Contractul de vanzare-cumparare comerciala - Caracterele juridice, Efectele contractului, Raspunderea contractuala

Introducere

Prezenta lucrare are in vedere o serie de caracteristici ale contractelor si in special a celor de vanzare-cumparare. Tema a fost aleasa ca urmare a gradului ridicat de utilizare a acestui tip de contract.

Contractele, ca forma cea mai importanta a probelor in materie comerciala reprezinta acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii.

Trebuie sa se faca deosebirea intre contracte si simplele acte de complezenta, de curtoazie care nu produc efecte juridice, desi sunt exteriorizate sub forma contractelor (de exemplu, invitatia facuta de o persoana, acceptata de cel caruia i se adreseaza de a viziona impreuna un spectacol, ori sfatul medical dat de un medic unui amic etc.).

De asemenea, exista unele contracte care, desi nu sunt obligatorii totusi nu sunt lipsite de toate efectele juridice, fie pe motivul ca seamana cu un contract (angajamente de onoare, gentleman's agreements, in dreptul international public), fie ca prezinta un acord de principiu intre parti, urmand a se purta tratative, negocieri legate de continut.

Asadar, lucrarea urmareste aspecte genrale ale vanzarii-cumpararii, importanta, comercialitatea, definitia precum si conditiile de validitate ale acestor contracte.

Generalitati

Contractul este acordul intre doua sau mai multe parti spre a constitui sau a stinge un raport juridic. (art. 942 Codul civil). Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Regulile care guverneaza contractele civile speciale se aplica si contractelor comerciale, daca legile comerciale nu au prevederi speciale. In general legile comerciale se aplica comerciantilor, adica acelor persoane care fac fapte de comert, conform art. 7 Codul comercial, dar si necomerciantilor, daca savarsesc fapte considerate de Codul Comercial ca fiind fapte de comert. In aceste conditii legile comerciale se aplica in principal contractelor care reprezinta acte obiective de comert conform art. 3 Cod comercial, precum si contractelor care reprezinta acte subiective de comert asa cum prevede art. 4 Codul comercial. In masura in care legea comerciala nu dispune, sunt aplicabile regulile de drept civil. Daca actul este civil numai pentru una din parti si comercial pentru cealalta va fi supus legilor comerciale in privinta ambelor parti, daca prin lege nu se dispune altfel.

Incheierea actelor comerciale este guvernata de principiul libertatii contractuale, atat in ceea ce priveste nasterea cat si modificarea, transmiterea sau stingerea unor drepturi si obligatii. Cel mai important izvor pentru activitatea comerciala este contractul.

Cu privire la tipurile de contracte comerciale, in general se considera ca acestea se

pot incadra in urmatoarele grupe de contracte:[1]

a. contracte de vanzare cumparare;

b. contracte de intermediere (de ex. contractul de mandat, contractul de comision; contractul de consignatie);

c. contracte de concesiune ( de ex. contractul de franchising);

d. contracte de transfer de tehnologie (de ex. contractul de know-how);

e. contracte de finantare a operatiunilor comerciale.

Unii autori considera dreptul contractelor speciale, fie ele civile fie comerciale ca 

punte intre teoria generala a obligatiilor si contractele individuale. Considera de asemenea ca oricarui contract individual urmeaza a-i fi aplicate in primul rand normele actului juridic determinate de teoria generala a obligatiilor si dupa aceea normele specifice tipului de contract caruia ii apartine[2]

Avand in vedere ca norma speciala deroga de la cea generala, urmeaza insa ca numai acolo unde norma speciala nu dispune sa se aplice normele generale.

De cele mai multe ori contractele comerciale nu se incadreaza strict in tiparul unui contract numit, ci imbraca forme care cumuleaza prin intermediul unor clauze caracteristicile mai multor contracte. Astfel de contracte sunt de regula contracte nenumite.

Intr-un contract de franciza insa, desi se intalnesc clauze de confidentialitate, distributie exclusiva, transfer de tehnologie (nefiind necesara incheierea unor contracte suplimentare avand obiectul respectiv), aceste elemente nu sunt de natura a transforma contractul intr-unul nenumit.

In general, contractele nenumite cumuleaza caracteristici ale mai multor categorii de contracte pentru a putea raspunde cerintelor impuse de desfasurarea activitatilor comerciale ale partilor contractante.

Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante iar nu dupa sensul literal al termenilor. Cand o clauza poate primi doua intelesuri, ea se va interpreta in sensul in care poate avea efecte nu in acela in care n-ar produce nici unul.

Termenii contractuali se interpreteaza intotdeauna in sensul care corespunde laturii contractului. Cand clauzele contractuale nu sunt suficient de clare, interpretarea pe care o primesc este in favoarea celui care se obliga.

Cu privire la negocierea, incheierea, sau executarea unui contract comercial nu exista o reteta universala. Totusi este posibila stabilirea anumitor modele de contracte ce pot fi modificate cu usurinta in functie de necesitatile de moment ale partilor contractante, prin introducerea unor clauze suplimentare ori modificarea sau eliminarea unor clauze prevazute in modelele de contract prezentate in aceasta lucrare in functie si de abilitatea de negociere a contractantilor, precum si de caracteristicile operatiunii comerciale concrete.

In orice caz intr-un contract nu trebuie sa lipseasca urmatoarele elemente:

1. partile ; in preambulul contractului vor fi precizate partile contractante cu toate elementele care sa permita identificarea acestora;

2. obiectul contractului; acesta trebuie expus in mod clar pentru a nu da nastere la interpretari, si sa existe, sa fie posibil si licit;

3. pretul contractului; in contractele sinalagmatice prestatiei unei parti ii corespunde contraprestatia celeilalte care reprezinta de regula pretul contractului; contractul de comodat da nastere unor obligatii in sarcina comodatarului, dar el nu datoreaza un pret pentru folosinta bunului, aceasta fiind gratuita;

4. termene; un element important al contractului este reprezentat de termene atat cele de inceput cat si cele de sfarsit al acestuia, precum si de termene intermediare, mai ales in cadrul contractelor cu executare succesiva;

5. livrarea si receptia bunurilor; clauzele care privesc aceste aspecte au in vedere stabilirea conditiilor de transport, precum si de acceptare a marfurilor;

6. garantii;

7. raspunderea contractuala - penalitati, rolul acestor clauze este de a constitui un element de presiune pentru cocontractant in vederea executarii propriilor obligatii, precum si de a stabili cuantumul despagubirilor pe care le datoreaza in caz de neexecutare culpabila a anumitor obligatii contractuale, practic cuantumul penalitatilor de intarziere trebuie fixat de asemenea natura, incat debitorul sa nu fie interesat de amanarea platii;

8. forta majora; avand in vedere caracterul exonerator de raspundere al fortei majore si posibilitatea ca aceasta sa fie o cauza de incetare a contractului trebuie prevazuta modalitatea si termenul de comunicare, precum si necesitatea prezentarii unor dovezi din care sa reiasa intervenirea acesteia;

9. modalitatea de incetare a contractului; pentru a da posibilitatea partilor de a se retrage din contract trebuie prevazut in mod expres modul si conditiile in care contractul poate inceta inainte de termen;

10. data incheierii contractului si semnatura reprezentantilor autorizati ai partilor.

Contractul de vanzare-cumparare comerciala

Definitie:

Contractul de vanzare-cumparare comerciala este acel contract prin care o parte (vanzatorul) se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta parte (cumparatorul), care se obliga sa plateasca o suma de bani drept pret.[3]

Generalitati:

Activitatea de vanzare-cumparare comerciala este asemanatoare celei civile, cu deosebirea ca vanzarea-cumpararea comerciala are o functie economica si anume interpunerea in schimbul de bunuri, avand ca scop revanzarea sau inchirierea.Codul Comercial, desi trateaza in alin. 1 al art. 3 numai latura cumpararii in cadrul contractului de vanzare-cumparare, califica aceasta activitate ca fiind comerciala daca este facuta cu scopul de a revinde sau inchiria. Intentia de a revinde sau inchiria trebuie sa existe la momentul cumpararii.

A se observa faptul ca nu este impusa conditia obtinerii de profit din aceste operatiuni, profitul fiind numai de natura vanzarii comerciale si nu de esenta ei. In practica exista operatiuni care nu urmaresc obtinerea unui profit material direct ci doar captarea clientelei sau reclama. Scopul este deci unul de natura concurentiala, dar actul respectiv este considerat act obiectiv de comert.

In literatura de specialitate se arata faptul ca si actele de schimb intervenite in conditiile art. 3 din Codul Comercial sunt tot acte de comert. Astfel, in privinta marfurilor

date in schimb operatiunea este comerciala daca fusesera cumparate cu intentia de revanzare, iar in privinta celor primite daca sunt destinate revanzarii, inchirierii sau schimbului.

Vanzarea isi pastreaza caracterul comercial daca bunurile fusesera cumparate cu scop de inchiriere iar inchirierea este comerciala daca bunurile fusesera cumparate in scopul revanzarii.

In conceptia Codului Comercial roman vanzarea-cumpararea comerciala poate  avea ca obiect numai bunurile mobile si anume: producte (produse naturale ale pamantului sau animalelor - foloase obtinute dintr-un bun prin consumarea substantei sale), marfuri, obligatiuni ale statului sau titluri de credit cumparate in scop de revanzare sau inchiriere. Din contra, vanzarea si inchirierea bunurilor imobile nu reprezinta operatiuni comerciale ci civile. Aceasta solutie este considerata depasita in conditiile realitatii contemporane, considerandu-se ca trebuie abandonata, luand exemplul consacrat in legislatia franceza conform careia vanzarea-cumpararea de imobile este un act de comert.[4] Desi opiniile juristilor sunt inca impartite in privinta considerarii ca fapte de comert a vanzarii-cumpararii precum si a inchirierii de imobile, se poate afirma ca aceste operatiuni sunt considerate comerciale de catre legiuitorul roman, avand in vedere ca actuala clasificare a activitatilor din economia nationala - CAEN[5] cuprinde la grupa 7012 cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii iar la grupa 7020 cuprinde inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate.

Atunci cand bunurile imobile sunt parte a fondului de comert, actele de vanzarecumparare cu privire la aceste bunuri devin operatiuni comerciale. Fondul de comert reprezinta totalitatea bunurilor mobile si imobile, corporale sau incorporale destinate obtinerii scopului final al activitatii comerciale si anume obtinerea de profit.

Fondul de comert este un bun mobil care include bunuri imobile prin natura lor sau prin destinatie (cladirile afectate desfasurarii activitatii precum si instalatiile, utilajele, masinile), bunurile mobile corporale (materii prime, materiale, produse finite - marfuri), firma, emblema, drepturile de autor, drepturile de proprietate industriala, vadul comercial si clientela.

Vanzarea fondului de comert nu atrage dupa sine si vanzarea creantelor si datoriilor. Aceasta pe de o parte fiindca dreptul roman nu cunoaste cesiunea de datorie si pe de alta fiindca fondul de comert nu reprezinta o universalitate juridica. Creantele si datoriile nu fac parte din fondul de comert.

Aspectele specifice ale vanzarii-cumpararii comerciale sunt reglementate de art. 60-73 din Codul Comercial, prin acestea fiind stabilite reguli privind transferul dreptului de proprietate, pretul, sanctiunea nerespectarii obligatiilor. Aceste reguli se completeaza cu cele generale cuprinse in Codul Civil in art. 1294-1404.

Vanzarea-cumpararea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul nu se va fi predat si pretul nu se va fi platit (art. 1295 Codul civil).

Cheltuielile vanzarii sunt in sarcina cumparatorului, in lipsa de stipulatie contrara. Libertatea contractuala este deplina, limitele ei fiind marcate numai de obligatia de a respecta normele de drept. Orice contract trebuie negociat, clauzele contractuale urmand a fi stabilite prin acordul partilor contractante. Asa cum arata si alti autori, conditiile de livrare, de ambalare, de masurare, datele de livrare si ridicare a marfii, momentul si modul in care se face receptia, momentul si modalitatea de plata, pretul, raman la libera tranzactie a partilor contractante. De asemenea prin contract urmeaza a fi negociate, in functie de elementele concrete ale tranzactiei: modul de determinare a calitatii marfii, garantiile privind aceasta calitate, asumarea riscurilor, eventuala asistenta post-garantie precum si limitarea raspunderii. Pentru anumite contracte exista reglementari specifice privind transportul (in cazul celui maritim). In sfarsit, pot fi negociate si anumite clauze penale precum si clauze speciale.

In privinta conditiilor de forma, se va avea in vedere ca toate contractele sa fie semnate de persoanele care pot reprezenta legal societatile comerciale, asa cum sunt mentionate la capitolul "partile contractante" sau in preambulul contractului, iar fiecare exemplar trebuie stampilat cu stampila societatii contractante. Va fi respectata formalitatea multiplului exemplar, adica se vor intocmi atatea exemplare originale cate parti sunt.

Contractele se inregistreaza la societatile semnatare. Daca inregistrarea se face separat de fiecare parte, partile au obligatia comunicarii imediate catre cealalta parte a numarului de inregistrare.

Caracterele juridice

a. Contract consensual, fiind valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor. Forma scrisa este insa necesara ad probationem.

b. Contract comutativ, intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce fiind cunoscuta de parti din momentul incheierii contractului.

c. Contract translativ de proprietate, in conformitate cu art. 1295 Codul civil. Proprietatea fiind de drept stramutata la cumparator, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si a pretului. Acest fapt este valabil insa cu urmatoarele consideratii:

bunul sa fie individual determinat, in cazul bunurilor de gen proprietatea transferandu-se in momentul individualizarii;

partile sa nu fi stabilit un alt moment al transferului dreptului de proprietate;

vanzatorul sa fie proprietarul bunului;

d. Contract sinalagmatic, deoarece da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti.

e. Contract cu titlu oneros, ambele parti urmarind obtinerea unui folos patrimonial.

Conditii de valabilitate

a. Consimtamantul partilor. Pentru incheierea valabila a contractului de vanzare-cumparare este necesar acordul de vointa al partilor concretizat in oferta urmata de acceptare. Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii pentru a fi valabila, si anume:

sa fie reala, serioasa, neviciata, facuta cu intentia de a produce efecte juridice;

sa fie neechivoca;

sa fie ferma;

sa fie completa.

Consimtamantul partilor si, implicit transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de vanzare-cumparare, poate fi afectat de modalitatile cunoscute: termenul si/sau conditia (de exemplu la vanzarea pe incercate).

Dolul (inducerea in eroare a unei persoane cu ajutorul unor mijloace viclene pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic), ca viciu de consimtamant, nu se apreciaza in materie comerciala cu aceeasi rigurozitate ca in materie civila. Reclama exagerata a marfii a fost privita uneori cu toleranta de instante motivat de faptul ca aceasta face parte din arta de a vinde si ca fiecare parte trebuie sa se informeze singura asupra calitatilor si defectelor unei marfuri[6]

Totusi aceasta reclama exagerata nu trebuie sa se transforme intr-una mincinoasa, care ar atrage raspunderea celui vinovat.

Capacitatea partilor

Regula instituita de art. 1306 Codul civil este aceea ca pot cumpara si vinde toti cei carora nu le este oprit prin lege. Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul.

In cazul persoanelor juridice regula capacitatii de a incheia acte juridice se subordoneaza principiului specialitatii capacitatii, conform art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 54/1954.

Exceptia incapacitatii de a incheia contracte de vanzare-cumparare comerciala trebuie sa fie expres prevazuta de lege, dispozitiile respective fiind de stricta interpretare. Doua interdictii speciale sunt reglementate de:

art. 397 Codul comercial: "prepusul nu poate, fara invoirea expresa a patronului, de a face operatiuni, nici a lua parte, in socoteala sa proprie sau a altuia, la negoturi de natura aceluia cu care este insarcinat";

art. 82 coroborat cu art. 183 din Legea nr. 31/1990 - privind societatile comerciale: asociatii unei societati in nume colectiv si asociatii comanditati ai societatii in comandita pe actiuni nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca operatiuni in contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fara consimtamantul celorlalti asociati.

Obiectul contractului.

Obiect al contractului de vanzare-cumparare il constituie bunul vandut si pretul platit. Contractul fiind sinalagmatic da nastere la doua obligatii reciproce:

obligatia vanzatorului de predare a bunului;

obligatia cumparatorului de plata a pretului.

Art. 1310 Codul civil stabileste ca pot fi vandute toate lucrurile care sunt in comert, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta.

Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca lucrul vandut

sa se afle in comert (in circuitul civil);

bunul sa existe sau sa poata exista in viitor; ca exemple se pot da vanzarea unei recolte neculese inca sau a unor bunuri ce urmeaza a fi fabricate ulterior incheierii contractului.

Nerealizarea lucrului viitor nu conduce la exonerarea de raspundere a celui ce nu-si poate executa obligatia de predare a bunului. Contractul isi pastreaza valabilitatea si vanzatorul poate fi obligat la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligatiei asumate. Art. 62 din Codul Comercial instituie in privinta bunurilor determinate generic o derogare de la prevederile art. 1083 din Codul Civil prin excluderea efectului liberator al fortei majore. Riscul contractului este suportat de vanzator ca debitor al obligatiei imposibil de executat si cumparatorul nu poate fi obligat la plata pretului.

- bunul sa fie determinat sau determinabil; daca bunul este individual determinat proprietatea se transmite in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare daca partile nu au convenit un alt moment. In cazul vanzarii unor bunuri de gen, proprietatea se transfera in momentul individualizarii, care corespunde de obicei cu cel al predarii.

- lucrul sa fie posibil si licit.

Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca pretul:

- sa fie stabilit in bani; daca in locul unei sume de bani se ofera alte bunuri contractul se transforma intr-unul de schimb.

- sa fie determinat sau determinabil; pretul trebuie sa fie stabilit in contract prin indicarea unei sume de bani sau a elementelor care sa permita determinarea sa in viitor. Determinarea ulterioara se poate stabili fie prin raportarea la pretul marfii similare pe o anumita piata la momentul stabilit de parti (evidentiat la bursa sau prin mercuriale), fie prin asimilarea cu pretul celei mai apropiate piete, fie prin desemnarea unui arbitru insarcinat cu stabilirea pretului sau prin orice fel de proba.

- sa fie real, nu fictiv sau derizoriu.

La vanzarea-cumpararea comerciala daca arbitrul nu poate determina pretul sau refuza sa o faca, partile pot alege o alta persoana iar daca nu se ajunge la un acord in acest sens, arbitrul va fi stabilit de instanta judecatoreasca.

Efectele contractului

a.     Transmiterea dreptului de proprietate.  

Transmiterea dreptului de proprietate opereaza din momentul acordului de vointa liber exprimat (solo consensu) daca nu a fost stabilit un moment ulterior. Din categoria contractelor la care transmiterea proprietatii este amanata prin acordul partilor fac parte vanzarea cu plata pretului in rate si vanzarea cu autoservire. In privinta contractelor cu plata pretului in rate se va avea in vedere ca domeniul este reglementat prin lege speciala.

Astfel, prin Hotararea Guvernamentala nr. 280/1990 s-a statuat faptul ca transmiterea proprietatii are loc de la data incheierii contractului in situatiile reglementate de dispozitiile speciale ale acestui act normativ referitoare la parti si la bunurile ce fac obiectul contractului. Se considera ca nu suntem in prezenta unei vanzari cu plata pretului in rate daca intr-un contract obisnuit se stipuleaza plata esalonata a pretului[7] In acest caz clauza prin care se amana transmiterea proprietatii se constituie intr-o garantie a vanzatorului pentru incasarea pretului.

In privinta vanzarii marfurilor in unitatile cu autoservire se considera ca transmiterea proprietatii de la vanzator la cumparator se realizeaza numai in momentul platii pretului.

b.     Transmiterea riscului contractului.

In cazul bunurilor determinate generic, transmiterea riscurilor se face odata cu transmiterea proprietatii, in momentul individualizarii. Daca marfurile sunt individual determinate, transferul riscului se realizeaza odata cu incheierea contractului. Principiul de drept care guverneaza riscul contractual este res perit domino, astfel incat cel care suporta riscul este cumparatorul, el trebuind sa plateasca pretul.

In cazul marfurilor care se transporta pe apa cu aratarea vasului, se considera ca incheierea contractului s-a facut sub conditia suspensiva a ajungerii vasului la destinatie, ceea ce face ca riscurile sa fie suportate de vanzator. Vanzatorul nu va putea solicita plata pretului dar nici nu va putea fi obligat sa predea alte bunuri si nici sa plateasca despagubiri.

c. Obligatiile partilor

Obligatiile vanzatorului:

-obligatia de a preda bunurile. Predarea bunurilor poate fi reala sau simbolica. O predare simbolica are loc prin inmanarea recipisei de depozit sau a conosamentului (in cazul transportului pe apa). Bunurile trebuie insotite de factura sau aceasta se va transmite separat, in acest caz existand aviz de insotire a marfii. Factura trebuie semnata si stampilata de cumparator si constituie mijloc de proba in caz de litigiu comercial.

Termenul in care se face predarea este in principiu stabilit de parti in cuprinsul  contractului.Daca nu exista prevedere expresa, predarea se face imediat sau la cererea cumparatorului.

Locul predarii este dupa caz, locul aratat in contract, locul ce rezulta din intentia partilor, locul unde isi are sediul vanzatorul sau locul unde se afla bunul.

Cheltuielile de predare cad in sarcina vanzatorului daca partile nu au stabilit altfel.

-obligatia de garantie. Vanzatorul este obligat sa garanteze pe cumparator pentru evictiune si viciile bunurilor. Evictiunea reprezinta pierderea totala sau partiala a dreptului de proprietate asupra bunurilor cumparate ori tulburarea acestuia in exercitarea dreptului de proprietate. Avand in vedere natura bunurilor ce pot face obiectul vanzarii-cumpararii comerciale -bunuri mobile - precum si dispozitiile art. 1909 Codul civil, cazurile de evictiune sunt extrem de putine (vanzarea aceleiasi marfuri succesiv mai multor cumparatori sau vanzarea unor bunuri furate/pierdute ce sunt revendicate de adevaratul proprietar).

In privinta viciilor, vanzatorul datoreaza garantie numai pentru cele ascunse nu si pentru cele aparente care pot fi constatate la predare de catre orice cumparator diligent, cu mijloace obisnuite. De retinut ca viciile ascunse trebuie sa existe in momentul vanzarii

pentru a angaja raspunderea vanzatorului. Raspunderea intervine numai pentru vicii grave, bunurile devenind improprii folosirii conform destinatiei sau daca afecteaza bunurile in asa masura incat daca ar fi fost cunoscute de cumparator acesta nu ar fi contractat sau ar fi oferit un pret mai scazut. Reguli speciale sunt prevazute de art. 70 Codul comercial si privesc situatia in care bunurile sunt preluate de la caraus.

-Raspunderea pentru calitatea produselor. Aceasta raspundere opereaza atat in termenul de garantie cat si, dupa expirarea acestuia, in timpul duratei medii de utilizare. Aceasta raspundere este reglementata de O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorului.

- Unii autori[8] reliefeaza suplimentar obligatia de informare si cea de securitate ce au ca obiect informarea cumparatorului asupra modului de folosire a bunurilor, a eventualelor pericole, a masurilor de protectie necesare, precum si raspunderea pentru eventualele accidente produse de bunurile comercializate.

Obligatiile cumparatorului:

- Principala obligatie este cea de plata a pretului. Plata se poate face in numerar sau prin alte instrumente de plata (cecuri, cambii, bilet la ordin). Data platii este cea prevazuta in contract. In lipsa unei prevederi se plateste in momentul predarii marfii. Plata se face la locul stabilit in contract sau, in lipsa prevederii, la locul predarii bunurilor. Conform art. 43 Codul comercial in caz de intarziere a platii, cumparatorul este obligat sa plateasca dobanda de la data cand creanta a devenit exigibila. Dovada platii nu se poate face prin copia dispozitiei de plata ci numai prin extras de cont din care rezulta plata efectiva prin virament.

- Obligatia de a lua in primire lucrul vandut, la data si locul specificat in contract sau conform regulilor din art. 59 C. com. aratate la obligatia de predare a bunului ce incumba

vanzatorului.

-Obligatia de plata a cheltuielilor vanzarii, daca partile nu au convenit altfel.

Raspunderea contractuala

Conform regulilor generale ale teoriei obligatiilor, pentru nerespectarea clauzelor  contractuale partea aflata in culpa va raspunde fie sub forma penalitatilor fie sub forma despagubirilor. In conditiile in care debitorul plateste penalitati el nu mai poate fi obligat si la plata despagubirilor, intrucat rolul penalitatilor este tocmai de a acoperi eventualele prejudicii determinate de neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate prin contract. Pentru a se putea percepe penalitati, acestea trebuie sa fie stipulate in mod expres in contract. Rolul clauzei penale este de a stabili anticipat cuantumul despagubirii ce se plateste de partea in culpa.

Chiar si in situatia in care penalitatile nu acopera integral prejudiciul creat, creditorul, in principiu, nu mai poate pretinde despagubiri in completare.

In materie comerciala, prin Legea nr. 469/2002 se prevede in mod expres  posibilitatea cumularii penalitatilor cu daunele - interese. Daca nu exista clauze penale si, in urma neexecutarii contractului rezulta prejudicii pentru una din parti, partea prejudiciata poate solicita in conditiile Codului Civil despagubiri pentru beneficiul nerealizat si pierderea suferita.

Neexecutarea obligatiilor contractuale poate avea drept consecinte si invocarea exceptiei de neexecutare, rezolutiunea contractului sau executarea silita a acestuia. Exceptia de neexecutare este un mijloc de aparare a partii careia i se cere executarea obligatiilor proprii in conditiile in care partea care face solicitarea nu si-a executat obligatiile ce ii revin. Concret, vanzatorul nu poate fi obligat sa predea lucrul vandut fara ca pretul sa fi fost platit si in contract sa nu fie stipulat un termen pentru plata acestuia.

Vanzatorul nu poate refuza predarea bunurilor daca a acordat un termen cumparatorului pentru plata pretului. In mod analog, cumparatorul nu este obligat sa plateasca pretul daca vanzatorul nu-si executa obligatia de predare a bunurilor, iar in contract nu se prevede un termen de predare.

Rezolutiunea contractului se poate realiza in conditiile Codului Civil sau ale celui comercial. Rezolutiunea intervine de drept si fara punere in intarziere daca nu este indeplinita obligatia de luare in primire a bunurilor de catre cumparator la termenul stipulat in contract, existand riscul deteriorarii rapide a bunurilor (conform art. 1370 Codul civil).

Partile pot insera clauze contractuale cu privire la rezolutiunea contractului, asa numitele pacte comisorii. Codul Comercial cuprinde in art. 67 dispozitii cu privire la rezolutiunea contractului in vanzarile cu termen, impunandu-se respectarea urmatoarelor conditii:

parte sa faca oferta de executare a propriilor obligatii;

aceasta oferta sa fie anterioara implinirii termenului comun stipulat pentru executarea obligatiilor;

cealalta parte sa nu-si indeplineasca propriile obligatii la termen.

Executarea vanzarii se poate realiza atat pe calea dreptului comun (civil) cat si prin asa-numita executare coactiva. Aceasta din urma forma este reglementata de art. 68  in Codul comercial si presupune instiintarea in prealabil a celeilalte parti cu privire la trecerea la executarea pe aceasta cale a contractului.

Prin aceasta modalitate de executare, cumparatorului ii este oferita posibilitatea procurarii de pe piata a bunurilor ce fac obiectul contractului (ceea ce presupune faptul ca

se au in vedere numai bunuri determinate generic), iar vanzatorului posibilitatea de a vinde bunurile sau de a le depozita, in cazul in care a incasat pretul (pentru a fi exonerat de obligatia conservarii lor). Atat cumparatorul cat si vanzatorul au obligatia de a instiinta cealalta parte asupra masurilor pe care vor sa le intreprinda mai inainte de trecerea la executarea lor practica.