ser­veas­ca pentru producerea consecintei juridice preconizate de faptuitor. Aceasta cerinta nu este indeplinita cand, spre exemplu, gestionarul nu a recunoscut in fata organului de revizie contabila ca a dat marfuri pe credit, deoarece o astfel de decla­ratie nu este apta de a produce efecte juridice, neputand influenta lucrarile de inven­ta­riere; aceeasi solutie este valabila si in cazul in care gestionarul face afirmatii nea de­varate, cu ocazia reviziei contabile; aceste declaratii nu produc efecte juridice, revi­zorul avand indatorirea sa verifice situatia gestiunii nu pe baza declaratiilor gestiona­rului, ci a actelor justificative[10].

A doua cerinta esentiala este ca declaratiile susceptibile de a produce consecinte juridice sa nu aiba, potrivit legii, un tratament juridic special, cum ar fi declaratiile mincinoase ale martorului, denuntarea calomnioasa s.a. Indeplinesc aceasta cerinta esentiala, de exemplu, declaratiile de stare civila, declaratiile de avere pe care le fac functionarii publici, declaratiile de venit pentru impozitare etc. Imprejurarile care fac ca o declaratie sa fie pro­ducatoare de consecinte juridice sunt imprejurarile excep­tionale care nu permit intarzieri pentru luarea in considerare a unei declaratii, cum sunt: starea de necesitate, forta majora etc.[11]

c) Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru valoarea so­ciala protejata de legea penala, decurgand din declaratia falsa care a devenit un mijloc de proba contrar adevarului[12]. Aceasta urmare este inerenta actiunii incriminate; in consecinta, si raportul de cauzalitate care trebuie sa existe intre actiunea incrimi­nata si urmarea imediata rezulta din insasi savarsirea actiunii (ex re).

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savarseste infrac­tiunea de fals in declaratii este intentia directa. Legea cere ca faptuitorul sa actioneze cu un dolus specialis, si anume, cu un anumit scop, deoarece declaratia falsa trebuie sa fie facuta in vederea producerii unei consecinte juridice pentru el sau pentru altul.

Declaratia necorespunzatoare adevarului facuta din culpa nu constituie infrac­tiune.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Falsul in declaratii fiind o infractiune comisiva intentionata, poate cu­noaste toate formele imperfecte, dar legea nu pedepseste nici actele pregatitoare si nici tentativa.

Consumarea infractiunii intervine in momentul in care declaratia neconforma ade­varului, facuta in scris, este prezentata si inregistrata la organul, institutia sau unita­tea competenta, potrivit legii, sa-i acorde eficienta sau cand declaratia verbala este consemnata, de functionarul indrituit, intr-un inscris apt sa serveasca la produ­cerea unei consecinte juridice, momente in care se produce starea de pericol pentru valoa­rea sociala pe care o reprezinta increderea publica.

B. Modalitati. Infractiunea de fals in declaratii prezinta unele modalitati normative si numeroase modalitati faptice de savarsire. Constituie modalitati normative, pe de o parte, modalitatea declararii necorespunzatoare adevarului in vederea producerii unei consecinte juridice pentru altul, iar pe de alta parte modalitatea declaratiei false fac­uta pentru producerea unei consecinte juridice potrivit legii si modalitatea decla­ratiei false facuta pentru producerea unei consecinte juridice in raport cu existenta unor imprejurari.

C. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este inchi­soa­rea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Avand in vedere ca legea prevede sanctiunea amenzii, alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, potrivit prevederilor art. 63 alin. (3) C. pen., minimul special al amenzii este de 250.000 lei si maximul special este de 15.000.000 lei.